Taina Marturisirii

Taina Marturisirii Mareste imaginea.

 

Taina Marturisirii

 

La inceputul vietii in Hristos, Taina Euharistiei urmeaza dupa Taina Botezului si cea a Mirungerii, desavarsind unirea cu Hristos a celor intrati in Biserica. in cursul vietii ulterioare, Taina Euharistiei urmeaza insa de obicei dupa cea a Marturisirii, intru­cat intareste din nou unirea cu Hristos a celui care prin pacate a introdus o distanta intre sine si Hristos. Daca omul n-ar mai savarsi nici un pacat dupa Botez, Euharistia ar putea fi primita fara Taina Marturisirii, ca sa alimenteze continuu viata lui in Hristos. Dar pentru ca nu exista om care sa nu greseasca, Eu­haristia se da dupa marturisirea greselilor si iertarea pacatelor prin Taina Pocaintei, Taina prin care credinciosul depaseste dis-l tanta pe care pacatul a introdus-o intre el si Hristos.

 

Martu­risirea pacatelor si dezlegarea de ele nu se savarseste niciodata in mod colectiv, asa cum o practica spre exemplu Ioan de Kronstadt, fiindca in acest caz se face abstractie de epitimie. Asa cum un doctor trateaza fiecare pacient in parte si prescrie o reteta potrivita cu maladia de care sufera, tot astfel preotul duhovnic trebuie sa cerceteze personal pe fiecare credincios in parte si sa-i prescrie remediul sau epitimia cuvenita, pentru vindecarea de pa­cate si pregatirea lui in vederea cuminecarii. Euharistia este pre­cedata de Taina Marturisirii, ca sa se inlature obstacolele paca­tului care stau in calea intalnirii fiecarui credincios cu Hristos.

 

Instituirea Tainei si vechimea ei

 

Aceasta Taina a fost practicata de catre Hristos insusi prin iertarea pacatelor acordata numeroaselor persoane care isi martu­riseau credinta lor in El ca Fiu al lui Dumnezeu si care cereau ajutorul Lui, marturisindu-si pacatele si acceptandu-i indemnul de a nu mai pacatui. in cele mai multe cazuri Hristos a impartasit, harul vindecarii si implicit al curatirii de pacate fie prin mana Sa, fie printr-o materie atinsa de mana Sa si pusa in contact cu cel bolnav, fie datorita puterii ce iradia din trupul Sau la apropierea celui bolnav de El, sau prin cuvantul Sau, ca relatie personala si directa cu cel bolnav, cuvant plin de puterea Lui dumnezeiasca (Matei 9, 28-29; 9,22; 9,25; 8, 31 etc).

 

Puterea prin care Hristos ierta pacatele celor ce isi marturiseau credinta in calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu si vindeca pe cei care se apropiau de Trupul Lui, scandalizand pe multi dintre iudei, arata ca Hristos n-a fost un simplu om, ci Dumnezeu intrupat. Hristos a practicat aceasta Taina in calitatea Sa de Dumnezeu si Om adevarat.

 

In preajma inaltarii Sale la cer, Hristos a instituit Taina Mar­turisirii si a dat ucenicilor Sai puterea Duhului Sfant de a ierta pacatele, sufland asupra lor si zicand: "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, iertate vor fi, si carora le veti tine, tinute vor fi" (Ioan 20, 22-23). Aceasta nu inseamna ca puterea iertarii de pacate pe care a dat-o ucenicilor Sai si urmasilor acestora pana la sfarsitul veacurilor este o puterea despartita de puterea lui Hristos. Puterea data Apostolilor este puterea Lui, fiindca ier­tarea nu se da in mod vizibil numai pe pamant, de urmasii Apos­tolilor, ci si in cer, de Hristos insusi.

 

Acesta este motivul pentru care Hristos tine sa precizeze: "Adevarat va spun voua: oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18, 18). Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Cate le fac preotii jos, le intareste Hristos sus, si judecata robilor o adevereste Stapanul". Formula de dezlegare a pacatelor, rostita de preotul ortodox, face mai intai referire la iertarea pe care cel pacatos o primeste de la Hristos, si apoi de la cel caruia Hristos i-a acordat aceasta putere.

 

Numai persoanele alese de Hristos in mod obiectiv si veri­ficabil, cum au fost alesi si Apostolii, pot avea si exercita puterea de a ierta pacatele, pe care au primit-o din partea lui Hristos, cu seriozitate, iar nu de complezenta. Garantia aceasta o au doar cei ce au fost aratati ca atare de Duhul Sfant, printr-un act de con­sacrare savarsit in Biserica si garantat de ea, prin invocarea Duhului de catre episcop, ca urmas al Apostolilor. Biserica, in calitate de trup al lui Hristos, plina de Hristos, este mediul vizi­bil in care si prin care Hristos alege unele persoane, pe care le investeste cu puterea Sa ca sa exercite El insusi prin ele aceasta putere. Actele savarsite de persoana consacrata in modul acesta au calitatea de acte ale lui Hristos datorita faptului ca au girul Bisericii.

 

Daca preotia se acorda prin hirotonie, duhovnicia se confera prin hirotesie. Duhovnicul trebuie sa fie totdeauna preot, dar preotul nu este totdeauna duhovnic, fiindca duhovnicia se confera printr-o consacrare speciala, cea de hirotesie, de catre episcop si Biserica. Astfel, Biserica constituie garantia obiectiva ca preotul care administreaza Taina Pocaintei este ales de Hristos, si el trebuie sa-I inchine Lui intreaga sa viata.

 

Taina iertarii pacatelor de catre episcopii si preotii Bisericii a fost practicata de la inceputul Bisericii. Cazul lui Anania si Sa-fira dovedeste, prin abatere, regula marturisirii pacatelor in fata Apostolilor (Fapte 5, 3). Este drept ca in epistola lui Iacob cre­dinciosii sunt indemnati: "Marturisiti-va unul altuia pacatele si rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacob 5, 16), insa in acest text nu e vorba de iertarea pacatelor, fiindca aceasta iertare se obtine de la Dumnezeu prin episcop sau preot ca alesi si trimisi de Dumnezeu.

 

Prin marturisirea reciproca si prin rugaciunile ce le fac unii pentru altii, credinciosii isi vindeca numai slabiciunile care-i duc la pacatele pe care le-au aratat. Este adevarat ca in Biserica se practica si o iertare a credinciosilor intre ei, dar aceasta pentru sporirea duhovniceasca, si nu pentru iertarea pacatelor lor de Dumnezeu. Marturisirea pacatelor intre credinciosi este numai o conditie pentru iertarea lor de Dumnezeu (Matei 3, 23-25).

 

Practicarea acestei Taine de la inceputul Bisericii, in toate componentele ei, este atestata din cele mai vechi timpuri de nu­meroase marturii. Epistola lui Barnaba cere crestinului: "Sa-ti marturisesti pacatele tale" (cap. 19), iar Clementul Romanul spune ca: "E mai bine sa-ti marturisesti pacatele, decat sa-ti impietresti inima" (cap. 5). Prin adresarea catre persoana a doua singular, acesti ucenici ai Apostolilor arata ca se refera la o marturisire individuala a credinciosului, care se poate face numai catre. preot. De fapt, Clement Romanul vorbeste clar si de rolul preotului in primirea marturisirii si impunerea penitentei care urmea­za marturisirii (cap. 15).

 

Sfantul Ciprian al Cartaginei vorbeste despre marturisirea care precede impartasania si-l sfatuieste pe credincios "sa faca marturisirea la orice preot", iar Origen ii infatiseaza pe preoti ca "cei voiti de Dumnezeu ca sa fie doctorii sufletelor in Biserica Sa". La randul ei, "Didascalia Apostolilor" cere preotilor sa judece cu multa chibzuiala fiecare pacat si sa stabileasca remediul duhovnicesc cuvenit. Astfel, toate compo­nentele acestei Taine: marturisirea pacatelor, cainta, iertarea sau epitimia sunt practicate in Biserica lui Hristos de la in­ceputul existentei ei istorice.

 

Elementele constitutive ale Tainei Marturisirii

 

Elementele care constituie Taina Marturisirii sunt: marturi­sirea pacatelor, cainta pentru ele si dezlegarea data de preot. Dar asa cum marturisirea pacatelor nu poate fi privita ca un act al penitentului, despartit de preot, tot astfel cainta lui trebuie sa se concretizeze in implinirea unor fapte recomandate de preot. Ast­fel, rolul preotului nu se reduce la simpla dezlegare data la sfar­sit, ci se exercita pe toata desfasurarea Tainei, in cele trei faze amintite mai sus.

11 Iulie 2012

Vizualizari: 3627

Voteaza:

Taina Marturisirii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE