Pururea-fecioria Maicii Domnului

Pururea-fecioria Maicii Domnului Mareste imaginea.

Proorocia lui Iezechiel, cea cu usa incuiata, care nu se va deschide decat pentru intrarea Domnului: "Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea; de aceea, va fi inchisa" (Iezechiel 44, 2), este atribuita Preasfintei Fecioare Maria, precum marturisesc toti Sfintii Parinti. Acest text mesianic spune ca fecioria Maicii Domnului a ramas neatinsa si dupa nastere, drept pentru care "pururea-fecioria Maicii Domnului" este o dogma crestina fundamentala.

"Nu a cunoscut-o pe ea pana cand L-a nascut pe Fiul"

Sfantul Ioan Damaschin scoate in evidenta o problema mult discutata in legatura cu fecioria de dupa Nastere a Maicii Domnului, folosind citatul de la Sfantul Evanghelist Matei, in care se spune: "Si nu a cunoscut-o pana ce ea L-a nascut pe Fiul ei, Cel Unul-Nascut" (Matei 1, 25). Despre aceasta, Sfantul Ioan spune: "Cuvantul "pana" indica, pe de o parte, sorocul cel hotarat al vremii nasterii, iar, pe de alta parte, nu neaga timpul ce urmeaza dupa aceasta. Caci, zice Domnul: "Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului", deoarece dumnezeiescul Apostol zice: "Si, astfel, vom fi totdeauna cu Domnul", adica si dupa invierea obsteasca."

In cartile Vechiului Testament, avem mai multe exemple in care expresia "pana cand" indica o continuitate, iar nu inceputul sau sfarsitul unui anumit lucru. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Adeseori, Scriptura obisnuieste sa faca asta, folosind cuvantul cand e vorba de timpuri nedeterminate. De pilda, cand a fost vorba de corabia lui Noe, pe timpul potopului, a spus: "Corbul nu s-a mai intors pana ce nu s-a uscat pamantul" (Facere 8, 7), cu toate ca nici dupa aceea nu s-a mai intors." Si iarasi: "Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20). Dar, dupa sfarsit, oare nu va mai fi cu noi? Dar inca cum! Pentru ca atunci mai cu adevarat va fi."

Sfintii Parinti au talcuit cu atentie acest cuvant al Sfintei Scripturi, sustinand ca Sfantul Evanghelist Matei, cand a scris: "Si nu a cunoscut-o pe ea, pana ce a nascut pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut" (Matei 1, 25), a dorit sa reprezinte doar starea fecioriei in care se gasea Preasfanta Fecioara Maria, pana la nasterea Mantuitorului lumii, si nicidecum nu urmeaza ca, dupa aceasta nastere, Preasfanta Fecioara Maria a incetat sa mai fie fecioara, cum nici din cuvintele Domnului Savaot: "Pana la batranetea voastra Eu sunt Acelasi" (Isaia 46, 4), nu urmeaza ca, pe urma, El inceteaza de a mai fi Acelasi.

Trecand peste toate dovezile din Sfanta Scriptura, precum si peste toate marturiile sfintilor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "In textul din Evanghelie, Matei a spus "pana" ca sa ne arate ca Fecioara a fost fecioara inainte de nasterea Pruncului; cat priveste timpul de dupa nastere, el l-a lasat pe seama gandirii tale. Matei ti-a spus numai ceea ce era de neaparata trebuinta sa afli, anume ca fecioara a ramas fecioara pana la nastere; iar ceea ce-i o consecinta fireasca si evidenta a spuselor sale, a lasat-o pe seama constiintei tale. Si anume, ca Iosif, care era un om drept, n-ar fi vrut cu nici un pret sa o cunoasca nici dupa nasterea Fiului ei, cand stia ca era o Mama care a fost invrednicita de o nastere noua si straina."

La randul sau, in acelasi sens, Sfantul Ioan Damaschin spune: "Cum ar fi admis legatura cu barbat, ea, care a nascut pe Dumnezeu si care a cunoscut minunea din experienta celor care au urmat? Departe cu acest gand! Nu este lucrul unei ratiuni intelepte de a gandi asemenea lucruri si in nici un caz de a le face."

"Fiul ei cel Intai Nascut"

Sfantul Ioan Damaschin se opreste asupra unei alte expresii riscante, cautand sa-i arate adevaratul sens, dupa cum urmeaza: "Chiar daca s-a scris: "Si nu a cunoscut-o pana nu a nascut pe Fiul ei, Cel Intai Nascut" (Matei 1, 25), trebuie sa se stie ca "prim nascut" este cel care a fost nascut intai, chiar daca ar fi unicul nascut. Deci, cuvantul "prim nascut" arata ca un copil s-a nascut primul, dar nu indica negresit si nasterea altora."

Sfantul Evanghelist Matei, folosind termenul de "Intai Nascut", are in vedere acele prescriptii ale Legii mozaice, in care primul nascut era inchinat Domnului, precum a zis Dumnezeu, lui Moise: "Sa-mi sfintesti pe tot intaiul nascut, pe tot cel ce se naste la fiii lui Israel, ca el este al Meu!" (Iesire 13, 1). Totodata, cel intai nascut era si un fel de preot, pentru ai sai, fiind chemat sa-si daruiasca intreaga viata slujirii lui Dumnezeu.

Evanghelistul il numeste pe Iisus Hristos "intai nascut" nu pentru ca s-ar fi nascut un al doilea, dupa el, ci simplu, ca pe Cel "intai si numai unul nascut". "Cel Intai-Nascut" nicidecum nu inseamna numai prima nastere, dupa care cu necesitate urmeaza si alti copii, ci intotdeauna inseamna si desemneaza pe primul nascut, chiar daca dupa dansul nu s-ar mai naste alti copii.

In acelasi timp, Iisus Hristos este si "Intaiul-Nascut", ca Cel ce Intai S-a nascut, si "Unul-Nascut", ca Cel ce nu are un al doilea frate. Sfantul Ioan Damaschin spun: "Deoarece este numit "Intaiul-Nascut" si "Unul-Nascut", cu privire la El, trebuie sa le pastram pe amandoua, caci "Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 20, 31)."

"Fratii lui Iisus"

In cartile Noului Testament se mentioneaza, in mai multe locuri, despre fratii si surorile Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sfantul Evanghelist Ioan, dupa descrierea primei minuni, savarsita de Mantuiorul Iisus Hristos, la nunta din Cana Galileii, spune: "S-a coborat in Capernaun, El si mama Sa si fratii si ucenicii Sai" (Ioan 2, 12).

La randul sau, Evanghelistul Matei, spune: "Si inca vorbind El multimilor, iata mama si fratii Lui stateau afara, cautand sa vorbeasca cu El. Cineva I-a zis: Iata, mama Ta si fratii Tai stau afara, cautand sa-Ti vorbeasca. Iar El, i-a zis: Cine este mama Mea si cine sunt fratii Mei? Si, intinzand mana catre ucenicii Sai, a zis: Iata mama Mea si fratii Mei. Ca oricine va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri, acela imi este frate si sora si mama" (Matei 12, 46-50).

Sfintii Evanghelisti, in unele imprejurari, amintesc si numele fratilor Sai, precum citim: "Si, venind in patria Sa, ii invata pe ei in sinagoga lor, incat ei erau uimiti si ziceau: De unde are El intelepciunea aceasta si puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeste mama Lui Maria si fratii Lui: Iacov si Iosif si Simon si Iuda? Si surorile Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?" (Matei 13, 54-56); "Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei si fratele lui Iacov si al lui Iosif si al lui Iuda si al lui Simon? Si nu sunt oare, surorile Lui aici la noi?" (Marcu 6, 3).

Cei care sunt numiti "frati ai Domnului" niciodata nu sunt numiti si "fii ai Mariei", adica ai Nascatoarei de Dumnezeu. Mai mult, denumirea de "frati ai Domnului" niciodata nu este data de Evanghelisti, ci ei reproduc doar ceea ce ziceau iudeii, care nu credeau in Mantuitorul, pe care ei Il numeau si socoteau un simplu "fiu al teslarului". Iudeii il numesc doar pe Iisus "fiu al Mariei", iar nu si pe ceilalti "frati", care erau impreuna cu El.

Sfintii Evanghelisti, relatand cele in legatura cu Patimile Mantuitorului, spun ca, langa crucea Mantuitorului, stateau "mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena"(Ioan 19, 25). La randul sau, Sfantul Evanghelist Marcu spune ca intre femeile care priveau de departe erau: "Maria Magdalena si Maria, mama lui Iacov cel Mic si al lui Iosi" (Marcu 15; 40), de unde intelegem ca "Maria lui Cleopa", sora Maicii Domnului, este aceeasi cu "Maria, mama lui Iacov cel Mic si al lui Iosi".

Din textele Sfintelor Evanghelii rezulta ca doi dintre cei numiti "fratii Domnului", anume Iacob si Iosi, erau fiii Mariei lui Cleopa, adica verisorii Lui. Este mai presus de orice indoiala ca mama acestor asa-zisi "frati ai Domnului" este o alta persoana decat Fecioara Maria, persoana numita "cealalta Marie" sau "Maria lui Cleopa."

Dupa o veche traditie, Cleopa era fratele sau cumnatul lui Iosif, tinand in casatorie pe aceasta Marie, sora a lui Iosif. Deci, si intr-un caz si intr-altul, fii lui erau veri primari cu Mantuitorul, iar sotia lui, sora lui Iosif, cumnata cu Maica Domnului. Cum, in limba ebraica, acelasi cuvant desemneaza si pe sora si pe cumnata, nu e de mirare ca Evanghelistul Ioan sa-l fi intrebuintat ca atare, fara sa mai fi fost necesara vreo alta explicatie.

Deoarece autorii cartilor Noului Testament in care sunt amintiti "fratii Domnului" erau iudei (Sfintii Apostoli Matei, Marcu, Ioan si Pavel), desemnand rudele dupa trup ale Mantuitorului cu termenul de "frati", n-au facut altceva decat sa redea corespondentul grec al cuvantului ebraic "ah" (frate), fara insa sa tina seama de faptul ca sfera semantica a termenului ebraic "ah" este mult mai larga si, in consecinta, mai inexacta decat a sinonimului sau grecesc "adelfos", care este mult mai precis. Deci, toate persoanele desemnate ca fiind "frati" ai lui Iisus nu sunt decat verisori sau verisoare ale Sale.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3295

Voteaza:

Pururea-fecioria Maicii Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE