Copiii nebotezati au parte de slujba inmormantarii?

Copiii nebotezati au parte de slujba inmormantarii? Mareste imaginea.

Cazul de la Maternitatea Giulesti, unde patru copii au murit din cauza unui incediu, face actuala intrebarea: "Copiii nebotezati au parte de slujba inmormantarii?”. Pana in prezent s-a raspuns ca orice slujba a Bisericii se savarseste doar pentru cei care sunt botezati. Insa, exista o hotarare adoptata pe 5 mai 1908, prin care Sfantul Sinod al Mitropoliei Ungro-Vlahiei a decis ca se poate savarsi slujba inmormantarii pentru copiii morti nebotezati sau nascuti morti. Tinand seama ca aceasta hotarare nu a fost abrogata, ea ramane in vigoare.

Este adevarat ca hotararea Sfantului Sinod din anul 1908 da nastere la o serie de intrebari, de exemplu: Ce slujba trebuie savarsita, de vreme ce in slujba de la Inmormantare se face precizarea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Tu ai fagaduit sa dai imparatia cerurilor celor nascuti din apa si din Duh“, mentiune care presupune primirea Botezului. Mai este caterisit sau supus unor cercetari, un preot care savarseste integral slujba Inmormantarii pentru un copil nebotezat, in conditiile in care hotararea Sinodului este valida?, etc.

Consider ca Biserica Ortodoxa ar trebui sa reia in discutie hotararea mentionata, astfel incat sa nu fim priviti ca fiind lipsiti de adevar, in sensul ca pe de o parte se afirma necesitatea Botezului, iar pe de alta parte avem o hotarare a Sinodului care vorbeste de o exceptie. In cazul de fata, copiii morti nebotezati din cauza incendiului, trebuie inmormantati fie in jurul paracliselor, fie intr-un colt al cimitirului. Preotul este dator sa binecuvinteze groapa si sa cante "Sfinte Dumnezeule” in timp ce se coboara sicriul in groapa. In astfel de situatii, parintii nu trebuie sa cada in deznadejde, in credinta ca acesti copii nu vor fi partasi fericirii vesnice. Parintele Galeriu, intrebat despre cum vor fi primiti acesti copiii in lumea de dincolo, a spus: "Biserica, in Duhul Sfant, infatiseaza aceste fiinte nevinovate Jertfei Mantuitorului. Indraznim a spune ca Domnul ii primeste intr-un fel de "botez al sangelui, asemenea pruncilor ucisi de Irod". Este singura nadejde de a fi luati sub ocrotirea "Mielului Celui injunghiat de la intemeierea lumii" (Apoc. 13, 8), a carui Jertfa se actualizeaza mereu in Sfanta Liturghie".

Parintii vor fi pedepsiti de Dumnezeu pentru ca nu si-au botezat copilul?

In legatura cu moartea copiilor de la Maternitatea Giulesti, s-a vorbit si de neglijenta parintilor, de faptul ca ei nu si-au botezat copilul si ca vor fi pedepsiti de Dumnezeu. Facem precizarea ca Biserica recomanda ca in cazuri de urgenta sa-i botezam pe cei care nu au primit aceasta Taina. Botezul in situatii de urgenta poate fi savarsit de orice persoana care a devenit membru al Bisericii, adica este botezata. Persoana care boteaza trebuie sa rosteasca formula de botez: "Se boteaza robul lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh” turnand pe capul copilului apa. In cazul in care copilul traieste, slujba este continuata de preot in biserica, fara a mai afunda copilul in cristelnita.

Dar se pierde din vedere ca in Maternitatea Giulesti parintii nu stau impreuna cu copiii. Asadar, nu poti face vinovat pe cineva care nu indeplineste conditiile vinovatiei. Pe de alta parte, chiar si in situatia in care mamele ar fi stat impreuna cu copiii, ma tem ca din cauza fricii prima lor reactie ar fi fost sa iasa din incapere cu copilul, iar pe fondul necunoasterii botezului de necesitate, nici nu s-ar fi gandit la Botez. Aici cred ca fiecare preot de spital are datoria sa le aduca la cunostinta mamelor sau personalului medical, de existenta botezului in cazuri de urgenta.

Adrian Cocosila

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 8110

Voteaza:

Copiii nebotezati au parte de slujba inmormantarii? 0 / 5 din 0 voturi. 6 review utilizatori.

Comentarii (6)

  • MANUELA MATITSPostat la 2010-08-20 15:12

    Vis-a-vis de inmormantarea copilasilor care mor si nu mai apuca sa fie botezati...Cred ca nu este ceva in regula aici... Vorbesc in primul rand din perspectiva unei mame care stie ce inseamna 9 luni de lupta zi si noapte pentru a aduce pe lume un copil: spitalizari, perfuzii ca sa traiesc eu si copilul, o lupta inimaginabila pentru a ajunge la 38 de saptamani de sarcina -pentru cine nu a trecut prin acest lucru, un efort considerabil din partea intregii familii la purtarea sarcinii, in sensul ca insarcinata cu mine a fost si familia mea: sotul, parintii, prietenii...E greu de inchipuit pentru cine nu a trecut printr-o asemenea experienta, dar poate Dumnezeu a vrut asta ca sa pot vorbi si sa trasnmit si altora ce am trait. E adevarat ca termenii medicali nu cred ca intereseaza pe cineva; important e ca azi traim si eu si copilul, care este perfect sanatos, multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Azi, cand scriu acest mesaj ma aflu destul de aproape de momentul aducerii pe lume celui de-al doilea copil, desi majoritatea celor din jurul meu m-au incadrat undeva la limita intre curaj si inconstienta ca am luat decizia de a mai trece inca o data prin calvarul de care am scapat VIE in urma cu un an. Si sarcina cea de a doua e la indigo cu prima! Dar, Dumezeu e mare si voi scapa si de data asta! Dar, traind atata timp prin spital, vazand durerea unei femei care isi pierde copilul la un anumit moment al sarcinii sau la scurt timp dupa nastere nu sunt de acord cu ceva... Nu mi se pare normal si uman fata de suferinta unei mame si a familiei ca bietul copil sa nu beneficieze de o minima rugaciune din partea bisericii... Ok, dogmele spun ca omul are suflet din momentul conceptiei, ca a aduce pe lume un copil te face colaborator cu Dumnezeu Insusi, ca e pacat sa avortezi, dar daca copilul moare la un anumit momet al evolutiei sale intrauterine, se naste mort sau traieste putin dupa nastere si nu mai apuca sa fie botezat, il aruncam ca pe un catel la marginea cimitirului , argumentand faptul ca "nu este fiu al bisericii"... Mi se pare inuman, sincer! Nu exista nici o diferenta intre un spital care , printr-o semnatura a parintilor, incinereaza "avortonii"-asa li se spun copiilor avortati sau "fetusii"-bebelusii care mor inainte sau post partum, si biserica care in loc sa zica o mica rugaciune pentru sufletelul lor care NU ARE PACATE PERSONALE, il arunca la o margine de cimitir ca pe un pui de pisica sau de caine unde se ingroapa sinucigasii...E adevarat ca fiecare om se naste cu pacatul stramosesc si ca botezul sterge acest pacat si ca aceasta este calea naturala de mantuire de urmat pentru noi care suntem botezati, dar eu cred din tot sufletul ca DUMNEZEU NU SE IMPIEDICA DE ASA CEVA,si ca intervine in astfel de cazuri exceptionale, LA EL TOTUL E CU PUTINTA SI EU NU CRED CA EL NU PRIMESTE ACESTE SUFLETELE IN LUMINA LANGA EL...Ar fi absurd... Ce vina are un copil care este avortat la cerere de mama lui? Ce vina are el ca i s-a negat dreptul la viata? Eu cred ca acel sufletel e martizat de proprii parinti. Nici Dumnezeu sa nu il primeasca langa El in lumina? Nu cred, desi dogma spune altceva... Sa ne gandim la pruncii ucisi de Irod, pe care biserica i-a declarat sfinti martiri sau la toti "crestinii" - am pus ghilimele de rigoare pentru ca vorbesc de persoane care nu au mai apucat botezul-care au murit martirizati pentru simplu motiv ca l-au marturisit pe Hristos si au spus "Sunt crestin"! Credeti ca Dumnezeu a asteptat un sinod ecumenic ca sa fie declarati sfinti martiri, cu botezul sangelui si sa ii primeasca in Imparatia Lui? Dumnezeu care e Iubirea Absoluta care l-a iertat pe un talhar? Cred ca lucrurile trebuie simtite in profunzimea lor si ar trebui remediate niste lucruri care nu ne fac cinste! Imi amintesc ca am ascultat marturisirea unei mame care intamplator este persoana publica, desi acest lucru chiar nu conteaza, care m-a impresionat enorm pentru ca si eu am trecut prin multe pana mi-am adus pe lume puiutul. Din pacate pentru ea, povestea nu e cu final fericit... Ideea e ca fetita pe care urma sa o aiba a murit cu o zi inainte de nastere...Mama dorea ca un preot sa spuna o rugaciune si pentru sufleteul micutei si nu a gasit pe nimeni dispus...A gasit intr-un final un preot cu inima care a inteles-o si a acceptat sa spuna cateva rugaciuni ca sicriul minuscul al fetitei...In mometul in care au intrat in biserica, a intrat impreuna cu fetita o randunica pe care nu au putut-o scoate afara si care a atat mereu pe sicriu. La final randunica a iesit singura o data cu sicriul...Preotul , impresionat, a spus ca randunica a fost sufleteleul fetitei si a rugat-o pe mama sa pastreze secretul vis-a-vis de ce a facut ca sa nu aiba probleme cu "superiorii" lui. Ce spuneti de cei patru bebelusi de o zi-doua care au murit in tragedia de la Maternitatea Giulesti? Ei nu pot beneficia de un minim serviciu religios pentru ca nu au fost botezati? Noi ne mai numim "crestini"??? Nu exista un minim respect si compasiune fata de tragedia care li s-a intamplat pe langa ca s-au nascut micuti si prematur si au murit sarmanii in conditii greu de imaginat pentru un adult, nu pot beneficia de o mica rugaciune?Credeti ca pe acesti ingerasi nu ii primeste Dumnezeu pentru ca nu s-a implinit din motive tragice botezul? Nu exista un minim respect pentru corpusoarele lor care au fost crescut tot din mila lui Dumnezeu? Si paganii au ritualuri pentru ingroparea mortilor lor! Noi crestinii ii aruncam ca pe catei la marginea cimitirului, pe motiv ca "nu au fost fii ai Bisericii",dar copiii lui Dumezeu au fost cu siguranta! Cred ca multe chestiuni ar trebui remediate, pentru ca nu ne fac deloc cinste si ii indeparteaza pe oameni de credinta! P.S. Mentionez ca nu sunt o ignoranta, ca stiu ce vorbesc si ca am citit mult in domeniu si chiar imi cunosc credinta ortodoxa.

  • Postat la 2010-08-20 07:23

    Domnule Victor Ciobanu, botezul practicat de Sf. Ioan Botezatorul nu este acelasi cu cel crestin, adica botezul Sf. Ioan era un botez al pocaintei si NU un Botez din ,,apa si Duh" ( Marcu 1,8). Botezul evreiesc era taierea imprejur, deci Mantuitorul a fost botezat dupa Legea evreieasca la 8 zile de la nastere (Luca 2,21)

  • eugen badarauPostat la 2010-08-20 05:59

    Se vede ca nu ati citit presa ultimilor zile : Acestor micuti care au murit ... li s-a facut o "slujba de imormantare de URGENTA" (daca parintii au fost de acord - poate unii dintre parinti erau de alta religie). Cei care traiau au fost BOTEZATI (binenteles, daca parintii au fost de acord).Aceasta s-a intamplat dupa ce au fost transferati copiii la Spitalul "Gr. Alexandrescu" din Bucuresti. Deci si copilul care a decedat ulterior a fost botezat (daca parintii lui a fost de acord). Aceste stiri sunt cele pe care le-am gasit in Presa Centrala din Bucuresti, asa ca nu am nimic OFICIAL si sunt nevoit sa le iau de bune. Daca are cineva ceva mai CREDIBIL, l-as ruga sa le prezinte ! Si, sunt de acord cu afirmatia ca Biserica Ortodoxa Romana (prin cineva imputernicit de BOR) ar trebui sa dea mai multe explicatii cu ce trebuie facut in acest caz (de Preoti si de Parintii acelor copiii, care nu au primit pana atunci Botezul).

  • Postat la 2010-08-20 04:27

    Biserica a zis o ragaciune si pentru Madalina Manole, care s-a sinucis; nu stiu cum ar putea fi pus acest fapt alaturi cu refuzul de a participa chiar si printr-o mica rugaciune la inmormantarea unor suflete in mod cert nevinovate care n-au ispasit, probabil, decat o jertfa pentru pacatele parintilor si ale neamului. Sa ne ajute Dumnezeu sa iesim din letargia duhovniceasca care pune stapanire pe tara si pentru care eu cred ca acesti copii nevinovati au fost jertfiti.

  • Victor CiobanuPostat la 2010-08-19 05:01

    Si copii care au murit nebotezati vor ajunge in rai. Nicaeri in Biblie nu scrie contrariul. A nu face slujba fiindca nu a avut loc un botez, aduce a primitivism deja. Sunt ortodox, dar nu accept multe din ciudateniile bisericii ortodoxe. Si in final, am o intrebare: la ce varsta a fost BOTEZAT(nu taiat imprejur, dupa legea evreiasca) IISUS?

  • IOLANDA MARIANA COTEANUPostat la 2010-08-19 02:35

    Referitor la articolul cu "botezul"copiilor prematuri:stiu din surse sigure ca acesti copii stau separati de mamele lor (mame ,care de ce sa nu o spunem sunt nestiutoare in ale credintei,de cele mai multe ori)...eu cred ca cel ce ar fi trebuit sa oficieze un eventual botez acolo ,trebuia sa fie preotul spitalului respectiv,sau daca nu ..macar sa-i indrume pe cei care se ocupau de acesti micuti.Acum este inutil sa aruncam vina,in dreapta sau in stanga,mai bine ne-am ruga cu totii ptr,intarirea in credinta a mamelor care si-au pierdut copilasii.Personal ma gandesc adesea la ele si ma rog,sa nu-si piarda nadejdea in DUMNEZEU.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE