Singuratatea

Singuratatea Mareste imaginea.

In prezent, singuratatea este pe culmi. Lumea in care se misca omul, il ajuta sa ia chipul singuratatii. La serviciu este nevoit sa lucreze in cubiculum (patru pereti demontabili) in fata unui calculator, lipsit de prezenta altor oameni. Daca nu s-a ajuns la implementarea peretilor demontabili, omul prezent in birou se multumeste sa taca, sa nu mai faca complimente colegelor, pe motiv ca poate fi interpretat ca hartuire sexuala. Iar aceasta hartuire este pedepsita de Regulamentul Intern cu incetarea contractului individual de munca. Asa ca lucreaza printre straini.

Este nevoit sa lucreze cat mai mult din zi, suficient sa nu-si vada aproape niciodata vecinii. Nu se revolta impotriva programului de lucru pentru ca isi aminteste ca siguranta zilei de maine este data de cat trudeste astazi. Asa ca locuieste printre straini.

Munca pe care o depune este stresanta si istovitoare, nu-si permite sa le raspunda parintilor la telefon. Sambata si duminica, nu are timp sa comunice cu ei sau cei dragi, pentru ca trebuie sa participe la diverse instruiri, actiuni menite sa construiasca echipe performante in compania din care face parte. In realitate, compania nu da doi bani pe calitatea sa de persoana unica, o intereseaza doar acea parte din ea care ii poate servi scopurile. Si asa ajunge sa fie un orfan.

Daca vorbim de omul pensionat, trebuie sa spunem ca nici acesta nu este ferit de singuratate. Prefera sa nu deschida usa. Si asta pentru ca intalnind la tot pasul primejdii si amenintari, ramane lipsit de increderea in oameni si prefera sa nu mai comunice cu ei. Ceea ce a prezis Sfantul Cosma Etolianul "ca va veni un timp in care omul va trebui sa calatoreasca vreme de cateva zile, spre a putea intalni un alt om, pe care sa-l poata imbratisa ca pe un frate”, deja se intampla.

Singuratatea pe care am mentionat-o nu este tot una cu cea a pustnicilor. Vietuitorii din pustie, chiar daca au trait zeci de ani fara sa vada oameni, nu au fost singuri, caci Dumnezeu a fost cu ei si acestia cu El. Din afara, singuratatea celor din pustie este identica in ochii multora, cu cea din lume. Dar nu este asa. Daca singuratatea inseamna sa fii cu oameni si totusi sa te simti singur, singuratatea pustnicilor este starea de a fi singuri, lipsiti de semeni in jur, dar fara a se simti singuri.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune ca “nu trebuie sa ne temem atunci cand suntem lipsiti de oameni, caci nu suntem singuri. Singur este cel care nu stie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toti oamenii prieteni. Unul ca acesta si intr-o tovarasie cat se poate de numeroasa va spune, cum spun si acum unii: "Ma plictisesc! Nu stiu ce sa mai fac. Toate ma plictisesc cumplit". Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenusa fara foc”.

Sfintii Parinti ne indeamna ca atunci cand nu avem nimic care sa ne impinga inainte sau inapoi, adica ceva de facut, sa stam cu noi insine. Vom vedea ca nu putem sta mai mult de cateva minute, ne vom plictisi de noi insine. Este o descoperire dramatica. Este semnul ca avem un suflet gol de Dumnezeu.

Adrian Cocosila

02 Aprilie 2012

Vizualizari: 13771

Voteaza:

Singuratatea 5.00 / 5 din 1 voturi. 16 review utilizatori.

Comentarii (16)

  • Florentina-Loredana DalianPostat la 2011-01-21 14:57

    Astăzi oamenii şi-au pierdut sentimentele zâmbesc cu două puncte şi o paranteză rotundă închisă se îmbrăţişează cu un D de la „dacă” Nu se mai sărută cu gura ci cu o steluţă şi râd tot cu două puncte urmate de două paranteze rotunde închise Astăzi oamenii nu mai dansează fac strip-tease „to strip” înseamnă a arunca una câte una – Aşa îşi aruncă oamenii trăirile la coş - poţi să-i zici şi recycle bin Trăiri reciclate second hand e plină lumea de ele Astăzi oamenii nu mai mor pentru o idee astăzi oamenii mor de singurătate nu se mai îmbolnăvesc de iubire ci de lipsa ei se duc la doctor se caută Bieţii doctori ridică din umeri a neputinţă şi-ar arunca diplomele dar nu se-ndură şi-atunci îi clasează la boli fără leac Chiar preoţii par a nu mai avea putere Ne-am rătăcit, Doamne... (septembrie, 2008)

  • elisabeta dinicaPostat la 2010-10-02 08:48

    Toti avem momente de singuratate.Ne simtim parasiti de toata lumea si la randul nostru -ne indepartam de oameni. Tot datorita comportamentului nostru,il indepartam pe Dumnezeu de noi si apoi iar cadem in genunchi si ii cerem iertare pentru ca "nimic nu este mai schimbatoare ca firea omului".Numai ca, precum este porunca Mantuitorului:"de cate ori cazi ridica-te" asa trebuie sa ne straduim a proceda. Ar trebui sa avem dragoste si iar dragoste numai ca bunatatea noastra dispare incet,incet,pe zi ce trece neavand cui sa o daruiesti sau mai bine zis faptului ca-oamenii fiind suspiciosi,te catalogheaza ca avand un interes si primind mereu cate o replica dura incepi sa te distantezi usor,usor.

  • Colt Flaviu Postat la 2010-10-01 22:38

    scuze dar in suntem pe un site al credintei, cum poti sa spui ca suntem singuri cand Dumnezeu este cu noi?doar daca nu esti sigur ca Dumnezeu este cu tine poti spune ca esti singur

  • Alexandru Cosciug Postat la 2010-10-01 21:00

    Îndrăznesc şi eu să mai adaug comentariului anterior şi două strofe din poezia "Pervertirea lui Adam", inclusă în volumul de poezii "Armonii divine modificate genetic - De la cuvântul lui Dumnezeu la cuvântul omului", apărut în decembrie 2009. "Adam, sfidând Stăpânul, cu spatele s-a-ntors, Cu trei zaruri în mână şi-n gând c-un chip frumos, La gene bate toba, o Evă să creeze Şi-o genă fastuasă pe-al ei chip să brodeze. Cu chipu-n gând, organic, căci n-are suflu-n coastă, Şi, nevrând s-o creeze pentru-a o avea nevastă, Nu vrea să se distreze, ci Lui să-i dovedească Că lumea lui-i mai bună decât ceea cerească."

  • Alexandru Cosciug Postat la 2010-10-01 20:53

    “E ciudat că sunt nevoit să tac lângă oamenii care trăiesc alături de mine şi vorbesc numai cu cei care sunt departe de mine în timp şi spaţiu, care mă vor auzi”, spunea Lev Tolstoi, către sfârşitul vieţii, în jurnalul său “Despre Dumnezeu şi om”. O fi ciudat că noi am ajuns să vorbim cu sau prin intermediul "duhului fiarelor" (comunicaţiile electronice realizate pe suport electromagnetic de unde invizibile prin transmisiile prin sateliţi? Mai vorbeşte cineva cu adevărat despre sau cu Dumnezeu, acum când lumea a înnebunit cu tot felul de teorii apocaliptice (vezi conceptul Maya), de extratereştrii (vezi opinia lui Stephen hawking, dar şi acceptul declarat al Vaticanului), de ipoteze ale Genezei (vezi noua teorie a confruntării universurilor paralele, care contrazice ipoteza big-bang) şi cu tot felul de fantasme ale raţiunii umane pure, care caută cu încăpăţânare "particula lui Dumnezeu" în golul informaţional al materiei fizice? "Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaşte Şi vremea încearcă în zadar Din goluri a se naşte" Luceafărul - Eminescu, un adevărat poem profetic. Acum construim cu bună ştiinţă un adevărat Turn Babel în deşertul spiritual al omenirii moderne!

  • Tudor StefanPostat la 2010-10-01 16:30

    Din păcate, însingurarea se manifestă şi la copii. Pentru a fi pregătit pentru o lume informaţională, copii primesc un calculator. Din acest moment universul virtual rxplodează acaparând timpul liber şi uneori nu numai, copii devenind dependenţi de ecranul luminos care-i satisface orice curiozitate. Mi s-a întâmplat să fiu în legătură prin intermediul camerei conectate la internet cu cineva cu care şi "discutam" pe messinger. La un moment dat postează o figurină din aceea care se prăpădeşte de râs semn că a înţeles gluma făcută. Şi mă uitam la imaginea ei transmisă de camera de luat vederi şi nu înţelegeam. Nici măcar nu a zâmbit faţa era încordată, atitudinea tensionată de parcă nu ar fi fost nimic mai greu pe lume decât să apeşi câteva butoane... Avem pictograme pentru a reflecta până şi emoţii virtuale! Măcar la cumpărături să mai ieşim din când în când dar, de când cu schopingul on-line... Să ne dea bunul Dumnezeu înţelepciunea de a un ne însingura prin existenţe virtuale. Deci, la sfârşit de săptămână să mergem la iarbă verde şi să jucăm un volei cu prietenii sau un fotbal sau, pur şi simplu să ne plimbăm în aer liber!

  • antuza Postat la 2010-09-30 22:57

    @Ana-Maria Lupu: A merge la manastire este o vocatie, altfel retragerea acolo devine un chin. De ce? Nu intotdeauna manastirea este ceea ce vede pelerinul cand merge in vizita doua-trei zile. Sunt manastiri (nu toate), unde se munceste pe branci (la munca fizica ma refer) zi-lumina, si unde abia mai ai timp sa-ti faci canonul, unde numai maicile batrane merg mai des la sujbe in timpul saptamanii, si unde ascultarea poate fi pentru unii foarte greu de dus, chiar daca e facuta in tacere ...

  • Postat la 2010-09-30 20:33

    Eu cred ca singuratatea este pana la urma o stare data de Dumnezeu pentru ca noi,cei rataciti in valurile lumii moderne, sa avem un moment de ragaz in care sa incercam sa-L gasim (sau sa-L regasim)pe Dumnezeu....

  • antuza Postat la 2010-09-30 19:47

    Cauza tuturor relelor care ne inconjoara este bineinteles indepartarea omului de Dumnezeu, care a dus in vremurile pe care le traim la o apostazie generalizata. Nu este asadar de mirare ca una dintre consecinte este singuratatea omului, si, din pacate, mai ales singuratatea crestinului, pentru ca se pare ca intoarcerea la credinta nu ne face intotdeauna mai buni ... Cele mai frecvente cazuri de singuratate sunt cele ale batranilor, ale bolnavilor terminali care nu au familii sau pe care familiile ii abandoneaza, ale copiilor „aruncati” in orfelinate, ale femeilor care-si cresc singure copiii, si ale femeilor care traiesc singure, pentru ca nu si-au gasit „jumatatea”. Daca am uitat vreo categorie va rog sa aduceti completari. Ce reflecta aceasta situatie? Aceste categorii de oameni sunt cele mai vulnerabile, si sunt cele care cer la cote maxime iubirea, atentia si ingrijirea pe care cei apropiati sunt datori sa le-o acorde, lucruri pe care omul de astazi in egoismul si in suficienta sa, nu mai este dispus sa le faca. Uitanad sa-L iubeasca pe Dumnezeu, omul uita sa-si iubeasca aproapele.

  • Ana-Maria LupuPostat la 2010-09-30 18:18

    sunt eu anormala pt ca imi doresc sa nu mai lucrez cu oamenii? lucrez cu publicul si m-am saturat.Imi vine sa plec la manastire si acolo sa raman,sa nu fiu obligata sa vorbesc,tacerea sa imi fie inteleasa. Singuratatea este un dar,este prilejul de a te intalni cu Dumnezeu si a-i acorda timpul tau. acasa ,seara ma simt ca in chilia mea,singura ,in tacere ,eu si gandurile mele catre Dumnezeu.

  • Stefanel Radu Postat la 2010-09-30 15:29

    Suntem singuri pentru ca ne-am intors treptat spatele catre Dumnezeu si, in mod implicit, ne-am intors spatele unul altuia. In articolul domnului Adrian Cocosila din 11 ianuarie 2009 intitulat "Stand cu spatele catre Dumnezeu" tot de pe acest website ni se descrie cum fenomenul intoarcerii spatelui catre Dumnezeu duce la moarte, initial o moarte duhovniceasca unde citez " omul nu simte pacatul si nici nu poate privi in sine". Intorsul spatelui catre Dumnezeu conduce la o stare de inertie in care dispozitia de a trai viata din plin (adica in frica adevarata de Dumnezeu) unde comuniunea cu aproapele este fireasca este redusa. Daca va uitati la fotografia din articolul pe care il citez veti putea vedea cat de insingurati apar cei care si-au intors spatele (catre Dumnezeu) - ei merg in aceeasi directie (spre moarte) dar sunt singuri desi parcurg calatoria spre pierzanie impreuna. Soluitia este prezentata in acelasi articol: "metanoia" - pocainta sau "intoarcerea capului" - evident spre Dumnezeu - restul (relatiile sanatoase dintre noi care elimina singuratatea) va veni de la sine. Multumim din nou pentru articol domnul Adrian Cocosila. Doamne ajuta! Stefanel Radu

  • Vasa NastaPostat la 2010-09-30 13:12

    Singuri sunt doar cei cu sufletul gol ca o scorbura, cei care sunt in continua comuniune cu bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului nostru Iisus Hristos au tot ce este frumos si placut Domnului alaturi de ei ! Amin. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu in toate zilele noastre ! Amin.

  • Elena BoangiuPostat la 2010-09-30 12:48

    Singuratatea nu e o boala e un fapt real al vietii noastre actuale.Eu nu prea am prieteni decat doi trei,am o familie draga,un sot si nu in ultimul rand Il am pe Bunul Dumnezeu cu mine in orice moment.Stiu ca sunt o mare pacatoasa dar stiu ca atunci cand curge o lacrima pe obraz Domnul imi alina sufletul.Singuri venim si singuri plecam.Avem nevoie de unii si de altii dar de cel mai mult avem nevoie de Tatal Nostru.Prietenul te asculta iti da o povata dar Domnul nu pleaca de langa tine cand esti necajit.Numai in singuratate vorbim cu Domnul.Doamne Ajuta la toata lumea.

  • Rodica MurariuPostat la 2010-09-30 11:45

    Singuratatea, atunci cand nu-L ai prieten pe Dumnezeu, este foarte grea, dar dramatica imi pare singuratatea batranilor- fara bani, bolnavi, parasiti de cei dragi din lipsa de timp-uitati de societate si lipsiti de recunostinta faptelor bune pe care le vor fi facand in viata, isi tarasc destinul uitati chiar de cei care urmeaza sa le ia locul- repetabila povara. Sa-L tinem aproape pe Dumnezeu si vom putea trece peste pustiul singuratatii!

  • elena popescuPostat la 2010-09-30 09:08

    Sfasietor de adevarat si trist,suntem singuri tot timpul,in orice moment al vietii noastre,singuri in doi,singuri cu gandurile si framantarile noastre,singuri si in clipa mortii...

  • DANIELA JILAVEANUPostat la 2010-09-30 08:56

    Foarte adevarat,dar in acelasi timp si foarte trist, Copii sunt lasati in voia sortii sau in cel mai bun caz pe la bunici sau rude,in timp ce parintii alearga dupa o bucata de piine.De aici cred ca pleaca toata drama ,cei mici nu mai sunt imbratisati ,ocrotiti,cum numai un parinte poate sa o faca.De aceea oamenii se comporta de parca nu ar mai avea sentimente si sunt niste robotei performanti

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun