Ierusalimul istoric

Ierusalimul istoric Mareste imaginea.


Ierusalimul istoric

Analiza filologica a termenului - evolutie toponimica

Originea orasului Ierusalim se pierde in negura vremii. Descoperirile arheologice au putut stabili ca prima fundatie urca pana la inceputul celui de-al treilea mileniu i.d. Hr., descoperindu-ne un oras vechi de peste cinci mii de ani.

Este normal ca aceasta vechime sa aduca indoieli si in intelesul etimologic al numelui pe care il poarta orasul.

Prima mentiune a Ierusalimului apare in textele egiptene de blestem, din secolele XIX-XVIII i.d. Hr., sub forma "Rushalimum" sau "Urushamen".

In documentele caldeene cuneiforme, indeosebi scrierile de la Tel el-A marna, din secolul XIV i.d. Hr. este scris "Umsalim", iar in alte documente asiriene "Ursalimmu".

Mult timp s-a crezut ca numele Ierusalim ar semnifica "cetatea pacii" pentru ca ar fi alcatuit din doua cuvinte ebraice: Ir - oras si salom - pace. Insa istoricii moderni au preferat sa dezvolte etimologia Ierusalimului dupa doua cuvinte canaanite: Yarah, care inseamna "intemeiata" sau "fondata" si Salem, numele zeului vest semitic, Shulmanu ori Shalim.

Zeul a fost considerat patronul orasului avand chiar un templu construit in onoarea sa. Astfel, Ierusalimul ar fi ctitoria inchinata zeului Salem.

In textul masoretic cuvantul este scris de obicei Yerusalaim, dar aceasta forma e considerata de unii specialisti anormala, intrucat in limba ebraica nu intalnim doua vocale consecutive. Aceasta greseala a fost corectata in timp, prin introducerea literei "y", dandu-i forma moderna (Yerusalayim).

Este posibil ca sensul original al numelui sa insemne: "temelia sau ctitoria lui Salem", dar cu timpul, al doilea cuvant a fost asociat in gandirea evreilor cu "pace" (eb. salqm).

Exegeza rabinica clasica a Scripturii a denumit Ierusalimul "temelie a pacii", asociindu-i numele cu numeroase apelative poetice pe care le-a primit orasul in decursul timpului.

Sfanta Scriptura mentioneaza pentru prima data Ierusalimul atunci cand Avraam l-a intalnit pe Melchisedec, regele Salemului, prin anii 2000-l800 i.d. Hr. Faptul ca Salemul ar fi identificat cu Ierusalimul este sustinut si de istoricul Iosif Flaviu.

De fapt el relateaza in Antichitatile iudaice acelasi episod biblic al intalnirii dintre Avraam si Melchisedec in valea Regilor, Melchisedec fiind rege al orasului Solyma, care s-a numit mai tarziu Hierosolyma.

In greaca Noului Testament numele e transliterat in doua moduri diferite: Hyerosolima si Hierosalem. Ultimul nume este o aproximare mai buna a pronuntarii ebraice si este o dovada in plus ca vocala finala in numele ebraic este "e". Primul nume este clenizat in mod intentionat, pentru a-l face un cuvant care sa sune greceste (hieros - sfant), putand a fi interpretat ca "Sfantul Salem".

In istoria sa, Tacitus, aminteste si de cetatea Hierosolima care si-ar fi luat numele de la un popor faimos - solimii - neam pomenit si in poemele homerice67. Autori latini ca Valerius, Flaccus, Statius si Martialis folosesc termenul Solyma, dar forma cea cunoscuta ramane Hierosolyma.

Evolutia toponimica este tributara evolutiei istorice pe care a cunoscut-o Ierusalimul in decursul timpului. Au fost descoperite urme de asezari preistorice la Ierusalim, dar inceputurile acestei cetati nu pot fi urmarite cu exactitate.

Trecand de la perioada Patriarhilor (1700-l550 i.d. Hr.) la cea a Regalitatii (1020 i.d. Hr.) vom intalni mai intai numele de iebus, dupa numele unui trib semitic indigen - iebusitii - care stapaneau orasul in timpul cat evreii au intrat in Canaan. Desi Canaanul a fost cucerit de Iona, cetatea a ramas in mana iebuseilor pana la ocuparea ci de catre regele David care isi muta capitala de la Hebron la Ierusalim, schimbandu-i numele in "cetatea lui David".

Cand David a ocupat cetatea Ierusalimului ea mai purta si numele de Sion, nume a carui semnificatie nu e cunoscuta cu exactitate.

O parte din cercetatori cred ca numele s-ar datora muntelui pe care era zidita cetatea. Altii considera ca semnifica o parte a cetatii iebusite, probabil fortareata regelui, si nu locul pe care a fost construita. Acestei parti David i-a dat la inceput numele sau, care cu timpul, a devenit numele intregului oras.

Totusi, Sionul a ramas sinonim cu Ierusalimul si chiar cu toata Iudeea. Aspiratia de intoarcere la "Sion" se afla in centrul sperantelor mesianice ale iudaismului.

Chiar daca Ierusalimul a cunoscut atatea incercari in perioadele ce au urmat, fiind distrus si reconstruit de mai multe ori, el a ramas pentru istoria biblica, atat pentru cea vechitestamentara, cat si pentru cea noutestamentara, un simbol cu nume profetic. Dupa rascoala evreilor din anul 132 d. Hr., imparatul Adrian distruge cetatea Ierusalimului ridicand-o sub numele nou de: Aelia Capitolina, inchinata zeului pagan Jupiter Capitolinul. Noul nume a patruns si in limba araba sub forma de Iliya, chiar daca numele nu a reusit sa se impuna in istorie, ramanand la denumirea cu rezonanta profetica - Ierusalim.

Intrucat in aceasta perioada in Israel si Iuda se va desfasura evenimentul profetic este potrivit sa punctam si numirile atributive ale Ierusalimului. Denumit de profetul Lsaia - cetate sfanta, Ierusalimul continua sa primeasca acest titlu pana in zilele noastre. Expresia ebraica "ii" - ha - qodes" este tradusa literar: "cetatea sfinteniei" avand punct de referinta templul, ca loc desemnat de Dumnezeu spre intalnirea cu poporul Sau. Asa se explica denumirile de "sanctuar" si "sfintenie" care sunt atribuite cuvantului qodes.

Ierusalimul a ramas "cetatea sfanta" pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, crestinismul si mahomedanismul, iar contrastul dintre Ierusalimul real si cel ideal a dat nastere, in mod firesc, la speranta Ierusalimului ceresc, pe care il marturiseau cu atata nadejde apostolii Pavel si Ioan.

Niciun alt oras al lumii nu a cunoscut, de-a lungul timpului, atatea denumiri cu cate a fost personificat Ierusalimul din marea nevoie de a-i gasi unicitatea. Iata dar cateva dintre acestea: Orasul Pacii, Orasul Mantuirii, Orasul Sfant, Orasul Domnului, Orasul Dreptatii, Orasul Credintei, Orasul Splendorii sau Orasul prin excelenta. Arabii l-au numit al Quds (al - Sharif) - sanctuarul nobil.

Poate nu intamplator singurul neintrat in conflictul arabo-israelian a ramas numele orasului ca simbol al sfinteniei. De pe inaltimea colinelor sale incendiate de crepusculul acestui veac, Ierusalimul nu asteapta, ci propune sau mai bine zis provoaca spre o reconsiderare profetica a simbolului cuprins in semnificatia etimologica a numelui sau: Ierusalim - Orasul Pacii.

Date biblice si informatii arheologice despre Ierusalim

Ca sa ai o imagine de ansamblu asupra Ierusalimului trebuie sa-l privesti in lumina diminetii de pe Muntele Maslinilor. Asa iti dai seama ca cetatea este construita pe patru povarnisuri de munte: Sionul la vest, cu mormantul lui David, casa cu foisorul unde a avut loc cina pascala a Mantuitorului si impresionanta biserica benedictina a Adormirii Maicii Domnului; Acra sau Garebul, culmea dinspre nord-vest a orasului, cuprinsa intre Poarta Iafo, Poarta Noua si Poarta Damascului, in a carei parte rasariteana se afla Biserica Sfantului Mormant; Moria povarnisul dinspre rasarit, nivelat pe vremea Macabeilor, ca sa largeasca imprejurimile templului si dominat azi de cupola aurita a Moscheii lui Omar, si Bezetha, partea muntelui dintre sud-est, care este cel mai ridicat cartier al orasului vechi, ce se intinde de la poarta Damascului pana spre poarta lui Irod, strabatuta la mijloc de valea Tyropaeonului.

Orasul este asezat in muntii Iuda, pe un platou calcaros, inalt de 800 m peste nivelul Mediteranei, avand o inclinatie putin spre sud-est, asa incat un privitor de pe muntele Maslinilor il poate cuprinde in intregime cu privirea. El se afla la distanta de aproximativ 60 km de coasta mediteraneana, inconjurat din trei parti de vai adanci. Platoul pe care este asezat se imparte in doua printr-o vale numita Tyropaeon care se desfasoara de la nord la sud, adancindu-se din ce in ce mai mult. in nord cele doua jumatati se unesc, iar in sud formeaza doua coline. Jumatatea vestica e mai ridicata si mai extinsa, iar cea estica este mai joasa, spre sud mai ingusta. In cea de-a doua jumatate se afla cetatea Iebus, numita si Sion, devenita mai tarziu cetatea lui David.

Imprejurimile desertice il fac pe om sa uite tot ce e pamantesc si sa se re-culeaga sub imensa bolta cereasca. Pelerinul ramane impresionat de frumusetea naturala a unei cetati construita din pietre albe, pe care nici o poluare nu o poate intina de armoniosul amestec de clopotnite, minarete, cruci si semilune.

Ierusalimul se imparte in orasul vechi sau "orasul de sus" si orasul nou sau "orasul de jos". Orasul vechi este cuprins aproape in intregime de zidurile construite de sultanul Soliman Magnificul (1520-l566), un mare iubitor al artei, sub care Imperiul Otoman a cunoscut apogeul puterii militare. Strazile sunt stramte si intortocheate si vesnic aglomerate de pelerini si turisti care vin aici de pretutindeni pentru ca orasul pastreaza in el amintirile sacre cele mai importante si monumentele cele mai semnificative ale Vechiului si Noului Testament.

Ierusalimul vechi se prezinta astazi ca o cetate medievala inconjurata de ziduri groase de jur imprejur, pe o suprafata de cea 3 km. E format din patru cartiere principale: la nord-vest, in jurul Sfantului Mormant, e cartierul crestin; la sud-vest e cartierul armean, la nord-est, pe Bezeta si pe Moria, e cartierul arab-musulman, iar la sud-est, dincolo de Zidul Plangerii, e cartierul evreiesc.

Circumferinta orasului vechi reprezinta azi doar jumatate din cat era in perioada celui de-al doilea Templu sau in timpul cuceririi romane. Sfanta Scriptura ne da putine informatii topografice cu privire la diferitele ziduri care au fost construite in jurul Ierusalimului. Sursa principala de informatii ne ramane, in acest caz, importanta lucrare a lui Iosif Flaviu: Istoria razboiului iudeilor impotriva romanilor, care descrie amanuntit cetatea Ierusalimului la venirea romanilor, aducand in discutie si fortificatiile cetatii ce insemnau atunci trei randuri de ziduri.

Specialistii ne fac atenti ca nu este vorba de trei centuri de ziduri concentrice cum s-ar putea crede, ci trei ziduri care s-au construit succesiv in partea de nord a cetatii pentru a include noile cartiere care s-au construit o data cu extinderea orasului in acea zona. Imposibilitatea de a face sapaturi sistematice intr-o zona cu cladiri extrem de dense, a dat nastere la diverse pareri, adesea contradictorii, cu privire la localizarea diferitelor ziduri ale cetatii si constructorilor lor.

Primul zid, si cel mai vechi, este atribuit lui Solomon, desi David s-a straduit si el sa-si fortifice cetatea de scaun, depunand toata stradania la inaltarea zidului. El pornea de la actuala Poarta Iafo, numita de Iosif Flaviu "Gennath", adica Poarta Gradinii si se intindea pana la intrarea in templul, inconjurand si muntele Moria, pe care se afla templu.

Al doilea zid, ne informeaza acelasi istoric Iosif Flaviu, pornea de la Poarta Gradinii inconjurand partea de miazanoapte a orasului pana la fortareata Antonia, pentru a pune la adapost noul cartier care aparuse intre timp in afara zidului de nord a cetatii, iar spre sud se extindea mult incluzand si partea muntelui Sionului, care acum se afla in afara zidurilor cetatii, probabil si Scaldatoarea Siloamului, ajungand spre est pana la vechiul zid al lui Solomon. Se crede ca acesta ar fi zidul pe care l-au reconstruit evreii intorsi din robia babilonica sub conducerea lui Neemia, care a facut unele modificari nesemnificative, si intarit apoi de Irod cel Mare.

Al treilea zid, construit in vremea lui Irod Agrippa I (4l-44), avea ca punct de plecare aceeasi Poarta a Gradinii, langa care era construit impresionantul turn Hippicus, si se intindea spre miazanoapte cuprinzand zona Garebului si a Be-zetei, inconjurand practic muntele Golgota. Din cauza opozitiei romane zidul a ramas neterminat pana in anul 63 cand evreii s-au grabit sa se puna la adapost de pericolul care ii ameninta.

Consolidat in vremea cruciatilor, acest zid reprezinta, in mare, copia zidului refacut de sultanul Soliman Magnificul in secolul al XVI-lea care impresioneaza azi pe orice vizitator al Ierusalimului.

La intrare pe Poarta Iafo se pot observa in partea stanga doua morminte musulmane pe care legenda le atribuie celor doi arhitecti executati de Soliman pentru ca nu au prelungit zidul spre a inconjura si muntele Sion. Zidul lui Soliman are un perimetru de circa 3 km, inaltime de 13 metri si e prevazut cu 34 de turnulete.

Iosif Flaviu aminteste ca deasupra zidurilor se inaltau turnuri avand 20 de coti latime si inaltime, cu forma patrata si masiva. Asa putem intelege de ce turnul Hippicus era atat de impresionant. Acelasi istoric ne da si numarul turnurilor: primul zid avea 60 de turnuri, al doilea 14 turnuri, iar cel de-al treilea 90 de turnuri cu o distanta de 200 de coti intre ele. Zidul care inconjoara azi cetatea Ierusalimului are opt porti, dintre care una, Poarta de Aur, a fost complet zidita de turci in anul 1530, reprezentand pentru musulmani Poarta Judecatii Universale. In forma actuala a fost construita de bizantini in secolul al VII-lea pastrand si elemente irodiene pe langa boltile bizantine. Se crede ca pe locul portii se gasea, in vremea lui Irod, Poarta Suzei. In anul 810 a fost inchisa lasandu-se doar o mica deschizatura. Cruciatii o deschideau de doua ori pe an: o data la Ziua Crucii si a doua oara in Duminica Floriilor.

In cosmopolitismul modern al cetatii, simbolul musulman al Judecatii Universale, reprezentat prin Poarta de Aur, a inceput sa se regaseasca in noile legende evreiesti si crestine ce prind contur in imaginatia ghizilor dornici de a gasi senzationalul cu orice pret. Urcand de la Poarta de Aur spre nord gasim Poarta Sfantului Stefan, cunoscuta si sub alte doua denumiri: Poarta Leilor sau a Oilor. In fata portii se afla targul de oi de unde se cumparau pentru jertfele de la templu, erau spalate, dupa ritual, in scaldatoarea care se gasea in apropiere si apoi erau duse la templu spre jertfire.

Numele de Poarta Leilor il are din vremea ocupatiei otomane cand Soliman reconstruieste zidul si porunceste sa se sculpteze pe aceasta poarta patru lei grupati cate doi, fata in fata. Legenda musulmana explica aceasta aparitie sculpturala printr-un vis pe care l-ar fi avut sultanul care ar fi vazut doi lei ce-l amenintau ca-l sfasie daca nu construieste Zidurile Ierusalimului.

Arabii o mai numesc Bab Sitti Maryam - Poarta Stapanei noastre Maria, deoarece este in apropierea locului pe care traditia il atribuie casei parintilor Maicii Domnului, astazi biserica Sfanta Ana.

Crestinii i-au atribuit numele Sfantului Stefan in amintirea primului martir crestin despre care Sf. Luca scrie: "L-au tarat afara din cetate si l-au ucis cu pietre".

in partea de rasarit a zidului nordic gasim Poarta lui Irod numita astfel datorita apropierii de fortareata Antonia considerata a fi fost palatul lui Irod. Datorita decoratiilor florale sapate in piatra arabii o mai numesc Bab ez Zahira, adica poarta florilor. in apropierea acestei porti au reusit cruciatii sa faca o bresa in zidul cetatii prin care au patruns in cetate, tabara lor fiind asezata la mica distanta de aceasta poarta, pe locul in care se afla astazi valorosul muzeu Rockefeller.

Tot in aceasta parte nordica se afla impunatoarea Poarta a Damascului ce face legatura cu drumul Damascului. in traditia locala acestei porti ii revine onoarea de a primi personalitatile care doresc sa viziteze orasul vechi. Poarta a existat in acel loc cu mult inainte ca Soliman sa dea configuratia actuala zidului si portilor existente. Arheologii sustin ca poarta ar fi existat de pe vremea lui Irod Agrippa, dar numele initial s-a pierdut pentru posteritate.

Pe vremea imparatului Adrian poarta avea numele de Neapolis fiind compusa dintr-o poarta impunatoare si larga pe mijloc, flancata de alte doua mai mici. In secolul al IV-lea aceasta poarta a fost denumita de crestini Poarta Sfantului Stefan in amintirea primului martir crestin. Pe hartile cruciatilor poate fi vazut acest nume. Dupa a doua cucerire a Ierusalimului de catre musulmani in 1187, crestinii au numit Poarta Leilor si Poarta Sf. Stefan.

In secolele VII-VIII poarta a primit numele Bab al Amud sau Poarta Coloanei, nume pe care arabii il folosesc si azi. Numele provine din perioada lui Adrian, care a construit in apropierea acestei porti o coloana cu bustul sau ca imparat. Aceasta coloana este reprezentata si pe celebra mapa de la Madaba din secolul al VI-lea, la inceputul soselei Cardo Maximus, distrusa sau mutata in perioada cruciadelor. Numele de Poarta Damascului provine probabil din secolele XVII-XVIII si atesta inflorirea Damascului din acea perioada. Pana acum cativa ani in fata portii se deschidea o piata lunga, dar pentru a fi executate cercetarile arheologice s-a construit un pod peste vechea poarta inchizand-o dedesubt, iar piata a devenit un adevarat amfiteatru de unde turistii contempla frumusetea portii ca pe o posibila poarta a Raiului.

Spre nord-vest se afla o alta poarta a cetatii numita Poarta Noua datorita prezentei relativ noi in peisajul cetatii. La sfarsitul secolului al XIX-lea, cand pelerinajele francezilor au luat amploare, s-a construit impunatoarea cladire Notre Dame de Jerusalem spre folosul pelerinilor. Din motive practice, pentru a evita aglomeratia de la poarta Iafo, s-a deschis aceasta poarta din apropierea cladirii amintite. Incredintata, la inceput, de francezi calugarilor asumptionisti ea a devenit in prezent proprietatea Vaticanului.

Spre apus gasim vestita Poarta Iafo, una din principalele porti ale vechii cetati, pe care se poate intra atat pe jos, cat si cu masina. Masiva poarta a fost facuta de otomani in 1898, in onoarea regelui Wilhelm al II-lea al Prusiei. Numele portii provine de la orientarea ei spre vechiul port Iafo. Arabii o numesc Bab al Khalil, adica Poarta Prietenului sau a Hebronului, referindu-se la Avraam care a fost inmormantat la Hebron (Khalil), drumul unind, in directia opusa portului, Hebronul de Poarta Iafo. Pe hartile cruciatilor apare sub denumirea de Poarta lui David. Din 1948 a fost inchisa pana dupa razboiul de sase zile, timp in care a constituit frontiera dintre statul israelian si cel iordanian. Dupa reunificarea orasului din 1967 a fost redeschisa.

Spre nord-vest intalnim o alta poarta numita a Sionului, dupa muntele care se afla in apropierea portii sau ea mai e cunoscuta in istorie ca Poarta lui David, mormantul marelui rege aflandu-se si el in aceasta zona a cetatii, in care troneaza impunatoarea biserica a Adormirii Maicii Domnului si vechea casa romana care aminteste de Cina cea de Taina. Inscriptia de deasupra portii atesta ca a fost construita de Soliman Magnificul in anul 1541.

In partea de sud intalnim Poarta Magrebienilor sau a Marocanilor, care au intemeiat in apropierea ei un cartier marocan in secolul al XVI-lea. Poarta mai este cunoscuta in istorie ca Poarta Gunoaielor pentru ca in apropierea ei se formeaza groapa de gunoi a orasului ce se afunda in valea abrupta a Cedronului.

Ar fi fost important de descris aici frumusetea monumentelor ce fac din Ierusalimul vechi un oras sfant marturisind prin istoricitatea locurilor spatiul unei arheologii spirituale. Din nevoia de a pastra cursivitatea desfasurarilor istorice ne vom raporta la aceste locuri pe masura aparitiei lor istorice. Fiecare din cele patru cartiere ce compun azi Ierusalimul Vechi pastreaza in interiorul lor o multime de edificii importante ce amintesc de istoria poporului evreu la fel de mult cat despre crestini.sau musulmani.

Ierusalimul de Jos sau Orasul Nou impune, in antiteza cu cel Vechi, prin edificiile publice culturale si comerciale moderne, prin strazile largi si constructiile impunatoare ce dau, acestei parti de oras, aerul unei mari capitale. El se intinde in afara zidurilor de la sud-vest, spre nord si nord-est, cunoscand o crestere continua incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

De fapt aceasta crestere progresiva a populatiei in interiorul vechiului oras a determinat aparitia noilor cartiere construite in afara zidurilor. Primii care au intemeiat un astfel de cartier au fost evreii, nemultumiti de stramtul cartier din cetate. Astfel, in 1858 s-a construit primul cartier Mishkenot Sha'ananim in vestul vechii cetati, urmat la scurta vreme de cartierele Yemin Moshe si Nahalat Shivah in nord-vest. Cam in aceeasi perioada bisericile crestine au inceput sa-si construiasca pe langa diverse institutii de caritate si invatamant, o multime de hoteluri, in afara zidurilor, menite sa asigure cazarea pelerinilor ce incepeau sa vina din ce in ce mai mult la Ierusalim.

Noul oras s-a dezvoltat la inceput de-a lungul drumului ce duce spre portul Iafo. in primele cartiere evreiesti cladirile erau construite destul de compact, in primul rand din motive de securitate.

Cartierul Yemin Moshe era inconjurat de un adevarat zid si avea o poarta ce se inchidea in fiecare seara. in aceste prime cartiere locuitorii si-au construit casele dupa priceperea fiecaruia, lasand impresia unor locuinte sarace, lipsite de uniformitatea vreunui stil. Printre aceste case se disting locuintele mult mai pretentioase arhitectural ale celor bogati, ale filantropistilor care ajutau noile comunitati evreiesti din afara zidurilor. De fapt erau "linii" de case cu unul sau doua etaje, mult mai bine construite.

Un alt cartier, deosebit de important pana azi, s-a intemeiat in 1874, purtand numele Me'ah She'arim in care s-au asezat evreii piosi din orasul vechi si care a ramas central de referinta al evreilor ultra religiosi sau ortodocsi, cum mai sunt numiti.

La sfarsitul secolului al XlX-lea au inceput sa apara si alte cartiere, unele dintre ele ne-evreiesti (colonia Germana, colonia Greaca, Katamon etc), dar si noile cartiere evreiesti, mult mai moderne, facute dupa planurile occidentale, care rivalizeaza azi cu modernele constructii americane sau europene (Rehavyah, Bet ha Kcrem, Talpiyyot, Tzameret Habira etc).

in timpul mandatului englez, autoritatile au hotarat sa pastreze frumusetea si specificul istoric al Ierusalimului. De atunci s-a hotarat ca toate zidurile exterioare sa fie construite din piatra alba dupa modelul zidurilor vechiului oras, dandu-i o armonie cu totul speciala.

Noua configuratie a orasului a impus un amplu proiect de modernizare si constructie a strazilor, atat a celor principale, cat si a celor de legatura intre marile cartiere ce s-au format. Dupa proclamarea statului Israel, Ierusalimul a intrat intr-o perioada de reconstructie provocata de Razboiul de Independenta, primirea de noi imigranti si pregatirea noii linii de demarcatie intre Israel si Iordan. Cladirile in jurul carora se desfasura intreaga activitate legislativa, administrativa, culturala si invatatoreasca au ramas pana in zilele noastre piesele de rezistenta: Knesset-ul sau Parlamentul israelian, Campusul Universitatii Ebraice si Muzeul Israel. intreaga zona a fost integrata cu succes in planul general al capitalei. Acest adevarat complex este situat intre alte cartiere din est si noile suburbii rezidentiale la vest si sud-vest (Kiryat Moshe, Bet-ha-Kerem, Bayit va-Gan, Kiryat ha Yovel etc). Demn de remarcat ramane importantul centra medical Hadassah situat in aceasta parte.

Dupa razboiul de sase zile orasul a fost reintregit, au reinceput sapaturile arheologice la "Zidul Plangerii", au fost renovate atat biserica Sfantului Mormant, cat si cartierul evreiesc din orasul vechi. in aceasta perioada s-a interzis construirea de case in orasul vechi din dorinta de a pastra numeroasele locuri sacre ale celor trei religii monoteiste.

O problema prioritara a constituit-o reamenajarea si sistematizarea soselelor prin si in jurul Ierusalimului. Frumusetea actuala a soselelor si eficienta lor pentru trafic se datoreaza in primul rand acelui inceput. In urma conceptiei administrative multe din cladirile ministeriale au fost distribuite in diferite parti ale orasului, chiar si in Ierusalimulde est, din nevoia de securitate si control a tuturor zonelor orasului.

Universitatea Ebraica si-a mutat sediul central pe muntele Scopus, unde se afla si azi, ramanand in spatiul din apropierea Knesset-ului, un campus impresionant numit Ghivat-Ram care include azi si Biblioteca Nationala. in aceasta perioada iau amploare alte institutii de invatamant de la bine cunoscutele scoli evreiesti - yesivot-urile - pana la importante institute crestine de teologie ca L'Ecole Biblique sau Institutul Ratisbone plasate in diferite parti ale orasului.

O multime de investitori de stat si particulari incep sa investeasca in construirea de hoteluri pentru turisti si pelerini.

in sud-vest continua sa se dezvolte cartierul Kiryat Yovel, dar apar si alte cartiere rezidentiale noi cuprinzand cartierele Ramoth Eshwolsi cartierul francez. in apropiere de Muntele Scopus incepe sa se dezvolte un alt frumos cartier Tzameret Habira. De fapt orasul nou s-a dezvoltat mai mult in directiile nord, vest si sud. Politica de constructie arhitecturala a mers pe linia pastrarii frumusetii constructiilor antice in care modernul a incercat sa-si faca loc in mod firesc. Interesant de remarcat ramane strategia de constructie a noilor cartiere evreiesti in jurul celor arabe pentru a stavili o eventuala dezvoltare a celor din urma. Populatia totala a Ierusalimului este de circa 420.000 de locuitori dintre care 300.000 de evrei, 100.000 de arabi musulmani si 20.000 de crestini. Extinderea considerabila a orasului se datoreaza nu doar dezvoltarii, ci si includerii in perimetrul sau, ca si cartiere, a vechilor asezari din jur: Betania, Ghetsimani, Betfaghe, Ein-Karem etc.

Pana la Hristos, Ierusalimul era capitala monoteismului iudaic, singurul popor care credea in adevaratul Dumnezeu. Dupa invierea Domnului si mai ales dupa ocuparea Locurilor Sfinte de catre arabi, Ierusalimul devine capitala monoteismului mondial-iudaic, crestin si musulman.

Cu toate acestea Ierusalimul a ramas un oras sfant pentru crestini. El este locul sfant care face sa vibreze inima curata a fiecarui pelerin, danuu-i imaginea Universului si a Centrului lumii. Mesajul sau este etern ca si Dumnezeu si actual ca si noi, pentru ca de aici a inceput istoria mantuirii noastre. El ne cheama pe toti la sfintenie si indumnezeire si - daca ai credinta vie in Hristos - in Ierusalim te simti inaltat si transfigurat.

Aici sufletul si inima depasesc modul firesc al vietii, pentru ca orice monument, orice piatra sau inscriptie iti graiesc limba iubirii infinite a lui Dumnezeu care isi jertfeste Fiul Sau pentru fericirea noastra.

Ierusalimul a devenit, din motive diferite, centrul geografiei sacre, atat pentru evrei, cat si pentru crestini sau musulmani. in nici un alt oras al lumii istoria nu e atat de ancorata in prezent. Aici pelerinul face experienta unei istorii sfinte in care geografia sacra se integreaza intr-un drum inifiatic si provocator spre imparatia lui Dumnezeu.

Parintele Cristian Munteanu

 

.

11 Septembrie 2008

Vizualizari: 12313

Voteaza:

Ierusalimul istoric 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE