Cum sa ne impartasim: des sau rar?

Cum sa ne impartasim: des sau rar? Mareste imaginea.


Cum sa ne impartasim: des sau rar?

Obiectia 1

Sunt unii oameni evlaviosi care, nestiind Scripturile, atunci cand vad un crestin impartasindu-se frecvent [sychna], il impiedica si il ocarasc, zicand ca acest lucru e al preotilor: "Daca vrei sa te cumineci frecvent [sychna], fa-te si tu preot!"

Acestora le raspundem nu cu cuvintele noastre, ci cu cele ale Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Sinoade si ale Sfintilor Dascali ai Bisericii noastre in parte, si spunem ca demnitatea preotilor e sa aduca Ofranda si savarseasca dumnezeiestile Daruri prin venirea Duhului Sfant ca niste instrumente, si sa mijloceasca la Dumnezeu pentru popor, inca sa faca si alte lucrari sfinte pe care nu le poate lucra altul nesfintit. Dar in timpul Cuminecarii, cand se impartasesc, preotii n-au nicio deosebire fata de laici sau monahi, decat numai aceea ca preotii ii impartasesc si pe altii, iar laicii se impartasesc de la ei; si ca preotii se impartasesc in altar si in chip nemijlocit, fara lingurita, iar laicii si monahii in afara altarului si in chip mijlocit cu sfanta lingurita.

Iar ca acest lucru e adevarat si preotii n-au nicio deosebire fata de mireni in ce priveste Cuminecarea, martor e dumnezeiescul Hrisostom care spune: "Ne-a nascut un singur Parinte, am dezlegat toti durerile aceleiasi maici [in Botez], ni s-a dat tuturor aceeasi bautura; mai mult, nu numai aceeasi bautura, ci si din acelasi pahar; caci tatal, vrand sa ne duca la afectiune, a nascocit si acest mestesug, facandu-ne pe toti sa bem dintr-un singur pahar, care e un semn al unei iubiri intense". Sunt lucruri in care preotul nu se deosebeste de cel stapanit, ca, de exemplu, atunci cand trebuie sa se impartaseasca de infricosatoarele Taine; caci toti ne invrednicim de ele in chip asemanator, nu ca in Vechiul Testament, unde unele parti ale jertfelor le manca preotul, iar altele cel stapanit, si nu era ingaduit poporului sa se impartaseasca din ce se impartasea preotul; dar nu acum, cand tuturor le sta inainte un singur Trup si un singur Pahar. Simeon al Tesalonicului spune: "Cuminecarea e pentru toti credinciosii, iar celebrarea nu este pentru arhiereu [sau preot], ci ca sa fie sfintit Preasfantul Trup si Sange al lui Hristos si sa fie dat credinciosilor spre cuminecare si in sine e numai pentru cuminecare". Iov pacatosul, in tratatul sau despre Taine, spune: "Sfarsitul, scopul si lucrul ei [al Liturghiei] e impartasirea cu de viata facatoarele si sfintele Taine; de aceea ele se dau mai intai inauntrul [altarului] preotilor sfintiti, iar mai apoi afara celor din popor care sunt pregatiti". De aici urmeaza cu necesitate ca preotii care slujesc trebuie sa fie gata sa se impartaseasca mai intai ei insisi, care aduc Ofranda, apoi si intreg poporul, potrivit Sfantului Clement care spune: "Sa se impartaseasca mai intai episcopul, apoi preotii, diaconii si ipodiaconii, citetii si cantaretii, ascetii si diaconitele, fecioarele si vaduvele, apoi copiii si tot poporul in ordine cu respect si evlavie, fara tulburare". Sus-zisul Iov mai spune ca "celor vrednici le este ingaduit sa se cuminece si in fiecare zi, in chip asemanator preotilor si celor simpli, barbatilor si femeilor, pruncilor si batranilor, si tuturor crestinilor de orice varsta si rang".

Iar acei preoti, care nu-i impartasesc pe crestinii care vin la dumnezeiasca Cuminecatura cu evlavie si credinta, sunt judecati de Dumnezeu ca niste ucigasi, cum sta scris la prorocul Osea: "Preotii au ascuns calea, au facut omoruri in Sichem si au facut faradelege in poporul Meu" (Os 6,9). Ma mir si sunt nedumerit ca se gasesc asemenea preoti care ii alunga pe cei ce vin la Sfintele Taine, si nu se gandesc ca ei insisi mint in cuvintele pe care le spun. Fiindca la sfarsitul Liturghiei ei striga cu glas mare si-i cheama pe toti credinciosii zicand: "Cu frica, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!", adica: Apropiati-va de Taine si va impartasiti!, si tot ei desfiinteaza apoi cuvintele lor si-i alunga pe cei ce se apropie. Si nu stiu cum sa numesc aceasta ne randuiala.

Obiectia 2

Unii obiecteaza zicand ca se cade sa ne cuminecam tot la patruzeci de zile si nu la mai putine. Cati avanseaza aceasta obiectie aduc drept justificare a lor o marturie din dumnezeiescul Hrisostom care spune: "De ce postim aceste patruzeci de zile? In vechime multi veneau la aceste Taine pur si simplu si cum se nimerea, mai cu seama in vremea aceasta [in Joia Mare] cand Hristos a predat acest lucru. Stiind deci Parintii vatamarea care vine din apropierea cu nepasare, au stabilit adunandu-se patruzeci de zile de post, rugaciune, ascultare si adunari in bise rica, pentru ca, toti curatindu-ne cu rigoare in aceste zile prin rugaciuni si prin milostenie, prin post si privegheri, prin lacrimi si marturisire si prin toate celelalte, sa ne apropiem dupa putinta cu constiinta curata".

La aceasta obiectie raspundem ca cei ce vor sa-si sustina opinia au obiceiul de a aduce in ajutor si ziceri ale Sfintei Scripturi sau ale unuia dintre sfinti, ca acel carlig al lor sa nu apara gol, fara momeala. Fiindca "minciuna, spune dumnezeiescul Hrisostom, cand vrea sa fie crezuta, daca nu-si implanta temelia unui parut adevar, nu e crezuta". Cum fac si binecuvantatii acestia. Dar nu se cuvine a taia si a scinda zicerile dumnezeiestii Scripturi separandu-le de celelalte ziceri ale lor si a le intrebuinta cu forta in scopul propriu. Caci zice acelasi Hrisostom: "Sa nu cercetam numai aceasta, ci si tot ceea ce urmeaza si pentru cine s-a zis si de catre cine, de ce, cand si cum anume; caci nu e de ajuns a spune ca sta scris in Scripturi, nici a rupe si sfasia madularele trupului de Dumnezeu insuflatelor Scripturi, si a trage de ele cu forta luandu-le goale si lipsite de legatura lor; caci asa au intrat in viata noastra multe invataturi stricate, diavolul convingandu-i pe cei indolenti sa proclame disparat texte din Scripturi si sa intunece adevarul lor fie adaugand, fie scotand ceva din ele.

De aceea si acestia se cade sa spuna nu numai ceea ce zice aici Hrisostom: ca dumnezeiestii Parinti au stabilit patruzeci de zile in care sa postim ca sa ne impartasim. Ci se cuvine sa se gandeasca si la cele pe care acest dumnezeiesc Parinte le mentioneaza mai sus si mai jos in acelasi cuvant, precum si la pricina pentru care si la cine tine aceasta omilie. Fiindca, asa cum afirma ei, ea dovedeste ca dumnezeiescul Hrisostom marginea intrebuintarea dumnezeiestii impartasiri numai in ziua de Pasti, lucru pe care vor sa-l instituie acesti aparatori ai celor patruzeci de zile, atunci, potrivit opiniei lor, se cade ca ei fie sa se impartaseasca numai o data pe an, adica de Paste, si sa se asemene celor despre care vorbea atunci dumnezeiescul Hrisostom, fie sa tina zece paresimi pe an, dupa numarul stabilit de ei sa se impartaseasca. Daca insa primul lucru nu le place, iar cel de-al doilea n-ar putea sa-l realizeze, atunci sa taca si sa nu-l mai acuze, pe langa altii, si pe dumnezeiescul Hrisostom si sa-l arate prin aceasta contrar nu numai Apostolilor si Sinoadelor Ecumenice si locale si celorlalti purtatori de Dumnezeu Parinti care trateaza despre impartasirea continua, ci si lui insusi, intrucat tocmai el vorbeste mai mult decat altii despre cuminecarea continua [synechous] atat in multe alte omilii ale lui, cat chiar si in aceasta zicand:

"Asadar, nu-mi pune in fata acest lucru, ci arata-mi-l pe acela, si anume ca asa a poruncit sa facem Hristos, fiindca eu iti arat, din contra, ca nu numai nu ne-a poruncit sa pazim anumite zile, dar chiar ne-a dezlegat de nevoia aceasta. Asculta deci ce spune Pavel; iar cand spun Pavel, spun Hristos, pentru ca Acela punea in miscare sufletul lui Pavel. Deci ce spune acesta? "Paziti zile si luni si soroace si ani? Ma tem sa nu ma fi ostenit la voi in zadar" (Ga 4,10-l1); si iarasi: "Ori de cate ori veti manca din aceasta Paine si veti bea din acest Pahar, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni" (I Co 11, 26). Iar zicand "ori de cate ori" l-a facut stapan pe cel ce se apropie eliberandu-l de orice pazire a unor zile. Fiindca Pastile si Paresimile nu sunt acelasi lucru, ci una sunt Pastile, iar alta Paresimile; caci Paresimile se tin o data pe an, iar Pastile de trei ori pe saptamana, ba chiar si de patru ori, sau, mai bine zis, ori de cate ori voim. Caci Pastile nu sunt post, ci Ofranda si Jertfa facuta la fiecare Liturghie [synaxis]. Si ca acest lucru e adevarat, asculta-l pe Pavel care spune: "Hristos, Pastile noastre, pentru noi S-a jertfit" (1 Co 5, 7). Asa incat, ori de cate ori te apropii cu constiinta curata, savarsesti Pastile, nu atunci cand postesti, ci atunci cand te impartasesti de aceasta Jertfa. Prin urmare, catehumenul nu savarseste nicicand Pastile, chiar daca posteste in fiecare an, fiindca nu se cumineca din Ofranda; asa cum, daca se apropie cu constiinta curata, cel ce nu posteste savarseste Pastile si azi si maine, ori de cate ori se impartaseste de Cuminecatura; caci cea mai buna apropiere are loc nu intru paza soroacelor, ci intru constiinta curata. Noi insa facem din contra: gandul nu ni-l curatim, iar cand ne apropiem in ziua aceea, socotim ca savarsim Pastile, chiar daca facem zeci de mii de pacate. Dar nu asa stau lucrurile acestea, nu! Ci daca te apropii in Sambata aceasta [Sambata Mare] cu constiinta vicleana, ai cazut din Cuminecare si ai plecat fara sa fi savarsit Pastile; asa cum, daca te cumineci maine spalandu-ti mai inainte pacatele, ai savarsit in chip riguros Pastile. Ar trebui, asadar, ca aceasta rigoare si intensitate sa o avem riu in pazirea soroacelor, ci in curatia apropierii. Si asa cum preferati sa suportati toate mai degraba decat sa va schimbati obiceiul, asa s-ar cadea sa-l dispretuiti pe acesta si sa preferati sa suferiti si sa faceti toate, ca sa nu va apropiati cu pacate; caci e rusine nu a te schimba in mai bine, ci a ramane la sfadirea inoportuna; fiindca acest lucru i-a pierdut pe iudei, care, cautand intotdeauna obiceiul cel vechi, au fost tarati spre necredinta".

Si iarasi zice: "Stiii ca multi alearga la aceasta sfintita masa din pricina obiceiului sarbatorii. Desi s-ar cadea, cum v-am spus de multe ori, sa nu paziti doar sarbatorile pentru ca sa va cuminecati, ci sa va curatiti constiinta si atunci sa va atingeti de sfanta masa. Caci cel spurcat si necurat nu e drept sa se cuminece nici in sarbatori cu acel sfant si infricosator Trup; dar cel curat, si care si-a spalat prin pocainta greselile, e drept sa se cuminece cu dumnezeiestile Taine si sa se desfateze de darurile lui Dumnezeu si in sarbatori si intotdeauna. Dar fiindca acest lucru, nu stiu cum, e trecut cu vederea de unii, multi desi sunt plini de zeci de mii de rele, cand vad ca vine sarbatoarea, ca impinsi de insasi aceasta zi, se ating de Sfintele Taine pe care nu e legiuit nici macar sa le vada intr-o asemenea dispozitie.

Iata, asadar, ca dumnezeiescul Hrisostom nu numai ca intareste in chip vadit intentia si opinia lui pentru cei ce iubesc sa asculte adevarul, dar rastoarna in chip profetic acest obicei al celor 40 de zile pazit cu duh de sfadire de multi.

Iar daca va voi cineva sa vorbeasca despre cele patruzeci de zile pe care spune ca le-au fixat dumnezeiestii Parinti, discutia va fi ampla; ci noi sa mentionam doar cateva lucruri spre certitudinea celor sovaitori. Crestinii din vremea aceea praznuiau Pastile impreuna cu iudeii pretextand ca asa au primit de la Ioan Teologul si Apostolul Filip si de la altii. Si desi multi dumnezeiesti Parinti de la diferite sinoa-de locale le-au scris de multe ori, tot nu si-au lasat obiceiul lor pana ce nu s-a tinut Sfantul Sinod I Ecumenic [325] care, pe langa altele, a legiuit si despre Pasti sa nu le mai praznuiasca cineva impreuna cu iudeii, ci dupa echinoctiul de primavara, in zi de duminica, pentru ca sa nu mai coincida cu pastele iudeilor.

Cu toate acestea, unii au staruit in raul lor obicei, si acestora li se adreseaza dumnezeiescul Hrisostom in omilia aceasta, mustrandu-i ca dispretuiesc atatia dumnezeiesti Parinti numai din cauza raului lor obicei. Din aceasta cauza lauda el atat de mult demnitatea dumnezeiestilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic si le atribuie regula celor 40 de zile si spune ca au fixat-o drept lege, vrand prin aceasta sa-i convinga si traga spre supunere. Caci cine nu stie ca postul Sfintelor Paresimi e legiuit de Sfintii Apostoli care spun in canonul 68: "Daca vreun episcop sau preot sau diacon sau ipodiacon sau citet sau cantaret nu posteste Sfantul si Marele Post de 40 de zile sau mier-curile si vinerile de peste tot anul, sa fie depus/caterisit din treapta, iar daca e laic sa fie indepartat/afurisit". Sau, poate, zice el, Parintii de la Sinodul I au legiuit si au adaugat aceasta Saptamana Mare a Patimilor, cum spune in alta parte acelasi: "De aceea Parintii au intins stadionul postului, dandu-ne nou prilej de pocainta, ca mai intai curatindu-ne si spalandu-ne pe noi insine, asa sa ne apropiem [de impartasire].

Dar prilejul cel mai adevarat, pentru care dumnezeiescul Hrisostom spune ca Sinodul I a legiuit Paresimile, pare a fi urmatorul: deoarece crestinii de pe atunci erau nepasatori si nu posteau tot Sfantul si Marele Post de 40 de zile, ci unii posteau numai trei saptamani, altii sase, iar altii altfel, fiecare cum se obisnuia in locul sau, cum da marturie de acest lucru Socrate in Istoria bisericeasca (cartea V, capitolul 22), de aceea Parintii Sinodului I au innoit iarasi Canonul [68 al] Sfintilor Apostoli si au legiuit sa se posteasca neincalcate toate 40 de zile; iar dumnezeiescul Hristos, vorbind despre aceasta innoire spune ca au fixat-o acei Parinti.

Dar fiindca ei il pun inainte pe dumnezeiescul Hrisostom ca un aparator al celor 40 de zile, iar el destrama gandurile lor ca pe o panza de paianjen, noi sa tacem si sa venim la celelalte obiectii.

Obiectia 3

Obiectand unii zic ca intentia impartasirii continue [synechous] de care vorbesc Sfintii Parinti e ca sa nu intoarcem cu totul spatele cuminecarii cu dumnezeiestile Taine; iar daca unii din multa frica si evlavie se cumineca cu intarziere si se apropie cu mai multa evlavie de Taine, se impartasesc cu vrednicie.

Noi insa am vrea sa-i invitam pe cei ce spun acestea sa ne arate de unde si din care marturii au invatat intentia lui Hristos si a Sfintilor? Nu cumva s-au urcat la ceruri ca Pavel si le-au auzit acolo? Dar Pavel a auzit cuvinte negraite, pe care omul nu le poate spune (2 Co 12,4) si cum le-ar putea spune? Iar daca sunt altele decat acelea, cum de nu se gasesc scrise in cartile dumnezeiestilor nostri Parinti? Iar daca sunt scrise si noi nu le-am gasit, ii invitam sa ni le arate.

De altfel frica de Taine pe care o invoca nu e dupa Dumnezeu, precum spune Prorocul: "S-au infricosat cu frica acolo unde nu era frica" (Ps 52, 6); fiindca unde urmeaza calcarea poruncilor, acolo se cade sa fie si frica, iar nu unde e supunere si ascultare. Dar nici evlavia unora ca acestia nu e adevarata, ci una plasmuita si fatarnica, fiindca adeva rata evlavie are evlavie fata de cuvintele si poruncile Domnului si nu le nesocoteste. Iar ei spun acestea nu ca sa-i faca pe crestini mai atenti si mai cu evlavie la Cuminecare,

ci ca sa-i descurajeze si sa-i intrerupa cu totul de la aceasta si, prin urmare, ca sa le faca pierzanie sufleteasca. De aceea si dumnezeiescul Chirii al Alexandriei raspunde unor asemenea oameni evlaviosi si le spune: "Daca suntem iubitori ai vietii vesnice, daca ne rugam sa avem in noi pe Datatorul nemuririi, sa nu refuzam Euharistia, cum fac unii mai nepasatori, nici diavolul adanc priceput in nascocirea rautatilor sa nu ne faca din evlavia noastra pagubitoare o cursa si un lat pentru noi. Caci scris este: "Cel ce mananca din aceasta Paine si bea din acest pahar cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea" (1 Co 11,29). Dar cercetandu-ma nu ma vad vrednic. Dar cand oare vei fi vrednic? Cel ce spune aceasta sa auda de la noi aceasta: Atunci cand te vei infatisa lui Hristos?Caci daca te vei teme pururea de alunecari, nu vei inceta niciodata sa aluneci (caci cine va intelege greselile?, potrivit Sfantului Psalmist [18,13]) si te vei gasi pururea nepartas de sfintirea mantuitoare. Asadar, socoteste drept un lucru mai evlavios sa duci o viata potrivit legii; iar impartasindu-te astfel, crede ca ea departeaza nu numai moartea, ci si bolile care sunt in noi, caci, venind in noi, Hristos adoarme legea trupului care e in madularele noastre, aprinde evlavia fata de Dumnezeu si omoara patimile, nemaisocotind greselile care sunt in noi si vinde-candu-le ca pe niste boli; caci il panseaza pe cel zdrobit (Iz 34, 11) si scoala pe cel cazut (Oda 3, 8) ca un Bun Pastor care-si pune sufletul Sau pentru oi (In 10,11)".

Si iarasi acelasi zice: "Asadar, amestecandu-se cu trupurile noastre, Sfantul Trup al lui Hristos ii face vii pe cei in care ajunge si-i mentine spre nestricaciune; caci nu e inteles drept un trup al altuia, ci al Vietii insesi prin fire, avand in sine insusi puterea Cuvantului unit cu el si fiind facut si plin de energia Lui, prin care face vii si pazeste spre existenta toate. Deci intrucat acestea stau in acest fel, sa stie, asadar, cei botezati ca daca umbla arareori si de-abia daca intra in biserica si stau departe ani indelungati de binecuvantarea care vine prin [Euharistia lui] Hristos, si-si plas-muiesc o evlavie pagubitoare pentru ca nu vor sa se impartaseasca de El in taina, sa stie deci ca alunga de la ei insisi Viata vesnica refuzand sa se faca vii. Si desi acest refuz li se pare a fi un rod al evlaviei, ea se preface in cursa si poticneala; caci trebuie mai degraba sa depuna toata puterea si ravna care este in ei, ca sa se arate navalnici spre curatirea de pacate si sa incerce sa duca o viata cat mai civilizata, si asa sa alerge cu indrazneala spre impartasirea de Viata; caci asa vom ajunge deasupra inselaciunii diavolesti si, facandu-se partasi ai dumnezeiestii firi (2 Ptr 1,4), vom urca spre viata si nestricaciune".

Iar in explicatia sa la canonul 2 al Sinodului de la An-tiohia, Ioan Zonara spune: "Iar intoarcere a spatelui n-au numit aici Parintii ura fata de dumnezeiasca impartasanie si nesuportarea Cuminecarii din aceasta pricina, ci evitarea ei din motiv de evlavie si ca dintr-o smerita-cugetare; caci daca ar fi intors spatele Sfintei impartasanii urand-o si scarbindu-se de ea, n-ar fi fost condamnati la indepartare/afurisanie, ci la dezavuare desavarsita si anatema".

Indeajuns au mustrat dumnezeiescul Chiril si Ioan Zonara pretinsa evlavie a celor nepasatori, care nu naste rodul folosirii si mantuirii, ci moarte sufleteasca si lipsire desavarsita de viata vesnica pe care o ofera Cuminecarea frecventa [sychneri] cu dumnezeiestile Taine. Fiindca toti cati sunt cu adevarat evlaviosi nu numai nu dispretuiesc cuvintele Domnului si atatea sfinte canoane apostolice, sinodale si ale sfintilor in parte, dar nici macar n-ar primi in gandul lor aceasta, temandu-se de verdictul si condamnarea neascultarii. Despre acesti evlaviosi adevarati spune Duhul Sfant prin prorocul Ilie: "Spre cine voi privi, daca nu spre cel bland, smerit si linistit si care tremura la cuvintele Mele?" (Is 66, 2).

Obiectia 4

Unii avanseaza iarasi si spun ca, iata, cuvioasa Maria [Egipteanca] si multi alti pustnici si asceti s-au cuminecat o singura data in toata viata lor si aceasta intarziere nu i-a impiedicat sa se sfinteasca.

Acestora le raspundem ca nici pustnicii nu guverneaza Biserica, nici Biserica n-a facut canoanele pentru pustnici, precum zice Apostolul: "Legea nu e pusa pentru cel drept" (I Tim 1, 9); iar dumnezeiescul Hrisostom adauga: "Toti cati au avut zel pentru filozofia din Noul Testament au ajuns in jurul lui Dumnezeu nu de frica si pedepse, nici de amenintare, ci dintr-o iubire dumnezeiasca si dintr-o afectiune inflacarata; caci n-aveau nevoie de ordine, porunci si legi ca sa aleaga virtutea si sa fuga de rau, ci, ca niste copii de neam bun si liberi care-si cunosc demnitatea, s-au pus in miscare de la sine spre virtute fara vreo teama si pedeapsa".

De altfel chiar si sihastrii, daca ar avea mijlocul si nu s-ar cumineca, sunt condamnati ca niste calcatori ai sfintelor canoane si dispretuitori ai dumnezeiestilor Taine. Daca n-au insa mijlocul, sunt nevinovati, precum spune Sfintitul Cabasila: "Deci daca sufletele sunt gata si pregatite pentru Taina, iar Domnul vrea sa Se sfinteasca si doreste sa se comunice fiecaruia pururea, ce anume impiedica atunci impartasirea? Negresit nimic. Deci ar spune cineva: daca cineva dintre cei vii are in suflet cele zise mai inainte, dar n-ar veni la Taine, va avea oare de acolo o sfintire cu nimic mai mica? Nu oricine, ci numai daca cineva nu se poate apropia trupeste, precum sufletele mortilor si cum sunt cei ce ratacesc in pustii, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului (cf. Evr II, 38), carora le e cu neputinta sa vada jertfelnic si preot; caci pe acestia i-a sfintit cu sfintirea aceasta in chip nevazut Hristos insusi. Daca insa cineva, desi poate, nu se apropie de Masa, acestuia ii este cu desavarsire imposibil sa dobandeasca sfintirea care vine de la acestea, nu pentru ca nu a venit pur si simplu, ci pentru ca desi putea n-a venit. Si de aceea e vadit ca are sufletul gol de cele bune datorate; caci cum are un imbold si o ravna de a veni la aceasta Masa cel care poate alerga usor la ea, dar nu vrea? Si cum are credinta in Dumnezeu cel ce nu se teme de amenintarea care vine din cuvintele Domnului pentru cei ce trec cu vederea aceasta Cina? Cum ar putea crede ca iubeste cele pe care nu le primeste desi poate sa le primeasca? De aceea nu e nimic nou daca sufletelor desfacute de trupuri care nu sunt vinovate de o asemenea rautate, Hristos lejda partasie la aceasta Masa".

Obiectia 5

Unii obiecteaza zicand ca Sfanta Cuminecatura e un lucru mare si infricosator, si de aceea are nevoie de o viata sfanta, desavarsita si ingereasca.

Ca Taina dumnezeiestii Cuminecaturi e mare si infricosatoare si are nevoie de o viata sfanta si curata nu se indoieste nimeni. Numai ca numele "sfant" inseamna multe.

Sfant e numai Dumnezeu, pentru ca El are sfintenia naturala si nu dobandita, iar oamenii care s-au invrednicit de Sfantul Botez primesc sfintenia prin impartasirea de Dumnezeu Cel Sfant si de aceea se numesc sfinti, fiindca au primit sfintirea prin harul Preasfantului Duh din nasterea din nou de sus. Si, pe langa aceasta, primesc mereu sfintirea de la dumnezeiestile Taine; si pe cat se apropie de Dumnezeu prin lucrarea poruncilor Sale stapanesti, pe atata urca spre desavarsire sfintindu-se; si, iarasi, pe cat se departeaza de Dumnezeu prin omiterea poruncilor, pe atat sunt stapaniti de patimi si rautatea sporeste in ei fiind lipsiti de sfintire; caci rautatea nu e nimic altceva decat lipsa binelui.

Asa incat cei ce s-au invrednicit de nasterea din nou a Duhului Sfant nu sunt impiedicati sa se numeasca sfinti si, prin urmare, sa se impartaseasca incontinuu de dumnezeiestile Taine ca niste fii dupa har ai lui Dumnezeu Cel Sfant. De aceea dumnezeiescul Hrisostom zice: Cele sfinte se cuvine sa fie date sfintilor, iar nu celor necurati si intinati; iar vrand sa arate deosebirea sfintilor spune: "Deci niciun pacatos sa nu se apropie; sau mai bine nu spun niciun pa catos, fiindca atunci ma opresc de la dumnezeiasca Masa mai intai pe mine insumi; ci nimeni care ramane pacatos sa nu se apropie; caci stiu ca toti suntem in pedepse si ca nimeni nu se poate lauda ca are o inima curata. Dar lucrul cumplit nu e ca nu avem o inima curata, ci ca desi nu avem o inima curata, nu venim la Cel ce poate sa o faca curata". Iar Teodoret spune: "Din cati se impartasesc de Hristos unii se impartasesc ca niste oi, adica dobandind virtutea desavarsita, iar altii ca niste iezi, adica stergandu-si prin pocainta petele pacatelor".

Desi acestia acorda numai celor desavarsiti ingaduinta de a se cumineca incontinuu [synechos], dumnezeiestii Parinti par totusi a nu cere de la cei ce se impartasesc desavarsirea, ci doar o indreptare a vietii prin pocainta. Caci asa cum in aceasta lume vazuta nu toti oamenii au aceeasi varsta tot asa si in lumea duhovniceasca a Bisericii starile sunt diferite potrivit parabolei semanatorului: si cel desavarsit aduce lui Dumnezeu rod inmultind [samanta primita] de o suta de ori, cel mijlociu de saizeci de ori, iar incepatorul de treizeci de ori (Mt 13, 23), fiecare dupa puterea lui si nimeni nu e respins de Dumnezeu pentru ca nu aduce rod insutit.

Noi insa, daca vrem sa gandim bine, sa spunem ca e cu neputinta sa vina cineva la desavarsire fara cuminecarea continua [synechous] cu Sfintele Taine; caci fara ea nu poate realiza iubirea, fara iubire nu poate realiza nici ascultarea de poruncile stapanului, iar fara ascultare nu poate realiza nici desavarsirea. Fiindca, asa cum spune inteleptul Solo-mon, "inceputul intelepciunii e pofta cea adevarata de invatatura, iar ingrijirea de educatie are in ea iubirea, iubirea are in ea paza legilor, atentia la legi e intarirea nestrica-cmnii, iar nestricaciunea ne face sa fim aproape de Dumnezeu. Prin urmare, pofta de intelepciune duce la imparatie" (Sol 6,17-20).

De aceea, si cel intru sfinti awa Apollo, stiind ca Cuminecatura dumnezeiasca e desavarsirea iubirii dumnezeiesti, o numara impreuna cu porunca iubirii si spune ca de aceste doua porunci: impartasirea frecventa [sychneri] si iubirea de aproapele, atarna toata Legea si Prorocii.

Dar ce nevoie avem sa vorbim multe? Cum se impartasesc oare la patruzeci de zile cei ce avanseaza acestea: ca niste desavarsiti sau ca niste pacatosi si nedesavarsiti? Daca se impartasesc ca niste nedesavarsiti, atunci se cade sa se cuminece mai frecvent [sychnotera] potrivit hotararii lor, iar daca se impartasesc ca niste nedesavarsiti, se cade sa se impartaseasca mai frecvent [sychnotera] ca sa devina desavarsiti, cum spuneam mai sus.

Intrucat pruncul nu creste sa ajunga barbat fara hrana trupeasca, cu atat mai mult nu ajunge la desavarsire sufletul fara hrana duhovniceasca. Si precum inteleptii din afara [pagani] spun ca trei sunt lucrurile care se vad la un prunc: ceea ce se hraneste, lucrul prin care se hraneste si ceea ce hraneste, atunci ceea ce hraneste e sufletul, ceea ce se hraneste e trupul insufletit, iar lucrul prin care acesta se hrarieste e hrana. Tot asa, spune Gavriil al Filadelfiei, urmeaza lucrurile si in nasterea din nou duhovniceasca: "Si aici este ceea ce se hraneste, adica omul botezat si nascut din nou; lucrul prin care se hraneste, adica preacuratele Taine, si ceea ce hraneste, adica harul dumnezeiesc care le preface pe acestea in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru". De aceea spune si Marele Vasile ca acela care s-a nascut din nou prin Botez trebuie sa fie hranit cu cuminecarea dumnezeiestilor Taine.

Daca insa se impartasesc ca niste pacatosi, atunci nu se cade sa se impartaseasca nici o data la 40 de zile, si nici macar o data pe an, cum spune Ioan Hrisostom: "Asa cum cel ce nu are niciun rau pe constiinta lui trebuie sa se apropie in fiecare zi, asa cel ce zace in pacate si nu se poea-ieste, nu este lucru sigur sa se apropie nici de sarbatori; caci nu apropierea o data pe an ne elibereaza de invinuiri, daca ne apropiem cu nevrednicie, ci insusi acest lucru ne condamna inca si mai mult, pentru ca apropiindu-ne o singura data, nici atunci nu ne apropiem in chip curat. De aceea va rog pe voi toti sa nu va atingeti de Taine pur si simplu din pricina necesitatii impuse de sarbatoare". Si altundeva acelasi zice: "Fiindca preotii nu-i stiu pe toti pacatosii care se impartasesc cu nevrednicie, de multe ori Dumnezeu face acest lucru si-i preda satanei; caci atunci cand se intampla boli, uneltiri, doliu si necazuri si altele asemenea, ele au loc din aceasta pricina. Acest lucru il arata Pavel zicand asa: "De aceea sunt intre voi multi bolnavi si neputinciosi si mor destui" (I Co 11, 30).

Dar cum aceasta, zic ei, cand ne apropiem o data pe an? Fiindca acesta e lucrul cumplit: faptul ca hotarasti vrednicia apropierii nu cu curatia gandului, ci printr-un interval de timp; si ca socotesti ca a nu te apropia de multe ori e evlavie, nestiind ca apropierea cu nevrednicie, chiar de se va face o singura data, te-a intinat; iar daca se face de multe ori, dar cu vrednicie, te-a mantuit. Nu este o indrazneala faptul de a te apropia de multe ori, ci a te apropia cu nevrednicie, chiar si o data in tot anul. Noi insa, suntem atat de lipsiti de minte si nenorociti, ca, desi facem tot anul mii de rele, nu ne facem nicio grija sa ne dezbracam de ele, si socotim ca ne e de ajuns sa nu indraznim sa ne apropiem incontinuu si ofensator de Trupul lui Hristos, negandindu-ne ca si cei ce L-au rastignit pe Hristos L-au rastignit o singura data, iar daca Lrau rastignit o singura data, urmeaza oare de aici ca pacatul lor e mai mic? Si Iuda L-a vandut o data, si oare acesta l-a scutit oare de osanda? De ce sa masuram lucrul cu timpul? Timpul apropierii sa ne fie constiinta curata!".

Si iarasi: "Deci pe cine sa-i primim? Pe cei ce se apropie o data? Pe cei ce se apropie de multe ori? Pe cei ce se apropie de putine ori? Nici pe cei ce se apropie o data, nici pe cei ce se apropie de multe ori, nici pe cei ce se apropie de putine ori, ci pe cei ce se apropie cu constiinta curata, cu inima curata, cu viata ireprosabila. Unii ca acestia sa se apropie pururea, iar cei ce nu sunt asa nici macar o singura data. De ce? Fiindca isi primesc condamnare, osanda si pedeapsa".

Dar nu stim de ce acesti binecuvantati nu asculta aceste lucruri, ci cer de la cei ce se impartasesc o viata si o stare ingereasca. Daca oricine s-a botezat si a fost nascut din nou prin Sfantul Botez fagaduieste sa duca b viata ingereasca e in chip vadit pentru ca se forteaza pe cat ii sta in putinta sa savarseasca poruncile Stapanului, precum e poruncit -(Mt 11, 12); caci a implini si a savarsi totdeauna poruncile dumnezeiesti e propriu cetelor ingeresti. Asa incat si cei botezati care pazesc poruncile dumnezeiesti nu sunt prin aceasta departe de conduita ingerilor si intrucat se sarguiesc sa pazeasca in trup curatia ingerilor netrupesti, precum striga Apostolul si zice: "Cetatenia noastra e in ceruri" (Flp 3, 20), adica cetatenia noastra, a crestinilor, e cereasca si ingereasca. Dar si dumnezeiescul Hrisostom zice: "Sa ne atragem, asadar, ajutorul imbatabil al Duhului pazind poruncile si nu vom fi cu nimic mai prejos decat ingerii". Si iarasi: "Cel ce se mantuieste primeste un dublu har: isi face viu sufletul si se face pasare care atinge boltile ceresti".

Obiectia 6

Unii pun inainte ca referindu-se la dumnezeiasca Cuminecare cuvantul spus in Proverbe (25,16) si spun: "Cand gasesti miere, mananca indeajuns, ca nu cumva mancand peste masura sa vomiti".

La aceste sofisme ne rusinam sa facem intampinare. Fiindca, potrivit lui Grigorie Sinaitul si altor parinti, mancarea mierii nu se intelege cu referire la dumnezeiestile Taine, ci despre contemplatia mentala si desavarsire. Iar daca ei o iau cu referire la dumnezeiestile Daruri, eu il ascult p!e acelasi graitor in proverbe care-mi spune: "Mananca imiere, fiule, caci buna e ceara; ca sa-ti indulcesti gatul. Asa ffei simti intelepciunea in suflet; caci daca o gasesti, bun va fi sfarsitul tau si nadejdea nu te va parasi" (Pr 24,13-l4). " S-ar fi cuvenit sa ne spuna insa cum anume inteleg pe acel "indeajuns"; fiindca nu avem alta masura pentru impartasire decat sfintele canoane ale Apostolilor si ale intregii Biserici a lui Hristos: si anume sa ne cuminecam (daca e cu putinta si in fiecare zi, iar daca nu) fie de patru ori pe saptamana, cum spun Vasile cel Mare si dumnezeiescul Hrisostom, fie cel putin in fiecare sambata si duminica si in celelalte zile de sarbatoare; asa cum Apostolul porunceste sotilor sa se abtina unii de la altii in zilele in care se cumineca cu dumnezeiestile Taine zicand: "Nu va lipsiti uni? de altii, decat, de comun acord pentru o vreme, ca sa petreceti in post si rugaciune" (1 Co 7,5). Iar dumnezeiescul Dionisie al Alexandriei spune: "Sambata si duminica sotii sa se abtina de la comuniunea fizica unii cu altii, pentru ca in acestea se aduce lui Dumnezeu jertfa duhovniceasca" (canonul 4). Dar si dumnezeiescul Grigorie [Palama] al Tesalonicului vorbeste despre sarbatori zicand asa: "Ziua intai a saptamanii - care se numeste duminica pentru ca e inchinata Domnului Care a inviat in ea din morti si ne-a aratat dinainte si ne-a incredintat invierea cea de obste, in care orice lucru pamantesc va inceta - sa o sfintesti si sa nu faci in ea niciun lucru din cele ale vietii, afara de cele neaparat necesare, iar celor aflati sub ascultarea ta sau impreuna cu tine sa le dai toata usurarea, ca sa slaviti impreuna pe Cel ce ne-a castigat prin moartea Sa si a inviat impreuna cu El firea noastra; sa-ti aduci aminte de veacul viitor si sa meditezi la toate poruncile si indreptarile Domnului. Si sa te cercetezi daca n-ai calcat sau omis vreo porunca si sa te indreptezi in toate, si sa starui in aceasta zi in biserica lui Dumnezeu, sa iei parte la adunarile ce se fac in ea si sa te impartasesti cu credinta sincera si constiinta neosandita cu Sfantul Trup si Sange al lui Hristos si sa pui inceput al unei vieti mai riguroase, sa te innoiesti si sa te pregatesti pentru primirea bunatatilor vesnice viitoare. Asa sa sfintesti ziua sambetei [odihnei], odihnindu-te prin nelucrarea celor rele; iar cu duminica sa unesti si marile sarbatori legiuite, facand si in ele aceleasi lucruri si abtinandu-te de la aceleasi".

Obiectia 7

Unii, pusi in miscare de o frica lipsita de Dumnezeu, numesc erezie impartasirea continua [syne-chos] zicand ca asa cum cei botezati in afara predaniei Bisericii sunt eretici, asa sunt eretici si cati se impartasesc incontinuu [synechos].

Noi insa ne miram intr-adevar ce sa spunem la niste cuvinte atat de indraznete? Spunem doar ca potrivit acestei opinii urmeaza ca sunt eretici toti sfintii, nu numai cati ii indeamna pe credinciosi la dumnezeiasca impartasire, ci si cati primesc cuvintele lor; precum si toti preotii cati liturghisesc si se impartasesc in fiecare zi - vai ce blasfemie! -, si mai ales sfantul Apollo care era renumit in sfintenie si avea cinci mii de ucenici sub ascultarea lui; despre acesta dumnezeiescul Ieronim scrie ca s-a dus si 1-a gasit ca "dupa ce am facut rugaciune, spalandu-ne picioarele si punand masa, ne-a sarutat sufleteste si trupeste, adica ne-am cuminecat impreuna cu ei cu dumnezeiestile Taine, cum facem in fiecare zi; iar dupa masa noi ne-am odihnit, iar ei mergand in pustie, s-au rugat in genunchi pana a doua zi cand a venit vremea adunarii [slujbei]. Si dupa ceasul al noualea si vecernie s-au cuminecat; iar dupa cuminecare, unii au sezut si au mancat, altii mai inflacarati s-au dus in linistire [isihie], traind numai cu puterea impartasirii. Si pururea pomenitul ne-a spus multe povestiri folositoare de suflet, mai cu seama ca sa ne cuminecam in fiecare zi cu dumnezeiestile Taine si sa-i primim pe straini ca pe niste ingeri ai lui Dumnezeu, ca Avraam, Lot si altii asemenea lor, fiindca de aceste doua porunci atarna toata Legea si Prorocii"?.

Asadar, dat fiind ca intreg corul dumnezeiestilor Parinti e alcatuit din sfinti si robi adevarati ai lui Hristos, de aici urmeaza, din contra, ca acestia, care pun inainte unele ca acestea, sunt de fapt potrivnici atat Apostolilor, cat si Sinoadelor ecumenice si locale si sfintilor in parte; si nu numai acestora, ci si insusi Domnului Care spune: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica (In 6,54) si iarasi: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea" (Le 22,19), adica in fiecare zi si intotdeauna, cum explica dumnezeiescul Hrisostom, asa cum am vazut mai inainte.

Sfantul Timotei al Alexandriei ii primeste la impartasire in fiecare duminica chiar si pe demonizati, daca nu hulesc/blasfemiaza dumnezeiestile Daruri, zicand: "Si credinciosul demonizat, daca nu defaima sau huleste/blasfemiaza Taina, sa se cuminece; nu insa in fiecare zi, ii este de ajuns numai in fiecare duminica" (canonul 3). Dumnezeiestii Parinti ii primesc incontinuu [synechos] la impartasirea cu dumnezeiestile Taine nu numai pe cei sanatosi, dar chiar si pe cei demonizati, iar binecuvantatii acestia nu-i primesc nici pe cei ce au mintea intreaga, ci cauta sa se arate mai legali decat legea.

Obiectia 8

Unii obiecteaza si spun: "Oare ei, ca niste oameni, nu sunt chinuiti de patimi, de lacomia pantecelui, slava desarta, ras, vorbire desarta si alte asemenea? Si cum vor sa se cuminece frecvent [sychna]?"

Acestora le raspunde Sfantul Anastasie al Antiohiei si spune: "Sunt multi care, desi se impartasesc o data pe an se predau pacatului, si altii care se impartasesc mai des, se feresc de multe ori de la multe rele, temandu-se de osanda impartasirii. Deci daca gresim cu unele lucruri mici si omenesti si usor de iertat, furati de limba, de auz, de ochi, de slava desarta, atunci facandu-ne reprosuri noua insine si marturisindu-ne lui Dumnezeu, sa ne impartasim asa cu Sfintele Taine crezand ca impartasirea dumnezeiestilor Taine se face spre curatirea de asemenea pacate; daca insa facem lucruri grele, rele, trupesti si necurate si avem ranchiuna pe aproapele, sa nu ne atingem nicidecum de dum-nezeiestile Taine. Dar intrucat suntem oameni trupesti si neputinciosi, tarati de multe pacate, Dumnezeu ne-a dat felurite jertfe spre iertarea pacatelor, pe care daca I le aducem, ne curata spre apropierea de Sfintele Taine; caci milostenia e o jertfa curatitoare de pacate; caci zice prorocul David: "Jertfa lui Dumnezeu: duh zdrobit, o inima umilita si smerita Dumnezeu nu va urgisi" (Ps 50,18). Daca-I aducem lui Dumnezeu aceste jertfe, chiar daca avem unele scaderi omenesti, putem sa ne apropiem de Sfintele Taine cu frica si cu cutremur, cu strapungere si marturisire, ca femeia care avea scurgere de sange care s-a apropiat de Hristos plangand si tremurand (cf. Mt 9,20); caci este pacat spre moarte si este pacat spre pocainta; iar pocainta adevarata poate tamadui toate; caci alta iertare are cel ce se apropie de Sfintele Taine cu frica si cu cutremur, cu marturisire si strapungere, si alta pedeapsa are cel ce se apropie de dumnezeiestile Taine fara frica si cu dispret: caci celor ce se apropie cu dispret si nevrednicie nu numai ca nu li se da iertarea pacatelor, dar, mai mult, intra in ei diavolul; dar cei ce se apropie cu frica si cutremur de dumnezeiestile Taine nu numai ca se sfintesc si primesc iertarea pacatelor, dar il alunga din ei insisi si pe diavolul".

Dar cu toate aceste marturii contrare ale sfintilor dascali ai Bisericii, unii nu inceteaza, ci avanseaza inca o alta obiectie zicand:

Obiectia 9

Pentru ca in vremea aceea se impartaseau cei mai multi si foarte putini nu se impartaseau, de aceea dumnezeiestii Parinti ii canonisesc pe cei foarte putini ca sa nu se scandalizeze cei mai multi. Acum insa, fiindca cei mai multi nu se impartasesc, ci numai cativa putini, trebuie sa nu se impartaseasca si acestia putini, ca sa nu se faca neoranduiala in Biserica si sa-i scandalizeze pe cei multi.

Cei ce spun acestea s-ar cadea sa stie ce inseamna scandal si neoranduiala, si abia atunci sa avanseze acesti termeni; fiindca scandal este si se spune ceea ce departeaza pe om de Dumnezeu si-l apropie de diavol, cum spune Marele Vasile: "Lucrarea pacatului instraineaza de Domnul si apropie de diavol"; si iarasi: "Tot ce se opune voii Domnului e scandal". Sau ca sa vorbesc mai limpede: scandal e orice obstacol pus in drum ca sa se impiedice de el trecatorul, precum il roaga prorocul pe Dumnezeu sa-l izbaveasca de unele ca acestea zicand: "Pazeste-ma, Doamne, de mana pacatosului, scoatesma de la oamenii nedrepti, care au gandit sa impiedice pasii mei; ascunsu-mi-au cei mandri cursa si lat au intins cu funii picioarelor mele; pe carare pietre de poticneala [skandala] mi-au pus mie" (Ps 139,4-5).

Deci, dat fiind ca odinioara cei mai putini ii scandalizau in acest chip pe cei mai multi fiindca-i trageau spre nepasare si calcarea poruncii lui Dumnezeu, asa cum acum cei multi ii scandalizeaza pe cei putini tragandu-i spre nesocotirea poruncii, ce anume se cade sa facem? Asa cum atunci cei putini isi taiau voia si urmau celor multi facand voia lui Dumnezeu, asa si acum cei multi se cade sa-si taie voia lor si sa-i urmeze pe cei putini facand voia lui Dumnezeu, iar nu aceia sa lase porunca lui Dumnezeu pentru ca sunt putini si sa urmeze calcarii poruncii din cauza celor multi. Caci daca asa s-ar face lucrurile, atunci s-ar fi cazut si ca prorocul Ilie si Apostolii si atatia alti Parinti cati s-au luptat pentru adevar, sa acopere adevarul si sa urmeze celor multi, fiindca acestia erau putini. De aceea Vasile cel Mare zice: "in cele ce privesc voia Domnului trebuie sa aratam o indrazneala ferma, chiar daca unii se scandalizeaza".

Iar daca unii spun ca se scandalizeaza neputand sa-i vada impartasindu-se, sa inteleaga singuri ca acest lucru e un rezultat fie al invidiei, fie al urii de frati.

Deci nu se cade sa dispretuim poruncile lui Dumnezeu ca sa nu se scandalizeze oamenii, cum spune dumnezeiescul Hrisostom: "Pana intr-atat sa ne ingrijim sa nu-i scandalizam pe oameni, cat sa nu le dam si oferim noi insine prilej; dar daca, fara sa le dam noi prilej, ei vor sa ne invinuiasca pur si simplu, atunci sa radem si sa plangem [pentru nebunia lor]. Tu poarta de grija sa te porti bine inaintea Domnului si a oamenilor; daca insa te ingrijesti sa te porti bine, iar acela te batjocoreste, sa nu-ti faci griji deloc. Caci asa zicea Hristos celor ce se scandalizau de El: "Lasa-i!, caci sunt calauze oarbe orbilor" {Mt 15,14). Pentru ca atunci cand scandalizarea vine de la noi, vai noua! Dar cand nu vine de la noi, nu avem pacat. Si iarasi: "Vai voua!, pentru ca din pricina voastra e blafemiat Numele lui Dumnezeu" {Rm 2,24). Ce deci? Daca eu fac ceva din cele ce trebuie facute, iar altul huleste? Atunci nu tu ai pacat, ci acela; caci prin acela este blasfemiat. Caci atunci cand ceva din cele

placute lui Dumnezeu e oprit din pricina scandalizarii altuia, trebuie sa nu bagam de seama; trebuie sa ne facem insa griji atunci cand din pricina aceluia suntem siliti sa-L suparam pe Dumnezeu. Caci, spune-mi!, daca vorbind noi si luandu-i in ras pe betivi, cineva se scandalizeaza, voi inceta oare sa vorbesc? Nu. Caci in toate e bine sa se cunoasca masura. Multi au blasfemia! pentru ca o fata frumoasa a ramas fecioara si-i defaimau pe cei ce o catehizau. Ce deci? Trebuia oare ca aceia sa inceteze din aceasta pricina? Nicidecum. Caci n-au facut nimic potrivnic, ci mai degraba un lucru care-i place lui Dumnezeu. intotdeauna se cade sa urmam legilor lui Dumnezeu si sa ne sarguim sa nu oferim niciun prilej de scandal, pentru ca noi sa fim nevinovati, si sa ne invrednicim de iubire de oameni de la Dumnezeu".

Acestea deci despre scandal; iar neoranduiala este atunci cand un lucru se face afara de randuiala lui. Iar intrucat randuiala si legea Bisericii e ca toti crestinii, ce se gasesc de fata la dumnezeiasca Liturghie si nu sunt sub canon, sa se impartaseasca, este evident ca fac neoranduiala calcand legile Bisericii cati nu se cumineca. De aceea zice si proro-cul Avacum: "Soarele s-a ridicat si luna a stat in randuiala ei" (Oda 4); adica: Soarele dreptatii, Hristos Dumnezeul nostru, S-a inaltat pe cruce si luna, adica Biserica, a stat in randuiala ei, adica in vointa si porunca lui Dumnezeu, din care a cazut. Asadar, cati fac ceva in afara poruncii lui Dumnezeu acestia fac scandalurile si neoranduielile, iar nu ti se lupta dupa putere sa pazeasca poruncile Stapanului.

Obiectia 10

Altii pun inainte Tomosul Unirii si spun ca e un canon scris in Ceaslov care hotaraste ca crestinii trebuie sa se impartaseasca de trei ori pe an.

Acest canon pe care-l pun inainte binecuvantatii acestia, daca e falsificat, dar si daca ar fi autentic, va rog sa-mi spuneti: este oare cuvenit si drept ca el sa aiba mai multa putere decat atatea si atatea trambite ale Duhului Sfant pe care le-am mentionat? Caci scriu legile imperiale ca orice lege de la acestia, adica imperiala, s-ar gasi contrara sfintelor canoane ale dumnezeiestilor Parinti, sa fie nevalida. Iar dumnezeiescul Hrisostom spune ca obiceiul contrar dumnezeiestilor canoane sa se intrerupa; si, iarasi, zice: "Greu este obiceiul, cumplit si cu anevoie de pazit; prin urmare, pe cat stii puterea obiceiului, pe atat sarguieste-te sa te eliberezi de obiceiul rau si sa te muti spre un altul, mai folositor"; Deci cum cauta acestia sa recomande acest obicei vatamator de suflet? Dar fiindca acestia cauta sa acopere adevarul cu canonul acesta, noi vom arata pe scurt sensul exact al acestui canon, ca sa se arate adevarul curat si nimeni sa nu se amageasca.

Acest canon s-a facut din aceasta pricina: Pentru ca imparatul Leon cel intelept [886-912] a venit la a patra casatorie, a fost indepartat/afurisit de patriarhul Nicolae [901-907]; iar imparatul l-a silit pe Nicolae sa iasa din scaun fiindca nu voia sa-i ingaduie casatoria a patra, si a pus in locul lui pe Eftimie [907-912] care a desfiintat indepartarea/afurisenia imparatului. Cu acel prilej arhiereii si imparatul s-au impartit in doua: unii erau cu patriarhul Nicolae, altii cu Eftimie. Dupa ce imparatul Leon a murit, a venit imparat in locul sau fratele lui, Alexandru [912-913], care 1-a silit pe Eftimie sa iasa din scaun si 1-a pus iarasi patriarh pe Nicolae [912-925]. Murind si Alexandru, a venit imparat nepotul sau, adica fiul lui Leon, Constantin Porfirogenetul [913-959]; iar socrul acestuia, Roman [920-944], avea demnitatea de parinte al imparatului. Acestia au adunat un sinod in anul 920 dupa Hristos si au impiedicat nu numai casatoria a patra, dar au facut un canon si contra casatoriei a treia, care spune: "Daca cineva a ajuns la varsta de patruzeci de ani si, fara sa se rusineze de fire si fara sa se ingrijeasca de viata crestina cuviincioasa datorata, ci numai de pofta patimasa, se grabeste spre casatoria a treia, cu toata rigoarea si paza hotaram ca acesta sa ramana neimpartasit pana la cinci ani si nicidecum sa nu i se scurteze acest timp, dar chiar si dupa ce se va fi invrednicit din nou de preacurata impartasanie, sa nu-i fie ingaduit sa vina la impartasanie in alta vreme decat numai la mantuitoarea inviere a lui Hristos Dumnezeul nostru, din pricina curatirii din nou, dupa putinta, prin infranarea anterioara a postului; Iar daca cineva, fiind in varsta de treizeci de ani si avand copii din casatoriile anterioare, se leaga cu o a treia femeie, si acesta sa ramana neimpartasit de cuminecarea Preasfintelor Taine pana in al patrulea an fara iertare; dupa care se invredniceste iarasi de impartasirea Tainelor, dar sa se bucure de ele numai de trei ori pe an: o data de mantuitoarea inviere a lui Hristos Dumnezeul nostru; a doua oara de Adormirea Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea; iar a treia oara de Nasterea lui Hristos Dumnezeul nostru, pentru ca acestora le premerge post si folosul care vine de la acesta".

Actul acestui sinod s-a numit Tomosul Unirii, fiindca arhiereii si poporul, care mai inainte erau impartiti din pricina casatoriei a patra lui Leon, s-au unit din nou. Nu stiu insa care binecuvantat, fie din lipsa de invatatura, fie vrand sa-i impiedice pe crestini de la viata vesnica, a prescurtat canonul acesta si asa l-a introdus in Ceaslov. Iar binecuvantatii nostri duhovnici gasindu-l aici l-au raspandit in intreaga lume, impovarandu-i cu epitimia si canonul celor casatoriti a treia oara pe toti crestinii feciorelnici  casatoriti o singura data, sau de doua ori, de orice varsta.

Dar eu nu ma mir atat de duhovnici, cat ma mir ca bunii arhierei si pastori n-au trambitat numaidecat cu trambitele insuflate de Dumnezeu ale adevarului, ca sa infiereze pe semanatorul unei asemenea neghine si sa smulga aceasta planta putreda din Biserica, pentru ca ei au de la harul Duhului Sfant puterea de a mentine cele bune si a indrepta cele ce au nevoie de indreptare.

Dar poate ca arhiereii vor pretexta ca, intrucat se gasesc sub jugul otomanilor si sunt loviti de multe griji, unele ca acestea sunt incredintate dascalilor si predicatorilor. Iar binecuvantati acestia, unul vrand sa nu-si piarda linistea iar altul pretextand alte pretexte, toti refuza si arunca povara de pe unul pe altul, acoperind ca intr-un mormant cuvantul lui Dumnezeu si adevarul, si tacand arata ca sunt de acord sa se faca unele ca acestea; precum spune dum-r nezeiescul Meletie Marturisitorul "Iar daca cineva, care are cunoasterea si stie bine cele ale adevarului, il ascunde in unele moduri, nu-l proclama deschis si nu-l spune cu indrazneala, nici nu se tine de dumnezeiestile si veneratele canoane si nu pune inainte legile Parintilor, pe drept se supune unei pedepse nu mai mici [decat a celor care le calca]. Cel ce trece sub tacere adevarul il ascunde pe Hristos in mormant, precum a zis mai inainte un Parinte, si altul spune iarasi: a trece sub tacere buna cinstire a lui Dumnezeu e primejdie mare cu adevarat, osanda vesnica si prapastie a pierzaniei. Nu este drept, nu este ingaduit, nu este cuvenit ca bine-cinstitorii sa taca atunci cand cei ce se sarguiesc sa recomande amagirea si ratacirea nesocotesc legile. Iar atunci cand, spune cineva dintre cei mari, primejdia si vatamarile il privesc pe Dumnezeu si vreuna e atribuita Lui, care bine-cinstitor va tacea? Care va sta linistit? Caci tacerea inseamna consimtamant. Acest lucru il arata limpede inainte-mergatorul Domnului si Macabeii care pentru acea mica prescriptie a Legii s-au primejduit pana la moarte si n-au cedat nimic din ale Legi. De multe ori razboiul se cunoaste a fi laudabil, iar lupta se arata mai buna decat o pace vatamatoare de suflet. Caci e mai bine a rezista celor ce nu cugeta bine decat a le uri in chip rau intr-un gand cu ei separandu-ne de Dumnezeu si unindu-ne cu ei". Iar dumnezeiescul Hrisostom zice: "Daca insa atunci cand e nedreptatit un barbat, nu e lucru sigur a te preface, de ce pedeapsa nu va fi vrednic cel ce tace si trece cu vederea atunci cand sunt insultate legile?".

Obiectia 11

Multi potrivnici spun ca faptul de a se impartasi cineva nu e o dogma de credinta care sa fie pazita si indispensabila.

Chiar daca impartasirea frecventa [sychne] nu e o dogma de credinta, ea este insa o porunca a Stapanului care se cuprinde si in alte vorbe ale Domnului, dar mai ales in aceea pe care a spus-o zicand: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea" {Le 22,19), adica incontinuu si in fiecare zi [synechds kai kath'hekasteri], cat tine veacul acesta. De aceea, intrucat e o porunca a Stapanului, ea se cade sa fie cu necesitate pazita si, cum am spus mai sus in partea intai a cartii.

Iar cati spun unele ca acestea arata prin aceasta ca vor sa dezbrace dogmele si sa le lase lipsite de orice reglementare si legiuire bisericeasca. Dar sa-i intrebam: pe ce anume trebuie sa stea aceste dogme? Dumnezeiescul Hrisostom ne-a spus bare mai inainte ca vietuirea [conduita] are nevoie de dogme corecte, iar dogmele au nevoie de vietuire curata, iar vietuirea curata se naste din si se realizeaza prin dum-nezeiestile porunci, prin legile sfinte ale Bisericii si veneratele predanii si reglementari ale dumnezeiestilor Parinti. Deci daca vom nesocoti sfintele canoane, poruncile Stapanului si celelalte, atunci va dispare si vietuirea curata. Dar daca dispare vietuirea curata, atunci pierdem si dogmele drepte si vom ramane pustii si intunecati. Timpul nu-mi va ajunge sa enumar zecile de mii de exemple ale atator si atator sfinti care au suferit cele rele si au murit pentru asezamintele si canoanele bisericesti. Si totusi se gasesc unii atat de indrazneti, incat nu numai ca nu sufera cele rele pentru adevar, dar i se opun si desfiinteaza poruncile Stapanului, impiedicandu-i de la dumnezeiasca Cuminecatura pe cati se apropie sa se cuminece fara nicio alta greseala sau prilej; ceea ce este un lucru foarte cutezator, intrucat insusi Domnul nu l-a exclus de la cuminecare nici macar pe Iuda, desi il stia ca pe un vas intinat al rautatii. Domnul ii primeste in fiecare zi pe toti cei ce se impartasesc, si pe cei vrednici ii curata, ii lumineaza si sfinteste, iar pe cei nevrednici mai intai ii preda muscaturii constiintei, dupa care, daca se indreapta, ii primeste cu indurare. Daca insa raman neindreptati, ii preda feluritpr neputinte, precum zice Apostolul, ca, intrucat multi s-au impartasit cu nevrednicie, din aceasta pricina destui crestini au ajuns bolnavi si au murit (1 Co r,30).

Dar binecuvantatii acestia, fara sa stie starea celor ce se impartasesc, numai ca sa mentina raul obicei care stapaneste cu vatamare sufleteasca, ii impiedica pe ortodocsi de la Cuminecarea dumnezeiasca. Sa-l intrebam insa pe Marele Vasile sa ne spuna adevarul: "Este oare necesar sau lipsit de primejdie sa refuzam ceva din cele poruncite de Dumnezeu ori sa-l impiedicam pe cel ce i s-a poruncit sa le faca, sau sa tinem partea celui care-l impiedica, mai cu seama daca acela care-l impiedica e un om autentic sau un gand binecuvantat se opune poruncii?" La care Sfantul ;raspunde: "intrucat Domnul zice: "invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima" (Mt 11, 29), e evident ca si toate celelalte sunt invatate de El in chip sigur. Sa ne aducem aminte ca, atunci cand Ioan Botezatorul i-a spus: "Eu am nevoie sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?", insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Nascut al Dumnezeului Celui Viu, i-a raspuns: "Lasa acum, ca asa trebuie sa plinim toata dreptatea" (Mt 3,15); si cum, atunci cand Petru voia sa-l abata de la incercarile prorocite de insusi Domnul ca aveau sa i se intample la Ierusalim, i-a spus cu iritare: "inapoia Mea, Satano! Ca piatra de poticneala imi esti, fiindca nu gandesti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor" (Mt 16, 23); si iarasi cum, atunci cand acelasi Petru a refuzat sub pretextul cinstirii date Stapanului slujirea Acestuia, Domnul i-a zis: "Daca nu te voi spala, nu vei avea parte de Mine" (In 13, 8). Iar daca e sa ajutam mai mult sufletul cu exemple luate dintre cei de un neam cu noi, sa ne amintim si de Apostolul care spune: "Ce faceti de plangeti si-mi sfasiati inima? Caci eu gata sunt nu numai sa fiu legat, ci si sa mor in Ierusalim pentru Numele Domnului Iisus" (FA 2i, 13). Si cine e mai slavit decat Ioan? sau mai autentic decat Petru? Sau ce ganduri s-ar putea arata mai evlavioase decat cele care le-au venit acelora? Se stie insa ca nici Moise cel sfant, nici Iona prorocul, care s-au folosit de unele ganduri spre nesocotirea ascultarii, n-au ramas nevinovati inaintea lui Dumnezeu. Toti acestia ne invata, asadar, ca nu trebuie nici sa-i contrazicem, nici sa-i impiedicam pe altii si nici sa luam partea celor care-i impiedica. Iar daca toate acestea si unele ca acestea ne invata sa nu luam partea unora ca acestia, cu atat mai mult e necesar sa-i imitam in toate celelalte pe sfinti, care uneori spuneau: "Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni" (FA 5, 29), iar alteori au zis: "Judecati daca e mai bine sa ascultam de voi decat de Dumnezeu! Caci nu putem sa nu spunem cele ce am vazut si auzit" (FA 4,19)". Si iarasi: "Nu trebuie sa impiedicam pe cel ce face voia lui Dumnezeu fie din porunca lui Dumnezeu, fie dintr-un cuvant care urmeaza poruncii Lui, nici nu trebuie ca acela ce face porunca sa tina partea celor care-l impiedica, chiar daca sunt oameni autentici, ci sa staruie in judecata sa". "Pe cel ce face porunca lui Dumnezeu nu dintr-o dispozitie sanatoasa, dar salveaza in aparenta exactitatea cuvantului Domnului, nu trebuie sa-l impiedicam, in masura in care nimeni nu e vatamat de acel lucru, ba chiar cateodata unii se si folosesc de acesta, ci trebuie indemnat sa aiba gandul demn de realizarea lui". "Nu trebuie sa urmam predanii-lor oamenilor spre desfiintarea poruncii lui Dumnezeu". "Nu trebuie sa preferam voia noastra proprie voii lui Dumnezeu, ci in orice lucru sa cautam si sa facem voia lui Dumnezeu".

Iar dumnezeiescul Hrisostom spune: "Trebuie sa stam cu vitejie impotriva tuturor lucrurilor care ne reteaza pornirea noastra buna. Asculta ce spune Hristos: "Cine iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Mt 10, 37). Caci atunci cand facem ceva din cele placute lui Dumnezeu, oricine ne impiedica sa le facem trebuie sa ne fie vrajmas si dusman, chiar de ar fi tata ori mama, sau oricine ar fi".

Purtatorul de Dumnezeu Ignatie zice: "Oricine vorbeste pe langa cele oranduite, chiar de-ar fi demn de crezare, chiar de-ar posti, chiar de-ar fi feciorelnic, chiar de-ar face semne sau ar proroci, sa va para lup in piele de oaie care lucreaza stricaciunea".

Iar dumnezeiescul Meletie Marturisitorul spune: "Nu ascultati de monahi, nici de preoti in cele ce vi le spun fara lege si vi le explica cu rautate. Dar ce spun de monahi si de preoti? Nu ascultati nici de episcopi daca va indeamna cu viclesug sa faceti, sa spuneti si sa ganditi cele nefolositoare!"

Obiectia 12

Unii se scandalizeaza fiindca nu ascultam de cele ce ne spun, mai ales in ce priveste oprirea de la Cuminecarea continua [synechous], si pun inainte in apararea lor acestea trei: 1. ca atat canoanele, cat si poruncile sunt sub puterea arhiereilor; 2. ca nu se cade sa-i cercetam pe arhierei, pe invatatori si duhovnici pentru cele ce ne spun, ci doar sa ascultam de toti cu simplitate; si 3. pun inainte cuvantul apostolic: "Ascultati de conducatorii vostri si supuneti-va lor" (Evr 13,17).

La aceste trei parti ale obiectiei n-avem nimic propriu de spus, ca sa nu cream confuzie si tulburare unora; dar a tacea cu totul fata de ele socotim ca e un lucru vatamator e suflet; de aceea, sa vedem ce spun sfintii, ca sa nu se osteneasca fiecare degeaba.

La prima parte a obiectiei raspunde Marele Vasile si spune: "Caci daca insusi Domnul, intru Care a binevoit Tatal (Mt 3,17), intru Care sunt toate comorile ascunse ale intelepciunii (Col 2,3), Care a primit de la Tatal toata puterea si judecata (Mt 28,18; In 5, 22), spune: "Porunca Mi-a dat Tatal ce sa spun si ce sa graiesc" (In 12,49); si iarasi: "Cele ce le graiesc, cum Mi-a grait Tatal, asa graiesc" (In 12,50), iar Duhul Sfant nu graieste de la Sine, ci cate aude de la El acestea le graieste (In 16,13), cu cat mai mult e cucernic si sigur pentru noi a cugeta si a face acest lucru".

Iar dumnezeiescul Hrisostom arata pornind de la insasi hirotonia arhiereilor ca acestia sunt supusi dumnezeiestilor canoane si porunci zicand asa: "Fiindca arhiereul [Legii vechi] era cap al poporului, trebuia ca acela care devenea capul tuturor sa aiba puterea sa pe cap (caci ca putere absoluta e insuportabila, dar avand pusa pe ea semnul stapanirii e sub lege); deci porunceste ca crestetul sau sa nu fie gol, ci acoperit; pentru ca sa invete capul poporului ca si el are un cap. De aceea si in Biserica la hirotoniile arhiereilor li se pune pe cap Evanghelia lui Hristos, ca sa invete cel hirotonit ca ia tiara adevarata a Eyangheliei, si ca sa invete ca, desi este capul tuturor, actioneaza sub legile ei: stapanind peste toti, dar fiind stapanit de legi; legiuind toate, dar fiind legiuit de lege". De aceea un viteaz din cei din vechime pe numele lui Ignatie, care s-a distins prin arhierie si martiriu, scriind unui alt arhiereu, spunea: "Nimic sa nu se faca fara socotinta ta, nici tu sa nu faci nimic fara socotinta lui Dumnezeu, caci faptul ca arhiereul are Evanghelia [pusa peste cap] e un semn ca este sub o putere".

Cat despre partea a doua [a obiectiei], unde spun sa nu-i cercetam noi pe arhierei, invatatori si duhovnici, ci sa-i ascultam pe toti, la ea raspunde Marele Vasile spunand ca "intai-statatbrul trebuie sa faca si sa spuna fiecare cuvant cu multa reflectie si punere la incercare, cu scopul de a bineplacea lui Dumnezeu ca unul ce trebuie sa fie pus la incercare si sa aiba marturie si de la cei incredintati lui"?1. Si iarasi: "Se cade ca cei mai invatati in Scripturi dintre ascultatori sa puna la incercare cele spuse de invatatori, iar pe cele ce concorda cu Scripturile sa le primeasca, iar pe cele straine sa le respinga si sa intoarca cu energie spatele celor ce persista in asemenea invataturi". Si iarasi: "Cei ce n-au multa cunoastere a Scripturilor se cade sa recunoasca sensul distinctiv al sfintilor in roadele Duhului; iar pe cei ce sunt asa sa-i primeasca, iar celor ce sunt altfel sa le intoarca spatele". Si iarasi: "Nu trebuie sa fim rapiti pur si simplu si fara o cercetare de catre cei ce fatarnicesc adevarul, ci sa-i recunoastem dupa seninul distinctiv dat noua de Scriptura". Si iarasi: "Orice cuvant sau lucru trebuie sa fie incredintat de marturia de Dumnezeu insuflatei Scripturi spre certitudinea celor buni si rusinea celor rai". Iar la partea a treia a obiectiei raspunde dumnezeiescul Hrisostom care zice: "Rau lucru este peste tot anarhia, prilejul multor nenorociri si obarsia dezordinii si confuziei; dar un rau nu mai mic e si neascultarea celor condusi. Dar Cineva ne spune poate ca este si un al treilea rau; atunci cand stapanitorul e rau. Stiu si eu: acesta nu e uri rau mic, ci mult mai rau decat anarhia; caci e mai bine sa nu fim stapaniti de nimeni decat sa fim condusi de cineva rau, pentru ca in primul caz de multe ori scapam si de multe ori ne primejduim, dar in al doilea caz ne vom primejdui cu totul manati fiind in prapastie. Deci cum anume spune atunci Pavel: "Ascultati de conducatorii vostri si supuneti-va lor" (Evr 13,17) Pentru ca mai sus a spus: "Vazandu-le sfarsitul vietii sa le imitati credinta" (Evr 13, 7), de aceea a zis acum: "Ascultati de conducatorii vostri si supuneti-va lor". Dar atunci, ce? Cand acesta este rau, sa nu-l ascultam? Dar cum zici ca e rau? Daca e rau din pricina credintei, fugi si refuza-l, chiar si daca n-ar fi doar om, ci si un inger din cer (cf. Ga 1, 8). Dar daca e rau din pricina vietii lui, nu fii cu rios. Iar acest indemn nu ti-l spun de la mine, ci plecand de la dumnezeiasca Scriptura. Asculta-l pe Hristos Care spune: "Pe scaunul lui Moise au sezut carturarii si fariseii". Dupa ce a spus multe lucruri cumplite despre ei, a spus apoi: "Pe scaunul lui Moise au sezut carturarii si fariseii. Deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor sa nu faceti" (Mt 23, 2-3), caci au demnitatea, dar viata lor este necurata; voi insa fiti atenti, nu la viata, ci la cuvintele lor. Caci din naravurile lor nu se vatama nimeni. De ce? Pentru ca sunt vadite tuturor si, chiar daca ar fi de mii de ori rau, nu va invata lucruri rele niciodata. Dar daca e rau din pricina credintei, acest lucru nu e evident tuturor si cel rau nu va refuza sa invete raul. Fiindca si acel: "Nu judecati ca sa nu fiti judecati!" (Mt 7,1), s-a spus cu referire la viata, nu la credinta. De aceea si Pavel mai intai i-a recomandat [a dat marturie despre pastori ca sunt drepti intru toate] si abia atunci a zis: "Ascultati de conducatorii vostri"".

Si altundeva zice iarasi: "Dar, spui, cutare om bland, cutare preot, cutare om foarte intelept face asa. Dar sa nu-mi spui acest om bland, preot, intelept. Chiar daca ai presupune ca acesta e un Petru sau un Pavel sau un inger care s-a coborat din cer, nu m-as intoarce atat spre demnitatea persoanelor. Caci nu citesc o lege de rob, ci una imparateasca, iar cand se citesc scrisorile unui imparat, orice demnitate a robilor trebuie sa inceteze. Ce-mi aduci in mijloc pe cutare si cutare? Caci Dumnezeu iti va da verdictul nu plecand de la indolenta celor robi impreuna cu tine, ci plecand de la porunca legilor Lui. "Am poruncit", va spune, "trebuia sa asculti, iar nu sa-l pui inainte pe cutare, nici sa cercetezi cu curiozitate relele altora. intrucat marele David a cazut intr-un pacat greu, nu te temi ca pacatuirea nu e lipsita de primejdie nici pentru noi? Spune-mi! De aceea trebuie sa ne asiguram si sa avem zel numai fata de realizarile sfintilor, iar de indolenta si de calcarea legii sa fugim cu multa sarguinta, caci vom da cuvant de socoteala nu celor ce sunt robi impreuna cu noi, ci Domnului, iar Lui ii vom da raspuns pentru toate cele facute si traite in viata"".

Asa spun sfintii, noi insa, fratilor, pentru ca Domnul ne-a chemat la pace, se cade sa ne supunem si arhiereilor si duhovnicilor si invatatorilor din pricina demnitatii pe care o au de la Dumnezeu. Dar daca vreunul din ei face ceva absurd sau ne impiedica sa facem vreun lucru placut lui Dumnezeu, noi sa nu incetam rugandu-i pana ce ii vom convinge sa faca voia lui Dumnezeu, ca intre noi sa imparateasca pacea, sa domneasca intelegerea si acordul, sa fie iubire intre pastori si oi, intre arhierei si crestini, intre preoti si laici, intre intai-statatori si stapaniti; ca sa ramana departe de noi scandalurile, tulburarile, schismele, dezbinarile, fiindca acestea distrug sufletele, casele si bisericile noastre, toata comunitatea si neamul. Pe scurt, ca sa fim toti un trup si un duh, toti cu o singura nadejde, asa cum am fost si chemati (cf. Ef 4,4), ca Dumnezeul pacii sa fie cu noi (cf. 2 Co 13,11).

Obiectia 13

Unii spun: "Iata ca facem porunca Domnului si ne impartasim de doua sau trei ori pe an, si aceasta ne e de ajuns pentru apararea noastra".

Unora ca acestora le raspundem ca si acest lucru e bun si folositor, dar a se impartasi cineva mai frecvent [sych-noteron] e un lucru si mai bun; caci pe cat se apropie cineva de lumina, pe atat se lumineaza; pe cat se apropie de foc, pe atat se incalzeste; pe cat se apropie de sfintenie, pe atat se sfinteste. Tot asa, pe cat se apropie cineva mai frecvent [sychnoteron] de Dumnezeu prin cuminecare, pe atat mai mult se lumineaza, incalzeste si sfinteste. Frate, daca esti vrednic sa te impartasesti de doua sau trei ori pe an, atunci esti vrednic sa te impartasesti si mai frecvent [sychnoterori], precum spune dumnezeiescul Hrisostom, pazindu-ti pregatirea si vrednicia. Caci ce ne impiedica sa ne impartasim? Nepasarea si indolenta [ameleia kai rhathymia], de care biruiti fiind nu ne pregatim cat ne sta in putinta ca sa ne cuminecam.

Iar in alt fel raspundem ca unii ca acestia nu actioneaza, cum cred, dupa porunca lui Dumnezeu. Caci unde anume a poruncit Dumnezeu sau altul din sfinti sa ne impartasim de doua sau de trei ori pe an? Nicaieri nu se gaseste asa ceva. Se cade, asadar, sa stim ca atunci cand facem o porunca, se cuvine sa fim cu luare-aminte sa o pazim si potrivit poruncii. Si anume, se cade sa pazim si locul si timpul si scopul si modul si toate imprejurarile in care se cuvine sa se faca; ca asa acel bine pe care vrem sa-l facem sa fie desavarsit intru toate si bineplacut lui Dumnezeu.

Acelasi lucru se observa si la dumnezeiasca impartasanie, si atunci a se impartasi cineva incontinuu [synechos] e si necesar si folositor sufletului, si dupa porunca lui Dumnezeu, si e un bine desavarsit si bineplacut; iar a se impartasi doar de trei ori pe an, acest lucru nu e nici potrivit poruncii, nici un bine desavarsit, fiindca nu e bine ceea ce nu se si face bine.

De aceea, asa cum toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu cer fiecare timpul ei cuvenit, precum spune Ecleziastul: "Este o vreme prielnica [kairos] pentru orice lucru" (Ecc 3,1), tot asa si poruncii dumnezeiestii impartasanii se cade sa-i dam timpul prielnic cuvenit. Iar timp potrivit e momentul in care preotul striga acel: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!" Oare aceasta se aude doar de trei ori pe an? Vai, vai! Si daca, pentru ca acest trup material sa fie viu, e nevoie sa mancam de doua sau trei ori pe zi, oare pentru ca nenorocitul suflet sa aiba viata duhovniceasca, trebuie sa manance hrana facatoare de viata numai de trei ori sau o data pe an? Nu e acest lucru o mare absurditate? Iar daca se face asa, ma tem ca nu vom avea folos din lucrarea poruncilor, fiindca le deformam si stricam, si atunci nu suntem facatori, ci adversari ai legii. Iar daca postind de multe ori credem ca plinim porunca lui Dumnezeu, pacatuim, cum spune dumnezeiescul Hrisostom: "Sa nu-mi spui ca acestia postesc, ci arata-mi daca ei fac aceasta dupa socotinta lui Dumnezeu; caci daca nu e aceasta, atunci postul e mai faradelege decat orice betie, caci trebuie sa observam nu numai ceea ce se face de ei, ci trebuie cercetata si cauza celor facute de ei. intrucat daca ceea ce se face este dupa socotinta lui Dumnezeu, chiar daca tuturor li se pare ca e ceva rau, e de fapt un lucru foarte bun; iar ceea ce e contrar socotintei Lui si nu-I e pe plac, chiar daca se crede ca e un lucru foarte bun, e mai rau si mai faradelege decat toate. Caci nu firile lucrurilor, ci verdictele lui Dumnezeu le fac pe acestea sa fie bune si rele".

Sfantul Nicodim Aghioritul

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 9518

Voteaza:

Cum sa ne impartasim: des sau rar? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE