A incerca sa teologhisesti despre Sfanta Cruce este totuna cu a incerca sa vorbesti despre “taina cea din veac ascunsa”, taina mantuirii ( de Intruparea, Jertfa si Invierea si Inaltarea Mantuitorului), de care Crucea este in mod fundamental legata.
Chiar daca insasi Crucea este una din marile taine ale crestinatatii, intelesul deplin al ei depasind masura noastra in acest veac trecator, totusi, ni se lumineaza in parte, luand in considerare cele ce ne-au fost descoperite, in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, cu privire la ea.
Cand crucea nu era inca Sfanta Cruce
Jertfa lui Hristos pe Cruce nu a urmat indemnului iudeilor “Rastigniti-L !Rastigniti-L!”, ci pacatului protoparintilor. Nu prin vorba a fost Iisus rastignit, ci prin pacat.
Caderea in pacat, prestiuta de Dumnezeu din vesnicie, avea sa conduca la acel sfat de taina al Sfintei Treimi, prin care sa hotarasca calea mantuirii omului. Or, acest plan nu a fost si niciodata nu va fi strain de Cruce.
De aceea, crucea l-a insotit dintotdeauna pe om, sub o forma sau alta, de-a lungul istoriei mantuirii. Inca din Vechiul Testament Sfanta Cruce a fost prefigurata prin anumite simboluri, tipuri sau metafore, semne, figuri si gesturi.
Crucea este implicata mai intai in fagaduinta data de Dumnezeu lui Adam si Evei - la alungarea din Eden - ca va trimite lumii pe Mantuitorul:” Samanta femeii va zdrobi capul sarpelui” (Fac. 3;15), fapt care avea sa se infaptuiasca de Mantuitorul Hristos prin jerfa Lui de pe cruce.
Tot prefigurat trebuie sa vedem Crucea Domnului in pomul vietii din mijlocul raiului, in lemnele purtate in spate de Isaac, fiul lui Avraam, in altarele si jertfele de la templul iudaic, in mainile incrucisate ale patriarhului Iacov cand binecuvinteaza pe Efraim si Manse (Fac. 48, 1-15), in toiagul lui Moise, in toiagul lui Aaron, in mainile intinse ale lui Moise (Ies. 17, 8-16) sau in stalpul pe care Moise a spanzurat sarpele de arama in pustie, ca sa scape de moarte pe cei muscati de sarpe (Num. 21, 8-9).
Prin aceste prefigurari ale Crucii s-a manifestat puterea dumnezeiasca, lucrand “semne si minuni”, inca inainte ca aceasta sa fie sfintita prin sangele lui Hristos.
Crucea lui Hristos
In Noul Testament ne sunt dezvaluite acele semnificatii si lucrari ale Sfintei Cruci, care odinioara erau doar “semne profetice”. Mantuitorul nu a vorbit in mod direct despre Cruce. Vorbind insa de Patimirile Sale, include implicit Sfanta Cruce atunci cand zice: “Fiul Omului va fi dat pe mana arhiereilor si a carturarilor si-L vor osandi la moarte. Si Il vor da pe mana paganilor, ca sa-L batjocoreasca si sa-L biciuiasca si sa-L rastigneasca, dar a treia zi va invia “(Matei, 20, 18-19). Rastignirea implica crucea.
Hristos si Crucea alcatuiesc o unitate in actul mantuirii; de aceea, sangele Lui varsat pe Cruce este numit “sangele Crucii” (Col. 1,20) iar crucea se zice ca este “Crucea lui Hristos” (Gal. 6,12). Mai este numita “Crucea Domnului” sau “Crucea Domnului nostru Iisus Hristos” si “lauda apostolilor (Gal. 6,12; I Cor. 1,17) Crucea este si ramane altarul jertfirii lui Hristos si al mantuirii noastre.
Crucea, semnul crestinarii unui imperiu?
De semnul Sfintei Cruci este legat un important moment din istoria crestinismului, care a condus la convertirea Imparatului Constantin cel Mare, si ulterior a intregului imperiu.
Evenimentul s-a petrecut la 28 octombrie 312 cand Maxentiu este infrant de catre Constantin la Pons Milvius (Podul Vulturului) in apropierea Romei. In acest loc Constantin are celebra viziune relatata de istoricul Eusebiu de Cezareea in lucrarea sa Vita Constantini, precum si de apologetul crestin Lactantiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De mortibus persecutorum). Evenimentul relatat in cele doua lucrari constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la crestinism. Unii pun insa la indoiala valoarea documentara a celor doi autori, mai ales a lui Eusebiu. Intre argumentele pe care le aduc ar fi faptul ca intamplarea de la Pons Milvius nu este relatata de Eusebiu in Istoria sa bisericeasca de la 324, ori daca ar fi avut loc, autorul nu ar fi trecut-o cu vederea. Deci ar fi vorba de o interpolare mai tarzie in Vita Constantini. Noi trebuie insa sa tinem cont de faptul ca nucleul evenimentului a fost real, chiar daca a cunoscut si unele infloriri, dar despre el Eusebiu vorbeste si in Discursul sau festiv tinut cu ocazia a 30 de ani de domnie a lui Constantin.
Ea a marcat totodata, daca nu propria sa convertire, cel putin momentul din care el a devenit protectorul crestinilor. Prin Edictul de la Milan din 313, Constantin acorda crestinilor libertate de cult. La sfarsitul secolului al IV-lea Teodosie I va face din religia crestina singura religie autorizata: crestinismul inlocuia religia imperiala.
Aflarea Sfintei Cruci
Aflarea Sfintei Cruci Hristos este legata de Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare. Pe la sfarsitul sec. al IV-lea, in timpul pastoririi Sfantul Ambrozie, episcopul Mediolanului, se vorbea despre o calatorie facuta de mama lui Constantin cel Mare, Sfanta Elena, la Locurile Sfinte. Cu acel prilej ea ar fi gasit si Crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul, ingropata cu celelalte doua ale talharilor. Locul exact al descoperirii i-ar fi fost aratat de un evreu. Pentru a sti care este Crucea cea adevarata, a rastignirii Mantuitorului, Sfanta Elena a facut sa se atinga de ea de trei ori trupul unui tanar bolnav. Aceea care l-a vindecat a fost considerata Crucea lui Iisus. O parte din cuiele Crucii au fost topite, iar materialul utilizat la o casca de fier a imparatului precum si pentru fraul calului. Sfanta Elena ar fi murit la Constantinopol pe la varsta de 80 de ani, corpul ei fiind asezat intr-un sarcofag de porfira si transportat la Roma. Astazi in Muzeul Vaticanului se poate vedea un sarcofag de porfira atribuit Sfanta Elena.
Crucea – arma impotriva diavolului
Semnul Crucii este sfant si sfintitor. Prin Cruce si semnul sfintei Cruci se sfintesc: apa, undelemnul si Cinstitele Daruri. Crestinul se insemneaza cu el din primele veacuri si il pecetluieste cu o scurta rugaciune. Insusi semnul Sfintei Cruci pe care ni-l facem sau prin care binecuvantam lucrurile reprezinta o rugaciune marturisita prin gesturi.
Sfanta Cruce este semnul de biruinta al lui Hristos Dumnezeu, Care l-a dat crestinilor ca pe o puternica arma prin care ei vor birui pe nevazutii vrajmasi. Iata ce zice psalmistul: "Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca sa fuga din fata arcului " (Psalm 59, 4). Prin semnul Sfintei Cruci crestinii il chema pe Dumnezeu in ajutor la vreme de ispita stiind ca "arma asupra diavolului, Crucea Sa, o dat noua”.
Un aspect foarte important legat de lucrarea semnului Sfintei Cruci este partasia prin el la lumina fetei lui Dumnezeu, dupa cum scrie psalmistul David: "Insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).”
Radu Alexandru
-
Biserica Sfanta Cruce - Pelendri
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfanta Cruce Agiasmati
Publicat in : Biserica in lume -
Sfanta Cruce si cinstirea sfintei cruci
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci -
Chilia Sfanta Cruce - Athos
Publicat in : Pelerinaje
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.