Eu si Filocalia

• « Inapoi
• Inainte »

Eu si Filocalia

Inalt Prea Sfintite Parinte Mitropolit, stimati ascultatori. In mai, cand am fost ultima data aici la Timisoara si am vorbit despre "Martorii Invierii" Mantuitorului nostru Iisus Hristos, mi-am propus sa vin si in toamna. Sa stiti ca sunt invitat dar ma si cam invit. Sunt invitat de studenti, de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania filiala Timisoara, cu care, cu unii dintre ei sunt apropiat, sunt prieten, si sunt bucuros sa vin la Timisoara si atunci cand vin le spun ca am de gand sa mai vin - de exemplu acum as zice ca am de gand sa mai vin si in primavara.

Am venit sa fac lucrul lui Dumnezeu. Sa aducem in atentie niste chestiuni care ne pot interesa pe toti, mai ales pe cei care au preocupari de viata duhovniceasca. Pentru intalnirile de acum am propus niste teme, din care s-au ales cele cuprinse in afis: "Eu si Filocalia" in seara aceasta, "Texte filocalice care se impun atentiei de la prima lectura" pentru maine seara, si o alta Filocalie sau "Filocalia pentru toti" poimaine seara. Au fost alese acestea desi am mai propus si altele in legatura cu Domnul Hristos. As fi vrut sa vorbesc despre cine este Iisus Hristos, despre cine este pentru mine Iisus Hristos si despre rugaciunea lui Iisus. Poate ca asta va fi de alta data. Deocamdata avem in fata temele care sunt cuprinse in afis.

Cum am ajuns la gandul sa vorbesc cu tema "Eu si Filocalia"? In 1990 s-a tinut la Bucuresti un simpozion in jurul Filocaliei, un festival "Filocalia". La scurta vreme dupa aceea am vorbit cu un tanar care a contribuit la acest festival "Filocalia" in sens de organizare, si l-am intrebat: "Ce stii tu despre Filocalie?" Si nu prea stia. Intr-un fel era firesc sa nu stie, pentru ca preocupari de Filocalie abia incepusera atunci, asa mai extinse, preocupari mai extinse, preocuparile mai multora. Dar era pentru mine de mirare sa organizezi un festival "Filocalia" si sa stii prea putin despre Filocalie. Am mai vorbit intre timp si cu oameni care mi-au spus: "Am citit Filocalia, volumul intai" si cand i-am intrebat: ce autori sunt cuprinsi in volumul intai? nu au stiut sa-mi spuna. Si atunci mi-a venit ideea ca ar fi bine sa dam o sugestie in legatura cu Filocalia prezentand subiectul "Eu si Filocalia".

In toamna anului urmator, in 1991, a fost un preot din Sibiu pe la noi pe la manastire care m-a anuntat ca va fi si la noi la Sibiu un festival "Filocalia". Si atunci eu, dintr-o data am zis ca ma angajez si eu - vedeti ca ma invit - sa vorbesc in acest cadru cu titlul "Eu si Filocalia". Parintele respectiv s-a intors la Sibiu, le-a spus celor care organizau festivalul "Filocalia" - de fapt n-a fost un festival "Filocalia" asa cum am fost informat - le-a spus ca sunt dispus si eu sa tin o cuvantare cu titlul "Eu si Filocalia". Ei au luat-o de buna, numai ca au facut ceva, au lucrat cu mintea lor nu cu mintea mea. Cum au lucrat cu mintea lor? Ce s-au gandit ei? De fapt nu era un festival "Filocalia" ci era ceva cu titlul "Sarbatorile Ortodoxiei". Si in cadrul acesta al sarbatorilor Ortodoxiei m-au programat cu "Eu si Filocalia", numai ca au facut o mare greseala dupa parerea mea si dupa convingerea mea de fapt, pentru ca m-au programat cu asta in catedrala. Ce s-au gandit ei? In 8 decembrie, fiind duminica, si fiind duminica aceasta in cadrul "Sarbatorilor Ortodoxiei", sa-l puna pe Parintele Teofil la catedrala, ca-i multa lume. Si asa a fost, a fost multa lume, numai ca subiectul acesta nu se prea potrivea pentru catedrala, si mai ales pentru o predica de duminica la Liturghie, pentru ca nu interesa pe foarte multi chestiunea aceasta a Filocaliei. Si i-am intalnit in Alba-Iulia pe unii dintre cei care au organizat, mi-au spus ca sunt trecut pe afis, ca Inalt Prea Sfintitul a aprobat programul si n-am mai avut ce face. M-am dus la Sibiu, am slujit la catedrala si am vorbit despre "Eu si Filocalia". Bineinteles am incercat eu sa adaptez la situatie, le-am spus la oameni cum s-a ajuns la asta, le-am predicat despre Filocalie, a fost bine, a iesit bine, numai ca eu as fi vrut ca aceasta cuvantare sa fie nu in catedrala ci intr-o sala de cultura, in Aula Facultatii de Teologie. N-am avut ce face pentru ca - cum am spus - ei au lucrat cu mintea lor si eu am lucrat cu mintea mea si nu ne-am inteles direct si asa au iesit lucrurile la Sibiu.

Am ramas pe langa gandul acesta ca s-ar potrivi sa mai vorbesc undeva despre asta, "Eu si Filocalia", si atunci cand am vorbit despre "Eu si Filocalia" mi-au mai venit in minte inca doua subiecte, si anume texte filocalice care se impun atentiei de la prima lectura a Filocaliei. Cred ca ati bagat de seama ca atunci cand citesti o carte de obicei ti se implanta in minte cate o idee, si aceea se implanta de la inceput si ramane, de cate ori ai citi cartea principale sunt textele care ti s-au implantat in minte de la inceput. Ca o citesti a doua oara, ca o citesti a treia oara, dai peste aceleasi texte care ti s-au implantat in minte la prima lectura. Si n-am prea putut dormi in noaptea aceea care a premers zilei in care am vorbit la Sibiu despre "Eu si Filocalia", si mi-a mai venit in minte ceva. Mi-a venit in minte ca sunt foarte putini oamenii care stiu de Filocalie, care au auzit macar de cuvantul "filocalie", sunt putini oamenii care au citit Filocalia sau care pot sa ajunga la Filocalie, sunt putini oamenii care, citind Filocalia, retin ceva din Filocalie, sunt putini oamenii care pun in practica textele din Filocalie. Si atunci m-am gandit ca de fapt exista si o alta Filocalie, o Filocalie pentru toti, o Filocalie care trebuie sa o aiba in vedere toti credinciosii Bisericii Ortodoxe, si aceasta Filocalie sunt sfintele slujbe ale Bisericii noastre, monumente de cultura teologica, monumente de gandire ortodoxa si monumente de traire ortodoxa, pentru ca sfintele slujbe se si traiesc, nu numai se gandesc, sfintele slujbe sunt o aducere in actualitate a legaturii cu Dumnezeu. Asa incat am ramas si la gandul acesta pe care aici mi-l voi implini poimaine seara, sa vorbesc despre sfintele slujbe ale Bisericii noastre cu infatisarea lor filocalica.

Stimati ascultatori, cine ia in mana un volum din Filocalie, un volum din cele douasprezece volume de Filocalie romaneasca, de Filocalie adusa pe limba noastra romaneasca, douasprezece fiind ele, cine ia in mana oricare din volumele Filocaliei vede pe coperta scris: "Filocalia, sau culegere din scrierile Sfintilor Parinti care ne arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi". Aceasta este legitimatia Filocaliei. Filocalia este o culegere de scrieri ale Sfintilor Parinti care au scris scrieri din care poate cineva, care doreste, sa invete cum sa-si curateasca sufletul, cum sa ajunga la luminarea sufletului, la iluminare, si cum sa urmareasca desavarsirea, desavarsirea fiind un rezultat. Cineva care are in vedere desavarsirea se straduieste pentru desavarsire, dar pentru ca desavarsirea este fara de hotar, nimeni nu poate spune "Sunt desavarsit" sau nu stiu despre cine ar putea spune altcineva ca este desavarsit, bineinteles daca stie ce spune. Si pentru ca in Sfanta Evanghelie ne-a ramas cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos: "Fiti dar voi desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" (Matei 5, 48), evident ca nu poate cineva decat sa aiba in vedere desavarsirea ca desavarsire, perfectiunea ca perfectiune, pentru ca desavarsirea inseamna perfectiune, perfectiune morala, perfectiune religioasa zicem noi, din punctul nostru de vedere, cand ne gandim la Filocalie.

Asadar Filocalia se prezinta pe sine ca o colectie de carti duhovnicesti, o colectie de carti ascetico-mistice, mai ales ascetice, de carti ale nevointei pentru viata duhovniceasca, pentru inaintarea in viata duhovniceasca. Aceste scrieri ii dau cititorului posibilitatea sa se orienteze in privinta metodei de curatire a sufletului, in privinta metodei de inaintare duhovniceasca pentru a ajunge la iluminare in intelesul de a cunoaste lucrurile lui Dumnezeu ca lucruri ale lui Dumnezeu, de a cunoaste natura ca un reflex al maretiei dumnezeiesti, ca un reflex al intelepciunii, al bunatatii, al puterii lui Dumnezeu - aceasta inseamna in special iluminarea, contemplatia duhovniceasca, contemplatia naturii in duh - si ne mai arata scrierile filocalice cum poate omul sa-si urmareasca si sa-si lucreze, din partea lui, desavarsirea. Prin urmare cineva care citeste oricare din scrierile cuprinse in Filocalie invata ceva despre curatire - curatirea sufletului -, despre luminare - luminarea sufletului - si invata ceva despre desavarsire. Nu exista o scriere in Filocalie cu titlul de pilda "Curatirea sufletului" sau cu titlul "Iluminarea" sau cu titlul "Desavarsirea". Nu exista in Filocalie scrieri cu astfel de titluri, dar oricare din scrierile pe care le citim ne invata ceva despre aceste trepte de inaintare in viata spirituala.

Cuvantul "filocalie" inseamna "iubire de frumos" sau am putea zice foarte bine si "iubire de bine". Filocalie inseamna in special iubire de frumos, de frumusete spirituala, de frumusete dumnezeiasca. Daca spunem doar atat: Filocalie, sunt putini oameni care stiu despre ce-i vorba, poate ca sunt putini si cei care citesc Filocalia, care stiu foarte bine sau stiu destul de bine ce inseamna cuvantul "filocalie". In limba greaca "calos" inseamna frumos, "filos" inseamna iubitor: iubirea de frumos. Cuvantul "calos" este cuprins de fapt si in cuvantul "calugar". Cuvantul calugar e format, e adus pe romaneste si e format din doua cuvinte grecesti din care unul inseamna frumos sau bun - calos -, si altul inseamna batran - gheron, calon-gheron: calugar. Sunt si calugari tineri. Si eu am inceput de la tinerete, si nu ma gandeam ca-s batran de pe atunci, dar cineva de la tinerete poate sa incerce sa aiba virtuti de batran, si cineva care se angajeaza intr-o viata spirituala superioara, ingrijita, intr-o viata spirituala autentica, acela de la tinerete poate fi calugar, adica "batran frumos". Bineinteles ca in romaneste nu-i asa. Noi in romaneste cand zicem calugar nu ne gandim la etimologia cuvantului, asa cum atunci cand zicem Filocalie ne gandim la o carte cu un anumit specific.

De fapt cartea aceasta, cu specificul care il are - colectie de scrieri din invataturile Sfintilor Parinti - nu este o carte, ci este o colectie de carti, o colectie de scrieri. Fiecare dintre scrierile Filocaliei, care s-au scris pe parcursul unui mileniu, este o parte din Filocalie si este o scriere care poate fi citita de sine. Nu trebuie neaparat sa citesti volumul intai din Filocalie ca sa intelegi volumul doi. Chiar nu trebuie. Nu trebuie sa citesti volumul trei ca sa intelegi volumul patru si asa mai departe. Poti sa incepi cu volumul al doisprezecelea si tot e bine, si tot ai ceva de invatat. De ce? Pentru ca scrierile acestea nu au fost scrise ca sa se realizeze o opera, sa se realizeze o Filocalie, ci au fost scrise fiecare cu scopul ei, si au fost destinate pentru scopul in vederea caruia a fost scrisa cartea respectiva, scrierea respectiva. De pilda Sfantul Ioan Casian a scris "Convorbirile cu parintii din pustia sketica" pentru un anumit om care le-a cerut, la fel "Despre cele opt ganduri ale rautatii" si asa mai departe. Si cei vechi nu aveau posibilitatea sa vada Filocalia undeva asa cum arata ea, ca un monument de cultura ortodoxa, si la masura la care este. Ganditi-va sa ai in fata douasprezece volume groase si sa zici: asta-i Filocalia. Pai numai la asta gandindu-te e deja foarte mult. E o insumare, o inmagazinare de cunostinte care au rostul sa te ridice mai presus de tine insuti. Sunt foarte putini cei care cunosc Filocalia foarte bine. Sa stiti ca eu nu sunt dintre cei care cunosc Filocalia foarte bine. Cel putin unele volume nu le cunosc destul de bine. Cunosc bine volumele care sunt mai practice si pe care le-am citit si de mai multe ori, multe din scrieri le-am citit de mai multe ori, insa sunt si parti din Filocalie la care n-as putea sa ma prezint destul de bine cand ar fi vorba sa vorbesc despre ele. Iata, v-am spus ceva despre eu si Filocalia.

Cand am auzit eu pentru prima data de Filocalie? Cand a inceput sa se tipareasca. S-au tiparit patru volume din Filocalie pana in 1948. Cand se tipareau la Sibiu, eu fiind de pe langa Sibiu si fiind in legatura cu oameni cu preocupari de felul acesta, am auzit de Filocalie. Nu stiam ce este. Stiam ca e o carte interesanta, o carte buna, o carte care e bine sa o cunoasca oamenii, dar nu stiam ce cuprinde, nu-mi dadeam seama ce ar putea cuprinde. De altfel la varsta mea de atunci, de saisprezece, saptesprezece ani, ce puteam eu sa ma gandesc la Filocalie. Dar e vorba ca stiam de Filocalie, ma raportam cumva la gandul ca exista o carte cu numele Filocalia.

Am facut liceul aici in Timisoara si imi spunea cineva ca a vazut Filocalia si ca stie ca cineva din Timisoara, o doamna, are Filocalia, volumul intai. Asta era o informatie in legatura cu mine si cu Filocalia. Cand am ajuns student la Teologie, in 1948, am dat de Filocalie... Si fiind student in anul I sau II de Teologie si facand si patrologie, adica o stiinta care se ocupa de viata si de scrierile Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti - patrologie, patros logos -, am avut o lucrare de seminar intitulata "Despre rugaciune dupa Evagrie Ponticul". Sa stiti ca nu mai stiu ce-am scris. Nu mai stiu, e mult de atunci si nu mi s-a implantat asa de bine in minte ce am scris eu despre rugaciune dupa invatatura lui Evagrie Ponticul. In orice caz, citind din Filocalie, mi-au placut unele texte foarte mult si m-am raportat la Filocalie, am inceput sa am preocupari de Filocalie. Am citit cu placere volumul intai si dupa aceea n-am mai avut vreme de Filocalie decat dupa ce m-am dus la manastire. Bineinteles ca asta nu inseamna ca numai cei de la manastire au vreme de Filocalie. Vreme de Filocalie ai daca iti faci vreme de Filocalie. Dar eu, cu preocuparile care le aveam atunci, cu scoala si cu faptul ca lucram prin intermediar - trebuia sa-mi citeasca cineva -, era mai greu sa ma ocup de Filocalie. Sa stiti ca textele filocalice nu sunt foarte usoare si, in general, Filocalia nu o citesti de placere. E asa, ca o carte de studiu. Daca te preocupa, daca te intereseaza, daca urmaresti ceva prin lectura Filocaliei, starui, tii de ea. Daca nu, nu te angajezi pentru ca nu-i ca o carte de literatura care o citesti de placere. Poate cineva si sa-i placa Filocalia, insa in general nu, pentru ca e grea. De aceea nu se tine minte si de aceea nu mai stiu oamenii nici ce-au citit, nici autorii, nici ce scrieri au citit, pentru ca nu-i usor. Asta-i realitatea. Dar, daca te introduci incepe si sa-ti placa si mai ales te raportezi la anumite texte cu mare bucurie.

Dupa ce m-am dus la manastire am citit volumul II, III si IV din Filocalie si am inceput sa mi le fac accesibile mie, nu numai prin cunostinta, ci si prin modul de a le avea la indemana, adica mi le-am copiat asa ca sa le pot citi eu, in sistemul de scris braille, dupa dictare, la masina de scris speciala. Si colegii mei de manastire, aveam un coleg acolo, fost coleg de Teologie, imi citea din Filocalie si eu, dupa dictatul lui, am scris scrierile din volumul I, aproape tot din volumul II si destul de mult din volumul IV. Cu asta am inceput. Asa m-am raportat eu la Filocalie. Bineinteles ca avandu-le la indemana le-am mai si citit. Am citit si la masa. In timpul mesei, in manastiri, se citeste din scrieri duhovnicesti si eu personal am citit de multe ori din Filocalie, din textele pe care mi le copiasem. Asa m-am raportat la Filocalie: eu si Filocalia.

Dupa aceea am inceput sa aprofundez. Am inceput ca in predicile pe care le tineam sa aduc si argumentare filocalica. In general predicile noastre sunt predici axate pe Evanghelie si pe evenimentele pe care le sarbatorim. Sunt putini, prea putini, foarte putini, aceia dintre cei care propovaduiesc in Biserica noastra Ortodoxa care sa se raporteze si la scrieri filocalice sau la texte din Filocalie. Eu am folosit de multe ori si imi place sa folosesc si voi folosi si pe mai departe texte filocalice in cuprinsul predicilor pe care le tin. Bineinteles ca nu intotdeauna se potriveste. N-as putea zice ca de fiecare data aduc si texte filocalice, nu. De obicei pornesc de la Evanghelie sau de la evenimentul sarbatorit si aduc in special argumentare din Filocalia pentru toti, din sfintele slujbe ale Bisericii noastre pentru ca acestea sunt cunoscute, sau cel putin presupunem ca sunt cunoscute, sau oricum credinciosii auzind textele respective pot sa le auda si in biserica si pot sa si le improprieze, sa se familiarizeze cu ele. Dar si din Filocalie. De exemplu un cuvant ca acesta: "Credinta neclintita este un turn intarit si Hristos Se face toate celui ce crede" poti sa-l folosesti foarte bine si intr-o predica. Sau: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine". E un text care asa de mult imi place incat de cate ori am posibilitatea sa-l spun sau sa-l scriu - cand fac o demonstratie despre felul cum scriu eu la masina cu asta incep totdeauna: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-Si aduca aminte de tine". E un cuvant din Sfantul Marcu Ascetul din Filocalia volumul I.

Dupa aceea, la manastire fiind, am dat de niste manuscrise ale parintelui Staniloae, Dumnezeu sa-l odihneasca, in care erau cuprinse texte din Filocalie inca nepublicate, si anume Sfantul Petru Damaschin, care e publicat in volumul V din Filocalia, si Sfantul Simeon Metafrast publicat tot in volumul V. Apoi am gasit si intr-o alta traducere decat cea din Filocalie cuvintele Sfantului Isaac Sirul traduse de Zorica Latcu, maica Teodosia. Le-am copiat si pe acestea, deci si Petru Damaschin si Simeon Metafrast, apoi Sfantul Isaac Sirul care e publicat in volumul X din Filocalie. Intre timp am dat si peste scrierile cuviosului Dorotei, publicate in volumul IX, care de la inceput mi-au placut foarte mult. Pentru ca daca e vorba sa spun despre eu si Filocalia, apoi trebuie sa spun si ce mi-a placut. Mi-a placut tare mult de la inceput cuviosul Dorotei cu invataturile lui asa de simple si de accesibile tuturor, nu sunt niste scrieri grele, niste scrieri sa te tot gandesti ca oare ce a vrut sa spuna, ci sunt niste scrieri care te odihnesc de la inceput, care le intelegi, vezi ca e asa. Dumnezeu sa o odihneasca pe mama, venea pe la mine pe la manastire si ma asculta predicand, si zicea cateodata: "Sa stii ca mi-o placut toate celea, toate celea le-am intales. Da? acum daca ma duc sa-i spun lui tata-tau acasa sa stii ca nu-i mai pot spune nimic". E o experienta. Acele scrieri sunt intelese de toti care sunt facute pentru toti. Daca sunt facute pentru oameni simpli le inteleg si cei cu invatatura mai multa iar daca sunt facute pentru oameni intelectuali, o elita intelectuala, nu le intelegi. Zicea mama, Dumnezeu s-o odihneasca, cand venea cate cineva pe la mine pe acasa si stateam de vorba - cate un intelectual -, zicea: "Parca ati vorbit in alta limba".

Asa se intampla si cu scrierile filocalice, sunt scrieri care nu sunt accesibile tuturor. De exemplu nici eu nu citesc, nici macar cu interes de studiu si cu interes de impodobire a mintii, nu citesc volumul III din Filocalie. Pentru ca l-am citit odata si cu atat am ramas. Asa mi s-au parut de inalte gandurile de acolo incat am zis ca mai bine gasesc altceva, ceva ce mi se potriveste. E interesant, e pentru anumite minti lucrul acesta, poate ca sunt unii care sunt formati pe gandurile Sfantului Maxim Marturisitorul din volumul III din Filocalie, "Saizeci si cinci de raspunsuri catre Talasie", insa sunt asa de grele, sunt asa de inaccesibile cel putin pentru mine, incat le-am lasat de-o parte. Iata cum ma raportez eu la Filocalie. Pun de-o parte un volum care nu ma preocupa, un volum care nu ma atrage, un volum intreg, scrierile unui sfant mare. Dar nu fac acelasi lucru cu volumul II din Filocalie, care cuprinde tot scrieri ale Sfantului Maxim Marturisitorul. De pilda, Filocalia volumul II incepe cu un "Cuvant ascetic" care imi place tare, tare mult si il recomand din toate puterile mele. Dupa aceea capetele despre dragoste, "Patru sute de capete despre dragoste", cuvinte scurte, practice, iarasi imi plac foarte mult si ma raportez la ele cu toata bucuria, si mai ales dupa ce am buchisit la ele, dupa ce am inceput sa le am si in minte nu numai in carte. Apoi m-am raportat cu bucurie - tot din volumul II din Sfantul Maxim Marturisitorul - la cuvinte despre cunostinta de Dumnezeu, "Capetele gnostice", foarte interesante si la fel accesibile. Insa cand ajung la volumul III gata, nu mai citesc.

M-am raportat cu bucurie la toate scrierile practice din Filocalie, la cele din volumul I in special, la scrierile lui Evagrie, la scrierile Sfantului Ioan Casian, mai ales Sfantul Marcu Ascetul. Asa de mult imi place, pentru ca sunt cuvinte scurte care trebuie invatate, pentru ca daca nu le inveti pe de rost nu le stii, n-ai ce stii. Bineinteles ca nu le cunosc nici eu pe toate si chiar daca le-as cunoaste e greu sa le aduci in fata cuiva: uite si asta o spune Sfantul Marcu Ascetul. Insa important este nu sa faci performante de Filocalie, eu n-am facut performante de Filocalie, desi Parintele Staniloae zicea ca sunt unul dintre cei mai buni cunoscatori de Filocalie pe care i-a intalnit Parintele Staniloae. De ce spun lucrul acesta? Pentru ca e vorba sa spun ceva despre eu si Filocalia. Nu numai de asta, ci si pentru ca asta arata ca nu sunt foarte multi cunoscatori de Filocalie. Filocalia nu-i o carte de biblioteca. Parintele Staniloae zicea ca Filocalia trebuie citita ca Scriptura, Filocalia trebuie citita de multe ori, studiind, aprofundand. De ce? Pentru ca altfel nu o tii minte, ramane la suprafata mintii, nu are radacina in constiinta noastra. Ori Filocalia nu-i o colectie de carti, scrierile filocalice nu sunt scrieri care trebuie sa le inveti ca sa le stii si sa le mai spui si altora. V-am spus eu ca de multe ori inveti si niste lucruri care nu-ti trebuie chiar in momentul in care le inveti dar care dupa aceea pot fi folositoare. Si iarasi vin la mama, Dumnezeu s-o odihneasca. Cand citeam eu cate ceva si studiam, zicea: "Ma copile, asta-ti trabuie la ceva, te-ntraba cineva din ce-nveti acuma, dai vreun examen?" Si ziceam: nu. "Ma copile, nu-ti mai bate capul daca nu te-ntraba nimeni". Stimati ascultatori, asa-i pentru cineva care nu are preocupari intelectuale. Cand lucram la licenta si nu mai gatam odata, si vedea mama ca fac si stric si mai scriu odata zicea: "Apoi tu de aceea nu mai gati odata, ca tot faci si straci. Fa dintr-o data". Nu merg lucrurile, nu le-ntelegi daca nu le faci, daca nu esti in ele nu le-ntelegi.

Asa ca Filocalia poate fi citita ca s-o ai depozitata in tine. Domnul Hristos spune ca "din prisosinta inimii graieste gura" (Matei 12, 34), Domnul Hristos spune ca "omul cel bun din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune si omul cel rau din vistieria cea rea a inimii sale scoate cele rele" (Matei 12, 35). Sunt cuvinte adevarate, cuvinte spuse de Domnul Hristos, dar cuvintele acestea sunt si indemnatoare pentru noi ca sa ne adunam ceva bun, sa avem un depozit bun. E mare lucru sa porti in suflet niste ganduri pe care sa le ai la indemana, nu cand te intreaba cineva, ci cand iti trebuie tie, sa te raportezi la un anumit lucru prin gandurile pe care ti le-ai impropriat. Cum ar fi acum, fiind vorba de Filocalie, scrierile filocalice le depozitezi in suflet, in minte, le aduni in inima - dupa expresia Scripturii - si apoi din inima ele ies la iveala atunci cand ai tu trebuinta de ele, te poti raporta la ele. Sigur ca cineva care are preocupari de Filocalie si-si aduna ganduri filocalice, are la indemana, vehiculeaza cand trebuie cu niste idei pe care nu le-ar avea daca nu ar fi adunate si in suflet. Un profesor de tipic si de muzica bisericeasca de la Sibiu - ne spunea Parintele Serafim, Dumnezeu sa-l odihneasca -, zicea profesorul respectiv: "Tipicul e in minte, in carti sau nicaieri". Asa-i si Filocalia. E in carte dar nu-i destul sa fie in carte, ea trebuie sa fie folosita, trebuie sa fie pusa in practica si numai in masura in care cunosti, in masura in care ai la indemana ideile respective, poti sa le folosesti si sa le ai pe mai departe in vedere. Bineinteles ca se si uita, sunt si lucruri care se uita, lucrurile care n-ai mai revenit asupra lor se uita, se astupa de altele, poate tot bune. Noi de fapt n-avem numai Filocalia. Fie ca ne preocupam in mod special, fie ca nu ne preocupam in mod special de Filocalie, nu avem numai Filocalia. Sunt si alte carti duhovnicesti tot importante, tot ziditoare de suflet. Nu ne trebuie atat cat putem sa stim, insa ne ajuta tot ceea ce stim pozitiv.

Eu aici, la Timisoara, am tinut o conferinta intitulata "Scopul si tinta vietii crestine". Si in cuprinsul acestei conferinte m-am folosit si de texte filocalice, respectiv de scrieri filocalice "Convorbiri cu parintii din pustia sketica" cuprinse in Filocalie in volumul I si scrise de Sfantul Ioan Casian. M-am raportat si atunci la Filocalie. A fost ceva eu si Filocalia. De altfel, stimati ascultatori, sa stiti ca pe mine nu ma intereseaza acum sa stiti cum m-am raportat eu la Filocalie, ci asta e o sugestie, o sugestie in sensul acesta ca auzind cineva expresia "eu si Filocalia" sa se intrebe si el insusi cum sta el fata de Filocalie. Mai intai de toate: stie despre Filocalie? In orice caz cei care ati citi afisul macar de atunci incoace stiti. Sunt altii care n-au citit afisul si nu au auzit niciodata de Filocalie, nu le-a pus nimeni in fata notiunea "filocalie". Nu-i nici o greseala in fond, pentru ca nu de asta depinde mantuirea cuiva daca stie sau nu stie ce-i Filocalia, daca a vazut sau n-a vazut Filocalia, daca a citit sau n-a citit texte filocalice. Dar te ajuta foarte mult. Ganditi-va ca in douasprezece volume sunt multe ganduri pe care oamenii le-au scos din trairea lor duhovniceasca, din experienta lor, din gandirea lor religioasa aprofundata. Au scris scrieri care dupa aceea au fost insumate in ceea ce numim noi Filocalia si in ceea ce de fapt este Filocalia in limba romana, in douasprezece volume: monument de gandire ascetico-mistica, de gandire ortodoxa. Scrise pe parcursul cam a o mie de ani. Poate ca s-ar putea imbogati Filocalia si cu alte scrieri. Scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog, daca ar fi fost cuprinse in Filocalie, n-ar fi fost nici o greseala pentru ca cei care au alcatuit Filocalia au avut in vedere niste experiente, niste ganduri care se potrivesc unele cu altele, si scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog sunt foarte bune, foarte frumoase. Dar cine ajunge sa le poata cuprinde pe toate?

Oricum vreau sa fie o sugestie intalnirea din aceasta seara in legatura cu Filocalia si mai ales sub titlul "eu si Filocalia", o sugestie pentru cei care nu s-au raportat pana acum sau care ar putea macar de acum sa se raporteze la Filocalie. Adica sa-si puna problema aceasta, fiecare: eu si Filocalia. Cum stau eu fata de Filocalie? Am auzit de Filocalie? Da, am auzit. Stiu ce-i Filocalia? Da, stiu. Este o carte in care se trateaza despre iubirea de frumos. Ce cuprinde cartea? E o colectie de scrieri in care se arata cum poate omul sa se curateasca, sa se lumineze si sa se desavarseasca. Si mai e ceva totusi, pentru ca pe langa desavarsire mai urmeaza si indumnezeirea. Aceasta-i din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu vine catre om, omul merge catre Dumnezeu. Se intalneste Dumnezeu cu omul si isi lucreaza omul, cu ajutorul lui Dumnezeu, inaintarea in viata duhovniceasca nu numai pana la masura desavarsirii - daca exista totusi o masura a desavarsirii, pentru ca am spus ca se spune, in Filocalie chiar, ca desavarsirea e fara de hotar. Desavarsirea n-are hotar, niciodata nu este un punct in care sa zici: gata, nu mai am ce face. Si in vesnicie omul e angajat in inaintare, nu exista o stagnare pentru cineva care e preocupat de viata duhovniceasca.

Prin urmare, stimati ascultatori, as vrea sa ramanem cu dorinta acesta de a cunoaste Filocalia sau de a cunoaste macar scrieri din Filocalie. Nu stiu cine ar putea sa se angajeze sa citeasca douasprezece volume din Filocalie, sa faca performante de cunostinte filocalice. Important este ca ceea ce citim sa intelegem, sa cunoastem, sa ne impropriem, sa ne putem raporta la scrierile pe care le-am citit, pe care le avem in vedere, si cu ajutorul lui Dumnezeu sa ne formam, sa ne modelam prin gandurile cuprinse in Filocalie. Mai intai sa ne impodobim mintea cu ganduri din Filocalie si apoi sa ne impodobim viata cu gandurile din Filocalie pe care le purtam in noi. Asa incat Filocalia sa se intrupeze in noi, in viata noastra, spre binele celor multi. E ceea ce imi doresc mie personal si ceea ce va doresc la toti.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, in continuare, maine, vom avea in vedere scrierile mai indeaproape, si textele care nu se uita niciodata. Depinde de receptivitatea omului fata de texte. Eu o sa va spun maine seara ce texte anume, o sa va spun texte din Filocalie cu care m-am intalnit pentru prima data si care mi-au ramas de la prima lectura. Adica nu o sa va spun ce am mai invatat din Filocalie anul acesta sa zicem, ci ce anume m-a impresionat de la prima lectura. Cand am citit-o mai intai Filocalia, cat aveam atunci sau la cat am ajuns eu atunci, o sa va spun ce texte anume mi-au ramas de atunci si cu care am strabatut iata, din 1948-49. V-am spus ca nu mai stiu despre rugaciune in gandirea lui Evagrie Ponticul, dar stiu de atunci ca rugaciunea este "vorbirea mintii cu Dumnezeu". E un cuvant din Filocalie care mi s-a implantat de la prima lectura. Despre asa ceva vom vorbi cu ajutorul lui Dumnezeu maine seara. Va multumesc.

Ce este indumnezeirea?

Parintii cei duhovnicesti, vorbind despre apropierea omului de Dumnezeu, compara legatura omului cu Dumnezeu cu fierul incalzit in foc. Si spun ca asa cum fierul incalzit in foc primeste insusirile focului, are si el ceva din ceea ce este focul, tot asa si omul care are o legatura cu Dumnezeu intra in legatura cu Dumnezeu in asa fel incat Dumnezeu Se infatiseaza pe Sine in om, il indumnezeieste. Daca stim ce inseamna un lucru incalzit, stim ce inseamna si un om indumnezeit. Adica ceva ce intra in legatura cu Dumnezeu, un om in care Dumnezeu Se manifesta. Se spune ca Fiul lui Dumnezeu intrupat a indumnezeit firea omeneasca. Asa, in continuare, Fiul lui Dumnezeu se intrupeaza in credinciosi, credinciosii devenind madulare ale trupului mistic al lui Hristos si devenind mladite din vita care este Hristos, primind ceva din prezenta Domnului nostru Iisus Hristos. Bineinteles ca asa cum smerenia - zice Sfantul Ioan Scararul - este un dar fara de nume pe care il cunoaste numai cel care-l are, tot asa si indumnezeirea este ceva mai presus de intelegere, dar inteles numai de acela care se indumnezeieste, care devine participant la firea dumnezeiasca, cum ar zice Sfantul Apostol Petru (II Petru 1, 4). E un lucru pe care il urmarim dar pe care nu-l intelegem. Il avem in vedere dar nu-l putem intelege decat atunci cand simtim adierea dumnezeiasca in noi prin har. Harul este o energie necreata. Se spune ca Dumnezeu este de infinite ori infinit mai presus de energiile Sale, dar a gasit calea aceasta de modelare si de indumnezeire a omului prin energia aceasta necreata, prin har, si aceasta duce la indumnezeire.

In slujbele noastre sunt alcatuiri in care se pomeneste despre indumnezeire in intelesul acesta. Vorbind cu Maica Domnului zicem intr-o stihire: "Noi cei indumnezeiti prin tine", adica cei care putem fi indumnezeiti prin tine, prin Maica Domnului, prin mijlocirile Maicii Domnului, respectiv prin Domnul Hristos care este pricina indumnezeirii noastre.

Desavarsirea poate fi o stare actualizata sau o aspiratie continua?

Desavarsirea in general este o aspiratie. Daca zice Domnul Hristos: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este", inseamna ca desavarsirea este o aspiratie. Cine poate zice ca-i bun ca Dumnezeu, ca-i sfant ca Dumnezeu, ca-i milostiv ca Dumnezeu si asa mai departe? Dar e ceva care se poate si actualiza, nu in final, ci pe parcurs, adica poate fi cineva despre care sa ai convingerea ca este un om aproape de desavarsire, de desavarsire asa cat o intelegem noi. Asa ca desavarsirea fiind fara de hotar, nu poti sa zici ca are hotar in clipa in care cineva se socoteste inaintat. De altfel sa stiti ca un om inaintat in viata duhovniceasca nu se socoteste inaintat. In Filocalie este un cuvant al cuviosului Dorotei care spune ca "cu cat se apropie omul mai mult de Dumnezeu, cu atat se socoteste pe sine mai nedesavarsit", mai pacatos chiar spune. Cu cat e omul mai preocupat de sine cu atat isi cunoaste laturile negative mai bine, dupa cum sunt oameni care zic: "Apoi eu n-am facut nici un rau la nimeni, sunt om cumsecade, sunt om de treaba". Eu nu zic ca nu-i om de treaba, Doamne ajuta sa fie toti de treaba, dar pana la desavarsire e cale lunga. Numai cine nu stie ce-i desavarsirea zice ca-i desavarsit.

Va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre apocatastaza.

Apocatastaza este o idee, o teorie, anume ca la sfarsitul tuturor, in cele din urma, Dumnezeu nu va suferi sa-i lase pe oameni in chinurile, in pedepsele iadului, ci-i va mantui pe toti. Este o idee pe care a avut-o si Origen, un scriitor bisericesc, insa Biserica noastra nu o admite, si cand l-a condamnat pe Origen a condamnat si apocatastaza. Noi stim ca Dumnezeu e bun si ne gandim ca Dumnezeu poate face tot ce vrea El sa faca spre bine, insa nu ni s-a descoperit lucrul acesta ca va veni si o vreme in care se vor restabili toate si in care se va termina si cu suferintele, cu chinurile iadului. Biserica noastra nu invata aceasta si nu invatam nici noi personal. Ca poate cineva sa creada in Dumnezeu Cel care face si asa ceva, ma rog, il priveste, insa nu e important sa ne gandim la faptul ca se vor sfarsi odata si odata toate chinurile, ci sa traim in asa fel ca sa nu ajungem nici macar intr-o pedeapsa vremelnica.

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti". Cum trebuie sa vedem iubirea de sine?

Iubirea de sine este o realitate. Omul e creat sa se iubeasca pe sine si acesta este punctul de plecare in porunca. Adica Domnul Hristos nu condamna iubirea de sine, ci o are in vedere ca o realitate care e concrescuta cu existenta umana. Fiecare dintre noi ne iubim pe noi insine. E adevarat ca exista si o iubire nerationala de trup - iubirea aceasta e pomenita de Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie in volumul II la capetele despre dragoste, poate va veni maine seara vorba despre asta sau si despre asta; depinde cate mi-or veni atunci in minte, ca daca voi pierde ceva din vedere n-am ce face - si exista o iubire rationala de sine. Sfantul Apostol Pavel, cred ca stiti, in Epistola catre Efeseni are niste invataturi in legatura cu iubirea intre soti. Cum sa-si iubeasca sotul sotia. Si spune acolo ca "nimeni nu si-a urat vreodata trupul sau ci-l incalzeste si-l hraneste" (Efeseni 5, 29). Asta inseamna ca Sfantul Apostol Pavel are in vedere iubirea aceasta de sine, iubirea rationala de sine, care este masura iubirii de aproapele. Nu stiu cine ar putea spune ca iubeste pe aproapele ca pe sine insusi, dar aceasta este porunca, e o porunca si porunca in general angajeaza, porunca ne angajeaza intr-o lucrare de disciplinare, de inaintare in cele bune, de pilda cum e cu iubirea. Dar pana unde putem ajunge, cat facem din aceasta, numai Dumnezeu stie, nu stim nici macar cat ni se cere, chiar daca ni se spune "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". De pilda samarineanul milostiv din pilda cu samarineanul milostiv, a iubit pe aproapele sau dar nu stiu daca l-a iubit ca pe sine insusi. Insa ne este recomandat. Macar la masurile acelea daca am fi toti cei din lumea aceasta ar fi extraordinar de mult bine facut in lumea aceasta, la masurile samarineanului milostiv, care a dat ceva din ceea ce avea: din averea lui, din comoditatea lui, din ceea ce avea el la indemana i-a dat celui care era in suferinta, i-a completat lipsurile prin ceea ce avea. Si era un pas, o inaintare spre iubirea de aproapele. Stiti ca Domnul Hristos prin pilda cu samarineanul milostiv (Luca 10, 28-37) a raspuns la intrebarea: "Cine este aproapele meu?", si a aratat cum trebuie sa fie iubirea fata de aproapele. Din aceasta intelegem ca e nevoie de o angajare, cat se poate face la masurile noastre, pentru ca binele de care ne aducem aminte nu totdeauna il putem si implini. Sfantul Marcu Ascetul in Filocalie are cuvantul: "Fa binele de care iti aduci aminte si cel de care nu-ti aduci aminte ti se va descoperi tie", deci angajarea aceasta in a face ceva pentru altul, pentru cel care are trebuinta de ajutorul tau. A-l iubi pe cineva ca pe tine insuti inseamna nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci insemna si a cauta promovarea lui, a cauta inaintarea lui, a cauta odihna lui, sa fie odihnit prin existenta ta: in jurul tau sa poti, sa-i fericesti pe toti.

Cum credeti ca-l apropie pe credincios de Filocalie exemplul pelerinului rus?

Stiti cum, in scrierea aceasta se pomeneste despre Filocalie, ca el s-a folosit foarte mult din citirea Filocaliei, in limba rusa bineinteles. Si atunci poate zice cineva: "Mai frate, daca e asa interesanta si asa folositoare Filocalia, hai sa citesc si eu Filocalia".

Rugaciunea inimii poate fi dobandita in lume?

Da, de ce sa nu poata fi? Depinde ce intelegi prin "rugaciunea inimii". Unii cred ca rugaciunea inimii este de fapt repetarea continua a rugaciunii "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" pana la masura aceea incat niciodata sa nu existe o clipa in existenta omului in care sa nu se deruleze aceasta rugaciune in constiinta lui. Sa stiti ca nu-i asa. Rugaciunea aceasta este o modalitate de a tine legatura cu Dumnezeu, e o metoda. Eu m-am intrebat de multe ori: de cate ori trebuie sa zica cineva "Doamne miluieste-ma!" ca sa-l miluiasca Dumnezeu? Eu cred ca Dumnezeu il miluieste chiar si prin faptul acesta ca se angajeaza in rugaciunea aceasta, adica e o mila a lui Dumnezeu sa te poti angaja in rugaciunea aceasta. Dar performante de rugaciune in felul acesta nu stiu cine poate face. Poate cineva care are un regim ca pelerinul rus, care n-avea nici o treaba in lumea asta. Ce facea pelerinul rus decat se ducea dintr-o manastire intr-alta si zicea "Doamne Iisuse" pe drum, si zicea "Doamne Iisuse" acolo, si unde se gasea zicea, nu-l punea nimeni sa faca si altceva. Era si infirm de altfel, avea ceva, o paralizie la mana, nu putea sa fie angajat. Pai cati dintre noi pot sa aiba situatia aceasta? Nici nu se recomanda o situatie de felul acesta. Toti care suntem angajati in viata sociala cu ceva nu putem sa facem lucrul acesta.

Ori asta e o rugaciune in care Il afirmi si pe Dumnezeu dar il afirmi mult pe om, pentru ca ceri mila lui Dumnezeu pentru tine, pentru "mine pacatosul": "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Cand inaintezi in rugaciunea aceasta ar trebui sa izbucneasca din suflet si niste cuvinte ca acestea: "Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale". Zic eu ca acesta-i tunetul pamantului catre cer. Are si pamantul un tunet. Expresia aceasta a cunoasterii maretiei lui Dumnezeu: "Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant - orice am zice noi - nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale", faptul acesta de a te simti coplesit de Dumnezeu. Pana la urma, rugaciunea de toata vremea e o atitudine, un simtamant care il realizezi si prin a zice "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".

Sfantul Maxim Marturisitorul - a fost vorba despre "Cuvantul ascetic" din volumul II din Filocalie - raspunde la intrebarea pusa de fratele: "Cum se face ca Sfantul Apostol Pavel care zice "Neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat avand atatea lucruri de facut?" Si batranul, respectiv Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunde: "Rugaciunea neintrerupta consta in a avea mintea lipita de Dumnezeu cu multa evlavie si cu dor, a atarna pururea cu nadejdea in El si a te increde in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Iata o definitie a rugaciunii pe care n-o baga in seama toata lumea. Stiti ca Kallistos Ware a scris o carte despre "Rugaciunea inimii in Filocalie" - parca asa ceva titlu are - si n-are in vedere definitia acesta a Sfantului Maxim Marturisitorul. Poate n-a dat peste ea sau poate n-a bagat-o in seama, insa eu o socotesc foarte importanta. Iata ce spune Sfantul Maxim Marturisitorul despre rugaciunea de toata vremea, despre rugaciunea neintrerupta. Nu ca este o repetare a rugaciunii, ci ca este o stare sufleteasca in care te socotesti in fata lui Dumnezeu, ai mintea lipita de Dumnezeu, fiti atenti: "cu multa evlavie si cu dor", adica se gandeste la Dumnezeu ca la Dumnezeu. La noi au fost niste calugari francezi care au trecut pe la noi dupa ce au fost pe la Sfantul Munte si ne-au spus ca la Sfantul Munte este o vorba care zice asa: "La Dumnezeu sa te gandesti ca la Dumnezeu nu ca la om si sa-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul". Ce inseamna asta? Sa te gandesti la Dumnezeu cat mai neintrerupt dar sa te gandesti la Dumnezeu "ca la Dumnezeu nu ca la om", "cu multa evlavie si cu dor" ar zice Sfantul Maxim Marturisitorul. "Si a atarna pururea cu nadejdea in El - nadejdea fiind lucratoare in raport cu Dumnezeu - si a te increde in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla". Sa ai constiinta aceasta ca Dumnezeu e la carma vietii tale, asta-i rugaciunea de toata vremea. Nu neaparat sa zici "Doamne Iisuse" in toata vremea.

Sa stiti ca eu le spun totdeauna, si mai ales la cei care au munca intelectuala, sa-si faca datoria. Voi sunteti studenti. Multi din cei care sunteti aici sunteti studenti. Pai foarte bine. Apoi sa fiti studenti, sa studiati daca sunteti studenti, nu sa renuntati la studiu ca sa va rugati. Sa va rugati cand aveti timp de rugaciune dar sa aveti vreme de studiu ca doar sunteti studenti. Si nu se poate face cu mintea bine doua lucruri deodata. Cand studiezi, studiezi si dupa aceea iti gasesti vreme si de rugaciune. Am citit eu candva o carte de sentinte duhovnicesti - de aceea nu m-am putut ocupa numai de Filocalie, ca am mai citit si altceva. Si spune acolo ca era un calugar intr-o manastire care copia carti - stiti ca tiparul s-a descoperit tare tarziu, abia in secolul XV - si, copiind el carti, scria cat scria si dupa aceea se uita, ridica privirea in sus, spunea ceva in gand si iarasi scria si iarasi facea asa. Si il intreaba cineva, un calugar, un coleg de-al lui, ca ce face. Si ii raspunde: "Tu esti calugar si nu stii ce fac? Uite ce fac. Intai imi inalt gandul la Dumnezeu si zic: "Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte, Doamne ca sa-mi ajuti mie grabeste. Slava Tie Doamne, slava Tie". Dupa aceea ma apuc si scriu", si bineinteles ca in timpul cat scria trebuia sa fie atent la ce scrie, nu mai zicea asa. Si apoi intrerupea putin scrisul si iarasi zicea: "Slava Tie Doamne, slava Tie. Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte, Doamne ca sa-mi ajuti mie grabeste". Asa ceva se poate face. Dar ca sa inlocuiesti studiul cu rugaciunea sau sa-ti faci din rugaciune profesiune, nu-i corect.

Parca asta era intrebarea nu? Si daca se poate in lumea asta sa ai rugaciunea inimii. Pai se poate. Se poate pentru ca rugaciunea inimii nu inseamna sa spuna cineva despre cineva - de exemplu sa stiti ca mie mi s-a spus ca cutare are rugaciunea inimii. Nu stiu daca cine mi-a spus era sigur sau era sigur numai pentru el, pentru ca asta e o chestiune pe care n-o poate sti cineva daca o ai sau n-o ai. Rugaciunea inimii este participarea totala la rugaciune. Poate sa fie o Liturghie. Sa stiti ca noi avem datorie si de a participa la slujbele Bisericii. Nu se poate inlocui rugaciunea liturgica cu rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Cu asta ne ajutam asa cum ne ajutam si cu rugaciunea liturgica. Mergem la biserica. Pai atunci ar putea zice cineva - si zice si catre mine si pe la spovedit -: "Parinte, e drept ca nu merg la biserica, dar ma rog acasa". Apoi nu se roaga el acasa cat s-ar ruga la biserica daca ar merge. Si atunci eu zic: bine, atunci inseamna ca pot sa nu mai existe biserici, ca se roaga oamenii pe acasa. Nu-i asa. Sunt niste datorii care trebuie implinite si care sunt tot rugaciune si care te ajuta tot pentru rugaciune, dar cand nu-i slujba la biserica, cand esti pe drum, cand esti undeva si astepti ceva, in loc sa te gandesti la orice, si mai ales la lucruri necuviincioase, zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" intins, asa cum e randuiala. Calugarii sunt datori. Cum a zis parintele acela: "Tu esti calugar si nu stii ce fac?". Pai asa, un calugar e dator sa spuna intr-una "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Dar tot asa cu intrerupere. Intr-una cand nu e angajat in altceva. Eu, de exemplu acum, nu pot sa va vorbesc si sa zic in acelasi timp "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si nici nu-mi reprosez ca nu zic. Si nu mi-i frica ca daca ma voi duce in fata lui Dumnezeu va zice Dumnezeu: bine dar sa stii ca tu ai fi putut sa mai zici de vreun milion de ori "Doamne Iisuse" si n-ai zis. Nu se poate. Pentru ca asta este o metoda, nu e o treaba pe care ti-o numara cineva, nici tu singur nu trebuie sa ti-o numeri.

Diavolul ne cunoaste gandurile?

Cred ca intrebarea asta mi-ati mai pus-o parca si de alta data si nu stiu ce v-am raspuns atunci, ca sa va raspund si acum tot asa. Insa in Filocalie se spune la Evagrie Ponticul ca diavolul nu cunoaste decat gandurile exprimate. Apoi stiti care ganduri le cunoaste diavolul? Acelea care ti le aduce el. Acelea e sigur ca le cunoaste.

A fi monah e o chestiune de vocatie?

E bine sa fie omul de vocatie, ca daca nu ramane un improvizat toata viata.

In ce consta aceasta?

Vocatia? Pai e greu de spus in ce consta vocatia. Vocatia trebuie simtita nu stiuta. Iti dai tu seama ca asta ti-e calea. Eu de exemplu, cand m-am angajat la viata calugareasca, m-am angajat pentru ca am simtit ca asta-i calea mea, n-am mai avut un termen de comparatie, dar nici nu m-am angajat pana cand nu am fost hotarat asa, ca toata lumea daca ar fi zis sa nu ma fac calugar, tot ma faceam. Si, cu cinci minute inainte de a ma hotari, daca zicea toata lumea ca ma fac calugar spuneam ca nu-i sigur.

Vorbiti-ne, va rugam, despre dreapta socoteala.

Dreapta socoteala este un dar de la Dumnezeu care vine cu vremea. Cititi in Filocalie "Convorbiri cu parintii din pustia sketica" de Sfantul Ioan Casian, volumul I, a doua convorbire si nu ma mai intrebati atunci pe mine.

In ce ordine recomandati citirea volumelor din Filocalie?

Deocamdata in odinea in care aveti la indemana Filocalia. Puteti sa incepeti si cu volumul XII. E important, e de sine statator cumva. In Filocalie nu exista un inceput, decat un inceput de tiparire sa zicem, un inceput de carte. Se poate citi volumul XII, se poate citi volumul IX, se pot citi cuvintele Avvei Dorotei pentru ca scrierile acestea nu au fost puse una dupa alta, una langa alta, ca sa se citeasca asa cum urmeaza, in ordinea in care sunt in carte, ci au fost scrieri de sine statatoare. Fiecare scriere a fost o scriere de sine statatoare si se poate citi pornind de la scrierea respectiva. De exemplu, eu recomand foarte mult, ati vazut ca am mai si pomenit, pe Sfantul Marcu Ascetul sau pe Sfantul Isaac Sirul. Poti sa incepi cu volumul X cu Sfantul Isaac Sirul. Poti sa incepi foarte bine si cu volumul I. Sunt lucruri mai simple cumva dar practice, se poate incepe si cu volumul I. Nu trebuie neaparat sa citesti intai "Capetele morale" ale Sfantului Antonie cel Mare. Poti sa citesti foarte bine "Epistola catre Nicolae monahul" de Sfantul Marcu Ascetul. Important este sa citesti cat mai multe scrieri si mai ales sa si tii minte ce-ai citit, adica nu numai asa, sa tii minte ca ai citit.

Pentru ca sunt multe intrebari despre Maica Domnului, va rugam sa ne vorbiti despre icoana Maicii Domnului.

Draga, eu despre icoane nu prea pot vorbi multe, pentru ca pentru mine icoanele sunt doar niste obiecte sfintite. As putea sa va spun ceva despre Maica Domnului asa, care mi-e mie la inima: Maica Domnului, locas al Preasfintei Treimi. E un gand care e al meu de fapt si de aceea mi-e drag. Sa va spun ceva, acum ca a venit vorba de "mi-e drag un gand". La noi la manastire a fost un parinte care a scris un fel de roman. Nu era cine stie ce, el credea ca-i mare lucru. Si acolo era vorba de o fata care trebuia sa-l ierte pe cineva care i-a facut niste necazuri, si zice fata - un baiat isi cere iertare si fata ii raspunde - cumva asa in doi peri, ca "Dumnezeu sa te ierte". Nu i-a spus ca-l iarta. Si atunci eu am zis: stii de ce a zis fata aceea ca nu-l iarta, sau nu i-a spus direct ca-l iarta? Pentru ca seamana cu tata-sau. Adica cu autorul.

Deci, sunt ganduri care ne sunt dragi pentru ca sunt ale noastre si pentru ca le-am spus noi poate mai intai, sau le-am descoperit noi, si mie mi-i foarte drag gandul acesta ca Maica Domnului e locas al Preasfintei Treimi. De unde incepe gandul acesta? Incepe de acolo, ca atunci cand Preasfanta Fecioara Maria l-a intrebat pe ingerul binevestitor "Cum va fi aceasta de vreme ce au nu stiu de barbat?" ingerul i-a raspuns asa: "Duhul Sfant Se va cobori peste tine - deci Duhul Sfant - si puterea Celui Preainalt - puterea lui Dumnezeu Tatal - te va umbri, de aceea si Sfantul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema". Prin urmare cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt unite in Preasfanta Fecioara Maria, in Maica Domnului. Sigur ca o mama nu-i mama numai cat poarta pe copilul ei in sine, ci e mama in vesnicie. Si Domnul Hristos n-a fost purtat de Maica Domnului numai in pantecele ei ci si in inima ei. Apoi sa stiti ca de inima Maicii Domnului Domnul Hristos niciodata nu S-a despartit. Astfel stand lucrurile, Maica Domnului ramane locas al Preasfintei Treimi, umbrita de Tatal ceresc, miluita de Fiul pe care-L purta in inima si avand pe Duhul Sfant asupra ei.

Maica Domnului e chemata de noi in rugaciune si in intelesul acesta ca ea care a purtat in sine - fiind locas al Mantuitorului a fost locas al Sfintei Treimi. La Maslu e o stihire, o alcatuire, care are urmatorul cuprins - vorbim cu Maica Domnului -: "Pe tine, preacuratul palat al Imparatului ceresc, ceea ce esti mult laudata, te rog curateste-mi mintea mea cea intinata cu tot felul de pacate si o fa locas infrumusetat al dumnezeiestii Treimi, ca sa laud si sa maresc puterea ta si mila ta cea nemasurata, fiind mantuit eu netrebnicul robul tau". Adica eu robul Maicii Domnului, supus al Maicii Domnului, cinstitor al Maicii Domnului cer ceva de la Maica Domnului. Ce? Intai sa fiu mantuit, adica sa mi se curateasca mintea de tot felul de pacate. De ce? Ca sa fiu "locas infrumusetat al dumnezeiestii Treimi". Sa fiu si eu locas al Sfintei Treimi, al Tatalui al Fiului si al Sfantului Duh, si din aceasta stare sa pot sa laud si sa maresc puterea si mila cea nemasurata a Maicii Domnului. Numai sub darul Preasfintei Treimi pot intelege maretiile Maicii Domnului. Noi, ca ortodocsi, suntem cinstitori ai Maicii Domnului, intelegem ceva din maretiile Maicii Domnului prin darul lui Dumnezeu, prin puterea lui Dumnezeu. Asta este ceea ce va spun in loc de icoana Maicii Domnului. E tot o icoana, o icoana gandita.

Care este legatura intre dragoste si prietenie?

Legatura intre dragoste si prietenie este asa: prietenie fara dragoste nu exista. Dragoste fara prietenie exista. Cum? Poti sa iubesti pe cineva si sa n-ai constiinta ca si el te iubeste, in cazul acesta este o dragoste fara prietenie. In prietenie doua lucruri sunt importante: dragostea si respectul, iubirea care cinsteste. Dragostea si respectul sunt esenta prieteniei, numai ca trebuie sa fie reciprocitate. Daca nu-i reciprocitate nu exista prietenie. Cand eram eu student la Teologie, Mitropolitul de atunci, Mitropolitul Nicolae Balan, Dumnezeu sa-l odihneasca, l-a intrebat pe un coleg de-al meu: "Care-i cel mai bun prieten al tau?" si respectivul ii raspunde ca eu. Eu nu eram de fata. Poate ca daca eram de fata era cu semnul intrebarii raspunsul. Si atunci Mitropolitul ii zice: "Bine, dar el te recunoaste de prieten?" Pentru ca daca nu te recunoaste cineva de prieten nu ii esti prieten, ci ai doar calitatile care angajeaza pe cineva in prietenie: iubirea si respectul. Aceasta in general.

In special, pentru ca se pune de multe ori si problema aceasta, care trebuie sa fie relatiile de prietenie intre un baiat si o fata? Raspunsul este acesta: trebuie sa fie relatii de frate-sora. Daca e mai mult decat atat nu-i corect. Adica nu-i corect sa-si anticipeze casatoria, nu-i corect sa faca niste lucruri pe care nu le-ar putea face in conditii normale un frate si o sora. Asta e masura prieteniei intre un baiat si o fata, iar angajarea in prietenie e aceeasi: dragoste la ultima posibilitate a celui care iubeste si respect tot la ultima posibilitate. Poate ca stiti ca dragostea are masura, adica masura aceasta ca "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Daca faci asa e destul. Si, in ceea ce priveste cinstirea fata de om, e mai mare decat masura cinstirii de tine insuti. Stiti ca Sfantul Apostol Pavel zice "unul pe altul mai de cinste facandu-l", adica dandu-i mai multa cinstire decat iti dai tie insuti. Acesta e raspunsul la intrebare.

Care este distinctia intre normal si habotnic?

Apoi e greu de stiut. La unii e normala si habotnicia, la unii nu-i normala. Trebuie sa fi echilibrat, acesta e rostul cel mai adevarat si cel mai bun. Adica nu trebuie sa fii niciodata sa te arate lumea cu degetul ca tu esti acela care faci ceva deosebit. Sa-ti vezi de o treaba asa, echilibrat. Adica daca te duci la biserica nu stai tu mai mult in genunchi decat altul, sa vada oamenii ca tu stai in genunchi. In Pateric se spune ca asta-i smerenia, "sa fii intocmai cu toti". Si atunci n-ajungi la habotnicie. Dar, daca faci asa, numai - cum zicem noi prin Ardeal - ce-ti tapa dinlauntru, adica numai ce-ti vine tie si nu te mai gandesti la nimic altceva, nu-i corect si nu-i bine.

Cum se iarta pacatele impotriva Duhului Sfant?

Prin pocainta se iarta. De fapt pacatele impotriva Duhului Sfant sunt pacate care nu se lasa, impotrivirea fata de adevar de exemplu, sau de credinta, deznadejdea. Exista si o pocainta cu bucurie, o pocainta cu fata spre viitor, o pocainta care nu inseamna incremenire in trecut ci inseamna o actiune in prezent pentru o viata superioara in prezent si in viitor. Si atunci orice pacat pe care-l poti parasi poate fi iertat. Si Dumnezeu e bun si milostiv si iarta toate pacatele.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Drumul spre cunoasterea de sine. Convorbiri despre viata duhovniceasca

Hristos, prietenul clipelor de grea incercare