Denumirea de "Rugul Aprins" este inspirata dintr-un pasaj veterotestamentar, anume din Iesirea 3:1-4, unde se relateaza momentul chemarii lui Moise de catre Dumnezeu si consacrarea lui ca eliberator al poporului ales din robia egipteana. Aici, autorul inspirat spune ca Moise l-a vazut pe "ingerul Domnului intr-o para de foc ce iesea dintr-un rug; si [...] rugul ardea, dar nu se mistuia" (3:2). Exegeza crestina traditionala a interpretat acest rug, care "ardea, dar nu se mistuia", drept o preinchipuire iconica a pururea-fecioriei Maicii Domnului si un simbol clasic al rugaciunii desavarsite, "ca loc de reunire in Duh - dupa cum invata Parintele Ioan Kulighin - a tuturor celor care au fost binecuvantati cu darul trairii si cunoasterii isihaste".

Numele de "Rugul Aprins" contine, vedem bine, sugestii importante referitoare la aspiratiile celor care se intruneau aici si la programul gruparii. O privire mai atenta asupra pasajului biblic mentionat poate oferi informatii importante in acest sens. Aici, avem de a face cu un personaj, Moise, impovarat de un trecut destul de agitat si tulbure, care doreste sa-si construiasca o identitate noua, isi cauta salvarea intr-o viata cat mai banala cu putinta. Anonimii, se spune adeseori, sunt cei mai fericiti dintre oameni. Dar iata ca Dumnezeu contrazice dorinta de anonimat a lui Moise, revelandu-i-se chiar in timp ce omul isi indeplinea rutina zilnica si, mai mult decat atat, propunandu-i un destin complet diferit in comparatie cu orice si-ar fi putut imagina el: sa devina nici mai mult, nici mai putin decat salvatorul propriului sau popor.

Om cu bun-simt, Moise refuza o asemenea vocatie si aduce chiar argumente in favoarea deciziei sale, intemeiate pe incompatibilitatea evidenta dintre el, ca persoana, si cerintele pe care ar fi trebuit sa le satisfaca pentru a avea sanse de reusita intr-o astfel de misiune. Dialogul dintre Moise si Dumnezeu este, de altfel, prototipul rugaciunii si al spovedaniei adevarate. O data angajat intr-o asemenea "disputa", omul face primii pasi strict necesari in afara spatiului securizant indaratul caruia cauta sa-si stearga identitatea si se apropie de focul revelatiei, care il va ajuta sa-si preschimbe destinul, urmandu-si vocatia primordiala si inaltandu-se, astfel, la stadiul de persoana. Deloc intamplator, in acest caz, Moise este inzestrat cu virtuti imperiale, sacerdotale si invatatoresti. Invatator, Preot si imparat va fi sa fie nimeni altul decat Mesia. Prin demnitatile primite, Moise dobandeste asemanarea dumnezeiasca si, astfel inzestrat, pune inceput izbavirii lui Israel din robie, dar si salvarii neamului omenesc.

Asemenea lui Moise, arata exegeza traditionala, crestinul trebuie sa descopere inca de pe acum chipul lui Hristos din sine si sa-si lucreze asemanarea, pentru a-L putea marturisi pe El in lume. Fiecare este chemat sa fie, in felul lui si la locul lui, imparat, preot si invatator. Si devenim astfel in masura in care acceptam, asemenea lui Moise, dialogul cu Dumnezeu. El ne cheama sa iesim din circularitatea fada a cotidianului, sa fim pricina, pentru cei din jurul nostru, de intoarcere a inimii spre Dumnezeu, si sa-i invatam cele bune, invatandu-ne pe noi insine, spre a deprinde laolalta toate cele de folos izbavirii din "Egiptul pacatului". Omul, minabil si infricosat, calatoreste catre centrul tainic al fiintei lui si isi da pe fata neputintele. Astfel, introspectia sa devine prilej de cunoastere a puterii Celui Preainalt.

Dupa cum corect remarca Pr. Andre Scrima, icoana Rugului Aprins este pentru intelectualii de la Antim "litera", "scriptura", vector al epifaniei originare, oferind posibilitatea deschiderii unor cai nebanuite pentru interogatiile cardinale ale spiritului. Iar doctrina teologica desprinsa din acest fragment biblic constituie, de fapt, liniile de forta ale isihasmului: nevoindu-se intru dobandirea rugaciunii curate, omul isi descopera neputintele si dobandeste totodata puterea de a le declara in fata lui Dumnezeu, Care, o data scoase la iveala, le preschimba in virtuti. In felul acesta, rugatorul cunoaste treptat puterea dumnezeirii si se apropie, asa cum va face chiar Moise pe Sinai, de culmile luminii.

In marea lor majoritate, cei ce se intruneau la Antim erau intelectuali cu un destin similar celui mozaic. Cu alte cuvinte, se gaseau cu totii impovarati de un trecut erodant, cunoscusera falimentul unor ideologii seculare si aveau motive sa anticipeze deja prabusirea altora. Chiar Sandu Tudor, de pilda, intemeietorul grupului, creditase in anii '30 sistemul de valori al dreptei, apoi pe cel al stangii, pentru ca pana la urma sa le abandoneze pe amandoua exact in momentul cand le vede ajunse la putere. Experiente similare cunoscusera majoritatea carturarilor din nucleul gruparii, cum ar fi Benedict Ghius, Dumitru Staniloae, Alexandru ("Codin") Mironescu, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Pr. Andre Scrima, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dumitriu, Dr. G. Dabija s.a.

Nu este asadar deloc intamplator daca Mitropolitul Antonie Plamadeala compara Antimul cu rolul jucat in Rusia de Manastirea Optina, unde-si facusera ucenicia duhovniceasca personalitati de talia lui Dostoievski, Leontiev sau Gogol.

Activitatile grupului

Intalnirile de la Antim aveau loc in mod obisnuit joi seara, fie in biblioteca, fie in pridvorul manastirii, si erau prezidate de catre staretul de atunci. Se citeau piese literare (comentate apoi dintr-o perspectiva teologica), texte patristice si filosofice, sau erau dezbatute chestiuni diverse din actualitatea imediata. Ceva mai tarziu, grupul s-a imbogatit cu cativa artisti plastici cum ar fi Eugen Profeta, Mac Constantinescu, Olga Greceanu, precum si cu muzicieni ca Paul Constantinescu sau Protosinghelul Veniamin Gavrilovici, conducatorul corului manastirii. In plus, Antimul devenise un loc unde se puteau sustine conferinte pe teme diverse, in special de apologetica si mistica ortodoxa, in cadrul carora se urmarea in principal evaluarea dintr-un punct de vedere crestin a mai multor segmente ale vietii, cautandu-se solutii de traire in mijlocul lumii, dar la nivelul exigentelor unei ortodoxii autentice. Cateva dintre subiectele abordate cu predilectie erau: Isihasmul, Iisus-Logosul intrupat, Pacatul originar, Scena si altarul, Rugaciunea Inimii, Exegeza smochinului blestemat s.a. Totodata, participantii mai meditau si asupra unor medalioane ale marilor mistici ai Filocaliei.

Dupa sosirea ieromonahului Ioan Kulighin, intalnirile au castigat in profunzime si in ceea ce tine de implicarea spirituala. Duhovnic format la schitul Optina-Pustina, de langa Moscova, Parintele Kulighin se stabileste la Antim in anul 1945, atras aici de stirile pe care le primise referitoare la preocuparile grupului de intelectuali. Nu va ramane acolo decat pana in 1947, cand, dupa cum aratam si mai sus, este deportat in Rusia. In cadrul "Rugului Aprins" el a avut rolul unui ferment - dupa cum arata Arhim. Roman Braga. El a adus aici, pe langa cele doua manuscrise deja mentionate, o icoana a Rugului Aprins, salvata din Rusia. Pe langa aceasta, prin experienta sa de duhovnic incercat, el a reusit sa le dezvaluie intelectualilor din grup tainele rugaciunii isihaste si chiar sa le indrume primii pasi in practicarea acesteia. Multi dintre fostii membri ai "Rugului Aprins" isi amintesc ca, vreme de doi ani, Parintele Ioan a fost axul moral si spiritual, duhovnic in adevaratul sens al cuvantului, pentru toti nou-nascutii intru Rugaciunea lui Iisus. In ajunul plecarii sale, el i-a incredintat lui Sandu Tudor misiunea de a continua lucrarea calauzitoare.

Dar deceniul urmator nu anunta nimic bun. Anii '50 au insemnat, pentru Romania comunista, o perioada de prigoana dusa cu metoda impotriva a tot ceea ce ar fi tinut de o credinta religioasa. Clericii si carturarii de la Antim vor fi nevoiti sa-si schimbe resedinta, mutandu-se la Manastirea Plumbuita, iar numarul membrilor va scadea substantial pana in 1958, anul desfiintarii grupului.

"Rugul Aprins" si autoritatile comuniste

Serviciile secrete comuniste, proaspat constituite in Romania, incepusera sa se preocupe de activitatea religioasa inca din 1948. Astfel, in 10 noiembrie 1948 se finalizeaza un material informativ continand inventarul asezamintelor monahale si un recensamant al calugarilor traitori pe teritoriul Romaniei. Raportul nu este decat un act preliminar al unei operatiuni mai ample de supraveghere si obstructionare a activitatii tuturor organizatiilor religioase din tara, dar mai ales a manastirilor, considerate de catre autoritati "fie locuri de gazduire ale elementelor legionare sau din rezistenta, fie depozite clandestine de munitii". Intr-adevar, in anii 1947-1948, unele organizatii anticomuniste isi gasisera sprijin in biserici, manastiri sau schituri, ceea ce ne motiveaza sa credem ca, cel putin intr-o faza initiala, actiunea represiva nu lovea decat indirect asezamintele respective.

De pilda, stareta Veronica Gurau si duhovnicul Ioan Iovan, de la Manastirea Vladimiresti (Galati), au fost arestati in 1955 tocmai pentru vina de a fi oferit sprijin unor luptatori din rezistenta anticomunista. Datorita sprijinului pe care populatia din zona l-a acordat obstii monahale, aceasta actiune represiva nu a putut fi incheiata decat de-abia in februarie 1956, prin evacuarea fortata a asezamantului, cu ajutorul a nu mai putin de 220 de ofiteri M.A.I. Inarmati cu pistoale-mitraliera. Faptul ca in aceasta disputa locuitorii satelor din jurul manastirii fraternizasera fara rezerve cu monahii a atras atentia autoritatilor asupra influentei pe care o putea exercita Biserica asupra maselor si asupra faptului ca, in ciuda propagandei ateiste, numarul oamenilor dispusi sa urmeze o viata monahala era mare.

Propaganda nu putea patrunde in manastiri si in institutiile de invatamant ecleziastice, motiv pentru care, treptat, acestea au inceput sa fie privite ca "puncte de rezistenta ideologica a religiei" si institutii unde se cultiva o atmosfera anticomunista . In consecinta, este modificat Regulamentul scolilor de cantareti si al seminariilor, astfel incat acestea sa poata fi mai usor aservite puterii, iar in 1956 se inchide sectia monahala a seminarului de pe langa Manastirea Neamt, fara ca patriarhul de atunci, PF Justinian, sa dea curs intr-un fel sau altul memoriului de protest semnat de catre 19 monahi, intre care Benedict Ghius si Sofian Boghiu. Atmosfera devine din ce in ce mai tensionata prin intensificarea supravegherii manastirilor; in unele cazuri au loc chiar perchezitii si arestari de persoane care frecventau asezamintele mai des, sau de calugari care predicau prin parohii.

La inceputul anului 1958, Alexandru Draghici propune desfiintarea seminariilor monahale, interzicerea accesului calugarilor in Institutele de Teologie de grad superior si infiintarea de noi manastiri, ca si limitarea accesului in cinul monahal. Majoritatea prevederilor cuprinse in proiectul lui Alexandru Draghici se regasesc si in Decretul 410/28 octombrie 1959, care prevedea desfiintarea unor manastiri si a asociatiilor religioase, precum si scoaterea din monahism a mai multor calugari. Pana in 1960 vor fi desfiintate, demolate, dezafectate, transformate in G.A.C.-uri, 62 de asezaminte monahale ortodoxe de pe intreg cuprinsul tarii.

Antimul si "Rugul Aprins" intrasera in atentia Securitatii inca din 1947, pentru atitudinea ocrotitoare manifestata fata de refugiatii rusi in general si fata de Parintele Ioan in special, dar si din cauza temerii organelor represive legate de apropierea dintre Biserica si intelectuali".

Primul arestat va fi chiar Sandu Tudor. Condamnat la munca silnica, el isi va executa pedeapsa vreme de trei ani, la Canalul Dunare-Marea Neagra. In 1952 este eliberat din detentie; in cursul aceluiasi an, IPS Firmilian al Olteniei il hirotoneste preot si il calugareste la Manastirea Crasna. De acum, Sandu Tudor primeste numele de Agaton. Curand, la Manastirea Neamt, este inaltat in treapta de ieroschimonah, cu numele Daniil, si se retrage la Schitul Rarau. Dupa marturia lui Roman Braga, adunase aici vreo doisprezece vietuitori proveniti din toate straturile sociale (inclusiv bucatari, chelneri, militari, vagabonzi), pe care ii initia in tainele Rugaciunii lui Iisus si intr-ale teologiei. Cum asezamantul era folosit ca adapost de catre fosti legionari, autoritatile comuniste au considerat ca trebuie sa fie o legatura intre proaspatul ieroschimonah si miscarea de rezistenta armata care continua sa activeze in munti. Pentru moment, totusi, nu vor intreprinde nimic, astfel incat intalnirile membrilor "Rugului Aprins" vor putea avea loc pentru inca o perioada de timp, pricinuite cel mai adesea de vizitele Parintelui Daniil. El cobora periodic de pe Rarau, atat pentru a se aproviziona cu carti, cat si tocmai pentru a participa la aceste intruniri. Intrunirile se desfasurau in case particulare; cel mai adesea se pare ca au avut loc in casa savantului si scriitorului Alexandru Mironescu (1903-1973).

Dupa marturia Parintelui Braga, Securitatea a devenit mai atenta la miscarile intelectualilor de la Antim de-abia dupa aparitia in Franta a unui articol semnat de catre Olivier Clement, cu titlul L'Eglise Roumaine et le Buisson Ardent, text care se referea tocmai la "Rugul Aprins", discutand, intre altele, importanta apropierii intelectualilor de Biserica si proband faptul ca Ortodoxia si crestinismul in general nu reprezinta un simplu refugiu compensator al unor oameni needucati.

Dar actiunile organelor represive vor fi intarziate de manifestarile religioase pe care le organizase Patriarhia Romana cu ocazia canonizarii oficiale Sfintilor Romani, si, pe de alta parte, de consecintele Conferintei de la Geneva, resimtite si in Romania comunista. Situatia se va inaspri insa dupa 1954, culminand cu noul val de arestari din 1956 si cu o campanie anti-religioasa organizata dupa modelul celei din URSS, in perioada 1958-1959.

Desfiintarea "Rugului Aprins"

Represiunea impotriva "Rugului Aprins" va fi declansata in noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, cand Sandu Tudor este arestat din nou, impreuna cu Alexandru Mironescu si cu fiul acestuia, Serban. Tot atunci sunt arestati si majoritatea celorlalti fosti membri ai "Rugului Aprins", intre care teologul Dumitru Staniloae, arhimandritii Sofian Boghiu, Roman Braga, Benedict Ghius, Felix Dubneac, ieromonahul Adrian Fageteanu, Dr. Gh. Dabija, poetul V. Voiculescu etc. Acestia vor fi inclusi in ceea ce in arhivele Securitatii a ramas sub numele de "Lotul Teodorescu Alex. si altii" (Alexandru Teodorescu era numele de buletin al lui Sandu Tudor), urmarirea penala efec-tuandu-se conform articolului 196 CPP, pentru infractiunea de "uneltire contra ordinii sociale". Vor fi judecati cu totii intr-un proces absolut formal, desfasurat cu usile inchise.

Chiar daca initial toti membrii grupului fusesera acuzati de "uneltire contra ordinii sociale", Sandu Tudor, Adrian Fageteanu si Arsenie Papacioc au fost condamnati pentru "inalta tradare", pe baza art. 193/1 din Codul Penal. Ceilalti au fost condamnati conform art. 209 pct. 1 din Codul Penal, pentru "activitate criminala impotriva clasei muncitoare si a reformelor sociale", articol pe baza caruia fusesera condamnati deja zeci de mii de oameni.

Sandu Tudor a murit in temnita. Ultima oara a fost vazut prin 1960 in penitenciarul de la Aiud, grav bolnav. Nu se cunosc cu precizie nici data mortii (ce va fi survenit, cel mai probabil, prin noiembrie 1962105), nici locul unde va fi fost inmormantat. In orice caz, majoritatea cunoscutilor sai afirma ca a avut parte de o moarte martirica.

Membrii "Rugului Aprins" au fost eliberati in 1964, prin decretul 411 - un act pur conjunctural, cum s-a observat, determinat mai degraba de preocuparile regimului de la Bucuresti de a-si asigura colaborari economice cu Occidentul, iar nici pe departe un gest de achitare, care sa denote o eventuala tendinta de revenire la normalitate a Justitiei din Romania comunista.

Constantin Jinga