Aripile rugaciunii

 

Este placut multmilostivului Dumnezeu sa fie prezent intr-un mod special in bi­serici care au fost sfintite prin chemari de rugaciune ale harului Sau. Pentru acest motiv astfel de temple sunt pe drept numite corturi ale lui Dumnezeu pentru oameni; adica, locasuri ale unei impreuna-locuiri a oamenilor cu Dumnezeu, precum El insusi afirma: Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu (II Cor. 6,16). Aceasta marturie pen­tru vechiul Israel a fost vazuta de toti. Un nor sta­tea deasupra cortului si din el se auzea cuvantul Sau. Iar mai tarziu, in timpul ratacirii prin pus­tie, un stalp de nor se ridica deasupra cortului -era calauza lui Israel in pelerinajul sau catre Canaanul fagaduit. Deasupra unui templu crestin nu vedem un nor, dar cu toate acestea suntem convinsi de realitatea binecuvantatei prezente a lui Dumnezeu aici. Templul crestin nu este ridi­cat sau strans pentru a fi mutat, asa cum era cor­tul - templul mobil al israelitilor; cu toate aces­tea, el este un reper sigur al caii care trebuie stra­batuta pana la Canaanul ceresc.

 

Aceasta ultima caracteristica a cortului ma de­termina sa pun in evidenta pregatirile de calato­rie ale triburilor israelite care-l transportau. Cu o buna pregatire, voi de asemenea trebuie sa va im­prejmuiti cortul launtric, asa incat sa poata fi pen­tru voi o calauza pe calea catre Canaanul ceresc.

 

Dupa ce cortul a fost sfintit si strans, Dumne­zeu i-a poruncit lui Moise sa randuiasca triburile israelite pentru calatorie astfel incat trei sa mear­ga in fata, trei in spate, trei in partea dreapta si trei in partea stanga. Intre timp, cortul a fost asezat in mijloc si transportat de ceata levitilor. Aceasta imagine ilustreaza si pelerinajul nostru catre salasul cel ceresc sub indrumarea Bisericii.

 

Trei stari sau dispozitii launtrice ar trebui ase­zate in fata, trei in spate, trei pe partea dreapta si trei pe partea stanga - si un altul ar trebui sa fie in inima, corespunzand cortului insusi. Voi scoa­te in evidenta pe scurt ce sunt fiecare dintre ele - nu cu scopul de a da nume metaforice fiilor lui Israel, ci pentru a randui starile launtrice potrivit cu semnificatia lor tainica.

 

Cele trei din fata sunt cele mai inalte dispozi­tii duhovnicesti. Ele sunt: 1) credinta ca Domnul este cu adevarat prezent cu harul Sau aici, chiar acum, ca acest templu a devenit casa Sa, catre care ii este totdeauna indreptata privirea si in care ini­ma Sa totdeauna salasluieste; 2) nadejdea ca Dom­nul prezent aici este foarte atent, precum un tata care isi iubeste copiii, la toate cererile care sunt inaltate catre El si este gata sa le implineasca; 3) dragostea pentru templu, cu care cineva vine sa stea in el, fiindu-i la fel de drag ca si in casa pro­priului sau tata si avand aceeasi stare de liniste pe care o are un copil la sanul mamei sale.

 

Aceste dispozitii launtrice sunt cele mai adanci si sunt in acelasi timp principalele surse care le inspira si le directioneaza pe toate celelalte. Ele se maturizeaza in adancul sufletului si sunt indrep­tate, ca sa spunem asa, catre Dumnezeu insusi, fa­ta catre fata - catre rasaritul duhovnicesc.

 

Partii din spate ii corespund nevointele fizi­ce raportate la casa lui Dumnezeu ca si casa de rugaciune - adica ostenelile trupului insotite de rugaciune. Acestea sunt de asemenea trei: 1) os­teneala de a merge in mod constiincios la biserica la toate slujbele, de la prima bataie de clopot, fara a cauta motiv de a lipsi, fara a lua seama la ne­putintele trupesti sau la piedici si obstacole in­chipuite, potrivit urmatoarei reguli: indata ce auzi chemarea, lasa totul si grabeste-te sa mergi la biserica; 2) osteneala de a ramane cu rabdare in bi­serica de la inceputul slujbelor, pana la sfarsitul lor - fara a-ti schimba locul, fara lenevire, ci chiar cu o anumita incordare care sa-ti sporeasca atentia, si 3) osteneala de a avea o pozitie cuvioasa - linis­tita, evlavioasa, cu privirea plecata sau indrepta­ta catre gesturile liturgice ale savarsitorului sluj­bei, cu urechile atente la ceea ce se canta si Se rosteste, cu limba tacuta, fara a privi inapoi, fa­ra ratacirea privirii. Toate aceste atitudini expri­ma osteneala trupeasca in rugaciune si sustin un duh launtric de rugaciune, care la randul sau le sustine pe acestea.

 

Dispozitiile launtrice superioare si inferioa­re - adica cele din fata si din spate - formeaza o linie. Cea de-a doua linie, care se intersecteaza cu aceasta, este formata din lucrarea rugaciu-nii sau preocuparii sufletesti. In partea dreapta stau trei atitudini launtrice exprimate in mod afirmativ, si anume: 1) sa stam cu mintea in ini­ma, in prezenta lui Dumnezeu, avand o teama respectuoasa care naste o atentie sporita si in­vioreaza templul nostru launtric asemeni ae­rului proaspat al zorilor diminetii; 2) sa patrun­dem adancul semnificatiilor si al puterii tuturor cuvintelor care se citesc, se canta si se rostesc, avand inima deschisa spre a primi sentimen­tele sau dispozitiile launtrice care se pot naste din acestea, si sa fim gata sa le manifestam ca si cand ar porunci-o Dumnezeu, si 3) sa avem o atitudine pasnica, un duh de blandete fata de toti oamenii, netrecand cu vederea nici chiar pe cei care ne dusmanesc, potrivit poruncii Domnului: Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aminti ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo inaintea altarului si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau (Matei 5, 23-24).

 

Pe partea stanga stau trei atitudini exprimate in mod negativ, si anume: 1) neimprastierea sau nerisipirea gandurilor - adica sa nu ne lasam min­tea sa rataceasca in diferite locuri sau pe diferite obiecte atunci cand stam in biserica, ci sa o stru­nim de fiecare data cand viseaza de bunavoie; 2) neimpovararea inimii cu grijile vietii, care il urma­resc fara mila pe omul inrobit lor, nelasandu-i nici un moment liber pentru a se ocupa si de ce­le duhovnicesti; 3) desprinderea de toate cele pamantesti - sau eliberarea de toate patimile care ne trag in jos si ne impiedica sa ne ridicam spre cele inalte.

 

Aceasta este crucea rugaciunii, intiparita duhovniceste in firea noastra, sub semnul careia lu­creaza rugaciunea insasi - adica rugaciunea cu metanii, stradania pentru indreptarea tuturor gandurilor catre Dumnezeu si infatisarea cu smerenie inaintea lui Dumnezeu.

 

Oricine se va antrena pe sine in felul acesta in ceea ce priveste templul, va gasi chiar in acest plan prezentat aici o indrumare demna de toata increderea si o modalitate de a dobandi cerescul salas.

 

 

"Crucea urcusului rugaciunii catre Dumnezeu in templu" folosind modelul celor douasprezece triburi ale lui Israel din jurul Cortului Sfant. Reprezentare realizata dupa descrierea Sfantului Teofan.

 

Un asemenea om, ca sa spunem asa, s-a salas­luit deja acolo. Caci, nu observati ca toate aceste sentimente si atitudini, aranjate intr-o astfel de ordine, zugravesc o pasare in zbor? Credinta, na­dejdea si dragostea sunt capul ei; aripa dreapta - a salaslui in prezenta lui Dumnezeu, cu inima deschisa spre a patrunde invatatura Lui si a fi in pace cu toti; aripa stanga - o minte adunata in sine, eliberata de griji si patimi; partea din spate este osteneala de a merge la biserica si de a rama­ne acolo; si trupul ei este insusi actul rugaciunii. O pasare, inspirand si expirand aer, isi pune in miscare aripile si - folosindu-si capul si celelalte madulare - reuseste sa zboare. Si nu poate zbura in nici un alt mod decat asa. La fel, urcusul ruga­ciunii catre Dumnezeu in templu nu este posibil in nici un alt mod decat prin dobandirea dispo­zitiilor launtrice mentionate mai sus. Daca una dintre ele lipseste, lucrarea rugaciunii se potic­neste sau inceteaza, dupa cum zborul unei pa­sari inceteaza cand, de exemplu, ii lipseste o ari­pa sau un alt madular. Acest lucru poate fi trait de oricine si confirmat daca cineva doreste. Cel care incearca sa se roage intalneste toate aceste dispozitii launtrice, iar cel care se roaga le are pe toate. Si reciproca este adevarata: cel care nu le are, nici nu a inceput vreodata sa se roage asa cum se cuvine. Iar acolo unde nu este rugaciune nu este viata si nici urcus catre imparatia cereas­ca. Un om inclinat spre cele de jos este pierdut.

 

Ridicati-va, asadar, si cinstiti casele lui Dum­nezeu care sunt raspandite pretutindeni, spre a da aripi duhului de rugaciune din noi, spre a ne inalta de pe pamant la Cer, spre a ne oferi noua insine, cu toate ca suntem inca pe pamant, un dar ceresc: pregustarea bunatatilor celor vesnice. Cel ce se instraineaza de biserica este dusman si­esi. Cel ce nu se ingrijeste sa vina la biserica nu este un om de buna credinta. Cum este posibil ca cineva sa participe la slujbele din biserica timp de zece ani si sa nu stie sa se roage, nici macar sa nu stie ce este rugaciunea? Deoarece nu impli­neste intreaga pregatire interioara necesara par­ticiparii la rugaciunea din biserica.

 

Fie-va mila de voi, dragi surori! Tot ceea ce v-am spus nu este ceva nou. Stand aproape tot timpul in biserica, voi, desigur ca v-ati inaltat la Cer precum pasarile, cu aripi usoare, in zbor de­plin. .. Totusi, faceti un efort pentru a va cerceta, potrivit modelului prezentat mai sus, propriile voastre dispozitii launtrice din timpul rugaciu­nii. Si daca observati ca va lipseste vreo pana de la aripile voastre de rugaciune, grabiti-va s-o do­banditi; fiindca pasarea noastra de rugaciune are, de asemenea, si un avantaj: este posibil ca in orice moment sa se nasca rugaciunea si sa se re­faca orice parte care mai inainte a lipsit din alca­tuirea ei. Amin.

 

Sfantul Teofan Zavoratul

• Sfantul Teofan Zavoratul
  Publicat in : Vietile sfintilor