Scopul si tinta vietii crestine

• « Inapoi
• Inainte »

Scopul si tinta vietii crestine

Sunt din nou aici, de data aceasta am venit dupa ce am fost in luna mai, cand am vorbit despre "Bucuria crestina". Am propus ca venind din nou aici sa tin trei cuvantari. Au fost cuprinse titlurile acestor cuvantari in afis, si anume in seara aceasta voi vorbi despre "Scopul si tinta vietii crestine", maine seara despre "Patimi si nepatimire" si poimaine seara despre "Urcusul duhovnicesc". Prefatez aceste trei cuvantari spunandu-va ca in anul 1971 au fost la noi la manastire, la Sambata de Sus, la manastirea Brancoveanu, doi crestini din Germania. Doi intelectuali si buni crestini, care ne-au spus intre altele ca la Betel - Betel fiind o institutie bisericeasca in care sunt ocrotiti oameni suferinzi, mai ales epileptici; Betel inseamna "casa lui Dumnezeu" -, la intrare la Betel sta scris: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca". Noua ne-au placut foarte mult cuvintele acestea si atunci ei au scris in cartea de onoare a manastirii: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca doresc doi crestini evanghelici tuturor celor care in urma lor vor vizita aceasta manastire". Cuvintele acestea noua ne plac foarte mult si le plac tuturor celor care le aud, de aceea am socotit ca e bine sa le spun acum aici, pentru ca de fapt urmaresc prin cele trei cuvantari sa ajungem toti, cu darul lui Dumnezeu, sa avem pace, bucurie si binecuvantare.

Am ales pentru seara aceasta sa va vorbesc despre scopul si tinta vietii crestine pentru ca e bine sa stim cu totii ce anume trebuie sa urmarim ca sa inaintam corect intr-o viata crestina autentica. Am gasit acest subiect cumva prezentat si in convorbiri duhovnicesti, in convorbirile scrise de Sfantul Ioan Casian si cuprinse in Filocalia volumul I, unde sunt si doua scrieri ale Sfantul Ioan Casian intitulate "Convorbiri cu parintii din pustia sketica". Se spune intre altele ca Sfantul Ioan Casian si cu Sfantul Gherman, mergand in pustia sketica, au cercetat pe parintii cei de acolo si au cerut de la ei cuvant de invatatura. Si intalnindu-se cu Sfantul Moise Arapul - Sfantul Moise cel dintre talhari, pentru ca Sfantul Moise inainte de a fi sfant a fost talhar si a devenit sfant si fiind sfant, spune Sfantul Ioan Casian, era cel mai iscusit dintre parintii din pustia sketica - l-au intrebat de cuvant de invatatura. Si Sfantul Moise i-a intrebat si el pe ei: "Care este scopul vietii calugaresti?". Ei au raspuns ca "scopul vietii calugaresti este imparatia cerurilor. Si atunci Sfantul Moise a spus: "Da, ati raspuns bine, dar nu in ceea ce priveste scopul, ci in ceea ce priveste tinta. Tinta vietii calugaresti este imparatia cerurilor, imparatia lui Dumnezeu. Dar nu mi-ati raspuns in legatura cu scopul fara de care nu se poate ajunge in imparatia lui Dumnezeu". Si pentru ca ei au marturisit ca nu stiu, Sfantul Moise Arapul le-a spus ca "scopul vietii calugaresti este curatirea inimii".

Asadar avem de tratat pentru seara aceasta tinta vietii crestine, pentru ca tinta vietii calugaresti de fapt este tinta vietii crestine. Si totodata scopul vietii crestine. Voi vorbi deci despre imparatia lui Dumnezeu si despre curatirea sufletului.

Stimati ascultatori, in Sfanta Evanghelie e pomenita de multe ori imparatia lui Dumnezeu ca imparatia cerurilor, insa nicaieri nu ni se spune ce este aceasta. Cei care au ascultat propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos desigur stiau despre ce e vorba, iar Sfantul Apostol Pavel da si o definitie a imparatiei lui Dumnezeu, insa o definitie intr-un fel intamplatoare, pentru ca apare intr-un anumit context. Si zice Sfantul Apostol Pavel asa: "Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare sau bautura, ci dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant" (Romani 14, 17). Din aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel scrise in Epistola catre Romani intelegem ca in imparatia cerurilor intra aceia care se silesc sa-si agoniseasca dreptatea, adica sa devina drepti, si care au in suflet pace si care au in suflet bucurie.

Sfantul Apostol Pavel pomeneste de imparatia lui Dumnezeu si in alte epistole ale sale, dar neinsistand asupra acestui lucru. Totusi, daca noi stim ca imparatia lui Dumnezeu este dreptate, pace si bucurie intru Duhul Sfant, putem sa ne cercetam pe noi insine in privinta acestor lucruri si sa ne dam seama daca in sufletul nostru este stapan Dumnezeu, daca in sufletul nostru se gasesc aceste trei lucruri: dreptatea, pacea si bucuria in Duhul Sfant. Imparatia lui Dumnezeu insa este inteleasa in doua feluri: imparatia cea de dinafara de noi si imparatia lui Dumnezeu cea din inauntrul nostru.

Imparatia lui Dumnezeu cea de dinafara de noi, in conceptia Bisericii noastre Ortodoxe, o intelegem cand avem in vedere faptul ca anumite sfinte slujbe ale Bisericii noastre si mai ales Sfanta Liturghie incep cu cuvintele: "Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin". Si cand se spun aceste cuvinte se are in vedere imparatia lui Dumnezeu care se desfasoara in fata noastra si impreuna cu noi, imparatia lui Dumnezeu cea din Sfintele Taine si mai ales din Sfanta Liturghie. Biserica, inteleasa ca locas de inchinare, este cerul cel de pe pamant. Noi credem in existenta cerului celui mai presus de lume dar stim ca exista si un cer pe pamant. Iar cerul cel de pe pamant este locasul lui Dumnezeu, sfanta biserica. Pentru ca in sfanta biserica, in locasul inchinat lui Dumnezeu, se fac lucruri ceresti aici pe pamant, se fac sfintele slujbe, se face Sfanta Liturghie, si acestea sunt lucruri ceresti. La Sfanta Liturghie fiecare dintre noi suntem slujitori. Nu slujesc numai preotii, numai arhiereii, numai diaconii, slujesc arhiereii, preotii, diaconii, slujesc cantaretii bisericesti, slujesc toti credinciosii care sunt de fapt impreuna slujitori cu slujitorul sfintit, nu sunt simpli asistenti, nu urmaresc ceva ca si cand ar urmari un spectacol, ci sunt participanti. Trebuie sa stie fiecare credincios care ia parte la Sfanta Liturghie ca este impreuna slujitor cu preotii si este participant la ceea ce se intampla la sfanta slujba, deci la lucrurile ceresti care se realizeaza la Sfanta Liturghie.

Aceasta este imparatia lui Dumnezeu pentru ca in cuprinsul Sfintei Liturghii de pilda, noi facem ceea ce fac ingerii in cer si de aceea ne numim pe noi insine ca-i inchipuim pe Heruvimi: "Noi, care pe Heruvimi cu taina inchipuim, si facatoarei de viata Treimi intreit-sfanta cantare aducem, toata grija cea lumeasca de la noi sa o lepadam, ca sa primim pe Imparatul tuturor, pe Cel in chip nevazut inconjurat de cetele ingeresti". Sunt cuvinte de la Sfanta Liturghie din care intelegem ca noi, oameni pacatosi si pamantesti, ii inchipuim pe Heruvimi, adica fiinte din imediata apropiere a lui Dumnezeu. Si ii inchipuim pe Heruvimi pentru ca aducem cantare intreit sfanta Sfintei Treimi. Aceasta este infatisarea noastra, a celor care luam parte la Sfanta Liturghie.

Dar imparatia lui Dumnezeu trebuie sa fie si inauntrul nostru, dupa cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care spune - raspunzand la intrebarea "cand vine imparatia lui Dumnezeu" -: "Imparatia lui Dumnezeu nu vine pe vazute, ci imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru" (Luca 17, 20-21). Noi care cerem de la Dumnezeu sa vina imparatia Lui aici pe pamant, sa se realizeze imparatia lui Dumnezeu pe pamant, noi trebuie sa avem in vedere si imparatia lui Dumnezeu cea din inauntrul nostru. Cum ajungem la imparatia lui Dumnezeu cea din inauntrul nostru ni se arata in Sfanta Evanghelie si vom arata si noi mai departe.

Inainte insa de aceasta sa mai spunem ca tot ca tinta a vietii crestine este si viata de veci. Domnul Hristos a fost intrebat de un invatator de lege si de un tanar - fiecare I-a pus intrebarea separat, in alte imprejurari, si raspunsul pe care L-a dat Domnul Hristos il aflam cuprins in Sfanta Evanghelie. Tanarul cel bogat care a vrut sa stie ce trebuie sa faca ca sa ajunga sa aiba viata de veci a primit raspuns de la Domnul Hristos: "De vrei sa intri in viata, pazeste poruncile" (Matei 19, 17). Iar invatatorul de lege care L-a intrebat: "Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci ?" a primit raspuns printr-o intrebare pe care i-a pus-o Domnul Hristos cand i-a zis: "In lege ce este scris, cum citesti?" si el a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata puterea ta, si pe aproapele tau ca pe tine insuti". Si Domnul Hristos i-a zis: "Fa aceasta si vei fi viu" (Luca 10, 25-28).

Mai departe am putea intelege ca tinta a vietii crestine si desavarsirea crestina, mai ales ca Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" (Matei 5, 48). De fapt desavarsirea crestina inseamna deplinatatea, inseamna perfectiunea, perfectiunea religios-morala crestina, deplinatatea. Aceasta notiune in general este cuprinsa intr-o insirare si anume: mantuire, desavarsire si indumnezeire. In cazul acesta desavarsirea si indumnezeirea sunt o tinta a vietii crestine.

In sfarsit mai putem privi ca tinta a vietii crestine si preamarirea lui Dumnezeu, dupa cuvantul spus de ingeri, cantat de ingeri la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, cand s-au spus cuvintele: "Marire intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14) si dupa cuvantul spus de Domnul nostru Iisus Hristos in fata sfintei Sale patimiri cand a zis catre Dumnezeu: "Eu Te-am preamarit pe Tine pe pamant, lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac l-am facut" (Ioan 17, 4) si avand in vedere si faptul ca Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni scria: "Ori de mancati ori de beti ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31). Si in sfarsit, aducandu-ne aminte si de cuvantul Sf. Apostol Petru care scria in Epistola sa Soborniceasca: "Daca vorbeste cineva sa vorbeasca ca din cuvintele lui Dumnezeu, daca slujeste cineva sa slujeasca ca din puterea lui Dumnezeu, pentru ca intru toate Dumnezeu sa se preamareasca" (I Petru 4, 11), avand in vedere lucrurile acestea putem considera ca tinta a vietii crestine si preamarirea lui Dumnezeu.

Prin urmare tinta vietii crestine poate fi imparatia cerurilor, poate fi viata de veci, poate fi preamarirea lui Dumnezeu, poate fi desavarsirea si indumnezeirea. Toate acestea le putem avea in vedere ca tinta a vietii crestine. La acestea insa nu se poate ajunge - spune clar Sfantul Moise Arapul - decat prin implinirea scopului care este curatirea inimii. Stiind lucrul acesta, grija noastra cea dintai trebuie sa fie aceea de a ne curati sufletul, de a ne curati inima. Si fiind vorba de curatirea sufletului, fiind vorba de curatia inimii, intrebarea cea mai fireasca este: ce anume intineaza sufletul omului, fiinta omeneasca? Si la intrebarea aceasta gasim in Sfanta Evanghelie un raspuns in doua variante. Si anume un raspuns mai complet in Sfanta Evanghelie de la Marcu in al 7-lea capitol si unul mai rezumativ in Sfanta Evanghelie de la Matei in capitolul 15.

Ce se spune in Sfanta Evanghelie de la Marcu? Fiind vorba de ceea ce intineaza pe om, Domnul nostru Iisus Hristos, dupa marturia Sf. Evanghelist Marcu, a spus: "Din inima omului pornesc gandurile cele rele, desfranarile, uciderile, hotiile, preacurviile, poftele de inavutire, vicleniile, inselaciunea, necumpatarea, pizma, hula, trufia, usuratatea. Acestea sunt cele care-l spurca pe om" (Marcu 7, 21-23). Stiind lucrul acesta, este firesc sa avem in vedere lista aceasta de pacate, precum si cea din Sfanta Evanghelie de la Matei, care este mai scurta si in care apare, in plus fata de cele treisprezece care sunt cuprinse in Sfanta Evanghelie de la Marcu, inca una si anume "sa nu fii marturie mincinoasa", deci sa nu minti (Matei 15, 18-20). Este important de observat ca si lista de pacate din Sfanta Evangheile de la Marcu si cea din Sfanta Evangheile de la Matei incepe cu "gandurile cele rele". Prin urmare, gandurile cele rele sunt cele care-l intineaza pe om, chiar si gandurile cele rele il intineaza pe om. De altfel, toate cate le-a spus Domnul Hristos in lista aceasta de pacate pot avea si numai infatisarea de gand, pentru ca toate ale omului pornesc de la gandul omului. Nu se face nimic din viata omului care nu trece prin gand. De aceea toata grija celui care vrea sa-si curateasca sufletul trebuie sa fie grija de a-si curati mintea de gandurile cele rele si de toate infatisarile raului cate sunt in gand.

Omul este fiinta care gandeste. Aceasta este una din definitiile omului. Un filozof zicea: "Cuget, deci exist". Exist, deci cuget. Omul este fiinta care gandeste de cand se pomeneste gandind, adica din clipa in care cineva isi da seama ca gandeste, de fapt si gandeste, si toata viata omului se desfasoara si pe planul gandirii si mai ales pe planul gandirii. Cu gandurile incepem si cu gandurile sfarsim. In Filocalie se spune ca mintea omului este ca o moara miscata de apa, care nu se poate opri cata vreme nu se opreste apa care misca moara, si ca moara macina ceea ce bagi pe moara. Asa e mintea omului, nu exista nici o clipa din viata omului in care omul sa nu gandeasca. Chiar si cand vrea sa-si opreasca gandurile, chiar si cand vrea sa nu se gandeasca la nimic, tot se gandeste la faptul ca nu se gandeste, si tot se gandeste. Nu poti iesi niciodata din lucrarea aceasta a gandirii. De aceea parintii cei duhovnicesti au inteles ca cel dintai lucru pe care trebuie sa-l aiba in vedere cineva care vrea sa-si curateasca mintea si inima este sa-si lumineze mintea cu ganduri bune si sa inlature gandurile cele rele.

Cei care cititi Noul Testament stiti ca de multe ori Domnul Hristos S-a referit la ganduri ale oamenilor neexprimate, nearatate in cuvant. "Cunoscand gandurile lor le-a zis" - sunt mai multe locuri de felul acesta in Sfanta Evangheile, cand Domnul Hristos a luat in seama gandurile si a dat raspunsuri la ganduri neexprimate, pentru ca Domnul Hristos fiind Fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu, cunoaste gandurile omului. De aceea este de mare importanta sa fim cu luare aminte la ganduri, mai ales cand vrem sa ne curatim sufletul.

In Sfanta Evanghelie de la Luca a ramas o pilda care se numeste pilda omului caruia i-a rodit tarina cu belsug. In pilda aceasta se arata ca un om si-a dat seama ca intr-un an, tarina lui a rodit imbelsugat si nu avea unde sa-si puna multimea roadelor, recolta de pe tarina lui. Si atunci si-a propus sa faca ceva: sa-si darame magaziile si sa zideasca altele. Si a zis in cugetul sau: "Voi darama jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi aduna acolo toate roadele mele si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bogatii puse spre multi ani, mananca, bea, veseleste-te". Si Dumnezeu i-a zis: "Nebune, intru aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau, iar cele ce le-ai adunat ale cui vor fi?" (Luca 12, 16-20). Pilda aceasta arata ca gandurile au o mare insemnatate in viata omului pentru ca omul acela si-a zis in cugetul sau ca urmeaza sa-si darame magaziile si urmeaza sa faca altele, toate cate sunt cuprinse in pilda aceasta omul le-a zis numai in gand si nu le-a spus la aratare, si cu toate acestea Dumnezeu i-a zis omului: "Nebune, intru aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau". Dumnezeu l-a numit pe omul acela "nebun" pentru gandurile lui. De aici vedem ca Dumnezeu ia aminte la ganduri si ca gandurile au mare insemnatate, ca trebuie sa le luam si noi cu seriozitatea cuvenita si sa ne facem randuiala in minte ca sa putem avea randuiala in viata.

Cum anume ne putem face randuiala in minte stim mai intai daca cunoastem izvorul gandurilor noastre. A spus Domnul Hristos ca "din inima omului pornesc gandurile cele rele". Deci un izvor de ganduri rele este inima noastra, este interiorul nostru, este capacitatea noastra de gandire. Dar sunt si ganduri care ne vin din afara noastra. Cunoastem in Sfanta Evanghelie o relatare despre ispitirea pe care a facut-o diavolul Domnului nostru Iisus Hristos cand L-a ispitit zicand: "Fa din pietrele acestea paine", cand I-a zis: "Toate acestea - toate bogatiile pe care I le-a aratat - Ti le voi da Tie daca Te vei inchina mie" si cand I-a zis: "Arunca-Te jos de pe templu pentru ca Dumnezeu va porunci ingerilor Sai sa Te pazeasca" (Matei 4, 1-10; Luca 4, 1-12). Deci sunt si ganduri din afara omului care oricum tot prin inima omului trec. Si mai ales simtim de obicei toate gandurile ca pornind din noi insine, desi influente din afara sunt multe, influente de ganduri, de sugestii, de idei care vin din afara, din ceea ce auzim si din ceea ce citim, dar toate acestea pornesc si trec apoi prin inima noastra. Au putere numai in masura in care le primim si sunt ca ale noastre. Gandurile acestea sunt ale noastre chiar daca ne vin cumva si din afara, pentru ca le primim si noi. De aceea toata grija trebuie sa ne fie sa stim ce fel de ganduri trec prin mintea noastra si apoi sa inlaturam gandurile cele rele cu ganduri bune. Este singura modalitate de a-ti face randuiala in minte, cand inlaturi gandurile cele rele cu ganduri bune. Nu se poate altfel sa scoti un gand rau din suflet decat cu un gand bun.

In Pateric de pilda, se spune ca un parinte a primit la sine pe un frate care-si marturisea gandurile cele rele cate ii veneau prin minte si zicea: "Nu stiu ce sa fac parinte, ca imi vin tare multe ganduri rele in minte. Cum pot sa scap de ele?" Si atunci cuviosul Pimen - caci despre el este vorba - i-a spus: "Opreste vantul", ca batea vantul. Si el a zis: "Nu pot opri vantul". Si atunci cuviosul a zis: "Asa cum nu poti opri vantul sa nu bata, tot asa nu poti opri gandurile cele rele sa nu vina. Dar altceva poti sa faci, si anume cu un gand bun sa inlaturi gandul cel rau".

La fel s-a dus la acelasi cuvios parinte un frate care l-a intrebat: "Ce sa fac Parinte, ca n-as vrea sa am in minte nici un fel de gand rau. As vrea sa stiu cum se rasplateste raul cu rau, pentru ca zice Apostolul "Sa nu rasplatim raul cu rau"". Si cuviosul i-a raspuns asa: "Frate, raul cu rau se rasplateste mai intai in gand, dupa aceea in privire, apoi in cuvant si la urma in fapta. Dar - zice cuviosul - daca inlaturi gandul cel rau, la celelalte nu mai ajungi". Aici este toata cheia vietii sufletesti si toata cheia curatirii sufletesti, si anume sa-ti faci randuiala in minte. Cine isi face randuiala in minte isi face randuiala in viata.

Sunt doua metode de imbunatatire a gandurilor, de luminare a mintii. Si anume, pe de o parte sa-ti agonisesti cat mai multe ganduri bune, si pe de alta parte sa ai un gand principal care miscandu-se mereu in minte, sa fie ca un fel de paravan care opreste gandurile care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu. Bineinteles, pentru a ne folosi de aceste metode, trebuie sa fim interesati de asa ceva. Prin urmare noi putem sa ne dam seama de ce ganduri avem in minte numai daca luam aminte la gandurile care ne vin in minte, daca suntem interesati pentru limpezirea mintii. La aceasta ne ajuta foarte mult sfanta noastra Biserica cu invataturile ei, ne ajuta cu randuielile ei de slujba, ne ajuta cu scrierile sfinte cate le putem avea la indemana, de pilda Sfanta Evangheile, Sfanta Scriptura in general, apoi cartile de indrumare duhovniceasca, cum este Patericul si Filocalia, si mai ales si mai intai sfintele slujbe, pentru ca sfintele slujbe sunt cele prin care noi ne apropiem de Dumnezeu. Sfanta Scriptura noi o citim si singuri dar este cuprinsa in sfintele slujbe, se citesc texte din Sfanta Scriptura la Sfanta Liturghie si la alte sfinte slujbe, intr-un cadru festiv, asa incat de fapt contactul nostru cu cele inalte, cu invataturile sfinte, il avem din sfintele slujbe. Ortodoxia e doxologie, nu se poate sa fi ortodox fara sa aduci marire lui Dumnezeu dupa indrumarea sfintei noastre Biserici, dupa ceea ce se cuprinde in sfintele slujbe.

Pentru aceasta ar trebui sa ne imbogatim mintea cu cat mai multe ganduri placute lui Dumnezeu, cu gandurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Si astfel de ganduri gasim in primul rand in Sfanta Scriptura, apoi gasim in cartile de indrumare duhovniceasca, dar mai ales si mai intai in sfintele slujbe. Asa ca e de mare importanta sa luam parte la sfintele slujbe si e de mare importanta sa invatam texte de la sfintele slujbe ca sa ni se imbunatateasca gandirea si ca sa avem o comoara de ganduri bune, care dupa aceea izvorasc din inima noastra. In Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numeste "Despre Avva Filimon". In aceasta scriere despre Avva Filimon se spune intre altele ca Avva Filimon - care era un pustnic - a fost intrebat de ucenicul sau: "Parinte, de ce dintre toate cartile Scripturii cel mai mult citesti Psaltirea?" Si cuviosul a raspuns: "Frate, asa de mult mi s-au intiparit in minte gandurile din psalmi incat parca eu le-asi fi facut, parca de la mine ar fi pornit aceste ganduri". Asa trebuie sa ajungem si noi, sa ne imbogatim cu gandurile sfinte din dumnezeiestile slujbe, din dumnezeiasca Scriptura si sa le avem totdeauna la indemana, ca mintea noastra, care e ca o moara si macina ce bagi pe moara, tot asa mintea noastra sa primeasca numai ganduri bune si sa aiba numai ganduri dupa voia lui Dumnezeu.

Dar lucrul acesta se poate face intr-un fel si organizat, adica nu numai ascultand niste texte de la sfintele slujbe ci memorand niste texte de la sfintele slujbe, nu numai ascultand Sfanta Evangheile ci citind Sfanta Evangheile si impropriindu-ne ganduri din Sfanta Evangheile. Si dupa aceea putem sa ne cercetam pe noi insine sa vedem cu ce anume ne-am imbogatit. Cineva marturisea ca fiind la inchisoare, mult isi desfata sufletul cu ganduri din Sfanta Scriptura pe care le-a invatat inainte, in copilaria lui, inainte de a ajunge la inchisoare. Si mereu isi verifica comoara de gand si se gandea in noptile de nesomn ce cuvinte din Sfanta Evangheile stie care incep cu "a", ce cuvinte stie care incep cu "b", ce cuvinte stie care incep cu "c" si asa mai departe. De exemplu cu "a": "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, ca si acesta fiul lui Avraam este", cuvant spus de Domnul Hristos in legatura cu Zaheu vamesul pe care l-a mantuit Domnul Hristos. Cuvinte care incep cu "b": "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri". Cuvinte care incep cu "c": "Cel ce vrea sa vina dupa Mine sa se lapede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie". Si asa pana la sfarsitul alfabetului, si alta data tot asa, si in felul acesta isi verifica comoara de gand pe care o purta in minte. Putem sa facem si noi la fel, dar noi ne putem gandi si la cuvinte din sfintele slujbe, la cuvinte din texte liturgice pe care le spunem la Sfanta Liturghie, de exemplu: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa cu pace sa o aducem", "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti" si asa mai departe, putem sa ne gandim si cercetandu-ne in legatura cu inceputurile lor, si alt fel, nu are importanta, important este sa ne imbogatim si sa ne simtim imbogatiti cu ganduri bune care sa fie la indemana noastra si prin care sa putem inlatura gandurile cele rele.

Metoda aceasta de a inlatura gandurile cele rele prin ganduri bune din dumnezeiasca Scriptura o gasim in relatarea despre ispitirea Domnului nostru Iisus Hristos, care i-a stat impotriva vrajmasului cu ganduri din Sfanta Scriptura. De pilda cand a zis diavolul: "Fa din pietrele acestea paine", Domnul Hristos a raspuns cu un cuvant din Scriptura: "Nu numai cu paine va trai omul ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Deuteronom 8, 3). Sau cand I-a zis: "Toate acestea Ti le dau Tie daca Te inchini mie" si cand Domnul Hristos a raspuns: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui singur sa-i slujesti" (Deuteronom 6, 13). Si cand I-a zis: "Arunca-Te de pe templu jos, ca va porunci ingerilor Sai sa Te pazeasca sa nu se impiedice de piatra piciorul Tau" Domnul Hristos a spus: "Este scris: Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau" (Deuteronom 6, 16).

Lucrarea aceasta, metoda aceasta de a inlatura gandurile care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu prin ganduri care sunt dupa voia lui Dumnezeu este mai greu de urmarit si sunt mai putini cei care folosesc aceasta metoda. Dar parintii cei duhovnicesti au gasit o metoda mai la indemana tuturor, si anume metoda de a te angaja in rugaciune printr-o rugaciune scurta, cuprinzatoare, pe care sa o spui mereu in minte. Si anume rugaciunea aceasta este "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Rugaciunea aceasta scurta putem sa o spunem oriunde si oricand, in orice pozitie ne-am gasi, putem sa o spunem si culcati in pat, noaptea cand ne trezim din somn, putem sa spunem mereu si e bine sa spunem mereu rugaciunea aceasta scurta, pana se formeaza o deprindere in noi, o deprindere prin care putem sa ne impotrivim usor gandurilor rele care vin in mintea noastra. Prin urmare, cand cineva zice mereu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", mintea lui e totdeauna angajata intr-o lucrare de imbunatatire sufleteasca si lucrarea aceasta de imbunatatire sufleteasca face nelucratoare gandurile care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu. Nu-ti trebuie multa osteneala sa inlaturi un gand rau cata vreme inima este angajata in ganduri bune, cata vreme gandurile cele rele gasesc ceva in minte, gasesc un gand care le inlatura, prin care gandul cel rau se nimiceste.

Aceasta rugaciune scurta si la indemana tuturor este obligatorie pentru calugari, calugarii sunt datori sa o faca. Pentru ca atunci cand primesc metaniile se spune: "Fratele nostru cutare primeste sabia Duhului care este cuvantul lui Dumnezeu. Ca esti dator in toata vremea si in tot ceasul sa ai in minte, in inima, in cugetul tau si in gura ta numele Domnului Iisus si sa zici: Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Aceasta este o indatorire a calugarilor pentru limpezirea mintii, pentru inlaturarea gandurilor celor rele. Si se recomanda si celor care nu sunt calugari sa se foloseasca de aceasta lucrare ca sa poata cu usurinta sa-si limpezeasca mintea. Sfantul Marcu Ascetul spune ca "In inima iubitoare de osteneala nu au putere gandurile cele rele, ci gandurile cele rele se sting asa cum se stinge focul in apa". Spun parintii cei duhovnicesti ca "Gandul cel rau la inceput este ca o furnica si daca-l lasi creste si se intareste si devine leu", de aceea gandurile cele potrivnice se numesc si furnica-leu. Furnica pentru ca apare intai ca o furnica care poate fi strivita intre degete si daca cresc si primesc putere prin patimi nu le mai poti inlatura nici cu multa osteneala.

Parintii cei duhovnicesti ne indeamna sa folosim mai ales rugaciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si au dat si o randuiala in privinta aceasta. Pe mine m-a invatat parintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa-l odihneasca, acum cincizeci de ani, in 1942, cum sa fac aceasta rugaciune lipind-o de respiratie. Si anume a zis asa: sa spun cu mintea - deci cu cuvantul gandit - "Doamne" intre respiratii, concomitent cu inspirarea, deci tragand aerul in piept, sa zic "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu", si expirand, dand afara aerul din piept, sa zic "miluieste-ma pe mine pacatosul". Aceasta nu e o conditie necesara pentru mantuire, adica acela care zice pe respiratie se mantuieste si cel care zice altfel nu se mantuieste. Important e sa fi angajat in rugaciunea aceasta, in metoda aceasta de curatire a sufletului. Bineinteles ca lucrul acesta nu trebuie sa-l faca cineva care este angajat in alte lucrari in care e solicitata mintea. Sfantul Maxim Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un batran si un frate, a raspuns la intrebarea cum Sfantul Apostol Pavel care avea atatea griji pentru a propovadui si pentru a ajuta Bisericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzand la aceasta intrebare, nu spune ca Sfantul Apostol Pavel zicea mereu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva. Zice ca "Rugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantul Maxim Marturisitorul din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atarni de El si sa ai nadejde in El si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.

O conceptie la fel cu aceasta a Sfantului Maxim Marturisitorul o avea si un pustnic despre care se spune in Pateric ca a fost vizitat de un oarecare strain care la plecare si-a cerut iertare de la parintele ca l-a retinut de la rugaciunea lui, de la programul lui. Si parintele respectiv a raspuns asa: "Rugaciunea mea frate, este sa te primesc pe tine si sa te petrec cu drag". Cine ii slujeste lui Dumnezeu prin ceea ce face si isi face datoria in viata aceasta, acela, daca da un sens religios vietii, prin tot ceea ce face ii slujeste lui Dumnezeu. De altfel cuviosul Dorotei spune ca "A te tine de o singura fapta buna inseamna a zidi un singur perete si nu o casa intreaga". Trebuie sa folosim toate metodele de imbunatatire sufleteasca chiar daca tinem la o fapta buna mai mult si ne e o fapta buna mai la indemana, cum ar fi rugaciunea, dar sa nu ne punem nadejdea la o singura fapta buna, ci sa cautam sa inmultim binele si sa facem cat mai multe fapte bune si cat mai felurite fapte bune, mai ales acele fapte care sunt in legatura cu imprejurarile care ne solicita.

Bineinteles ca un student de pilda, care-si implineste datoria de student invatand - noi ii indemnam pe toti sa invete, sa studieze si sa-si faca datoria - nu este obligat sa se angajeze la rugaciunea aceasta de toata vremea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci poate sa faca aceasta rugaciune de cate ori mintea nu este ocupata cu altceva, de cate ori mintea ar putea vagabonda, de cate ori mintea s-ar imprastia, pentru ca nu are un gand deosebit pe care sa il foloseasca, pe care sa il lucreze in el insusi si prin care sa se lucreze pe el insusi. Avem aceste lucruri la indemana si daca suntem cu luare-aminte atunci putem foarte bine sa ne facem randuiala in minte si daca ne facem randuiala in minte ne facem randuiala in viata si ne curatim sufletul. De altfel Domnul Hristos ne-a dat aceasta porunca spunand: "Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispite" (Matei 6, 41). Privegheati inseamna fiti cu luare-aminte, urmariti, cercetati, nu inseamna pur si simplu sa stai si sa nu dormi noaptea, sa faci priveghere in sensul de a nu dormi, ci inseamna sa fi treaz la minte, sa fi cu luare-aminte.

Mitropolitul Nicolae Balan, Dumnezeu sa-l odihneasca, spunea ca "Cea mai frumoasa podoaba a unui suflet - a unui tanar - este sa aiba minte treaza si inima curata". Inima curata este in legatura cu mintea treaza, pentru ca o minte treaza nu lasa sa intre in inima ganduri care ar putea lucra ceva negativ in suflet, in viata omului, ci mintea treaza se impotriveste la tot ceea ce nu se potriveste cu binele omului si nu vrea sa-si intineze inima cu ganduri straine de voia lui Dumnezeu. Numai ca pentru a scapa de gandurile cele rele nu e destul sa ai niste metode, ci trebuie si sa ocolesti pricinile care duc la ganduri rele, sa ocolesti imprejurarile care inmultesc ganduri nelinistitoare, ganduri nepotrivite cu voia lui Dumnezeu. Cei care se ocupa de viata sufleteasca, care vor sa-si curateasca inima, se si roaga pentru aceasta. Psalmistul zicea "Inima curata zideste intru mine Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele". Fara indoiala ca in cea mai mare parte inima curata este un dar de la Dumnezeu, dar este un dar de la Dumnezeu pe care ni-l da Dumnezeu numai in masura in care ne angajam si noi pentru darul acesta. Se spune despre un frate oarecare dintr-o manastire, care era ravnitor la rugaciune dar era nepasator fata de alte indatoriri, ca i s-a aratat diavolul unui parinte imbunatatit si i-a spus: "Cutare frate - zice - ma strange in brate pururea facand voile mele si apoi zice catre Dumnezeu: "Doamne mantuieste-ma de cel rau"".

Sigur ca cineva care-si umple mintea de ganduri rele si isi aduna in minte spurcaciuni nu poate sa-si curateasca mintea, nu ii da Dumnezeu dar sa-si curateasca mintea. La mine a venit la spovedit un tanar, nu demult, si l-am intrebat daca se uita la lucruri spurcate, la filme necuviincioase, la reviste cu figuri care excita, si a zis "Nu, parinte". Si eu il intreb: de ce nu? Si el zice: "Pentru ca mi-e frica". Ar trebui sa ne fie frica de pacat, caci daca ne e frica de pacat, ocolim pricinile pacatului si daca nu ocolim pricinile pacatului ajungem in intinare, si ajungem nu numai in intinare ci ajungem in deprinderi pacatoase, ajungem la patimi, ajungem la asupriri de gand, la obsesii, la lucruri de care nu mai putem scapa usor si poate ca nici nu mai putem scapa de multe ori, mai ales daca imbatranesc relele impreuna cu noi.

Apoi, inafara de aceasta trebuie sa fim cu luare-aminte la tot ce intra in sufletul nostru si sa fie mintea noastra ca un strajer care filtreaza, care cerceteaza orice vine in minte, pentru ca in minte este locul in care se cunosc toate. Dar aceasta nu se intampla de la sine. Noi in orice caz, daca e vorba sa avem in vedere tinta imparatiei lui Dumnezeu, trebuie sa stim ca nu suntem visatori ai imparatiei lui Dumnezeu ci suntem unii care cauta imparatia lui Dumnezeu, iar imparatia lui Dumnezeu o cautam inauntrul nostru. Dar bineinteles ca curatia inimii nu consta numai din limpezirea mintii si din limpezirea gandurilor si din cercetarea gandurilor, ci curatia inimii trebuie sa aiba si ceva pozitiv in intelesul de a inmulti gandurile cele bune - pentru ca mintea si asa nu poate sta fara nici un gand - si cand se inmultesc gandurile cele bune, prin insasi inmultirea gandurilor bune se nimicesc gandurile cele rele. Nu trebuie neaparat sa te gandesti tot timpul la ceea ce-ti trece prin minte cand stii in general ca ai ganduri bune, cand nu te mai poti gandi decat la ganduri bune. Eu ii indemn pe toti sa-si faca randuiala in minte si prin rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si prin alte rugaciuni si prin participarea la sfintele slujbe si prin citirea unor carti duhovnicesti ziditoare de suflet, si atunci inmultindu-se gandurile cele bune, din insusi acest fapt avem o randuiala in minte si o sursa, un izvor de bunatate, de intelepciune, ne imbunatatim, ne ridicam mai presus de noi insine.

Apoi fiind vorba de tinta vietii crestine si ca imparatie a lui Dumnezeu, trebuie sa avem in vedere doua lucruri importante si anume faptul de a implini ceea ce a zis Domnul Hristos ca trebuie sa implineasca cineva pentru viata de veci, si faptul de a primi ajutor din hrana, din painea vietii care este Sfanta Impartasanie, Sfanta Cuminecatura. Domnul Hristos cand a fost intrebat de catre tanarul acela "Ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?" a raspuns "De vrei sa intri in viata, pazeste poruncile". Tanarul a intrebat "Care porunci?". Domnul Hristos i-a raspuns "Sa nu ucizi, sa nu desfranezi, sa nu furi, sa nu fi marturie mincinoasa, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si sa nu inseli pe nimeni" (Matei 19, 16-19; Marcu 10, 19). Dintre acestea, cinci sunt porunci din Decalog, doua sunt inafara de Decalog - sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si sa nu inseli pe nimeni. Acestea trebuie neaparat implinite. Nu poti sa mergi mai departe daca nu le implinesti pe acestea. Sigur ca Domnul Hristos a spus intr-o alta imprejurare si cuvintele "invatandu-i pe ei sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua" (Matei 28, 20). Nu trebuie sa ramanem doar la putinul pe care l-am putea face prin implinirea acestor sapte porunci pe care le-am pomenit si care pot fi gasite in Sfanta Evanghelie in referatele, trei la numar, in legatura cu tanarul cel bogat, ci trebuie sa facem mult mai mult, sa implinim toata dreptatea, tot ce putem face, tot ce stim. Si daca facem tot ce stim atunci mereu putem face mai mult si ne imbunatatim sufleteste.

Dar pe langa aceasta primim ajutor de la Domnul Hristos din painea vietii, caci El a spus: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata intru sine" (Ioan 6, 54), "Eu sunt painea care s-a pogorat din cer. Cel ce mananca painea aceasta viu va fi in veci" (Ioan 6, 51). Numai ca pentru aceasta trebuie sa-ti faci randuiala in minte si sa-ti curatesti sufletul ca sa te poti face vrednic de hrana cea duhovniceasca, de cel mai mare dar pe care il da Domnul Hristos, Sfanta Impartasanie, prin care apoi poti sa ajungi sa primesti viata vesnica.

Stimati ascultatori, cand se face Sfanta Liturghie, dupa ce preotul se roaga lui Dumnezeu pentru a trimite pe Duhul Sfant sa prefaca Cinstitele Daruri in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, spune de ce anume cere lucrul acesta. Si zice asa: "Ca sa fie celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea cu Sfantul Duh, spre plinirea imparatiei cerurilor si spre indrazneala cea catre Tine". Din aceasta intelegem ca scopul vietii crestine este si impartasirea cu Sfantul Duh. Sfantul Serafim de Sarov le spunea oamenilor ca scopul vietii crestine este sa primesti pe Sfantul Duh. Sfantul Duh ni-L trimite Dumnezeu, dar ni-L trimite numai daca suntem ucenici ai Domnului Hristos. L-a trimis pe Duhul Sfant peste ucenicii Domnului Hristos, si noi in masura in care suntem ucenici Domnului Hristos primim pe Duhul Sfant in sufletul nostru si atunci suntem pregatiti pentru imparatia cerurilor si suntem cu indrazneala fata de Dumnezeu, avem incredere in bunatatea lui Dumnezeu. Dar pentru aceasta trebuie sa avem in vedere si celelalte doua lucruri, si anume trezirea sufletului si iertarea pacatelor.

In Sfanta Evangheile in legatura cu imparatia lui Dumnezeu este pomenita si pocainta, pocainta ca mijloc de curatire a sufletului: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor" (Matei 4, 17). Sunt mai multe locuri in Sfanta Scriptura in care ni se atrage atentia asupra importantei pe care o are pocainta, iar la sfintele slujbe se spun cuvintele: "Cealalta vreme a vietii noastre in pace si intru pocainta a o savarsi, la Domnul sa cerem". Prin urmare pocainta trebuie sa fie o lucrare de toata vremea pentru viata noastra, pentru imbunatatirea noastra.

Ce este pocainta? Raspunsul cel dintai si cel mai adevarat la intrebarea "Ce este pocainta?" este acesta: pocainta este parasirea pacatului. Cine nu paraseste pacatul nu se pocaieste. Cine traieste intr-un sistem de pacatuire nu se pocaieste. Cine face pacate cu gandul ca Dumnezeu il iarta nu se pocaieste. Pocainta este parasirea pacatului. Numai din momentul in care parasesti pacatul, nu-l justifici, il defaimi, il socotesti pacatul ca pacat, atunci poti sa ai iertarea pacatelor pentru pocainta. In Biserica noastra dreptmaritoare pocainta are si un rol de imbunatatire a sufletului - in inteles de inlaturare a relelor si implinirea celor bune - in intelesul ca noi stim ca Sfantul Ioan Botezatorul ii indemna pe oameni sa faca roade vrednice de pocainta. Ce inseamna aceasta? Ii indemna pe oameni Sfantul Ioan Botezatorul sa nu se multumeasca numai cu o parere de rau pentru pacatele facute ci sa faca si niste fapte bune prin care sa nimiceasca pacatele. Iar Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni scrie: "Cel ce a furat sa nu mai fure si mai cu seama sa lucreze cu mainile sale lucru cinstit ca sa faca milostenie" (Efeseni 4, 28). Cu mainile furi, cu mainile sa faci milostenie dupa ce te-ai oprit de a mai fura. Nu e destul ca cineva sa nu mai fure ci trebuie sa faca ceva bun tot cu mainile cu care a furat, pentru binele altora.

Stimati ascultatori, pocainta nu trebuie inteleasa niciodata ca o incremenire cu fata spre trecut, nu trebuie inteleasa niciodata ca o tanguire. Dumnezeu nu are nevoie de niste tanguitori ci are nevoie de niste oameni care se angajeaza spre bine. Pocainta nu tine atat de trecut cat tine de prezent in vederea unui viitor schimbat spre bine. Pocainta este o lucrare, nu este o lucrare in prezent cu fata spre trecut, pentru ca si asa trecutul este irecuperabil, nu mai ai ce face, daca ai facut un rau in trecut nu-l mai poti schimba. Ci pocainta este o lucrare in prezent cu fata spre viitor, pentru ca viitorul este hotarat de prezentul pe care il traim noi. Si daca traim in prezent dupa voia lui Dumnezeu atunci ne si formam un trecut luminos, un trecut curat, astupam cu trecutul cel bun trecutul cel rau. Asa le spun eu de obicei la oamenii care au pacatele in trecut: acuma la trecutul cel negativ adauga un trecut pozitiv, si anume astupa cele rele cu cele bune. Fericitul Augustin zicea ca "Tatal omului mare este copilul". Nu se poate sa faci abstractie nici de binele nici de raul cat l-ai facut candva. Numai Dumnezeu are putere asupra omului ca sa-l schimbe, ceea ce putem face noi este sa iesim cumva din negativul de odinioara, sa facem cele bune in vederea preamaririi lui Dumnezeu, pentru ca tot binele pe care-l facem constienti ca-I slujim lui Dumnezeu este de fapt pentru preamarirea lui Dumnezeu. In felul acesta noi ne incadram in tinta vietii crestine considerata ca preamarire a lui Dumnezeu.

In ceea ce priveste desavarsirea, aici e partea pozitiva din pocainta in intelesul ca orice lucru trebuie sa-l facem tot mai bine si mai bine si sa urmam, sa cautam desavarsirea. Domnul Hristos i-a indemnat pe oameni sa fie desavarsiti cand a zis: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" si cuvintele acestea le-a spus dupa ce i-a indemnat pe oameni sa iubeasca si pe vrajmasii lor, caci a zis: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si va rugati pentru cei ce va vatama si va prigonesc ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri Care rasare soarele peste cei drepti si peste cei nedrepti si trimite ploaia peste cei rai si peste cei buni". Si mai departe putin: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" (Matei 5, 44-48). Prin urmare sa fim desavarsiti in iubire, sa fim desavarsiti in tot ce-i lucrul bun, sa nu ne multumim niciodata cu putin, sa facem totdeauna mai mult si mai mult, bine stiind ca desavarsirea nu are hotar - asa spun parintii cei duhovnicesti: "desavarsirea nu are hotar" - si bine stiind ca desavarsirea lui Dumnezeu niciodata nu poate fi ajunsa de omul pamantean nici in viata de acum, nici in vesnicie nu poate sa fie omul la fel cu Dumnezeu. Dar poate sa se apropie de Dumnezeu, omul fiind fiinta careia i s-a poruncit sa devina dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Vasile cel Mare.

Noi mergand pe aceasta cale putem avea nadejde si la indumnezeire, adica la coborarea lui Dumnezeu in existenta noastra umana. Numai ca pentru aceasta trebuie sa avem dorinta si sa fim sinceri. Si in sfanta noastra Biserica este si randuiala sa facem pocainta si in toata vremea dar sa facem pocainta si ca act de pocainta si mai ales la Sfanta Spovedanie, unde trebuie neaparat sa ne marturisim pacatele cu sinceritate, sa ne recunoastem starea noastra de pacatosenie si atunci sa cerem de la Dumnezeu darul ca sa ni se ierte pacatele si putere ca sa stam impotriva pacatelor.

Dar sa nu asteptam sa faca Dumnezeu ceea ce trebuie sa facem noi. Sa ne facem si noi partea noastra in imbunatatirea vietii noastre. Aici e mantuirea. Noi spunem in Crez ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om "pentru noi si pentru a noastra mantuire" si Il stim pe Domnul Hristos Mantuitor al nostru si simtim ca este Mantuitorul nostru, dar stim ca Domnul Hristos ne cere si o angajare personala pentru mantuirea noastra, mantuirea fiind un act teandric, adica un act in care se intalneste si lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului. Sa nu asteptam sa faca Dumnezeu decat ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu, iar noi sa ne implinim partea noastra in mantuirea noastra.

Stimati ascultatori, in Sfanta Evanghelie sunt prezentati mai multi oameni placuti lui Dumnezeu, oameni care au primit iertarea pacatelor, intre care si femeia pacatoasa, careia Domnul Hristos i-a spus: "Iarta-se pacatele ei cele multe pentru ca mult a iubit", iar ei adresandu-i-se a zis: "Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace" (Luca 7, 47. 50). O alcatuire de la sfintele slujbe zice asa: "Lacrimi da-mi mie Dumnezeule, ca oarecand femeii celei pacatoase, si ma invredniceste sa ud preacuratele Tale picioare care pe mine din calea ratacirii m-au izbavit; si mir de buna mireasma sa aduc Tie: viata curata intru pocainta mie agonisita, ca sa aud si eu glasul Tau cel dorit: credinta ta te-a mantuit, mergi in pace".

Cred ca acestea fiind spuse, acum stim fiecare ca tinta vietii crestine este imparatia cerurilor, este viata de veci, este desavarsirea si indumnezeirea, este preamarirea lui Dumnezeu. Dar ca la aceasta nu se poate ajunge decat prin curatirea inimii, care pe de o parte inseamna limpezirea mintii si limpezirea inimii prin stradania de a inlatura gandurile cele rele, de a ocoli pricinile gandurilor celor rele si de a ne intari in ganduri bune, folosindu-ne de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu la indemana, folosindu-ne de Sfanta Spovedanie, folosindu-ne de Sfanta Impartasanie ca mijloace de imbunatatire sufleteasca.

Sfarsesc aceste consideratii aducand inainte doua alcatuiri in poezie, una in legatura cu spovedania si cealalta in legatura cu punctul de pornire pentru imbunatatirea vietii sufletesti. Poeziile au fost scrise de Zorica Latcu. Spovedanie:

Doamne, dintr-a inimii prisaca

Dorurile roi spre Tine pleaca.

Lunga-i calea foarte, pan? la Tine...

Cum s-o afle bietele de-albine?

Fac popas in ierburi inflorite,

Spornic sug dulceata din ispite

Si din floare ca sa bea de-ncearca,

Aripa de pulbere si-o-ncarca.

Din maces, din crin, din matraguna,

Mirul florilor in stup l-aduna.

Mustul dulce luminos le-mbata.

Au uitat spre Tine drumul, Tata.

Ca margaritarele-n siraguri,

Lin se-aseaza faguri langa faguri.

Doamne, intr-a inimii prisaca,

Dorurile ceara or sa-ti faca

Si din ceara ti-oi aduce Tie

Maine, la vecernie, faclie.

Rugaciune:

Doamne, inca sa nu-mi dai

Frumusetile din rai,

Si-nca nu imi darui

Ale slavei bucurii,

Nu ma-ndemn inca sa-Ti cer

Fericirile din cer,

Pana cand prin lume duci

Tu, povara Sfintei Cruci,

Pana cand insangerat

Si lovit si inspinat

Treci pe calea cu dureri,

Fericirile cum sa-Ti cer ?

Da-mi Stapane Crucea Ta

Si ma-nvata a o purta

Si din inima cu jale

Da-mi durerea Maicii Tale,

Si in piept cu frangere

Da-mi a Maicii plangere.

Da-mi Stapane sa-Ti sarut

Urma pasilor in lut,

Si mai da-mi cu sarg s-alerg,

Talpile sa Ti le sterg,

Cu iubirea mea duioasa,

Ca femeia pacatoasa.

Va multumesc.

Ce spuneti despre oamenii care se numara la ortodocsi, prin Botez, se spovedesc odata pe an, in cel mai fericit caz, fiind o spovedanie care dureaza maxim cinci minute, eventual se si impartasesc cu ocazia respectiva, calca la biserica din an in Pasti, in cel mai fericit caz, daca vin la biserica duminica la Sfanta Liturghie stau o ora, daca stau, vin mai tarziu, cam pe vremea predicii sa prinda cuvant de invatatura, sau pleaca mai repede, inainte de terminarea Sfintei Liturghii, ca sa prinda emisiunea "Lumina din Lumina" la televizor. Dar despre cei care socotesc ca destul este a face fapte bune, a te ruga acasa, ca la biserica daca merge sa aprinda o lumanare din cand in cand nu se poate Dumnezeu, in marea lui iubire de oameni, sa nu mantuiasca persoana respectiva. Ce le raspundeti acestor oameni?

Cam am eu de furca cu oameni de felul acesta si poate ca si ei cu mine. Vin la mine la spovedit oameni care se spovedesc din an in an si la toti le spun ca nu e destul. Nu e destul sa te spovedesti odata pe an. Nu stiu ce le-as putea spune acelora care se spovedesc si mai rar decat odata pe an. De obicei cand vine cineva la mine, totdeauna ii spun ca trebuie sa se spovedeasca cel putin in toate cele patru Posturi. Se intampla insa ca vin unii care s-au spovedit anul trecut, de pilda in Postul Pastilor, si zic: cand te-ai spovedit ultima data? - aceasta-i intrebarea generala pe care o pun totdeauna. Si imi spune: "Anul trecut in Postul Pastilor". Si zic: la cine te-ai spovedit? Zice: "La dumneavoastra". Mai frate, dar nu ti-am spus eu - ca eu stiu, ca le spun la toti - sa te spovedesti mai des decat odata pe an? "Mi-ati spus parinte, dar acuma ce sa fac, a trecut anul si nu m-am spovedit". Si la acestia asa le spun, ca daca tot asa fac si in anul viitor, atunci la mine sa nu mai vina, pentru ca eu nu sunt dispus sa ma ocup de oameni care sunt nepasatori fata de lucrurile lui Dumnezeu. De obicei intreb: de ce nu te spovedesti? Unii spun ca nu au timp, sunt putini aceia care recunosc ca din neglijenta. Mai zic: nu te spovedesti pentru ca nu ai pacate sau nu crezi in eficacitatea spovedaniei? Spun: "Ba da parinte, am pacate". Atunci de ce le tragi un an de zile dupa tine ca sa te spovedesti numai in Postul Pastilor? Pe unii ii mai intreb ca daca intr-un an nu ar fi Pasti si Postul Pastilor, s-ar mai spovedi in anul acela? Bineinteles ca la aceasta oamenii raspund: "Parinte, nu m-am gandit la asta". Si atunci le spun eu ca m-am gandit eu pentru ei si ca in anul acela nu s-ar spovedi. Daca se spovedesc numai in Postul Pastilor cum sa te spovedesti intr-un an in care nu e Postul Pastilor?

Apoi in legatura cu mersul la biserica: eu nu stau de vorba la spovedit cu cineva care nu merge la biserica. Nu am ce vorbi. Ce sa-i spun? Sunt unii care spun ca nu au mai fost la biserica de ani de zile, sau ca au fost anul trecut la Pasti. Celor care spun ca au fost la Pasti le zic: stii de ce e asa multa lume la Pasti la biserica? Ca sunt si din cei ca tine, care merg numai odata pe an la slujba. Dupa aceea sunt unii care zic - cand il intreb daca merge la biserica - "Da". Si m-am prins ca unii nu merg la biserica la slujba, ci intra in biserica si aprind o lumanare. Si acum ii intreb: dar la slujba, stai la slujba, cat stai la slujba? Si zice: "Parinte, ma duc si aprind o lumanare". Si zic eu: si o pui sa stea in locul tau si ea sta de fapt in locul ei.

In sfarsit, oamenii sunt foarte incurcati cu gandurile. Adica chestiunea religioasa nu este o chestiune importanta pentru multi dintre oamenii care fac ceva din punct de vedere religios. Adica el se considera ca doar fata de cel care nu face nimic totusi face ceva. Oamenii, cei mai multi, traiesc social in religie. Fac niste lucruri pe care le mai fac si altii. Nu traiesc religios in societate, asa cum ar trebui sa traiasca. Acelora care nu merg la biserica eu de fapt le spun ce inseamna sa nu mergi la biserica si ce inseamna sa mergi la biserica. Si anume, ce inseamna sa mergi la biserica? Inseamna sa mergi in cerul cel de pe pamant, inseamna sa-i inchipuiesti pe Heruvimi, sa aduci intreit-sfanta cantare lui Dumnezeu, sa canti impreuna cu ingerii "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot", sa aduci lauda lui Dumnezeu, sa cinstesti pe Maica Domnului, sa cinstesti pe sfinti, inseamna sa asculti cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai vesnic decat cerul si pamantul, inseamna sa primesti binecuvantari de la sfintele slujbe prin mijlocire preoteasca de la Insusi Domnul Hristos. Si la urma zic: uite, toate acestea tu nu le primesti, tu nu le ai, pentru ca nu mergi la biserica, toate acestea le ocolesti. Omul nu are constiinta ca de fapt toate lucrurile acestea se intampla, ci zice ca nu s-a dus la biserica si atata tot. Nu se mai gandeste ce inseamna sa te duci si ce inseamna sa nu te duci la biserica. Si eu le spun: doua ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede in Dumnezeu, nu e prea mult. Doua ore pentru Dumnezeu, intr-o saptamana, sa stai inaintea lui Dumnezeu, sa ai constiinta ca acum esti in fata lui Dumnezeu.

Eu am un program - am spus-o si randul trecut - de angajare in viata religioasa si programul incepe cu frecventa la biserica. Adica sa te duci la biserica in duminici si sarbatori, sau cel putin in duminici, la Sfanta Liturghie. Fara aceasta nici nu poti sa consideri ca cineva are o viata religioasa autentica. Unii zic: "Parinte, e drept ca nu ma duc la biserica, dar sa stiti ca eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba". Si cum o asculti, trantit pe pat, pe fotoliu? "Stau in genunchi si in picioare, parinte". Nu te uiti la slujba ca si cand te-ai uita la meci, poate la meci te uiti cu mai mult interes. Asa ca oamenii acestia sunt superficiali. De fapt multi suntem superficiali sau suntem superficiali in raport cu ceea ce ar trebui sa facem, dar lipsa aceasta de interes, de angajare, sau sa te duci la biserica ca sa asculti o predica e prea putin. Zic unii: "Parinte, dar sa stiti ca eu ma rog lui Dumnezeu si ma inchin si ma gandesc la Dumnezeu". Si eu zic: foarte bine, dar sa stii ca nu e destul.

Parinte, daca puteti sa nuantati putin in legatura cu drumul spre tinta, rolul Maicii Domnului, al sfintilor, al rugaciunilor unora pentru altii in cadrul Bisericii, rugaciunile parintelui duhovnicesc pentru ucenic, pentru fiii duhovnicesti.

Sigur ca noi nu suntem niste singuratici, noi ne mantuim in Biserica, ne mantuim intre sfintii lui Dumnezeu, ne mantuim sub ocrotirea Maicii Domnului si noi credem in mijlocirile Maicii Domnului. Si tocmai acesta este rostul sa mergi la slujba, ca te angajezi intru preamarirea lui Dumnezeu si in lucrurile cele de folos in intelesul acesta ca faci niste lucruri pe care singur nu le-ai face sau nu ti-ar veni in minte sa le faci. De pilda in ceea ce priveste preamarirea lui Dumnezeu - caci vorbeam de preamarirea lui Dumnezeu ca tinta a vietii crestine -, venind la biserica oricum esti pus in situatia sa te gandesti sa aduci marire lui Dumnezeu, prin ecfonisele Sfintei Liturghii, "Ca Tie se cuvine toata marirea, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca Tu esti Dumnezeul nostru si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti", "Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam", "Ca Sfant esti Dumnezeul nostru si Tie marire inaltam", "Ca Tu esti sfintirea noastra si Tie marire inaltam". Toate lucrurile acestea sunt lucruri pe care le faci condus de sfanta Biserica.

Sau cinstirea Maicii Domnului. Ati bagat de seama de pilda, ca la Sfanta Liturghie, dupa ce se canta imnul "Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Tie Iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru", cele dintai cuvinte pe care le auzim sunt: "Mai ales pentru Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria", iar dupa aceasta urmeaza un imn in cinstea Maicii Domnului: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim".

Sa va spun in legatura cu asta ceva. Eu obisnuiesc ca pe cei care vin la mine la spovedit sa ii angajez si in cinstirea Maicii Domnului, pentru ca in Molitfelnic scrie asa, ca dupa ce l-ai spovedit pe cineva si i-ai dat dezlegare, preotul sa zica "Cuvine-se cu adevarat", rugaciunea aceasta care v-am spus-o eu acuma. Dar un arhiereu la care m-am spovedit eu candva m-a pus pe mine sa zic. Si m-a pus pe mine sa zic cuvintele acestea, rugaciunea aceasta, inainte de a primi dezlegare. Si am luat aminte si eu la aceasta si fac si eu asa. Si vine omul la mine la spovedit si il spovedesc si zic: stii sa zici "Cuvine-se cu adevarat"? Si cate unul zice: "Stiu parinte". Si zic: atunci zi. Zice: "cuvine-se cu adevarat". Ca si cand asta ar fi tot. Adica nici nu stie macar despre ce e vorba. Si sa stiti ca ma oboseste treaba asta. Acuma bineinteles ca daca nu zice el zic eu si cateodata, ostenit de atatia oameni care nu stiu sa zica "Cuvine-se cu adevarat", zic eu si nu-l mai pun pe el sa zica. Dar constat ca multi dintre credinciosii nostri nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului. De ce nu sunt? Din nepasare, din neluare-aminte, ca nu stiu despre asta, ca nu i-a invatat nimeni, ca nu le-a atras nimeni atentia, nu stiu de ce, dar stiu ca nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului. Daca nu stii nici o rugaciune catre Maica Domnului, cum sa fi cinstitor al Maicii Domnului? Pai ce sa zicem, ca vin la mine unii care nu stiu nici "Tatal nostru". Vine odata unul si zic: stii "Tatal nostru"? Zice "Stiu". Si eu m-am gandit ca nu-l va sti, totusi. Si cand zic oamenii ca stiu sau ca nu stiu, de obicei ii pun sa spuna. Era un inginer si zic: hai sa vedem cum zice un inginer "Tatal nostru". Si nu a stiut. Dar nu a stiut nici el ca nu stie. De ce? Pentru ca atunci cand l-a zis, l-a zis cum credea el ca e. Sa stiti ca stam destul de rau de fapt cu viata duhovniceasca, nu sunt oamenii destul de bine angajati.

Si sigur ca daca suntem cinstitori ai Maicii Domnului nu se poate ca Maica Domnului sa nu ne ocroteasca, sa nu se roage pentru noi. Suntem cinstitori ai sfintilor, si sfintii se roaga pentru noi si avem incredere si in rugaciunile pe care le facem noi unii pentru altii si toate acestea ne ajuta. Bine, eu nu puteam intr-o cuvantare ca aceasta sa ma ocup de toate laturile cate sunt. Dar in orice caz, daca se pun problemele acestea, ma bucur ca le putem elucida. Biserica noastra este o Biserica in care ne simtim angajati si ne simtim impreuna cu altii, adica nu suntem niste singuratici, niste retrasi, care ne lucram mantuirea in izolare. Ci suntem niste oameni care suntem angajati unii pentru altii dupa cuvantul "Pe noi insine, si unii pe altii, si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

Sigur ca un duhovnic se roaga bucuros pentru cei care se spovedesc la el si pe care ii poate avea in vedere sau macar in general pentru toti aceia care i-a trimis Dumnezeu la el si care, ma rog, chiar si care nu au putut primi dezlegare de pacate - pentru ca sa stiti ca eu nu dau dezlegare de pacate numai asa, ca o formula, ca acuma s-a spovedit omul. Nu se poate, mai ales cei care traiesc in sistem de pacatuire, cei care au niste patimi pe care nu le parasesc, nu pot sa primeasca dezlegare de pacate decat in masura in care ii verific si, cu vremea, daca se fac oameni cumsecade. De exemplu vine pe la mine cate un fumator - nu-i dezleg pe fumatori - si spun: lasa ca ne intalnim noi cand nu-i mai fi fumator. Cei mai multi raman fumatori si nu ne mai intalnim.

In legatura cu gandurile rele, unele din noi, altele din afara. Cum am putea sa simtim ca niste ganduri sunt rele ?

Pai si gandurile care vin din afara de noi, tot prin noi trec, asa ca la urma nu ne putem da seama foarte bine care sunt de la noi si care sunt din afara de noi. Dar totusi putem sa ne dam seama in sensul acesta, ca daca privesti niste lucruri urate, niste lucruri necuviincioase, acelea nu le-ai fi avut daca nu te uitai la ele. Si acelea sunt ganduri din afara venite in tine cu voia ta, cu deplina vointa si stiinta. Acesta-i si un pacat, adica sa te uiti la niste lucruri necuviincioase e pacat. Nu tot ce face omul negativ e pacat, sunt si greseli. De exemplu Tudor Arghezi are un cuvant in legatura cu greseala si cu pacatul: "Inteleg, fratele meu, greseala, dar sa fie greseala adevarata, ca daca greseala s-a facut in tine asezare si adevar, atunci nu mai e greseala ci pacat de moarte".

• « Inapoi
• Inainte »