Parasirea manastirii
Nu se cuvine monahului sau monahiei sa-si paraseasca manastirea sa si sa mearga intr-alta. Daca s-ar intampla aceasta, trebuie sa fie gazduit; insa, nu se cuvine sa se primeasca fara stirea egumenului sau (Canonul 21, Sinodul VII Ecumenic).
Prin acest canon se interzice ca un monah sau o monahie sa isi paraseasca manastirea de metanie si sa intre intr-alta. Canonul nu ingaduie ca un astfel de monah sa fie primit fara invoirea egumenului manastirii de unde a plecat.
Insa, dupa cum reiese din text, un atare monah sau monahie poate fi ospatat cateva zile la manastirea respectiva, pentru ca nu cumva, neafland adapost, sa se duca in lume, unde pierzarea ii este aproape sigura.
In special, trebuie sa se aiba in vedere motivele pentru care un monah si-a parasit metania sa. Caci, dupa cum intareste Sfantul Vasile cel Mare, atunci cand un monah nu gaseste mantuirea sufletului, el poate sa isi paraseasca metania si sa mearga in alta parte. Smerenia monahului, fiind incomodata de viata calugareasca, nu trebuie a se pierde tinandu-l pe el acolo, ci, pentru mantuirea lui, sa i se permita a se muta in alt loc.
Vicleanul s-a nevoit in multe chipuri sa umple de rusine cinstea schimei monahale si spre scopul acesta a gasit mult ajutor in vremea ereziei celei de mai inainte. Ca monahii, parasindu-si manastirile lor de repulsia ereziei, adica unii (mergand) la altele, iar altii se duceau in casele barbatilor celor lumesti.
Dar insa, ceea ce pe dansii se parea atunci a-i face fericiti prin dreapta credinta, cazand in obicei nebunesc, ii face de ras. Caci acum, dreapta credinta raspandindu-se si Biserica eliberandu-se de sminteli, totusi unii, parasindu-si manastirile lor, si ca un rau greu de oprit, invartindu-se incoace si incolo si stramutandu-se, si de multa nepodoaba umplu manastirile, dar si multa neranduiala isi aduna intru sine, si cinstea supunerii o rup si o strica.
Ca Sfantul Sinod, curmand nestatornicia pornirii acestora si nesupunerea, a hotarat ca daca un monah, fugind din manastirea sa, s-ar duce fie in alta manastire, fie ar intra in locuinta lumeasca, si el si cel care l-a primit, sa fie afurisit, pana ce fugarul s-ar inapoia in manastirea, din care a fugit rau.
Iar daca episcopul, pe unii dintre monahii cei dovediti in dreapta credinta si in cinstea vietii, ar voi sa ii mute in alta manastire in scopul statornicirii manastirii, sau si in casa lumeasca va socoti a-i aseza spre mantuirea celor ce locuiesc intr-insa, sau oriunde va binevoi sa-i puna, aceasta (imprejurare) nu ii face vinovati nici pe cei ce ii primesc, nici pe monahi (Canonul 4, Sinodul local de la Constantinopol - 861).
Acest canon afuriseste pe monahul care si-ar parasi manastirea sa de metanie si ar merge la alta, precum si pe staretul care l-a primit fara a-i cere invoirea celui de unde a plecat. Insa, episcopul are libertatea de a muta pe monahi dintr-o manastire in alta, spre folosul vietii monahale, sau chiar a-i lasa in lume, in scopul progresului duhovnicesc.
Totusi, se recomanda prudenta de fiecare data cand sunt randuite monahilor insarcinari in lume, caci altfel se pot intampla situatii pagubitoare pentru asezamantul monahal. In concluzie, cel legat prin juramant de idealurile monastice nu se poate deda unei vieti traita impotriva spiritul monahismului.
De asemenea, s-a hotarat ca daca cineva primeste pe unul din manastire straina si ar dori sa-l promoveze (pe acela) in cler sau sa-l puna egumen la manastirea sa, episcopul care face aceasta, dezbinandu-se de comuniunea cu ceilalti, sa ramana numai in comuniunea poporului sau; iar acela sa nu ramana nici cleric, nici egumen (Canonul 80, Sinodul local de la Cartagina).
In deplina consonanta cu alte canoane care nu invoiesc trecerea unui monah de la o manastire la alta, fara invoirea persoanei in drept, acest canon pedepseste si pe episcopul care ar primi pe un monah fugit, precum si pe monahul vinovat: pe episcop il lipseste de impartasirea cu ceilalti impreuna-slujitori, iar pe monah il inlatura din staretie sau clericat.
Cu adevarat am cadea in anarhie daca am admite ca monahii pot sa mearga din loc in loc, fara implinirea dispozitiilor canonice si administrative. Apoi, monahii aflati vinovati intr-o manastire ar putea sa fie incurajati in faptele lor rele, daca li s-ar permite, oricand si oricum, sa-si schimbe locuinta.
Pentru trei cauze se iarta monahului sa plece din manastirea sa (Canonul 17, Nechifor Marturisitorul):
- daca egumenul este eretic;
- daca intrarea femeilor in manastire devine (libera);
- daca in chinovie invata copii laici.
Fiindca nu este permis ca prin (copiii) acestia sa se divulge poporului cele ce se fac in manastire. (Canonul 18, Nechifor Marturisitorul).
Daca este oprita fuga monahului din manastire, precum si trecerea dintr-un loc in altul, nu este mai putin adevarat ca ar putea aparea si motive puternice care ar obliga pe monah sa nu mai ramana in manastirea sa de metanie.
Canonul admite trei situatii in care monahul poate sa fuga din manastire:
1. atunci cand superiorul ar invata altfel decat Biserica;
2. atunci cand staretul ar invoi intrarea femeilor in manastire, fapt care ar scandaliza pe monah si ar atinge viata sa morala;
3. atunci cand s-ar transforma manastirea in scoala pentru cei din lume, iar viata linistita a monahilor ar fi tulburata prin traficul pe care il necesita existenta unei scoli in mijlocul vietii retrase a monahilor.
In situatiile amintite, daca monahul pleaca din manastire fara a implini normele canonice, nu are vina si nu poate fi pedepsit. Insa, trebuie sa dovedeasca cele afirmate, pentru ca nu cumva sa fi spus un neadevar.
Intrebare: Daca un calugar, oriunde ar fi primit tunderea, se tulbura sufleteste de o anume intamplare, si voind sa se indeparteze (din manastire din cauza aceasta) ar primi legatura de la staretul sau, ce sa faca (in acest caz respectivul calugar)? Sa desconsidere tulburarea sau legatura?
Raspuns: Se cuvine sa spuna staretului ceea ce il tulbura; si daca, din cauza aceasta se arata primejdie, sa se indeparteze de acolo si sa nu tina seama de legatura (impusa lui de staret) (Canonul 6, Nicolae al Constantinopolului).
Daca prin canonul anterior se ingaduia monahului, in anumite imprejurari, sa paraseasca manastirea pentru a nu-si pierde sufletul, prin canonul acesta se impune monahului sa ii aduca la cunostinta staretului manastirii cauza care il tulbura si il indeamna sa plece din acel loc.
Insa monahul nu este legat intru totul de decizia superiorului, fiind liber a pleca chiar daca acesta l-ar opri, dar motivul plecarii sa fie serios si adevarat. In aceasta situatie, monahul trebuie sa se adreseze episcopului respectiv, care va cerceta de urgenta, pentru ca nu cumva faptele din manastire sa fie prilej de tulburare sufleteasca si celorlalti monahi; inlaturarea rapida a cauzelor care sunt prilej de fapte rele slujeste pastrarii ordinii.
Intrebare: Daca savarsinduse egumenul a lasat pe altul in locul sau, dandu-i legatura sa nu se indeparteze (din acea manastire); dar acesta, cunoscandu-si neputinta sa, s-ar indeparta. Ce trebuie dar sa faca in privinta acelei legaturi?
Raspuns: Legatura este fara de temei si din cauza aceasta este fara de tarie, si cel legat, mergand la arhiereu, si informandu-l despre cele privitoare la sine, se va dezlega. (Canonul 7, Nicolae al Constantinopolului).
Acest canon afirma ca un monah poate sa obtina dezlegarea de angajamentul luat fata de fostul egumen al manastirii, ca ii va urma in egumenie, daca el nu se considera capabil de a ocupa atare functie. Insa, este obligat sa se prezinte la episcopul respectiv si sa ia dezlegare de la el.
Dezlegarea juramantului se face cu greu, cunoscandu-se ca el are in vedere interese de ordin spiritual, insa trebuie sa se faca pentru a nu fi primejduite interesele manastirii.
Concluzie
Monahului nu ii este permis sa isi paraseasca manastirea de metanie; vagabondajul nu se impaca cu ascultarea pentru care monahul a facut juramant la primirea schismei monahale. Cu toate acestea:
1. ii este iertat monahului sa plece din manastire daca egumenul este de alta credinta, daca in manastire vin femei sau daca in manastire se aduna copii pentru a invata carte; pentru aceste motive, care ating spiritul vietii monahale, monahul poate sa mearga in alta manastire;
2. cel desemnat urmas de un egumen are ingaduinta de a pleca, daca nu are puterea de a conduce, dupa ce, mai intai, a explicat situatia episcopului locului.
Dimitrie Boroianu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.