Despre ingenunchiere in Biserica Ortodoxa

Despre ingenunchiere in Biserica Ortodoxa Mareste imaginea.

 

Despre ingenunchiere in Biserica Ortodoxa

 

Simbolul Credintei pune un accent deosebit pe "asteptarea invierii mortilor si viata veacului ce va sa fie". De la inceputuri, aceasta asteptare a definit si defineste inca starea trupului Bisericii. Intr-adevar, invierea lui Hristos si Veacul ce va sa fie au constituit axa principala si miezul misiunii apostolice. Asupra acestui punct, continutul invataturii Parintilor este neschimbat. Cuvintele Apostolilor si Parintilor nu faceau de fapt decat sa oglindeasca viata si practica Bisericii asa cum erau traite in sanul comunitatilor bisericesti crestine de la Cincizecime, ziua de nastere a Bisericii, si imparatia ce va sa vina, "care e aici desi nu a sosit inca".

De-a lungul secolelor intregii sale istorii, Biserica isi va depune intreaga stradanie. Poate unicul efort al trupului Bisericii va consta in a pastra intacta aceasta orientare apocaliptica si aceasta perspectiva eshatologica.

 

Studiul izvoarelor canonice si patristice ne permite sa constatam ca refuzul de a ingenunchea constituie o foarte veche practica bisericeasca si o atitudine teologica, in sanul Traditiei canonice a Bisericii, solutia acestei probleme a fost indicata oficial mai intai de un Parinte al Bisericii, Sfantul Petru, arhiepiscop al Alexandriei (300-311), al carui canon 15 afirma ca spre deosebire de miercuri si vineri ("zile in care Traditia ne prescrie pe buna dreptate sa postim: miercurea pentru sfatul tinut de evrei pentru vanzarea Domnului, iar vinerea pentru Patima pe care a indurat-o pentru noi"), duminica sarbatorim o zi de bucurie pentru Cel care a inviat in acea zi, in cursul careia nu ne plecam genunchii, dupa Traditia pe care am mostenit-o". Astfel ziua aceasta nu mai este "ziua lui Yehova", asa cum era sambata Vechiului Testament; inca de la inceput, ea a fost sarbatorita ca zi a invierii Domnului. De aceea, canonul o numeste "zi a bucuriei". Refuzul ingenuncherii se face deci din iubire pentru Cel inviat.

 

Apoi cele doua Sinoade din secolul al IV-Iea, Sinodul local de la Neo-Cezareea (319) si primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), ii dau solutia definitiva, acordandu-i o valoare ecumenica. Canonul al 5-lea de la Neo-Cezareea exclude orice idee de ingenunchere in momentele legate de Inviere si de plinirea vremurilor din viata Bisericii. Dat fiind totusi ca raul obicei al ingenuncherii persista, un alt parinte al Bisericii, Sfantul Vasile cel Mare al Cezareei (370-379) a revenit asupra acestei probleme, aducand argumente teologice impotriva ingenuncherii: "Si ne facem rugaciunile in picioare in ziua cea dintai a saptamanii, nu numai pentru ca, inviati in Hristos, aspiram la cele ceresti, ci ramanand in picioare in ziua invierii amintim duhului nostru harul ce ni s-a dat, dar si ca aceasta zi, cea dintai a saptamanii, este chipul veacului ce va sa vina".

 

De fapt, in cursul acestor secole, III si IV, problema a gasit un raspuns deplin. Incepand cu aceasta epoca, aceasta problema canonico-liturgica trebuie sa fie considerata, din punct de vedere teologic si canonic, ca fiind definitiv rezolvata. Biserica nu a resimtit nevoia sa revina asupra ei. Dar un anumit mediu si anumite conditionari psihologice, religioase sau sentimente au patruns totusi trupul Bisericii de-a lungul secolelor. Aceste alunecari au facut adesea sa revina problema in actualitatea bisericeasca practica si, de aceea, de fiecare data Biserica a trebuit sa reaminteasca neajunsurile acestei practici si a incercat sa nimiceasca aceasta scalciere liturgico-canonica.

 

De-a lungul istoriei, un alt Sinod din secolul al VII-lea, cel de-al saselea Sinod Ecumenic in Trullo (691) sta marturie a acestui lucru. Pentru Traditia liturgico-canonica bimilenara a Bisericii, pozitia trupului omenesc este capitala pentru participarea credinciosilor "la rugaciunile adresate lui Dumnezeu in biserica" (Canon 20, Sinodul I) si ea nu poate in nici un caz sa fie lasata la voia fiecaruia, si cu atat mai putin nu poate fi improvizata.

 

Inca de la inceput, Biserica a vegheat la deosebirea de post si de pocainta, atat a Pastelui cat si a Euharistiei si a Dumnezeiestii Liturghii, si le-a asociat cu splendoarea invierii si asteptarea Veacului ce va sa fie.

 

Este foarte semnificativ faptul ca biserica interzicea Euharistia in cursul zilelor de post. Aceasta interdictie, ca urmare, a fost limitata la perioada Postului Mare, dar notiunea si perspectiva ultima raman aceleasi: impartasania - atat duminicala cat si zilnica - ramane un eveniment eshatologic si nu poate fi decat festiva, stralucitoare, plina de bucurie. De aici, caracterul sau incompatibil cu orice atitudine de pocainta, ceea ce sunt atat postul cat si ingenuncherea. Asadar, nu ne rugam in genunchi, ci in picioare. Acesta este motivul pentru care nu ingenunchem nicidecum in cursul Dumnezeiestii Liturghii.

 

De altminteri, trebuie sa reamintim in aceasta privinta un alt aspect al vietii bisericesti: monahismul, acest martor tacut al orientarii eshatologice a Bisericii. Monahismul a pastrat Traditia liturgica si canonica stabilita de sinoade si de randuiala ecclesiala neintrerupta si bimilenara. Aceasta practica traditionala se poate constata cu usurinta la Muntele Athos, unde este explicit transmisa novicilor.

 

De asemenea, trebuie remarcat ca nu exista nici o icoana sau fresca ortodoxa in care sa se poata vedea preoti slujind in genunchi.

 

Pastrarea Traditiei canonice a Bisericii in favoarea pozitiei in picioare in timpul rugaciunii si a participarii la evenimentul Bisericii care prin excelenta sarbatoreste invierea si a doua venire, si anume Dumnezeiasca Liturghie, isi arata vointa constanta de a nu pierde orientarea eshatologica a trupului Bisericii. Atunci cand crestinii raman in picioare, ei devin "martori ai invierii" si "martori ai celei de-a doua veniri".

 

Cu acest prilej, trebuie mentionate de asemenea hirotoniile intru preotie: nu se sta in genunchi in momentul unei hirotonii intru diacon, preot sau episcop. Caci hirotonia este o Cincizecime. Asa cum in timpul Sfintei Liturghii de la Cincizecime, nu se pleaca genunchii, din acelasi motiv, acest lucru nu se face nici in timpul unei hirotonii.

 

Interzicerea ingenuncherii nu trebuie interpretata pe planul pietismului (= experienta psihologica a unui individ) sau al moralei (= un anumit comportament al unui individ), ci din punct de vedere existential, in sensul cel mai larg al termenului, care se identifica esential cu ontologia, deoarece este legata, in calitate de praxis a Bisericii si de comportament comunitar, de inviere si de Veacul ce va sa fie. Iata deci de ce problema refuzului ingenuncherii ramane o problema ontologica.

 

In sfarsit, Sfantul Vasile ne spune de altfel cu fermitate: "Este necesar ca Biserica sa predea tuturor celor care se gasesc in sanul ei sa-si faca rugaciunile stand in picioare, pentru ca prin amintirea neincetata a vietii vesnice, sa nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest tel" (Canonul 91). Noi, crestinii de astazi, prin pozitia noastra in biserica dovedim necunoasterea Sfintei Traditii.

 

"Iar sluga aceea care a stiut voia stapanului si nu s-a pregatit, nici n-a facut dupa voia Lui, va fi batuta mult. Si cea care n-a stiut, dar a facut lucruri vrednice de bataie, va fi batuta putin. Si oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a incredintat mult, mai mult i se va cere" (Lc 12,47-48). Si a marturisi invierea si Veacul ce va sa fie este o sarcina pe care Domnul a incredintat-o noua, tuturor ucenicilor sai, dar acesta este si un act de incredere exclusiva acordata trupului Bisericii. Neingenuncherea formeaza deci un element constitutiv al Traditiei bisericesti bimilenare care ramane profund profetica. Crestinii sunt chemati, intr-o perspectiva pur eshatologica, potrivit acestei Traditii, sa manifeste si sa marturiseasca invierea si inceputul imparatiei ce va sa fie.

 

Perioadele de "neingenunchere canonica" in Biserica:

- toate duminicile (52) anului liturgic (de la vecernia de sambata dupa-amiaza la vecernia de duminica dupa-amiaza).

 

- de la Paste la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascala pana la Vecernia din duminica Cincizecimii).

 

- in cele 12 zile de la Craciun la Boboteaza.

 

- in timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (in afara de candidatul la hirotonie, si aceasta numai incepand cu secolul al XVII-lea).

 

- in timpul tuturor Sfintelor Liturghii zilnice, fie ca se savarseste Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur, sau a sfintilor Iacov si Marcu.

 

Perioadele de "ingenunchere canonica" in Biserica:

- ingenuncherea este poruncita de Biserica atunci cand episcopul, preotul sau diaconul ne invita sa ingenunchem: "Plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam!".

 

- in timpul Dumnezeiestii Liturghii a Darurilor mai-inainte sfintite.

 

- in timpul slujbelor din Postul Mare (in afara de sambata si duminica).

 

- in timpul slujbei Paraclisului Nascatoarei de Dumnezeu din luna august (in afara de sambata si duminica).

 

- in timpul Tainei Sfintei Spovedanii (in afara de sambata si duminica).

 

- incepand cu Vecernia Cincizecimii (duminica dupa-amiaza).

 

- acasa se ingenuncheaza in aceleasi perioade ca si la biserica (in afara de sambata si duminica).

 

Pentru a preciza orientarea Bisericii in acest sens, trebuie sa spunem aici ca imediat dupa perioada liturgica pascala, la Vecernia din dupa-amiaza duminicii Cincizecimii, credinciosii, pentru prima data de la Paste, primesc porunca de a ingenunchea.

 

Pentru restul anului liturgic, momentele in care se ingenuncheaza sunt cele de mai sus. Crestinii raman deci in genunchi timp de sase zile, pentru a-si aminti caderea si indepartarea lor de Dumnezeu, si se roaga in picioare in fiecare duminica in amintirea invierii lor de catre Hristos.

 

Conform randuielii actuale din Biserica Ortodoxa Romana, preotul si diaconul ingenuncheaza o singura data in timpul Liturghiei.

 

Liturghierul precizeaza dupa invocarea Duhului Sfant (epicleza) si inceperea rugaciunii de mijlocire si inainte de pomenirea imnului Maicii Domnului: "Preotul si diaconul cad in genunchi, cautand spre dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului" (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom) si "Pana la terminarea imnului Pe Tine Te Laudam, preotul si diaconul se asaza in genunchi in fata sfintei mese" (Liturghia sfantului Vasile cel Mare).

 

Arhim. Prof. Dr. Grigorios D. Papathomas

 

Sursa: Baraganul Ortodox

 

 

.

20 Martie 2007

Vizualizari: 6309

Voteaza:

Despre ingenunchiere in Biserica Ortodoxa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE