Uriasii

Mareste imaginea.

Uriasii au existat. Acest lucru este confirmat atat de Sfanta Scriptura, cat si de arheologi, care au descoperit unele oase umane uriase. Uriasii nu erau nici extraterestri, nici o combinatie intre ingerii cazuti si oameni, precum se afirma uneori. De asemenea, gresesc si aceia care spun ca uriasii nu ar fi existat deloc, ci ca ei sunt doar mituri si legende antice.

Uriasii nu erau acei oameni mai inalti decat ceilalti, ci un neam aparte, a carui origine ramane inca tainica. Astfel, in tratarea acestui subiect se cade sa venim cu multa smerenie, iar nu cu o iscodire vicleana a tainelor lui Dumnezeu, lipsita de folos si primejdioasa.

Uriasii din vechime, in Sfanta Scriptura

Uriasii sunt amintiti in prima carte a Sfintei Scripturi, unde gasim scris: "In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime" (Facerea 6, 4). Cine erau "fiii lui Dumnezeu" si cine erau "fiicele oamenilor" vom vedea mai jos.

Uriasii erau vestiti datorita vitejiei lor si iscusiti la razboi, insa si necinstitori de Dumnezeu, precum citim: "Cat este de mare templul lui Dumnezeu si cat de intins locul stapanirii Lui. Mare este si n-are sfarsit, inalt si nemasurat! Acolo au fost uriasii cei vestiti, inalti la statura si iscusiti in razboi. Nu pe acestia i-a ales Dumnezeu, nici calea stiinţei nu le-a dat; pierit-au, pentru ca n-au avut intelepciune; pierit-au prin nebunia lor" (Baruh 3, 24-28).

Cartea lui Enoh, apocrifa care vorbeste despre uriasi

Enoh este al saptelea patriarh, de la Adam, fiind fiul lui Iared. "Zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu" (Facere 4, 23-24). Enoh nu a cunoscut moartea trupeasca, urmand a veni iarasi pe pamant, impreuna cu Sfantul Prooroc Ilie, mai inainte de sfarsitul lumii.

"Cartea lui Enoh", scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica-aramaica, undeva in secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor biblice. Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care acesta le da fiului sau, Matusalem. Cartea aminteste si despre aparitia uriasilor pe pamant.

"Venise o vreme cand copiii oamenilor se inmultisera si in acele zile li se nascusera fiice frumoase si pline de gratie. Si ingerii, copiii cerului, le-au vazut si au poftit dupa ele, si si-au spus intre ei: "Veniti sa ne alegem femei dintre oameni si sa avem copii cu ele." Si Semiazaz, care era capetenia lor, le-a spus: "Eu ma tem ca voi nu veti consimti sa infaptuiti aceasta, si numai eu voi suferi pedeapsa unui mare pacat." Si ei toti i-au raspuns astfel: "Sa facem cu totii un juramant si sa ne legam cu totii cu blestem, ca nu vom parasi acest gand si ca vom faptui lucrul acesta." Apoi au jurat cu totii si s-au legat cu blestem de acesta. "Si erau cu totii doua sute care au coborat in zilele lui Iared, pe varful muntelui Hermon, si ei l-au numit muntele "Hermon", caci au jurat si s-au legat cu blestem pe acesta. Si toti si-au luat neveste, fiecare si-a ales cate una, si au inceput sa se impreuneze cu ele si sa traiasca cu ele, si acestia le-au invatat farmece si descantece, si culegerea radacinilor, le-au facut cunoscute plantele. Si ele au ramas grele, si au nascut uriasi a caror statura ajungea la trei sute de coti, care au inceput sa infulece toata agoniseala oamenilor. Si cand oamenii nu au mai putut sa-i sature, uriasii s-au intors impotriva lor ca sa-i manance. Si apoi au inceput sa porneasca dupa pasari, dupa dobitoace, dupa taratoare, dupa pesti, si sa-si sfasie carnea unul altuia, si sa bea sangele. Si atunci, pamantul i-a invinuit pe nelegiuiti."

"Fiii lui Dumnezeu" si "fiii oamenilor"

Pornind de cartea apocrifa pusa pe seama dreptului Enoh si de la cuvintele "fiii lui Dumnezeu", multi au inceput sa rataceasca in mintea lor, cugetand ca este vorba despre ingerii din cer, care, in urma impreunarii trupesti cu oamenii, au cazut, devenind diavoli.

Sfantul Ioan Gura de Aur previne aceasta ratacire, spunand clar ca "fiii lui Dumnezeu" nu sunt ingeri, ci oameni: "Unii spun ca nu-i vorba de oameni, ci de ingeri; pe acestia i-ar fi numit Scriptura "fii ai lui Dumnezeu". Mai intai, sa-mi arate ei in care loc din Scriptura ingerii au fost numiti "fii ai lui Dumnezeu"? Dar nu vor putea sa-mi arate. Oamenii, da, au fost numiti "fii ai lui Dumnezeu", dar ingerii, nu. Nicaieri in Scriptura ingerul nu-i numit fiu, nici fiu al lui Dumnezeu."

Acelora care spun ca acum au cazut o parte din ingerii cei buni, devenind diavoli, acelasi sfant parinte, le spune: "Unii spun ca "fiii lui Dumnezeu" au fost ingeri, care, pentru ca s-au pogorat spre a savarsi aceasta nelegiuita fapta, au pierdut vrednicia lor. Ei spun ca ingerii acum au cazut si ca aceasta e pricina caderii lor. Scriptura, insa, ne invata altfel, ca diavolul si ingerii lui si-au pierdut vrednicia lor inainte de crearea celui intai-zidit, pentru ca s-au gandit sa ajunga mai mari decat erau, precum se si spune: "Prin invidia diavolului a intrat moartea in lume" (Intelepciunea lui Solomon 2, 24). Daca n-ar fi cazut inainte de crearea omului, cum ar fi invidiat pe om, ca isi avea vrednicia lui? Ce motiv ar fi avut ingerul, care este netrupesc si incarcat de atata cinste, sa invidieze pe om, care este imbracat in trup?" N-ar fi, oare, curata nebunie sa spui ca ingerii s-au pogorat din cer ca sa se impreuneze cu femeile, ca firea aceea fara de trup s-a unit cu trupurile femeilor? Nu-i cu putinta ca firea aceea fara de trup sa aiba vreodata o astfel de pofta!"

"Fiii lui Dumnezeu" erau urmasii celor drepti, iar "fiii oamenilor" erau urmasii celor pacatosi, precum spune acelasi sfant parinte: "Este obiceiul Scripturii sa numeasca si pe oameni "fii ai lui Dumnezeu". Acestia se coborau din Set si din fiul sau, Enos, de aceea urmasii acestuia au fost numiti de dumnezeiasca Scriptura "fii ai lui Dumnezeu", pentru ca au mers pe urmele virtutii stramosilor lor, pe cand urmasii lui Cain si ai fiului acestuia au fost numiti de Scriptura "fii ai oamenilor".

Despre uriasii care au rezultat in urma apropierii lor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune doar atat: "Dupa parerea mea, dumnezeiasca Scriptura numeste aici uriasi pe oamenii puternici la trup. Din aceia, spune Scriptura, s-a inmultit neamul lor."

Potopul si disparitia uriasilor

Cuvantul folosit pentru a ii desemna pe uriasi, in originalul ebraic, este "nefilim". Acesta este un derivat al verbului "nafal", care inseamna "a cadea". Astfel, uriasii sunt "cei cazuti" sau "cei degenerati". Potrivit marturiei Sfintei Scripturi, uriasii au fost mari, atat in dimensiunile trupesti, cat si in pacatele savarsite.

Datorita uriasilor si pacatelor fara de numar pe care ajunsesera sa le faca oamenii, Dumnezeu a hotarat sa piara toti, prin potop, afara de dreptul Noe si de neamul sau, precum citim: "Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. Si a zis Domnul: "Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut." Noe insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu" (Facere 6, 4-8).

Uriasii au murit in urma potopului, precum citim si in alta parte: "Ca Tu esti Cel Care ai facut toate si toate le stapanesti. Doamne, drept esti, Cel care judeci pe cei care cu semetie si cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai inainte au facut strambatate, intre care si uriasi erau, care intru vitejie si intru indrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducand peste ei apa nemasurata" (III Macabei 2, 3-4).

Uriasii au existat insa si dupa potop

Uriasii au existat si dupa potop, probabil tot din aceeasi cauza, a inmultirii pacatelor si a decaderii oamenilor. Dupa potop insa, Dumnezeu a fagaduit omului ca nu va mai pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: "Nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca pamantul" (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.

Un neam de uriasi, amintit dupa potop, era cel al "refaimitilor", precum citim: "Numai Og, regele Vasanului, mai ramasese din Refaimi. Iata patul lui, pat de fier, si astazi este in Rabat-Amon: lung de noua coti si lat de patru coti, coti barbatesti" (Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri si jumatate, cu o latime de un metru si jumatate, nu putea fi decat al unui barbat urias.

In cartea "Facerea", neamul "refaimitilor" este amintit intre popoarele care locuiau in Canaan. Alaturi de acest neam de uriasi, in Canaan mai existau si alte neamuri de uriasi, precum neamul lui Anac, despre care citim: "Pamantul (din Canaan) pe care l-am strabatut noi, ca sa-l vedem, este un pamant care mananca pe cei ce locuiesc in el si tot poporul pe care l-am vazut acolo sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi si uriasi, pe fiii lui Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca niste lacuste si tot asa le paream si noi lor" (Numerii, 13, 33-34).

Unul dintre uriasii cei mai vestiti a fost Goliat, pe care l-a infrant viitorul rege David. Despre acest urias, gasim scris: "Atunci a iesit din tabara filistenilor un luptator cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statura de sase coti si o palma; pe cap avea coif de arama si era imbracat cu platosa in solzi; greutatea platosei lui cantarea cinci mii de sicli de arama; in picioare avea cizme cu tureci de arama si la umar purta un scut de arama; coada sulitei lui era ca sulul de la razboaiele de tesut, iar fierul sulitei era de sase sute sicli de fier" (I Regi 17, 4-7). Goliat avea aproximativ trei metri inaltime si o greutatea corporala de cel putin 250 de kilograme. Platosa avea peste saptezeci de kilograme, iar sulita avea aproape opt kilograme. Pe acesta l-a omorat David, care slujea lui Dumnezeu.

Cand poporul lui Israel a ocupat Canaanul, popoarele din aceasta regiune au fost distruse, de la mic si pana la mare, caci Domnul le-a dat in mana lor, precum citim: "Asculta, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca sa intri si sa cuprinzi popoare mai mari si mai puternice decat tine si cetati mari, cu ziduri pana la cer, precum si pe poporul cel mare, mult la numar si inalt la statura, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit, spunandu-se: Cine se va impotrivi fiilor lui Enac?" (Deuteronom 9:1-2). Cu siguranta, majoritatea uriasilor au pierit in acest moment, doar o parte dintre ei scapand in tarile din jur; urmele lor constituie astazi un subiect mult cercetat de antropologi.

Urme ale acestor uriasi au fost descoperite, de-a lungul vremii, in multe colturi ale lumii. Astfel, in anul 1911, in urma unor sapaturi efectuate in situl arheologic din Lovelock Cave, Nevada, au fost descoperite o serie de oase foarte mari, printre care si o mandibula umana enorma. Mai tarziu, in anul 1950, in timpul construirii unei autostrazi, in sud-estul Turciei, pe valea raului Eufrat, au fost descoperite cateva morminte antice, cu oase umane foarte mari, printre care si un femur lung de un metru si douazeci de centimetri; intregul schelet ar fi avut patru metri si jumatate. In cadrul Muzeului National din Bagdad, Iraq, sunt expuse cateva topoare imense, lungi de aproape patru metri si grele de peste o suta de kilograme. Acestea, putand fi folosite doar ca niste topoare normale, aveau nevoie sa fie manuite de niste oameni uriasi.

Uriasii din zilele noastre. Cazuri de gigantism.

Uriasii au disparut cu mult timp in urma. Oamenii foarte mari de astazi nu sunt asemenea uriasilor de demult, care ajungeau la niste dimensiuni enorme prin insasi gena lor, iar nu in urma unor boli. Astazi, cei care cresc enorm, sunt cazuri nefericite, ei suferind de boli precum gigantismul sau acromegalia. In cazul acestora, glanda pituitara perturba secretia hormonilor de crestere, ducand la o dezvoltare fizica anormala.

Majoritatea celor care sufera de gigantism prezinta afectiuni neurologice, musculare si scheletice. Cel mai adesea, acestia nu ajung pana la varsta de 40 de ani. Robert Pershing Wadlow, nascut in ziua de 22 februarie 1918, in localitatea Alton, Illinois, si mort in ziua de 15 iulie 1940, la varsta de 22 de ani, a avut o inaltime de 2.72 metri si o greutate de aproximativ 200 de kilograme. Suferind de gigantism, el nu poate fi numit urias, chiar daca a fost numit de presa drept cel mai inalt om din lume.

Uriasii din vechime au ajuns astfel in urma pacatelor, fiind prin fire uriasi, iar pentru ca "n-au avut intelepciune, au pierit prin nebunia lor" (Baruh 3, 28). La randul lor, oamenii "uriasi" ai zilelor noastre au ajuns astfel in urma unui dezechilibru hormonal, iar nu prin firea lor, dovada stand numeroasele efecte secundare de slabanogire si neputinta ale acestora, care nu erau prezente in cazul uriasilor din vechime, care erau razboinici.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

• Necesitatea prezentei Sfintei Traditii alaturi de Sfanta Scriptura
  Publicat in : Revelatia
• Sensul cuvantului "credincios" in Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Dogma

Publica un articol

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine:

Comentarii (9)

• Tudor StefanPostat la 2013-07-10 00:57

  Daca acceptam ideea ca ar fi adevar intr-o scriere apocrifa ar insemna ca poate exista adevar in orice scriere apocrifa si, deci, nu mai conteaza daca o scriere este sau nu apocrifa. Trecand totusi de acest blocaj logic existenta uriasilor este incontestabila pentru ca au fost gasite scheletele acestora si, culmea, nu aveau picioarele rupte de propria greutate asa cum nici dinozaurii nu se prabuseau sub propria greutate. Prezenta lor este totusi tulburatoare si propun sa ne rugam bunului Dumnezeu sa pogoare asupra noastra duhul adevarului deoarece lumea in care traim a reusit sa amestece adevarul cu minciuna atat de bine incat nu mai stii care este calea cea dreapta. Cred Doamne ajuta necredintei mele!

• Nicolae VintilaPostat la 2012-09-01 15:52

  Sunt puţini cei care acordă credit perspectivei pe care Philon o propune asupra caracterului alegoric al Scripturii. Vorbesc aici despre Biblia ebraică, pe care ar fi avut-o alexandrinul la dispoziţie, indiferent de faptul că unii istorici pretind că nu cunoştea limba în care fusese redactată Sfânta Scriptură. Eu nu pot să-mi imaginez că Philon, evreu fiind, ar fi avut îndrăzneala de a face Comentarii asupra Torei de la înălţimea Academiei, fără să cunoască limba Bibliei şi a propriului lui popor. Nu putea fi în nici un caz astfel, delaţiunea fiind introdusă în vederea discreditării filosofului şi implicit a indexării concepţiei lui despre semnificaţia şi rolul pe care Biblia l-ar fi avut în relaţie cu sistemele materialiste de gândire lansate şi consolidate prin excelenţă de către autorităţile intelectual-ştiinţifice evreieşti, care au făcut şi care fac o tristă carieră până în ziua de azi. Oricine ar fi avut mai apoi posibilitatea de a afirma că, socotind relatarea lui Moise drept o alegorie, acest exerciţiu s-ar fi datorat nu unor idei filosofice ferme şi demne de toată încrederea, ci faptului că Philon nu înţelegea ceea ce interpreta; că filosofia este bună şi frumoasă dar ea nu are nici o legătură cu un text religios de o asemenea anvergură. Aceiaşi critici ai ideilor, în general mari cunoscători ai hermetismului, se făceau că nu-şi mai amintesc că Hermes însuşi afirmase: Tatius: O, Tată, dacă aici, pe Pământ, NIMIC NU ESTE REAL, cum poate fi trăită viaţa cu Înţelepciune? Trismegistus: Fii Religios, fiule; RELIGIA ESTE FILOSOFIE ÎNALTĂ; FĂRĂ FILOSOFIE NU EXISTĂ RELIGIE ÎNALTĂ. [...] Aceasta este Religia, iar prin mijlocirea ei cunoaştem unde este şi ce este Adevărul. CUNOAŞTEREA ÎNTĂREŞTE RELIGIA. Căci o dată ce Sufletul, întemniţat în Trup, s-a ridicat până la perceperea Binelui autentic şi a Adevărului, el nu mai poate să cadă din nou. Puterea dragostei şi ignorarea tuturor lucrurilor rele împiedică Sufletul care-şi cunoaşte Făuritorul să se desprindă de Bine. Acesta, fiule, este ţelul Religiei; [...]. Aceasta este singura cale care duce la Adevăr, PE CARE AU PĂŞIT STRĂBUNII NOŞTRI ŞI PRIN CARE EI AU AJUNS SĂ DOBÂNDEASCĂ BINELE. (Corpus Hermeticum - Fragmente din cartea lui Hermes către fiul său Tatius, I) Comparând definiţiile expuse de hermetism cu cele care stau la baza concepţiei creştine, formulate de Pavel, nu se poate observa, oare, că ele coincid până într-atât încât s-ar putea zice că ambii au stat la picioarele învăţăturilor lui Gamaliel de la care au primit seminţele învăţăturii care nega toate principiile Mişnei, Ghemarei etc. şi implicit ale Talmudului de mai târziu, care învăţa pe evrei că ceva-ceva tot trebuia să fie real din moment ce era de dorit şi putea fi însuşit mai lesne sau mai greu? Evr.11;1-3: Şi Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite (nu cumva tocmai Binele este acelea?, n.p.), O PUTERNICĂ ÎNCREDINŢARE DESPRE LUCRURILE CARE NU SE VĂD (sunt oare reale nevăzutele?, n.p.). Pentru că prin aceasta, CEI DIN VECHIME au dat buna lor Mărturie. Prin Credinţă pricepem că Lumea a fost făcută PRIN Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că TOT CE SE VEDE N-A FOST FĂCUT DIN LUCRURI CARE SE VĂD. Nevoia de a îndepărta sursele de Cunoaştere unele de altele a stat însă la baza alchimiilor evreieşti care nu puteau accepta alegaţiile pe care le puteau stabili celelalte concepţii fie ele filosofice fie religioase. De aceea Biserica Creştină intens iudaizată a ales să respingă exact ceea ce i-ar fi sărit în ajutor: atât pe anticii greci, măcar că ei depuseseră o bună mărturie, pe gnostici şi in corpore toate celelalte depozite de mituri şi religii, astfel încât prin dezbinarea acestora să poată fi mai uşor controlate şi făcute să cadă în plan secund, ba chiar să fie cu toate relaţionate numai cu Tora, prin aceea că evreii colindaseră prin vremuri şi Egiptul hermetic şi Persia Avestei, extrăgând de acolo o bună parte din doctrină, măcar că prin aceasta mărturiseau că Biblia pe care o purtau nu provenea de la Yahwe, ci de la Faraon (Par’oh), de la Rabi Hammu şi de la chaldeeni (sau haldeii Madianului lui Moise, care nu fu evreu nici măcar pentru că se tăiase împrejur, cum nu fură nici David şi nici Solomon, urmaşii lui Bohaz ben Elimelec, moabitul; Stâlpul synagogii). Este însă foarte adevărat că de la greci şi de la hinduşi rabinii cei mari n-au prea găsit motive să facă împrumuturi, pentru că ambele curente filosofice le-ar fi dat peste cap toată spoiala de cultură prin care deveniseră ceea ce nu fuseseră înainte. A fost însă suficient ca experţii Iùdei să clasifice aceste concepţii ca fiind idolatre ca prin aceasta să se asigure că oricine le-ar fi cercetat ar fi fost în pericol de a se fi descalificat şi de aceea toţi cei care s-ar fi dorit înălţaţi pe treptele Slavei oamenilor s-au ferit să le studieze altundeva decât în cercuri restrânse sau în particular cu mare fereală, pândiţi fiind de primejdia de a fi descoperiţi ca eretici şi rapid declasaţi. De aceea s-a dezvoltat de-a lungul timpului o formidabilă structură ocultă care a făcut cealaltă greşeală conceptuală gravă: a ales să studieze preferenţial, ba chiar exclusiv pe alocuri, doar scrierile cu caracter ezoteric (şi de aceea hermetismul este socotit esenţial de asumat în lojile masonice – pentru că nu a dat naştere nici vreunei religii şi nici vreunei filosofii; pe care nici nu le unifică, nici nu le dezbină). Acest mod de a trata o problemă capitală, căci Cunoaşterea Adevărului era strâns legată de aportul pe care îl aduceau toate religiile lumii la cea creştină precum şi de ajutorul fundamental al filosofiei anticilor (Rom.12;16), a permis mai târziu unuia de teapa evreului Rosenberg să rescrie Evanghelia şi s-o aşeze la baza arianismului celuilalt evreu, Schicklgruber Adolf prin care să aducă creştinismul în pragul dezastrului. Toţi cei care au depus munca aceasta de subminare a Credinţei, înlocuind-o cu ştiinţa (numită curvă în Scriptură), trebuie socotiţi în numărul Uriaşilor. Pentru că sunt recunoscuţi ca mărimi în toate domeniile şi prin teoriile lor au ajuns în situaţia de a primi închinare din partea tuturor celor care vor să parvină, ca nişte adevăraţi idoli; chipurile lor sunt fie pictate, fie sculptate oriunde acest lucru găseşte o oarecare însemnătate. Visul lui Nebucadneţar (Cartea lui Daniel are în prim plan Uriaşul cu picioare de lut, care reprezintă simbolul materialismului), ne relatează tocmai despre soarta pe care o vor avea toţi Idolii - asemenea Uriaşului - studiaţi acum în şcoli, licee şi facultăţi în detrimentul Cunoaşterii lui Dumnezeu. Căci acel Uriaş Mort precum materia din care fusese făcut, a fost doborât într-o viziune (deci simbolic, nu real) de Piatra din capul unghiului clădirii, care este Isus Hristos, clădirea fiind asimilabilă piramidei lui Keops (Esop K), căreia îi lipseşte ultima asiză – vârful – cea care este, în viziunea cercetătorilor, depozitul religios (şi nicidecum ştiinţific) al întregii omeniri. Acea piatră care lipseşte anume din încheietura clădirii (Bibliei), precum toate lucrurile care nu se văd dar sunt făcute PRIN Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie s-o restaurăm noi, prin Descoperirea Adevărului în numele Credinţei în Hristos Isus, pentru că prin noi trebuie să se împlinească profeţia lui Daniel, despre care AMINteşte şi Mântuitorul. Nu există altcineva. Căci Piramida (devenită între timp un simbol absurd al organizaţiilor masonice, unde piatra din capul unghiului a fost înlocuită de Ochiul Atoatevăzător; Eliberatorul cu Asupritorul) dispune, între altele, şi de o cameră a Mormântului Gol, care a fost descoperită prin prăvălirea pietrei de la intrare, element fundamental al Credinţei creştine. Nimeni nu ştie cu adevărat ce filosofie sau ce religie a/au stat la baza ridicării acelei construcţii imposibil de replicat şi nici cine a fost Marele Arhitect (calfele şi zidarii lui) care a înălţat-o în malul Nil-ului (nil = nimic, lb. lat.), spre pustie. Aşa că lăsaţi la o parte ideea că uriaşii au existat aievea şi că ei aveau 2,5...3 m înălţime (sunt opinii care susţin că aveau 6 metri, greutatea lor neputând fi susţinută pe picioare) şi şi-au luat dintre fiicele oamenilor pe acelea pe care şi le-au ales, pentru că, vă asigur de asta, n-ar fi putut avea cu ele copii, decât dacă erau la fel de uriaşe. Dacă veţi asimila însă împreunarea Uriaş-femeie, uneia dintre ştiinţă şi filosofie, atunci naşterile din Uriaşi ar reprezenta Cărţi sau manuale, care ar fi cu adevărat cópii-le despre care vorbeşte Geneza, în funcţie de tiraj. „Oamenii cu nume” ar trebuia astfel consideraţi urmaşii Uriaşilor, adică tocmai cei care ne strivesc actualmente cu materialismul gândirii lor. Potopul pentru aceştia s-a produs: doreau să-şi facă un nume ca să nu fie împrăştiaţi pe toată faţa pământului. Şi, astăzi, îl au.

• olteanu ionPostat la 2012-09-01 01:41

  Daca adaugam ver 1 din cap 6 gen vedem ca fii lui Dumnezeu sau unit cu fetele Oamenilor prin urmare la ver 4 daca ne uitam atenti cine sunt uriasi asta stabiliti voi nu stiu cati acum sa vedem cine sunt fii lui Dumnezeu TRECEM LA Iov 2 cu 1 aici primesti raspunsul goncluzia finala produsul pe care lau conceput fii lui Dumnezeu rezulta uriasi.

• ghita doruPostat la 2012-08-31 12:26

  ce ma face sa cred ca si-n egiptul antic a existat un faraon de origine uriasa, este vorba de un faraon a carui adn nu este identic cu cel majoritar uman.

• Razvan Andrei AlexandruPostat la 2012-08-31 10:30

  Avem si acuma uriasi cum sa nu avem :).Ia uite-i:Uriasi in betii,Uriasi in desfranari,Uriasi in batai,Uriasi in hotii,Uriasii in omoruri,Urasii in sodomie,Urasii in perversiuni....Mai urmeaza potopul.

• a pPostat la 2012-08-31 09:52

  Doamne ajuta ! Am ascultat de ceva vreme o inregistrare cu parintele Ilie Cleopa (Dumnezeu sa-l odihneasca), in care vorbea despre acesti uriasi ai Vechiului Testament: .... spunea ca Dumenzeu a interzis neamului lui Sit (Sit a fost al trei-lea fiu al lui Adam si bineplacut Lui Dumnezeu) sa se impreuneze cu neamul lui Cain; insa dupa cateva generatii, acestia au calcat porunca lui Dumnezeu si asa s-au nascut uriasii (care din descrierea parintelui ar semana cu ciclopii sau zmeii din basmele noastre populare). Spune mai multe lucruri interesante acolo.., despre cum s-a descoperit inchegarea laptelui (branza), despre astri,.. etc. S-ar putea ca, parintele sa fi avut acces la informatii sau carti ale Sfintilor Parinti de la Athos. Doamne ajuta !, la toata lumea.

• steliana hranovschiPostat la 2012-08-31 09:02

  Eu nu contest adevarurile religioase cuprinse in Sfanta Scriptura dar in privinta chestiunilor care tin de stiinta(genetica si antropologie,in cazul de fata)am mari rezerve. Impresiile peronale ne pot induce in eroare - si la ora actuala un om scund, privind unul inalt, il poate considera urias, mai ales daca se afla sub influenta fricii. De asemeni, in Sfanta Scriptura sunt folosite si figuri/procedee stilistice cum sunt metafora, comparatia sau hiperbola care trebuie analizate cu atentie si multa prudenta. In rest, articolul este unul bun si folositor.

• Gabriel McPostat la 2012-08-31 08:43

  Septuaginta traduce in greceste expresia „fiii lui Dumnezeu” din textul ebraic, de-a dreptul cu ingerii. Din impreunarea duhurilor rele cu pamantenii, s-au nascut uriasii - „gibor”. Efectul genetic si moral al acestor uriasi asupra rasei umane a fost devastator. Scopul acestei „contaminari” dracesti ai alterarea genetica era distrugerea neamului omenesc pentru a bloca, a zadarnici nasterea Mantuitorului, care, potrivit promisiunii lui Dumnezeu, trb sa se nasca din femeie. Pacatul ingerilor cazuti a fost tocmai ca in mandria lor, nu puteau admite ca Mantuitorul sa ia natura unui om si nu a unui inger, superior omului, duh pur. Vestigiile descoperite inainte de potop demonstreaza ca acesti uriasi au realizat la vremea lor un progres tehnologic extraordinar. Cunosteau probabil si ingineria genetica (urmasul lui Rafa din II Reg. 21,20 avea cate 6 degete). Incercarile disperate ale diavolului de a impiedica intruparea Fiului lui Dumnezeu au esuat insa si Dumnezeu a nimicit omenirea prin potop. A distrus ceea ce in realitate era deja distrus, infectat, din cauza rautatii. L-a salvat pe Noe si familia lui prin care rasa umana s-a regenerat. Insa planurile diavolului au continuat si dupa aia. Insa incrucisarea dintre duhurile rele si pamanteni, putea fi si o incrucisare pur spirituala dar cu efecte devastatoare si asupra sufletului si asupra trupului. Mai nou, in urma degradarii spirituale, s-au pervertit inimile oamenilor, acestia dorind sa cunoasca cat mai mult pt a detine puterea, pt aceeasi dorinta luciferica de a fi ca Dumnezeu (vezi clonari si exerimente genetice)... Apar si acum uriasi. Clonarea omului s-a facut. Se vor putea „crea” oameni inalti de 2-3 m, asemanatori celor din vechime. Ingineria genetica permite (iarasi?!) producerea oamenilor cu cate 6 degete. Supra-omul aproape ca s-a realizat si pe plan biologic. Totul ca inainte de potop. Dar, asa cum atunci a salvat Dumnezeu familia lui Noe, tot asa si la noul „potop” poate cu foc (uite ce rima :), Dumnezeu va fi in stare sa salveze un numar mic de oameni prin care sa regenereze omenirea si sa duca la bun sfarsit planul de mantuire. (Parerea mea...)

• Liviu Claudiu BriahnaPostat la 2012-08-28 09:28

  Doamne ajuta, foarte bun articolul. Chiar sunt multi care si-au pus intrebari referitor la acesti uriasi,acum gasesc lamurire la acest subiect.

Adauga comentariu