IV. Batranul Ioan Gutu (5 decembrie 1996)

• « Inapoi
• Inainte »

Batranul Ioan Gutu s-a nascut la Popesti - regiunea Soroca din Basarabia, in 1906. A facut scoala in satul sau natal, urmand cele patru clase primare potrivit obiceiului vremii sale. Se pare ca a avut chemare inspre manastire de la o varsta tanara si a auzit de batranul Ilie. In 1925, dupa ce a primit binecuvantarea tatalui sau, a plecat spre Athos si a mers direct la Schitul Colciu. Tatal sau l-a vizitat mai tarziu la Colciu si i-a spus: "Ingrijeste-te sa mori aici!". Aceasta dorinta a fost indeplinita de ascultatorul fiu, care nu a parasit "chilia pocaintei sale" pana la moarte, sapte zeci de ani mai tarziu.

El a devenit ucenicul batranului Ilie si dupa aceea, dupa moartea acestuia, a unora dintre ceilalti ucenici ai batranului Ilie. A fost tuns in monahism doi ani dupa sosirea sa, in 1927, fiind hirotonit diacon in 1929 (dupa moartea batranului Ilie) si apoi preot, in 1931. Ultimul dintre ceilalti ucenici ai batranului a murit in 1951 si, pentru urmatorii patruzeci de ani, el a ramas intr-o singuratate deplina, pana la sosirea parintelui Augustin in 1990, care inca mai traieste si astazi in Chilie.

Parintele Augustin are multe amintiri despre parintele sau duhovnicesc, batranul Ioan. Odata, luand parte la hramul Chiliei Sfantul Gheorghe din apropiere, parintii vorbeau dupa slujba, dar parintele Ioan statea tacut. Un grec i-a cerut un cuvant de folos, iar parintele Ioan a raspuns citandu-i pe Parintii Pustiei: "Daca nu poti trage folos din tacerea mea, atunci nici din cuvantul meu nu vei trage folos."

Alta data, cand altcineva i-a cerut un cuvant de folos, a spus: "Eu sunt un om simplu si nu am cuvinte de folos. Cer si eu de la altii mai sporiti sfat si povatuire duhovniceasca. Dar daca vom implini fagaduintele calugaresti si vom savarsi calatoria vietii asa cum am inceput-o, sa avem nadejde de mantuire!".

El a iubit slujbele Bisericii si randuiala rugaciunii. A urmat neabatut tipicul zilnic al slujbelor si era mereu adancit in rugaciunea inimii. Isi petrecea noptile in rugaciune, fie in chilia sa, fie in paraclis. Adesea se auzeau din chilia sa zgomote si certuri, dar batranului Ioan nu-i placea sa vorbeasca despre aceste intamplari. Ucenicul sau Ilarion Dinca (care astazi locuieste in Chilia Sfantul Ipatie a Manastirii Vatoped) marturiseste ca "daca parintele Ioan nu ar fi privegheat o noapte, ar fi fost ispitit de diavol". Dormea cel mult trei ore intr-o noapte, si aceasta o facea stand pe scaun.

Batranul Ioan avea darul rugaciunii. O pereche din Tesalonic, avansata in varsta, nu avea nici un copil. Prin rugaciunile parintelui Ioan, le-a fost daruita o fetita. Alta data, izvorul de la chilie a secat si, la insistentele ucenicului sau, parintele Ioan s-a rugat pentru apa. Curand apa a tasnit si n-a mai secat niciodata.

"Pe scurt - spune parintele Augustin - era un model de umilinta in toate: hainele sale, mancarea, chilia, vorba sa,... in toate."

Intrebat care sunt faptele bune care se potrivesc cel mai bine cu iubirea, parintele Ioan a spus: "Sa-i iubim pe toti in mod egal, dar sa incepem cu frica lui Dumnezeu si sa sfarsim cu dragostea de Dumnezeu, care este cununa tuturor faptelor bune. Mai multa rugaciune, mai multa smerenie, mai multa dragoste de Dumnezeu ne vor conduce cu usurinta spre Imparatia Cerurilor... Sa ne rugam unii pentru altii si sa speram ca Dumnezeu nu ne va parasi... Totusi, noi nu ne putem mantui fara ispite, rabdare si pocainta".

Privirea parintelui Ioan era senina si cuvintele sale erau linistite. "Cineva trebuia sa aiba multa rabdare pentru a-l asculta", a spus ucenicul sau. El avea maini mari si purta intotdeauna haine modeste. A suferit mult, mai ales inspre sfarsitul vietii sale, cand picioarele sale s-au umflat si sangerau uneori in timpul privegherilor lui de toata noaptea, dar el nu s-a plans si nu si-a neglijat niciodata randuiala sa de rugaciune, si a refuzat sa consulte medici. De asemenea, Dumnezeu l-a invrednicit sa-si cunoasca dinainte ceasul mortii sale, pe care l-a dezvaluit ucenicului sau cu doua luni inainte de a trece la Domnul.

Duminica, 3 decembrie 1996, parintele Ioan s-a impartasit cu Sfintele Taine. Marti, la ceasul al noualea, a fost spovedit de parintele Dionisie Ignat, dupa care el a cerut iertare de la vietuitorii Chiliei Sfantul Gheorghe.

Batranul Dionisie Ignat marturiseste despre batranul Ioan: "A venit la Muntele Athos in decembrie 1926. Cand a venit, parintele duhovnicesc pe care l-a intalnit a fost parintele Ilie, dar in scurt timp toti acesti batrani au murit, si el a ramas singur timp de aproape 20 de ani.

Noi am trait cu parintele Ioan ca fratii. Nu era nici o deosebire intre cele doua chilii ale noastre. Totdeauna tineam toate praznicele impreuna.

A fost un foarte bun monah, si era foarte strict in vietuirea sa monahala. Au incercat altii sa locuiasca cu el, dar nu au fost in stare. El era numai preot, nu si duhovnic. De cand a murit ultimul parinte duhovnicesc din Chilie, din smerenie, el nu a mai slujit niciodata. (...)

Parintele Ioan a mers pe calea cea obisnuita a calugarului athonit. In Postul Mare, in primele trei zile ale primei saptamani, el nu manca nimic, iar apoi manca o data la doua zile. Dar el nu a spus nimanui altcuiva ceea ce facea. Era o taina. El tinea la modelul si randuiala vietuirii monahale. Biserica are tot ceea ce este necesar pentru mantuirea noastra. Trebuie numai sa implinim ceea ce ea ne spune. Dintre cei pe care eu i-am intalnit sau cunoscut, el a facut aceasta mai mult ca oricine altcineva din ziua de azi.

Exista o tendinta de a ne cauta mantuirea in lucruri exotice, aceasta in timp ce ignoram lucrurile care ne sunt aproape si pe care le putem face cu sporire duhovniceasca. Exista putini care sunt alesi in mod special de Dumnezeu, iar acesti alesi adesea actioneaza pe cai tainice. Dar, pentru majoritatea oamenilor, trebuie parcurs drumul cel obisnuit.

In 1990 a venit parintele Augustin. Chiar daca in ultimii ani parintele Ioan a fost foarte bolnav, el a tinut la tipicul sau de viata monahala pana la ultima sa suflare - aceasta inseamna Rugaciunea lui Iisus, privegherile si celelalte, cel mai important lucru pentru un monah. El a fost cel mai riguros implinitor al vietii monahale pe care l-am cunoscut vreodata, un monah dintre cei mai buni si un om foarte ravnitor si bun".

In ziua mortii sale, batranul Ioan si-a pierdut putinta de a vorbi, insa mintea sa era limpede. Mai tarziu, cand ucenicul sau a mers sa tina privegherea pentru Sfantul Nicolae, parintele Ioan a adormit intru Domnul. Era 5/18 decembrie, pomenirea Sfantului Sava cel Sfintit, in 1996.

• « Inapoi
• Inainte »