Filocalia pentru toti

• « Inapoi
• Inainte »

Filocalia pentru toti

Stimati ascultatori, spuneam marti seara ca inainte cu cativa ani, pe cand ma pregateam sa tin in catedrala din Sibiu un cuvant despre "Eu si Filocalia", m-am intrebat daca nu cumva exista si o Filocalie pentru toti, pentru ca Filocalia despre care stim si care in romaneste are acum douasprezece volume nu este cunoscuta celor multi. Ma intrebam daca nu cumva exista o Filocalie pentru toti, pentru ca cei mai multi dintre credinciosii nostri nu stiu ca exista o Filocalie. Sunt multi dintre credinciosii nostri care nici nu au auzit macar de notiunea "filocalie", sau daca au auzit au uitat indata de ea. Ma intrebam atunci daca nu cumva exista o Filocalie pentru toti, intrucat Filocalia cea cunoscuta de noi este o culegere din scrierile Sfintilor Parinti, in general scrieri pe care le-au scris calugarii si au fost scrise pentru calugari. Si gandindu-ma asa, am ajuns la gandul ca exista si o Filocalie pentru toti, o Filocalie pe care nu au scris-o numai calugarii si nu au scris-o numai pentru calugari, o Filocalie teoretica si practica, o Filocalie care este la indemana tuturor credinciosilor si din care, ca si din Filocalia cea la care ne-a fost luare-aminte ieri seara si alaltaieri seara, ne invata - si nu numai ne invata, ne si ajuta - sa intelegem cum trebuie sa ne curatim, sa ne luminam si sa ne desavarsim. Si aceasta Filocalie pentru toti este o alta Filocalie, Filocalia sfintelor slujbe ale Bisericii noastre. Biserica noastra drept maritoare, Biserica noastra Ortodoxa se exprima in sfintele slujbe cu gandirea ei si cu trairea ei.

Imi place sa spun ca sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt "vuietul duhului". In Sfanta Scriptura a Noului Testament prezenta Duhului Sfant este afirmata in trei locuri ca un vuiet. In Sfanta Evanghelie de la Ioan in capitolul 3, unde este prezentata convorbirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu Nicodim, se afirma, din partea Mantuitorului nostru, ca "Duhul - sau vantul - sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui si nu stii de unde vine si incotro se duce" (Ioan 3, 8). "Vantul sufla unde vrea", se poate spune tot asa de bine "Duhul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui". Pentru ca in limba greaca si cuvantul "duh" si cuvantul "vant" se exprima prin cuvantul "pnevma". Unii chiar au tradus "vantul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui" si altii au tradus cu "Duhul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui". E vorba de un vuiet care poate fi pus in legatura cu prezenta Duhului Sfant. Tot in Sfanta Evanghelie de la Ioan, in capitolul 7, se spune ca zis Domnul Hristos: "Cui ii este sete sa vina la Mine si sa bea". Si mai departe a spus ca "din fiinta celor credinciosi vor curge rauri de apa vie" (Ioan 7, 37-38), precum a zis Scriptura, iar Sfantul Evanghelist Ioan afirmatia aceasta a Domnului nostru Iisus Hristos o talmaceste in intelesul ca acest cuvant l-a spus Domnul Hristos despre Duhul Sfant care inca nu fusese dat, fiindca Fiul inca nu fusese preamarit. E vorba si aici de un vuiet, pentru ca daca e vorba de rauri, raurile in cursul lor scot un vuiet. Si aici pentru ca e vorba de rauri care vor izvori din fiinta celui credincios, si pentru ca Sfantul Evanghelist Ioan spune ca e vorba de vuiet, de Duhul Sfant, facem si aici o legatura intre vuietul apelor si vuietul duhului. In Faptele Sfintilor Apostoli, acolo unde se prezinta relatarea despre pogorarea Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli, se spune ca s-a auzit un zgomot "ca de suflare de vant care vine repede" (Fapte 2, 2), deci din nou un vuiet.

Sfintele slujbe pot fi intelese si pot fi prezentate ca vuietul Duhului Sfant. De ce? Pentru ca sfintele slujbe cuprind in ele adevarurile de credinta ale Bisericii noastre dreptmaritoare, traite de credinciosi. Domnul nostru Iisus Hristos a spus despre Duhul Sfant: "El pe Mine Ma va preamari". Continutul sfintelor slujbe este preamarirea lui Dumnezeu. Sfintele slujbe dupa cuprinsul lor sunt preamaritoare de Dumnezeu, mai ales tinta aceasta o au, sa ne angajeze pe noi credinciosii in preamarirea lui Dumnezeu pentru binefacerile lui Dumnezeu. In Faptele Sfintilor Apostoli se spune sa Duhul Sfant a lucrat in Sfintii Apostoli o lucrare neasteptata de oameni, vorbirea in limbi necunoscute de ei dar intelese de cei care i-au ascultat si aceia se mirau ca fiecare aud in limba sa, inteleg ceea ce spun Sfintii Apostoli, care marturiseau maririle lui Dumnezeu sau lucrurile cele mari ale lui Dumnezeu. Daca facem o legatura intre ceea ce spune Domnul nostru Iisus Hristos despre Duhul Sfant: "El pe Mine Ma va preamari", si intre faptul ca oamenii auzeau spunandu-se de catre Sfintii Apostoli maririle lui Dumnezeu, stim ce anume spune Duhul Sfant in sfintele slujbe ale Bisericii noastre, stim ca Duhul Sfant descopera maririle lui Dumnezeu.

Sfintele slujbe ale Bisericii noastre au rostul de a ne pune in lucrarea de preamarire a lui Dumnezeu. Mai intai de toate ne prezinta adevarurile de credinta si ni le prezinta in asa fel incat noi sa le si traim, nu numai sa le stim. La sfintele slujbe avem putinta sa cunoastem adevarurile de credinta ale Bisericii noastre descoperite de Duhul Sfant oamenilor vrednici de cunostinta lui Dumnezeu, intrupate in invataturile pe care noi apoi le traim. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre se intemeiaza pe adevarurile descoperite de Dumnezeu. Stim ca Duhul Sfant este Duhul Adevarului si ca adevarurile de credinta ale Bisericii noastre sunt adevaruri descoperite de Duhul Sfant, intrupate de Duhul Sfant in textele de slujba si traite de credinciosii care iau parte la sfintele slujbe. Fiind vorba de sfintele slujbe intelese ca o alta Filocalie sau ca Filocalia pentru toti, este firesc sa ne intrebam in ce inteles si cum anume sfintele slujbe ne invata cum sa ne curatim, cum sa ne luminam si cum sa ne desavarsim. Pentru ca acesta este continutul Filocaliei. Noi ne-am inteles ca in titlul Filocaliei se spune: "Filocalia, sau culegere din scrierile Sfintilor Parinti care ne arata cum poate omul sa se curateasca, sa se lumineze si sa se desavarseasca". Fara sa se fi gandit cineva anume la lucrul acesta, ca sfintele slujbe au si rostul acesta de a ne invata cum sa ne curatim, cum sa ne luminam si cum sa ne desavarsim, daca cercetam cuprinsul sfintelor slujbe ca invatatura, ne dam seama ca putem invata din ele si cum sa ne curatim, si cum sa ne luminam si cum sa ne desavarsim.

Vremea in care se urmareste in chip deosebit curatirea credinciosilor este vremea numita a Triodului. Triodul este o carte de slujba care cuprinde zece saptamani din anul bisericesc, saptamanile pregatitoare pentru Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru sarbatorirea cu vrednicie si cu simtire a invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Despre invierea Domnul Hristos se spune in cartile de slujba ca este "cea mai presus de lume Inviere a lui Hristos Dumnezeu". Lucrurile duhovnicesti, lucrurile supralogice nu pot fi cercetate cu masurile omenesti. "Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri" a zis Domnul Hristos catre Sfantul Apostol Petru care L-a marturisit ca "Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16, 16-17). "Nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta - nu firea omeneasca, cu din cunostinta omeneasca ai ajuns la aceasta marturisire, la aceasta convingere, ci - Tatal Meu Cel din ceruri ti-a descoperit tie aceasta".

Stiind noi ca "cea mai presus de lume Inviere a lui Hristos Dumnezeu" o poate intelege - atat cat poate fi cuprinsa in marginile firii omenesti - numai cei curati cu inima, sfanta noastra Biserica a randuit o vreme de pregatire pentru Sfintele Pasti, vremea Triodului. Triodul este cartea de slujba pregatitoare pentru Sfintele Pasti. In aceasta carte, care este pentru a fi intrebuintata la slujba - nu este o carte de studiu ci o carte de gandire si de traire ortodoxa - sunt cuprinse invataturi in legatura cu urcusul duhovnicesc spre Pasti, care incepe cu curatirea sufletului prin post, prin rugaciune. Inceputul Triodului este cu zece saptamani inainte de Pasti si in ziua in care incepe, in duminica in care incepe, ni se atrage atentia asupra pildei cu vamesul si fariseul, iar randuielile de slujba, alcatuirile de la slujba din acea duminica ne atrag atentia sa fim ca vamesul cel smerit dar sa avem si faptele fariseului celui mandru. Sa ocolim mandria, in loc de ea sa avem smerenie, dar sa avem cu adevarat faptele fariseului si smerenia vamesului.

In a doua duminica a Triodului este vorba despre fiul risipitor, de altfel duminica se si numeste Duminica Fiului Risipitor, in care ni se atrage atentia asupra tatalui primitor. Eu as numi mai bine pilda cu fiul risipitor - daca ar intelege toti despre ce e vorba - pilda tatalui primitor. In pilda aceasta se arata bunatatea lui Dumnezeu, pentru ca Tatal primitor este Dumnezeu, fata de cei care se pocaiesc si se intorc de la rau la bine, pocainta fiind parasirea pacatului. In aceasta pilda se arata bunatatea tatalui care l-a avut in vedere pe fiul plecat de acasa totdeauna ca fiu si l-a primit la intoarcerea lui tot ca pe fiul sau, pentru ca totdeauna l-a gandit ca fiu al sau. Cand s-a intors fiul risipitor acasa se spune in Sfanta Evanghelie ca tatal a alergat inaintea lui si a cazut pe grumajii lui si l-a sarutat si l-a primit. Imi place sa spun aici in legatura cu fiul risipitor ca tatal primitor nu l-a pus in studiu pe fiul care se intorcea, nu a zis: sa vedem ce va face acum, ce va zice, ci l-a primit. De ce nu l-a pus in studiu? Pentru ca nu era cercetator stiintific, nu era cercetator psihologic, ci era tata. El nu l-a putut primi altfel decat cum primeste un tata pe un copil. L-a primit cu inima de tata. Si Dumnezeu este Tatal nostru si ne primeste. E incurajatoare aceasta pilda cu tatal primitor sau cu fiul risipitor care s-a intors acasa. In continuare e vorba despre judecata de apoi intr-alta duminica, mai departe despre post, despre a doua venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Stimati ascultatori, asa e la sfintele slujbe. Acestea sunt randuielile de slujba ale Bisericii noastre care ne pun in legatura cu Mantuitorul, adica nu-L prezinta pe Mantuitorul ca intr-o predica sau ca intr-un studiu, ci ni-L pun in fata, ne pun pe noi in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre toate slujbele sfintei noastre Biserici, cea mai insemnata este Sfanta Liturghie. Insa slujbele Bisericii noastre toate sunt si pregatitoare pentru Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie este slujba cea mai inalta, cea mai de capetenie. In limba franceza cuvantul "liturgié" nu inseamna Liturghie, inseamna toate slujbele randuite pentru fiecare zi, pentru ca toate sunt pregatitoare pentru Liturghie. Nu se desparte Sfanta Liturghie de celelalte slujbe ale Bisericii, de slujbele pregatitoare. Si Liturghia propriu-zisa se numeste "Liturgié Eucharistique", Liturghie Euharistica. Sfanta Liturghie este o sarbatorire cuprinzatoare. Avem pe scurt rezumatul sarbatorilor de peste an, incepand cu Buna Vestire si cu Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica cu Intruparea Mantuitorului, pentru ca la fiecare Sfanta Liturghie este si o Intrupare. O intrupare in intelesul ca ni se pun inainte painea si vinul care la Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile se spune ca inchipuiesc Trupul si Sangele Mantuitorului si care dupa aceea se prefac, prin pogorarea Duhului Sfant, in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Deci Cinstitele Daruri intai inchipuiesc Trupul si Sangele Domnului Hristos si dupa aceea sunt in realitate Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, cu care ne impartasim.

De obicei credinciosii nostri stiu ca la Sfanta Liturghie se pomeneste Cina cea de Taina, pentru ca se spune "Luati, mancati, Acesta este Trupul Meu" si "Beti dintru Acesta toti, Acesta este Sangele Meu", cuvinte rostite de Domnul Hristos la Cina cea de Taina. La Cina cea de Taina, Domnul Hristos dupa ce a rostit cuvintele acestea, a spus: "Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea" (Luca 22, 19). Deci Domnul Hristos a randuit sa se faca in continuare ceea ce s-a facut la Cina cea de Taina, adica sa se faca Sfanta Liturghie. Asa incat nu-i de mirare ca la Sfanta Liturghie pomenim Cina cea de Taina si cuvinte de la Cina cea de Taina, cuvintele Domnului Hristos. Insa la Sfanta Liturghie nu pomenim numai Cina cea de Taina, pomenim si alte evenimente. Si anume, inainte de a rosti preotul cu glas tare "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate", preotul spune asa: "Aducandu-ne aminte de aceasta porunca mantuitoare - de porunca data de Domnul Hristos, ca aceasta sa o facem intru pomenirea Lui - si de toate cele ce s-au facut pentru noi, de Cruce - deci de Vinerea Mare, de Jertfa Domnului Hristos - de groapa - de inmormantarea Domnului nostru Iisus Hristos -, de Invierea cea de a treia zi - de Sfintele Pasti - de suirea la cer - de inaltarea la cer a Domnului Hristos - si de a doua iarasi slavita venire, - aducandu-ne aminte de aceste evenimente pe care le sarbatorim in cuprinsul Sfintei Liturghii - ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". E vorba de Cinstitele Daruri ce sunt puse inainte, de painea si vinul pregatite pentru a deveni Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos pe care le luam dintre ale lui Dumnezeu, sunt ale lui Dumnezeu si din ale Lui I le aducem lui Dumnezeu, ca sa se prefaca in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Si atunci preotul cere de la Dumnezeu Tatal sa trimita pe Duhul Sfant sa sfinteasca Cinstitele Daruri, ca sa devina Trupul si Sangele Domnului Hristos. Aici avem amintirea pogorarii Duhului Sfant, pentru ca zice: "Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste darurile acestea". Fara Rusaliile Sfintei Liturghii, adica fara pogorarea Duhului Sfant peste Sfintele Daruri nu exista Liturghie, nu se poate oficia Liturghia. Liturghia cuprinde si pogorarea Duhului Sfant, deci cuprinde si Rusaliile. Asa incat Liturghia este o sarbatorire cuprinzatoare in acest inteles, ca pomeneste evenimentul Intruparii Fiului lui Dumnezeu, pomeneste Intrarea in Ierusalim de pilda, caci zicem la Sfanta Liturghie "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin e cerul si pamantul de marirea Lui, osana intru cei de sus lui Dumnezeu". "Osana intru cei de sus lui Dumnezeu" au zis oamenii la intrarea in Ierusalim a Domnului Hristos. Pomenim joia sfintelor patimi, adica Cina ce de Taina, pomenim Jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos de pe Cruce, patimirea Lui pentru noi, pomenim inmormantarea Lui de catre Iosif si Nicodim. Asa mi-e de drag Sfantul Iosif din Arimateea, care L-a cinstit pe Domnul Hristos intr-o vreme cand multi Il necinsteau. L-au condamnat, L-au rastignit, si el a fost dintre cinstitorii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Apostolii s-au retras si el a avut indrazneala, spune Sfantul Evanghelist Marcu, s-a dus la Pilat si a cerut trupul Domnului Hristos, sa-l inmormanteze cu cinste. Si l-a inmormantat cu cinste, intr-un mormant pe care I l-a oferit Domnului Hristos chiar Iosif din Arimateea, un mormant nou in care nu a mai fost nimeni.

Apoi pomenim Invierea Domnului nostru Iisus Hristos. Dupa ce ne impartasim cu Sfintele Taine, preotul slujitor spune: "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat. Crucii Tale ne inchinam Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim; ca Tu esti Dumnezeul nostru, pe altul afara de Tine nu stim, numele Tau numim. Veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei Invierii lui Hristos, ca iata a venit prin Cruce bucurie la toata lumea. Totdeauna binecuvantand pe Domnul, laudam Invierea Lui, ca rastignire rabdand pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat". Si de cate ori pomenim de fapt Invierea Domnului nostru Iisus Hristos in duminici, spunem si aceasta alcatuire. La Sfanta Liturghie - sa mai adaugam ceva si de la Pasti - zicem: "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca marirea Domnului peste tine-a stralucit. Salta acum si te bucura Sioane, iar tu Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru Invierea Celui Nascut al tau". Si mai zicem inca o alcatuire de la Sfintele Pasti: "O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase, o intelepciunea si cuvantul lui Dumnezeu si puterea, da-ne noua mai adevarat a ne impartasi cu Tine in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". Sunt cuvinte pe care le rostesc preotii in gand, in taina cum zicem noi, dupa ce se impartasesc cu "dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, cinstitele, nemuritoarele si de viata facatoarele, infricosatoarele lui Hristos Taine", cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos date noua ca sa intre Domnul Hristos in alcatuirea madularelor noastre. Asa spunem intr-o rugaciune pe care o spunem dupa ce ne impartasim cu Sfintele Taine: "intra in alcatuirea madularelor mele, in rarunchi si-n inima, arde spinii tuturor pacatelor mele; curateste-mi sufletul; sfinteste-mi gandurile, intareste-mi incheieturile impreuna cu oasele; numarul drept al celor cinci simturi il lumineaza; peste tot ma patrunde cu frica Ta; curateste-ma, spala-ma si ma indrepteaza, intelepteste-ma, imbunatateste-ma si ma lumineaza; arata-ma salas numai Duhului Sfant si sa nu mai fiu salas pacatului, ci Tie casa prin intrarea Impartasirii". Si acum urmeaza ceva ce e deosebit de frumos: "Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima". Nu ne bazam numai pe puterile noastre, ci aducem rugatori pentru acesta: "Rugatori aduc Tie pe Inaintemergatorul, pe Sfintii Apostoli, pe mai marii cetelor puterilor ceresti si impreuna cu acestia si pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primindu-le Hristoase al meu, pe mine, slujitorul Tau, fiu al luminii ma fa".

Asta-i Filocalia cea traita, asta-i Filocalia tuturor, sfintele slujbe care ne angajeaza mai mult decat o Filocalie care trebuie studiata, pe care nu avem vreme sa o citim macar odata si pe care nu o gasim si pe care o intelegem greu, si care e mai mult pentru o elita de ganditori duhovnicesti, iar sfintele slujbe sunt pentru noi toti. Si Filocalia aceasta, care este o alta Filocalie, sau care este Filocalia pentru toti, ne pune in legatura si cu Maica Domnului, pentru ca la Sfanta Liturghie de pilda - facand abstractie ca la sfintele slujbe in general e pomenita Maica Domnului -, dupa ce se spun cuvintele "Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Tie Iti multumim Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru", ca si cand ar vrea slujitorul sfintit sa ne aduca aminte sa nu uitam de Maica Domnului, se spun cuvintele: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria", iar credinciosii izbucnesc din sufletele lor alcatuirea "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata, si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii, si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune, pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim". Sau, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare: "De tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, soborul ingeresc si neamul omenesc. Ceea ce esti biserica sfintita si rai cuvantator, lauda fecioriei din care Dumnezeu S-a intrupat si prunc S-a facut Cel ce este mai inainte de veci. Ca bratul tau scaun l-a facut si pantecele tau mai desfatat decat cerurile l-a lucrat; de tine se bucura, ceea ce esti plina de dar, toata faptura, marire tie". Si bineinteles si alte alcatuiri de felul acesta, care pun in evidenta pe Maica Domnului, pentru ca Biserica noastra este o Biserica cinstitoare a Maicii Domnului, Biserica noastra este o Biserica reprezentata in cer de Maica Domnului care este inaltata si cu sufletul si cu trupul la cer, dupa cum marturisim cand spunem "Pe Nascatoarea de Dumnezeu cea intru rugaciuni neadormita si intru folosinta nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea n-au tinut-o". Sa stiti ca Domnul Hristos a respectat smerenia Maicii Domnului pana la asa masura ca Maica Domnului a murit asa cum mor toti oamenii, a murit intru smerenie si a fost inmormantata, si din mormant, credem noi, a fost inviata si scoasa si ridicata la cer: "mormantul si moartea n-au tinut-o, caci ca pe Maica Vietii, la viata a mutat-o Cel ce S-a salasluit in pantecele ei cel pururea fecioresc".

Astfel de cuvinte impodobesc mintea credinciosilor care iau parte la sfintele slujbe, care pretuiesc sfintele slujbe, care slujesc la sfintele slujbe. Va rog sa retineti lucrul acesta: toti credinciosii trebuie sa slujeasca la sfintele slujbe. Nu ne ducem la spectacol cand mergem la biserica. Nu slujesc la biserica numai preotii, nu slujesc la biserica numai diaconii, nu slujesc la biserica numai cantaretii, preotii, diaconii, ci toti credinciosii trebuie sa slujeasca la biserica. Pentru toti sunt indemnurile la rugaciune, pentru toti sunt indemnurile la preamarirea lui Dumnezeu.

Stimati ascultatori, adevarul este ca daca gandim sfintele slujbe ca pe o Filocalie, invatam din sfintele slujbe cum sa ne curatim, cum sa ne luminam si cum sa ne desavarsim, nu numai din texte, ci mai ales din textele traite la sfintele slujbe. Acesta-i vuietul Duhului, adica vuietul Duhului ca sa fie vuiet trebuie sa fie intrupat nu numai in gandurile noastre, ci si in cuvintele noastre, in toata fiinta noastra sa revarsam gandurile Duhului prin puterile trupului, prin puterile sufletului si ale trupului, si atunci ne angajam la o traire filocalica, care oricum e mai la indemana pentru fiecare dintre noi decat Filocalia cea pe care o tinem in raftul din biblioteca. Eu va pun la inima lucrurile acestea, deocamdata asa cum le-am prezentat, si as vrea sa fie aceasta mai mult o sugestie, pentru a intelege sfintele slujbe in eficienta lor, in efectele lor, in lucrarea lor, ca un vuiet al duhului la care participam si noi ca sa vuiasca si mai tare, cu si mai multa putere, Duhul Sfant intru preamarirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pentru preamarirea lui Dumnezeu-Tatal, pentru preamarirea lui Dumnezeu-Fiul, pentru preamarirea lui Dumnezeu-Duhul Sfant, intru cinstirea Maicii Domnului, intru cinstirea sfintilor si intr-o viata care sa ne recomande pe noi ca unii care gandim si traim filocalic. Dumnezeu sa ne ajute la toti. Va multumesc.

Vorbiti-ne despre Treimea divina.

Sfanta Treime este Tatal, Fiul si Sfantul Duh, Dumnezeu unul in fiinta si intreit in persoana, este o taina pe care nu o intelegem, pe care o primim prin credinta si nu o intelegem. Cuvantul "treime" nu se gaseste in Sfanta Scriptura, in Sfanta Evanghelie, dar se gaseste in slujbele Bisericii noastre, de exemplu Sfanta Treime este pomenita in Sfanta Liturghie de cinci ori, ca Sfanta Treime sau ca Treime: "Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna marit cu Tatal si cu Duhul Sfant", "Noi, care pe Heruvimi cu taina inchipuim, si facatoarei de viata Treimi intreit sfanta cantare aducem, toata grija cea lumeasca de la noi sa o lepadam, ca pe Imparatul tuturor sa-L primim, pe Cel in chip nevazut inconjurat de cetele ingeresti", "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita", "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei celei de-o fiinta si nedespartita", "Vazut-am lumina cea adevarata, luat-am duhul cel ceresc, aflat-am credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne". Sunt cuvinte in care la Sfanta Liturghie e pomenita Sfanta Treime. Nu a putut nimenea si nu va putea nimenea niciodata sa dezlege taina Sfintei Treimi, pentru ca tainele raman taine, le si cunoastem si ne raman si necunoscute. Ne plecam cu smerenie in fata adevarurilor de credinta de felul acesta, ganditi-va de pilda ca intr-o alcatuire de la sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos se spune "taina nu sufera ispitire", deci taina ramane taina. Asa incat si taina Sfintei Treimi ramane pentru noi o taina a credintei noastre in fata careia ne plecam. Taina Sfintei Treimi este prezentata in slujbele noastre ca intrupari ale traditiei de gandire bisericeasca, iar Sfanta Scriptura este inceputul Traditiei bisericesti. De altfel a fost o vreme cand Sfanta Scriptura nu era si in care totusi Evanghelia se propovaduia. Dupa ce s-a scris Evanghelia, cele patru infatisari de la Matei, Marcu, Luca si Ioan, dupa ce s-au scris cartile Sfintilor Apostoli pe care le avem in Noul Testament, Noul Testament a devenit un monument al Traditiei bisericesti numit Sfanta Scriptura, pe care dupa aceea parintii cei duhovnicesti l-au continuat prin scrierile lor, prin Filocalia de exemplu. Filocalia este o parte din Traditia bisericeasca, din gandirea Bisericii de-a lungul veacurilor.

Cinstirea sfintilor nu stirbeste cinstirea lui Dumnezeu?

Nu, nu stirbeste si nu imputineaza, pentru ca Domnul Hristos a spus "Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste si cel ce se leapada de voi de Mine se leapada" (Luca 10, 16), ceea ce inseamna ca Domnul Hristos vrea ca sa-i cinstim si pe cei care sunt ai Lui. Noi nu-L intalnim in Sfanta Evanghelie pe Domnul Hristos singur decat atunci cand Se retragea pentru rugaciune. In rest totdeauna a fost cu cineva, si cei cu care a fost Domnul Hristos sunt vrednici de cinstire si asa toti sfintii lui Dumnezeu, pentru ca nu imputineaza, nu are cum sa imputineze cinstirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos faptul ca cinstesti pe cei ce tot lui Hristos I-au slujit si tot la Hristos duc. Biserica noastra nu cinsteste numai pe sfintii lui Dumnezeu, ci cinsteste si pe oamenii credinciosi, pe credinciosii care sunt in Biserica. Ati bagat de seama ca preotul cand tamaiaza, tamaiaza mai intai altarul, ca locul cel mai inalt in biserica, dupa aceea icoanele Mantuitorului, a Maicii Domnului, icoanele sfintilor si dupa aceea si pe credinciosi, ca unii care sunt vrednici de cinstire fiind in Biserica lui Dumnezeu, fiind in legatura cu Domnul Hristos, fiind in legatura cu Maica Domnului si cu sfintii lui Dumnezeu.

Exista mantuire in afara de Biserica?

Sfantul Ciprian spune ca in afara de Biserica nu exista mantuire, numai ca niciodata nu s-a precizat suta la suta pana unde tine Biserica, care sunt marginile Bisericii. Parintele Staniloae vorbeste despre Biserica deplina, numind Biserica Ortodoxa, si despre biserici nedepline. Dumnezeu stie cati va mantui dintre cei din Biserica si cati va mantui din cei care sunt, sa zicem asa, in bisericile nedepline. Personal cred ca Dumnezeu va mantui mult mai multi oameni decat credem noi ca se mantuiesc.

Daca in zi de post ni se ofera ceva care nu este de post, sa acceptam sau sa refuzam?

Daca vrem sa postim si postim de fapt, putem sa spunem foarte simplu ca am vrea ceva de post daca s-ar putea, sau daca nu, refuzam, daca-i vorba asa de o simpla prajitura sau o ciocolata, putem sa o refuzam politicos, spunand ca postim. Adica sa nu-si inchipuie cineva ca-i gresit sa spuna ca posteste. E gresit sa te lauzi cu postul, dar sa spui ca postesti cand se posteste nu-i nici o lauda, pentru ca ar trebui sa posteasca si aceia care-ti ofera mancare care nu-i de post.

In cadrul Sfintei Liturghii preotul spune in taina unele rugaciuni. Nu credeti ca ar fi bine ca acestea sa fie auzite si de credinciosi?

In unele locuri se citesc si cu voce tare, Biserica noastra are insa randuiala sa se citeasca in taina. Cred ca lucrul acesta l-ar putea face foarte bine preotii primind si o binecuvantare de la Ierarhii lor, ca sa poata sa le citeasca cu glas tare, pentru ca ele de fapt sunt ziditoare de suflet. De exemplu, pe I. P. S. Serafim l-am auzit de mai multe ori, si la noi la manastire si in alte parti unde am slujit cu el, citindu-le cu glas tare. Era Arhiereu si el "drept invata cuvantul adevarului", asa incat nu am avut nici o indoiala despre treaba aceasta.

Credeti ca aceasta generatie tanara va reinvia viata crestina de odinioara?

Daca ar fi numai atat, sa te aduni intr-o sala, cred ca da. Numai ca sa stiti ca de la zis pana la facut e cale lunga. Parintele Arsenie avea o vorba, ca "Cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima". Si mama mea, Dumnezeu s-o odihneasca, venea cateodata pe la mine si ziceam: Mama, numai dumneata singura ai venit? "Da numa?, ca o mai zis unele si altele dintre femeile de la noi ca vin, da? cand sa plecam n-o mai venit nici una". Zic: Stii cat e de departe de la zis pana la facut? Cat e de la noi din sat pana la manastire. Asa e si cu chestiunea aceasta, ne intalnim, ne auzim, e frumos, insa e greu de implinit. Cand se face cineva calugar i se spune ca bun lucru a ales, numai de-l va si implini. Ca "lucrurile cele bune cu osteneala se castiga si cu greutate se implinesc". Domnul nostru Iisus Hristos spune ca "Cel ce vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, se-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24), crucea fiind efortul necesar de a te depasi pe tine insuti. Daca ne angajam in felul acesta, e nadejde de reinviere. Daca nu ne angajam in felul acesta, atunci ne-am intalnit, ne-am bucurat, ne tinem minte. E frumos si asta, dar nu-i destul.

Unii iubesc dreptatea din legea Vechiului Testament si spun ca trebuie tinuta sambata ca zi de odihna. Ce parere aveti despre aceasta?

Nu-i putem lamuri, putem doar sa le dam niste indicatii in legatura cu scrierile Sfantului Maxim Marturisitorul din Filocalie volumul II, "Capetele gnostice", unde se vorbeste despre sambata si sambetele sambetelor si despre taierea imprejur si despre taierea taierii imprejur, sunt niste aprecieri in legatura cu superioritatea crestinismului. Noi de altfel ne tinem de invatatura Bisericii, nu ne tinem de altceva. Daca ne lasam condusi de invatatura Bisericii, invatatura Bisericii fiind norma credintei noastre, nu avem nici un fel de probleme. Adica nu ne gandim ca s-ar putea intampla sa nu fie bine. Insa ei se orienteaza dupa texte literare din Scriptura, intreaba totdeauna unde se scrie in Sfanta Scriptura ca trebuie schimbata sambata cu duminica, ori asa ceva noi nu gasim, decat asa, niste referiri. Si atunci nu putem sa gasim niste argumente atat de puternice incat sa-i convingem si pe cei care nu au convingerile noastre. Pe noi ne intereseaza sa ne mergem calea, si dam slava lui Dumnezeu ca suntem in Biserica cea adevarata, care ne da si invatatura sfanta, ne da si ajutor ca sa implinim cele bune. Pentru noi e foarte bine asa cum este, de pilda sunt deosebit de multumit sa aud la slujba si sa spun la slujba, cu cantare, cuvinte ca acestea, in ziua duminicii: "Preabinecuvantata esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca prin Cel ce S-a intrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mantuit, moartea s-a omorat si noi am inviat. Pentru aceasta cantand strigam: bine esti cuvantat Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce bine ai voit asa, marire Tie". Sunt niste randuieli care au intrat in componenta existentei noastre si din care nu ne mai poate clinti nimenea. Si trairea noastra este argumentul cel mai puternic pentru noi, si eventual poate sa fie o argumentare si pentru altii.

Ce e mai presus, Taina sau Ierurgia? Cununia este o Taina, pe cand calugaria este o Ierurgie.

Nu se pune problema din punct de vedere al intrarii intr-una sau in alta. Taina cununiei este o Taina, una din cele sapte Taine, poate ca si calugaria ar putea fi socotita intr-un fel la Taine. Numai ca Biserica noastra socoteste intrarea in calugarie Ierurgie. Insa ca viata, ca stil de viata, totdeauna Biserica a pretuit calugaria mai presus de viata de familie. Chiar daca nu detesta si nu contesta viata de familie, socoteste ca intai sunt calugarii si dupa aceea sunt ceilalti. Noi nu ne socotim mai buni decat altii, ne silim sa ne indeplinim datoriile, pentru ca nu putem sa ne comparam cu altii. Pentru unii calea lor e casatoria, pentru altii calea lor e calugaria, asa incat pana la urma Dumnezeu stie cum vom fi primiti unii sau altii inaintea lui Dumnezeu. Ceea ce ma nemultumeste pe mine personal este ca multi dintre calugari nu au virtuti sociale si ca nu se realizeaza in calugarie virtutile sociale cum se realizeaza in viata de familie. In viata de familie este o participare intre membrii familiei, parinti, copii, soti, unul fata de altul, e o integrare, sa zicem asa, un fel de participare pana la integrare. In Sfanta Evanghelie Domnul Hristos are cuvantul ca "cei doi vor fi un trup" (Matei 19, 5), asa incat, cum in trup exista doi ochi si o singura vedere, doua urechi si un singur auz, doua nari si un singur miros, doua maini si o singura lucrare, doua picioare si un singur mers, totul se realizeaza in unitate, sau ar trebui realizat in unitate. Apoi fericirea, fericirea fiecare si-o lucreaza prin fericirea celuilalt, il fericesti pe cel de langa tine ca sa fii tu fericit. Sunt niste lucruri care in calugarie de multe ori nu se pot realiza si de fapt nu se realizeaza, pentru ca exista o tendinta de insingurare si de singularizare. Asa este in general, asa se prezinta lucrurile, si atunci pana la urma numai Dumnezeu stie cine si cum va fi primit calugar fiind, sau cum va fi primit din viata de familie. Sunt si ridicari si caderi si in viata de familie si in viata calugareasca.

Este pacat sa-ti schimbi mereu duhovnicul?

In general e bine sa te tii de unul, ca daca sunt mai multi te incurca. Sa treci de la unul, sa zici ca nu te intelege si te duci la altul si te intelege intr-alt fel si ajungi la alte necazuri. Cel mai bine este sa te tii cat poti de unul, dar eu de exemplu, daca l-am pus pe unul pe directie buna, nu mai zic sa se spovedeasca numai la mine, pentru ca eu sunt departe. Zic: de acum incolo te poti spovedi la orice preot duhovnic si Dumnezeu sa-si ajute sa te spovedesti mai des, sa te impartasesti mai des, si nadejde la mila lui Dumnezeu, cand e omul pus pe o directie buna. La inceput il tii numai tu, ca sa nu-l incurce altul.

Dati un canon pentru pierderea fecioriei.

Adica cum sa dau un canon, eu personal daca dau canon? Eu personal, sau ce invata Biserica in chestiunea aceasta?

Personal.

Draga, mai intai de toate canonul e necazul care vine dupa asta si framantarea de constiinta. Eu personal nu prea scormonesc prin subteranele oamenilor, dar bineinteles daca omul marturiseste, ii dau canon pentru pacate de felul acesta doi ani de zile oprire de la Sfanta Impartasanie. Asta nu inseamna ca neaparat trebuie sa treaca doi ani. Sfantul Ioan Gura de Aur are un cuvant in comentarul la Epistola II catre Corinteni in care spune: "Pe mine nu ma intereseaza anii, ci ma intereseaza vindecarea. Daca s-a vindecat, de ce sa mai asteptam sa treaca anii, si daca nu s-a vindecat, ce folos ca au trecut anii?" Trebuie sa gasim modalitatea sa vedem in ce masura omul se incadreaza in implinirea datoriilor pe care le are el in fata lui Dumnezeu. Pentru ca sa stiti ca pacatele nu trebuie categorisite dupa un sablon, ci trebuie categorisite dupa felul in care se raporteaza oamenii cu pacat la un lucru. De pilda, la mine a venit candva un cetatean din partile Fagarasului, si zice catre mine: "Parinte, eu am un pacat mare, mare de tot". Si eu cand am auzit asa, am zis: bine, dar ai putea totusi sa-l spui? Si a spus: "Da parinte, ca il stie tot satul". Si sa stiti ca a fost ceva grav, intr-adevar grav: "Parinte, eu am omorat pe un fiu al meu". Intr-o imprejurare in care el de fapt nu a dorit sa omoare. S-a batut cu sotia lui, copilul a intrat intre ei - nici nu am mai intrebat: si cum l-ai lovit? -, l-a lovit si a murit. Si a facut omul noua ani de inchisoare. Si m-am gandit: a facut noua ani de inchisoare, ce sa-i mai dau eu inca noua ani sau nu stiu ce? Mai ales ca nu a vrut. Zic catre el - in gandul meu am zis: il las sa se impartaseasca, am zis eu in gand dar nu i-am spus nimic -: la biserica mergi? Zice: "Nu, parinte". Si asta o stie tot satul, probabil. Te rogi dimineata si seara? "Nu ma prea rog". Postesti? "Nu!" Si am zis: acestea care le faci tu acum sunt mai mari decat acela care l-ai facut, ca acela l-ai facut intr-o clipa, dar acestea le faci, uite, zi de zi. Asa ca lucrurile nu pot fi gandite numai asa, ca acesta-i pacatul cel mai mare. Pacatul cel mai mare e pacatul care-l faci, daca-i vorba, pacatul in care esti.

Vorbiti-ne despre trezvie.

Trezvia este ceea ce se numeste priveghere, adica luare-aminte, asta-i trezvia. O stare in care nu esti somnolent, in care stii ce se intampla cu tine, stii ce se intampla in jurul tau, e faptul de a fi treaz, sufleteste treaz. Adica nu inseamna sa nu dormi ca sa fii treaz, ca daca nu dormi, apai nu esti treaz nici cand nu dormi. E vorba de a avea masura aceasta de a cunoaste, de a stii ce se intampla, de a intelege ceva. Asta-i trezvia, starea de om treaz.

Cum putem sa tinem post mancand la cantina?

Poate va faceti voi de post, important este sa fii hotarat pentru post, ca pana la urma tot poti posti. Sa stiti ca la capitolul post sunt cel mai elastic. De ce? Pentru ca si eu am trait intre oameni care nu au postit si nici eu nu postesc de cand ma stiu. Postesc de cand sunt la manastire, postesc intins, asa, dar nu un post riguros, un post moderat, un post pe care l-as putea duce si cand nu-i post, daca-i vorba. Cei care mananca la cantina nu pot sa renunte de fiecare data la mancarea de la cantina, si atunci eu zic asa, ca daca mananca totusi si de la ei, atunci in zi de post sa manance de post. Si daca ajung in situatia de a putea manca de post, unde pot manca de post sa manance de post. Adica sa-si dovedeasca dorinta de a posti. Sau sa faca altceva, de exemplu sa inmulteasca rugaciunea. In Filocalie, parca la Talasie Libianul, este un cuvant care zice ca "Domnul Hristos s spus "Daca va vor prigoni intr-o cetate, mergeti in cealalta"". Si asta ar insemna ca daca nu poti sa ramai in cetatea postului, sa intri in cetatea rugaciunii. Adica sa-ti gasesti ceva de facut din care reiese ca tu de fapt nu vrei sa fii calcator de randuiala, pentru ca postul totusi nu e o porunca, ci e o randuiala. Nu vrei sa fii calcator de randuiala, esti disciplinat, ai vrea sa faci mai mult, dar deocamdata la puterile tale nu se poate mai mult, si atunci faci altceva, citesti un Paraclis, sau zici "Doamne Iisuse" un sfert de ora, faci ceva asa ca sa-ti dovedesti tu tie ca ai vrea sa faci si in chestiunea pe care nu o faci, nu o poti face.

Este bine sa ingenunchem in biserica duminica?

Faci si tu ce fac toti ceilalti. Draga, care-i situatia? Sa stiti ca de fapt duminica nu se ingenuncheaza, dupa randuiala Bisericii. Apai sunt unii oameni care daca n-ar ingenunchea duminica n-ar mai ingenunchea niciodata. Asa ca eu m-am pomenit intr-un context de existenta in care ingenuncheam totdeauna duminica, asa cum ingenunchem in celelalte zile, in zilele obisnuite, la Sfanta Evanghelie, la iesirea cu Cinstitele Daruri si la "Pe Tine Te laudam". Numai la Teologie am aflat ca duminica nu se ingenuncheaza si asa mai departe. E o chestiune in care te orientezi si dupa ceilalti. Adica daca se obisnuieste sa se ingenuncheze, nu te tii tu ca tu esti acela care stii si ii mai inveti si pe altii. Ingenunchezi si tu acolo, ca nu ti se intampla nimic, si dupa aceea cand te duci la tine acasa, daca stii ca nu se ingenuncheaza nu ingenunchezi, si Doamne-ajuta!

Va rugam sa explicati versetul "Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua" .

Celui ce are cunostinta i se va da faptuire, celui ce are faptuire i se va da cunostinta si va progresa asa inainte. Celui ce are numai parerea ca are ceva, va ajunge in situatia de a pierde si parerea, pentru ca isi va da seama ca nu are.

Exista soarta? Prin rugaciuni se poate schimba soarta omului?

Prin partile noastre, cand eram eu pe acasa, ziceau oamenii sa "soarta-i ca moartea", adica nu o poti inlatura, nu o poti ocoli. Eu cred ca exista totusi un cadru. Nu se poate nega faptul ca noi venim in lumea aceasta intr-un anumit cadru, intr-un anumit context existential care nu poate fi indiferent. De exemplu eu in situatia mea speciala, nu se poate zice ca lucrul acesta este o chestiune care putea sa o evite cineva, nici eu nici altii. Si atunci, iata e un fel de soarta, adica un cadru, un fagas pe care trebuie sa merg si in care trebuie sa ma dezvolt, altfel decat se dezvolta cei care au alta situatie. Dupa aceea faptul ca am venit intr-o anumita familie, familie de tarani, este totusi un cadru dat. Cadrul acesta e intr-un fel fix, dar in cadrul acesta fiecare din noi ne lucram inaintarea, progresul duhovnicesc, si aceasta nu mai depinde de cadru, ci depinde si de ceea ce putem face noi in cadrul dat, care totusi este un dat. Si totusi ramane cum zic oamenii: "soarta-i ca moartea".

Ce sa facem pentru a inainta in iubirea duhovniceasca?

"Trebuie sa ne curatim simtirile ca sa-L vedem pe Hristos". Sa ne despovaram de ceea ce sta impotriva iubirii. Sfantul Maxim Marturisitorul, v-am spus ieri, are cuvantul ca "dragostea e nascuta de nepatimire". Pe masura curatirii de patimi inaintam si in iubire.

Pe omul cazut il paraseste Dumnezeu?

Sfantul Serafim de Sarov spune ca Duhul Sfant nu Se retrage cu totul de la om decat la moarte, in cazul in care sufletul nu merge la bine. Pana traieste omul e nadejde de bine, in sensul ca Duhul Sfant il poate ajuta la pocainta. Posibilitatea de pocainta este si prin Duhul Sfant. Mai de aproape nu stim noi cat e de prezent, cum e de lucrator si asa mai departe. Important este sa fim oameni vrednici de Duhul Sfant si vom avea pe Duhul Sfant. Si sa nu uitam de vuietul Duhului, slujbele, de ceea ce inmulteste Duhul.

De unde putem sti ca Biserica Ortodoxa este Biserica drept-maritoare?

Putem sa stim de acolo ca are vechimea de la Mantuitorul si ca adevarurile de credinta ale Bisericii noastre comparate cu ceea ce cred altii sunt mai luminate. Nu pentru ca suntem ortodocsi, dar vorbind asa comparativ, de pilda daca e vorba de unii care nu cinstesc pe Maica Domnului si noi cinstim pe Maica Domnului, sigur ca suntem mai presus de ei. Dupa aceea faptul ca avem Sfintele Taine pe care altii nu le au, si asa mai departe. Daca analizam lucrurile si cercetam, constatam pana la urma ca Biserica noastra este Biserica autentica in raport cu celelalte.

Cum poate fi talcuit cuvantul "De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine"?

E vorba de participarea Sfantului Apostol Pavel la patimile Domnului nostru Iisus Hristos. El are in vedere si Botezul ca inmormantare a omului vechi si invierea omului nou. El, ca omul rastignit, nu mai face ceva deosebit in fata Domnului Hristos, ci Il lasa pe Domnul Hristos sa lucreze. Poate ca asa s-ar intelege.

Va rugam sa ne recitati poezia "Colind" de Vasile Voiculescu.

In coliba-ntunecoasa,

Din carne si os lucrata

A intrat Hristos deodata.

Nu faclie ce se stinge,

Nu icoana ce se frange,

Ci El Insusi, trup si sange

Preschimbat pentru faptura

Intr-o scumpa picatura,

Dulcea Cuminecatura.

Coliba cum L-a primit

S-a facut cer stralucit

Cu bolta de margarit,

Si pe ea soare si stele

Cu luceferi printre ele.

In mijloc tron luminos

Si pe el Domnul Hristos

Care mult Se bucura.

Duhul Sfant Se-alatura

Si acolo ramanea

Si acum si pururea.

Si noi Doamne ne-am sculat,

Colibele-am curatat,

Usi, ferestre, toate-s noi.

Doamne, intra si la noi!

Trup tu dormi, somnul te paste?

Suflete, scoli si cunoaste

Luminos Prunc ca Se naste,

In pestera inimii, in palatul Treimii.

Dara Pruncul cine mi-I?

Mi-e Hristosul Dumnezeu

Coborat in pieptul meu.

Maica Sfanta-n brate-L tine,

Duhul Sfant cu drag-L-alina,

Ingeri cu raze se-nchina.

Nu dorm, trupul lin imi spune,

Ci-nclestat de grea minune

Stau in muta rugaciune.

Sa mai misc nu se cuvine,

Caci cu harul care vine,

Raiul tot se afla-n mine.

• « Inapoi
• Inainte »