Ne vorbeste parintele Dionisie de la Colciu


Parinte Dionisie, in zilele noastre una dintre cele mai mari biruinte ale diavolului este ca a reusit sa ii desparta pe oameni de intelegerea crestina a familiei. Folosindu-se de mijloace diferite, de la saracie pana la ispita preacurviei, de la ispita maniei pana la boala, el incearca sa ii convinga pe sotii credinciosi ca viata crestina este o utopie, este un vis. Ca este imposibil oamenilor sa mai mearga pe calea mantuirii. In acelasi timp, Dumnezeu, prin pastorii Sai vrednici, ii povatuieste pe soti sa poarte fara cracnire crucea familiei, o cruce aducatoare nu numai de bucurii pamantesti, ci mai ales de bucuria vesnica a mantuirii. Ce sfaturi dati crestinilor, cum se poate lucra sfintenia in lume?

O data ce omul e in familie, trebuie dreapta socoteala. Sa respecte cu sfintenie indrumarile duhovnicului. Ca duhovnicul totdeauna o sa-l sfatuiasca numai cele bune: de ce sa se pazeasca, de ce sa se apropie. Dar cum e acum, lumea s-a stricat. Fiecare are familia lui si femeia lui, luata din Biserica - ca daca te-ai casatorit, te-ai incununat in Biserica - dar cu ochii se uita dupa altele. Acum, ca om, cu ochii dupa altele, de! Dar sa nu ai patima, ca daca ai patima pentru persoana pe care ai vazut-o, cum e scris si-n Evanghelie, ai si preacurvit in inima ta cu ea. S-o admiri ca-i frumoasa, dar sa zici asa: "Uite ce frumoasa femeie, dar ingerii lui Dumnezeu, din cer, cu cat mai frumosi or fi?". Adica sa admiri bunatatea lui Dumnezeu, dar nu s-o iubesti pe femeia aceea ca sa te apropii de ea; si-atunci ai plata de la Dumnezeu.

Pentru ca oamenii sa duca o viata curata in lume si in familie e obligatoriu sa fie intr-o stransa legatura cu duhovnicul, cu Biserica?
Daca cineva se tine de Biserica, duhovnicul niciodata n-o sa-i zica: "Mananca de dulce in posturile mari!". N-o sa-i zica: "Du-te si te impartaseste fara sa te spovedesti!". Nu o sa-i zica asa. El o sa-l conduca pe calea adevarului. Si daca el respecta ceea ce-i spune duhovnicul, portile raiului sunt deschise pentru el. Sa aiba pace cu familia. Dar e rautate in timpurile astea. Femeile sunt cu studii, destepte. Acum trebuie mai multa iconomie. Ca ele te infrunta. Cu toate ca esti barbatul ei, femeia te infrunta si trebuie sa ai rabdare atunci. Trebuie sa ai rabdare s-o aduci acolo unde femeia sa cunoasca ca ea, daca-i femeie, trebuie sa fie mai smerita. Trebuie sa stai sa judeci, sa discutati problemele pe care le aveti.

Dar sunt cazuri de cupluri in care sotia e mai invatata sau i se pare ca e superioara sotului. Sau unui baiat ii place o fata, dar ea este mai dominanta, asa-i firea ei...
...mai mandra! De la mandrie se trage! Oricat de desteapta ai fi, oricat de multa intelepciune ai avea, daca n-ai smerita cugetare, esti in prapastie.

O fata spunea: "Duhovnicul nu stie ce sa mai faca cu mine, ca nu gasesc un baiat care sa ma domine". Asa are ea firea, dominanta...
Nu firea! Tu sa te smeresti! Si atunci ai parte si tu, si acela.

Poate de aceea si sufera, ca nu se casatoreste, dar e vina ei, de fapt. Patima ei, nu?
Sigur ca da! O sa treaca vremea, si n-o s-o mai ia nimeni.

Un tanar care avea o prietena care il domina spunea: "Mie nici nu-mi vine sa-mi bat capul ca sa o domin numai asa, ca sa-i arat ca eu sunt superior!".
Da, dar nici asa nu-i bine, pentru ca femeia intotdeauna e inferioara, si cauta sa se razbune. O sa gasesti, o sa vezi, ca cele mai mari primejdii in ortodoxie le-a facut femeia: si cu Sfantul Ioan Gura de Aur, si cu Sfantul Ioan Botezatorul, si cu altii, si cu altii... De aceea, e buna, dar trebuie sa fie dominata de harul Sfantului Duh, ca daca ea-i desteapta, sa poata merge dupa Adevar. Ca daca nu e smerita cugetare, nu e nimic. Cat de destept sa fii, cat de apropiat de toate intelepciunile lumii acesteia, e degeaba. Daca te biruieste egoismul, n-ai facut nimic, esti in primejdie totala.

Si cel de care va vorbeam, ce sa faca? Ca el zice ca nu poate sa stea tot timpul sa o smereasca, ea il domina. Ce sa faca, sa se desparta?
Ei, nu, nu! Daca au dragoste intre dansii, ea singura, de la sine, sa se smereasca. Ea singura, de la sine. Si atunci si ea are plata de la Dumnezeu, si el e mai multumit, ca atunci cand vezi ca ea se smereste, ai asa, o bucurie, ca o stii ca ea e inteleapta si poate sa faca lucrurile in alt fel, si se smereste. Ai si tu o bucurie, ca inaltarea mintii totdeauna e uraciune inaintea lui Dumnezeu, dar si cel mai bun prieten al tau, daca cunoaste ca ai inaltarea mintii, vrand-nevrand te uraste. Inaltarea mintii e un "har" satanicesc, e o patima si domina toate patimile.

De ce ziceati ca femeia e razbunatoare?
Fiindca ea nu judeca mai mult. Uite, Irodiada a cerut capul Sfantului Ioan, ea nu s-a socotit: noi aici avem praznic, avem sarbatoare, cand le-oi duce capul Botezatorului, se bucura ei? Nu, ea n-a judecat lucrul asta, ca femeie. Ca daca era un barbat, se gandea: eu vreau sa-l omor, ce bucurie aduc oamenilor acestora?

Femeia e mai sentimentala, se supune mai degraba inimii, poate. Se spune de multe ori ca barbatul are mai multa minte, dar n-are sentiment. Sa trecem acum la alt subiect. Parinte, vedeti ca o mare problema in zilele noastre este saracia. Cum sa infrunte saracia o familie crestina?
Sa se multumeasca cu ceea ce are. In saracie trebuie rabdare. Sa-si spuna: "Altii au de prisos, dar mie atata mi-a harazit Dumnezeu", ca sa sufere, sa rabde. In loc sa mananc un lucru de doua ori pe saptamana, am sa-l mananc la doua luni o data, si-I multumesc lui Dumnezeu. Si atunci am plata de la Dumnezeu.

Apare o problema. Cineva s-a casatorit si vrea sa aiba copii, dar intra in panica:"n-am bani, n-am nimic, cum ii cresc?". Si multi acuza saracia si fac avorturi sau folosesc anticonceptionale.
Vezi ca nu-i credinta adevarata?! Acela nu crede desavarsit in Dumnezeu. Pai Dumnezeu, Cel ce mi-a dat copilul, nu va avea grija tot El ca sa nu moara de foame copilul meu?

Dar el poate ajunge la disperare. Intervin problemele pe care le ridica familia. Daca nu are bani, nu are ce sa bage in gura. Si ocupandu-se sa castige mai multi bani, poate lasa deoparte cele duhovnicesti. Cineva intreba: "ce sa fac, sa las rugaciunea si sa ma ocup de cele ale casei, sau cum sa le imbin pe amandoua?"
Dreapta socoteala! Sa judece cate ore sa stea la rugaciune inaintea lui Dumnezeu, si cate ore sa lucreze pentru trup, si sa faca dreapta socoteala. Sa nu lase nici una, nici alta, si atunci Dumnezeu binecuvanteaza si pe una si pe alta. Dar intr-o zi lucrez mult, si o saptamana nu mai fac nici o cruce, aceea nu-i dreapta socoteala. Zilnic, zilnic sa ai un program.

Spre deosebire de calugari, mirenii nu depun votul ascultarii. In ce masura trebuie sa faca ei ascultare de duhovnicii lor? Viata calugareasca este marcata de cele trei voturi: al ascultarii, al fecioriei, al saraciei. Viata de familie de ce anume ar trebui sa fie marcata? Votul ascultarii se poate tine in familie? Votul saraciei sigur se poate tine. Votul fecioriei, numai ca si pastrare a curatiei familiei. Dar votul ascultarii, care e considerat cel mai mare de catre Parinti, si-l poate lua mireanul? Fata de cine?
Fata de legile lui Dumnezeu. Ascultare pentru impodobirea familiei lui. Nu ca sa-ti tai voia, cum se taie voia in monahism, ca sa nu progreseze patima mandriei. Mireanul sa faca ascultare de duhovnic, caci duhovnicul ii da acele ascultari care sunt pentru folosul familiei. Iar la calugarie e altceva. Iti taie voia ca sa nu poata progresa egoismul, ca asta e cea mai mare arma a satanei, nu numai pentru calugari, ci si pentru mireni: sa instaleze in suflet egoismul. Omul prins de egoism nu mai are nici o judecata adevarata. Daca egoismul s-a instalat in mintea ta, atunci numai ce zici tu, aceea-i bun. Si-acuma satana, duhul cel rau, te invata, iti sopteste la ureche numai cele rele. Si tu spui ca asa-i bine, ce fac eu e bine. Asta inseamna egoismul. Sau mandria. Si patima aceasta o vede vrajmasul. De aceea a cazut el din cer. De aceea se osarduieste cu toata taria lui sa instaleze in sufletul fiecaruia din noi egoismul: "EU fac ce stiu, nu ce ma invata altul!". Asta e palma cea mai puternica a vrajmasului. Asta si la manastire, si in lume.

Cum trebuie sa faca sotii ascultare de duhovnic in problemele de familie? Bine, duhovnicul nu poate fi ca la manastire, tot timpul langa tine, sa vada cum te misti si sa-ti spuna: "Fa aia", tu sa-i ceri: "Parinte, binecuvanteaza sa fac asta.."
Nu, nu, nu! Acele chestiuni de familie intre dansii se discuta; adica sa nu vorbeasca urat unul cu altul, ca sa se irite; sa n-ajunga in tribunale, ca de la tribunale, ce vine? De-acum despartire, bataie. Nu! De-aceea trebuie sa fie blanzi unul cu altul. Chiar daca a gresit sotul sau sotia, celalalt e dator sa-l sfatuiasca, nu sa-l ocarasca, ca nu rabda celalalt sa fie ocarat, nu-i asa? Sa aiba dreapta socoteala, sa-l sfatuiasca, ca singur sa cunoasca greseala, si-atunci se-ndreapta lucrurile.

Dar se poate vorbi in familie de o ascultare a sotului fata de sotie, sau a sotiei fata de sot?
Ascultarea e lege intre dansii; daca nu se asculta unul pe altul, nu pot sa traiasca. Nu se poate altfel. Adica se sfatuiesc ce-i de facut: "cutare, cutare", se sfatuiesc. Aceea-i ascultarea unuia fata de altul. Ca sa fie pace, intai se sfatuiesc, ca sa nu ajunga la neintelegeri. De aceea, te sfatuiesti, intai: "uite, sa facem lucrarea cutare"; si-acuma, hai la discutie, poate nu e bine, pana cand te hotarasti, ca sa fie de acord amandoi, ca sa fie harul Sfantului Duh in lucrare. De-aceea daca zici:"Eh, tu zici asta, esti o zapacita, eu am sa fac o treaba!" - pai n-ai facut nimica. Cu femeia esti un trup, trebuie sa-l respecti, cu toate ca sotia poate e inculta, sau cumva mai prejos decat tine, dar tu s-o respecti, ca sunteti una. Trebuie sfatuire la orice lucrare, in nici un caz: "ori fa asa, ori iti dau cu ceva-n cap".

Multi soti crestini considera ca trebuie sa impuna propriul punct de vedere sotiilor lor, si ele sa il preia fara nici un fel de carteala. Sfintia voastra propuneti modelul sfatuirii.
Cum a devenit acum omenirea, nu-si taie voia... De aceea, ca s-o convingi pe sotie sa faceti o lucrare, trebuie sa te sfatuiesti; si sotia, cum spun Sfintele Carti, mai putina educatie are ca barbatul, el e mai binecuvantat, sa zicem asa... Ei, stai la discutie... "Uite, facem lucrarea cutare". Daca nu vrea, te abtii. S-o convingi din cuvintele cele cu blandete, s-o convingi ca ai dreptul sa faci lucrarea cutare. De asta-i sfatuirea. Nu hotarasti. Numai imparatii vechi hotarau sa taie capetele la toti, ca de ce cred in Hristos, si mergea. Dar asa nu-i dupa Dumnezeu. Ca acolo unde e sfatuire e calea Sfantului Duh.

Da, cu pace si cu rugaciune. Si daca sotia are alta parere, cum este? Daca amandoi se sfatuiesc si totusi unul spune: "Eu vad asa", celalalt zice: "Nu, eu vad invers".
Ei, de-acuma, sfatuindu-se si ajungand la o intelegere intre dansii, va zice femeia: "eu cred asa, dar lasa, fac cum zice barbatul, ca asa-i bine". Sau el zice: "mai, vad ca ea zice ca-i asa, da, sa fac si asa"; fiindca au dragoste intre dansii. Atunci e rau, cand intra hotararea si unul zice: "Cine esti tu, sa te-ascult eu pe tine? Nu-i asa!".

Deci sa cedeze, fiecare sa fie gata sa cedeze pentru celalalt, chiar daca iese rau.
Sigur ca da, chiar daca iese rau, daca te sfatuiesti si s-a intamplat si-a iesit rea socoteala, rabda amandoi, ca s-au asociat, adica s-au inteles sa faca asa.

Dar exista si ispita de a spune: "Uite, eu te-am lasat pe tine sa faci cum ai vrut tu, asa, din dragoste, dar vezi ca a iesit prost, de-acum incolo sa asculti de mine..."
Nu, tot asa: "de-acuma sa ne sfatuim, ca sa ne hotaram amandoi. Ca sa nu dam, sa nu deschidem nici o portita satanei", ca sa fie invidie intre dansii.

De obicei, atunci, cand se sfatuiesc si iese bine, sau iese rau, atunci acolo satana poate sa intervina si, fie spune unul: "uite ca eu sunt mai destept", fie spune celalalt: "Din cauza ta a fost rau..."
Cand e sfatuire, cu sfatuirea celor doi s-a terminat o lucrare. Dar daca nu iese o lucrare buna, ba se mai aleg si cu niste pagube colosale, daca s-au sfatuit amandoi, acum nu poate sa zica nici unul: "Din cauza ta!" sau: "Din cauza mea!". "Ne-am sfatuit, si-am dat gres amandoi". De-aceea e buna sfatuirea. Ca daca se-ntampla ca n-au reusit, se-amesteca duhurile cele viclene ca sa nu fie pace. Asa, daca te sfatuiesti, zici: "Uite, vezi, ne-am sfatuit, dar am gresit, amandoi am gresit". Ne-am sfatuit, ca sa nu se faca fara voia celuilalt lucrarea. Si-atunci, daca a iesit buna lucrarea, ne bucuram cu totii: "Slava Domnului, uite, a iesit bine". Iar daca nu: "Ce sa facem, uite, am dat gres". Asa nu poate intra ispititorul ca sa-i dezbine.

Dar duhovnicul ar putea interveni in astfel de probleme? Cei doi sa spuna: "Uite, nu facem nici cum zici tu, nici cum zic eu, ci mergem la duhovnic si sa hotarasca el".
Ei, atunci cand amandoi cer sfatuirea duhovnicului, e bine.

Apare si aici o ascultare care se aseamana cu cea din viata manastireasca.
Sigur. Si vezi ca duhovnicul care are Sfantul Duh are sa vorbeasca fara nici un interes, decat numai ca sa fie binele lor. In momentul acela, harul Sfantului Duh il lumineaza pe duhovnic: "uite, problema, uite-asa sa o lucrati, ca sa fie bine". Si-atunci merge bine.

Sfantul Apostol Pavel spune: "Femeilor, supuneti-va barbatilor vostri". E mai bine ca in anumite disensiuni femeia sa fie mai dispusa sa cedeze? Sau trebuie sa cedeze barbatul?
Da, femeia, pentru ca prin femeie a cazut Adam. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune ca barbatul are alt har dumnezeiesc, mai... ca stapan. Vedeti ca intai Adam este zidit, si pe urma femeia, de aceea femeia trebuie sa fie supusa barbatului totdeauna. Dar acum, ca sa convingi omenirea de acest lucru, e greu; femeia, uite, are drepturi acuma!...

Da, femeia se revolta: "Cum sa ascult eu de tine?"
Da, de aceea-i buna sfatuirea, de aceea barbatul trebuie sa aiba mai multa rabdare cu femeia...

Sa o faca sa inteleaga in ce fel ii este cap. Nu sa isi impuna superioritatea prin porunci, ci sa o convinga daca are dreptate.
Sigur, trebuie sa o convinga, trebuie sa indrepte greselile.

Si daca cel care are dreptate cedeaza, si gresesc amandoi in urma cedarii lui, ar fi normal sa se smereasca cel care a gresit. Ca zicea cineva asa: "Tu, femeie, daca el o tine pe-a lui, lasa-l, faceti cum zice el, ca daca greseste, daca sfatul lui nu va iesi bine, atunci va fi motiv ca sa se smereasca si sa te asculte alta data mai cu luare-aminte!".
Trebuie blandete. Blandetea sa ne conduca in toate, nu egoismul. Din cauza egoismului se intampla toate relele.

Parinte, cum sa faca ascultare cel care nu este casatorit, nu este nici calugar, dar are duhovnic.
De duhovnic sa asculte ca de Dumnezeu. Ca duhovnicul oricat de simplu ar fi, oricat de nepasator ar fi, nu poate sub nici un motiv sa te sfatuiasca ceva contra, ceva spre nefolosul sufletului fratiei tale, oricum ar fi el, cat il lumineaza harul Sfantului Duh, orice ti-ar spune, iti va spune pentru binele sufletului si al duhului fratiei tale. El trebuie ascultat cu mare atentie.

Chiar daca are patimi, are o patima si tu te gandesti ca, prin patima asta, ar putea sa-ti faca un rau. Stii ca are o patima si zici: "nu gandeste prin Duhul Sfant!"
Sa zicem ca este un duhovnic care bea cate un pahar mai mult. Tu asculta ce spune el. El nu-ti va zice niciodata sa bei. Chiar daca el bea, ca asta e patima lui, dar el, tocmai fiindca e duhovnic, nu poate sa zica: "Bea si tu!".

Da, dar exista si situatia in care cineva crede ca duhovnicul nu e impartial cu el, ca are un interes cu el, adica nu-ti voieste binele. Poate exista acest pericol. Sau, de multe ori, ucenicul poate fi cuprins de gandul: "Parintele nu tine la mine, de fapt", sau cine mai stie. Poate sa fie ispita, dar poate sa fie si o realitate ca duhovnicul e dezinteresat de mantuirea ucenicului, ca se leneveste, sau cine stie.
Totusi, oricum ar fi, duhovnicul n-o sa spuna ceva nefolositor. Chiar daca, sa zicem asa, vrea sa te preseze, tot n-o sa fie nefolositor pentru tine, o sa fie tot pentru binele tau.

Dumnezeu va lucra chiar si asa?
Sigur ca da.

Si daca-ti da o ascultare care pare impotriva a ceea ce spun Sfintii Parinti?
Ei, trebuie sa fii sigur de asta, nu sa te iei dupa o parere.

Trebuie sa discuti cu el, sa-i spui: "Uite, Parinte, eu am citit la Sfintii Parinti asa, ce zice sfintia voastra?"
E bine tot asa, ca in familie, sa discuti cu blandete cu el si cu sfatuire.

Dar cu duhovnicul, in privinta ascultarii... In manastire ai tot timpul, spui: "Parinte, blagosloveste sa ma duc in sus, sau blagosloveste sa ma duc in jos, sa fac rugaciunea, sa mananc, sa asa". Dar cine nu este in manastire, chiar daca are duhovnic, nu prea poate sa fie tot timpul in ascultare. Esti, sa zicem, in oras, sau la sat, sau unde esti. Cum faci? De multe ori, trebuie sa faci dupa capul tau.
Da, dupa capul tau, dar, chiar daca capul tau nu-i totdeauna in manastire, dar e dupa ascultare, atunci stii ce trebuie rezolvat, stii singur.

Deci incerci singur, cu rugaciune si cu restul.
Da, cu rugaciune.

Cum se poate duce o viata de sfintenie in lume, unde sunt ispite la tot pasul? Intr-un fel, in lume e mult mai multa ispita, sa zicem a ochilor, a auzului. Stim ca in manastire ispitele sunt mai mari ca in lume, dar ma refer la ispitele acestea grosolane care sunt in lume. Cum putem sa le depasim?
Cu indelunga rabdare, cu hotarare duhovniceasca in sufletul tau. Eu stiu ca un lucru e pacat. De ce sa ma uit la fata aceea ca-i asa frumoasa, si pe urma sa ma ranesc cu inima? Vezi ca Sfanta Scriptura spune: "cand te-ai uitat cu patima la parte femeiasca, iata ca ai preacurvit in inima ta cu ea". De aceea trebuie sa ne osarduim sa fim cu barbatie duhovniceasca in noi. Sa zicem asa: "e frumoasa fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Daca ea e asa frumoasa, dar ingerii lui Dumnezeu, cum or fi?". S-o admiri ca-i frumoasa, dar fara patima, ca ea-i zidirea lui Dumnezeu. Daca aici, pe lumea asta, omul, asa vai de capul lui cum este, si are asa frumusete, dar ingerii lui Dumnezeu? Sa-ti indrepti ideea si mintea la ingerii lui Dumnezeu si la frumusetea pe care o are Dumnezeu in ceruri. Si atunci nu patimesti. Dar trebuie, cum am zis, o barbatie duhovniceasca. Si Dumnezeu ajuta. Spui "Doamne, ajuta!", si El te aude si te ajuta, ca nu-i departe Dumnezeu, Dumnezeu e pretutindeni.

Si cum sa se apere tinerii de ispita pe care le-o aduc femeile care umbla din ce in ce mai sumar imbracate?
Trebuie sa arati barbatie: "Eu sunt barbat si respect curatenia si sfintenia, ca sa pot primi harul Sfantului Duh". Cum spunea odata unul, ca fuma mult, mult, mult si pe urma, deodata, a taiat fumatul. N-a mai fumat. Si-l intrebau: "Dar cum te-ai lasat, tu, care fumai doua pachete din cele mari pe zi? Cum?". Si a raspuns: "Mi-a fost foarte greu, vreo doua luni de zile credeam ca am sa patimesc ceva, dar am zis cuvantul acela: Sunt barbat, si nu vreau sa-mi calc cuvantul!. Si m-a ajutat Dumnezeu si-am scapat". Si la orice lucru poate fi vorba asta: "Sunt barbat! Stiu ca daca ma apropii de fata asta, ma vatam, ma vatam sufleteste, ma vatam si trebuie apoi lacrimi multe, ca sa pot sa ocolesc boala asta". Sa-ti spui: "Da, ea-i femeie, e fata frumoasa, dar eu sunt barbat si am hotarat sa fiu curat". Si atunci te ajuta harul Sfantului Duh. Casatoria nu-i obligatorie. Daca poti sa te pazesti, sa-ti pastrezi fecioria curata, aceea e chiar mai sus. Dar Dumnezeu a lasat la voia omului.

In ziua de astazi au crescut neintelegerile intre tineri si varstnici. Libertatea e inteleasa ca o revolta fata de tot ce inseamna educatie. Tanarul spune: "Eu sunt liber, ce vii sa-mi spui mie tu, tata, mama sau bunicule, ca trebuie sa fac asa?". Tot ce inseamna educatie, tot ce incearca profesorul sau parintii sau familia sa-l invete, copilului i se pare ca e o restrangere a libertatii. Cum pot fi evitate tensiunile dintre parinti si copii?
Copilul este dator vesnic, pana se face mare, sa asculte de parinti. Nu numai atat, dar Sfanta Scriptura spune: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa traiesti multi ani pe pamant si fericiti". Inca din Legea Veche scrie asta. De exemplu, parintii au atata har dat de Dumnezeu, ca daca te-ar blagoslovi, daca te-ar binecuvanta parintii, sa stii ca binecuvantat esti toata viata. Daca, Doamne pazeste!, i-ai amarat si nu i-ai ascultat si i-ai enervat si te-au blestemat

Ce sa faca parintele daca apoi ii pare rau ca a blestemat?
Bine, daca-i pare rau, te dezleaga.

Dar Dumnezeu asculta astfel de blesteme? Uneori sunt spuse la manie si din prostie. Ei, nu. Dar chiar daca parintele a zis un cuvant catre copil, daca se pocaieste si unul si celalalt, iarta Dumnezeu. Dar trebuie respectati parintii. Oricat de, sa zicem asa, inapoiati ar fi parintii. Acum, vezi, tot tineretul invata studii inalte, inalte, dar vezi cum zice Sfanta Scriptura? "Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu". Orice intelepciune, daca o inveti, sa fie intai frica Domnului in inima ta, ca sa fie intelepciunea ta buna. Ca toata intelepciunea lumii acesteia nebunie este inaintea lui Dumnezeu. A dat Dumnezeu intelepciune omenirii, si-a facut atat de multe inlesniri omenirii. Dar nici unul nu zice ca l-a ajutat Dumnezeu. Nu zice! Zice doar: "Eu! Eu!" Egoismul, adica. Il da pe Dumnezeu la o parte. Ei, ce astepti acum de-acolo? Acum, sunt unele lucruri bune, dar sunt si unele pe care le intrebuintam rau. Televizorul, de pilda; dusmanii adevarului pun multe feluri de vederi la care e rusine si numai sa te gandesti. Acuma, tineretul, de mic, se pleaca la ce vede, si acest lucru devine periculos. Si nu numai Ortodoxiei, ci chiar omenirii. Devii neom de mic copil. Daca nu esti la locul tau de mic copil, copil cum te-a lasat Dumnezeu, daca vezi atatea scene care te vatama si tu te pleci la acelea, vezi, acelea distrug omenirea intreaga.

Intra patimile prin astfel de imagini. Dar, oricum, oamenii, oricat de ocupati ar fi, mirenii mai ales, isi gasesc timp sa priveasca televizorul. Sunt si preoti care fac asta.
Ai vazut? Ai vazut cat de mestesugaret e vrajmasul?

Mai ales cand esti obosit. Vii seara de la serviciu si ai vrea sa te-ntinzi, sa ai un pic de liniste, si deschizi televizorul, ca e foarte usor sa te uiti la el, si uneori sunt si emisiuni interesante sau care par de folos. Numai ca, spre exemplu, te uiti la o emisiune interesanta sau de folos, si dupa aia uiti sa-l mai inchizi. Zici: "ia sa ma mai uit la inca una, ca poate-i la fel de interesanta", si asa mai departe. Adica te fura foarte lejer, foarte usor.
Te fura, te fura. Ei, ia sa ne osarduim, ca Imparatia lui Dumnezeu se ia cu sila, si silitorii o dobandesc.

Sunt unii care lucreaza zece-doisprezece ore pe zi, si seara cand vin acasa sunt istoviti, nu mai stiu de ei, nici nu se gandesc sa se roage, si sunt ca niste morti vii...
Da, da, si-n loc sa faca o rugaciune, deschid televizorul! Vezi? A cui e lucrarea asta? Nu e a satanei? De aceea trebuie sa ne osarduim sa fim duhovnicesti. Chiar si obosit fiind, omul tot ar avea timp de rugaciune, si asta o dovedeste tocmai faptul ca-si gaseste fel de fel de ocupatii, ca televizorul si altele. In loc sa urmaresc televizorul, de la care n-am nici un ajutor sufletesc, sa fac o rugaciune, sa citesc un paraclis, sa am un tipic al meu de rugaciune de seara. Ispititorul, cand da de barbatie, cauta sa sufle in mintea oamenilor, singuri sa se pacaleasca: "Sa iei televizor, ca daca n-ai televizor, nu esti om". Si de la televizor cele mai mari faradelegi se fac. Multe am auzit la spovedanii. Erau oameni curati, si vazand rele acolo, la televizor - ca la televizor da si lucruri bune - s-au aplecat spre rele.

Totusi, uneori pare ca sunt si lucruri bune la televizor, mai vezi lumea incotro se indreapta, mai sunt si emisiuni religioase...
Vezi cat e de diplomat satana? Arata intai un folos, arata intai o icoana, doua-trei lucruri bune, ca sa poata pe urma sa darame tot cu celelalte, care-s rele. Ca firea omului se pleaca automat spre cele ce-i arata lucrurile folositoare trupului - dar de fapt nici macar trupului nu-i sunt folositoare, ci ii atrag doar poftele, patima...

Si atunci, ar fi mai bine ca lumea sa nu se uite deloc la televizor?
Aceea-i mult mai bine!

Dar considerati ca e un impediment sa te impartasesti daca te uiti la televizor? Ca un duhovnic spunea credinciosilor din parohia sa: "Cine se uita la televizor, nu-l mai impartasesc!". Sau doar in post sa nu ne uitam, sau cum e mai bine sa facem?
Sfantul Apostol Pavel spune: "de tot lucrul rau sa ma feresc". Tot ce-i bun sa tineti, si de tot lucrul rau sa va feriti. Daca vezi ca te vatama, de ce sa mai dai drumul la televizor? De-acuma s-a schimbat mintea ta, si nu mai poti sa zici "Doamne Iisuse Hristoase..." Ce sa zici, ca de-acuma tu te gandesti la ce-ai vazut, faradelegile pe care le practica in fata ta si tu te indulcesti, si daca te-ai indulcit, de-acuma te duci si te culci, si-n loc sa zici "Doamne Iisuse Hristoase.", tu te gandesti la faradelegea pe care ai vazut-o.

Este nevoie de multa atentie, si de nevointa...
In timpul istoriei Ortodoxiei au fost multi sfinti care n-au fost nici calugari, n-au avut nici familie, au ramas curati, cum s-au nascut. Daca poti, si aceea este o cale, dar ne cere o hotarare. Ori de mic te calugaresti, ori de mic te casatoresti.

Ce inseamna "de mic"?
Adica de tanar. Vechile randuieli spun asa, ca fata de la 15 ani sa se casatoreasca, iar baiatul de la 18 ani. De ce asa devreme? Asa, pentru ca pana atunci pot sa reziste sa fie curati, ca atunci cand se duc in biserica sa fie amandoi feciorelnici, ca sa-i binecuvanteze harul Sfantului Duh, si copiii pe care-i nasc sa fie si mai frumosi si mai isteti si mai apropiati de Dumnezeu. De-aceea a pus hotar Biserica, a avut grija de asa ceva. Daca ramai necasatorit la o varsta mai inaintata, e bine, dar numai sa fii curat."Fiti sfinti", zice Sfanta Scriptura. "Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt".

Parinte, dar nu ar fi devreme la 15-16 ani? Nici legile statului nu permit acum sa se casatoreasca tinerii sub 18 ani.
Eu spun ce ne invata vechile pravile ale Bisericii.

Dar atunci si unii pagani se casatoreau la varste fragede, nu era ceva ce sa tina strict de credinta crestina. Dar daca tinerii tot amana casatoria, gasind tot felul de justificari, in cele din urma cad in pacat. Sunt mai interesati sa cunoasca ce inseamna viata de cuplu fara sa primeasca harul casatoriei. Din ce in ce mai putini tineri tin cont de invatatura Bisericii.
Biserica e facuta de harul Sfantului Duh. Toate invataturile Bisericii nu sunt de la oameni, ci vin din harul Sfantului Duh. De aceea, pentru binele sufletesc si trupesc al fiecaruia din noi, daca respectam cu sfintenie ceea ce ne sfatuieste Biserica, suntem castigati si trupeste si sufleteste. Daca stai insa sa asculti ca un doctor spune una, alt doctor spune alta, cutare intelept a gasit altceva de cuviinta, asta e cu totul altceva. Noi vorbim de ceea ce potriveste Insusi Dumnezeu Mantuitorul, Dumnezeu care S-a coborat din ceruri. Acela ne sfatuieste asa. Si daca putem sa ascultam ceea ce ne invata, suntem castigati. Iar daca nu, pentru drumurile lumii acesteia ne trebuie altceva.

Totusi, in zilele noastre, la varste din acestea mici, copiii trebuie sa studieze, merg la liceu, si daca esti la liceu si te casatoresti, nu mai ai voie sa termini decat la seral. Apoi multi vor sa faca facultate in acelasi timp, ca sa isi gaseasca un loc mai bun de munca. E greu sa-ti intemeiezi o familie si sa vina copiii si sa faci lucrurile acestea. Si atunci toti studiaza si amana casatoria, si bineinteles ca pe masura ce trece timpul ispita caderii este din ce in ce mai mare. Apar tot mai multe prilejuri de a pacatui, de la petreceri pana la excursii...
Trebuie sa fii curat, si atunci esti adevarat ortodox, adica daca este ascultare de dogmele Bisericii. Dar Biserica de aceea a hotarat casatoria la varste tinere, pentru ca pana atunci tinerii se pot pastra curati.

Daca tot amana casatoria, ajung la pacat, apoi se despart, si se alege praful de ceea ce ar fi putut fi o familie frumoasa. Ispita este foarte mare, si placerea trupeasca este preferata curatiei.
"Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru sfant sunt." Dar daca nu poti sa te pastrezi curat, si esti daramat la o varsta ca aceea, atunci ce astepti? Harul Sfantului Duh? Cat putem respecta cu sfintenie ceea ce ne hotaraste Biserica, suntem cu speranta ca va merge totul bine si ca putem sa capatam fericirea cea adevarata: vesnicia. Ca omul oricat ar trai, tot trebuie sa inchida ochii; Dumnezeu nu ne-a facut pentru lumea asta. Lumea asta inselatoare si plina de necazuri e data ca sa ne pregatim pentru vesnicie. De aceea ne-a pus legi si ne ajuta in tot momentul, ca sa putem capata vesnicia.

Parinte, care ar trebui sa fie diferenta de varsta intre cei doi soti? E bine sa fie sotia mai tanara? Sau nu are importanta lucrul acesta? Daca ar fi amandoi foarte tineri, ei nici nu ar sti bine sa se aleaga unul pe altul.
Inainte, parintii hotarau asta, inca de pe cand copiii erau mici: "tu ai sa iei pe fata cutare, tu pe cutare".

Asa era obiceiul inainte, si nu numai la crestini.
Dar acum nu mai e asa, fiindca lumea s-a modernizat.

Dar poti sa iubesti asa? Nu trebuie sa fie dragoste la mijloc? Nu trebuie sa se indragosteasca unul de altul, in loc sa hotarasca altcineva pentru ei? Ca au fost si cazuri cand unul iubea pe altcineva, si atunci casatoria aceea n-a mai fost din dragoste, a fost mai mult formalism.
Asa era atunci. Nu ca acum. Sunt sute si mii si milioane de fete, si zici: "aceea e a mea" si o alegi pentru tine. Daca nu te-mpaci, o dai la o parte si iei alta, si alta, si tot asa. De aceea inainte hotarau parintii: "iei pe fata asta", si aceea era, ea ramanea. Parintii ii logodeau, si asta era. Dar acum tinerii mai mult isi aleg ei, ca sunt liberi. Acum o iei pe care vrei.

Poate ca aceasta e o incercare pentru care cei care o trec cu bine vor avea plata. Responsabilitatea este mult mai mare cand alegi tu, nu mai poti da vina pe parinti ca lucrurile nu merg bine. Dar este foarte trist faptul ca sunt foarte putini tineri care se pregatesc asa cum trebuie pentru a intemeia o familie. Ar trebui sa existe o pregatire serioasa. Dar tinerii intra cu capul inainte in familie, si cand apar problemele se despart. De multe ori nici nasii nu se pricep sa ii ajute, pentru ca nici ei insisi nu duc o viata crestina. La preot se rusineaza sa alerge, si incet-incet relatia se destrama. De altfel, tinerii nici nu se mai gandesc la cununia religioasa, se gandesc numai la cum sa aiba parte de placeri si desfatari trupesti. De purtarea crucii familiei fug toti.
Dar si acum, pe fata pe care o vrei n-o poti lua decat prin Biserica.

Ar trebui sa se puna problema asa, dar nu se pune de catre toti...
Si dupa ce ai luat-o prin Biserica, sub nici un motiv n-o poti lepada. Oricat de rea ar fi ea, n-o poti lepada. Atunci cand o iei, zici: "asta-i cea mai frumoasa fata, cea mai cuminte, cea mai, cea mai, pe asta am s-o iau". Si te casatoresti in Biserica. Dar dupa aceea nu mai este asa cum ai gandit tu. Traind impreuna, o sa fie nervoasa, n-o sa te asculte, o sa se intample fel de fel, se amesteca patimile cele blestemate pe care le arunca satana in sufletul si in cugetul tineretului; si-ti zici: "ei, nu-i asa cum am gandit eu, cred c-o s-o lepad". Sub nici un motiv n-ai dreptul s-o lepezi. Sub nici un motiv! Aceea e crucea ta. Nu s-a potrivit, de-acuma sa faci rabdare. Sau invers: poate barbatul e rau. Fata n-are dreptul sa-l lepede, sub nici un motiv. Sa faca rabdare, ca aceea-i crucea sa. Chiar daca atunci cand s-au luat n-avea patima aceea, iar acuma o are; trebuie sa faca rabdare. Si unul si altul trebuie sa faca rabdare. Te-ai casatorit, esti legat, ca n-ai luat-o de la om, ai luat-o de la Dumnezeu, din Biserica ai luat-o. Si numai daca - Doamne pazeste! - unul dintre ei a alunecat si a cazut cu alta persoana, atunci iti da voie Biserica s-o lepezi. Dar altfel nu ingaduie Biserica.

Ce parere aveti despre cei care se recasatoresc.
Cu mare iconomie, doar a doua nunta. Nu a treia si a patra. Nu, sub nici un motiv!

La a doua cununie, rugaciunile sunt asa, mai de pocainta. Zice: "Pentru neputinta voastra"
Trebuie bagare de seama.

E foarte raspandita acum aceasta mentalitate: "daca nu ne potrivim, lasa ca ne despartim, dar de comun acord".
Asta e desavarsita paganatate. Paganatate! Nu Biserica, nici Ortodoxie, nici Adevar.

Unii tineri se intreaba: "De ce sa se chinuiasca amandoi, daca nu se impaca? Mai bine sa se desparta in pace si sa se duca fiecare cu cine simte ca se implineste mai mult".
Adica sa ia pe alta? Vezi, astea sunt legi omenesti, diavolesti, ca sa-ti faci poftele.

Ei nu zic ca-si fac poftele. Ei zic ca nu merge relatia, ca nu s-au potrivit.
Nu s-au potrivit?! Nu s-au potrivit pentru ca au o patima. Taie patima aceea, gandul ca nu te potrivesti, ca aceea e patima sataniceasca. "Din tineretile mele, multe patimi se lupta cu mine", dar patimile acelea nu-s de la om. Patimile acelea le-a aruncat insusi vrajmasul, satana, in sufletul meu, ca el e duh si el se apropie de fiecare dintre noi fara sa observam. El e duh si n-are osteneala, si arunca in cugetele si-n ideile noastre samanta faptelor celor rele. Si daca tu l-ai absorbit si l-ai bagat in sufletul tau, incet-incet incepe sa incolteasca. Si daca incolteste in inima ta, incet-incet face radacini. Atunci satana fuge departe de la tine si te lasa, ca el e convins ca de-acum ai sa-l asculti prin patima pe care a pus-o in sufletul tau. Deci, daca vrei sa-ti faci toate poftele tale, baga de seama ca poftele acelea nu-s ale tale, ci ele sunt samanta faptelor celor rele, a omului vechi, samanta rautatilor.

Parinte, pana unde sa mearga relatia tinerilor inainte de casatorie? Vedeti, multi se saruta, danseaza, merg la petreceri unii, merg si la biserica! Dar exista aceasta mentalitate. De pilda, cand li se spune tinerilor ca poate n-ar fi bine sa se sarute, ca sa nu li se starneasca patima desfraului, se uita foarte ciudat: "cum, ce-i asta?!".
Prin sarut te-a prins, si daca te-a prins, trebuie de-acuma sa savarsesti faradelegea. O data, nu. De doua ori, nu. Poate ti-e rusine, poate te gandesti ca-i pacat, dar daca incepi sa saruti, te-ai aprins, si cum te-ai apropiat de foc, te-ai ars. De aceea inainte, cum se logodeau, nu treceau patru-cinci zile, o saptamana cel mult, ca sa se pregateasca de nunta, dar nu sa stea saptamani, cum am observat acum. Acuma, daca s-au logodit, deja tinerii dorm intr-un pat amandoi: "Pai, sunt logodit, e logodnica mea!" Si se duc impreuna, merg la toate distractiile. Aceea e o faradelege. Poate sa mai fie curatie in tinerii aceia? Nu este ceea ce face bunatate. Cum a inceput omenirea, spre daramare merge.

Parinte, in urma intalnirilor pe care le-ati avut cu mirenii, care ati observat ca sunt problemele cu care se confrunta familia crestina in ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fata acestor probleme?
Mai intai sa respecte dragostea dintre dansii. Si daca nu merge, sa se sfatuiasca cu Biserica.

Vedeti ca exista multa saracie in zilele noastre. Intre principalele probleme din zilele noastre se numara divorturile si avorturile.
Atunci n-ai temelie ca esti crestin. Daca te gandesti la divort, inseamna ca nu esti crestin. Sau sa faci avorturi! Oare da Biserica vreo invoire cat de mica sa faci avorturi? Sunt situatii cand - Doamne pazeste! - a murit copilul in pantece, atunci sa-l scoata doctorul, nu sa faci avort. Sub nici un motiv! Avortul e ucidere. Cati ani trebuie sa nu te impartasesti, cand ai ucis? Daca e saracie, sau altceva - atunci, daca e saracie si nu poti creste copilul, sa traiesti in feciorie cu sotia, ca fratii. Si atunci esti si impodobit de harul Sfantului Duh, si nici probleme nu ai. Biserica, Ortodoxia, sub nici un motiv nu-ti dau voie sa faci avort.

Multi soti vor sa aiba parte de unire trupeasca, si totusi sa nu aiba copii, si atunci folosesc fel de fel de anticonceptionale sau ajung la avorturi.
Ai vazut? E o faradelege pe care Biserica si Ortodoxia nu o aproba sub nici un motiv. Daca ai sotie si a ajuns sa zamisleasca, atunci sub nici un motiv nu poti sa nu-l lasi sa se nasca. Copilul, daca s-a zamislit, de-acuma are suflet intr-insul. Si daca l-ai scos, l-ai omorat, va sa zica esti ucigas de oameni. Pe el nu l-ai lasat sa se bucure nici de viata asta, nici de cea viitoare, adica l-ai distrus: de-acuma tu esti ucigas.

Cum sa se raporteze sotii crestini la unirea trupeasca, la viata sexuala?
Barbatul si femeia sa fie asa: cati copii le-a dat Dumnezeu, atatia sa aiba. Sub nici un motiv sa nu-i avorteze. Daca vor sa nu aiba copii, atunci sa traiasca in feciorie.

Dar poate fi periculoasa infranarea, daca nu sunt amandoi sotii pregatiti? E o perioada cand la femeia care a nascut mai multi copii poate sa apara o oboseala trupeasca, sau o stare de astenie. Unii duhovnici recomanda infranarea in aceasta perioa¬da, pentru ca femeia sa se mai refaca. Dar apare si problema ispitei: daca se abtin, unul dintre ei, mai ales sotul, poate sa cada cu altcineva...
Daca respectam ceea ce ne invata Biserica, suntem desavarsiti, apropiati de Dumnezeu, ca sa putem capata fericirea. Cum cautam dupa ideile noastre, cadem in bratele vrajmasului.

Sfintia voastra recomandati infranarea. Dar nu poate fi periculoasa? Tocmai pentru a evita pericolul unii parinti zic ca in perioada aceea sotii trebuie sa se roage mai mult, ca nu cumva unul dintre ei sa cada. Si totusi e greu.
Sigur ca-i greu! Dar trebuie hotarare barbateasca, duhovniceasca. Iar daca-i greu, du-te, fa copii, ca sa nu fii sub calcarea legii. Fa copii si mergi inainte. Dar daca vrei sa n-ai copii, retrage-te. Pai, cum? Vrei sa-ti faci poftele trupesti, si copilul nu? Pai de-aceea este lasat de Dumnezeu barbat si femeie, nu pentru altceva, decat ca sa se inmulteasca; asa cum a zis Dumnezeu inca de prima data: "Cresteti si va inmultiti si mosteniti pamantul". De aceea a lasat Dumnezeu sa se casatoreasca.

Se spune ca daca ai copii multi si trebuie sa ai grija de ei te cam risipesti...
Noi am fost opt. Si daca tata nu murea, cum a murit, de tanar, poate ca mai faceau. Si ce? Eram agricultori. O mamaliga, acolo, si ce mai dadea Dumnezeu, si au crescut oameni toti, si-a fost bine. Sigur, nu erau desfatarile care sunt astazi, si cum e omenirea astazi, dar noi, fiindca nu stiam de altele, o mamaliga si oleaca de branza si ce mai dadea Dumnezeu, ce mai era acolo, ca oamenii de la tara, care au un ou, un porc, ceva.

Da, asta la sat, dar la oras e mai greu. Multi n-au nici casa la oras, ii da afara din casa, ca n-au bani sa-si plateasca intretinerea, curentul, toate astea...
Oricat de rau ar fi, daca avem grija sa capatam sfanta mantuire, sa nu ne indepartam de invataturile Bisericii si ale Sfintilor Parinti, care ne indruma la adevar. Si atunci avem speranta, ori de-am avut parte de bune, ori de rele in lumea asta, dar vom capata odihna sufletului in viata viitoare.

Telul casatoriei e mantuirea celor doi parteneri, indumnezeirea lor, apropierea lor de Dumnezeu, iar copii sunt fructul acestei uniri.
Sigur ca da! Cat timp nu alunecam dincolo de adevarul Bisericii, dincolo de Ortodoxie, e bine si avem sperante sa capatam mantuirea. Ca oricat am trai, tot trebuie sa plecam din lumea aceasta. Da, plecam din lumea aceasta, dar incepem alta viata: vesnica. De aceea trebuie sa ne pregatim, sa respectam ceea ce ne-a hotarat Biserica, Sfintii Parinti si Insusi Mantuitorul Hristos, care S-a coborat din cer pentru mantuirea noastra, ca sa putem capata vesnicia. Ca omul nu-i facut pentru lumea asta.

Exista mentalitatea ca familia este ceva ingaduit de Dumnezeu pentru a ne bucura de cele de aici. Se observa o ispita de a considera familia ca un fel de ingaduinta pentru fel de fel de patimi, pana la urma, si pacate. Pe de alta parte, unii spun ca viata de familie este lipsita de traire duhovniceasca. Adica ea e un fel de desfrau binecuvantat. Unii nu vad o alta valoare dincolo de problema sexualitatii in familie. Iar cei care vor sa Il slujeasca pe Dumnezeu trebuie sa se calugareasca. Sunteti de acord cu acest punct de vedere?
Nu, nu sunt. Dumnezeu a lasat doua drumuri pentru mantuirea sufletului nostru: ori te casatoresti si aduci copii pe lume, si-i cresti in frica lui Dumnezeu, si cand vei ajunge la scaunul Dumnezeirii, vei zice: "Iata, Doamne: eu si pruncii pe care mi i-ai dat!". Sau, daca nu vrei aceea, si te lipsesti de bucuria casniciei, ca si casnicia are bucuriile ei, atunci te faci calugar. Dar nu alta. Va sa zica: ori calugar, ori casatorit. Dar sa respecti ceea ce spune Sfanta Scriptura.

Despre asa-numita casatorie alba, in care cei doi soti traiesc ca frate si sora, ce parere aveti? Poate fi periculoasa?
Casatoria e lasata de Dumnezeu pentru inmultirea omenirii. Dumnezeu ar fi putut sa lase sa se inmulteasca oamenii altfel, in alt mod. Dar asa, pentru pacatele omului, vazand ca-i plecat catre cele rele, a lasat sa se inmulteasca omenirea din barbat si femeie. De aceea i-a binecuvantat. Dar, bineinteles, poti sa traiesti in feciorie cu o fata pe care o iubesti, si atunci o mare plata ai de la Dumnezeu. Au fost si sfinti care au trait astfel. Spuneau ca sunt sterpi, si ei traiau ca fratii. Si nu-i stia nimeni, decat duhovnicul. Daca, cu timpul, unul din ei sau amandoi nu mai rezista, si ajung sa-si doreasca copii, atunci - cum nici unul nu-i stapan, sa nu zica: "eu nu vreau!" - trebuie sfatuire. De aceea se face casatoria. Nu mai esti stapan pe tine. Ci esti barbat si femeie, uniti de Dumnezeu, si acum ei amandoi devin un trup. Numai daca amandoi sunt plecati spre gandul cel dumnezeiesc sa traiasca in curatie, atunci ei sunt binecuvantati si de Dumnezeu.

Sa revenim putin la tema conflictelor dintre parinti si copii. Copiii parca vor altfel, trag spre altele, nu spre biserica, parintii i-ar vrea in biserica. Cum sa-si conduca copiii spre Dumnezeu fara sa fie conflicte? Ca parintii se mantuiesc prin copii buni.
Da, si copiii se mantuiesc prin parintii buni... Sa nu ne indepartam de invataturile Bisericii sub nici un motiv.

In Epistola catre Efeseni, Sfantul Apostol Pavel zice: "Voi, parintilor, sa nu-i intaratati pe copiii vostri". Ca unii ajung la certuri cu copiii lor
Trebuie sa-i sfatuiesti cu blandete, ca atunci nu se intarata; dar daca tu esti sever, si incerci sa-l fortezi, se intarata, se tulbura, se indaratniceste. Sa-l inveti cu blandete, ca daca-l inveti cu blandete copilul te asculta; dar daca vrei sa-i ordoni, nu te mai asculta. Dar daca-l inveti cu blandete, de-acum se pleaca inima lui, ca acolo e harul Sfantului Duh. Blandetea e dar dumnezeiesc. Tu uneori vezi ca ar trebui sa-l ocarasti, dupa adevar, dar tu iti calci patima aceea si il indrumi cu blandete. Blandetea e un har dumnezeiesc. Si atunci il castigi.

Sa il lasi pe copil sa ajunga el singur la concluzia pe care vrei sa o traga, adica sa il lasi putin liber, sa nu-i impui... Alta problema este cu parintii care sunt departe de Biserica, exact invers, pentru ca au trait pe vremea comunistilor. Dar copiii incep sa se apropie de Biserica. Si au conflicte cu parintii lor. Sunt oameni care se supara ca le pleaca copiii la manastire. Altii se supara ca nu sunt lumesti copiii. Copiii cum ar putea sa ii traga pe parinti spre Biserica?
Sa le vorbeasca, sa le spuna ca a fost o lege contra lui Dumnezeu comunismul, si sa-i convinga pe parinti ca acesti comunisti au fost oastea lui antihrist. Trebuie sa-i sfatuiasca. Deci sunt copii care-s mai crestini ca parintii?

Cum sa nu! La noi in tara si-n alte tari unde a fost comunismul, au ajuns copiii sa-si duca parintii la biserica.
Vezi, bunatatea lui Dumnezeu... nu-i lasa, cu toate ca au fost nevrednici, iar copiii aceia - ca e sangele parintilor, nu? - vezi, ca-i lumineaza acum Dumnezeu pe copii, ca sa vada adevarul.

Dar copiii aceia cum sa procedeze? Pentru ca e mult mai delicat, ca se zice: "copiii sa asculte de parinti". Si unii se supara cand copiii lor duc o viata evlavioasa, sau cand se fac preoti, sau cand se duc la manastire, si zic ca nici nu mai vor sa-i vada in ochi.
Aceia se duc inainte, in prapastie, si n-ai ce le face.

Dar cum sa ii atraga? Sa stea pe langa ei mai mult cu zaharelul, cum se zice: "vorba dulce mult aduce"?
Da, asa da.

Profesorii de religie ar putea sa-i convinga pe parinti sa vina la biserica? Se discuta lucruri frumoase la ora de religie, cate-n luna si in stele...
Noi trebuie sa fim cei mai buni din neam, ca ne-am nascut deodata crestini ortodocsi, noi trebuie sa reflectam cu sfintenie natiunea si credinta. Daca ne despartim de credinta, ne-am prapadit si sufleteste, si trupeste.

Dar pentru tineri ideea aceasta nu are rezonanta, adica asta nu ii convinge pe ei sa mearga la biserica, pentru ca ei zic asa: "Ne plictisim la slujba, nu intelegem, e mai frumos la discoteca".
De acelea se bucura satana, de patimile care sunt in tineri. Ei, aici trebuie tot cu povete, cu blandete, ca sa intre in mintea lor ca acesta-i adevarul. Uite, hai sa ne socotim, ca omul nu traieste vesnic in lumea asta, o sa murim, si apoi pentru tot ce facem, o sa dam seama inaintea lui Dumnezeu. Ingerul lui Dumnezeu sta si scrie tot ce-i bun, ca sa ne ajute. Dar satana, in apropiere, scrie tot ce-am facut rau. Si cand ajungem la vamile vazduhului. Trebuie sa le vorbim despre Judecata de apoi, dar si despre rugaciune.

Unii profesori de religie vorbesc mai mult despre bucuria rugaciunii, ca sa nu-i infricoseze pe copii.
Bine, bucuria rugaciunii e buna, dar sa le spuna care e plata de la rugaciune si care-i ne-plata cand nu facem rugaciune.

Ar fi bine sa le vorbeasca elevilor cate ceva si despre rugaciunea lui Iisus?
Ei, rugaciunea lui Iisus... Eu n-o am... Fiecare poate s-o dobandeasca, dar numai in linistea adevarata poti s-o agonisesti. In lume, cu greutate. Si prima data trebuie sa fii sfant. "Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt". Apoi tu esti sfant, cand tu ai uraciune pe celalalt? Daca celalalt iti spune ceva si tu nu-l poti ierta, acum vrei sa ai rugaciunea mintii? Sub nici un motiv! Trebuie sa ne curatim cu desavarsire sufletul de rautate, si atunci harul Sfantului Duh se pogoara in sufletul si-n inima noastra si putem sa mentinem harul asta asa de mare. Dar daca tu zici ca unul ti-a zis ceva, altul altceva, altul s-a uitat nu-stiu-cum la tine, atunci e greu! Dar sa ne osarduim sa zicem si noi o ora, cat putem: "Doamne Iisuse Hristoase"

Si cei din lume, prinsi in vartejul ispitelor?
Sigur ca da!

Dar e bine ca mirenii sa practice o anumita metoda? Unii duhovnici iscusiti le recomanda mirenilor sa nu foloseasca metodele explicate in Filocalie, pentru ca apare riscul de a face greseli. Spun ca mirenii sa se roage cu gura cat mai mult, si rugaciunea va deveni de la sine rugaciune a mintii si apoi a inimii. Ce parere aveti, cum trebuie rostita rugaciunea lui Iisus de catre mireni?
Cum poti. Daca esti in lume si vesnic esti cu lumea, daca poti sa ai mintea atat de curata si sa practici asa ceva... Dar Sfintii Parinti scriu ca inainte erau oameni din Senat care aveau rugaciunea mintii.

Un cuvant pentru mamele crestine, ca femeile nu pot intra in Sfantul Munte sa va intrebe. Ce le zicet?
Nici nu trebuie sa intre in Sfantul Munte!

Da, dar chiar daca ele nu pot sa va vada, sa ia cuvant de la sfintia voastra, li se pot transmite cuvintele sfintiei voastre.
Daca ne osarduim sa ne-apropiem de Dumnezeu, ne ajuta Dumnezeu. Daca mama e crestina, stie ce trebuie sa faca. Ca si crestin, stii prea bine ce te vatama, asa cum stii prea bine ce te foloseste. Sa ne osarduim sa facem faptele acelea care ne folosesc si sufleteste si trupeste.

Ar fi bine sa mai spuneti ceva despre divorturi. In tara a crescut foarte mult numarul divorturilor, si nu putine sunt mamele care sunt speriate de faptul ca barbatii lor, care nu duc o viata curata, i-ar putea parasi. Dar de fapt nu mai este vremea in care numai barbatii erau mai vinovati decat femeile. Multe divorturi sunt cerute chiar de catre femeile care s-au plictisit de sotii lor.
Da, pentru ca nu este har dumnezeiesc cand se casatoresc. Adica nu socotesc ca asta e hotararea lui Dumnezeu.

Ar trebui ca tanarul care vrea sa se casatoreasca sa se gandeasca si la Dumnezeu inainte de a se decide...
Nu socoteste ca pe fata aceea a luat-o din biserica si ca trebuie sa o pazeasca pana cand o muri. Daca a dat-o afara, de-acuma sa ia alta... De ce nu poti sa stai cu ea? Ca are patima, ca are. Nu! Nu-ti da voie sub nici un motiv Biserica sa o lasi. Trebuie sa faci rabdare, ca aceea e crucea ta. Nu s-o dai afara.

Dar daca ea vrea sa divorteze de barbat?
De ce?

Ca asa vrea ea, cine stie?! Poate ca dracul i-a luat mintile, s-a indragostit de altul, sau cine stie ce motive are. De multe ori numai unul vrea sa divorteze. Si poate de multe ori cel care merge la biserica nu vrea sa divorteze, dar vrea celalalt, care nu merge la biserica. Biserica nu ingaduie divortul, dar cum se poate rezolva?
Pieirea!!! S-a terminat! Numai atunci permite Biserica un divort, cand unul dintre soti si-a gasit pe altcineva, si si-a lepadat sotul, cand apare adulterul.

Inainte adulterul era o raritate. Dar astazi este la ordinea zilei. S-a ajuns chiar ca amandoi sotii sa se insele unul pe celalalt. Traiesc o viata in care compromisul este la ordinea zilei. Nici nu se mai pune problema curatiei patului, sau a sfinteniei familiei. Totul este pacat. Sau ajung sa se desparta pentru motive neintemeiate. De exemplu, ce sa faca cei care nu au copii? Ca unii plang ca nu au. Asta devine uneori chiar motiv de divort.
Daca n-au, dar daca n-au de la Dumnezeu, sa faca rabdare, si-au sa aiba plata de la Dumnezeu. Dar daca n-au, ca prima data s-au pazit, si si-a otravit pantecele cu otravuri ca sa nu faca copii, acum ei sunt cei care vor da seama inaintea lui Dumnezeu pentru stricarea organismului.

Dar daca cineva nu a facut nimic de acest gen si totusi nu are copii? Spunea cineva ca sotia lui aproape toata ziua plange ca, isi doreste un copil.
O sa-i dea Dumnezeu. Dumnezeu ii va da. Sa faca rugaciune. Sfintii Ioachim si Ana toata viata lor n-au avut copii, si Dumnezeu le-a dat lor pe Maica Domnului. Vezi?

Deci sa aiba nadejde. Si daca totusi nu vine copilul, ce sa faca?
Sa Ii multumeasca lui Dumnezeu.

E greu sa Ii multumesti cand nu intelegi ca si prin ceea ce tie ti se pare nepotrivit El iti poarta de grija. Nu sunt totusi de inteles cei care ajung la disperare?
Nu, ca asa-i de la Dumnezeu si Dumnezeu niciodata nu face greseala. Dumnezeu iti da ce ti-e spre folosul tau. De multe ori iti da copil si tu te-nchini la copilul tau mai mult ca la Dumnezeu, si-atunci pierzi mantuirea...

Dar despre adoptii ce parere aveti? Sunt femei care nu fac avort, dar isi arunca copilul in strada, il lasa undeva. Si ajung copiii vagabonzi, umbla prin canale, saracii, n-au scoala, n-au nimic, fac hotii, se drogheaza. Mai incearca cei de la Casa de copii sa ii ia, dar ei fug inapoi in strada. Insa unii se gandesc sa adopte un asemenea copil, sa il infieze.
Cel care face asta are plata de la Dumnezeu. Daca-l infiaza si-l conduce pe calea mantuirii, are plata de la Dumnezeu.

Dar trebuie ca mai intai sa stea o vreme ca sa se convinga ca nu poate avea copii? Cat timp sa stea? Sau sa se grabeasca sa infieze?
Asta e la latitudinea lor. E mai bine sa astepte, si pe urma, daca vede ca nu are, si e stearpa femeia, ca acum doctorii spun daca poate zamisli ori nu.

Unii dintre acesti copii adoptati fac probleme parintilor adoptivi. Ar trebui infiati copii mici de tot, ca sa nu fi avut timp sa se deprinda cu relele. Desi se zice ca ei mostenesc de la parintii lor trupesti o anumita sensibilitate crescuta fata de patimi...
Nu, nu, nu! Depinde cum il cresti. Sa-l cresti in frica lui Dumnezeu, si cum il educi tu, asa creste.

In privinta impartasirii dese sau rare, ce parere aveti? E rau sa ne impartasim mai des? Cam toti Sfintii Parinti spun sa ne impartasim cat de des putem. Sa avem ravna sa ne impartasim, pentru ca e mantuitor. Si canoanele zic ca nu e bine sa stai la Liturghie si sa nu te impartasesti, asta daca nu cumva esti oprit de duhovnic, bineinteles. Ca sunt crestini care, desi nu sunt opriti de duhovnicii lor de la impartasanie, nu se gandesc sa se impartaseasca mai des, nici macar in marile sarbatori.
Sa te impartasesti cat se poate mai des. Dar sa fii pregatit. Nu ca zice mintea: hai, mai, sa ma-mpartasesc! Cum fac catolicii: stau, mananca, beau, mai iau si-un vin, si-o tuica, si Liturghia inca nu s-a terminat. Pe urma, hai, ca s-a terminat Liturghia, mergem si la biserica, sa ne impartasim.

Nu, nu asa! Unii spun ca n-ai voie sa te impartasesti mai des de patruzeci de zile si considera aproape ca o erezie sa te impartasesti mai des. In timp ce Sfintii Parinti si canoanele zic tocmai contrariul.
Nu, nu-i asa. Sa te impartasesti cat mai des, dar sa te pregatesti.

Cum sa te pregatesti?
Sa faci post, sa faci metanii, nu cum fac catolicii, ca se scoala de la masa, oleaca ametiti: "am mancat, de-acuma hai sa ne-mpartasim!". Asta e alta hrana.

Spuneti-ne ceva despre situatia actuala a Sfantului Munte. Se fac multe drumuri aici. Unii spun ca vor sa se faca turism in Athos.
Dar acum nu-i turism?

Este. Dar nu sunt si pelerini, parinte? Ce parere aveti? E rau ca vin pelerini la sfintiile voastre pentru a lua cuvant de folos si pentru a se ruga?
Ce, daca esti turist, inseamna sa nu te-nchini lui Dumnezeu? Pana acum nu venea orisicine in Sfantul Munte, dar acum orisicine de pe fata pamantului vine in Sfantul Munte. Sfantul Munte, de la inceputul inceputului, a fost centrul mantuirii. Si este pana la sfarsit centrul mantuirii. Vin oameni, ori turisti, ori pelerini.M-am intalnit odata cu un roman si era in etate, cam batranel. L-am intrebat: "Domnu Gheorghe, cu ce ocazie ati venit in Sfantul Munte?". "Sunt turist si am venit sa ma plimb." Va sa zica, daca e turist, are drept sa vina in Sfantul Munte. Nu credea el mai nimic, el era turist si venise sa vada manastirile din Sfantul Munte.

Manastirile se simt deranjate de pelerini? Credeti ca s-a pierdut linistea din cauza ca vin pelerini prea multi?
Sigur ca da, ca acum nu vin unu, doi, trei, cum era inainte, acuma vin sute. In Vatoped vin sute. De aceea a pus hotar si a pus vama, acolo, sus, la creierul muntilor, si numai cei care au dat mai intai telefon, numai aceia se pot bucura in Vatoped. Care nu, ii intoarce inapoi.

Spre ce se indreapta monahismul acum, daca pana si Sfantul Munte devine un loc turistic? Si asta nu se va putea opri, pentru ca si Comunitatea Europeana si altii vor asta, si au putere foarte mare, si vremurile sunt asa, ca oamenii foarte repede umbla incolo si-ncoace. Nu sunt semne ca se va putea candva opri acest turism la Sfantul Munte, in locurile sfinte. Si monahii tot mai greu vor gasi locuri singuratice, pentru ca si populatia creste. Oriunde te duci, totdeauna dai de oameni. E foarte greu cu pustnicia, parca nu ar mai fi vreme pentru pustnicie acum...
Eu, cand am venit aici, am cutreierat tot Sfantul Munte. Pe urma am venit la Capsala, unde era un parinte si i-am zis: "Parinte, ce frumos e-n Sfantul Munte". Si el a zis: "Da, mai baiete, dar uite ce scrie, ca odata un bogatas a trecut Sfantul Munte, la Cavala; dar acolo, la lavra, se fac uneori in mare curenti ingrozitori, ca trebuie sa inconjori pe departe ca sa poti trece capul Sfantului Munte. Bogatasul acela era cu suita lui si aceia se necajeau, se tot indepartau de mal, si bogatasul intreaba: Ce tot faceti?. Pai, uite, aici e Athosul. Si ce va sa zica Athosul?. Cum, nu stii ce e Athosul? Pai aici sunt numai manastiri. Dar ce fel de manastiri?. Manastiri crestin-ortodoxe . Si ce fac aici?. Pai, sunt crestini ortodocsi, si au manastiri, si cutare, si cutare... Ei, bogatasul acela le arata celorlalti spre Sfantul Munte, zicand: Ei, vedeti? Atata sumedenie de aur am in America, cat e muntele asta de mare. Ei, pe tot am sa-l cheltuiesc, si-am sa distrug Athosul. Asa se spune ca a zis acela."

Ei, parintii se gandesc si acum ca toate schimbarile care au venit si vin, si atatea nepotriveli, sunt de la aurul celui care a promis ca o sa distruga Sfantul Munte. El o fi pierit de mult, dar au ramas rudele lui, care fac tot ce pot ca sa distruga monahismul din Sfantul Munte... Ei, cum o fi de la Dumnezeu...

Sfintia voastra sperati ca va mai fi o vreme cand va fi aici iar singuratate si pustietate? Asa nadajduiti?
Nu nadajduiesc, nu vad nimic, decat spun numai ce a zis Sfantul Nil: ca daca pleaca Icoana Maicii Domnului Ivirita, atunci chiar de-ar vrea cineva din monahi sa mai stea in Sfantul Munte, n-o sa poata. Asa si spune: "Atunci calugarii sa-si ia rasa si sa iasa din Sfantul Munte". Chiar daca au sa vrea sa stea, nu vor putea.

De ce?
Nu se stie. Altii spun ca, cine stie, o fi cum era inainte, cand veneau barbarii si-i omorau. Altii spun ca in Sfantul Munte sunt multi serpi, multi balauri, si daca i-o slobozi Maica Domnului, sigur ca n-o sa se mai poata sta, daca s-or ivi aceia... Dar nimic sigur nu se stie. Despre asta, fiecare vorbeste si-si da cu parerea...

Dar daca sunt altfel de serpi? De pilda, cum e turismul, ca vor sa faca fel de fel, sa aduca oameni. Vor sa ajunga si femeile sa intre in Sfantul Munte.
A, pai de cand se lupta! Chiar grecoaicele! A fost un prim-ministru, o grecoaica, si spunea ca femeia are drepturi ca si barbatul, ca ea poate fi si presedinte de tara, si de ce n-ar avea dreptul sa intre si in Sfantul Munte? Barbat si femeie a facut Dumnezeu, de ce s-o dea la o parte? Si atunci au scris mult parintii din Sfantul Munte. Athonitii totdeauna au sa fie contra intrarii femeilor in Sfantul Munte, pentru ca se strica tot rostul monahismului.

Dar Maica Domnului nu va face ceva? Ca doar ea insasi a cerut sa nu intre femeile aici. Nu le va pedepsi? Ca au mai incercat unele femei sa intre, si s-au imbolnavit rau, ca e blestem mare.
Ei, cum o fi dezlegare de sus... Dar turismul care e in Sfantul Munte a adus destula neliniste monahismului. S-a pus si hotar, dar ei tot vin, si vine lume multa, ca asa e omenirea. Uniunea Europeana, care da asa de mari sume Sfantului Munte, are dreptul sa faca ce vrea... Las ca grecii sunt ambitiosi si tin ortodoxia la inaltime, si n-o sa cedeze.

Credeti ca grecii tin Ortodoxia la inaltime?
Da...

Dar rusii? Ca si rusii tin, si romanii tin, si sarbii tin...
Sarbii, da, da! Si daca s-a pus toata Europa si-a bombardat o tarisoara asa de mica, vezi cat a progresat rautatea?

Dar romanii ce-ar trebui sa faca pentru ca sa tina si ei Ortodoxia sus?
Toti aceeasi credinta avem, Ortodoxia, asa cum este ea pe tot pamantul, asa o are si romanul, si daca au curaj, sa tina Ortodoxia la inaltime.

Cum? Ce sa faca?
Ce-au facut si pana acuma.

Spuneti-ne cate un cuvant si despre monahism, despre nevointa...
La manastire e nevointa... Aici se fac slujbe de noapte...

Considerati ca e o mare greseala sa nu se faca slujba la miezul noptii?
"Iata, Mirele vine la miezul noptii... si fericita e sluga pe care o va afla priveghind."

Da, dar in tara sunt multe manastiri in care nu se fac slujbe de noapte.
In care nu-i scoala pe calugari la slujba de noapte?

In care fac slujba de la sase dimineata. Si fac utrenia de cu seara, sa zicem. Pana pe la opt-nuoa seara e terminata utrenia.
Si doar lucrul acesta s-ar putea indrepta foarte lesne: daca ar fi ordin de la Patriarhie, manastirile sa aiba tipicul de a se scula noaptea la 1, la 2, sa se faca randuiala. Vezi, cand incepi slujba, zici: "Miezonoptica", adica atunci s-o citesti.

Un motiv ar fi ca unele manastiri romanesti sunt sarace, monahii sau monahiile nu au din ce trai, si-atunci lucreaza toata ziua si sunt seara obositi, si atunci dorm.
Daca nu pot sa faca slujba, sa nu se duca la calugarie. E sfintenie calu¬garia. Calugaria cere osteneala, cere hotarare, astea nu-s din partea noastra, sunt din partea Bisericii, din partea Sinoadelor Ortodoxe. Dar ce sa mai zici, ca Sfantul Vasile spune ca nu numai pentru calugari e ca sa te scoli la miezul noptii, sa te rogi, dar si pentru tot crestinul. Bine, Sfantul Vasile era om sfant, de-aceea sfatuieste sa se faca rugaciunile dupa tipicul lor. Dar uite-asa, cu "delicatetea" de acum se dezradacineaza obiceiurile cele bune.

Dar sunt manastiri care pentru misiune fac asta. De exemplu, la o manastire parintii spuneau:"Staretul ne-a dat ascultare sa facem slujbele de dimineata, la sase-sapte, sa se termine pe la unsprezece-doisprezece ziua, ca vin multe autocare si e bine sa prinda lumea slujba". Ca sunt oameni care au evlavie, si vin la manastire sa prinda slujba, Sfanta Liturghie, ca daca se termina la sase-sapte dimineata liturghia, cand sosesc mirenii nu prind nici un fel de slujba.
Ei... s-a modificat. Cu atata "delicatete" intra rautatea, fara s-o observi.

Parca ar intra pentru motive bune, nu?
Da, asa zic ei, dar nu-i adevarat.

Deci nu sunteti de parere ca este un lucru bun ca manastirea sa fie centrata pe misionarism, pe pastoratie?
Nu, manastirea e pentru mantuirea monahilor, ca sa se nevoiasca. Nevointa!

Si totusi sunt oameni care s-au folosit mergand in vizita la manastiri, fiind primiti cu dragoste de catre parintii de acolo. Stand, rugandu-se cu ei, le-a placut viata de manastire si au ramas in manastire sau au revenit mai tarziu, pentru totdeauna...
Bine, calugarul - adica persoana care-i superioara si duhovniceasca, totdeauna trebuie sa-si calce pe inima si sa mearga totdeauna in dragoste, ca Dumnezeu dragoste este. Si asa pentru cine vine trebuie sa aiba dragoste, ca indeplinesti porunca lui Dumnezeu. Daca ai dragoste, si omenirea se foloseste.

Dar sa nu schimbi randuiala pentru asta. Faci ce ai de facut in cadrul randuielii. O problema de acelasi gen: in unele manastiri s-a ajuns sa se manance carne. Si asta pentru ca zic ca au mult de munca.
Asta-i pricina? O da vrajmasul. Calugarul are alta viata, alt drum.

E adevarat. Si duhovnicii mai cunoscuti sunt de parere ca nu e bine sa se munceasca prea mult si sa se lase rugaciunea deoparte. Dar acum, dupa 89, se construiesc manastiri; sau, daca o manastire s-a darapanat, incearca s-o refaca, sau sa consolideze biserica. Nu au bani din ce sa traiasca, zic ei, si atunci trebuie sa munceasca la camp, la fan, la vaci, la toate. Pana se istovesc de munca. Pentru ca nu stiu cum altfel sa faca rost de bani. Cum se poate rezolva problema asta? Ca nici ei nu ar vrea sa munceasca asa de mult pe camp. Cineva a spus ca "unele manastiri au ajuns C.A.P.-uri duhovnicesti". Ce sa faca monahii? E mai bine sa nu mai construiasca nimic, si sa nu aiba unde sa stea? Sa lase manastirea sau biserica sa se darame?
Nu s-o lase sa se darame, dar ei le fac moderne pe toate, cu cheltuieli titanice, si n-au bani, si-alearga prin tara cu catrafusele si cu toate, asta nu-i o viata sfanta, nu-i dupa Dumnezeu. Asa-i moda. Si-n tara la noi se construiesc - vezi ca si aici in Grecia au dat niste sume titanice ca sa refaca manastirile toate; toate le refac, le modernizeaza.

De ce e rea modernizarea la manastire? Pentru ca te lipeste cu mintea de lucruri?
Manastirile astea vechi au o mie de ani. Si au stat in picioare. Si s-au construit cu mari greutati. Era lumea evlavioasa. Si-au facut manastire care a tinut pana astazi si are o mie de ani. Dar acuma le strica, si le refac din nou. Dar ele inca n-au cazut. Ele "merg inainte", se mentin asa.

Dar sunt darapanate. Undeva langa Careia aproape ca s-a daramat o manastire. Si acum vor sa vina acolo niste parinti, sa incerce sa o refaca, sa construiasca niste chilii. Dar s-a darapanat rau. Acum cativa ani nu era asa. Aproape ca pica jos. Unele parti din manastire au cazut la pamant.
Sunt la pamant. Sunt. Dar vezi ca le-au dat foc. Dusmanii le-au dat foc. Sunt vreo treizeci de ani de atunci. Si spuneau ca a luat foc de la... nu mai stiu, dar erau minciuni. La toti spuneau minciuni, ca au vazut palalaie de foc in afara... Dar cum sa ia foc, cand peretele e lat, e gros de un metru si jumatate, cum s-a dus focul acolo? Asa se vorbeste, ca expres i-au dat foc niste dusmani bagati inauntru. Dupa aceea au luat foc chiliile. Si-n momentul cand au dat foc, au furat odoarele din manastire.

Ispite diavolesti, rautate, nedreptatire... Parinte, cum trebuie suportata nedreptatea?
Orice s-ar intampla, tu te socoteste inferior. Orice s-ar intampla. Cu toate ca altul vrea sa te certe, sa te ocarasca, tu, daca ai smerita cugetare, sa accepti greutatile pe care ti le-arunca... Doar cine va rabda pana in sfarsit, scrie Sfanta Scriptura, se va mantui.

Parinte, un alt subiect: doi-trei tineri care au terminat Facultatea de Teologie s-au gandit ca poate e mai bine sa incerce sa faca un fel de chilie undeva in tara. Dar le lipseste un batran povatuitor. Credeti ca e buna ideea lor de a incerca asa o vietuire?
Daca n-au batran, ii inseala ispitele. Vor sa mearga la o viata pustniceasca? Foarte bine, dar trebuie sa aiba un duhovnic experimentat, apropiat de Dumnezeu, si sa nu iasa din cuvantul lui sub nici un motiv. Dar trebuie atentie, ca te inseala vrajmasul. Prima data, vezi cum te invata Sfintii Parinti? Pentru o asemenea viata, trebuie sa te dezbraci de omul cel vechi si sa te imbraci in omul cel nou. Toate rautatile pe care le avem in sufletul nostru trebuie sa le scoatem, sa ne imbracam in haina mantuirii. Satana se osarduieste ca toate patimile pe care le-am avut sau le avem sa le bage in sufletul nostru. Si daca traim cu nevrednicie, cu greutate se dezradacineaza. Daca vrei, sa mergi la o manastire de obste, trebuie sa faci ascultare, sa-ti tai voia, ca sa poti capata smerita cugetare, si atunci e speranta ca sa putem capata sfanta vietuire.

Dar daca nu au un batran care sa stea cu ei, dar au duhovnic si merg sa-l cerceteze in fiecare saptamana. E bine asa sau tot nu e bine?
Trebuie sa poata rezista. Daca n-ai trait in monahism, atunci cu anevoie iti tai voile tale, dupa cum te sfatuieste duhovnicul. E mai bine sa mergi intr-o manastire, sa faci ascultare, oriunde te-ar pune. Daca esti hotarat sa faci ascultare si taierea voii, oriunde te-ar pune, nu carti. Sa socotesti asa: ca Insusi Dumnezeu i-a inteleptit pe iconom si pe staret ca sa iti dea acea ascultare.

Si daca un monah primeste ascultare sa lipseasca de la Liturghie ca sa se duca la camp, sau sa faca cine stie ce lucruri de acest fel? In unele manastiri s-a ajuns de multe ori sa se inteleaga prin ascultare faptul ca trebuie sa lipsesti de la slujbe. Intr-o manastire au vrut sa termine cu munca asta si au angajat niste oameni care sa munceasca, pentru ca parintii sa vina la slujbe. Dar parintii s-au invatat atat de mult cu munca, in atatia ani, incat tot la munca se duc si lipsesc de la slujbe. Au devenit intr-un fel dependenti de munca fizica. Cat despre ascultarea de staret, apare o problema: unii stareti au inceput sa gandeasca lumeste. Vor sa faca manastiri mari, cu marmura, cu geamuri speciale si cate si mai cate. Si cel care traieste acolo, in loc sa se ocupe de cele duhovnicesti, trebuie sa traga acolo ca un fel de muncitor, nu de calugar. Si atunci cum sa faca ascultare? Ca se gandeste ca poate nu-i bineplacuta lui Dumnezeu ascultarea asta.
Trebuie in toate dreapta socoteala. Si staretul si iconomul trebuie sa aiba grija sa nu faca greutati mari in Postul Mare, ca sa lucreze parintii si, din cauza muncii grele, sa inceapa a dezlega mancarurile.

Dar numai in Postul Mare trebuie sa aiba grija de parinti?
Totdeauna trebuie. Dar primavara e mult de lucru, si omul e slab in Postul Mare. Si daca e mult de lucru, omul e nevoit sa manance cu untdelemn.

Dar ce sa faci daca intri intr-o manastire si te tine asa, zicand: "lasa, ca faci Liturghia pe camp", cum avea o vorba un parinte. Adica zici: "Doamne, Iisuse" si faci ascultare. Ei prin ascultare inteleg sa te duci la munca. Si zic:"fa ascultare, ca nu te mantuiesti daca nu te duci acolo, la munca", in loc sa stai la slujba.
Daca e dreapta socoteala si el daca poate face rabdare, ascultare, se mantuieste:"Ei, a zis parintele asa, asa fac. La Sfanta Liturghie nu ma duc, dar zic: Doamne, Iisuse", sa se impace sufletul si inima. Daca nu esti in pace, nu poti face nici o rugaciune, ca te gandesti ca e cu nedreptate.

Greutati in familie, greutati in manastire. La Dumnezeu e mai mare lucru fecioria, traiul in manastire?
Sigur. Pentru ca Dumnezeu n-a pus legi pe care omenirea sa nu le poata tine, ci a pus legi asa, cu iconomie. Acela ce-i calugar e obligat sa fie curat. Si cu toate acestea, se intampla de cade. De aceea a lasat Dumnezeu omului sa aleaga. Inainte si monahismul, ce era? Trei ani de zile te tinea in manastire ca frate. Dupa trei ani de zile iti ziceau: "Frate, ne-am hotarat sa te facem calugar, ca esti ascultator", si celelalte. "Nu, vreau sa mai stau ca frate!". "Nu! Sub nici un motiv, nu poti sta nici o zi mai mult! Ori te faci calugar, ori te duci si te casatoresti!". Timp de trei ani de zile il necajeau si-n dreapta si-n stanga, ca sa vada daca e plecata mintea lui spre monahism, spre curatie, spre ascultare. Asta era incercarea, trei ani de zile, dupa trei ani se hotarau. Si nu-l tineau nici o zi mai mult, pentru ca socoteau ca a avut timp in cei trei ani sa ia o hotarare, sa-si dea seama daca va rezista sau nu ispitelor care vin la monahism, in manastire. Si daca acela nu se putea hotari in trei ani, manastirea nu-l mai primea.

Dar cum isi poate da seama cineva daca va rezista sau nu?
Sa gandesti asa: esti de trei ani de zile, dar patimile trupesti nu te lasa. Si nu numai cele trupesti. Mai vine si ideea sa faci ceva, ideea unei "realizari" in viata; ideile, gandurile astea sunt patimi. Daca in trei ani de zile n-ai constatat ce poti rabda, n-ai putut lua o hotarare, atunci pentru manastire nu mai esti. Daca te hotarasti, te faci calugar, ti se da ascultarea ta, smerenia ta, si celelalte, si ramai acolo. Dar daca tu inca nu vrei, daca vrei sa mai incerci, manastirea este hotarata ca tot acum sa-ti spuna ce sa faci. Adica du-te sa te casatoresti. Daca tu nu esti hotarat dupa trei ani de zile, manastirea nu te mai primeste.

Unii spun ca daca cineva a intrat ca frate si apoi nu a vrut sa ramana in manastire, satana l-a luat, ca e rau, si-l duc pe om aproape la disperare. E bine sa se puna problema asa? Totusi sunt niste ani de incercare, nu trebuie sa-l osandesti pe frate ca n-a ramas in manastire.
Nu, nici vorba, n-ai nici un drept sa-l osandesti.

Unii il opresc chiar de la impartasanie, zicand ca daca a fost frate in manastire si apoi pleaca si se casatoreste, atunci doi-trei ani sa nu se impartaseasca. Vi se pare corect?
Nu, nu e corect. Cei doi-trei ani cat ai stat in manastire ai incercat. Si dupa doi-trei ani de manastire ai hotarat ca nu poti rezista ascultarilor si vietii de manastire. Atunci, ce canon sa ai tu? Tu te-ai dus, ai incercat, dar n-ai putut.

Dar daca te tunde rasofor atunci nu mai ai voie sa pleci?
Ei, de-acuma rasofor e altceva.

Sunt unii calugari care vorbesc cu dispret despre casatorie. O considera ceva fara valoare si spun ca numai calugaria este adevarata cale, sfintenia deplina.
Sigur, monahismul e superior, pentru ca respecta curatenia sufleteasca si trupeasca. Nu spune:"Cel ce iubeste pe tata, pe mama, pe frate, pe sora mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Imparatia lui Dumnezeu"? Dar monahismul da de inteles ca a lepadat toate: si tata, si mama, si frate, si sora, si cunoscuti si toate, pentru dragostea lui Dumnezeu. Atunci esti vrednic de Imparatia lui Dumnezeu.

O alta problema: sunt oameni care au facut Facultatea de Teologie, dar inainte de a ajunge la Dumnezeu, poate in adolescenta, au avut unele caderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce sa faca? Sa se gandeasca sau nu la preotie? Unii dintre ei au incercat sa se pocaiasca, sa duca viata evlavioasa. Ce parere aveti: e bine sau e rau? Sfintii Parinti au zis ca cine nu e fecior nu e bun sa fie preot. Dar unii duhovnici ii trimit pe tinerii care dupa cadere s-au pocait sa isi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: "Ar fi bine sa te indrepti spre preotie". Dar Sfintii Parinti spun altceva.
Asa scriu Sfintii Parinti, sigur, asa este hotararea. Dar duhovnicii mari si episcopii dupa voia lui Dumnezeu judeca lucrurile. Daca intamplator dau in niste nevoi mari, ii dau binecuvantare cate unei persoane in felul asta. Dar el singur nu poate sa ceara lucrul asta. Si nu poti sa zici: "nu-i nimic ca a cazut".

Dar daca episcopul si duhovnicul judeca totul, si dau binecuvantarea, iar cel in cauza are framantari, nu e sigur ca e bine sa fie hirotonit, si are ganduri de indoiala?
Daca episcopul si duhovnicul dau binecuvantarea, atunci acela sa aiba pace: se cunoaste ca a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindca a facut ascultare. Episcopul si duhovnicul vad niste greutati mari, de aceea i-au dat binecuvantarea; este nevoie de preot. Pe cine sa trimita? E atata lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de fel de slujbe.

Dar e vreun pericol ca cel care a primit astfel hirotonia sa nu se mantuiasca?
Nu, nu e pericol. Sunt multi asa cum spui. Totusi, la batranete, taie Liturghia. Adica vad ca a venit batranetea, fac iar o spovedanie, se smeresc si nu mai slujesc, in semn de pocainta. Dar, odata ce i-au dat binecuvantare duhovnicul si episcopul, el este preot.

Acum o intrebare care a generat controverse intre unii episcopi si preoti: ce parere aveti despre ecumenism?
Eu nici nu stiu ce vor sa faca ei cu ecumenismul. Adica cum, toate credintele sa fie la un loc, ca toate-s bune, nu?

Nu e rau totusi sa existe o deschidere pentru a-i apropia si pe cei de alte credinte sau confesiuni de adevarul Ortodoxiei, numai sa nu se intample invers, sa nu se treaca la credinta acestora
Aia face diavolul. Nu vezi ca porunceste Scriptura:"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti"? Cine e aproapele tau? Tot omul, nu numai ortodoxul. Tot omul este aproapele tau. Fata de orice om, de oriunde de pe pamant, sa ai dragoste. Dar nu sa ai dragoste ca sa iei eresurile lumii. Ca om, sa ai pace, dragoste. Ca Dumnezeu dragoste este. Tu tii cutare, sau cutare, treaba ta! Dar noi, in primul rand, sa avem dragoste. Cata dezbinare s-a facut si in Biserica: "Nu, asa trebuie, cum zic eu!", "Ba nu, cum zic eu!". Stai, sa ne descurcam, sa discutam, o zi, doua, trei! Credeti ca soboarele care s-au facut, cele sapte Sinoade Ecumenice, s-au facut intr-o zi, doua? Nu, au stat la discutii, au discutat, pana cand s-a hotarat care e adevarul.

Si au incercat sa-i primeasca pe cei rai si sa-i indrume cu blandete.
Daca stai cu blandete sa discuti chestiunea, ca poate si celalalt are dreptate cumva, poate are dreptul, dar intelege gresit aceasta dreptate, si acum, daca el are rabdare, tu din partea astalalta, care vezi adevarul, il sfatuiesti cu indelunga rabdare pana cand se convinge care-i adevarul.

Uneori, atunci cand unii ortodocsi se intalnesc cu neortodocsii, cu ereticii, ii iau cu duritate, fara dragoste: "Mai, ca voi faceti asa, ca nu stiu cum, ca nu stiu ce", si nu-i castigi, ii indepartezi de adevar. Ba chiar intre parintii ortodocsi, daca e vreunul care are o idee gresita, sunt unii care sunt gata sa spuna: "Uite, ala e eretic, e asa, asa!", dar fara a incerca o discutie in duhul blandetii. Sunt gata sa arunce cu piatra, si atunci pe celalalt il pierzi, nu-l mai castigi.
Il pierzi, si de-acuma se face o ruptura mai mare. Uite cum s-a amestecat vrajmasul, ca cei pe calendar vechi si cei pe nou nu au nici o dragoste unii fata de altii, ba au uraciune. Ei fiind de acelasi neam, fiind de aceeasi credinta, si uite, au uraciune unii pe altii. Asta e lucrarea vrajmasului, ca Dumnezeu dragoste este. Dar daca nu ai dragoste, si ai uraciune, de-acuma te-ai dat de partea satanei. Mila lui Dumnezeu sa fie cu noi, ca noi suntem asa cum suntem... Mila lui Dumnezeu...

Privitor la problema misionarismului.... La noi in tara nu prea exista un duh misionar, adica nu putem spune ca din Romania au plecat misionari la musulmani sau in cine stie ce tara necrestina...
Numai catolicii si grecii fac lucrul asta.

Si protestantii. Ai nostri vor sa faca misiune in tara mai mult, ca e nevoie. Se ocupa mai mult de pastoratia turmei din staulul Bisericii.
Dar nici in tara nu prea fac misiune. De aceea e cel mai rau.

Totusi se mai face cate ceva. Dar se axeaza mai mult pe pastoratie, nu pe misiune.
Sa faci misiune in tara inseamna sa faca o propaganda titanica. Aici, grecii au patru-cinci posturi de radio, unde de dimineata pana noaptea, si toata noaptea, se vorbeste despre natiune si ortodoxie. Vorbesc asa niste invataturi pe care nu le-am mai auzit in atatia ani de zile.

Si la noi in tara s-au facut posturi de radio ortodoxe, stiati? Sunt la Cluj, la Alba Iulia, la Iasi... Se spune ca si Patriarhia ar vrea sa faca unul, la Bucuresti.
Acolo trebuia primul, la Bucuresti. Am auzit asa, ca s-ar fi spus ca sunt atatea posturi de radio, dar pentru ortodoxie si nationalitate nu-i nici unul, nu putem face. Ca nu sunt oameni cu care sa poata face un asemenea post de radio. Dar aici la greci au! Fel de fel de oameni, profesori universitari, arhierei, sau altii, se duc si vorbesc...

Am putea sa luam si noi modelul lor? La noi sunt trei posturi nationale de radio, si au emisiuni religioase. Sunt tineri care lucreaza acolo. E bine?
E cel mai bun lucru!

Dar daca unii dintre ei nu vor sa ramana in lume, sa-si mai bata capul cu aceasta ocupatie?
Ori ramai in lume, ori nu ramai, dar te duci si vorbesti, si te asculta oamenii.

Cineva s-a dus la manastire si vrea sa-si faca un post de radio ortodox acolo, la manastire, cu calugarii. La noi in tara. Ce credeti despre acest lucru?
E bine! Si aici la greci este asa ceva, la o manastire. Am vizitat si eu o manastire ca aceea cu vreo cincisprezece ani in urma. Nu era manastire, dar era ca o manastire. Era o stareta acolo si imprejurul ei erau vreo cincisprezece-douazeci de femei. Si avea o gradina colosal de mare, multe hectare, cu toate bunatatile in gradina aceea. Si pe deal, pe munte, zidise o manastire mare, dar nu era terminata atunci cand am fost eu. Si am intrebat-o pe una din ele: "Ce-i cu voi, de ce sunteti mirence?". Si nu era barbat sa le-ajute la nimic. Aveau masina, cu care carau fel de fel de fructe, le duceau departe si le vindeau acolo. Si a venit masina aceea cu care carau fructele, si era o femeie, sau o fata, care conducea masina aceea. Si masina s-a defectat. Ei, si femeia aceea n-a chemat pe nimeni, ea singura s-a bagat sub masina, cu fata in sus, si a reparat-o. Si am intrebat eu: "Ce-i cu voi?". Si au zis:"Noi suntem toate mirence, dar venim si ne cercam, sa vedem, ne putem face calugarite, ori nu? De aceea n-avem aici nici un barbat care sa lucreze la nimic, toate lucrarile - agricultura, vie, livada - le facem noi. Si cercam sa vedem de ne putem face calugarite".

Dar un post de televiziune ortodox ar fi rau sau nu? Chiar daca e periculoasa dependenta de televizor.
Televiziunea e un lucru bun, dar sa dai ceea ce e de folos.

Poate ar fi bine sa fie un post de televiziune ortodox, dar asta cere foarte multi bani.
Eu am auzit ca s-ar fi spus ca nu se poate face, ca nu sunt nici bani, nici oameni pentru asta.

Asta e adevarat, costa foarte mult. E foarte greu sa asiguri emisia, sa organizezi timpul si toate, e munca foarte multa. Trebuie bani multi, trebuie oameni multi. Si din ce-i platesti? Ca posturile particulare de televiziune, care transmit toate porcariile, scot bani, pentru ca lumea se uita la porcariile alea. Si ei baga reclame, si reclamele se platesc foarte bine. Dar cand faci un post ortodox nu-ti da nimeni nici un leu. Si atunci e foarte greu.
Guvernul ar trebui sa dea.

Guvernului nu-i pasa de asa ceva.
Atunci Patriarhia.

Patriarhia se descurca cu banii cum poate. Guvernul a facut acum al treilea post national de televiziune: "Cultural". Si acolo sunt mai multe emisiuni religioase. Asta a putut sa faca guvernul. Tot e un lucru bun. Dar facand emisiunile astea, tot te risipesti. Ai rasplata de la Dumnezeu pentru ca le faci?
Sigur ca da.

Parinte, dar sa zicem ca faci unele lucruri bune, dupa Dumnezeu. Totusi, te risipesti cu ele. Si atunci simti ca parca n-ai fi cu Dumnezeu, parca n-ai fi in Dumnezeu, pentru ca a venit risipirea. Si atunci zici: "mai bine nu mai fac lucrul asta, chiar daca e bun si e dupa Dumnezeu, ci fac ceva care sa nu ma mai risipeasca".
Dar de ce sa te risipesti, daca sunt lucruri dupa Dumnezeu?

Te risipesti, ca trebuie sa umbli in toate partile, sa-l cauti pe unul ca sa-i iei un interviu, si asa mai departe, si incepi sa te risipesti. Nu stai tot timpul intr-un loc, la liniste si rugaciune.
Asta trebuie sa o judeci singur. Adica sa ai dreapta socoteala, ca sa nu te vatami. Daca intr-o parte te folosesti, si-n cealalta parte te vatami, atunci muncesti zadarnic. Te-ai folosit intr-o parte, dar cand ai lucrat in cealalta parte, ai risipit, si atunci ai pierdut si ceea ce ai lucrat duhovniceste. Trebuie dreapta socoteala.

Multi se angajeaza in lucruri bune, bineplacute lui Dumnezeu, dar care ii risipesc, si pierd lucrarea launtrica, sau pierd din puterea ei.
Nu e bine. Trebuie dreapta socoteala, adica sa te socotesti: ce ma risipeste si ce ma foloseste. Dar te inseala de multe ori si ispititorul, si patimile tale.

Dar trebuie sa fii intarit duhovniceste, sa nu cazi.
Sigur, asta e prima conditie.

Altfel, cazi rau.
Fereasca Dumnezeu! Dar tu incerci sa-i indrepti pe altii, sa-i scoti din intuneric la lumina...

Cum trebuie sa cugete cel care vrea sa le vorbeasca celorlalti despre Hristos?
Spui asa: sunt dator sa vorbesc oamenilor care nu stiu cum trebuie sa mearga pe calea adevarului, cum trebuie sa se osarduiasca, sa se nevoiasca sa mearga dupa Adevar. Adevarul nu e altul decat Iisus Hristos, Adevarul este Biserica. Adevarul nu e altul. Zice: "Veniti la Mine toti cei osteniti, ca nicaieri nu veti afla odihna, decat numai la Mine". Sa ne osarduim sa ne despatimim. Si daca avem duhovnici care ne sfatuiesc si respectam cuvintele lor  ca harul Sfantului Duh prin gura lor a vorbit - cu asta agonisesti smerita cugetare. Oricat de intelept ai fi, daca n-ai smerita cugetare, cazi. Ca nu este alta primejdie mai mare pentru mantuirea omului decat inaltarea mintii...