Valoarea sufletului

Valoarea sufletului Mareste imaginea.

Valoarea sufletului

"Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 36-37)

 

Frati crestini,

In aceste cuvinte putine si simple, dar pline de inteles adanc, Mantuitorul ne aduce aminte de pretul si valoarea fara seaman a sufletului nostru. Ce este oare sufletul omenesc si de ce este el asa de scump inaintea lui Dumnezeu, incat nimic din lumea aceasta nu-i vrednic de el?

Ce este acest suflet al nostru, daca insusi Cerul se bucura cand un suflet ratacit se intoarce la Dumnezeu (Luca 15, 7) si daca Insusi Dumnezeu a luat trup omenesc si S-a jertfit pentru mantuirea si fericirea lui?

Sufletul ramane o mare Taina

Ca sa ne putem da seama ce este sufletul si ce insemnatate are el pentru viata noastra pamanteasca, cel mai simplu este sa comparam cadavrul unui om mort de curand cu trupul unui om viu. Si cadavrul are oase, muschi, nervi si sange; dar nu se misca, nu simte, nu vorbeste si nu gandeste ca omul viu. Ce-i lipseste oare?

Ii lipseste puterea aceasta tainica si nevazuta insuflata de Insusi Dumnezeu in faptura primului om, putere care pune in miscare trupul si pe care o numim suflet. Sufletul este si va ramane pentru viata de aici o mare taina, ascunsa vremelnic in trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare pret.

Daca privim prin el fapturile si lucrurile lumii, toate stralucesc cu o frumusete care intrece toate frumusetile acestei lumi. Daca privim prin el mormintele, ele se deschid si mortii se vad ca si viii. Daca privim prin el Cerul, cu lumea duhurilor intelegatoare, toate se lumineaza si vedem plinatatea Imparatiei vietii.

Toti oamenii ar dori sa descopere aceasta mare taina si sa pipaie acest diamant ceresc. Dar sufletul nu se poate vedea si nu se poate pipai. Zadarnic il vom cauta in muschi, in sange, in oase, in nervi, in creier, in inima sau in orice alta particica de materie.

Caci, desi el exista si in corp si in afara de corp - asa cum exista un cantec in disc sau un gand in minte - sufletul fiind imaterial nu se poate vedea si nici pipai. El este duh asezat de Dumnezeu in om si este partea prin care fiinta noastra se inrudeste cu Insusi Creatorul intregului univers. Caci sufletul este duh, asa cum Duh este si Dumnezeu (Ioan 4, 24).

Chipul lui Dumnezeu in om

Cand a fost plasmuit omul cel dintai a zis Dumnezeu in sfatul Sfintei Treimi: "Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra." (Facere 1, 26), iar mai apoi citim ca "a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau." (Facere 1, 27). Tot la inceputul Scripturii aflam ca "luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul cu suflet viu." (Facere 2, 7).

Sufletul este deci chipul lui Dumnezeu in noi dupa fire, dupa har si dupa slava. Dupa fire, sufletul omenesc este asemenea Tatalui in ceea ce priveste mintea, care este izvorul cunostintei; este asemenea Fiului in ceea ce priveste Cuvantul launtric asezat in noi de la Botez si Care este inceputul intelepciunii; si este asemenea Duhului Sfant in ceea ce priveste libertatea vointei, care este radacina tuturor bunatatilor.

Dupa har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru ca prin taina Sfantului Botez sufletul primeste darul infierii, devenind si el fiul lui Dumnezeu dupa har. Dupa slava, sufletul este asemenea cu Insusi Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiesti revarsata asupra sa, asa cum spune Sfantul Evanghelist Ioan: "Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a aratat pana acum. Stim ca daca El se va arata, noi vom fi asemnea Lui, fiindca Il vom vedea cum este." (I Ioan 3, 2).

Deci cel care vrea sa afle ce este sufletul, sa stie ca este marea opera a Sfatului lui Dumnezeu. Este intiparirea vie a Sfintei Treimi in fiinta omeneasca.

In Imparatia lui Dumnezeu nu este altceva mai frumos, mai scump si mai placut decat vederea Fetei lui Dumnezeu, "spre care si ingerii doresc sa priveasca." (I Petru 1, 12). Ei nu se mai satura uitandu-se la dumnezeiescul chip, ca la un izvor nesfarsit de frumusete si de lumina.

Cineva spunea: daca Chipul sau Fata lui Dumnezeu s-ar arata o singura clipa in iad, iadul ar ajunge Rai; iar daca o singura clipa Fata lui Dumnezeu nu s-ar mai arata in Rai, acesta s-ar preface in iad.

Sa nu uitam ca sufletul omenesc este dupa chipul acestei fete dumnezeiesti. De aceea sufletul este odorul cel mai scump inaintea lui Dumnezeu. In suflet sta toata puterea, toata valoarea fiintei omenesti, tocmai pentru ca el este facut dupa chipul lui Dumnezeu si in vederea unei nesfarsite asemanari cu El.

Putem pierde orice, afara de suflet, caci daca ne ramane acesta inca n-am pierdut nimic

In suflet sta toata superioritatea fiintei umane fata de restul vietuitoarelor, in el se afla tot ceea ce face din om stapanul universului. In suflet stau ratiunea sau mintea, priceperea si judecata, cu ajutorul carora omul patrunde tainele naturii si o cucereste spre folosul sau.

Prin darul vorbirii oamenii se inteleg si se apropie unii de altii, iar prin darul crearii valorilor de arta si prin celelalte daruri spirituale, omul se ridica deasupra tuturor celorlalte fapturi de pe pamant.

Obarsia sufletului este Dumnezeu, iar locasul lui este omul. Maretia, valoarea si nobletea sufletului stau deci in originea sa dumnezeiasca.

Pentru mantuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Insusi Fiul Sau in lume. Pentru sufletul omului a patimit Mantuitorul pe Golgota si Si-a varsat scump Sangele Sau pe cruce. Pentru el a intemeiat Domnul Biserica Sa pe pamant. Pentru el au fost facute toate frumusetile lumii acesteia.

Pentru el exista Imparatia Cerurilor si toate bunatatile vietii vesnice, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit "si la inima omului nu s-au suit" (I Corinteni 2, 9).

Nu exista deci pe pamant vreun lucru mai valoros decat sufletul. Daca am pune intr-o balanta, de o parte, lumea intreaga cu toate bogatiile, frumusetile si placerile ei, iar de cealalta parte un singur suflet omenesc, balanta va inclina spre partea acestuia din urma. Mantuitorul Insusi ne spune foarte clar: "Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?"

Putem agonisi toate bogatiile pamantului, putem dobandi toata slava si admiratia lumii intregi, putem sa ne insusim intelepciunea si stiinta tuturor neamurilor si a tuturor inteleptilor, dar daca ne-am vandut sufletul diavolului sau l-am lasat sa se pangareasca prin pacat si sa mearga in iad, am pierdut totul. Caci toate celelalte nu au nici o valoare inaintea lui Dumnezeu, daca nu dobandim mantuirea.

Sau altfel spus, putem pierde orice, afara de suflet, caci daca ne ramane acesta inca n-am pierdut nimic. Toate se pot reface, se pot dobandi la loc, afara de suflet.

Dar cum putem pierde sufletul? Piere el, oare, prin moarte? Nu, pentru ca sufletul este nemuritor si traieste vesnic chiar dupa moartea trupeasca. Ceea ce omoara sufletul este pacatul, iar primejdia care-l ameninta pe lumea cealalta este iadul.

Suntem atenti cu adevarat la dorurile sufletului?

Frati crestini,

Daca sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintai si cea mai mare grija a noastra trebuie sa fie grija fata de suflet si fata de mantuirea lui. Sufletul trebuie sa fie centrul de greutate al tuturor preocuparilor si straduintelor noastre. Bine si firesc este sa ne ingrijim si de cele ale trupului: de mancare, de imbracaminte, de adapost si de celelalte.

Dar in primul rand Sfanta Evanghelie ne indeamna sa ne ocupam de suflet, de hrana si de mantuirea lui: "Au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? (...) Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua", ne invata Mantuitorul (Matei 6; 25, 33).

Iar atunci cand a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Adica painea este intr-adevar trebuincioasa pentru hrana trupului, dar ea nu indestuleaza, nu satura intreaga fiinta a omului. Caci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de bautura lui, pe care daca nu i-o dai, tanjeste si slabeste, ca si trupul lipsit de paine si apa.

Intr-una din Fericiri, Mantuitorul fericeste pe "cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate"; deci exista si o alta foame decat cea de dupa paine si o alta sete decat cea dupa apa. Sufletul flamanzeste si inseteaza ca cerbul dupa izvoarele apelor; el inseteaza dupa adevar, bine si frumos, ca planta dupa lumina si caldura soarelui.

El nu poate creste si nu se poate dezvolta decat sub razele binefacatoare ale iubirii si ale bunei intelegeri intre oameni. Sufletul nu se adapa decat cu apa limpede a lacrimilor pocaintei si rugaciunii, nu se simte bine decat in aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflator in Biserica.

Pentru curatirea lui sufletul are apa Botezului si a pocaintei; pentru hrana si intarire are masa dumnezeiasca a Sfintei Impartasanii; pentru sfintire si desavarsire are in aceasta viata Biserica si pe slujitorii ei sfintiti, iar pentru plata ostenelilor lui de pe pamant, Dumnezeu i-a pregatit in cealalta lume fericirea Raiului.

Dar, frati crestini, oare cum ne purtam noi cu sufletul nostru?

Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste in care l-a asezat Dumnezeu inlauntrul fiintei noastre? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocuparilor, a grijilor si a framantarilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenti cu adevarat la intrebarile, la nelinistile, la nevoile si la dorurile lui catre lumina, catre curatie, catre frumusete si adevar?

Ramane sa raspunda fiecare, in chip cinstit, cum se poarta cu propriul sau suflet, de care - sa stie bine! - va da seama inaintea lui Dumnezeu Care i l-a incredintat! De obicei nu ne oboseste niciodata necontenita truda si alergare dupa cele de trebuinta pentru indestularea trupului; pentru asemenea preocupari gasim si timp, si bani, si energie, si buna dispozitie.

Cand insa este vorba de cele necesare pentru suflet, ne apar in cale mii de piedici. Nu avem timp sa mergem la biserica si nici macar sa ne aplecam ochii asupra unei pagini din Cartea Sfanta. Nu avem bani ca sa ajutam pe saracii care au nevoie de sprijinul nostru si nu avem nici energie, nici vointa pentru a ne impotrivi ispitelor si patimilor care ne asalteaza.

Ne alarmam la cel mai mic semn de boala a trupului si alergam indata dupa doctori, dupa leacuri, dar suntem nepasatori la tremurul si la suferinta sufletului slabanogit de nehrana si lasat in paragina. Ne intristam foarte mult cand pierdem o suma de bani, un petic de pamant, o haina sau un prieten bun, dar nu ne sinchisim defel cand pierdem sufletul, intinandu-l cu noroiul minciunii, al rautatii si al desfranarii, al betiei si al celorlalte patimi.

Cu cat insa vom neglija, vom uita sau vom dispretui mai tare sufletul si nevoile lui, cu atat viata noastra va fi mai zbuciumata si mai nefericita.

Ca sa nu ajungem asa, sa ne rezervam macar o parte din energia si puterea de munca, din agonisita si din timpul nostru pentru sarmanul suflet, pentru aceasta comoara tainuita, ascunsa de Dumnezeu inlauntrul fiintei noastre. Sa ne aducem aminte de el cat mai des. Sa-l eliberam pe cat se poate din robia nedreapta si apasatoare a trupului, a grijilor patimase.

Sa-i dam inapoi dreptul de intaietate, rangul de carmaci si centru al fiintei, al vietii si al preocuparilor noastre. Sa-l ferim mai ales de tina pacatelor, caci sufletul este chipul lui Dumnezeu in noi.

Purtam in noi icoana Lui. Iar cand pacatuim e ca si cand aruncam in noroi icoana lui Dumnezeu. Sa-l curatim de pacate prin baia lacrimilor launtrice ale pocaintei si ale marturisirii adevarate; sa-l hranim cu lumina cunostintelor folositoare, cu simtamintele curate de mila, de dreptate si iubire, ce innobileaza inima; sa-l imbarbatam cu vointa darza de a face numai binele, care oteleste caracterul; sa-l intarim cu rugaciunea, care ne pune in legatura cu Dumnezeu; sa-l hranim cu hrana cereasca a Sfintei Impartasanii, ce ne uneste pe deplin cu Hristos, Mantuitorul nostru.

Sa ne apropiem, asadar, cat mai mult de noi insine, de sufletul nostru si sa-l indemnam la trezvie si la savarsirea tuturor faptelor bune, soptindu-i in taina aceste cuvinte de sfanta imbarbatare:

"Suflete al meu, suflete al meu, scoala, pentru ce dormi? Sfarsitul se apropie si te vei tulbura, ci te desteapta, ca sa se milostiveasca spre tine Hristos Dumnezeu, Care pretutindenea este si toate le plineste". Amin.

Parintele Sofian Boghiu
Smerenia si dragostea, insusirile trairii ortodoxe, Fundatia Traditia Romaneasca, Bucuresti

19 Ianuarie 2016

Vizualizari: 7895

Voteaza:

Valoarea sufletului 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Radu TatutPostat la 2011-10-16 14:11

    daruri de la Dumnezeu ati primit... mai ales minte ! FOLOSITI-O !!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE