Miscarea agresiva a globalizarii antreneaza in zilele noastre din ce in ce mai multe tari europene, in speta pe cele care fac parte din Uniunea Europeana. Acordarea noilor "valori" vestice este propusa, de fapt, tuturor etniilor, cultelor si culturilor care intra in contact cu liberalismul occidental, contra unui pret: renuntarea la propriile valori, care nu se aliniaza etosului avangardist.

Ne aducem aminte ca, in oferta Europei, in ceea ce priveste aderarea tarii noastre la Uniune, se presupunea ca fiecarui stat-membru i se respecta propriile valori (de orice ordin), ce vor avea rolul de a imbogati patrimoniul comun.

Toti vor darui si toti vor primi, ca intr-un paradis terestru. Cu trecerea timpului, "onestitatea" a iesit la iveala; astfel, se recomanda tuturor membrilor acestui organism anumite practici imorale si anti-firesti. Insa, recomandarea agata de ea anumite mijloace coercitive, care conditioneaza primirea unor beneficii ori chiar pastrarea statutului de membru.

Reflectia de fata are ca punct de pornire un proiect de lege care propune legalizarea casatoriilor homosexuale (cu drepturile civile inerente, inclusiv cele religioase), precum si inlocuirea termenilor "mama" si "tata" cu cel de "parinte", intr-o tara majoritar crestina (catolica): Franta. De altfel, o alta tara a aplicat deja aceasta lege, anume Olanda (2001).

Desi aceste legaturi nefiresti nu sunt considerate ilegale, acordandu-se fiecaruia libertatea de exprimare, legalizarea unor astfel de relatii patologice aduce dupa sine o sumedenie de probleme, care, de fapt, constituie adevaratul tel al activistilor. Astfel, odata ce ar fi recunoscute ca familii normale, cuplurile ar trebui tratate ca atare: vor putea adopta copii, isi vor putea prezenta "doctrina" in mediile didactice, vor fi considerati parinti etc.

Din inceputurile istoriei lumii, problema aceasta a fost privita ca o deviatie psiho-patologica, rezolvabila prin primirea unui ajutor terapeutic. Sfanta Scriptura, Sfanta Traditie, morala crestina sunt pline de argumente care certifica faptul ca o astfel de existenta nu aduce implinire, transformand omul intr-un rob al bolilor fizice si mentale. Piatra acuzarii nu trebuie aruncata spre cei posedati, ci bolnavul trebuie tratat si boala prezentata in toata hidosenia ei. Structura psiho-somatica a omului arata ca persoana se implineste ca pereche doar alaturi de ceea ce ii lipseste, nu intr-o repetitie care urmareste decat hedonismul.

Un presupus argument al acestei deviatii de la normal este faptul ca acele persoane s-au nascut cu o problema personala iremediabila, lasata de Dumnezeu. Pe langa invatatura formulata de Biserica dintotdeauna, a acuzarii pacatului si ajutorarii pacatosului in vederea recuperarii sale, majoritatea cercetatorilor din domeniu recunosc ca nu exista vreo sursa biologica a acestei boli. Astfel, boala aceasta (de origine psihologica) este tratabila, fiind nevoie, desigur, ca in orice tratament, de hotarare si ajutor.

Dorind sa se bucure de dreptul de a-si intemeia familie cu oricine doreste, purtatorul acestei boli face apel la libertatea fundamentala a oricarui om. In acelasi plan de gandire, se poate cere dreptul de a se face familii alaturi de animale ori persoane decedate. Poate ca si hotii ar trebui sa faca plangere impotriva autoritatilor care nu le lasa libertatea de a fura! Insa, libertatea, pentru a fi aplicabila, trebuie sa fie si logica. Legalizarea trebuie sa aiba un cadru moral, care sa fie garantul unei normalitati ce conserva societatea.

In fapt, legea a aparut ca un mijloc de pastrare a comunitatii. Nimeni, nici macar cineva de-al Bisericii, nu arunca verdicte; judecata este a lui Dumnezeu. Dar, atunci cand boala este mediatizata ca fiind stare normala, iar normalitatea este luata ca agresivitate prin faptul ca demasca boala si doreste sa ajute la vindecarea celui bolnav, atunci cel sanatos trebuie sa arate adevarul.

Esafodarea prin care se incearca uciderea moralitatii continua prin posibilitatea acordata pseudo-familiilor de a infia copii. Este un lucru a carei imposibilitate logica este elementara: daca erau adevarate familii, puteau avea singure copii. Copilul se naste si creste intr-o familie formata din mama si tata, pentru ca, la randul lui, sa fie mama sau tata. Generalizand ideea unei astfel de boli, daca e normal ca astfel de cupluri sa adopte copii, am fi ultima generatie de supravietuitori; singura solutie ar fi revenirea la legatura fireasca. Microbul, lasat sa se manifeste, ar cauta iar organismul-gazda pe care sa se dezvolte.

Dorinta de a schimba normalul, motivata de drepturile diverselor minoritati, este demonica. Dintotdeauna au existat pacate, pacatosi, indreptari si vindecari. Inchizitia nu a fost si nu este o solutie crestina, rezolvand anumite probleme prin generarea altora. Daca bolnavul este vindecat cu pretul unei alte boli, cel putin la fel de grave, efortul este in van. Cei posedati de demonul desfranarii, sub toate formele ei, ar trebui sa mearga la parintii lor, sa caute alinare. Daca nu au avut parte de parinti buni, pot gasi o mama de nadejde: Biserica. Daca nu ajung pana la ea, pot primi ajutorul fratilor sanatosi. Exista multe cai de vindecare, de la cele rationale, pana la cele spirituale. Considerarea bolii ca un act normal nu este un ajutor, ci complicitate ce duce la pierderea tuturor.

Preot drd. Ovidiu Dinca

Sursa: Baraganul Ortodox

• Europa laica, Europa imposibila
  Publicat in : Editoriale
• Intalnirea episcopilor din Europa Occidentala si America
  Publicat in : Credinta
• Rusinea de a fi ortodox sau politicianul ortodox in Europa unita
  Publicat in : Editoriale