Arca lui Noe, prefigurare a Bisericii

Arca lui Noe, prefigurare a Bisericii Mareste imaginea.

Arca lui Noe, prefigurare a Bisericii

Toate cartile Vechiului Testament anunta prin cuvintele lor si descopera prin faptele persoanelor biblice venirea Domnului nostru Iisus Hristos, care, trimis de Tatal Sau, S-a facut Om, nascandu-Se din Fecioara Maria. Fiecare persoana, fiecare epoca, fiecare fapta este asemenea unei oglinzi in care se oglindeste imaginea venirii Sale, a propovaduirii cuvantului lui Dumnezeu, a Patimilor si invierii Sale si nu in ultimul rand a intemeierii Bisericii crestine.

Noe a anuntat firea omeneasca pe care Domnul si-a asumat-o dintr-o Fecioara si, pentru o mai buna recunoastere a cuvintelor scripturistice, trebuie cunoscut in ce termeni Lameh, tatal sau, profetea; "Acesta ne va mangaia in lucrul nostru si in munca mainilor noastre, la lucrarea pamantului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu! Noe a fost un barbat drept, avand dreptatea care se capata prin credinta si a avut o legatura stransa cu Dumnezeu, asa cum este indicat de expresia " a umblat cu Dumnezeu". Prin drept este inteles "cel ce isi indeplineste in comunitatea teocratica indatoririle fata de Dumnezeu in consens cu legea Acestuia; cel ce este loial fata de Dumnezeu si, in masura in care comportamentul sau concorda cu exigentele divine, are dreptul la un tratament echitabil - mostenirea imparatiei lui Dumnezeu".

Noe, ebr. Noah, poate fi pus in legatura cu verbul nuah, cuvant ce evoca ideea de mangaiere. Multi comentatori considera ca acest nume primit de la tatal sau Lameh, este o expresie a sperantei, sau chiar o profetie, anume ca acest copil va fi o cale prin care se va ridica blestemul primit de Adam, in urma pacatului savarsit.

Ca si ceilalti patriarhi dinainte de potop, Noe a fost binecuvantat cu o viata lunga. El a avut 500 de ani cand i s-a nascut primul fiu, 600 cand a venit potopul si a murit la varsta de 950 de ani.

Cand Noe a avut 480 de ani Dumnezeu l-a instiintat ca va sterge omul de pe fata pamantului, dar ii va lasa o perioada de gratie de 120 de ani, timp in care Noe va construi o arca, prin care va fi salvat el si familia lui de potop.

Potopul

Termenul de potop se refera la o revarsare de ape pe care a lasat-o Dumnezeu in vremea lui Noe pentru a nimici intreaga omenire, cu exceptia catorva suflete. in metodologie, apa este un element primordial, simbol al vietii, al regenerarii si al puritatii. Lumea apelor, a marilor este diferita de cea a uscatului, a oamenilor, avand taramuri si adancimi necunoscute si mistice.

Din primele timpuri, apa este mentionata in foarte multe ipostaze si anume:

1. Apa, ca element al genezei; in Biblie, dar si in conceptia multor popoare, este stiut faptul ca omul a fost faurit din lut, adica din apa si pamant, elemente ce fauresc lumea insasi. Astfel omul devine o miniatura a lumii prin armonizarea apei cu pamantul.

2. Apa, ca element al vitalitatii, al regenerarii si al invierii.

3. Apa, ca element al distrugerii; in foarte multe mitologii se intalneste mitul unui potop urias, care scufunda sub apele sale intreaga lume, mai putin piscurile muntilor si in urma caruia reusesc sa se salveze un numar mic de oameni si animale. Cel mai reprezentativ este Potopul lui Noe.

Scriptura nu ne da multe amanunte despre relele facute de oamenii din vremea aceea, dar este limpede ca atat gandul, ca si inima lor se pervertisera; si poate mai mult decat orice modul lor discursiv de gandire si simtire. Echilibrul creatiei se stricase prin indepartarea de unitate, prin accentuarea nedreptatilor si tendintelor pamantesti. Acest dezechilibru va afecta si celelalte vietuitoare, care vor fi pierdute odata cu omul, caci cosmosul este un intreg solidar, chiar daca vina principala este a omului.

Au lasat ei la o parte vreo fapta, spune Dumnezeu, care sa nu duca la pacat ? Atat de mult s-a inmultit: pacatul, ca s-a revarsat si s-a umplut de rautate tot pamantul. De aceea am sa-i pierd si pe ei si pamantul. Si iata Eu ii voi pierde si pe ei si pamantul. Pentru ca ei, prin faptele lor nelegiuite, luandu-o inainte, s-au dus pe ei insisi la pieire, de aceea aduc peste ei prapad desavarsit si-i pierd si pe ei si pamantul, pentru ca pamantul sa poata primi curatire, ca sa se curateasca de murdaria atator pacate.

Dar pentru ca mai ramasese un singur om drept pe pamant, Dumnezeu va salva omenirea pentru si prin el. Noe, mergand pe calea potrivnica tuturora, a facut fapte de virtute atat de mari incat a atras bunavointa lui Dumnezeu, ca numai el si cu ai lui au scapat de potop, in timp ce toti ceilalti au fost pedepsiti. De aici invatam ca daca suntem cu mintea treaza si nu ne trandavim, nu numai ca nu suntem vatamati cu ceva de traim printre pacatosi, ba dimpotriva dobandim spor de virtute.

Ca un corabier priceput, Noe intrebuinta carma mintii lui cu mare luare aminte si nu lasa sa se scufunde vasul de furia valurilor pacatului. Era mai tare ca furtuna; era izbit de valurile marii, dar era linistit ca si cum ar fi fost in port. indreptand asa carmele virtutii, a scapat de potopul ce avea sa acopere pe toti cei din lume. Asa este virtutea! Nemuritoare si nebiruita! Nu se pleaca in fata greutatilor vietii.

Noe constituie cu adevarat chipul lui Dumnezeu, germenele lumii viitoare impreuna cu cei trei fii ai sai: Sem, Ham si Iafet. Asadar, Dumnezeu nu-si distruge creatia, ci doar vrea sa o purifice prin apa, s-o regenereze.

Arca

Salvarea omenirii din potop se va produce cu ajutorul unei arce, Arca lui Noe, care este simbolul vasului chintesentei spirituale a omenirii. Ea va adaposti germenii buni ai lumii pentru a-i insamanta in pamantul unei lumi noi, unui nou ciclu al omenirii. Arca lui Noe a fost destinata sa fie doar un dispozitiv de plutire. Cuvantul ebraic folosit pentru a desemna arca lui Noe este acelasi care se intalneste mai tarziu in istoria copilariei lui Moise, si sugereaza ideea unei cutii de mari dimensiuni. in realitate, arca lui Noe era o lada lunga, paralelipipedica, asemanatoare dumnezeiastii arce a legamantului in care vor fi depozitate Tablele Legii. Astfel, locul prin care va fi salvat cel drept este acelasi cu locul prezentei divine prin Lege.

Iata asadar cum incepe textul insusi: "Atunci a zis Domnul Dumnezeu catre Noe"Sosit-a inaintea fetei Mele sfarsitul a tot omul, caci s-a umplut pamantul de nedreptatile lor, si iata Eu ii voi pierde de pe pamant. Tu insa fa-ti o corabie de lemn de salcam. in corabie sa faci despartituri si smoleste-o cu smoala pe dinauntru si pe din afara. Corabia insa sa o faci asa:

lungimea corabiei sa fie de trei sute de coti, latimea ei de cincizeci de coti, iar inaltimea de treizeci de coti. Sa faci corabiei o fereastra la un cot de la acoperis, iar usa corabiei sa o faci intr-o parte a ei. De asemenea sa faci intr-insa trei randuri de camari: jos, la mijloc si ms".

Putin mai tarziu, Sfanta Scriptura adauga: " Si a inceput Noe lucrul si precum ii poruncise Domnul Dumnezeu asa a facut".

Poruncindu-i lui Noe sa faca corabia si aratandu-i cum s-o intocmeasca, cu ce latime si cu ce inaltime, Dumnezeu isi arata purtarea Sa de grija fata de el si-l mangaie nespus de mult, pentru ca facerea corabiei ii dadea nadejdea mantuirii; in acelasi timp, insa, Dumnezeu voia ca prin corabia, care se construia, sa-i faca si pe cei ce facusera atatea pacate sa se gandeasca la faptele lor si sa se pocaiasca, pentru ca sa nu faca cunostinta cu mania Lui. Facerea corabiei le lasa vreme foarte multa si indestulatoare de pocainta, care ar fi putut sa-i induplece sa-si indrepte greselile, daca n-ar fi fost niste oameni fara judecata. Intr-adevar, era firesc ca fiecare din ei, vazand pe drept cioplind la corabie, sa-l intrebe pentru ce o face; si cunoscand astfel mania lui Dumnezeu sa-si dea seama de pacatele lor, daca ar fi voit. Dar aceia n-au castigat nimic nici din facerea corabiei, nu pentru ca n-au putut, ci pentru ca n-au vrut.

Ceea ce trebuie remarcat este si faptul ca nava are o usa laterala si o fereastra sub acoperis, simboluri ale portii stramte si ale lumi ca nadejde a deschiderii spre o noua viata. Corabia este printre altele si un simbol al navigatiei, al voiajului initiatic dintr-o lume in alta. Cosmas Indicopleustes prezinta in cartea sa Topografie crestina rolul celor trei caturi ale arcei: Primul etaj, cel inferior, este destinat reptilelor si serpilor veninosi pentru ca ei traiesc lipiti de pamant; Pe patrupedele si animalele care sar pe munti, Dumnezeu a ordonat sa fie asezate in cel de-al doilea compartiment, pentru ca ele traiesc la suprafata pamantului si pe munti; iar in ceea ce priveste pasarile si omul, Dumnezeu porunci sa stea in cel de-al treilea compartiment, pentru ca pasarile zboara in aer, iar omul este destinat sa devina locuitor al cerului.

Corabia va deveni, in acelasi timp, simbolul Bisericii mantuitoare. Aceasta arca nu este o corabie oarecare, ea fiind construita dupa planul dat de Dumnezeu insusi Iui Noe. Ceea ce trebuie remarcat in primul rand sunt

dimensiunile (300/50/30/3) legate de numarul trei si cinci, un simbol caci corabia este o "imago mundi".

Cand s-a terminat de construit arca - 125 de ani s-a lucrat la ea -, ganditi-va cate randuri de poduri avea. Ca in pantecele acelei corabii trebuia sa pazeasca Dumnezeu toate semintiile vietuitoarelor din lume, afara de cele din apa; nu numai oameni, ci toate fiarele, toate vietuitoarele, cate sapte perechi din cele curate si cate o pereche din cele necurate. De asemenea, s-a mai incarcat in corabie hrana vegetala pentru toti acesti "pasageri" din corabie.

Cand Noe si insotitorii lui au intrat in corabie, Dumnezeu a incuiat usa dupa ei. Si cand a inceput ploaia, n-au inceput sa cada picaturi, ca acum; ci s-au deschis jgheaburile cerului si curgeau rauri din nori. Si a plouat 40 de zile si 40 de nopti si corabia s-a ridicat pe apa. Si s-a ridicat corabia lui Noe deasupra tuturor muntilor.

Noe statea in corabie ca intr-o inchisoare ; era purtat de colo pina colo; cerul nu-1 putea vedea si nici n-avea unde sa-si indrepte ochii. Statea inchis si nu putea vedea nimic care sa-i dea putina mangaiere. Cei care calatoresc pe mare mat pot, in vreme de furtuna, sa aiba oarecare usurare, ca se uita de multe ori la cer, mai vad un varf de munte, zaresc in departare un oras; iar daca se intampla ca furtuna sa tina mult, cand cei de pe corabie ajung la tarm, dupa ce au scapat de vifor si primejdii, rasufla usurati si dau uitarii toate acele necazuri.

Un an intreg a locuit Noe in aceasta noua inchisoare, fara sa poata rasufla aer curat. Cum ar fi putut, cand corabia era din toate partile inchisa? Te intreb: Cum a putut rezista? Cum a putut trai? Cum au putut cei de pe corabie, chiar daca ar fi avut de fier sau de diamant trupurile lor, cum au putut trai fara aer, fara vant, care nu mai putin decat aerul este facut sa dea noi puteri trupului nostru? Cum au putut, cand ochii lor nu erau inveseliti nici de privelistea cerului si nici de podoaba florilor de pe pamant? Cum nu le-au orbit ochii traind atata vreme inchisi? Iar daca am voi sa intelegem toate acestea cu ajutorul mintii omenesti, apoi ar mai trebui sa ne gandim de unde au avut apa de baut, stand atata vreme in corabie? Dar sa las asta la o parte! Cum a putut dreptul acesta impreuna cu fiii lui si cu femeile lor, cum au putut trai impreuna cu animalele, cu fiarele si cu celelalte pasari? Cum au putut suferi mirosul greu? Cum au putut locui cu ele? Dar pentru ce spun eu asta ? Cum au putut rezista chiar animalele si n-au pierit, cand in atata indelungata vreme n-au putut trage aer curat, nu s-au putut nici misca, ci au stat inchise intr-un singur loc? Stiti, da, stiti, ca si noi oamenii ca si animalele, chiar daca avem aer si toate celelalte, pierim si putrezim, daca suntem inchisi mereu in acelasi loc. Asadar, cum a putut trai dreptul acesta cu toate vietuitoarele atata vreme in corabie? Nu in alt chip decat cu ajutorul cel de sus, care poate toate. Oare nu tot ajutorul cel de sus a facut sa nu se scufunde nici corabia, care era fara carmaci si era purtata de furia valurilor ici si colo? Nici nu poti spune ca putea fi carmuita corabia aceea ca orisice corabie! Era inchisa din toate partile; dar, prin porunca Creatorului, viforul apelor n-a putut-o vatama cu nimic; ramanea mereu deasupra valurilor si ferea de primejdie pe cei dinauntru.

Si se simtea in inchisoarea aceea groaznica asa cum ne simtim noi in livezi si in gradini cu pomi. Porunca Stapanului a facut sa i se para usoare cele grele. Asa e obiceiul dreptilor! Cand sufera ceva pentru Dumnezeu, nu iau aminte la chipul celor ce se intampla, ci se gandesc la rostul lor si sufera totul cu usurinta. De pilda Pavel, dascalul neamurilor, numea usoare temnitele, lanturile, primejdiile de fiecare zi, necazurile acelea multe si nesuferite, nu pentru ca ele erau prin fire asa, ci pentru ca rostul acestor suferinte ii intarea atat de mult vointa, ca nu se ferea de necazurile ce veneau asupra lui. Asculta ca o spune singur: Necazul nostru de acum, trecator si usor ne aduce slava vesnica mai presus de masura. Asteptarea slavei viitoare pe care o vom dobindi, spune Pavel, si a acelei fericiri vesnice, ma face sa indur aceste nenumarate necazuri si sa le socot usoare. Ai vazut ca dorul de Dumnezeu taie taria necazurilor si ca nici nu ne lasa sa le simtim cand vin peste noi ? Aceasta e pricina ca si Noe, fericitul acesta, indura pe toate in liniste il hranea nadejdea si credinta in Dumnezeu.

Dupa sase luni, au inceput sa se retraga apele si sa se vada varful muntilor celor mai mari din lume. Dumnezeu si-a adus aminte de Noe care era in corabie si a facut ca apele sa scada treptat, pana cand corabia s-a oprit pe muntele Ararat. La poalele sale se afla un oras numit Naxuana sau Nakhichevan, unde se spune ca ar fi mormantul lui Noe. Numele inseamna "Aici s-a stabilit Noe".

Pentru a afla daca putea sa iasa din corabie sau nu, Noe a dat drumul prima data unui corb; apoi a dat drumul unui porumbel, care la al doilea zbor a adus o frunza de maslin, indicand ca apele au scazut pana la poalele muntilor, unde cresc maslinii, suficient ca pamantul sa fie uscat si sa se gaseasca hrana pentru animale. Cand a dat drumul porumbelului pentru a treia oara, acesta nu s-a mai intors, asadar Noe a socotit ca este timpul sa iasa din corabie, dar nu a facut lucrul acesta pana nu a primit porunca de la Dumnezeu. Atunci, Noe a adus arderi de tot din fiecare animal curat si din fiecare pasare curata, iar Dumnezeu a facut un legamant ca nu va mai aduce alt potop peste pamant. Ca semn al acestui legamant, Dumnezeu pune pe cer curcubeul, ca omul sa-si aduca aminte de legamant. "Pun curcubeul meu in nori, ca sa fie semn al legamantului dintre mine si pamant". Curcubeul este un pod intre pamant si cer; un pod de lumina asa cum legamantul este un pod de cuvinte.

Dumnezeu a inmultit pentru Noe bunatatile acordate lui Adam: "Si a binecuvantat Dumnezeu pe Noe si pe fiii lui si le-a zis: "Nasteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti! Groaza si frica de voi sa aiba toate fiarele pamantului; toate pasarile cerului, tot ce se misca pe pamant si toti pestii marii; caci toate acestea vi le-am dat la indemana. Tot ce se misca si ce traieste sa va fie de mancare; toate vi le-am dat, ca si iarba verde. Numai carne cu sangele ei, in care e viata ei, sa nu mancati. De va varsa cineva sange omenesc, sangele aceluia de mana de om se va varsa, caci Dumnezeu a facut omul dupa chipul Sau ".

Cunoscut este faptul ca Noe a avut trei fii: Seni, Ham si Iafet (Facere 5:32; 9:18-19; 10:1), nascuti inainte de potop, care l-au insotit in corabie. Ni se spune ca dupa potop, "din ei s-au raspandit oameni peste tot pamantul. Mai tarziu, urmasii acestora s-au imprastiat pe o suprafata intinsa de pamant si unii dintre ei sunt mentionati in "lista natiunilor" din cartea Facerii, capitolul X.

Cei trei fii reprezinta firea umana in totalitatea ei: paganii sunt lipsiti de moartea si invierea Domnului; in timp ce altii doi care au acoperit aceasta goliciune simbolizeaza Legea si Harul. Sejurul lui Iafet in locuinta lui Sem este simbolul natiunilor care au primit credinta; Sem tine asadar rolul poporului lui Israel.

Noe moare la 950 ani. Este ultimul om care mai are aceasta varsta. Umanitatea postdiluviana isi pierde longevitatea care scade treptat la urmasii lui Sem, pana la 175 ani, varsta la care a murit Avraam si pana la 120 ani, varsta la care a murit Moise.

Intreaga creatie se salveaza asadar, prin omul drept, dupa cum intreaga creatie sufera in urma pacatului. Noe si tema potopului sunt reluate in diferite locuri din Sfanta Scriptura iar temele si simbolurile cele mai importante descoperite de autorii crestini sunt: potopul - Judecata; invierea; pedeapsa; pocainta; speranta; omul drept; prefigurarea tainei Botezului.

Cand, intreg pamantul era alterat de rau, Noe a practicat virtutea, el a stralucit prin salvarea lui in naufragiul pamantului, prin subordonarea fata de propria sa virtute, in pericolul care il ameninta. Prin ce mijloace a devenit el drept? Prin ce mijloace a atins el perfectiunea? Ce preot si ce invatator era el! Nimeni nu poate spune. Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru ca el singur cu inca sapte suflete au fost scapati de Dumnezeu cu viata in vremea potopului. Philon vede in Noe un nou Adam, iar resurectia lumii dupa potop reprezinta o "nastere din nou".

Sunt multe feluri de a interpreta Sfanta Scriptura, iar Sfintii Parinti, in operele lor au pus un accent mai mare pe sensul tipologic al acestor capitole, scotand in evidenta:

1. prefigurarea de catre Noe a venirii Fiului lui Dumnezeu pe pamant

de catre Noe;

2. potopul este cel ce vesteste taina Botezului, ca modalitate de dobandire a imparatiei ceresti;

3. arca vesteste fie pe Fecioara Maria, fie intemeierea Bisericii crestine, locul in care sufletele afla scapare din potopul pacatelor, Noe - prefigurator al Mantuitorului Iisus Hristos

In crestinism, Noe este unul din cele mai importante figuri tipologice. Noul Testament il descrie ca un simbol al dreptatii si ca un exemplu, intr-o lume pacatoasa, de credinta si de supunere fata de Dumnezeu. Ca arhetip si prefigurare a lui Iisus Hristos, Noe indeamna la pocainta si anunta judecata divina iminenta. Fiind instiintat de catastrofa universala, el apare ca un Mantuitor prin care umenitatea este salvata de la o distrugere completa si care o impaca cu Dumnezeu.

Asa cum din lutul primilor oameni, singur Noe a fost ocrotit si dus pe un pamant mai bun, asa si Domnul nostru, mai tarziu, a fost luat din lut pentru mantuirea intregului univers si mutarea lui la o viata mai buna, in cetatea cereasca.

Asadar, acest episod biblic contine o prefigurare a lui Iisus Hristos. Noi il comparam pe Noe cu Domnul nostru care S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si care a zis in Evanghelie: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara. El este asadar, Cel care a sprijinit si Cel care a adus odihna sufletelor; din cauza judecatii apropiate, El adaposteste in arca invataturii si Bisericii Sale pe fiii Sai. Le da Duhul Sfant, moare, invie si instituie pentru neamul omenesc pedeapsa si sfintirea actelor drepte".

Adevaratul Noe este Iisus Hristos. I s-a zis Lui: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" si altadata: "Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se pentru noi blestem; pentru ca scris este: "Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn ". Asadar Cel care va darui odihna oamenilor si va dezrobi pamantul de blestem este Iisus Hristos. Asadar, acestui Noe duhovnicesc, Cel care a daruit odihna oamenilor si care a eliberat lumea de pacat, i s-a zis: "Te-ai facut o arca de lemn de salcam".

Arca - adevarata Biserica

Ca lucrator al corabiei, Noe este tip al Mantuitorului Hristos, Noe cel adevarat, Cel ce a construit Biserica, aratata ca in chipul acelei vestite corabii, in care cei care intra, scapa de nimicirea ce ameninta lumea.

Dimensiunile arcei

Pentru Origen, dimensiunile arcei (300 coti lungime/50 coti latime/30 coti inaltime) au o semnificatie anume si sunt puse in legatura cu credinta, speranta si dragostea din Efeseni 3, 17-18.

a. 300 - este de trei ori o suta si indica plenitudinea si perfectiunea credintei (300 se scrie in limba greaca cu ajutorul literei tau (T - tau) care este o imagine a crucii)

b. 50 - numarul consacrat iertarii si rascumpararii pacatelor. Dupa Lege, in sfarsit, este vorba de o iertare la fiecare cincizeci de ani; mai bine zis, ceea ce este vandut este recuperat si daca un om liber cadea in robie, el isi putea redobandi libertatea; debitorului ii era iertata datoria, iar exilatul revenea in patria sa. Astfel, Hristos, in arca Sa, adica in Biserica Sa,

unde a mantuit intreg neamul omenesc din robia pacatului, a atribuit acestui numar a iertarii, numarul latimii. Caci, daca nu ar fi acordat iertare pacatelor credinciosilor, " latimea " Bisericii nu va fi marita prin lume.

c. 30 - numarul inaltimii, contine o taina asemanatoare numarului 300 si este varsta la care Iisus a inceput sa predice.

Dar produsul numerelor a toata constructia duce la un singur numar: adica nu este decat un singur Dumnezeu, Tatal, Care a fost facut toate lucrurile si un singur Domn si o singura credinta in Biserica, un singur botez, un singur trup si un singur Duh. Asadar, Noe a construit o arca si a impartit-o in mai multe camarute, mai bine zis locuinte pentru a primi diferitele feluri de animale. Sunt acele locuinte despre care proorocul Isaia spune: "Du-te, poporul meu, intra in camarile tale si inchide usa dupa tine; ascunde-te putine clipe, pana cand mania va fi trecut! ". Comparatia se impune asadar intre acest popor care este mantuit in Biserica, si toti, oameni si animale, care au fost salvati in arca. Izbavire au aflat doar cei ocrotiti in corabia de lemn: "Totdeauna viata a venit prin lemn. Pe vremea lui Noe, printr-o corabie de lemn s-a dat viata". Mai apoi, viata vesnica s-a daruit prin lemnul Sfintei cruci.

Dumnezeu participa concret la salvarea lui Noe, inchizand arca din exterior. Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana acest episod biblic cu inchiderea proorocului Iona in pantecele chitului, prefigurare a invierii iar Philon considera ca arca simbolizeaza trupul care inchide si adaposteste sufletul in timpul vijeliei vietii.

Lemnul de salcam - sprijinul legii

Corabia a fost din lemn de salcam, iar acest arbore este un simbol al continuitatii. Acest lemn suporta in interior incarcatura animalelor iar in afara forta apelor. El reprezinta, in Biserica, pe doctorii, pe invatatorii si pe persoanele zeloase credintei care, pe de o parte, imbarbateaza oamenii din Biserica prin cuvinte de avertisment, iar pe de alta parte, se opun prin puterea cuvantului si a intelepciunii dreptatii atacurilor care vin din afara, atacurile necredinciosilor si a ereticilor.

Lemnul este simbol al crucii, un simbol al renasterii si nemuririi. Sa amintim pe scurt si alte interpretari tipologice crestine atribuite de Origen arcei crestine: Usa oblica - judecata lui Dumnezeu; Cele trei etaje - cerul, pamantul si infernul; Camerele - locuintele ceresti; Locuirea impreuna cu animalele - unirea tuturor intr-o singura imparatie; iar smoala - sfintenia interioara si exterioara reprezinta intarirea Bisericii cu oameni drepti si sfinti.

Dar, nici rasplata si nici progresul in credinta nu sunt la fel la toti; de aceea, aceasta arca nu-i cuprinde pe toti in aceeasi camaruta. Aceasta arata ca in Biserica, toti sunt primiti inauntru datorita aceleiasi credinte si scufundarii in apa Botezului, insa nu toti progreseaza in acelasi fel, ci fiecare in randul cetei sale.

Intrarea lui Noe in arca vesteste sfintirea Bisericii. Este scris: "Si vei intra in corabie tu si impreuna cu tine vor intra fiii tai, femeia ta si femeile fiilor tai"; iar apoi: "Iesi din corabie tu si impreuna cu tine femeia ta, fiii tai si femeile fiilor tai ". La intrarea in arca, fiecare gen de vietuitoare este grupat, oamenii cu oamenii, femeile cu femeile - este asadar evident semnul ca cei care doresc sa intre in Biserica trebuie sa practice puritatea, abstinenta.

Arca vesteste pe Fecioara Maria

Pentru Hesychios, arca este Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. Daca Noe il prefigureaza pe Iisus Hristos, atunci arca o vesteste pe Nascatoarea de Dumnezeu. Oamenii cei impreuna cu Noe reprezinta parga partii luate din iudei, a celor ce aveau sa creada in Hristos, iar animalele salbatice si toate dobitoacele si zburatoarele si taratoarele erau o preinchipuire a neamurilor pagane.

De aceea, asa cum arca 1-a avut in ea dupa potop pe Noe, asa si Nascatoarea de Dumnezeu L-a avut pe Logosul Cel ce s-a intrupat, Dumnezeu si om; arca i-a scapat numai pe acela si pe cei impreuna cu el, dar Acesta a izbavit de potopul pacatului si de robia legii si a mortii atat arca, cat si lumea toata.

Potopul

Dumnezeu pronunta amenintarea Sa in anul al 500-lea; totusi, in anul al 600-lea a adus potopul pe pamant (...) Intentionat a intins Dumnezeu iubirea sa de oameni, ca sa le dea timp de pocainta. Dupa greseala, prima lege i-a fost transmisa prin intermediul lui Noe; daca ar fi respectat-o, aceasta i-ar fi dat puterea sa se mantuiasca de pacat. Daca o cultiva dupa puterile sale, ea avea sa-i aduca linistea, indepartarea relelor si bucuria, asa cum vita-de-vie da vin celor care o ingrijesc. Dar aceasta lege n-a domnit peste omenire, pentru ca, cu toata staruinta lui Noe, omenirea nu i s-a supus. Abia cand apele ii asaltau si ii inecau, oamenii au inceput sa se caiasca si sa promita ca se vor supune poruncilor. Dar rugamintea lor, rugamintea de a fi luati sub protectia ei de catre cel care daduse legea, este respinsa cu dispret. Raspunzadu-le, Duhul le reproseaza ca au neglijat legile pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor, pentru a-i ajuta, a-i mantui si a le aduce bucurie, ca n-au fost ca Noe si ai sai.

Potopul se petrece dupa un plan stabilit de Dumnezeu insusi, dupa o "cronologie" foarte precisa. Durata potopului de la intrarea la iesirea din corabie este un an, deci un ciclu rotund, impartit in mai multe etape, evaluate in zile, in care revine cifra sapte, un numar simbolic care sta la baza intregii creatii, atat a inceputului cat si a sfarsitului (Apocalipsa). Un alt numar simbolic este cel de 40 zile, durata ploilor potopului, ca si a scaderii apelor, simbol al incercarilor, al asteptarii.

Dupa potop, Dumnezeu iarasi si-a aratat milostivirea Sa catre oamenii cei rataciti, le-a dat o lege, s-a aratat unora dintre ei si a hranit cu untdelemn flacara virtutii, care era ca si stinsa.

Potopul vesteste taina Botezului, in care pacatul este omorat, urmand a se naste un om liber in Hristos: " primul botez a fost botezul potopului pentru curmarea pacatului". Sfantul Ioan Gura de Aur martirisea ca apa potopului a fost necesara nu pentru ca a ucis trupul, ci pentru ca a taiat rautatea sufletului.

Daca potopul este simbol al Botezului, corbul care nu se mai intoarce, semnifica stergerea pacatului prin Botez: corbul poate sa aiba semnificatia de a curati templul de starvurile pacatului, iar porumbelul este cel care anunta un pamant nou, purificat. Porumbelul deasupra apelor e simbol al Duhului Sfant, iar ramura de maslin il poate inchipui pe Hristos sau pe cei 70 de ucenici trimisi in misiune pentru a propovadui evanghelia lui Hristos, dupa ce au primit Duhul Sfant, caci Duhul Sfant va aduce roadele milostivirii divine, prefigurate de maslin. A treia trimitere prefigureaza locuirea sa cu cei credinciosi, caci o data trimis, Duhul Sfant isi are locuinta pe veci in sufletul celor fideli.

Crestinii fac analogie intre porumbelul lui Noe si cel care se va pogon peste Iisus in momentul botezului: porumbelul este Duhul Sfant, iar Iisus este adevaratul Noe.

Asadar, potopul, arca si porumbelul servesc prefigurarilor invataturii crestine. Asa cum Noe a triumfat potopului, asa si Iisus si crestinii l-au invins pe diavol si moartea prin apa botezului, care ii initiaza intr-o noua lume. In traditia crestina tarzie, arca construita de Noe simbolizeaza Biserica, fara de care mantuirea este imposibila. Porumbelul trimis de Noe prefigureaza Duhul Sfant miscand apele botezului, simbolizand astfel impaciuirea divina.

Potopul este intalnit in Sfanta Traditie si ca prefigurare a venirii lui Iisus Hristos la sfarsitul veacurilor. " Precum in zilele lui Noe mancau si beau, se insurau si se maritau pana in Ziua cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si venirea Fiului Omului ".

A spus acestea, ca sa arate ca va veni dintr-o data, pe neasteptate, cand majoritatea oamenilor vor petrece si vor benchetui. Si Pavel spune lucrul acesta, graind asa: "Cand vor zice pace si liniste, atunci fara de veste va veni peste ei pieirea"; si ca sa arate ca vine pe neasteptate, a spus: "ca si durerea celei ce are in pantece".

Potopul prefigureaza asadar, sfarsitul lumii. Domnul insusi a proclamat acest lucru cand a zis: "Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: Mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti".

In acest text Domnul descrie potopul care a trecut si sfarsitul lumii care este anuntat. Odinioara, i s-a zis patriarhului Noe sa faca o arca si sa adaposteasca in ea nu numai pe fii sai si pe cei apropiati lui ci si toate speciile de animale de pe fata pamantului; la sfarsitul secolelor s-a zis Domnului nostru Iisus Hristos, Noe al nostru, care este cu adevarat singurul Drept si singurul Perfect, de a face o arca din lemn si de a-i da acesteia masurile depline ale tainelor ceresti. Este ceea ce se arata in cartea Psalmilor: " Cere de la Mine si-ti voi da neamurile mostenirea Ta si stapanirea Ta, marginile pamantului".

Sfintii Parinti, referindu-se la acest episod biblic al potopului, mentioneaza in operele lor si ale semne ale timpurilor mesianice: rasul batjocoritor al lui Ham la vederea goliciunii tatalui sau va fi interpretat de Sfantul Chirii al Alexandriei ca o prefigurare a batjocurilor indurate de Iisus, dezbracat inaintea rastignirii; iar betia lui Noe - prefigurare a Patimilor lui Hristos - betia in care a fost atras Noe de la fructele vitei-de-vie pe care o plantase este prefigurarea Patimilor. "Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri si ai rasadit-o pe ea". Caci Patima Sa a suferit-o din partea poporului evreu.

Dupa trecerea timpului, profetiile s-au implinit si ne-a fost data binecuvantarea de a cunoaste intruparea Fiului lui Dumnezeu. Oamenii de dupa potop isi aduceau aminte foatre vag de Dumnezeu, de aceea, ei aveau nevoie de o noua revelatie (deja idololatria se strecurase printre ei), care sa le fie pavaza si ajutor. Astfel, pentru ca neamul omenesc sa nu fie nimicit prin faptul ca a uitat de cele bune, Dumnezeu a poruncit propriului Sau Fiu sa faca cunoscuta venirea Sa in trup, iertarea pacatelor si invierea care conduce la iertarea pacatelor si la nestricaciune.

Sa imitam, dar, si noi pe dreptul Noe. Sa ne sirguim sa implinim poruncile date noua de Dumnezeu. Sa nu dispretuim legile date noua de El, ci sa le avem vii in minte, ca sa ne grabim spre savarsirea lor, pentru mantuirea noastra. De aceea si Hristos spunea : "Daca nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decit a carturarilor si fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor". Sa ne judecam pe noi insine si sa nu trecem cu usurinta pe linga aceste cuvinte. Sa ne gandim cat de mare pedeapsa ii asteapta pe cei care nu numai ca nu se straduiesc sa-i intreaca pe carturari si farisei, ci raman chiar in urma lor; cu nici un chip nu vor sa inceteze cu dusmania ce-o poarta semenilor lor; nu vor sa nu se mai jure si nici nu vor sa-si opreasca privirea de la privelisti vatamatoare.

Protos. conf. dr. JUSTINIAN CARSTOIU

26 Aprilie 2012

Vizualizari: 9346

Voteaza:

Arca lui Noe, prefigurare a Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE