Este indeobste cunoscut faptul ca omul este asaltat din toate partile de informatii, atat utile cat si si inutile, acesta avand frecventa de perceptie doar pentru ceea ce ii este de folos, spiritul de autoconservare filtrand cele primite. Se poate insa ca o informatie inutila, chiar nociva, sa intre fraudulos pe o frecventa cunoscuta si sa paraziteze omul, amortindu-i capacitatea de a intelege si a actiona.

Primul principiu este cel care incadreaza omul in cosmos, principiul socialului si al mantuirii omului prin si in lume, ne invata Biserica. Al doilea insa este drumul demonicului, al deturnarii, furtisagul si ascunderea luminii (cf. Pr.

Prof. Dumitru Staniloae, lume provine de la lat. "lumen", care inseamna "lumina") pentru ca, prin intuneric, hotul sa faca ce doreste.

Din cele mai vechi timpuri, au existat oameni care au avut rolul sa aduca stiri, informatii, sa analizeze situatii in mod obiectiv, pentru a oferi solutia omului detasat, neimplicat. Cu vremea, s-au institutionalizat astfel de grupuri de persoane, care trebuiau (si inca trebuie, spre surprinderea multora!) sa aiba pregatire intelectuala si etica morala, cel putin profesionala.

Ca exemplu graitor, deloc exagerat, este cazul soldatului (Pheidippides) care a alergat 42 km - de la Marathon la Atena - pentru a duce vestea victoriei impotriva persilor. Efortul a produs jertfa propriei vieti, ca o incununare a victoriei grecilor. Si ca sa nu para un lucru imposibil, sunt cunoscuti oameni (atat din presa bisericeasca, cat si din cea laica) ce isi jertfesc timpul, sanatatea, uneori si familia pentru a-si implini menirea. Pentru acestia se cuvine tot respectul.

Ca o parodiere a jurnalistului care lucreaza o viata intreaga pentru premiul Pulitzer (echivalentul in jurnalism al premiului Nobel in cercetare) a aparut omul-tabloid in toate manifestarile mediei. Acesta nu mai este urmasul soldatului atenian, jertfitor pentru ceilalti, ci epigonul batranelor lansatoare de zvonuri, lipsite de ocupatie si pregatire. Adevarul nu mai este promovat, ci extra-ordi-narul; iar daca extra-ordinarul nu exista, nicio problema: se inventeaza!

Piata media s-a umplut de multe astfel de exemplare, nefacand cinste celor autentici si coborand limbajul si informatia intr-o nefericita exprimare. Dupa cum am scris intr-un articol precedent, marea lipsa a democratiei este atat de libertina exprimare, incat un profesionist este inlocuit de un nestiutor care doar a fotografiat biblioteca pe care cunoscatorul a parcurs-o.

In partea a doua a sec. al XIX-lea, Titu Maiorescu, impreuna cu reprezentantii curentului literar Junimea, organizau discutii publice deschise, la care erau invitati toti doritorii de un "mai bine" cultural. Rostul intalnirilor era de a creste nivelul de cultura si de exprimare a poporului, fiind si o contra-oferta la lucrurile ieftine promovate de societate. Tabloidul, ca si concept, promoveaza tocmai aceste simplitati care doresc reducerea capacitatii de gandire a omului. Articolul, stirea, editorialul etc. nelucrate scutesc si cititorul de efort, dand o informatie ce nu mai trebuie digerata si care se sustrage discernamantului. Din viata practica insa, omul cu ochii lipiti de ecran, conectat direct cu retina de cablul tv. (sau "cablul" tabloidelor), se "ipohondrizeaza"; criza se acutizeaza mai ales dupa o stire "bomba", pe cand omul retras din fata acestor oferte priveste si traieste mult mai detasat si mai sanatos.

Motivele pentru care exista si functioneaza astfel de persoane sunt simple: banul si celebritatea. Desigur, daca autorii tabloidelor sunt intrebati de ce nu fac treburi mai serioase, raspund ca cititorul cere acest lucru. Cititorul insa se formeaza, hranindu-se intelectual cu informatia, care, daca este intoxicata, provoaca leziuni sinapselor neurale si luciditatii personale. Astfel, publicul nu exista ca un dat aprioric, ci se formeaza, dupa cum ar trebui sa se formeze, intelectual si moral, tanarul in scoala (afirmatie sustinuta si de Acad. Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane).

In presupusa grija fata de lume, ca un lup in piele de oaie, pseudo-jurnalistul (pentru a-i da locul care se cuvine celui adevarat) se foloseste intotdeauna de „marcile" de efect: Biserica, Armata, moralitate, populism etc. pentru a atrage atentia, daca prin propria valoare nu poate, intotdeauna el este suparat pe toti si certat cu toata lumea, neaducand dovezi, ci doar acuzatii. Daca ar fi sincera o astfel de persoana cu sine, ar face lucrurile in mod mai serios, ori, daca nu se poate, ar cere ajutor specializat. De aceea, socotim ca ar fi de mare folos ca oamenii sa primeasca aprobarea de a opina in media doar dupa un serios examen psihologic.

De exemplu, cu greutate se realizeaza o comunicare onesta din partea Bisericii cu o persoana, chiar si printr-o invitatie oficiala (comunicat de presa), daca glasurile clopotului (care este comunicatul de rugaciune fata de toti credinciosii), ale predicilor, nu pot chema la rugaciune. Deja clopotul are valoarea examenului psihologic de mai inainte; omul care nu-l trece, nu este demn sa se numeasca jurnalist. In adevar, se implineste apoftegma patericala ca demonul (si slujitorii devotati lui) nu suporta clopotul, cel ce "cheama pe cei vii, plange pe cei morti si alunga furtunile". Se dovedeste ca diavolul aude foarte bine si este deranjat de acest lucru.

Jurnalistul de vocatie cauta adevarul si promoveaza binele; ceilalti cauta senzationalul si se promoveaza pe ei insisi din lipsa de ocupatie ("daca n-ai de lucru, iti da diavolul!" ne avertizeaza Biserica) sau dorinta de castig facil. Ramane in grija lui Dumnezeu calea de a-i indrepta spre alte ocupatii potrivite, pentru ca astfel de persoane sa fie cu adevarat utile societatii.

Preot Ovidiu DINCA

Sursa: Baraganul Ortodox, august 2011

.

• Mai putina informatie - mai multa dezinformare
  Publicat in : Editoriale
• Televizorul ne instraineaza de Dumnezeu?
  Publicat in : Editoriale
• Atunci cand mass-media este un motor al viciului si al bolii
  Publicat in : Credinta