Despre cinstirea sfintilor care au stralucit in Apus

Raport catre Sinodul Arhieresc din anul 1952

"Stabilit-a hotarele limbilor dupa numarul ingerilor Sai si a adunat de la risipitii fii ai lui Adam Biserica Sa, inmultind in ea sfintii Sai, ca stelele pe cer, care au stralucit la Rasarit si la Apus, la Miazanoapte si la Miazazi".

Doar pentru o mica parte a sfintilor au fost alcatuite cantari bisericesti si pomenirea lor se savarseste pretutindeni in Biserica. Cete nenumarate de alti sfinti sunt cunoscute si se cinstesc cu deosebire doar in anumite locuri, in alte locuri sunt indicati partial, prin povestiri despre vietile lor si prin sinaxare, in alte locuri sunt insemnate doar zilele pomenirii lor. Sinaxarele, care au inceput sa fie alcatuite de la jumatatea mileniului trecut, au fost compuse in mare masura din propria initiativa a unor oameni si importanta lor depindea de increderea si deschiderea Bisericii fata de alcatuitorul lor. Cu mult mai tarziu au inceput sa se alcatuiasca Mineiele, culegerile de vieti ale sfintilor.

Poporul rus ii cinstea pe bineplacutii lui Dumnezeu, atat pe cei care au stralucit pe pamantul rusesc, cat si pe cei pe care ii cunostea din vietile lor. La noi in Rusia si si-naxarele, si vietile sfintilor erau indreptate si completate in repetate randuri, pe baza noilor date culese. Temelia actualelor culegeri rusesti de vieti ale sfintilor sunt Mineiele compuse de Sfantul Dimitrie al Rostovului, acestea reprezentand una dintre lucrarile lui de capatai. Ulterior, ele au fost editate cu adaugiri de Sfantul Sinod si in limba rusa, in vietile sfintilor din vechime se aminteste si de unii sfinti a caror pomenire nu se mai praznuieste astazi si ale caror vieti sunt aproape necunoscute. Cel mai complet sinaxar din Rusia a fost alcatuit de arhiepiscopul Serghie de Vla-dimir, cuprinzand o multime de sfinti din Rasarit si din Apus. Oricat de ample erau in Rusia datele despre sfintii care au stralucit pe pamantul ei, cand rusii au plecat din patria lor in marele exod, au aflat ca in afara Rusiei mai exista o multime de sfinti din alte tari, necunoscuti chiar cercetatorilor scrupulosi ai vietilor sfintilor, dupa vietile si sinaxarele detinute de ei.

Chiar si in tarile apropiate geografic, dupa duh si dupa sange s-a dovedit ca exista sfinti necunoscuti in Rusia, care au avut legaturi nemijlocite cu ea prin faptele si viata lor. Astfel sunt ucenicii primilor invatatori ai slavilor, Sfintii Chiril si Metodie: Facatorul de minuni Naum, Preasfintitul Clement si altii, care prin invataturile lor au ajutat la traducerea cartilor de cult in limba slavona; Sfintii Ioan Rusul si Pahomie, originari din Rusia Mica, ajunsi prizonieri in secolul al XVIII-lea si cinstiti de Biserica Greaca, dar necunoscuti in Rusia, cu toate ca apartin cetei sfintilor rusi.

De asemeni, in tarile rasaritului exista si in afara de acestia multi alti nevoitori noi si din vechime, ramasi pana azi necunoscuti in alte locuri. Intrucat acele tari sunt ortodoxe si sfintii sunt proslaviti de Bisericile Ortodoxe, nu pot fi dubii si indoieli cu privire la cinstirea acelor sfinti in egala masura cu sfintii cunoscuti deja in Rusia. Alaturi de locuitorii acelor tari - Grecia, Serbo-Cernogorie (Serbia si Muntenegru), Bulgaria si Romania -, toti ortodocsii trebuie sa-i cheme in ajutor si sa-i cinsteasca.

Mai complicata s-a dovedit situatia in Apus. In primele secole, crestinismul a fost propovaduit aici in multe locuri chiar de apostoli. De-a lungul a multe veacuri, Ortodoxia a ramas neclintita si marturisitorii din rasarit chiar veneau aici pentru a cauta sprijin in timpul ereziilor (Sfintii Atana-sie si Maxim Marturisitorul). Aici au stralucit multi muce-nici si nevoitori, intarind Biserica. Dar, in acelasi timp, indepartarea si desprinderea Apusului de singura Biserica Universala a intunecat adevarul si l-a amestecat cu amagi-rea. A fost nevoie sa se stabileasca cine anume dintre cei cinstiti aici ca stalpi si luminatori ai credintei isi merita cu adevarat numele. Aceasta lucrare nu putea fi lasata pe seama unor cercetatori individuali, ci constituia o datorie a eparhiei si aceasta era cea care trebuia sa o duca la indeplinire. Deciziile Consfatuirilor staretilor rusi cu privire la cinstirea sfintilor din Apus nu reprezinta defel un act de canonizare a lor, ci o dispozitie prin care un anumit nevoitor, care a fost cinstit ca sfant pana la desprinderea Apusului, este cinstit ca sfant de Biserica Ortodoxa.

Lipsa in Rasarit a cantarilor si a marturiilor despre un anumit sfant nu inseamna defel nerecunoasterea sfinteniei lui in Rasarit. Caci nici pentru sfintii cinstiti in Rasarit, care au stralucit acolo, nu au fost alcatuite pentru toti slujbe bisericesti. Aproape in fiecare zi, in sinaxar si in Pro-loage sunt indicate pomenirile unor sfinti, nu numai a celor carora le este inchinata slujba acelei zile, ci si a altora.

Iar multi sfinti nu au stabilita o zi anume de pomenire, cu toate ca sunt amintiti in unele slujbe, bunaoara in Slujba sfintilor care prin post au stralucit, intrucat, oricum, ei sunt cunoscuti si cinstiti. Caci vietile mucenicilor, ale ascetilor si ale altor sfinti numai lui Dumnezeu Ii sunt cunoscute. Cu totii sunt proslaviti impreuna in Saptamana Tuturor Sfintilor, asa cum se spune in sinaxarul acelei zile. Sfintii ramasi pana astazi necunoscuti (sau in prezent) in Rasarit, dar cinstiti intre hotarele Apusului, prin viata lor pamanteasca apartin unor veacuri diferite si s-au proslavit pe cai diferite.

Astfel sunt martirii primelor veacuri, ascetii si arhiereii. Ultimele doua cinuri se contopesc partial, intrucat multi asceti au devenit, ulterior, episcopi. Cu privire la primii, adica la martiri, nu se nasc nici un fel de indoieli. Dupa suferintele lor pentru Hristos, ei sunt martiri in aceeasi masura ca si alti martiri cinstiti de Biserica, dintre care unii se afla trecuti chiar in sinaxarele rusesti verificate; iar astazi ii amintim numai pentru ca sunt necunoscuti celor mai multi dintre mireni, care se folosesc doar de sinaxarele si de calendarele prescurtate. Astfel este, de pilda, Prea-sfintitul Pothinus, episcopul Lionului, si ceilalti mucenici ai Lionului. A trebuit sa le atragem atentia locuitorilor de azi ai meleagurilor pe care acestia s-au nevoit si unde odihnesc ramasitele sfintelor lor moaste - sa le atragem atentia asupra nepretuitelor comori duhovnicesti [pe care le detin] si sa chemam turma dreptcredincioasa sa-i cinsteasca. Apusul este plin de asemenea mucenici.

Inca din primele decenii ale izgonirii noastre au inceput sa se faca pelerinaje, din initiative personale, catre locurile sfinte de aici, dar pana in ziua de azi aceste sfinte locuri au ramas necunoscute pentru multi, cu toate ca alte locuri demne de vizitat le sunt cunoscute.

Deosebit de cinstit a fost la Marsilia in vremurile de demult Mucenicul Victor, care a patimit impreuna cu strajerii convertiti de el: Alexandru, Felician si Longhin. Deasupra mormintelor lor, Cuviosul Casian Romanul si-a construit manastirea, in care si-a avut metania si a murit, in sinaxarul ortodox se afla cativa mucenici cu acelasi nume Victor, dar, din descrierea suferintelor lor, se vede ca e vorba de alti mucenici.

Un mucenic la fel de cinstit in vremurile de demult a fost Sfantul Albanie de langa Londra; moastele lui se afla la Londra pana azi si s-a pastrat o descriere amanuntita a faptelor lui. In unele cronici bisericesti este amintita legiunea Sfantului Mauriciu care a patimit pentru Hristos in muntii Elvetiei, la fel ca ostirea lui Andrei Stratilat, in Rasarit; acest Mauriciu are acelasi nume cu un alt Mauriciu, care a patimit impreuna cu fiul sau, Fotie, dar dupa locul unde s-a petrecut supliciul si dupa felul acestuia se vede ca este vorba de mucenici diferiti.

Episcopul Saturnin a sfintit Toulouse-ul cu sangele sau, tarat pentru Hristos pe strazile orasului la mijlocul veacului al III-lea.

Toti acestia sunt martiri al caror sange a fost samanta lui Hristos, pe care Biserica ii canta aproape zilnic in diferite tropare si stihire "mucenicesti" si care sunt pomeniti, de asemeni, in locurile unde au inflorit si au rodit semintele sangelui lor. Ei sunt ca niste picaturi de sange, ca si sangele altor "mucenici din intreaga lume", care impodobeste Biserica "ca si cu o porfira si vison" (tropar in Saptamana Tuturor Sfintilor). Continuatorii martirilor intru intarirea credintei in Rasarit, ca si in Apus, au fost arhiereii si cuviosii. Monahismul timpuriu din Apus este strans legat de cel din Rasarit. Marturii despre el si despre intemeietorii lui s-au pastrat in lucrarile ucenicilor acestora sau ale altor scriitori traitori in acele timpuri.

Una dintre principalele livezi duhovnicesti ale Apusului a fost manastirea Lerin. Viata intemeietorului ei, Sfantul Honorie s-a pastrat in panegiricul ucenicului sau Ilarie, episcopul orasului Arles. Din acesta aflam ca Sfantul Honorie a calatorit impreuna cu fratele sau in Egipt si Palestina, iar la intoarcere si-a zidit in Lerin propria manastire, in timpul vietii a savarsit o serie de minuni. De aceasta manastire au fost legati duhovniceste Sfantul Paulin de Nolan, la indicatia caruia a venit acolo si Sfantul Euhe-rie, care a lasat o serie de lucrari, dintre care "Viata Sfantului Mauriciu si a sfintilor mucenici ai legiunii Thebei", despre care am vorbit mai inainte. In aceasta manastire a locuit catava vreme Cuviosul Casian, care si-a construit mai tarziu propriul lacas la Marsilia. Trebuie sa remarcam ca Sfantul Casian, cinstit de intreaga Biserica Ortodoxa -cu toate ca pomenirea lui e savarsita o data la patru ani -, in Biserica Catolica este considerat un sfant cu venerare locala si pomenirea lui se savarseste - anual, e adevarat -doar la Marsilia, unde in biserica Sfintitului Mucenic Victor odihnesc ramasitele moastelor lui, pastrate dupa distrugerea lor in timpul Revolutiei Franceze. In aceeasi manastire si-au avut metania Sfantul Vichentie de Lerin, cinstit in Rasarit mai mult chiar decat in Apus, invatator al Bisericii, care a murit in jurul anului 450 si care ne-a lasat o lucrare despre Sfanta Traditie. De asemeni, prin intermediul manastirii Lerin s-au legat de Rasarit Anglia si Irlanda, intrucat Rasaritul s-a dovedit a fi un sprijin duhovnicesc pentru luminatorul Angliei, Cuviosul Augustin si pentru cei ce s-au nevoit impreuna cu el; a trait acolo catava vreme si luminatorul Irlandei, Sfantul Patrichie.

Manastirea intemeiata in Irlanda de Sfantul Colomb se afla in legaturi si relatii cu manastirile rasaritului in secolul al XI-lea si, dupa datele existente, catava vreme dupa caderea Romei, dupa ruperea ei de Rasarit. Ramasitele acestei manastiri, impreuna cu moastele Cuviosului intemeietor al ei exista pana astazi si, cu putina vreme in urma, a fost facut un pelerinaj in acele locuri, care, la fel ca si viata amanuntita a Sfantului Colomb, lasa o adanca impresie pelerinilor.

Urmasii Cuviosului Colomb au fost Cuviosii Colum-ban, Fridolin si Gali, care au sosit in Elvetia din Irlanda in secolul al VII-lea si au contribuit la intarirea crestinismului in Galia si in Italia de nord si la apararea dreptei credinte de eretici. In timpul vietii ei au savarsit minuni si au prevazut viitorul. Vietile lor amanuntite s-au pastrat in manastirile acelor locuri si pomenirea lor e cinstita in regiunile de care au fost legati, pana in zilele noastre.

Printre cuviosii francezi se remarca Sfanta Genoveva si Sfantul Clodoald, numit pe scurt si Cloud.

Cuvioasa Genoveva, nascuta in anul 423 si adormita intru Domnul in 512, s-a remarcat din copilarie printr-o evlavie deosebita si si-a petrecut intreaga viata in rugaciune si in infranarea cea mai aspra. Chemarea ei spre Dumnezeu a fost prevazuta din copilarie de Sfantul Gher-man de Auxerres, care i-a dat binecuvantare sa se afiero-seasca Domnului. Ea a fost legata duhovniceste de Cuviosul Simeon Stalpnicul, care avea stiinta despre ea. A savarsit multe minuni in timpul vietii, dintre care deosebit de cunoscuta este salvarea Parisului de Attila, prin rugaciunile ei. Amintirea acestei minuni este pastrata nu doar de traditie, ci este consemnata si de o coloana ridicata pe locul pana la care a ajuns Attila. Ea este considerata ocrotitoarea Parisului si a Frantei; nici distrugerea moastelor ei in timpul Revolutiei, nici lupta impotriva credintei nu au reusit sa-i curme cinstirea.

Cuviosul Clodoald provenea dintr-o familie regala, pierita in timpul luptelor feudale. Dupa ce a crescut si a inteles desertaciunea slavei lumesti, el nu a voit sa lupte ca sa-si redobandeasca drepturile, ci a intrat in monahism si a dus o viata de asceza deosebit de aspra. Catava vreme a petrecut in totala insingurare, apoi in jurul lui a fost ridicata o manastire, a carei biserica ii pastreaza moastele pana in ziua de azi. El a adormit intru Domnul la jumatatea veacului al VI-lea.

Cuviosul Clodoald a fost crescut de bunica sa, Sfanta Clotilda, care era regina a Frantei. Ea are pentru Franta aceeasi insemnatate ca si Sfanta Olga pentru Rusia, ca Sfanta Liudmila pentru Cehia, sau ca Sfanta Elena pentru Imperiul Roman. Datorita ei, sotul ei Clovis s-a botezat, iar apoi s-a intarit definitiv in dreapta credinta. Prin viata, invataturile si rugaciunile ei, ea a propovaduit si a intarit crestinismul in Franta. Dupa moartea sotului si-a petrecut viata in infranare, ingrijindu-se de saraci si de cei aflati in nevoi. instiintata de sus asupra sfarsitului ei cu treizeci de zile inainte, a plecat in pace la Domnul pe 3 iunie 533. Moastele ei au fost pastrate si purtate in procesiuni pana la Revolutia Franceza, cand au fost arse si au ramas numai particele din ele.

La consolidarea crestinismului in Franta, care a fost propovaduit aici inca din zilele apostolilor, au contribuit multi episcopi ai secolelor urmatoare, care s-au luptat totodata si cu ereziile care patrundeau in tara. Cu deosebire s-a proslavit Sfantul Martin, episcopul de Tours. Viata lui se gaseste in Mineiele rusesti, cu toate ca este trecuta la ziua de 12 octombrie, iar nu la 11 noiembrie, cand a adormit intru Domnul si cand i se praznuieste pomenirea. invatatorul lui a fost peste tot slavitul Sfantul Ilarie de Poitiers.

Sfantul Martin, a carui cinstire este larg raspandita, a contribuit nu numai la luminarea Galo-Frantei, ci si a Irlandei, intrucat Sfantul Patrichie, luminatorul ei era ruda lui apropiata si se afla sub influenta lui duhovniceasca.

Sfantul Patrichie s-a remarcat printr-o viata foarte aspra si, asemeni Sfantului Martin, isi unea lucrarile episcopale cu nevointe calugaresti. In timpul vietii s-a proslavit prin multe minuni, care au netezit calea convertirii irlandezilor. El este cinstit ca sfant din ziua mortii sale, care a avut loc in 491 sau 492 si a fost insotita de o serie de semne ce i-au marturisit sfintenia.

Printre contemporanii care s-au ostenit, de asemeni, in Irlanda, unde se duceau pentru a lupta cu pelagianismul, au fost doi stalpi ai Bisericii din Galia (Franta): Preasfin-titii Gherman de Auxerres si Lup de Troyes. Ambii s-au proslavit prin curajul cu care propovaduiau si isi ocroteau turmele de barbari, de asemeni si prin multe minuni savarsite atat in timpul vietii, cat si dupa moarte.

Sfantul Gherman de Auxerres a adormit intru Domnul in anul 439. Moastele lui s-au pastrat neputrezite de-a lungul multor veacuri, pana le-au distrus calvinistii. Sfantul Lup, de care pomeneste Sfantul Ioan, arhiepiscopul Cernigovului (ulterior, mitropolit de Tobolsk), in "Uio-tropion", a intrat in viata monahala la manastirea Lerin si s-a aflat atunci sub conducerea Sfantului Honorat, vrednicul succesor al Cuviosului Honorie, intemeietorul acelei manastiri. Ulterior, Sfantul Honorat a devenit episcop de Arles, unde a ridicat o biserica si unde primul episcop a fost Sfantul Trofim, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Iar Sfantul Lup a fost ales episcop de Troyes, dar a continuat sa duca o aspra viata ascetica. Salvandu-si orasul de Attila si savarsind o serie de minuni, el a murit in anul 479. Moastele lui s-au pastrat pana la Revolutia Franceza, cand au fost arse si a ramas doar o mica parte din ele.

Cu o suta de ani mai tarziu a trait Sfantul Gherman, episcopul Parisului. Viata lui a ajuns din vechime pana la noi; din ea vedem ca se remarca prin evlavie inca din primii ani ai copilariei - copilarie care a fost grea pentru el. Intrand in monahism in manastirea Sfantului Simforian, a petrecut viata cea mai aspra, consacrand rugaciunii o parte insemnata a timpului sau. Proslavindu-se prin minuni, el a devenit mai tarziu episcopul Parisului, unde a continuat sa duca acelasi fel de viata, impletind nevointa ascetica cu treburile pastoririi si cu fapte de milostenie. Ajungand la cinstite batraneti, a fost instiintat de sus de sfarsitul sau si a plecat la Domnul pe 28 mai 576. Moastele lui s-au pastrat vreme indelungata, dar locul in care se , gasesc acum n-a putut fi aflat. Numele sau este purtat de o biserica ramasa pana in ziua de azi, a carei construire a inceput prin grija sa pe locul capistei lui Isis, in cinstea Sfantului Mucenic Vichentie. Tot in vremea lui a fost construita si biserica cu hramul Sfantului Gherman de Auxer-res, pe care il cinstea mult si pe care si-l luase ca model. Activitatea si viata lui au consolidat definitiv crestinismul in Franta.

In Franta a stralucit o ceata intreaga de sfinti arhierei si nevoitori, stalpi ai dreptei credinte si invatatori ai evlaviei pe acele meleaguri.

Mai tarziu a inceput luminarea crestina a Europei de nord-est. De aceasta sunt legate lucrarile arhieresti ale Preasfintitului Ansgarie, episcopul Hamburgului si apoi al Bremenului. Viata sfintitului Ansgarie a fost descrisa de ucenicul sau, arhiepiscopul Rimber si a ajuns pana in zilele noastre. Din ea citim ca s-a nascut in anul 801. La varsta de sapte ani a avut o vedenie, prin care era chemat la slujirea lui Dumnezeu. Facandu-si educatia in manastire, la varsta de doisprezece ani a primit tunderea. Vedeniile pe care le-a avut l-au indemnat sa duca o severa

viata ascetica, iar apoi (la varsta de 21 de ani) a plecat sa propovaduiasca paganilor din Europa de nord. incepand cu Hamburgul, el a trecut apoi in Danemarca, unde l-a botezat pe regele acesteia, impreuna cu tot poporul sau. De acolo s-a indreptat spre Suedia. In anul 831 este sfintit ca episcop al Hamburgului si al tuturor popoarelor Nordului. Propovaduirea lui se intinde in Suedia, Danemarca si la slavii polbeni (polbenskie), din actuala Germanie de nord. Era plin de ravna si gata sa sufere pentru Hristos. Intristat ca nu primise cununa muceniceasca, a fost mangaiat de o voce de sus si a plecat in pace la Domnul pe 3 februarie 865. Ostenelile apostolice si le-a impletit cu lucrarea desavarsirii launtrice, din cand in cand plecand sa se insingureze. Era foarte milostiv, intinzandu-si mana darnica oriunde era nevoie si nelimitand-se [sa faca milostenie] intr-un singur loc. Se ingrijea indeosebi de cei aflati in bejenie, de vaduve si de orfani.

Preafintitul Ansgarie a savarsit in timpul vietii o multime de tamaduiri dar, din smerenie, se socotea pacatos. Faptele bune si minunile incerca sa le savarseasca in taina. Dar harul dumnezeiesc care salasluia in el era atat de vadit si cinstirea lui era atat de mare, incat la doi ani dupa sfarsitul sau el este deja numarat in randul sfintilor si numele lui este prezent in Martiroloage inca din anul 870. Moastele lui neputrezite s-au pastrat la Hamburg pana la Reforma, cand au fost ingropate in pamant si s-a pastrat doar o parte din ele. Viata lui si puterea harului dumnezeiesc, aratata prin el, ca si slavirea lui in randul sfintilor, pe cand Apusul mai facea inca parte din Biserica Ortodoxa Universala, nu trebuie sa lase nici o indoiafaca este un sfant bineplacut lui Dumnezeu. Arhiepiscopul Alexandru a strans toate marturiile existente despre el in limba germana, atat din surse catolice, cat si din surse protestante, si toate acestea intaresc tot ce am expus aici despre Preafintitul Ansgarie, descriind atat ostenelile intru blandete si virtutile acestui mare barbat, cat si minunile lui. Am primit, de asemeni, si o descriere amanuntita a vietii lui in limba daneza.

In legatura cu obiectiunile facute de un confrate de-al nostru, trebuie sa spunem ca acestea sunt nefondate. in primul rand, nu exista nici un fel de date ca sa presupunem ca Preafintitul Ansgarie ar fi fost o unealta in mainile tronului Romei pentru intarirea stapanirii acesteia si ca s-ar fi facut vehiculul acelor idei care au dus la despartirea Romei. Toate stradaniile noastre de a gasi vreun indiciu in sursele existente nu au furnizat nici un fel de sustinere [a acestei ipoteze], dimpotriva, ele ne conduc la concluzii contrare, intrucat, daca ar fi fost asa, catolicii de azi nu ar fi scapat ocazia sa se foloseasca de acest fapt si sa-l proslaveasca pentru aceasta pe Preafintitul Ansgarie.

Sfintenia Preasfintitului Ansgarie nu poate fi pusa la indoiala datorita absentei numelui sau din sinaxarul grecesc si din cartile de cult bisericesc, intrucat acestea nu determina in nici un caz respingerea ei [a sfinteniei] de catre Biserica Rasaritului.

Exista contemporani ai Preasfintitului Ansgarie, ai Sfintilor Chirii si Metodie, care nu au fost consemnati si nu sunt consemnati pana azi in sinaxarul si in cartile de cult grecesti, cu toate ca erau binecunoscuti la Tarigrad. Iar Biserica Catolica ii comemoreaza mai mult decat pe Preafintitul Ansgarie. Din cartile de cult grecesti lipseste luminatorul Bulgariei, Sfantul Boris-Mihail, care a fost botezat de greci, cat si Sfanta Liudmila a Cehiei, botezata de Sfantul Metodie, cat si Sfantul Viaceslav. Lipsesc si Sfintii Vladimir, si Sfintii Boris si Gleb, proslaviti cu binecuvantarea Patriarhului Constantinopolului, lipseste si Preasfintitul Petru al Moscovei. Dintre toti sfintii rusi, in Mineiele grecesti sunt pomeniti in sinaxare, dar fara sa li se inchine o slujba, numai Sfantul Ioan al Novgorodului si Cuviosul Varlaam Hutinski. In Biserica Eladei este pomenita Fericita Cneaghina Olga, avand acolo un alt tropar si condac, decat la noi. Dar asta nu inseamna nicidecum ca nu trebuie sa-i cinstim pe sfintii care au stralucit pe pamantul Rusiei, dupa cum nu dovedeste nici respingerea lor de catre greci. Exista si multi sfinti greci ale caror nume nu sunt in mineie si in sinaxare, dar pomenirea lor se savarseste local si tot local se tin si slujbele lor.

Preafintitul Ansgarie nu a slujit scopurilor politice, ci lui Hristos si pecetea apostolatului sau sunt tarile aduse prin el la Hristos. Ruptura lor ulterioara [de la dreapta Ccredinta] nu-i micsoreaza lucrarea, dupa cum truda Sfantului Metodie nu e imputinata de ruptura, pentru multe secole, a Moraviei si a Panoniei.

In colturi diferite ale lumii dreptii lui Hristos au lucrat pentru Unicul Dumnezeu, au umblat intr-un singur duh si sunt impreuna proslaviti de El. Valul revolutiilor si al reformelor le-a distrus moastele in Apus, la fel cum, ajungand pana in patria noastra, s-a atins profanator si de sfintii rusi. Acest val a incercat sa le nimiceasca memoria, la fel cum si Iulian Apostatul ardea sfintele moaste ale cuvio-silor. Dar ei stralucesc in Biserica cereasca, iar noi trebuie sa le slavim si mai mult ostenelile, proslavindu-L astfel pe Dumnezeu, Care prin ei savarseste minuni.

Sfantul Ioan Maximovici

.