Obiceiuri populare de Inaltare si de Rusalii
Ispasul si... Pastele Cailor
Ziua Inaltarii (praznuita la 40 de zile dupa Inviere) poarta in popor si numele de Ispas. In anumite zone se tin Mosii de Ispas, casele si mormintele sunt impodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean. Se fac pomeni pentru morti, impartindu-se mai ales paine calda, branza, ceapa verde si rachiu. Sunt marcate vitele si se taie mieii. Este ultima zi in care se mai pot rosi oua si in care se mai foloseste salutul pascal ("Hristos a inviat!... Adevarat a inviat!"), dar mai ales in forma adaptata: "Hristos S-a inaltat!... Adevarat S-a inaltat!". Conform unei legende populare, la nasterea lui Iisus, in grajdurile lui Craciun, boii au fost blanzi si linistiti, dar caii si-au cam dat in petec. Atunci Maica Domnului i-ar fi blestemat sa nu fie satui decat in ziua de Ispas sau Inaltare (joia din saptamana a sasea de dupa Pasti), careia i s-a spus si "Pastele Cailor". Cu timpul, expresia "la Pastele cailor" a ajuns sa insemne nu "mai tarziu" sau "alta data", ci "nicicand" (echivalenta cu "la Sfantu" Asteapta").
Mosii de vara sau de Rusalii
Peste an, romanii au nu mai putin de 18 sarbatori ale Mosilor (stramosii neamului, mortii in general), dar cea mai importanta e cea din ajunul Rusaliilor, cand e obiceiul sa se tina si targuri mari (cum erau, pana nu demult, la Bucuresti, cele din Obor), unde oamenii gasesc cele necesare pomenilor, dar si prilej de veselie si desfatare. In felul acesta vag increstinat, supravietuieste desigur un cult precrestin al stramosilor, marcat de atitudinea specifica a geto-dacilor de a raspunde mortii cu ras si bucurie. Cuvantul mos e, de altfel, de origine traco-dacica. Se credea ca sufletele mortilor/mosilor, dupa ce parasesc mormintele in Joia Mare (cea de dinaintea Pastilor), se preumbla printre cei vii, inapoindu-se la locul lor fie in ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori (sarbatoare a «despartirii de morti», tinuta la 7 sau 9 zile dupa Rusalii). Pomenile au rolul de a-i face pe morti sa plece imbunati la ale lor.
Rusaliile si... calusarii
Numele acestei sarbatori sta in legatura, desigur, cu vechea sarbatoare romana Rosalia, cand se puneau trandafiri pe morminte, dar peste aceasta s-au adaugat fel de fel de alte traditii (ca Rusalcele slave, un fel de zane ale apelor, asemanatoare sirenelor), inclusiv o umbra de crestinism popular (rusaliile ar fi, bunaoara, fiicele lui "Rusalim imparat", personificare a Ierusalimului biblic). Rusaliile, considerate indeobste totuna cu ielele, sunt zane rele, care-i pocesc pe oameni sau le iau mintile. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie sa poarte asupra lor frunze de pelin, iar daca le intalnesc, sa nu le vorbeasca. Fiind zane ale apelor, de ziua lor e bine sa nu te scalzi, caci te paste inecul. Legat de Rusalii este si faimosul joc al calusarilor (executat de cete de flacai), dans ritual de origine straveche si neclara, cu functie magica, pe de o parte patronat de iele, pe de alta capabil sa vindece relele acestora. In Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir nota: "Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, aceia incep sariturile lor si, la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap pana la picioare, pe cel culcat; in sfarsit, ii sufla la ureche cateva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa". Daca bolnavul nu se lecuieste nici dupa aceasta, se zice ca el nu mai are scapare.
Razvan CODRESCU
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.