Ne vorbeste parintele Iulian de la Prodromu

• « Inapoi
• Inainte »

Parinte, din discutiile pe care le-ati avut cu mirenii care v-au cercetat aici, la manastire, care credeti ca sunt principalele probleme cu care se confrunta familia crestina in ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fata acestor probleme?
Prea multe nu prea stiu. Sunt aici multi care-s veniti din tara, din Romania, muncitori care muncesc pe aici. Unii gasesc de lucru, unii gasesc chiar cu un pret mai putin... Si din cate am auzit de la dansii, problemele care sunt in tara sunt saracia, betia, or mai fi si altele, poate, dar asta stiu eu.

Si cum s-ar putea face fata acestor probleme, cum ar putea fi depasite?
Ei, pai... betia... prin a nu bea.... Ar fi cel mai bine. Eu nu pot, sau nu stiu cum... Ar fi mai multe de vorbit. Saracia... zic si ma gandesc ca la saracie trebuie oarecum munca... Si la betie, trebuie sa vorbeasca cu preotul. Sa se duca la marturisit, sa se marturiseasca, sa primeasca un canon si dupa asta, incet-incet, se poate lasa si de betie.

In unele sate se duceau la preot si ii cereau sa-i lege, sau puneau juramant ca un an nu beau, sau asa ceva. E bine?
Nu-i bine. Pai, el daca are de baut, bea... Tocmai, isi pune juramant, si apoi il calca si... Totusi, totusi, sa se abtina el. Sa ia hotarare. Sa se gandeasca ca isi cheltuieste si banii, ca, pentru a bea, ii trebuie bani, si isi nenoroceste si familia. Cate s-au auzit si cate s-au intamplat: isi bate femeia acasa, copiii fug si sunt speriati, si, din betie, cate nu s-au intamplat... Asa ca, trebuie sa se gandeasca si el ca e om, are minte, poate judeca.

Un parinte mi-a spus ca Sfantul Ioan Gura de Aur ar zice undeva ca multi oameni s-au inecat pe mare, dar si mai multi intr-un biet pahar.
Va spun ca nu-i vinovat vinul, ca e pentru intarire. Iei un pahar, e pentru intarire, pentru un batran sau pentru oricine e obosit, un pahar, doua, acolo. Dar e rea betia, necumpatarea, asta e rea.

Si cu saracia? Cu saracia se confrunta din ce in ce mai multi oameni. Cum trebuie purtata crucea saraciei?
Hm... asta ar fi o cruce?! Bine spus, e o cruce, si asa este: trebuie sa ducem o cruce a saraciei. Dar ma gandesc: in vremurile din urma, in comunism - spunea cineva - i-au invatat pe oameni sa fie lenesi si sa fure. Asta i-au invatat comunistii si timpurile. Asta i-au invatat. N-a mai avut el, omul, gospodaria lui, sa munceasca si noaptea pentru copii sau ce-i trebuia. Gata, au trecut ca la norma, toate... cand se intorceau de la lucru, mai furau de pe ici, de pe colo, s-au invatat... Asa a fost cu asta. Acum, nu mai stiu cum e.

Pentru ca e saracie, lumea spune: "N-avem bani!", si ajung la alta problema a familiei, ori la divort, ori avorturi.
Adica, ajung sa nu aiba copii, spunand ca nu-i pot creste?

Da, asa. Multi romani zic: "cum sa-l fac, cand n-am cu ce sa-l cresc, ca acum n-o duc bine, ca nu sunt pregatit", ca una, ca alta...
Ei, nu-i creste el, ii creste Dumnezeu... Daca doi tineri s-au luat in casatorie, urmeaza o familie, sa fie cu adevarat familie crestina. Atunci nu trebuie sa faca avorturi, nu trebuie sa mai recurga la nimic. Nu te teme, ca-i tine Dumnezeu!

Si totusi, se tem. Cineva avea un copil, ii venea si al doilea, si tot muritor de foame era. Si duhovnicul ii zicea: "Nu-i nimic, fa-l si pe al treilea, daca vine!". Si a trebuit el sa se apuce mai mult de treaba, ca totusi, nu pica nimic din cer... Dumnezeu nu alearga dupa tine daca tu nu te ostenesti cat de cat.
Ce ti-am spus eu? Ca sa iesi din saracie, trebuie munca. Pentru ca - uite, inainte, cand eram la scoala, era cartea de Citire in care scria cum sa gonesti saracia. Era un om sarac. Si cumpara el, acolo, niste lana, si zice: "Da-te, saracie, mai la o parte, ca sa pun asta aici!". Si pe urma a mai adus ceva, si iar: "Da-te, saracie, mai la o parte, ca sa pun asta acolo!". Si a tot pus, de colo, de colo, pana ce a gonit saracia din casa. Saracia prin munca o gonesti, prin munca cinstita.

Unii n-au locuri de munca sau spun ca e prost platita munca. Sunt munci pentru care trebuie sa te pregatesti mult inainte - de exemplu, sa fii profesor - si esti foarte prost platit, mai ales ca incepator. De abia poti cu banii putini de la salariu sa-ti intretii casa, sa-ti platesti chiria.
M-am gandit, de asta atata lume a venit pe aici, prin Sfantul Munte, prin Grecia, atatia romani: n-au cu ce trai acasa. Fac aici o paranteza. Am gasit pe unii care munceau, asa cum munceau, si mai fumau. Si spune: "Parinte, mai fumez, nu ma pot lasa!". Mai, gandeste-te, ai trei copii acasa, esti om sarac, ai femeia bolnava acasa. Tu trebuie sa bagi bani acolo. Ce bucurie au cand primesc un ban de aici. Si tu-i dai pe foc? Periclitezi si sanatatea ta. Iti spun: "De-acuma, nu mai fuma! Sa strangi banii si sa-i dai la copii, acasa". Si pe urma, cu chiu, cu vai, n-a mai fumat. Dar mai sunt unii care, oricum ar fi, mai fumeaza.

Aici, in Grecia, e foarte raspandit fumatul.
Da, dar ei au de unde. Pe aici e numai piatra. Ce sa ne gandim, ca tara noastra toata e plina si cu paduri, si cu de toate. Aici e piatra, e sterp, sute de kilometri nu folosesti nimic.

Si totusi o duc mai bine ca noi.
Da, dar acuma, sa ne gandim asa - m-au intrebat si altii: cum de e atata saracie la noi, cand avem o tara atat de bogata. Si am mai spus: totusi e ceva pentru care Dumnezeu ne pedepseste. Am fost o tara crestina, si totusi s-au facut multe omoruri, adica avorturi care s-au facut, ca s-a auzit ca la noi, in Romania, s-au facut cele mai multe avorturi. Ei, uciderile acestea striga la Dumnezeu, pruncii striga.

Se mira lumea ca nu ploua. Sau, cand ploua, ca ploua prea mult...
Da... si de asta ne bate Dumnezeu. Eu, bineinteles, sunt aici, dar acolo, in tara, ne bate Dumnezeu.

Unii spun ca viata de familie este o viata lipsita de traire duhovniceasca. Adica, avand familie, griji, copii, sotie, nu poti sa inaintezi duhovniceste, te risipesti. Iar cei care vor sa-I slujeasca lui Dumnezeu, trebuie sa se calugareasca. Sunteti de acord cu aceasta idee?
Nu sunt de acord! Pai cum? Un crestin bun poate sa-si tina familia. Inceputul unui crestin bun este: cand se duce la preot sa se spovedeasca, se spovedeste, in cele patru posturi de peste an sa se impartaseasca. Macar in cele patru posturi sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Miercuri si vineri sa tina post - afara de bolnavi, cei bolnavi greu, care au un regim - dar cei sanatosi trebuie sa tina post, sa se duca la preot, si atunci este un crestin bun. Asta una. Al doilea: rugandu-se, ii ajuta Dumnezeu. Ii ajuta Dumnezeu sa se descurce, chiar si in familie. Ca daca n-ar fi ajutorul lui Dumnezeu, n-am face nimic, cum a spus Mantuitorul: "Fara Mine nu puteti face nimic". Asa si aici: trebuie sa se roage, ca mila lui Dumnezeu... Si tocmai, m-am gandit ca nu vrea Dumnezeu sa aiba prea mult, ca atunci nu se mai gandesc la Dumnezeu.

Un pelerin din Cipru spunea ca, acolo, Comunitatea Europeana si altii baga o gramada de bani, si lumea a inceput sa se lipeasca cu inima de ei, si se gandeste numai la bogatie, la case...
Da, da, da... si nu se mai gandeste la Dumnezeu. Totusi, saracia il apropie pe om de Dumnezeu.

Deci nu credeti ca viata de familie este o viata lipsita de traire duhovniceasca. Se poate trai duhovniceste si in familie.
Se poate, se poate! Pai, pentru ce sunt preoti acolo? Ce rost are preotul? Omul sa-l intrebe pe preot despre ce are nevoie, sa se duca sa se spovedeasca, sa se sfatuiasca, sa intrebe ce sa faca; se duce la biserica, da un pomelnic si preotul se roaga.

Si preotii ar putea sa ajute, sa se ocupe si de asistenta sociala...
Bineinteles ca preotul are misiunile lui, preotul e un misionar acolo unde e.

Unii oameni, ca sa castige mai multi bani, au doua si chiar trei servicii. Lucreaza foarte mult, zece-doisprezece ore pe zi. Sau, ca sa fie la o firma care plateste bine, chiar vreo cateva sute de dolari, iarasi trebuie sa lucreze vreo zece ore pe zi. Si cand vin seara acasa, franti, zic ca nu mai sunt in stare de rugaciune, mai mananca ceva si se culca, si a doua zi o iau de la capat.
Nu mai poate sa mai faca nimic, da, asa-i... Unii vor sa aiba prea mult, si daca ar gasi ceva, ar lucra si noaptea, n-ar mai dormi... Si asta nu-i bun, asta e o lipire prea mare de bogatie.

Mirenii, spre deosebire de calugari, nu depun votul ascultarii. In ce masura mirenii trebuie sa faca ascultare de duhovnicii lor?
Mai intai trebuie sa aiba "votul ascultarii" de poruncile Domnului. Si spune acolo: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din tot cugetul tau", si a doua, "pe aproapele tau ca pe tine insuti sa-l iubesti". Asta e prima porunca, si de asta atarna toata Legea si Proorocii. Sa ne gandim la poruncile Domnului, la ce ne-a poruncit Dumnezeu sa facem. Pe urma, oricare crestin, orice-ar fi, chiar daca munceste, cum am spus, munceste din greu, si n-are timp sa se roage, totusi, cand vine acasa, sa zica macar "Tatal nostru", acolo, si, ce sa faci, macar cu asta...

Multi, fiind obositi, cand vin acasa se uita la televizor fara sa se gandeasca la faptul ca ar putea face si altceva.
Ei, asta-i mai rau...

Ca sunt obositi si zic: "hai sa ma-ntind, ia sa deschid acum si televizorul". Si vad un jurnal sau ceva care pare de folos. Dar dupa aia, ia sa se mai uite si la cine stie ce...
Uite ce-i, ca-i vorba de televizor... La televizor or fi si bune...

Dar in general sunt filme sau emisiuni impregnate de patimi si de idei pagane...
Da, da... or fi si bune intr-insele, dar sa stii un lucru: ca diavolul nu poate sa castige pe om decat, printre cele bune, bagand rele; sau, prin cele rele, trebuie sa le bage si pe cele bune. Cu asta poate sa castige. Si fiind lumea atrasa mai mult spre rau, asa e... El vine obosit, si parca ii trec toate cand vede acolo la televizor...

Il deconecteaza...
Da... Dar daca ar lua o carte de rugaciuni, sa citeasca un paraclis, acolo, n-ar putea deloc. I-ar veni somnul. El, acuma, cat de obosit ar fi, curiozitatea asta il aduce si nu doarme, cat de obosit ar fi. Ei, asta e un lucru rau, pe care diavolul l-a amestecat cu bine. Prin asta poate sa-l castige pe om.

Si cum se poate contracara influenta televizorului?
Trebuie evitata, bineinteles... Sunt obosit, sunt obosit, pai "televizorul" meu este sa fac o rugaciune si sa ma culc. Dar cand ma gandesc: duminica, sarbatoarea, cat timp liber are? Nu se roaga atunci! Daca n-are o carte de rugaciuni in casa, trebuie sa-si procure, bineinteles! Trebuie sa aiba fiecare o carte de rugaciuni, sa citeasca sarbatoarea. Decat sa se duca pe la altele, sa-si piarda ziua cine stie pe unde, sa citeasca, acolo, o rugaciune, sa citeasca o carte, Vietile sfintilor, sau altele. Inainte, batranii, pensionari chiar, la oras, isi luau o carte, seara, pana tarziu, luau Vietile sfintilor, erau cele mai frumoase Vietile sfintilor, si citeau toata noaptea. Acuma nu mai este asta. Oamenii, chiar batrani fiind, pensionari sau ce-s, pun televizorul si asta e!

Dar unii zic ca daca nu esti informat pierzi, pierzi totul. Daca nu esti informat la timp poti sa pierzi bani... este aceasta nebunie, aceasta obsesie a informatiei in zilele noastre. Si daca nu te uiti la televizorul care te informeaza cel mai mult...
Asta e o nebunie.

Cum recomandati sa se informeze oamenii? Mai mult de la radio? Parca radioul nu creeaza asa o dependenta. Sau din ziare.
Mda... de la radio, si din ziare... Da, informatii. Dar omul trebuie sa-si caute placerea mai mult in rugaciune. Placerea rugaciunii, mai mult decat lucrurile. Dar uite. Il atrage mai mult. Ca a pus diavolul, el a stiut, a pus amestecat binele cu raul. Ca el a stiut ca pe om il atrage raul. Asa ca, ce sa facem?

Si atunci, e mai bine sa nu se uite deloc?
Daca are ceva bun... Mai pun ei cate o caseta cu o predica, sau ceva bun, sau vad ceva...

Mai poti sa vezi si lucruri bune.
Da, poti sa vezi, dar sa eviti ce e rau. Sa eviti ce e rau. Dar tocmai asta atrage.

Despre votul ascultarii ati spus ca pentru mireni e inteles mai ales ca ascultare de Dumnezeu. Duhovnicul are dreptul sa impuna, ca in manastire, cand spune: "faci asa!" si tu trebuie sa faci? In lume e la fel, poate sa impuna, sau e mai degraba un sfatuitor?
Duhovnicul trebuie sa tina cont de toate, ca el stie ce familie are omul, numeroasa, cati copii are, ce fel de om este, trebuie sa stie tot, sa stie ce rugaciune sa-i dea fiecarui om, sa stie cu ce se ocupa, ca sa poata chivernisi pe fiecare cum e mai bine, pe unul intr-un fel, pe altul intr-altfel, asa-i duhovnicul.

In manastire e asa: "Parinte, binecuvanteaza sa fac asta, sau asta", dar in lume nu poti sa fii tot timpul cu duhovnicul.
Nu, nu poti fi tot timpul. Dar trebuie sa te duci la preotul de acolo de unde esti si sa-l intrebi de orice. Ca el trebuie sa te primeasca. Ai un necaz, trebuie sa te primeasca, ca asta e misiunea lui. Trebuie sa-ti spuna, sa te invete.

Unii incearca in lume un soi de ascultare calugareasca. Adica stau tot timpul in jurul duhovnicului si fac ce le cere acesta, cat mai amanuntit. E un lucru bun sau nu? Sau exagereaza?
Asta in lume?

Da, in lume. Un mirean, casatorit sau nu, incearca sa aiba o astfel de legatura, aproape calugareasca, cu duhovnicul sau.
Crezi ca preotul de acolo are timp sa stea asa? El ii spune: "vii la ora cutare si te spovedesti", iti spui necazurile si ai plecat, nu? Acolo in familie trebuie lucrul asta. Va sa zica, copiii trebuie sa asculte de parinti, barbatul cu femeia sa se inteleaga amandoi sa faca ceva, daca fac ceva bun, sa se inteleaga in privinta asta...

Ascultarea unuia fata de altul.
Da, da.

Cum se poate duce o viata de sfintenie in lume, unde sunt ispite la tot pasul?
De sfintenie... Tot asa, sa fie cat mai aproape de spovedanie, de preot, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, si atunci se apropie de Dumnezeu, se apropie de sfintenie. Sa creasca copiii in frica lui Dumnezeu, sa-i opreasca sa faca lucruri rele.

Dar Dumnezeu ne-a dat porunca: "Fiti sfinti, precum si Tatal vostru din ceruri sfant este". Cand un mirean se gandeste la viata de manastire, isi da seama ca acolo sunt toate conditiile prielnice ca sa devina sfant. Dar pentru ca un om din lume, cu familie, sa devina sfant, ce fel de viata ar trebui sa duca?
Sa aiba viata curata. Sa ai o viata aproape de Dumnezeu. Ca, avand o viata aproape de Dumnezeu, trebuie sa cauti, oricand, mai intai sa faci fapte bune. Orice ti-ar face cineva, trebuie sa mai inghiti, adica sa mai rabzi. Daca ti-ar face ceva, mai inchizi ochii si mai lasi. Chiar daca e o nedreptate, iti face cineva o nedreptate, lasa ca Dumnezeu o sa-ti dea, mai rabda. Asta e o fapta buna pe care trebuie s-o faca cineva. Asta e ca sa ajuti pe cineva. Si pe urma, rugandu-te. Rugandu-te cum poti. Nu poti sa citesti atata, dar zi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul", o rugaciune scurta. Sau, daca stii, "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu", este o rugaciune a Maicii Domnului, foarte frumoasa, ca asta care se canta la privegheri: "Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre." Ei, asta poate o fi mai lunga, dar asta, o parte dintr-insa, s-a mai inmultit, bineinteles, la biserica, dar e adusa din cer, de inger. Ingerul Gavriil i-a adus-o Nascatoarei de Dumnezeu: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine." Asa i-a spus.

Unii duhovnici dau canon ucenicilor lor din lume sa invete rugaciuni pe de rost: paraclisul Maicii Domnului, acatiste, psalmi, rugaciuni de seara, de dimineata... Chiar pe drum, cat merg pana la servici, sa zica din ele cat pot.
Da, asta e bun. Sa zica cat pot. Dar o rugaciune lunga nu pot sa zica, decat una mai scurta, sa se lipeasca de inima, de minte. Macar sa zica: "Doamne, ajuta-ma! Doamne, fereste-ma de rau! Ajuta-ma, Doamne, astazi, si fereste-ma sa fac pacate, sa nu gresesc inaintea Ta..." Tot rugaciune e si aceea. Si macar asta sa zica.

Exista tot felul de ispite, mai ales prin orase sunt foarte multe imagini care indeamna la pacat, si care iti patrund prin ochi in inima, in minte. Cum sa te feresti? Sa stai cu ochii in jos tot timpul?
L-a trimis staretul pe ucenicul lui la Alexandria. Si i-a spus: "Du-te pana la Arhiepiscop si sa-mi aduci asta", sau "Da-i plicul asta". Si el, cand a venit inapoi, l-a intrebat: "Ce-ai vazut acolo?" "N-am vazut pe nimeni decat pe Arhiepiscop." "Cum, n-ai vazut nici un om, nici o vietate?" "N-am vazut nimic." Ei, acum nu zicem asa, dar, oricum ar fi, macar sa-ti pazesti ochii, sa ai rugaciunea in minte: "Doamne, pazeste-ma!" si, cu rugaciunea, te pazeste Dumnezeu.

In ziua de astazi au crescut neintelegerile dintre tineri si varstnici, s-a amplificat aceasta cearta intre generatii. Inainte varstnicii spuneau: "Nu mai sunteti ca pe vremuri, nu mai aveti credinta..." Acum s-a ajuns la situatia paradoxala ca unii tineri sa fie mai apropiati de Biserica decat parintii lor care au trait in vremea comunistilor. Pe de alta parte, libertatea in mediile tineresti este inteleasa ca o revolta fata de tot ceea ce inseamna educatie - adica sa te dadaceasca acolo, sa-ti zica: "fa asa, asa e bine, astea-s valorile societatii". Tinerilor nu le place sa le bagi in fata fel de fel de valori ale societatii, ei vor sa fie liberi. Revolta, asta inteleg ei prin libertate.
Libertate! Bineinteles ca libertatea, cum vrea sa o inteleaga lumea, o spune aici, la I Petru 2, 16. Asta-i libertatea. Dar acum tinerii, copiii, zic ca e dreptul omului, adica sunt liberi ca sa nu mai fie dojeniti de tata cand fac ceva rau, sa nu-i mai traga cu varga, cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur, va sa zica sa nu-l mai certe, sa-l lase in voia lui sa faca toate pacatele. Asa, ca parinte, trebuie sa-l tii din scurt, sa nu-i dai voie sa faca orice. Si atunci el se razbuna si zice: "nu, eu sunt liber!".

Dar cum pot evita parintii tensiunile dintre ei si copii? In Apus deja se pune problema ca un parinte n-are voie sa-si loveasca copilul, ca poate sa piarda dreptul de a-i mai fi parinte. Se considera ca este vremea dialogului, ca ar trebui ca parintele mai mult sa il sfatuiasca pe copil, nu sa il oblige sau sa il forteze.
Parintele trebuie sa aiba o intelepciune mare ca sa-si poata apropia copilul. Daca vede ca nu si nu, atunci sa intrebuinteze o cale mai aspra. Dar cu putina dragoste il poate atrage, ca parintele isi vede copilul, il vede cu toate lipsurile lui. El stie cum sa-l atraga, ce sa-i spuna. Daca vede ca nu merge cu dragoste, atunci cu asprime.

Cam pana la ce varsta pot sa fie "altoiti", loviti, copiii mai mici? Sau poate ca e mai bine sa nu-l lovesti?
Trebuie invatat de mic, sa vada de la parinti ceva. Daca parintii au ceva neajunsuri, copilul indata vede lucrul asta. De mic trebuie invatat: "asta se poate, asta nu se poate". Asa sa creasca el, in mediul asta, asa, ca sa fie drept, sa nu fure, sa nu se-atinga de ce nu-i al lui. Si cand e nevoie trebuie sa-l pedepseasca daca nu asculta. Si inca una: trebuie sa se mai roage lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa le poata indrepta pasii copiilor lor.

Un parinte din Grecia, parintele Epifanie de la Atena, zicea intr-o carte: "sa vorbesti mai mult lui Dumnezeu despre copiii tai, decat copiilor tai despre Dumnezeu". Adica ii indemna pe parinti sa staruie in rugaciune.
Da, ca sa te rogi lui Dumnezeu sa le poata indrepta pasii copiilor, bineinteles, ca sa fie copiii cuminti, asa e.

Dar uneori, pedepsindu-si sau batandu-si copiii, ti se poate starni patima maniei. Da in el, si poate da prea tare.
Trebuie dreapta socoteala. Ca tu simti, ca e copilul tau, si-i simti toate manifestarile lui. Asa trebuie sa te porti. Cand e vorba de mustrare, mustrare; cand nu, sa-l mangai. Asa trebuie sa-i cresti, cu mare intelepciune. Ca se poate sa bagi in copil o frica, si frica asta e o boala. Ii bagi o frica de mic - s-a intamplat de multe ori asta. Trebuie cu mare intelepciune sa cresti copiii.

Da, era un caz in care copilul, cand il vedea pe tatal sau, aproape facea pe el de frica, daca nu chiar facea.
Da, au fost cazuri, unii s-au spanzurat, au sarit de la etaj, si au murit copiii... din cauza tatalui, ca era prea aspru.

Ce sfaturi dati parintilor ai caror copii au luat-o pe drumuri gresite? Sunt multi parinti, mai apropiati sau nu de Biserica, care toti sufera de faptul ca nu-i asculta copii care sunt deschisi fata de curentele astea de acum, de la discoteca pana la cine stie ce pacate grozave, a aparut acum in Romania aceasta plaga din Apus, a drogurilor, care-i duce pana la moarte pe unii dintre ei, mai ales pe adolescenti.
Mai intai trebuie sa se gandeasca parintii la cum i-au crescut ei insisi. Cum i-au crescut pe copii. Nu cumva au facut numai voia lor, sau i-au lasat sa creasca si nu i-au mustrat cand au vazut ca fac vreun lucru rau. Sa se gandeasca mai intai ca poate nu i-au crescut in frica lui Dumnezeu. Al doilea, trebuie sa se gandeasca sa se roage mai mult pentru dansii. Tot asa, trebuie toate, toate, toate aduse la Dumnezeu. Numai El poate. Ca spune asa: "ce nu e cu putinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu". Asa spune. In trei locuri gasesti in Scriptura: la Matei, Marcu si Luca. "Ce nu e cu putinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu". Adica ce nu se poate, cand omul nu poate sa faca nimic, la Dumnezeu, se poate.

Cum a fost cazul Fericitului Augustin. Mama lui a plans ani de zile dupa el, ca traia si in desfrau si in paganism. Si totusi, pana la urma a avut o schimbare radicala.
Daca e o mama buna, poate sa aiba un fiu bun.

Se poate observa ca acei copiii care au ajuns sa aiba probleme le au mai ales din doua motive care tin de relatia lor cu parintii. Una: copiii de bani gata, cu bani prea multi dati copiilor care nu au fost invatati cu modestia, cu saracia, sa-si castige singuri, cat se poate, sau sa se intinda cat le este plapuma, si-n tot cazul, sa nu duca o viata de asta... Avand multi bani, uita de Dumnezeu, duc o viata opulenta, isi permit orice.
De bani gata!

Si a doua problema, copiii care simt ca nu sunt iubiti de parinti, care iarasi incep sa duca o viata teribila, pentru ca in familia lor nu isi gasesc linistea. Si atunci incearca sa si-o gaseasca in afara.
De asta parintii trebuie sa fie foarte intelepti cu copiii, cum sa-i creasca. Cum ii cresc, asa ii vor avea, si cand vor muri ei, i-or pomeni dupa ce-or muri, se vor bucura de dansii. Cum ii vor creste.

De multe ori parintii transmit propriile lor patimi copiilor.
Asta e cel mai rau.

Acum, alta problema. Nu rareori, copii proveniti din familii necredincioase se apropie de Dumnezeu. Pe langa problema copiilor necredinciosi, exista si problema inversa: copii care s-au convertit, unii chiar vor sa mearga in manastire, si au probleme cu parintii care nu prea cred in Dumnezeu, si asa mai departe. Si parintii nu-i inteleg, ii mustra pentru faptul ca duc o viata cuviincioasa. S-a ajuns pana acolo incat exista parinti care ii duc pe copii la case de toleranta, le fac cadou femei, ca au implinit o anumita varsta. Sau se tin de capul lor: "De ce vrei la manastire? Insoara-te, ca-ti dau eu nu stiu ce..." Sau ii intreaba: "De ce mergi la biserica si nu la discoteca?". Sunt parinti de felul asta.
Ei, pai la asta... Cand vede ca e greu sa faca un lucru bun, nu mai trebuie sa mai asculte, bineinteles, de parinti. Ca daca parintii ii duc pe copii in prapastie, atunci copiii nu trebuie sa mai asculte. El trebuie sa ia o cale de acuma, o cale ori de manastire, ori de familie.

Se potriveste aici cuvantul acela al Scripturii: "e mai bine a asculta de Dumnezeu decat de oameni" (Faptele Ap. 5, 29).
Cum spunea Sfantul Apostol: ce e mai bine, sa ascultam de voi sau de Dumnezeu? Ca spuneau fariseii, iudeii: "Sa nu mai spuneti cuvantul Nazarineanului, sa nu mai vorbiti despre dansul..." Si atunci, cum e bine: sa asculti de oameni sau de Dumnezeu?

Dar tinerii, cum pot sa isi apropie parintii de Biserica?
Pai, cum... Mai gasesc batrani, daca au bunici. Ca bunicii intotdeauna au fost mai credinciosi. Prin bunici, sa vorbeasca parintilor. Direct nu pot sa discute, gura la gura, ca pe copil nu-l asculta. Dar prin batrani...

Parintele cand il vede pe copil spune: "ce, vii sa-mi dai mie sfaturi?".
Da, trebuie sa apeleze la batrani, ca sa-l ajute. "Ca uite, mai, copilul tau, uite asa, asa, nu esti bucuros?". Si asculta de un batran. Si numai asta poate sa faca.

Dar numai atata?! Si o rugaciune, si toate celelalte pe care le-ati spus ca trebuie sa le faca parintii pentru copiii lor ar putea sa le faca si copiii cu parintii lor care sunt departe de Dumnezeu. Si cu sfaturi. Sa le spuna: "uite de ce cred asa, de ce fac asa, nu te supara, tata, nu te supara, mama..."
"Nu te supara, tata, asa mi-a spus preotul!"

Da, dar parintele poate zice: "A, popa ala care te invata si-ti face!". Cate cazuri de acest fel nu exista... Il sunau pe preot acasa: "Ce-ai facut, domle, mi-ai distrus copilul! Nu ti-e rusine, ticalosule! Te dau la patriarh!". Odata erau niste copii care, in loc sa se joace pe maidan, veneau la biserica. Si a venit tatal, cu o falca-n cer si una-n pamant, si l-a certat pe preot: "Ce faci aici?Las' ca stiu eu, iti bati joc de copiii mei! O sa te reclam la patriarh!".
De asta am spus: batranii! Ca de un batran asculta. Un batran, oricare ar fi: "mai, uite ce e, faceti si voi, ..." Si stie un batran ce trebuie, ca sa-i poata aduce pe ei.

Unii parinti, cand vad ca copiii lor se apropie de Dumnezeu, mai rau se supara. Zic: "Ce fel de Dumnezeu esti, ca m-ai lasat si fara copil?". Daca pleaca la manastire, si mai e si singurul copil, parintele e disperat, zice: "Ia uite, mi-a luat lumina ochilor".
Daca parintii sunt necredinciosi, nu se duc la biserica, nu se duc la preot, tare-i greu. De-acum e nevoie ca altii sa se roage pentru dansii.

Asa... Oamenii au parte de multe necazuri in viata. Si-n loc ca prin ele sa se apropie de Dumnezeu, mai mult se indeparteaza, ajungand chiar sa Il huleasca. In ce fel ar trebui sa primeasca oamenii necazurile?
Tare-i greu cu asta. De mare intelepciune este nevoie la lucrul acesta.

Vorbiti-ne un pic despre teologia necazurilor, despre necazuri, despre cum ar trebui sa se raporteze oamenii la necazuri. Pentru ce sunt date necazurile de Dumnezeu? Spre indreptare? Uneori oamenilor li se pare ca Dumnezeu e rau, ca vrea sa ii chinuiasca.
Cand vin necazurile, omul trebuie sa se gandeasca: oare eu cum am fost in fata lui Dumnezeu? N-am gresit deloc? Sunt curat in fata lui Dumnezeu? Ca fiecare, in fata lui Dumnezeu, stie cate pacate a facut, si cate i-a rabdat Dumnezeu... Va sa zica, mi-a dat Dumnezeu necazurile astea pentru pacatele mele. David a fost imparat, si era imparatul lui Israel, cel mai mare imparat - ca credinta cea mai mare era a poporului Israel, restul erau pagani - si o imparatie atat de mare, a lui David! Cand l-a izgonit Abesalom de acasa, si i-a luat tiitoarele, si a facut atatea blestematii, si l-a fugarit din casa, el s-a dus cu suita lui, cu un grup care mai era pe langa dansul, a fugit de-acasa, ca l-a urmarit Abesalom, sa-l omoare. Si cand se urca sus, la Ierusalim, de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apuca sus, pe Muntele Maslinilor, si pe-acolo trecea David cu suita lui. Si Simei, un nemernic, a azvarlit cu pietre intr-insul, tipand: "De-acuma nu mai esti rege, de-acuma te fugaresc toti..." Si-atunci, unul din suita lui David a zis: "Imparate, da-mi voie sa-i iau capul, fiindca te ocaraste!". Si David a raspuns: "Sa nu-i faceti nimic, pentru ca Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru pacatele mele". A avut si el, cum se spune, pacatele lui. "Pentru pacatele mele sunt izgonit. Lasati-l in pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit Dumnezeu..."

Dumnezeu a vorbit prin gura lui Simei.
Asa trebuie sa gandim si noi: pentru pacatele mele mi-a venit necazul asta si trebuie sa-l rabd. Si Dumnezeu m-o ierta.

Da, dar oamenii care nu prea merg nici pe la biserica spun: "Dumnezeu nu stiu ce are cu mine, ca eu n-am facut nici un pacat, n-am omorat pe nimeni". Cineva tinea odata o teorie cum ca n-a omorat pe nimeni, ca n-a stricat nici o fecioara, si atata!
Pai numai astea-s pacate?

Poate ca daca tot se agata atata de ele, probabil sunt singurele doua pe care nu le-a facut!
Trebuie sa se gandeasca omul, in viata lui, cate n-a gresit. Daca noi si numai cu gandul ne-am gandit ceva rau in fata lui Dumnezeu, am gandit c-am sa-i fac ceva rau cuiva, sau m-am gandit sa-i fur ceva, ei, asta e un pacat, un pacat mare! Cum spune: "orice nedreptate este pacat". Asta la Epistola 1 Ioan, 5 cu 17.

Din ce in ce tot mai multe familii se destrama. Si in lumea intreaga, si-a venit din lumea intreaga si la noi aceasta plaga a divorturilor. Motivele sunt foarte variate. Care credeti ca ar fi totusi motivele divorturilor? Si ce s-ar putea face?
Eu cred ca... de prima data... sa-ncepem de prima data. Pana la cununie, nu s-au dus la preot sa se spovedeasca, sa se-mpartaseasca. Cand a vorbit cu fata, cand au vorbit doi tineri, ... astea-s pacate pe care le-au facut pana la cununie. Dupa cununia legitima, el s-a format, de-acum are familia lui, are femeia lui, gata, nu mai e pacat. Dar atunci e pacat. Sunt pacate, si-i cununa preotul asa, nemarturisiti, neimpartasiti - ar trebui sa se-mpartaseasca cu Sfintele Taine, ca asa trebuie sa spuna preotul, dar... asa era inainte, acum... mai greu.

S-a pierdut lucrul acesta. Prin unele parti din Ardeal se mai tine, dar in alte zone ale tarii s-a pierdut obiceiul de a spovedi si de a impartasi cei doi viitori miri. In vechime, Sfanta Cununie se facea chiar in cadrul Liturghiei.
Da, da... Si se impartaseau, si de-atunci formau o familie adevarat crestina. Dar acum? Au facut pacate peste pacate inainte de cununie. Cum sa mai fie familia aceea? Divorteaza, se destrama...

Probabil ca tine si de relatia dintre cei doi, ceva nu merge... Uneori mai sunt si parintii unuia dintre soti care "ajuta" sa aiba loc divortul.
Mai este si un lucru: ca inainte de a se casatori doi tineri, trebuie sa se roage si unul si altul, sa se roage lui Dumnezeu; el - sa-i dea o sotie buna si ea sa-i dea un sot bun, sa nu bea, sa n-o bata. El - sa nu fie destrabalata. Trebuie sa se roage amandoi. Trebuie sa se duca la preot, sa-i invete el, dar trebuie sa se tina si de biserica, sa se spovedeasca inainte si el si ea. Si sa se roage la Dumnezeu mai inainte de a se cununa.

Multi tineri nu stiu ce implica si cum este casatoria, cum sa se comporte cu celalalt, cum sa faca sa fie de-un gand impreuna. Ca vin incet-incet ispitele, saracia, si necazurile, si ajung sa se desparta. Mai e problema parintilor, parintii zic uneori ca e mai bine ca tinerii sa se desparta... Sunt multe probleme de genul acesta.
Dar ei nu stiu pentru ce s-au luat amandoi, pentru ce s-au casatorit? S-au luat pentru a munci impreuna, a face copii, sa fie o familie de crestini buni, si pentru copii.

Ar trebui sa se casatoreasca gandindu-se ca familia le va fi calea mantuirii.
Bineinteles ca daca e o familie crestina se mantuiesc amandoi... Dar vreau sa spun: pentru nastere de copii, pentru asta! Nu-i ca: "Ma iubeste si-l iubesc!" si atat, pentru pofte! Pentru asta se fac toate avorturile. Si cuvantul pe care l-a lasat Mantuitorul: "Cresteti si va inmultiti!"...

De multe ori, certurile pornesc de la cresterea copiilor, ca zic ca sunt prea multi, si nu au bani sa ii creasca si cad in deznadejde. Si mai e si o alta problema: unii parinti nu au copii si sufera mult din aceasta pricina. Ce pot face?
Unii-i omoara si unii nu-i au... Sa infieze copii de la cei care n-au nevoie de dansii. Sa-i cumpere. Cum cumpara strainii de la noi din tara si-i duc in alta parte, asa sa cumpere si ei.

Dar multe femei se simt neimplinite daca nu au copii, ar vrea sa aiba propriul lor copil.
Ca sa ajunga sa aiba copii sa se roage la Dumnezeu. Incepand de la Avraam: Sara n-a avut copii. Si s-a rugat lui Dumnezeu. Si a venit Sfanta Treime, cand a venit la stejarul lui Mamvri. Si i-a zis: "La anul, pe vremea asta, vei avea copil". Si Sara inca a ras, ca zice: "Sunt de nouazeci de ani, sa am copil la varsta asta?". Si Dumnezeu, Sfanta Treime - ca au venit trei ingeri acolo - a intrebat: "De ce ai ras?". "N-am ras!". "Ba ai ras. Nu crezi cuvantul lui Dumnezeu?". Si i-a dat Dumnezeu copii, la varsta aceea. Pe urma, Iacov cu Rahila n-au avut copii, si le-a dat Dumnezeu copii. Isaac, iarasi.

Toti copiii acestia nascuti cu multa rugaciune din partea parintilor au si aduc si mari bucurii. Si in zilele noastre cei care isi doresc cu dinadinsul copii si fac multa rugaciune, pana la urma Dumnezeu le daruieste si au, tot asa, multe bucurii de la copiii aceia. Copiii sunt evlaviosi, luminati, sunt oameni de toata isprava.
De-aia, ca-i pe rugaciune!

Ei devin rod nu numai al unirii trupesti, ci si al rugaciunii.
Al rugaciunii, da... Ca Ioachim si Ana, care au nascut pe Maica Domnului...

... si Zaharia si Elisabeta...
Si mama proorocului Samuil, si cati inca... Da, asa a fost.

Cred ca acesta e un cuvant de incurajare pentru mamele care isi doresc mult copii, pentru ca acesta e lucru binecuvantat de Dumnezeu si pana la urma Dumnezeu le poate da pe masura credintei si a dorintei lor bune.
Da, sa se roage, sa se roage ca sa aiba copii.

Viata de familie este o viata plina de probleme, timpul sotilor fiind de obicei rezervat treburilor casnice. Ca te duci la munca, dar cand te intorci, trebuie sa le faci si pe cele din casa, sa-ti cresti copilul, sa mai stai sa te joci un pic cu ei, cand sunt mici, sa stai de vorba cu el, cu lectiile, cu povestile, cu gatitul, cu cumparaturile. Si asa, nu prea ramane timp pentru rugaciune. Ce este de facut, sa se renunte la rugaciune sau sa se renunte la treburile casei?
Rugaciunea? Bineinteles, n-ai sa stai ore intregi la rugaciune. Cand ai timp - de sarbatoare - poti sa citesti paraclise, sau asa... Sa nu pierzi timpul cu lucruri desarte, cu televizor si cu altele. Poti sa faci rugaciunea. Dar o rugaciune scurta o poti face si cand te duci la lucru: "Doamne, ajuta-ma, Doamne..." sau: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!". Daca te-ai obisnuit sa-ti faci rugaciunea o data cu rasuflarea, te rogi oricand. O rugaciune scurta, si te rogi! Chiar lucrand ceva, ocupatia pe care o ai, sau cand gatesti. Mai stai pe un scaun, si zici "Doamne, Iisuse..." acolo...

Dar nu toti oamenii simt atata folos,rugandu-se pe apucate. Mai ales la incepatorii, cum spune undeva Sfantul Grigorie Palama, ca incepatorul este foarte conditionat de timp si loc. Adica el trebuie sa stea cumva sa se roage, sa se retraga undeva, iar cand ajunge mai desavarsit, se face intregul pamant biserica.
Asta e pentru a incepe sa se altoiasca in inima rugaciunea asta - "Doamne, Iisuse...". Ca daca se altoieste aici, atunci, vorbind cu cineva, rugaciunea merge. Daca faci un bine, sau te gandesti sa faci un bine; daca vorbesti ceva de folos- e o rugaciune. Sa nu crezi ca nu e rugaciune acolo. "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu", spune Mantuitorul. Asa ca, daca sunt doi, vorbind duhovniceste, ceva din Scriptura sau asa, e si Dumnezeu acolo, in mijlocul lor. Si e rugaciune. Aceea nu-i rugaciune? Dupa ce ai plecat de-acolo, de-acuma fa-ti o rugaciune: "Doamne, Iisuse..." sau altceva, si e rugaciune asta. Sa nu crezi ca nu-i rugaciune. Si spune chiar in Pateric: "nu-i rugaciune numai cand se roaga, rugaciunea este cand te rogi permanent". Si spune Sfantul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune asa: "Rugati-va neincetat". Asa spune el. Toata lumea se roaga, nu spune numai pentru calugari, ci pentru oricine: "Rugati-va neincetat". Si acuma, gandeste-te: cum sa ma rog neincetat? O rugaciune cat de scurta: "Doamne, ajuta-ma, Doamne", sau, daca ai un necaz, a venit necazul peste tine: "Ajuta-ma, Doamne, fa cum faci..." , si roaga-te. Si atunci te gandesti. E scris acolo: "Bate si ti se va deschide".

Dar rugaciunea nu e si o stare de suflet? Ca zice: "Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat..." Trebuie sa fie si o stare duhovniceasca... Poate nu poti sa spui totdeauna o rugaciune. Poate ca atunci cand ai ceva mult prea complicat de facut si nu poate sa-ti fie mintea la rugaciune, e bine sa ai macar o stare de bucurie in Dumnezeu. Bucuria asta de a fi cu El.
Uite ce e, iti spun un lucru: Daca te-ai ruga cand plangi, ori cand ai avea necazuri, eu cred ca mai mult iti primeste Dumnezeu rugaciunea aceasta, in genunchi stand si plangand, cu lacrimi, spunand: "Doamne, nu mai pot, nu mai pot, ajuta-ma, stiu ca Tu poti, ca esti Dumnezeu, poti!". Ce crezi ca n-ar veni ajutorul? Ar veni. Sfanta Maria Egipteanca, cand era in pustia Iordanului si veneau necazurile si ispitele peste dansa, cadea la rugaciune in genunchi si nu se scula de acolo pana ce nu venea harul lui Dumnezeu. Ca poti sa stai acolo si-o noapte, si-o zi, sau doua zile, acolo jos, la rugaciune. Si-n necaz, si-n bucurie. Dar eu cred ca cel mai mult s-a rugat in necaz, plangand. Ce mare este rugaciunea cu lacrimi! Cea mai mare rugaciune este rugaciunea cu lacrimi, din inima.

Despre nevointa, Sfantul Ioan Scararul spunea ca iti zdrobeste trupul care, fiind zdrobit - cum sunt strugurii cand ii zdrobesti si curge mustul cel dulce din ei - fiind zdrobit, curg lacrimile datatoare de bucurie.
Pana ce nu plangi din inima, nu plang nici ochii. Inima trebuie sa planga mai intai. Din inima ies toate - ori bucurii, ori necazuri, ori rugaciunea pe care i-o spui lui Dumnezeu, din inima ies. Si daca e atinsa inima, plang si ochii.

Intr-o cateheza care vorbeste despre dobandirea lacrimilor, Sfantul Simeon Noul Teolog spunea: "cand te pui seara la rugaciune, mai intai te bucuri, Ii multumesti lui Dumnezeu pentru toate cate ti-a dat, si dupa aceea, la sfarsit, sa incepi sa te gandesti: cat ai inselat tu dragostea lui Dumnezeu, in ziua aia, cat?". Asta e o rugaciune care cred ca nu-ti ia mult timp, dar e foarte patrunzatoare la inima.
Toate-s bune, toate, toate, sa aduci lacrimile. Mi-aduc aminte, eram cu un batran, dupa razboi. Eram la o vie a manastirii. Eram cu un batran si el nu prea auzea. Eram acolo, la vie, era o casa acolo si stateam acolo si mai pazeam, mai lucram la vie, acolo. El nu prea auzea, era cam surd si vedea, cand ne culcam seara, noaptea, si cand credea el ca am adormit, se scula incet, incet, ca sa nu-l simt eu, si statea intr-un colt, acolo, si incepea sa se chinuiasca sa planga; ca nu-i veneau lacrimi, dar se chinuia sa planga. Si statea cate o ora acolo... si Dumnezeu poate ii primea... Am gasit undeva ca chiar daca nu ai lacrimi, daca te chinuiesti sa plangi, Dumnezeu iti primeste si aceea, ca lacrimi. Darul lacrimilor - ca e un dar, vine de la Dumnezeu... Si batranul asta plangea acolo, cate un ceas, pe urma se ridica de acolo si se ducea sa se culce. Dupa aceea, imi faceam si eu canonul de metanii, asa, pe intuneric. Asta am vrut sa spun: se chinuia cineva asa, un batran, ca sa planga.

La o manastire a venit un om care era mester. Avea ceva de lucru pe la manastire. Si facea foarte multe metanii. Era om la vreo cincizeci de ani, avea o droaie de copii, vreo zece. Si spunea: "Sotia mea deja e obisnuita. Seara, daca nu-mi vine somnul, ma dau jos din pat si incep sa fac metanii si zic rugaciunea lui Iisus". Si povestea, si era asa cam simplu, povestea cu simplitate de niste stari duhovnicesti foarte inalte. Zicea: "Eu am auzit de rugaciunea lui Iisus", si spunea cum face, si cum simtea el in inima niste lucruri. El vorbea din experienta exact despre cele de care scrie in Filocalie.
Iaca, la oameni din acestia simpli, tocmai aici vine harul lui Dumnezeu. Si, fara sa stie mare filosofie, mare teologie, lui, indata, din simplitatea lui, indata ii vin si lacrimi, si rugaciunea care vine... Era undeva, intr-o carte. O femeie, zice, a invatat rugaciunea in opt luni, "Doamne, Iisuse...", a invatat rugaciunea inimii.

Aici era problema asta, la ce sa renunte: la rugaciune sau la treburile casei? Trebuie sa renunte la vreuna dintre ele? Ca daca renunta la treburile casei, se povarneste casa...
Nu, nu, sa nu renunte nici la rugaciune, nici la treburile casei. Sa zica rugaciunea asa cum poate. Ca poate sa zica rugaciunea: "Doamne, nu ma lasa! Doamne, ajuta-ma!". Si asta e rugaciune.

Si sa incerce sa-si faca seara sau dimineata un program de rugaciune sotul cu sotia, cu copiii? Sa se roage cu voce tare sau fiecare in parte, ca poate se foloseste mai mult, ca zice ca se linisteste mai mult daca se roaga singur?
Bine este sa se roage impreuna. Dar mai bine singur. Mai bine singur.

Nu e mai bine sa fie combinate? Poate e frumos sa vada copiii ca mama, tata se roaga...
Si asa, si asa-i bine... Poate mai bine ar fi asa, dar... unii isi fac aparte... Poate la astia batranii. Tata, mi-aduc aminte, stia de Crez ceva, stia ceva. Noi, ce stiam, eram copii, mici. Mama tot zicea ceva, dar n-am intrebat-o, n-am indraznit s-o intreb... Dar pe urma m-am gandit: este ceva, rugaciunea asta: "Bucura-te, ceea ce esti plina de dar, Dumnezeu este cu tine..." Ce rugaciune era asta, nu stiam.

Ce folos au mirenii din pelerinajele la locurile sfinte?
Ce folos au? Depinde cum au venit si cum le e inima, ce au inauntru. Unii... se-nchina la sfintele moaste si se folosesc. Dar unii pleaca cum au venit.

Vin ca turisti mai mult, nu ca pelerini.
Da, ca turisti. Totul este cum are cineva lucrarea launtrica. Lucrarea de rugaciune.

Romanii au evlavie mare sa mearga pe la manastiri.
Ii bun.

Multi dintre ei au duhovnicii la manastiri, si ajung rar acolo, la ei. Credeti ca este bun acest lucru, sau ca e mai bine sa-i aiba la ei acasa?
Uite ce e, tot crestinul, oriunde ar fi, in sat, are preotul din sat... Iar cand se duce in pelerinaj, se duce mai mult de invatatura. "Cum sa fac, parinte, asta, asta..." - gaseste un duhovnic bun acolo, aude...

Pentru sfat.
Sfat, da. "Cum sa fac asta, asta, cutare, cum sa fac cu copiii..." Preotul nu are timp. Si e bine ca omul sa ia invatatura.

Si poate rugaciune, nu? Dar ziceti ca preotii nu au timp. E bine ca au ajuns calugarii sa se ocupe de treburile preotilor? La Sfantul Munte parintii sunt foarte retrasi fata de mireni, nu vor sa faca misiune, ei spun: "treaba monahului nu e misiunea", si asa mai departe. La noi in tara manastirea e vazuta aproape ca un loc de misiune.
Da, e bine, care vine in manastire si are un cuvant, daca-l intreaba cineva, ii spune, ii spune... "Sa faci asa", ... dupa priceperea lui. Unul mai mult, unul mai putin, cum i-a dat Dumnezeu darul. Unuia i-a dat Dumnezeu zece talanti, altuia cinci, altuia doi...

La cine va referiti, la parintii din manastire?
Da.

Daca unul este mai duhovnicesc, lumea trage la el. Dar nu trebuie sa considere toti monahii ca, acuma gata, au cuvant de spus.
Nu... Pai care se duce, spune: "ma duc la parintele cutare, la parintele Cleopa". Cand era parintele Paisie, cand erau batranii, se ducea la dansii. Si iau cuvant de folos.

Cu ce impresie raman mirenii care vin la Sfantul Munte Athos?
Ce impresie... depinde cum vad lucrurile. Unii vad intr-un fel, unii altfel. Unii se folosesc, bineinteles, pe aici, de sfintele moaste...

Altii se smintesc?
E bine ca toti sa se gandeasca ca poate sa le aduca vrajmasul, diavolul, satana, sa le aduca ceva nepotrivit, cum a spus cel din Pateric: "sa-i faca sa banuiasca niste lucruri care poate nu-s adevarate". Si trebuie sa se pazeasca de lucrurile astea. In Patericul egiptean era cineva care banuia, era banuitor, si judeca, avea patima asta. Si ii aducea vrajmasul, chiar daca nu era. Si mergand odata pe drum, vede doua persoane, un barbat si o femeie, mai incolo, mai intr-o parte. Si lui i-a facut impresia ca aceia fac pacate acolo. Si merge pana acolo si da cu piciorul. "Ajunge!" Atata a spus. Ce vede? Doi snopi de grau. Doi snopi de grau, i-a pus cineva acolo. Si el credea ca sunt doi care pacatuiesc. Asta a fost referitor la lucrul asta: chiar daca ar vedea cu ochii lui, sa nu creada. El de-acuma s-a incredintat ca toate astea le aduce satana. Sa le faca mai mari de cum sunt, inca. Bineinteles, ca suntem oameni, nu suntem ingeri, totusi, chiar daca il vezi pe om acum ca a pacatuit, totusi nu stii cand s-a pocait si l-a primit Dumnezeu, si tu ramai cu judecata. Nu e bine sa fii asa.

Dar e putin probabil sa vina cineva in Sfantul Munte si sa spuna ca aici e loc de pacate...
Bineinteles, dar vreau sa spun ca si daca se intampla si vede ceva care e nepotrivit, tot sa nu judece.

Femeile nu au voie sa intre in Sfantul Munte, gradina Maicii Domnului. Spuneti cateva cuvinte catre mamele care nu pot veni la sfintia voastra ca sa ceara sfat, rugaciune, spovedanie, dar au nevoie de un cuvant de folos.
Un cuvant de folos... Spune Mantuitorul lui Toma, care n-a crezut: "Fericit este cel care n-a vazut si a crezut"... Mai fericit decat cel ce a vazut. Va sa zica sa ramana cu fericirea ca n-au vazut, ca nu pot intra in Sfantul Munte, sa ramana cu fericirea ca se roaga pentru toata lumea calugarii de aici, si se roaga si pentru dansele. Sa ramana cu asta. Sunt mai fericiti cei ce n-au vazut si au crezut.

Care sunt lucrurile cele mai importante pentru viata unui crestin? Care sunt lucrurile de baza?
Prima data trebuie sa fie crestin ortodox, cu spovedanie, impartasanie, sa vina la biserica, si bine ar fi fost sa vina in fiecare duminica si in fiecare sarbatoare.

In privinta spovedaniei, sunt unii care dupa ce s-au spovedit de cateva ori, tot au pacatuit, si au renuntat sa se mai spovedeasca, pe motiv ca spovedania nu i-a ajutat.
Spovedania trebuie facuta cat mai des. Chiar daca nu stim daca se poate sau nu impartasi

Deci recomandati spovedanie cat mai deasa.
Da, ii ajuta sa se indrepte. Spovedania deasa e aducere-aminte de pacate, aducere-aminte cu frica de Dumnezeu. Cel care se spovedeste des isi acumuleaza frica de Dumnezeu. Asta e mare lucru.

Spuneti cateva cuvinte despre rugaciunea mirenilor. Majoritatea se roaga automat, fara sa inteleaga, fara sa traiasca, dar se multumesc ca si-au implinit canonul.
Rugaciunea asta e: sa treaca tot cuvantul la simtire. Tot cuvantul, de cand ai inceput rugaciunea. Si nu trebuie sa te gandesti ca citesc o carte, sau pravila... Nu trebuie sa fie o rutina, ci tot cuvantul la simtire. Si din simtirea asta el castiga, el are un rod. Daca ar merge mai departe fara sa aiba simtirea asta la rugaciune, nu face nimic. Si e o rugaciune care nu are rod.

Din ce in ce mai multi oameni spun ca nu conteaza ce credinta ai, carei religii ii apartii, ci conteaza mai ales sa fii bun, bland, impaciuitor... Si prea putini mai pastreaza dreapta-credinta. Ce parere aveti despre asta?
Ei, asta nu Dumnezeu a spus, ci sectele, sau crestinii care au numai numele de crestini au putut spune lucrul asta. Dar crestinul adevarat trebuie sa fie crestin adevarat, sa urmeze Biserica, sa se spovedeasca, sa se impartaseasca, si sa pastreze toate predaniile.

Unii zic ca aceste predanii ale Bisericii nu mai sunt valabile astazi, ca ar trebui schimbate.
Dar Hristos, ieri si azi, este Acelasi.

Deci asa cum Hristos nu Se schimba, nici predaniile nu se pot schimba.
Nu se pot schimba.

Dar ce parere aveti despre cei care incearca totusi sa le schimbe?
Cei care incearca sa le schimbe, s-au schimbat si ei cu credinta. Asa ca nu-i nevoie de schimbare. Nimic. Ce a spus Mantuitorul a spus ca Dumnezeu. Omul poate sa faca toate poruncile de acolo, incepand cu "Iubiti-i pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc si va rugati pentru cei ce va vatama". A spus pentru tot crestinul, si a spus ca poate sa le tina. Sau: "Ceea ce vrei sa iti faca tie altii, sa faci tu lor". Si asa mai departe.

Uneori iubirea de vrajmasi este inteleasa si ca iubire a celor rataciti, iubire care considera ca ratacirea lor trebuie acceptata ca ceva firesc.
Se iveste vrajmasul. Dar, chiar daca-i eretic, trebuie sa-l iubesti, ca sa-l poti atrage, sa-l poti aduce la credinta ortodoxa, la credinta adevarata.

Dar asta include si a fi de acord cu ratacirile lui, cu greselile lui? Sfantul Apostol Pavel spune ca trebuie sa fim tuturor toate
Nu trebuie inteles asa, nu trebuie sa fii de acord. Dar trebuie sa-l iubesti oarecum. Sa il iubesti pana va vedea ca il iubesti. Numai cu dragoste se fac toate lucrurile astea, cu nimic altceva. Si daca trebuie sa-i dai ceva de la tine, bani sau daca vezi ca are o lipsa, sa-l ajuti, si cu asta poti sa il intorci incet-incet. Revarsand dragostea ta, il aduci incet-incet la credinta.

Se spune astazi ca Sfintii Parinti au gresit atunci cand i-au anatemizat pe eretici, ca ar fi trebuit sa le arate mai multa dragoste, si nu sa ii condamne.
Sfintii Parinti au dat anateme, dar nu le-au dat cum au vrut ei, a fost si Duhul lui Dumnezeu intr-insii. Ei au vazut ca acest om nu se mai indrepta, sau ca ratacea si pe altii. Si au dat anatema si pentru ca sa se infricoseze ceilalti, sa nu cada si ei.

Mai sunt valabile anatemele date de Sfintii Parinti?
Bineinteles ca da. Biserica le recunoaste. Ereticii, cum sunt Arie si cei care s-au bagat in dogmele Bisericii si le-au stricat... Or mai scoate de acuma multe unii, dar ce au pus Sfintii Parinti, e bun pus. Cum spune la Faptele Apostolilor: "Parutu-s-a Duhului Sfant si nou...". Si asa au facut: prin Duhul Sfant au lucrat ei, Sfintii Parinti. Ce ne mai trebuie acuma, sa ii rasturnam pe Sfintii Parinti, sa ii dam la o parte, si sa facem noi ceva? Hristos e acelasi, ieri si azi. Tot ce au facut, au facut bine: "Parutu-s-a Duhului Sfant si noua". Noi trebuie sa tinem predaniile Sfintilor Parinti.

Si daca cineva ar avea de suferit daca marturiseste dreapta credinta?
Cu atat mai mult: de vei patimi pentru Hristos, vei fi mucenic. Si atunci sa te bucuri. Sa nu se teama de cei ce ucid trupul, cum zice Mantuitorul. Stiti de cine sa se teama? De acela care il ucide si il da si in gheena. Incolo... te-a ucis, esti mucenic. De Dumnezeu sa va temeti mai mult, nu de oameni.

In prigoana comunista au existat multi marturisitori care nu s-au temut sa se jertfeasca pentru adevarul de credinta. Dar acum parca a disparut dorinta de a ne apara credinta cu pretul vietii. Oamenii sunt mai speriati, mai tematori.
Mai lasi. Dupa cum aud, in zilele noastre este un duh de lasitate, un duh de frica unde nu-i frica, cum spune Proorocul David: "Acolo s-au temut de frica, unde nu era frica". Parca au in spate o frica de ceva. Nu-i bine. Omul trebuie sa fie liber, sa fie doar cu frica lui Dumnezeu.

Cum dobandeste omul aceasta libertate?
Spune Sfantul Apostol Petru asa, la I 2,16: "Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu".

Folositi des citate din Sfanta Scriptura.
Da. Pentru ca toate cate sunt, toate indreptarele, si Sfintii Parinti, tot de-aici au luat, din Scriptura... Pentru ca Scriptura e opera Duhului Sfant. Cat despre libertate, acum e libertatea omului la pacat.

Ce parere aveti despre Drepturile Omului?
Tocmai am citat: "Sa nu fie libertatea acoperamant al rautatii". Uite Drepturile Omului... Mai citam o data: "Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu".

Deci considerati Drepturile Omului acoperamant al libertatii pacatoase?
Asa cum scrie in multe locuri "Nimeni dintre voi sa nu sufere ca un ucigas, sau ca un fur, sau ca un facator de rele, sau ca un ravnitor de lucruri straine, iar daca sufera ca un crestin ortodox, sa nu se rusineze, ci sa-L preamareasca pe Dumnezeu pentru numele acesta". Ce mai? Trebuie sa dam botezul sangelui.

In vremurile in care traim e din ce in ce mai mult desfrau, si vremurile sunt din ce in ce mai grele.
Da, sunt grele, dar in greutatea asta trebuie, care-i intelept sa se strecoare printre ceilalti, ca sa ii poata aduce, daca poate. Daca vede ca nu poate. Dar, cum spune Sfantul Apostol Pavel: "m-am facut tuturor toate, ca sa-i dobandesc", ca sa-i pot castiga. Dar, daca vezi ca nu se poate, si te atrage el, te atrage la credinta lui, atunci, gata. Ori mori pentru Hristos.

Credeti ca mai sunt in vremurile noastre parinti gata sa se jertfeasca pentru dreapta credinta?
Sunt. Dumnezeu are.

Unii se sperie. Spun ca nu mai exista ravnitori, ca nu mai sunt crestini gata sa apere Ortodoxia cu pretul vietii.
Dumnezeu Isi are alesii Lui. Pana la urma, Dumnezeu are oamenii Lui. Si Ilie Proorocul spunea ca "numai eu singur sunt". Si atunci o auzit glasul lui Dumnezeu: "inca mai sunt sapte mii care nu s-au inchinat lui Baal". Dumnezeu are oamenii Lui. Si, atunci, la timpul potrivit, ii intareste ca sa poata lupta.

Spuneti-ne ceva despre modul in care un crestin trebuie sa se gandeasca la sfarsitul lumii
Sfarsitul lumii e sfarsitul nostru. Spune Mantuitorul: "Fiti gata, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni..." Cu toate astea, noi trebuie sa ne gandim la sfarsitul lumii. Sa ne pregatim fiind spovediti si impartasiti cu Sfintele Taine, sa fim impacati cu toti, sa luptam in dreapta-credinta, dupa lege, cum zice Sfantul Apostol Pavel, ca cel ce se lupta dupa lege, acela ia cununa. Se lupta si altii, dar nu dupa lege. Si sa ne gandim ca, odata si odata, trebuie sa murim. Sfarsitul lumii cand o veni, Dumnezeu stie, dar sfarsitul nostru il stim, ca o sa murim odata. Altii mor, o sa murim si noi.

Din ce in ce mai multi oameni se tem de farmece, zic ca li s-au facut vraji, alearga la vrajitoare ca sa scape de farmece, si tot asa.
Asta-i Satana. Ii mai mult Satana in ziua de azi, ii plasat peste toata lumea, ca sa contracareze credinta ortodoxa, credinta noastra, a crestinilor ortodocsi. Si vezi ca a fost la vrajitoare, ca mari vrajitoare sunt.

Au in casa cruci, icoane, agheasma, mir
Cruci, da, ca diavolul nu ii poate castiga pe oameni prin altceva, decat, de-acuma, prin credinta: "Si eu cred" Va sa zica face o rugaciune, face vrajitoarea o rugaciune, zice "Tatal nostru" acolo. Dar si diavolii cred, dar nu fac pocainta. Asa si astia. Ca sa poata castiga, ei lucreaza cu satana. Asta-i lucrarea satanei. Si atunci spune: "Mi-a multumit cutare, cutare"

Unii le aduc multumiri vrajitoarelor, ca le-a fost bine dupa ce le-a cerut ajutorul.
Si apoi vine si spune: "Uite, preotul vostru n-a putut sa faca cutare si cutare" Va sa zica il arata cu degetul pe preot, ca n-a putut sa faca. Ei, toate lucrurile astea-s de la Satana. Satana a venit mai mult ca altadata. Se zice ca iadul s-a deschis de doua ori mai mult, ca sa aduca lumea in el. Uite asa e in zilele noastre.

Parinte, mai spuneti un scurt cuvant despre necazuri, ca foarte multi oameni stau departe de Biserica, fiind deznadajduiti, duc o viata foarte grea, si spun: "Daca Dumnezeu nu ne ajuta, nici noi nu vrem sa Il ascultam" Duc o viata de compromis.
Asta-i tare greu. Foarte greu este a zice ca, pana la urma, Dumnezeu nu mai ajuta. Diavolul spune prin gura omului ca Dumnezeu nu mai ajuta. Daca te-ai gandi ca in El suntem, ne miscam si viem in Dumnezeu, sau ca Dumnezeu tine in palma, vorbind dupa mintea noastra, tot universul. "Lege a pus si nu va trece"

Cum zice in Psaltire.
Toate planetele astea, si pamantul, nu se ciocnesc una de alta. Cum ar fi daca nu ne-ar conduce Dumnezeu? De asta spun ca trebuie mare credinta in Dumnezeu. A spune ca "nu ma ajuta Dumnezeu" e cel mai mare pacat. De aici incep toate. Diavolul stie asta.

Deznadejdea s-a cam generalizat.
Din pricina deznadejdii nu se mai duc la biserica, nici nu se mai spovedesc, nici nu se mai roaga, ca daca zic ca nu-i mai ajuta Dumnezeu.

Ce sfaturi le dati oamenilor deznadajduiti?
Cei care inca pot sa-i mai aduca la biserica pe oamenii astia le fac un mare bine: "Hai, hai". Ca pana la preot trebuie sa fie oamenii. Preotul trebuie sa aiba in jurul lui oameni, ajutoare, ca sa-l ajute. Si atunci hai ca se duce la spovedit. Prima data asta e: sa se spovedeasca. Si atunci, dupa spovedanie, vine si harul lui Dumnezeu in viata lui. Ca Dumnezeu a dat harul prin preoti ca sa ajute oamenii. Cand vrei sa ajuti pe cineva, mare lucru este asta, cand il poti aduce la preot sa se spovedeasca. Trebuie sa spuna pacatele, ca asta-i harul care-i dat preotilor. In Scriptura la Ioan 20, 22: "Si zicand acestea, a suflat asupra lor, si a zis Mantuitorul: Luati Duh Sfant. Carora veti ierta pacatele, se vor ierta, si daca le veti tine, tinute vor fi". Asta-i marturisirea. Si atunci harul lui Dumnezeu s-a pogorat atunci peste Sfintii Apostoli, si apoi a trecut peste Timotei, si peste altii si altii, si in zilele noastre, si in mana mea pacatoasa e harul lui Dumnezeu si al Sfantului Duh Harul lui Dumnezeu. Si ce-i legat, ii legat, si ce-i dezlegat, se dezleaga.

Harul lui Dumnezeu care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli s-a pogorat si peste toti preotii. Asa ca daca poti sa-l aduci pe om la spovedanie, mare plata ai.

Spuneti-ne ceva despre parintii imbunatatiti care au trait in Sfantul Munte.
Parinti imbunatatiti au mai fost: si romani, si greci. Ceea ce stiu, m-a intrebat cineva daca sunt aicea cei sapte pustnici...

Pustnicii nevazuti, care se roaga pentru toata lumea...
Si am spus: "Se poate sa fie. Da cine-i vede? Nu-i vede nimeni. Treci pe langa dansii si nu-i vezi." Uite, nu demult, acum cativa ani, la o chilie, era un parinte cu o arma. ca el acolo la chilie are arma, ca sa se pazeasca. Ca vin hotii si dau foc la chilie. Va sa zica, are si el o arma, ca sa pazeasca chilia lui. Ca veneau hoti pe acolo, pe la mare. El avea niste muncitori acolo, care ii lucrau. Si spune parintele: "Ma duc sa le duc ceva de mancare". Ca ei vroiau sa manance carne. El intr-o noapte s-a suit intr-un copac, si pandea sa vina vreun porc salbatic. Si ce sa vezi? A fost de la Dumnezeu lucrul asta. A auzit fosnind pe intuneric, venind pe carare, ceva. Cand pune arma la ochi, vede un pustnic, un om gol, cu par mare, un pustnic, vine in fata lui, zambeste, face o plecaciune, si pleaca. Fara sa se sfiasca de ceva. Atunci el a dat arma jos, si i-o intrat ca un fulger in inima: "Ce-am facut, mai, ce-am facut.". Pustnicul acela de mult era acolo. Si a zis: "Nu imi mai trebuie de-acum sa ma duc la vanat. Ii trimit pe oameni, sa se duca ei sa vaneze."

De asta spun: "Uite, ca s-a intamplat in zilele noastre". De cativa ani s-a intamplat lucrul asta. De asta spun ca, uite, sunt si pustnici. De ei numai Dumnezeu stie, nu-i vede nimeni. Foarte mare, foarte mare minune. Asta a fost o minune, adevarata minune. Dumnezeu va face minuni pana la sfarsitul lumii. Despre sfarsit, sfarsitul lumii e sfarsitul nostru. Mai intai trebuie sa ne gandim la noi, sa ne curatim de pacate, sa fim spovediti, impartasiti, aproape de Dumnezeu. Asta e cel mai bine, ca sa fim aproape de Dumnezeu. Pentru asta trebuie sa ne rugam, continuu sa ne rugam. Sa ne rugam "Doamne, Iisuse.", un psalm.

Cum trebuie practicata rugaciunea lui Iisus?
Ei, rugaciunea asta si fazele rugaciunii. Despre rugaciunea asta e in Sbornic. Uite ce am gasit acolo, doua vorbe: sa ai prezenta lui Dumnezeu si frica Lui. Daca ai prezenta lui Dumnezeu ai si rugaciunea. Atunci e rugaciunea. Si frica lui Dumnezeu, frica care e in veacul veacului, cu frica ne vom duce dincolo. Si ingerii, serafimii si heruvimii isi acopera fetele cand vad lumina dumnezeiasca.

Despre "Doamne, Iisuse" am invatat de la cineva rugaciunea prin rasuflare. Asta e foarte usoara: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

Cum adica prin rasuflare?
Eu rasuflu, dar nu stie nimeni ce zic eu. Stau acolo, stau undeva, astept o masina, stau in sala de asteptare, dar nimeni nu stie ce fac. "Sa nu stie stanga ce face dreapta". Si eu ma rog

Si cum se zice rugaciunea?
Rasuflarea insasi e un punct de reper ca sa tina rugaciunea. Daca n-as rasufla deloc parca imi pierd rugaciunea. Dar cand rasuflu, prin rasuflarea asta parca imi tine rugaciunea. E un punct de reper dupa care trebuie sa ma ghidez, dupa rasuflarea asta. Si rugaciunea asta e foarte scurta si foarte usoara. "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu." cand trag aerul. La inceput trebuie sa te mai opresti putin. Dupa ce te inveti cu rugaciunea asta, o legi cu rasuflarea obisnuita. Dar la inceput, pana prinde putere rugaciunea, trebuie sa rasufli mai rar putin ca sa poti castiga puterea rugaciunii. Si dupa ce a venit rugaciunea, spun Sfintii Parinti ca orice a vorbit sau a facut, e rugaciune la dansul. O fapta buna, daca el se gandeste sa faca o fapta buna, e rugaciune. Sa rabzi de la cineva e rugaciune. Ca Mantuitorul spune: "sa iubiti pe vrajmasii vostri", si aceasta e o rugaciune. Unit cu asta, rugaciunea insasi cu fazele ei prin care trebuie sa treaca. Pelerinul rus are cel mai bun mijloc de a spune rugaciunea.

Cartea Pelerinul rus? Care e mijlocul?
Mai intai e rugaciunea cu gura. I-a zis sa spuna de trei mii de ori, dupa aia de sase mii de ori, apoi de doisprezece de ori, apoi "de-acum sa zici continuu". Dupa ce a spus cu buzele, apoi a spus cu mintea. El a trecut la faza a doua. Faza intai e a purificarii, a curatirii. Si asta dureaza mai mult sau mai putin, depinde. Dar a trecut si la faza a doua, faza iluminarii. De-acum a inceput sa vada altfel lucrurile. Ai vazut ca spune: "vorbeam cu copacii, cu florile, cu natura". Vedea puterea lui Dumnezeu in natura, in toate lucrurile astea. Si acum un om daca ar fi venit langa dansul l-ar fi incomodat. El de acum era numai cu Dumnezeu. El vedea pe Dumnezeu in toata natura. Si cu asta el vrea sa ajunga la rugaciunea inimii.

Ce este rugaciunea inimii?
Unirea mintii cu inima. Dupa lupta, a venit si rodul, rodul rugaciunii. Atunci e rodul adevarat.

Dureaza mult pana se ajunge la aceasta masura?
Asta depinde de silinta omului. Cum zice: "silitorii vor castiga imparatia cerului".

Spuneti-ne un cuvant despre dragostea de Dumnezeu. Ce e dragostea de Dumnezeu?
Dumnezeu e dragoste, Dumnezeu e iubire, cum zice Sfantul Apostol Ioan. Si mare dragoste a lui Dumnezeu a fost ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a dat sa moara pentru a ridica lumea din pacat. Asta-i cea mai mare dragoste, pe care nu ne-o putem inchipui.

Cum pot invata oamenii sa Il iubeasca pe Dumnezeu?
Iubind pe aproapele. Aceste doua porunci: "Sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta, din tot cugetul tau si pe aproapele tau ca pe tine insuti". In aceste doua porunci sunt toata Legea si proorocii. Daca nu iubesti pe fratele tau, degeaba iubesti pe Dumnezeu., cum spune Sfantul Ioan. Asa ca trebuie sa il iubesti pe fratele tau. Bineinteles ca trebuie sa Il iubesti pe Dumnezeu mai intai, dar in acelasi timp trebuie sa il iubesti pe fratele tau. Degeaba spui ca Il iubesti pe Dumnezeu daca nu Il iubesti pe fratele tau.

Ce este bucuria duhovniceasca?
Bucuria duhovniceasca este cand a venit peste om harul Sfantului Duh. Este bunavointa lui Dumnezeu cand a venit peste om harul, acela-i harul, atunci e bucurie duhovniceasca. Dar la asta trebuie sa intram prin durere si sa ne indepartam de placere. Ca omul e mai mult intins spre placere, decat spre durere.

Si nu se mai teme de moarte. Ce invata Sfintii Parinti despre cugetarea la moarte?
Sfantul Vasile cel Mare spune: "Cea mai mare filosofie e cugetarea la moarte".

Oamenii nu vor sa mai creada ca va fi invierea mortilor, nu cred in minuni, si spun ca ceea ce scrie in Vietile Sfintilor este minciuna.

Nu mai cred oamenii. este un duh satanic prin lume si de asta e si frica: frica de saracie, frica de toate greutatile astea. Nu trebuie sa ne fie frica. Libertatea omului este cand Il are pe Dumnezeu in inima lui. Atunci cand are Duhul Sfant in inima lui, atunci e liber. Atunci el nu se mai uita la nimic, decat sa Il propovaduiasca pe Dumnezeu, sa Il marturiseasca, si atat. Hristos, dreapta credinta.

Parinte, spuneti un ultim cuvant pentru credinciosii din Romania si mai ales pentru crestinii doritori de viata sfanta in mijlocul lumii..
In mijlocul lumii... In mijlocul lumii, doritori de viata de sfintenie. Primul lucru, lucrul asta care-am mai spus: orice nedreptate este pacat. Asta la prima epistola a Sfantului Ioan, 5 cu 17. "Orice nedreptate este pacat". Sa se pazeasca de asta. Sa se gandeasca bine la lucrul asta: orice nedreptate este pacat. Mai bine sa te lasi de pacat... Asta vreau sa spun: orice nedreptate este un pacat; cat de mica nedreptate. Daca omul e drept, Dumnezeu ii aduce. Daca nu, pierde. Credinciosii din Romania trebuie sa se roage mult fiecare si Dumnezeu, prin rugaciunea asta, ii va asculta. Cum spune Mantuitorul: "Fara de Mine nu puteti face nimic". Este nevoie de rugaciune mai intai. Si atunci, pe cei care spun ca nu pot sa-i indemne sa se roage. Rugaciunile care se fac pentru lume, si in pustie si pe aici, sau ecteniile care se spun pentru toata lumea, si astea sunt bune, dar trebuie sa se miste si omul, sa faca ceva. Sa vada Dumnezeu ca misca si el, ca se roaga si el. Si Dumnezeu va aduce si timpuri bune, ca sa zic asa. Sa nu ne gandim numai la rau. Va aduce si timpuri bune peste noi.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Sfaturi pentru mireni

Cum sa imbunatatim relatiile cu parintii

Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi

Darul ingerului. Povesti crestine pentru copii

Casa crestinului - Ghidul practic