Obiceiuri de Paste

Ziua Invierii Domnului, cunoscuta si sub numele de Pasti incepe, din punct de vedere liturgic, in noaptea dinainte; la miezul noptii, cand se spune ca mormantul s-a deschis si a inviat Hristos. Chiar daca romanii participa in numar destul de mic la Sfanta Liturghie din aceasta noapte sfanta, ei vin la Slujba Invierii, pentru a lua lumina. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineata, la biserica, in locurile unde se sfinteste pasca si prinoasele.

In biserica este obiceiul ca, in aceasta noapte, sa se sfinteasca painea numita pasti, fie sub forma de anafura sau anafura amestecata cu vin (in Vestul tarii). In Bucovina, aceasta paine, sub forma de prescuri, o aduc la biserica femeile, in Vinerea Mare, cand se slujeste Sfantul Maslu. Iar in zona Banatului o aduce o singura familie, in Marea Joi, ca milostenie pentru o ruda decedata in anul care a trecut, impreuna cu vin si vase.

In Moldova mai ales, dar si in alte zone ale tarii, femeile pregatesc din grau pasca. Ea se framanta din faina curata de grau, la care se adauga lapte, uneori si oua. Pasca are forma rotunda pentru ca, in popor, se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac impletit in trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizand crucea pe care a fost rastignit Hristos. Intre impletituri se pune branza sarata sau dulce, framantata cu ou si stafide. Pasca se impodobeste cu ornamente din aluat - flori, spirale, frunze, etc. In anumite regiuni ale tarii, ea este un aluat simplu, ornamentat si cu cruce; aluat de paine sau de cozonac. Inainte de a se face pasca, femeile "se grijesc, se spala pe cap, se piaptana, imbraca straie curate, fac rugaciuni si apoi se apuca de plamadit" [21]. Si faza coacerii este ritulizata: "cand pun in cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe tuspatru pereti si apoi la gura cuptorului, zicand: Cruce-n casa, / Cruce-n masa, / Cruce-n tuspatru / cornuri de casa" [22].

Dupa cum pasca este un aliment pe care si evreii il consumau cand sarbatoreau Pastile la fel e si mielul. La pastile evreilor, fiecare cap de familie trebuia sa aleaga din turma sa un miel sau un ied de parte barbateasca, fara defectiuni corporale, pe care il pastra din ziua de 10 Nissan pana in 14, cand trebuia junghiat intre cele doua seri. Pragul si partile laterale ale casei unde se consuma, se ungeau cu sangele lui, apoi se pregatea pentru a fi fript impreuna cu toate maruntaiele in cuptor, fara ca inainte sa fie fiert sau sa i se zdrobeasca vreun os.

Legat de mielul pe care il consuma romanii de Paste in vremurile noastre, putem spune ca preparatul traditional, drobul, s-a impus intai in lumea urbana romaneasca, apoi, prin imitatie, si in cea rurala, ca un nou aliment, cu gust distinct, care a inceput sa aiba un consum specializat, ritual. Pregatirea drobului presupune utilizarea unui intreg arsenal de mirodenii, - sare, piper,enibahar, tarhon, patrunjel,marar.

Drobul a devenit, prin excelenta, alimentul care se identifica, in actualitate, aproape complet, - la fel ca pasca si ouale rosii - cu sarbatorile Pastelui. "Taierea mielului la Paste nu este altceva decat jertfa anuala a zeului din religiile precrestine.", spune Ion Ghinoiu (Varstele timpului, p. 166). Sau, am spune noi, are acest corespondent in religiile pagane, suferind o resemnificare in crestinism. Mielul este insa, mai cu seama, semnul "blandetii, al simplitatii, inocentei si puritatii. E unul dintre simbolurile Mantuitorului Hristos. [23]"
________________________________________
[21] E. Niculita, Veronca, Op. cit., Vol. I, p. 339
[22] Idem, p. 341
________________________________________
In cele 7 zile ale Pastilor evreiesti (14-21 Nissan) nu se consuma decat azima, painea dospita fiind interzisa, iar cel ce o consuma, ucis cu pietre (Ies, 12-15). Aceasta paine aducea aminte de aluatul nedospit pe care l-au copt israelitii in noaptea iesirii din Egipt si simboliza, prin lipsa fermentilor de dospire, curatia, prevenirea starii de coruptie si chemarea fiilor lui Israel la o viata curata si sfanta.

Traditiile populare ale romanilor, dar si ale crestinilor, inca din cele mai vechi timpuri, sunt departe de traditia iudaica, ce presupunea o sarbatoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca si mielul, se consumau in graba, insotite de ierburi amare, dupa cum amara fusese si robia din tara Egiptului. Pasca primilor crestini era o paine dulce, care se sfintea de catre preoti, apoi se impartea saracilor. Amintirea acesteia este pasca de astazi.

La biserica pasca este dusa intr-un cos anume pregatit pentru Paste. Dupa sfintirea din dimineata primei zile de Paste, pasca dobandeste puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfintita si se consuma imediat dupa anafura. Tot in cosul care se duce la sfintit, femeile pun carnati, oua rosii si impistrite, colaci, branza, slanina, drob, usturoi, sare, prajituri si alte alimente. Acestor alimente, sfintite, li se atribuie puteri vindecatoare.
In unele locuri se spune ca, cine mananca oua in ziua de Pasti va fi usor peste an. In trecut albusul de ou rosu sfintit se usca, se pisa si se sufla in ochii bolnavi de albeata, ai vitelor si oamenilor. Cu slanina se ungeau ranile sau vreun picior scrantit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slanina si tamaie puse pe o lespede. Slanina, consumata ca atare, se spunea ca are proprietati tamaduitoare pentru oameni si vite. Hreanul sfintit se pastra in pamant, crezandu-se ca el curateste apa fantanilor, vindeca de boli si friguri. Daca cineva il consuma cand vine de la biserica, se spune ca va fi iute si sanatos tot anul.

Sarea era folosita la sfintirea fantanilor, iar azi e pusa in mancare. Cuisoarele se spunea ca sunt bune pentru dureri de masele, iar cu faina se freca ochiul vitei bolnave de albeata. Despre usturoiul sfintit se spunea ca nu se strica; dar folosea si la alungarea strigoilor sau pentru tamaduirea celor bolnavi de vatamatura.

Puteri deosebite i se atribuie si lumanarii de la Inviere, care este pastrata sapte ani si aprinsa in caz de grindina, furtuni, sau mari primejdii. Noaptea Invierii este deosebita, ea simbolizand noaptea luminii, a izbavirii omului din iad, din pacat si din moarte. Spun sfintii ca intreaga omenire va invia dupa modelul Invierii lui Hristos.

De aceea, in zilele noastre, Invierea este privita ca o sarbatoare a luminii. Seara sau la miezul noptii, cand oamenii merg la slujba Invierii, aprind lumanari la mormintele celor morti din neamul lor. In Bucovina e obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se lase luminile aprinse in toata casa si in curte, ca sa fie luminata gospodaria, in cinstea luminii pe care a adus-o Hristos in lume, prin Invierea Sa.

Multimile participa, in toata tara, la Slujba Invierii. In unele locuri (Moldova, Bucovina) la miezul noptii, cand se spune ca s-a deschis mormantul si a inviat Hristos, se aud impuscaturi si pocnituri. Dupa unii etnologi, acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele, dar in acest moment ele nu au nimic de-a face, in acest context, decat cu invierea din mormant a lui Hristos; vestesc deschiderea mormantului Domnului.

In unele locuri era obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se aprinda, pe dealuri, "focurile de veghe". In jurul lor, oamenii istoriseau intamplari din viata lui Hristos. Flacaii sareau peste aceste focuri, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa nu aiba putere asupra lor. In zilele noastre, ele se mai fac, sporadic, prin curtile bisericilor, ca oamenii sa prinda si momentul Invierii.

Din acest moment salutul obisnuit este inlocuit cu cel de "Hristos a-nviat", la care se raspunde "Adevarat a-nviat", salut pastrat pana la Inaltarea Domnului. Este o forma de marturisire a Invierii si a credintei crestine.

La intoarcerea de la slujba de Inviere, crestinii pun intr-un lighean un rosu si o moneda de argint, peste care toarna apa neinceputa. Exista apoi datina de a se spala, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand: "Sa fiu sanatos si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor." Atunci cand se da cu banul pe fata, se spune: "Sa fiu mandru si curat ca argintul. Iar fetele zic: "sa trec la joc din mana-n mana, ca si banul", "sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa." In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc existand credinta ca, daca te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul.

Familia crestina se asaza apoi la masa pascala. Dupa aceasta masa, capul familiei ciocneste oua cu sotia si la formula traditionala :"Hristos a inviat!" adauga: "Hai sa ciocnim oua, ca sa ajungem si la anul Pasti frumoase, iar dupa moarte sa ne vedem iarasi in ceruri!" Apoi ciocnesc si ceilalti membri ai familiei. De obicei, cinstea de a ciocni oul mai intai revine celui mai in varsta. Se crede ca, facand acest lucru, membrii familiei se vor vedea si pe lumea cealalta.

Se spune ca in prima zi de Pasti nu e bine sa mananci oua rosii, pentru ca tot anul "iti va mirosi gura ca oul clocit" sau ca e bine sa mananci ouale nesarate, caci altfel ti se vor rosi mainile. In ziua de Paste se spune ca nu e bine sa dormi, ca-ti ia strigoiul anafura dintre dinti, o vinde diavolului si nu mai ai noroc in casa.

Dupa credinta populara, e bine sa tii minte cu cine ai ciocnit oul prima data pentru ca, daca din intamplare te ratacesti printr-o padure, trebuie sa-ti amintesti cu cine ai ciocnit oul de Pasti si imediat gasesti drumul. Baiatul, daca vrea sa ciocneasca oul cu o fata, il incearca sa vada daca este tare, ciocnindu-l usor de frunte. Fata incearca oul baiatului in dinti.

In unele locuri, atat in Bucovina, cat si in Transilvania, exista datina ca a doua zi de Pasti sa vina baietii la udat. Dupa traditionalul "Hristos a inviat, baiatul spune ca i-ar fi sete si scoate o ulcica cu apa pe care o varsa fie pe gatul fetei, fie pe fata ei, rostind: "Sa-ti fie inima curata ca apa si ea sa te fereasca de orice boala." Se mai practica in ziua de astazi si udatul cu parfum, in loc de apa, prin partile Transilvaniei si Banatului. Baiatul primeste cateva oua rosii si este invitat la masa pascala.

Ofranda pascala pentru morti devine, elementul central al palierului popular al sarbatorii destul de arareori. In sud-vestul tarii acest lucru se petrece atunci cand in prima zi de Paste (eventual in a doua) "se dau hore de pomana". Fundamentala pentru hora pascala a mortului este si pomana de haine si / sau alimente. Oferita de cea mai batrana femeie din neam (sau de o alta femeie, chiar de o fetita, daca in familie nu mai traieste nici o femeie matura), ea este destinata, in virtutea acelorasi analogii, doar celor de un sex cu mortul.

Joia de dupa Pasti (din sambata luminata) mai este numita Joia necurata sau Joia rea. Impreuna cu prima joie de dupa Rusalii, formeaza, in credinta populara din Transilvania, Joile verzi, tinute inca de femei, care cred ca, daca muncesc de aceste sarbatori, le va merge rau.

Saptamana de dupa Pasti (Saptamana luminata) era tinuta de femei aproape toata: martea pentru boala cea rea, miercurea pentru tunete si trasnete, joia pentru grindina, vinerea pentru rodirea pamantului.

Cea mai mare sarbatoare din aceasta saptamana este insa Izvorul Tamaduirii, tinuta vineri. Sarbatoarea isi are originea in a doua jumatate a primului mileniu crestin, pe la anul 450, cand se spune ca viitorul imparat Leon cel Mare a intalnit prin padure un orb, care i-a cerut apa. El a cautat si a gasit un izvor, cu apa caruia s-a vindecat orbul. Iar cand a devenit imparat (asa cum ii proorocise Maica Domnului cand cauta izvorul) a zidit o biserica langa izvorul tamaduitor, la care s-au facut multe vindecari si minuni. In prezent, sarbatoarea se tine in cinstea Maicii Domnului, considerata Izvorul tamaduirii, ca Cea care L-a nascut pe Hristos Dumnezeu, de la care vine tot darul.

In aceasta zi se face, in toate bisericile, aghiazma, pentru tamaduirea de boli. In trecut, se faceau procesiuni cu icoana Maicii Domnului la camp, pentru ploaie. Era ziua cea mai propice pentru sfintirea izvoarelor si a fantanilor, considerate sacre in traditia populara. In unele locuri se crede chiar ca toate izvoarele sunt sfintite si tamaduitoare in aceasta zi. In zona Dambovitei este obiceiul sa se stropeasca, cu aceasta apa, casa, animalele, pasarile si fantana.

In unele locuri se faceau descantece pentru tamaduirea bolavilor. Se lua un petic sau ciucure, ca semn de la bolnav. La revarsatul zorilor, se lua apa de la izvor, lasandu-se semnul luat. Se inchina si se spunea "Maica Domnului, ajuta-ma" apoi se umpleau vasele. Cei bolnavi sareau in apa sau isi udau partile bolnave, in speranta ca se vor insanatosi. Ritualul prevede ca, daca te-ai departat de izvor, sa nu vorbesti cu nimeni. Iar daca esti intrebat ceva, sa raspunzi: "curand intrebasi, curand sa fie leacul" [24]

In zilele noastre circula si alte povestiri despre izvoarele tamaduitoare de la Dervent, manastirea Izbuc din Banat, si alte izvoare locale, la care se spune ca s-au tamaduit oameni. Ele sunt mai mult apropiate de biserici sau locuri in care se zice ca ar fi izvorat apa prin minune.

Duminica imediat urmatoare Invierii este numita Duminica Tomii, fiind ziua in care Hristos s-a aratat Apostolului Toma, care nu fusese cu ceilalti apostoli cand li s-a aratat Domnul, si se indoia de Invierea Mantuitorului. In popor se crede ca raiul ramane deschis de la Inviere pana la aceasta data pentru sufletele aflate in iad. De asemenea, se crede ca cei ce mor in aceasta perioada merg in rai pentru ca, in acest interval, usile raiului sunt deschise, iar ale iadului, inchise. Despre cei ce se nasc in aceasta perioada, se spune ca vor avea noroc toata viata.

Dumininica Tomei se mai numeste si Pastele mic. In aceasta zi, prin sate, inca se mai fac hore. Mai demult, tinerii se legau frati "de sange", "pe datul mainilor" sau "pe par".

In prima luni din a doua saptamana de dupa Paste se serbeaza Pastele Blajinilor, Pastele Mortilor, Pastele Rohmanilor sau Matcalaul. Despre Blajini se crede ca sunt fiinte mitice, care locuiesc in Ostroavele Albe ale Apei Sambetei, se crede ca ar fi copiii nebotezati, morti dupa nastere sau oamenii de demult, cu o credinta mai curata decat a pamantenilor.

La acesta sarbatoare, se impart bucate pentru morti, cu credinta ca acum sufletele lor sunt slobode si se pot infrupta din acestea. Celor ce nu impart se spune ca le vor cere mortii noaptea. Se faceau, in unele locuri, sarbatori campenesti, unde oamenii mancau oua rosii si incondeiate (ale caror coji se dadeau pe apa curgatoare) sau colaci. Sarbatoarea este mai putin tinuta in ziua de azi.

De Ispas se organizau nedei, targuri (balciuri), jocuri ale tinerilor. In calendarul pastoresc, sarbatoarea marca momentul urcarii ciobanilor la munte. In unele parti ale Moldovei, se taia din varful cozii vitelor par, care se ingropa intr-un furnicar, ca sa se inmulteasca viteii precum furnicile.

S. Fl. Marian mai consemneaza, in unele parti ale Moldovei si Munteniei, obiceiul tinerilor de a culege flori de alun, despre care credeau ca sunt bune de leac si de dragoste. Doar in acesta zi se spune ca se saturau caii de pascut doar pentru un ceas: de aceea se numea si Pastele cailor.

________________________________________
[23] Ivan Evseev, Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale, Timisoara, Amarcord, 1994, p.105
[24] M. Radulescu Codin, Op. cit., p.56
1 T.Pamfile, Op. Cit. P.53

Dr. Iuliana Bancescu, Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Bucuresti

03 Iulie 2012

Vizualizari: 22252

Voteaza:

Obiceiuri de Paste 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ilie Alin BirsanPostat la 2011-04-18 12:03

    Sunt adevarate sau doar superstitii?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.