Dacă cineva arde din iubire faţă de Dumnezeu, nu rabdă deloc să privească cele care cad sub privirea ochilor omeneşti. Deci, după ce dobândeşte alţi ochi, mă refer la ochii credinţei, îşi închipuie continuu acele lucruri dumnezeieşti spre care îşi îndreaptă atenţia, şi cu toate că păşeşte pe pământ, se poartă ca şi cum vieţuieşte în ceruri. Şi astfel le îndreaptă pe toate, fără să fie împiedicat de ceva omenesc pentru a dobândi virtutea.

Pentru că omul acesta nu priveşte nimic din strălucirea vieţii, nici pe cele greoaie şi potrivnice, ci pe toate le trece cu vederea, grăbindu-se să ajungă în patria lui. Şi aşa cum cel care aleargă cu mare silinţă pe cale cu trupul, nu priveşte pe niciunul dintre cei care se întâlneşte, chiar dacă se ciocneşte de mii de or de ei, ci având cugetul îndreptat spre cale, după ce le depăşeşte pe toate, se sileşte să ajungă cu uşurinţă le scopul urmărit, în acelaşi fel şi cel care se îngrijeşte să alerge pe calea virtuţii, şi doreşte să se înalţe de la pământ la cer, le părăseşte pe toate câte le vede jos, şi dăruieşte în întregime drumului, şi nu se opreşte mc devreme, nici nu este stăpânit de ceva dintre cele care le vede, până când nu reuşeşte să se înalţe pe această culme.

Pentru cel care are aceste intenţii, şi intâmplările care par înfricoşătoare în viaţa de aici sunt uşor de primit. Şi omul acesta nu se teme nici de sabie, nici de prăpastie, nici de nimic altceva dintre lucrurile tristei ale vieţii. Dar şi dacă vede că i-au fost puşi înainte cărbuni aprinşi, aleargă spre ei, ca şi cum ar vedea livezii şi grădini pline de flori. Şi dacă este supus unui alt fel de chinuri nu înlemneşte la vederea lor, nici nu le ocoleşte şi nici nu dă înapoi. Pentru că dorul de celei viitoare a schimbat cugetul lui, şi ca şi cum ar fi înconjurat de trup fără scop şi în zadar, devine mai înalt decât pătimirile şi nici nu simte durerile trupeşti, pentru că este păzit de harul dumnezeiesc.

Rogu-vă de aceea să avem iubire mare faţă de Dumnezeu, ca să putem răbda cu uşurinţă durerile pentru dobândirea virtuţii. Şi după ce ne întoarcem cugetele într-acolo, să nu ne împiedicăm de niciunul dintre lucrurile prezentei vieţi spre calea care duce acolo, ci să răbdăm fără tânguire toate strâmtorările, cugetând la desfătarea continuă a bunurilor viitoare (Comentariu la Facere, 28, E.P.E. 3, 210-212; P.G. 53, 259-260).

Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvinte de aur, Vol I, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte de aur, Credinta, Nadejdea, Dragostea"

• Iubirea ingereasca
  Publicat in : Editoriale
• Iubirea fata de Dumnezeu
  Publicat in : Morala
• Iubirea care trece dincolo de viata
  Publicat in : Religie