Dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa

Dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa Mareste imaginea.


Dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa

Notiunea termenului "autocefalie". - Termenul "autocefalie" este de origine greaca si inseamna independenta sau neatarnarea unei unitati bisericesti de alta unitate bisericeasca sub raport interbisericesc administrativ-teritorial. In acest context, cu mult mai tarziu, termenul "autocefalie" a inceput sa fie intrebuintat de renumitii comentatori ai dreptului bisericesc rasaritean : Alexie Aristen, Ioan Zonara si Theodor Balsamon. De pilda, Theodor Balsamon, vorbind despre independenta Bisericilor, afirma : "Sa nu ti se para curios daca gasim si alte Biserici autocefale, precum: a Bulgariei, a Ciprului, sau a Iviriei (adica a Gruziei).
 

Sinoadele ecumenice s-au preocupat de principiul autocefaliei, asa cum rezulta din diferite canoane : 4, 5, 6, 7 ale Sinodului I ecumenic, 2 si 3 ale Sinodului II ecumenic, 8 al Sinodului III ecumenic. De asemenea, si unele sinoade locale au luat decizii cu privire la autocefalie. Dar, nici in canoanele sinoadelor ecumenice, nici in cele ale sinoadelor locale - cu referinta directa la notiunea de autocefalie bisericeasca - nu se intrebuinteaza termenul "autocefalie". O explicatie privind structura termenului "autocefalie" o intalnim in canonul 34 apostolic, care exprima clar faptul ca treburile fiecarei Biserici locale se hotarasc de episcopatul ei, prin mijlocirea primului episcop "protos", care prin aceasta nu este considerat ca detine putere in plus fata de ceilalti episcopi. Cel dintai document oficial bisericesc, in care se intalneste termenul "autocefalie", este lista ( ektesis ) alcatuita de Sfantul Epifanie al Ciprului, privind conducatorii de Biserici contemporani lui.

Despre principiul autocefaliei diferitelor Biserici marturisesc si multe alte personalitati, cu autoritate bisericeasca, precum Nichifor, patriarhul Constantinopolului ( 829) si Leon Filosoful ( 912). De asemenea patriarhul Fotie vorbeste despre autocefalia Bisericii Armene; Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei (Ohridei), ( 1008) vorbeste-despre autocefalia Bisericii Bulgare, iar Theodor Balsamon (1203) - dupa cum s-a remarcat - vorbeste despre "alte Biserici autocefale, precum: a Bulgariei, a Epirului, sau a Iviriei".

Termenul "autocefalie" s-a intrebuintat intr-o raspandire mai larga in lucrarile canonice si teologice, in genere, romnesti, grecesti, rusesti, sarbesti si bulgaresti, de mai tarziu.

Premise istorice pentru autocefalia bisericeasca. - In secolul al IV-lea au aparut diocezele ca unitati administrativ-teritoriale bisericesti, care cuprindeau, fiecare, cateva mitropolii provinciale si erau conduse de exarhi.

In secolul V a aparut sistemul patriarhal al organizarii administrativ-teritoriale bisericesti, potrivit careia un patriarhat cuprindea mai multe exarhate. Odata cu acest proces juridic si istoric de organizare si de adaptare la impartirea administrativ-politica de stat, aceste unitati bisericesti si-au pierdut cu totul autocefalia. Episcopiile, incluzandu-se in organizatiile mitropolitane, si-au pierdut autocefalia, dar au continuat sa existe ca autonome. In secolele IV si V mitropoliile, incluzandu-se in exarhate, iar dupa aceea in patriarhate, si-au pierdut si ele autocefalia, continuand sa existe ca autonome.

In secolul V, apar asa-zisii arhiepiscopi autocefali. De fapt acestia erau in inteles juridic contemporan "arhiepiscopi autonomi". De pilda, in documentul oficial al Sfantului Epifanie al Ciprului se insira 33 de mitropoliti subordonati scaunului din Constantinopol - subordonare din care rezulta caracterul autonomiei lor. Dupa afirmatia profesorului V. V. Bolotov, in secolul al IX-lea, la 34 de mitropolii ale scaunului din Constantinopol, s-au perindat 41 de : "arhiepiscopi autocefali" al caror numar a ajuns la inceputul secolului X deja la 51 de "arhiepiscopi autocefali", de unde rezulta iarasi caracterul autonomiei lor. La 15 aprilie 535, imparatul Justinian I (527-565), printr-o novela speciala, adresata episcopului Catelianus al Tesalonicului, anunta independenta noii arhiepiscopii Justiniana Prima, in Tauresium (Illyricum). Acolo a fost randuit un arhiepiscop cu drept de autocefalie. Peste 10 ani, in anul 545, prin novela CXXV, Justinian I a fost constrans sa limiteze aceasta autocefalie. In anul 1019, imparatul Vasile II Bulgaroctonul (977-1025) a cucerit Macedonia, plasand in Orhida pe arhiepiscopul Ioan, cu drept de autocefalie. In gramata imparatului bizantin Mihail VIII Paleologul (1259-1282) din anul 1272 se confirma egalitatea arhiepiscopiei de Orhida cu arhiepiscopia Justiniana Prima, recunoscandu-i-se toate drepturile conferite de imparatul Vasile II Bulgaroctonul.

Arhiepiscopia autocefala - despre care vorbeste si Theodor Balsamon, in interpretarea la canonul 8 al Sinodului III ecumenic - a fost si este cea gruzina. Principiul autocefaliei bisericesti a existat si in Occident, asa cum reiese din viata Bisericii Britanice, independenta de Roma, din anul 446 pana in 1960, sau Bisericile : Aquillei, Galicana, Mediolana. In perioada moderna, in Rasarit, acest principiu reiese din autocefalia Arhiepiscopiei Belgradului, Mitropoliei Ungro-Vlahiei, Mitropoliei Moldo-Vlahiei, Mitropoliei Eladei si altele.

Pozitia canonica a Bisericilor autocefale pentru autocefalia bisericeasca - Ortodoxia este formata din Biserici autocefale locale, care, din punct de vedere administrativ-teritorial, se conduc in mod independent; ele pastreaza totusi intre ele in mod obligatoriu - unitatea dogmatica, cultica si canonica.

Asadar, faptul ca o Biserica ortodoxa locala se conduce in mod independent fata de alte Biserici de acelasi fel, nu lezeaza unitatea Ortodoxiei ecumenice si nici nu contravine canoanelor sinoadelor ecumenice si locale, pentru ca toate Bisericile autocefale locale sunt intr-o permanenta comuniune dogmatica, liturgica si canonica. a) Puterea apostolica si competenta ei pentru confirmarea autocefaliei bisericesti. - Toate comunitatile crestine primare erau dependente numai prin obligatii religioase si morale. Nicio Biserica nu era subordonata altei Biserici si nici un episcop nu era subordonat altui episcop. Exista, totusi, o unitate vizibila in Biserca dar fara implicatii jurisdictionale. Din cuprinsul canonului 34 apostolic reiese limpede faptul ca treburile fiecarei Biserici locale se hotarasc definitiv de catre episcopatul ei, in frunte cu primul episcop.

Principiul autocefaliei bisericesti este ilustrat si prin canonul 35 apostolic care hotaraste ca: "Episcopul sa nu cuteze sa hirotoneasca in afara limitelor eparhiei sale, in orasele si satele nesubordonate lui. Cine va savarsi aceasta, fara ingaduinta celor ce au in supunere acele orase si sate, sa fie depus si el si hotararile lui". Prin canonul mentionat se interzice cu severitate episcopului sa-si exercite puterea bisericeasca in afara granitelor jurisdictionale bisericesti proprii.

Principiul autocefaliei bisericesti se confirma si prin canonul 37 apostolic, care vorbeste despre sinodul episcopilor. Asadar, canoanele 34, 35 si 37 apostolice formeaza temeiuri canonice fundamentale pentru aplicarea principiului autocefaliei, in Biserica Ortodoxa in cuprinsul careia alaturi de principiul egalitatii in putere a episcopatului unei Biserici nationale exista insa si un aspect determinat de independenta unei natiuni organizata intr-un stat independent, ce indreptateste astfel o forma de manifestare a principiului adaptarii unitatilor teritoriale bisericesti la impartirea administrativ-politica de stat.

Competenta sinoadelor ecumenice si locale pentru acordarea autocefaliei bisericesti. - Principial, puterea suverana a fondarii Bisericilor autocefale apartine episcopatului ecumenic, care este expresia glasului obstesc si autoritar al Bisericii. Episcopatul ecumenic, manifestand puterea sa suprema suverana a hotarat cele mai insemnate probleme privind autocefalia bisericeasca.

Principiul autocefaliei bisericesti apare, se fundamenteaza si se dezvolta in lumina urmatoarelor canoane ale sinoadelor ecumenice si locale : 4, 5, 6 si 7 ale Sinodului I ecumenic; 2 si 3 ale Sinodului II ecumenic; 8 al Sinodului III ecumenic 5, 9, 12, 17, 19 si 28 ale Sinodului IV ecumenic ; 8, 17, 36 si 39 ale Sinodului VI ecumenic 6 al Sinodului VII ecumenic ; 9, 13, 16, 17, 19, 20 si 22 ale sinodului local din Antiohia 3, 6 si 15 ale sinodului local din Sardica ; 40 al sinodului local din Laodiceea ; 13, 18, 48, 49, 50, 51, 73, 76, 95 si 120 ale sinodului local din Cartagina.

De pilda, canonul al 6-lea al Sinodului I ecumenic precizeaza drepturile jurisdictionale ale Bisericilor Alexandriei, Romei si Antiohiei (dioceza Rasaritului), afirmand, totodata, ca aceasta jurisdictie nu se intemeiaza pe drepturi precedente, ci numai ca "sa se pastreze vechile obiceiuri".

Canonul 2 al Sinodului II ecumenic vorbeste despre limitele Bisericilor autocefale ale Alexandriei, Antiohiei, Pontului si Traciei. Prin acelasi canon se interzice episcopilor regionali sa-si intinda puterea jurisdictionala dincolo de limitele regiunii lor, pentru hirotonie sau oricare alte dispozitii. Canonul 8 al Sinodului III ecumenic apara autocefalia Bisericii din Cipru si proclama, in mod autoritar, principiul neatarnarii ei, interzicand episcopului de Antiohia sa se amestece in treburile ei interne : "De asemenea, sa se pastreze si in alte regiuni si pretutindeni in eparhii, ca nimeni dintre iubitorii de Dumnezeu episcopi sa nu-si intinda puterea asupra altei eparhii".

Canonul 39 al Sinodului VI ecumenic afirma pentru a doua oara autocefalia Bisericii Ciprului", iar canonul 28 al Sinodului IV ecumenic confirma autocefalia Bisericii din Contantinopol, si in acelasi timp, subordoneaza jurisdictiei sale Bisericile Asiei, Pontului si Traciei. Canonul 3 al Sinodului II ecumenic, 28 al Sinodului IV ecumenic si 36 al Sinodului VI ecumenic, stabilesc rangurile onorifice ale celor 5 Biserici autocefale: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalimul, iar canonul 1 al Sinodului din Constantinopol (879) recunoaste aceleasi drepturi jurisdictionale ale Bisericii Romei si Bisericii din Constantinopol.

Puterea sinodala si ierarhica a Bisericilor autocefale contemporane si autoritatea ei pentru confirmarea dreptului de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa - Biserica nu este conditionata in existenta si desfasurarea lucrarii sale numai de sinoadele ecumenice si locale. Ea a existat si inainte de Sinodul I ecumenic si exista si dupa cel de al VII-lea Sinod ecumenic, cu aceeasi plenitudine, esentiala, dogmatica, cultica si canonica. Istoria vietii bisericesti dovedeste faptul ca principiul autocefaliei bisericesti a existat si inainte de epoca sinoadelor ecumenice si in timpul sinoadelor ecumenice si dupa epoca sinoadelor ecumenice. De asemenea, istoria vietii bisericesti evidentiaza cu claritate faptul ca toate autocefaliile unor Biserici ortodoxe contemporane s-au produs in mod spontan, intr-un timp mai scurt sau mai lung, si nu in mod organizat, cu forme si randuieli canonice. De pilda, prin deciziile Bisericii din Constantinopol au fost proclamate ca autocefale Bisericile: Bulgara, Sarba, Rusa, Greaca, Romna, Albaneza, acestea fiind recunoscute si de celelalte patriarhii rasaritene autocefale : a Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului. Deci, nu exista nici o deosebire intre Bisericile autocefale, care au primit autocefalia in timpul sinoadelor ecumenice si Bisericile autocefale confirmate de alte Biserici autocefale, pentru ca acestea din urma - in ultima instanta - pot fi confirmate prin hotararile unor viitoare sinoade ecumenice sau panortodoxe.

In lumea crestina contemporana se exercita acel "consensus Ecclesiae dispersae", care are valoarea hotararii unui sinod ecumenic sau panortodox, pentru ca participa si hotarasc toate sinoadele locale ale Bisericilor Ortodoxe autocefale, in deplin acord, in lamurirea unor probleme dogmatice, cultice si canonice. In ce priveste dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa, desi s-a procedat si se procedeaza intr-un anumit mod, adica acordand autocefalia - in principiu - o singura Biserica autocefala si solicitand, abia dupa acordarea autocefaliei, recunoasterea din partea celorlalte Biserici autocefale, calea cea mai justa este ca mai inainte de aceasta acordare oficiala a autocefaliei, respectiva Biserica autocefala - in drept sa acorde aceasta autocefalie - sa solicite lamurirea acestei cerinte a Bisericii-fiice, celorlalte Biserici autocefale, care ar putea sa solutioneze problema printr-o analiza minutioasa a celor mai experti canonisti in aceasta problema, sau abordand solutionarea ei, in cadrul unei conferinte panortodoxe. Fiecare Biserica autocefala are dreptul sa acorde autocefalia numai acelei Biserici care se afla sub jurisdictia ei proprie in diaspora ortodoxa. A acorda autocefalia unei alte comunitati bisericesti, neapartinand Bisericii autocefale respective, inseamna a incalca principiile normative fundamentale ale inviolabilitatii dreptului fiecarei Biserici autocefale asupra diasporei ortodoxe proprii .

Acordarea unei noi autocefalii constituie unul dintre cele mai insemnate momente din viata tuturor Bisericilor autocefale, pentru ca de noua autocefalie sunt legate schimbari radicale sub raportul relatiilor interortodoxe. Totodata, se schimba si statutul unitatii bisericesti respective, conform randuielilor canonice si practicii Bisericii Ortodoxe. In acest context, dreptul de acordare a autocefaliei unei unitati bisericesti nu este o simpla problema de schimbare a "numelui", ci contine schimbari radicale si insemnate in statutul de organizare al acelei unitati bisericesti, care este ridicata la vrednicia de autocefala. Bisericile Ortodoxe autocefale n-au stabilit, deocamdata, o practica unitara cu privire la modul de a acorda autocefalia unei Biserici sau cu privire la cine este in drept sa acorde autocefalia unei Biserici. Dar, din felul cum s-a procedat in ultimele secole, se desprind cateva principii cardinale, avand valoare de factori fundamentali si obligatorii in aceasta problema.

a) Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca Biserica-fiica pentru a i se acorda autocefalia.

1. - Trebuie sa argumenteze ca, pana in acel timp, a pastrat neschimbate dogmele dumnezeiesti ale Bisericii lui Hristos si a actionat in conformitate cu sfintele canoane, in deplin acord cu intreaga traditie normativa panortodoxa a Bisericii rasaritene.

2. - Trebuie sa dovedeasca maturitate in autoconducerea vietii bisericesti.

3. - Trebuie sa aiba un numar suficient de arhierei, nu mai putin de 3-4 arhierei, ca sa poata savarsi in mod independent hirotonirile de episcopi si sa poata forma sinodul ei autocefal.

4. - Trebuie sa aiba un numar suficient de preoti pentru slujirea independenta si normala a vietii bisericesti.

5.- Trebuie sa aiba venituri suficiente pentru procurarea materialului necesar la nivel de Biserica autocefala.

6. - Sa exprime dorinta privind necesitatea autocefaliei nu numai o parte de arhierei ci intregul cler si popor.

7. - Sa expuna manifestarea ei benevola de a primi autocefalia intr-un document oficial sinodal, in care sa argumenteze necesitatea autocefaliei.

8. - Sa trateze aceasta problema cu statul, pe teritoriul caruia se afla, ea solicitand ca statul respectiv sa o recunoasca in frontierele sale ca Biserica autocefala.

9. - Dupa dobandirea autocefaliei, trebuie sa comunice acest fapt, prin scrisori oficiale, tuturor celorlalte Biserici autocefale, rugandu-le sa o recunoasca in familia Bisericilor Ortodoxe autocefale.

10. - Ca Biserica, poate sa primeasca autocefalia deplina si canonica numai de la Biserica-mama autocefala), sub a carei jurisdictie canonica s-a aflat pana in acel timp.

b) Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca Biserica-mama autocefala.

1. - Acordand autocefalia unitatii sale bisericesti - din diaspora proprie - sa nu se amestece nici in treburile diasporale ale altor Biserici surori si nici in treburile noii Biserici autocefale.

2. - Inainte de a acorda autocefalia, trebuie sa aiba loc consultatii anticipate intre reprezentantii Bisericii-mame autocefale si ai Bisericii-fiice, semnandu-se acordul principal referitor la statutul de organizare si functionare al noii Biserici autocefale.

3. - Face cunoscuta cererea privind autocefalia, primita in numele sinodului episcopilor Bisericii-fiice.

4. - Prin sinodul sau primeste sau respinge decizia privind acordarea autocefaliei, conducandu-se dupa principiile normative ale dreptului bisericesc ortodox.

5. - Trimite scrisoare irenica tuturor celorlalte Biserici autocefale surori, co-municandu-le acordarea autocefaliei.

6. - Prin mijlocirea sinodului local, inmaneaza Tomosul patriarhal si sinodal, privind acordarea noii autocefalii, delegatiei Bisericii-fiice, condusa de un episcop •

7. - Publica in revistele oficiale Tomosul patriarhal si sinodal, privind recunoasterea noii Biserici autocefale.

8. - Adreseaza, catre toate Bisericile surori si catre toti reprezentantii Ortodoxiei chemarea de a recunoaste aceasta noua Biserica autocefala.

9. - Trebuie ca ea insasi sa treaca in diptice noua Biserica autocefala, sa pomeneasca la sfintele slujbe numele Intaistatatorului noii Biserici autocefale, rugind si pe celelalte Biserici autocefale sa o treaca in dipticele liturgice si sa fie in comuniune cu ea, in conformitate cu sfintele canoane, cu traditia patristica si cu practica normativa bisericeasca a Rasaritului.

Respectandu-se aceste randuieli canonice, in lumea crestina contemporana sunt recunoscute ca autocefale urmatoarele Biserici Ortodoxe: Patriarhia din Constantinopol, Patriarhia din Alexandria, Patriarhia din Antiohia, Patriarhia din Ierusalim, Patriarhia din Moscova, Patrarhia Sarba, Patriarhia Romna, Patriarhia Bulgara, Patriarhia Gruziei, Biserica Ortodoxa a Ciprului, Biserica Ortodoxa a Greciei, Biserica Ortodoxa a Cehoslovaciei. Bisericile autocefale au dreptul sa recunoasca, sau sa respinga acordarea unei noi autocefalii atunci cand aceasta nu corespunde normelor canonice fundamentale.

In trecutul Bisericii, mai precis, dupa ce Biserica s-a dezbinat prin marea schisma de la 1054 au fost dese situatiile cand unele Biserici s-au proclamat cu de la sine putere "autocefale", altele fiind proclamate ca atare de imparatii bizantini, dar dintre acestea, receptarea ulterioara a Ortodoxiei - in intregimea ei - n-a consacrat ca Biserici autocefale decat pe cele care au indeplinit conditiile canonice fundamentale.

Dreptul de acordare a autocefaliei il are - in Ortodoxie - Biserica, in intregimea ei, neexistand vreo alta autoritate superioara sau suprapusa consensului general-bisericesc panortodox. Acordarea autocefaliei unei Biserici de catre o singura Biserica Ortodoxa autocefala si respingerea ei, sau abtinerea tacita a tuturor celorlalte Biserici autocefale sau a majoritatii lor - ca in situatia autocefaliei americane - demonstreaza cu claritate faptul ca in Ortodoxie nu pot sa existe initiative juridice particulare, atunci cand problema este de competenta si de interes general ortodox. In ortodoxie exista o singura cale de orientare si actiune, care se realizeaza si se pastreaza prin "consensus Ecclesiae dispersae", cel mai indicat si mai adecvat mijloc pentru timpul cat Ortodoxia nu se intruneste in sinoade ecumenice sau panortodoxe.

In concluzie, dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa il atesta si il certifica in mod suveran - toate Bisericile ortodoxe autocefale, procedand pe cale de consens general la respingerea acestui drept, si implicit, la confirmarea sau infirmarea calitatii de "autocefala" a oricarei unitati bisericesti, proclamate ca atare de catre orice Biserica ortodoxa autocefala contemporana.

Marcel Ciucur

 

09 Iulie 2012

Vizualizari: 4950

Voteaza:

Dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE