Propovaduirea lui Hristos in iad

Propovaduirea lui Hristos in iad Mareste imaginea.

Daca propovaduirea lui Hristos in iad a fost adresata doar dreptilor Vechiului Testament, implicatiile soteriologice ale doctrinei ar fi minime, dar daca predica este adresata tuturor celor din iad, atunci importanta ei creste considerabil. Se pare ca avem destule motive sa sustinem, urmand teologului ortodox grec, I. Karmiris, ca „dupa invatatura aproape a tuturor parintilor rasariteni, propovaduirea Mantuitorului se extindea la toti, fara exceptie, si mantuirea era oferita tuturor oamenilor care au raposat de la inceputul timpului, fie ei elini sau iudei, fie drepti, fie nedrepti. In acelasi timp, propovaduirea lui Hristos in iad a fost vestea cea plina de bucurie a slobozirii si mantuirii, nu doar pentru drepti, ci si pentru cei nedrepti. Nu predica „pentru osandirea necredintei si a rautatii", asa cum presupunea Toma d' Aquino. Intregul text din Epistola intai a Sfantului Apostol Petru, referitor la predica lui Hristos in iad, elimina intelegerea acesteia in termenii acuzarii si ai osandirii.

Daca toti sau numai unii au raspuns chemarii lui Hristos si au fost eliberati din iad ramane o problema deschisa. Daca am accepta punctul de vedere al scriitorilor bisericesti apuseni care sustin ca Hristos a slobozit din iad numai pe dreptii Vechiului Testament, atunci lucrarea salvatoare a lui Hristos se reduce, pur si simplu, la restaurarea dreptatii. Dreptii Vechiului Testament au suferit in mod nemeritat, nu pentru pacatele personale, ci datorita pacatoseniei generale a firii umane, iar eliberarea lor din iad era o „datorie" fata de ei pe care Dumnezeu era obligat sa o ia asupra Sa. Insa o astfel de fapta nu prea ar fi fost o minune care sa ii faca pe ingeri sa se cutremure sau care sa fie laudata in imnele bisericesti.

Spre deosebire de Apus, constiinta crestina in Rasarit admite posibilitatea de mantuire atat pentru cei care cred in timpul vietii lor, cat si pentru cei carora nu le-a fost dat sa creada, dar au placut lui Dumnezeu prin faptele lor bune. Intr-unul din imnele sale, Sfantul Ioan Damaschin dezvolta ideea ca mantuirea a fost nu doar pentru cei care in timpul vietii au marturisit credinta adevarata, nu numai pentru dreptii Vechiului Testament, ci si pentru aceia dintre pagani care s-au remarcat prin moralitate inalta:

Spun unii ca Hristos a slobozit din iad numai pe cei credinciosi,
Precum parintii si profetii,
Judecatorii si impreuna cu ei, regi, stapanitori de meleaguri,
Si pe altii din neamul evreiesc,
Nu prea multi si cunoscuti tuturor.
Dar vom raspunde celor ce cred asa,
Ca nimic nemeritat nu este,
Nimic minunat si nimic neobisnuit
Ca Hristos sa mantuiasca pe cei credinciosi,
Caci El ramane doar Judecatorul cel drept,
Si toti cei care cred in el nu vor pieri.
Astfel ei toti ar fi trebuit sa fie mantuiti
Si sloboziti din legaturile iadului
Prin pogorarea lui Dumnezeu, Stapanul -
Care a fost protrivit iconomiei Sale.
Pe cand cei care s-au mantuit doar prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu
Au fost, mi se pare, toti cei care
Au avut viata preacurata
Si au savarsit toata fapta cea buna,
Traind in smerenie, cumpatare si virtute, insa curata si dumnezeiasca credinta
Ei nu au priceput-o pentru ca nu le-a fost vestita
Si au ramas cu totul neinvatati.
Ei sunt aceia pe care Iconomul si Stapanul tuturor
I-a scos, prinsi in plasele dumnezeiesti,
Si i-a induplecat sa creada in El,
Luminandu-i cu razele Dumnezeirii
Si aratandu-le lumina cea adevarata.

Abordarea aceasta prezinta implicatiile soteriologice exceptionale ale Pogorarii la iad. Potrivit Sfantului Ioan Damaschin, cei care nu au fost instruiti in credinta adevarata in timpul vietii lor pot primi sa creada in timpul sederii lor in iad. Prin faptele lor cele bune si prin viata ascetica ei s-au pregatit pentru intalnirea cu Hristos. Ei sunt acei oameni despre care Sfantul Apostol Pavel spunea ca neavand lege, ei „din fire fac ale legii", caci „fapta legii este scrisa in inimile lor". Cei care traiesc potrivit legii moralitatii naturale, dar nu impartasesc dreapta credinta pot avea nadejde, in virtutea dreptatii lor, ca la o intalnire fata catre fata cu Dumnezeu, ei vor recunoaste in El pe Cel pe Care ei „necunoscandu-L, L-au slavit".

Acest lucru ii priveste oare pe cei care au murit in afara credintei crestine dupa Pogorarea la iad a lui Hristos? Nu, daca acceptam invatatura apuseana potrivit careia Pogorarea la iad a fost un eveniment de pe vremuri si ca amintirea lui Hristos nu se mai pastreaza in iad. Da, daca pornim de la presupunerea ca dupa Hristos, iadul nu a mai fost ceva similar Sheolului vechi-testamentar, ci a devenit un spatiu al prezentei dumnezeiesti. In plus, dupa cum scrie protoiereul Serghei Bulgakov, „toate evenimentele din viata lui Hristos, care s-au petrecut in timp, au o semnificatie durabila, mai presus de timp. Prin urmare asa-numita „propovaduire in iad", care este credinta Bisericii, este o revelare a lui Hristos pentru cei care in timpul vietii pamantesti nu au putut sa-L vada sau sa-L cunoasca pe Hristos. Nu este nici un temei pentru a limita acest eveniment doar la dreptii Vechiului Testament, asa cum face teologia catolica. Mai degraba, puterea acestei propovaduiri trebuie considerata ca fiind extinsa la toti cei care in timpul vietii lor pe pamant nu au putut si nu L-au cunoscut pe Hristos, dar il intalnesc in viata de apoi.

Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, toti oamenii, fie credinciosi, fie necredinciosi, vor aparea inaintea fetei lui Dumnezeu dupa moartea lor. Prin urmare, chiar si pentru cei care nu au crezut in timpul vietii lor este nadejde ca dupa moarte, il vor recunoaste pe Dumnezeu ca Mantuitorul si Rascumparatorul lor, daca in viata lor pe pamant s-au pregatit pentru aceasta recunoastere.

Imnul Sfantului Ioan Damaschin afirma clar ca paganii virtuosi nu au fost „invatati" dreapta credinta. Aceasta este deci o aluzie clara la cuvintele lui Hristos: „Drept aceea, mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh"; si „Cel care va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi". Osanda se extinde, prin urmare, doar la cei care au fost instruiti in dreapta credinta, dar nu au crezut. Dar daca o persoana a fost lipsita de invatatura, daca in viata ei pe pamant nu a intalnit propovaduirea Evangheliei si nu a avut posibilitatea sa raspunda acesteia va fi condamnata pentru aceasta? Revenim la intrebarea care a framantat autori timpurii, ca Sfantul Clement al Alexandriei.

Este posibil ca soarta unei persoane sa se schimbe dupa moartea ei? Este moartea hotarul dincolo de care intervine o existenta statica neschimbabila? Nu se incheie dezvoltarea persoanei umane dupa moarte?

Pe de o parte, este imposibil pentru cineva sa se pocaiasca activ in iad; este imposibil ca acolo cineva sa indrepte faptele rele pe care le-a comis, prin faptele bune cuvenite. Insa ar putea fi posibil pentru cineva sa se pocaiasca printr-o „schimbare a inimii", o reconsiderare a valorilor sale. Una dintre marturiile in favoarea acestei idei este bogatul din Evanghelie mentionat mai inainte. El a sesizat gravitatea situatiei sale de indata ce s-a aflat in iad. Intr-adevar, in timpul vietii lui el era concentrat asupra preocuparilor pamantesti, insa ajuns in iad, el a inteles ca singura lui nadejde de mantuire era Dumnezeu. Pe langa aceasta, potrivit invataturii Bisericii Ortodoxe, soarta unei persoane dupa moarte poate fi schimbata prin rugaciunea Bisericii. Astfel, existenta dupa moarte isi are dinamismul ei. Pe temeiul celor spuse mai sus, se poate afirma ca dupa moarte, dezvoltarea persoanei umane nu inceteaza, caci existenta dupa moarte nu este un transfer de la o fiintare dinamica la una statica, ci, mai degraba, o continuare la un nivel nou a drumului pe care persoana l-a urmat in timpul vietii.

De la Pogorarea Lui, calea catre rai este deschisa atat pentru cei vii, cat si pentru cei morti, cale urmata de cei pe care Hristos i-a eliberat din iad. Destinatia intregii omeniri si a fiecarui individ este plinatatea indumnezeirii, in care „Dumnezeu se face toate in toti". In scopul acestei indumnezeiri, Dumnezeu l-a creat la inceput pe om si apoi, „la plinirea vremii" (Gal. 4:4), El insusi S-a facut om, a patimit, a murit, S-a pogorat la iad si a inviat din morti.

Acest lucru este infatisat in modul urmator in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, celebrata de zece ori pe an in Biserica Ortodoxa, inclusiv in Sfanta si Marea Sambata (cand Biserica comemoreaza Pogorarea lui Hristos la iad): ...ci Dumnezeu fiind, mai inainte de veci, pe pamant S-a aratat si cu oamenii a vietuit; si din Sfanta Fecioara intrupandu-Se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca sa ne faca pe noi asemenea chipului slavei Sale. Ca, de vreme ce prin om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, a binevoit Unul-Nascut Fiul Tau, Cel ce este in sanurile Tale, Dumnezeule si Tata, sa Se nasca din femeie, din Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, facandu-Se sub Lege, ca sa osandeasca pacatul in trupul Sau, pentru ca cei morti intru Adam sa invieze intru insusi Hristosul Tau.

Si vietuind El in lumea aceasta, dandu-ne porunci de mantuire, scotandu-ne pe noi din ratacirea idolilor, ne-a adus la cunoasterea Ta, a adevaratului Dumnezeu si Tata, agonisindu-ne pe noi Siesi popor ales, preotie imparateasca, neam sfant. Si curatindu-ne prin apa si sfintindu-ne cu Sfantul Duh, S-a dat pe Sine schimb mortii in care eram tinuti, fiind vanduti sub pacat. Si pogorandu-Se, prin Cruce in iad, ca sa plineasca toate ale Sale, a nimicit durerile mortii. Si inviind a treia zi si cale facand oricarui trup la invierea cea din morti, ca nu era cu putinta a fi tinut in stricaciune incepatorul vietii, facutu-S-a incepatura celor adormiti, Intai-Nascut din morti, ca sa fie insusi incepatorul tuturor in toate.

Nu stim daca toti au urmat lui Hristos cand El S-a ridicat din iad. Nici nu stim daca toti il vor urma in imparatia cereasca eshatologica unde El va fi „toate in toti". Dar stim ca de la Pogorarea lui Hristos la iad calea spre inviere a fost deschisa „oricarui trup", mantuirea a fost daruita fiecarei fapturi umane, si portile raiului s-au deschis pentru toti cei care doresc sa intre prin ele. Aceasta este invatatura Bisericii primare, mostenita de la prima generatie de crestini, pastrata si impartasita de Traditia ortodoxa. Aceasta este nadejdea de nestins a tuturor celor care cred in Hristos, Cel Care o data pentru totdeauna a biruit moartea, a sfaramat iadul si a daruit inviere intregului neam omenesc.

Episcopul Ilarion Alfeyev

Pe aceeaşi temă

05 Aprilie 2019

Vizualizari: 13527

Voteaza:

Propovaduirea lui Hristos in iad 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE