Conflictele intrapersonale

Conflictele intrapersonale Mareste imaginea.


Conflictele intrapersonale

Cand se ridica problema alegerii intre "imi place" si "nu e voie", intre "trebuie" si "nu vreau", are loc o lupta intre pretentii si posibilitati, o disputa intre argumentele "pentru" si "contra". Tocmai acesta este conflictul intrapersonal. Motivele lui sunt adanc ascunse in interiorul personalitatii.

Fericitul Batran Iosif Athonitul intreaba: "Stii oare cum este cand tu nu ispitesti, dar esti ispitit; nu furi, dar ti se fura; binecuvantezi, dar esti blestemat; miluiesti, dar ti se fac necazuri; lauzi, dar esti osandit; cand oamenii vin fara pricina ca sa te mustre, sa te faca mereu "inselat", pana la sfarsitul vietii? Si tu sa stii ca nu este cum spun ei, si sa vezi ispita care ii mana".

Orice s-ar intampla insa, suntem liberi in motivatiile, in cugetele si gandurile inimii (Evr. 4, 12). Tocmai de aceea fiecare hotaraste singur cum sa traiasca, si singur raspunde pentru alegerea sa. A iubit blestemul, si va veni asupra lui; nu a voit binecuvantarea, si se va departa de la dansul, afirma prorocul David (Ps. 108, 16). Dupa parerea Cuviosului Nicodim Aghioritul, biruieste dorinta spre care inclina vointa noastra personala. "Tocmai in asta sta tot razboiul nostru duhovnicesc cel nevazut" (citat din cartea cu acelasi nume: Razboiul nevazut).

De va precumpani glasul constiintei, vom face ceea ce place lui Dumnezeu. Potrivit Cuviosului Antonie cel Mare, incepatorul monahismului, sufletul temator de Dumnezeu sta neclintit in buna sa hotarare. El infraneaza mania si pofta - patimile sale dobitocesti (animalice) - ca pe un cal. Si, pentru ca se lupta cu ele si le imblanzeste, se invredniceste de petrecerea cea cereasca.

In schimb, omul manat de pofta nesatioasa si de mania neinfranata ajunge cu usurinta drept la starea de fiara. El inseteaza sa dobandeasca placerile vremelnice si mincinoase cu orice pret, prin rautati, razbunare, betie etc. Potrivit expresiei Apostolului Petru, el urmeaza nu voii lui Dumnezeu, ci voii paganesti (1 Pt. 4, 2-3). Omul, intru cinste fiind, nu a priceput, subliniaza Psalmistul, alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de minte, asemanatu-s-a lor (Ps. 48, 21).

Apostolul Pavel diagnosticheaza fara gres orientarea vectorului duhovnicesc-moral al personalitatii, punand fata in fata faptele trupului si roadele duhului: ...ca trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul - impotriva trupului, si acestia se impotrivesc unul altuia (Gal. 5, 16-24). Cugetarile la cele de sus si gandurile la cele pamantesti se deosebesc radical (Filip. 3, 19-20; Col. 5, 16-24). In numele pacatosilor care se pocaiesc, Apostolul striga: nu fac binele, pe care il voiesc, ci raul, pe care nu-l voiesc... impreuna ma veselesc cu legea lui Dumnezeu dupa omul cel dinlauntru, dar vad alta lege intru madularele mele, ostindu-se impotriva legii mintii mele si dandu-ma pe mine rob legii pacatului, care este intru madularele mele (Rom. 7,19-23).

Un diagnostic amar al starii acesteia nenorocite este pus de Fericitul Augustin: "...A pofti si a nu pofti in acelasi timp nu este un fenomen monstruos, ci o boala a sufletului" (Confessiones). Pacatul a inlantuit sufletul de sine, si sufletului ii vine greu sa se ridice, il ridica adevarul, dar indata il trage in jos deprinderea. Si ca atare exista in noi doua pofte, si totusi nici una din ele nu este intreaga: "intr-una se afla ceea ce ii lipseste celeilalte". Neoranduiala starii noastre launtrice se afla exprimata limpede in invatatura Sfantului Ierarh Grigorie Teologul despre "cele doua minti" din om. Prima este "mintea" cea buna "a duhului". Aceasta urmeaza tuturor frumusetilor morale, merge catre Lumina, e gata sa se supuna lui Hristos, isi pune nadejdea in Dumnezeu si iubeste fara fatarnicie virtutea. A doua este "mintea" cea rea "a trupului si a sangelui". Ea il trage pe om in bezna pacatului, se invoieste sa il dea in robia diavolului, se veseleste de placerile pamantesti grosolane, este samavolnica si capricioasa.

In mod analog judeca cu privire la "cele doua voi" din om Cuviosul Ioan Cassian Romanul. Una dintre aceste voi se ingrijeste de mantuirea sufletului, cea de-a doua nazuieste catre pacat si afla placere numai in el.

"Doua minti" ("doua voi") lucreaza in noi, ca doua legi. Prima este legea duhului vietii, cea de-a doua - legea pacatului si a mortii (Rom. 8, 2). Amandoua se lupta pentru stapanirea omului, aducand dezbinare in lumea lui launtrica si neoranduiala (mai exact vrajmasie) intre cerintele duhovnicesti, cele sufletesti si cele trupesti. Ierarhia acestora se "da peste cap". Reliefand simptomele dedublarii vointei, Sfintii Parinti arata cu obiectivitate ca omul este ostatec al necontenitei sale lupte launtrice.

Astfel, personalitatea noastra este literalmente sfasiata de necurmata tulburare si suprasolicitare. Rolul de frunte in mentinerea tensiunii conflictelor intrapersonale este jucat de puterea irationala (inconstienta) a sufletului. Pe langa pretentiile ei lipsite de masura, experiem inca doua feluri de ispite - de la smintelile mediului in care traim si de la uneltirile dracilor. ...Ca un om, purtand trup si vietuind in lume, a fost inselat de diavolul..., auzim intr-o rugaciune preoteasca dinaintea Tainei Spovedaniei.

Sprijinindu-se pe traditia Parintilor, Cuviosul Iustin Popovici conchide: "Constientul este numai o insulita in oceanul fiintei omenesti. Furtuna oricarei patimi il inunda intr-o clipita cu valurile sale pustiitoare. Si doar atunci simte omul cat de putin a intarit, a adancit, a impacat, a inradacinat constientul sau in Domnul Hristos".

Netulburata pace launtrica, ce potoleste vapaia patimilor, este un dar al lui Dumnezeu. Pace las voua, pacea Mea dau voua... Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se spaimanteze (In. 14, 27). Dupa povata Cuviosului Serafim din Sarov, "agoniseste duh de pace, si in jurul tau se vor mantui mii".

Un punct de vedere aparte asupra conflictelor intra-personale ne este oferit de psihanaliza clasica. in ansamblul lor, constructiile lui Sigmund Freud sunt departe de antropologia crestina. Ganditorul rus Simeon Frank le califica pe buna dreptate ca "materialism sexual" palid si primitiv din punct de vedere filosofic1. Filosoful rus B. P. Vaseslavtev vede principala greseala a lui Freud in faptul ca el a dat instinctului sexual un rol exceptional si o semnificatie absolut prioritara, reducand la el tot ce este omenesc la toti oamenii si in toate timpurile.

Respingand conceptiile pseudostiintifice, atee si mitologizante ale lui Freud, vom incerca sa examinam in mod critic ideile lui despre personalitatea umana si sa le confruntam cu spusele Sfintilor Parinti.

Din punctul de vedere al lui Freud, omul reprezinta sediul a trei principii (straturi). Pe primul nu-l constientizam absolut deloc. In el se intiparesc experienta trecutului, dorintele biologice si trairile inconstiente. Acesta constituie o parte uriasa a personalitatii, un asa-zis id ("aceea" in lb. latina - neutru singular), necunoscut de noi si care poseda o colosala influenta asupra noastra. Id-ul include trei pulsiuni-instincte principale: libido (atractia sexuala), eros (instinctul vietii) si thanatos (instinctul mortii). "Pulsiuni" sunt numite formatiunile de granita dintre sufletesc si trupesc, ce "reprezinta" in psihic impulsurile care apar in adancurile organismului. Aceste trei instincte formeaza necesitati, care imping la cautarea placerilor (in primul rand de natura sexuala si agresiva).

In oceanul inconstientului, ca scoarta pamanteasca deasupra oceanului de magma din interiorul Pamantului, exista un al doilea strat, relativ subtire. Acesta este "eul" ( "ego"-ul) inconstient. Freud compara "eul" cu un calaret care incearca in zadar sa-si tina calul (id-ul) in frau. Aflat pe spinarea calului turbat, calaretul se straduie sa-si pastreze pozitia dominanta, dar este obligat sa se adapteze la dispozitia si mersul calului.

Al treilea strat este "super-eul" ("super-ego"-ul). Acesta este reprezentat de normele impuse de cultura si societate. Multumita lor, omul se impotriveste cerintelor instinctuale, le inabusa si le regleaza. Constiinta, autoobservarea si formarea idealurilor - iata cele trei functii ale "super-eului".

Satisfacerii pretentiilor id-ului i se impotriveste controlul moral al "super-eului", iar de impacarea lor, atingerea unui compromis se ocupa mecanismul adaptarii la realitate din structura "eului". Freud privea "eul" ca pe o "fiinta nefericita", care slujeste la trei domni si ca atare este supusa unei intreite amenintari: din partea lumii exterioare, din partea pretentiilor id-ului si din partea severitatii "super-eului". Pretentiile sexuale si agresive ale id-ului fac din constient sclavul lor. Nefiind infranate de ratiune, poftele senzuale dau faptelor omului un caracter de "animalitate" mergand pana la indobitocire.

Asadar, dupa Freud, personalitatea umana unica este scindata in doua parti invrajbite, aflate in permanent conflict. Analogia cu invatatura patristica este evidenta. Desigur, analogia nu inseamna identitate. Dar in esenta ateul Sigmund Freud a recunoscut tacit ca scrierile ascetilor crestini au, la urma urmei, justificare stiintifica. El a adus la cunostinta lumii stiintifice ceea ce nu alcatuia nici o taina pentru lumea crestina, a ridicat valul de pe ulceratia ascunsa ce roade din stravechime personalitatea omeneasca.

Conflictele intrapersonale sunt, din pacate, o realitate cotidiana. Este greu sa nu raspunzi raului cu raul, sa "intorci celalalt obraz". Si acum exista unii ca Dmitrii Karamazov, care din pricina geloziei nebunesti sunt gata sa-si omoare tatii, dar in ultima clipa isi opresc mana de la varsarea de sange. Si acum exista tati neinfranati, care isi cheltuie viata in dezmat si isi urasc cumplit copiii. Insa si acum, ca si atunci, dupa cum spune Dostoievskii, "Dumnezeu Se lupta cu diavolul, si campul de bataie este inima omeneasca".

Ciocnirea dintre dorinta si realitate nu trece fara sa lase urme. Ea e in stare sa-l "scufunde" pe om cum scufunda aisbergul o nava: cu cat este mai puternica "lovitura", cu atat incepe si decurge mai acut boala. Conflictele emotionale se rasfrang in mod negativ asupra functiilor diverselor organe si a sistemelor din care acestea fac parte. De exemplu, irascibilitatea, mania, perturba cu precadere activitatea sistemului vascular; ipohondria, intristarea, simtamantul singuratatii - pe cea a tractului gastrointestinal. Dupa parerea psihiatrilor ortodocsi D. A. Avdeev si V. K. Neviarovici, la baza nevrozelor se afla adeseori lipsa de smerenie a personalitatii aflate in conflict cu sine sau cu societatea1.

Psihoterapeutul rus M. E. Litvak scrie: "Dupa conflict, unul plange in hohote, isi smulge parul din cap (isterie), altul e abatut (depresie), altul rumega situatia pe tacute, visand in mod steril sa se razbune (obsesie), neputand deloc sa scape de ganduri si sa adoarma (insomnie), dupa care simte oboseala, se epuizeaza rapid (astenie), devine irascibil (forma hiperstenica a sindromului astenic)".

Conflictele launtrice absorb atat de mult atentia ca deseori omul se poarta imprastiat, isi pierde directia. De pilda, iesind din cabinetul sefului si continuand sa se "razboiasca" in gand cu el, risca sa se trezeasca pe carosabil si sa pateasca un accident de masina. Conflictele merg mana in mana cu nevrozele, cu traumele, ca si cu alcoolismul si cu narcomania. Nu este un secret faptul ca pentru a scapa de incordarea sufleteasca multi recurg la alcool, la droguri sau fumeaza de nervi. Cu timpul, le este tot mai greu sa renunte la aceste impatimiri. In mod remarcabil, in secolul XX nivelul alcoolismului a crescut de 40,4 ori, iar cel al nevrozelor - de 40,6 ori. Proportiile sunt socante!

Sa ne imaginam urmatoarea situatie: un om care sufera de alcoolism cronic a facut tratament si a reusit sa se lase de baut. Totusi, jindul dupa alcool ramane. Omul si-l infraneaza prin eforturi de vointa, isi spune ca trebuie sa respecte recomandarile medicilor, sa-si pazeasca sanatatea, sa se ingrijeasca de cei apropiati - dar daca "lasa garda jos" o singura data, "ata se rupe" si urmeaza o noua betie.

Si la narcomani se observa o stare de dedublare launtrica. Ei inteleg ca nu este bine sa furi, insa dorinta de a ajunge la euforie si de a scapa de sindromul de abstinenta ii impinge la alte si alte nelegiuiri.

Conflictele launtrice slabesc imunitatea si, prin urmare, rezistenta organismului fata de bolile infectioase si oncologice.

Un exemplu graitor al felului in care pacatele parintilor provoaca la copii tulburari psihosomatice este patogeneza astmului bronsic. La astm duc factori alergici, infectiosi si psihosomatici. Radacinile astmului bronsic se pot afla si in nazuintele nerealizate de a primi recunoasterea si atentia celor din jur, in atractia sexuala prost refulata, in contradictia dintre dorinta de a castiga increderea celorlalti si frica in fata acestui lucru.

In copilarie, unui asemenea bolnav deseori i-au fost refuzate grija si afectiunea materna (privarea prea timpurie de "mediul matern"). Copilul, care are atata nevoie de grija parinteasca, reactioneaza la lipsa de atentie a parintilor printr-un acutizat simtamant de neajutorare. Iar mama, straduindu-se sa-l faca independent pe copil, obtine rezultatul contrariu: ii acutizeaza simtamantul de neajutorare si dependenta de ea. Conflictul legat de astm este numit "plansul inabusit (mut) al copilului". Plansul obisnuit o instraineaza si mai mult pe mama, care si asa il respinge pe copil. Si atunci, copilul "dezmostenit de soarta", ca sa nu izbucneasca in plans si ca sa starneasca macar mila mamei reci si lipsite de inima, isi incordeaza muschii abdomenului, gatului si diafragmei. El isi inabusa suspinele, si ca atare incepe sa se inabuse.

Lipsa lacrimilor nu-l lasa pe copil sa-si verse durerea, sa scape de incordarea sufleteasca, sa se descarce emotional. Savantii considera ca intre plans si iesirea din situatiile extreme exista o legatura profunda. Alaturi de transpiratie si de aerul expirat, lacrimile elibereaza organismul de toxine. Analiza lacrimilor permite punerea unor diagnostice si ajustarii dozelor medicamentoase. Studiile efectuate asupra compozitiei chimice a lacrimilor provocate de o zguduire emotionala puternica arata ca in acestea se afla compusi biochimic activi, pe cand in lacrimile provocate de alte cauze (de exemplu, la taierea cepei) substantele cu pricina nu se gasesc. Plansul este o reactie normala, si a-l inabusi este un lucru daunator pentru sanatate. Totusi, asta nu inseamna ca cel ce plange, mai ales daca sufera de astm, nu trebuie linistit si consolat.

Oricat ar fi de intristator, insa tocmai pacatul mamei (educatia defectuoasa din punct de vedere pedagogic si psihologic) este vinovat in cazul dat pentru boala copilului. Boala n-ar fi avut pe unde sa intre daca s-ar fi respectat povata Apostolului Pavel: ...parintilor, nu intaratati pe copii vostri, ca sa nu se deznadajduiasca (Col. 3, 21), ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului (Efes. 6, 4).

La bolnavii de astm se instaleaza cu timpul modificari marcate ale sferei emotionale (dispozitie anxios-depresiva, epuizare, panica inainte de crize s.a.m.d.). La randul lor, emotiile negative acutizeaza crizele. Pe langa asta, simptomele astmatice sunt declansate de factori neastmatici (cosmaruri, anxietate, intristare adanca, frica etc). Ele nu sunt cauze ale astmului, insa il declanseaza. Treptat, crizele se acutizeaza, ceea ce joaca un rol esential in cazurile de moarte subita datorata astmului (sufocare prin spasm bronsic).

Sa luam inca un exemplu caracteristic din viata de zi cu zi. O femeie cu un fizic puternic, optimista, in varsta de treizeci si trei de ani, s-a tratat vreme indelungata pentru diverse tulburari somatice (dificultati la respiratie, senzatie de greutate in abdomen, cresterea frecventei cardiace s.a.m.d.). La o examinare suplimentara s-a lamurit ca toate acuzele ei tineau de situatia familiala nefericita. La varsta de optsprezece ani, pacienta a ramas gravida si a vrut sa se marite cu iubitul sau. Totusi, cedand presiunilor exercitate de autoritarii sai parinti, a facut avort si a devenit sotia altui om - slab si plicticos, dupa parerea ei.

Nu demult, in sufletul acelei femei s-a reaprins un conflict acut intre dorinte si constiinta. Amaraciunea pentru propria soarta, amintirile triste si simtamantul vinovatiei i-au strapuns sufletul ranit. Suprasolicitarea emotionala i-a inrautatit dramatic starea de sanatate. Pe fondul conflictului launtric, dificultatile de respiratie s-au intensificat mergand pana la crize de sufocare, iar accelerarea ritmului cardiac - pana la aritmie insotita de cardiofobie (frica de a muri prin stop cardiac).

Amarnica mostenire a lui Adam, contradictiile launtrice sunt sporite de propriile noastre greseli. Deci, sa privim in propriul suflet si sa recunoastem ca Fericitul Augustin a spus adevarul. In "Marturisirile" sale, el se infiereaza fara crutare si se pocaieste inaintea lui Dumnezeu: "Pricina stricaciunii mele a fost doar stricaciunea mea. Ea era scarbavnica, si eu am iubit-o; am iubit pierzarea; am iubit caderea mea; nu ceea ce ma imboldea spre cadere, ci insasi caderea am iubit, suflete ticaloase... nu cautand ceea ce doream pe calea pacatului, ci cautand insusi pacatul... Viata pe care o traim aici are farmecul ei: in ea se afla o frumusete anume, potrivita intregii frumuseti pamantesti... Pentru aceasta isi si ingaduie omul sa pacatuiasca, si prin inclinarea lipsita de masura catre aceste bunatati de jos paraseste ceea ce este mai bun si mai inalt: pe Tine, Doamne Dumnezeul nostru, dreptatea Ta si legea Ta".

K. V. Zorin

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5292

Voteaza:

Conflictele intrapersonale 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE