Despre grijile vietii

Despre grijile vietii Mareste imaginea.

– Parinte Teofil, in zilele noastre mai mult ca niciodata, omul este prins de grijile vietii, de serviciu, familie, probleme si multe altele. Exista insa si griji mantuitoare?

– Da, exista griji mantuitoare. „Toata grija cea lumeasca de la noi s-o lepadam", se spune la slujba, la Sfanta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu increderea in Dumnezeu si in bunatatea Lui, facandu-ne datoria, pentru ca daca nu-ti faci datoria, grijile se inmultesc si ingrijorarea creste. Dar exista si o grija pentru a deveni bun, o grija pentru implinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trai corect, grija de a face ceea ce esti dator sa faci.

Exista si griji mantuitoare, griji care te ridica, te angajeaza in viata sfanta, grija de a-ti implini datoriile pe care le ai prin situatia in care te gasesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o inzestrare spirituala care sa-i pazeasca de necazurile vietii, pentru ca necazurile vietii vin de pe urma pacatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca in fiecare zi sa traim o viata frumoasa si linistita, o viata din care sa lipseasca ingrijorarea pentru lucruri pamantesti, dar in care sa se faca vadita grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si in felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rau.

– Cum intelegeti cuvantul din Evanghelie „Sa nu ne ingrijim pentru ziua de maine" (Mt. 6, 34)?

– Il inteleg in sensul acesta: sa nu ne ingrijoram pentru ziua de maine, dar sa ne facem datoria in ziua de azi. Daca ne facem datoria in ziua prezenta, ziua de maine este rezolvata cu problemele care le-ar aduce daca nu ne-am implini datoria in ziua de astazi. Bineinteles ca toate acestea le avem in vedere cu gandul la Dumnezeu, care l-a facut pe om si cu posibilitatea de a se ingriji. Si chiar si cu posibilitatea de a se ingrijora. Dar Domnul Hristos vrea sa-l despovareze pe om de ingrijorarea pagubitoare si sa-l angajeze cu grija mantuitoare.

– Parinte Teofil, in viata duhovniceasca e bine sa avem anumite principii si repere?

– Da, neaparat. Pentru ca altfel duci o viata cumva in gol si n-ai posibilitatea sa te dirijezi, n-ai posibilitatea sa te orientezi. E bine sa ai niste principii la care sa tii si pe care sa le urmezi si niste repere pentru verificare. Daca n-ai nici un reper, atunci te poti crede bun inainte de a fi bun, te poti crede credincios fara sa fii credincios, te poti crede intelept fara sa fii intelept, poti sa ai pareri despre tine care nu consuna cu realitatea. Or, avand in vedere niste principii si tinand seama de niste repere, te poti modela dupa principiile respective si dupa reperele pe care le ai in vedere. Mi-aduc aminte, cand eram copil am auzit la biserica citindu-se la Apostol, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si am auzit cuvantul: „Datori suntem noi cei tari sa purtam slabiciunile celor slabi, si nu noua sa placem, ci fiecare sa faca spre placerea aproapelui intru ce-i bine spre zidirea lui" (Rom. 15, 1-2). Si cand am auzit cuvintele acestea, le-am luat in seama si am ajuns intr-o imprejurare in care n-as fi vrut sa fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la camp, tata era absent din gospodarie, parca era-n armata, nu mai stiu ce s-a-ntamplat si trebuia sa mearga mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat sa am grija de copiii femeii aceleia, sa stau cu ei acasa si sa le port de grija si pe mine ma cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvantul Sfantului Apostol Pavel „Nu noua sa placem, ci fiecare sa faca spre placerea aproapelui". In felul acesta te ajuta un principiu.

– Ne mai puteti da cateva principii concrete pentru viata duhovniceasca?

– Da. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele. Cel ce se smereste va fi inaltat, cel ce se inalta va fi smerit. Sunt foarte multe principii in cuprinsul Vechiului Testament si-n Evanghelie. Sfantul Apostol Pavel, de exemplu, in epistolele sale, are cuvantul: „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre marirea lui Dumnezeu sa le faceti" (I Cor. 10, 31). Domnul Hristos a zis: „lasa acum sa implinim toata dreptatea" (Mt. 3, 15). „De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu" (Mt. 5, 20). „Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul Sau pret de rascumparare pentru multi" (Mt. 20, 28). „Cel ce vrea sa vina dupa mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Mt. 16, 24). Sunt foarte multe principii de viata, principii dupa care ne putem dirija viata, ne putem orienta.

– Parinte, cum trebuie sa ne ingrijim de trup? Adica, exista griji pentru trup si griji pentru suflet?

– Da, exista griji pentru trup si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Efeseni ii indeamna pe barbati sa-si iubeasca sotiile cum isi iubesc trupurile lor (Efes. 5, 28). Sfantul Apostol Pavel zice ca nimenea nu si-a urat vreodata trupul sau, ci fiecare il hraneste si-l incalzeste precum si Hristos Biserica (Efes. 5, 29). Deci, nu e normal ca cineva sa-si neglijeze trupul. E normal sa-si ingrijeasca trupul. Domnul Hristos, de pilda, cand era inconjurat de multime, multime care nu mai avea de mancare, a zis ca nu vrea sa-i lase sa lancezeasca pe drum. Deci a intervenit, dandu-le hrana. E o randuiala a Bisericii noastre ca sa ne ajutam unii pe altii, sa ne ingrijim de sanatatea trupului ca sa fie si sufletul in conditia de a se manifesta bine in cele spirituale. Deci, Sfantul Apostol Pavel, cand compara iubirea fata de sotie cu iubirea fata de propriul trup, are in vedere o ingrijire de trup, care este templul lui Dumnezeu, pe care-l dorim sanatos, impreuna slujitor cu sufletul, chiar daca, cum zice parintele Arsenie Boca referindu-se la trup, „fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate".

– Dar de suflet cum trebuie sa se ingrijeasca un crestin practicant, un crestin ortodox?

– Un crestin parcticant trebuie sa-si implineasca datoriile care tin de viata spirituala, de rugaciune, de meditatie, de participarea la sfintele slujbe, de punere in valoare a calitatilor sufletesti pentru binele lui si pentru binele altuia, de acumularea de invataturi sfinte, mai ales din Sfanta Evanghelie, cuvintele cele vesnice ale Mantuitorului, de acumularea de ganduri manifestate in cuvant de Sfintii Apostoli. Toate lucrurile acestea sunt spre binele sufletului si aduc apoi si buna chivernisire a trupului.

– Parinte Teofil, in ce masura rugaciunea este o implinire a vietii, a grijilor vietii?

– Aici, Domnul Hristos a spus ca dupa lucrul veacului acestuia, care aduce griji si ingrijorari, se straduiesc cei care nu stiu de Dumnezeu. Or, noi, crestinii, stim ca avem trebuinta de ele si stim ca avem un Tata care se ingrijeste de noi, si atunci rugaciunea ne intareste in constiinta aceasta ca Dumnezeu este cu noi, ca ne ajuta, ca gaseste Dumnezeu mijloacele de a se rezolva lucruri si mai presus de posibilitatile noastre. Ne rugam lui Dumnezeu, de exemplu, pentru imbelsugarea roadelor pamantului, la cununie ne rugam ca sa umple Dumnezeu camarile celor care se casatoresc de grau, de vin, de untdelemn. La Litie ne rugam lui Dumnezeu sa binecuvanteze painile, graul, vinul si untdelemnul si sa le inmulteasca in locasul acesta, in tara aceasta si in toata lumea. Deci, rugaciunea ne angajeaza spre bine si este o implinire si, in acest sens, ca ne da o intarire, o intemeiere in gandul ca nu suntem singuri in aceasta lume, ci „cu noi este Dumnezeu. acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin". Acestea nu sunt simple formule de ritual, ci sunt cuvinte pe care trebuie sa ne intemeiem viata.

– Parinte, in Evanghelia dupa Matei, in capitolul zece cand Mantuitorul ii trimite pe Apostoli la propovaduire, le spune ca „voi, atunci cand veti fi prinsi, sa nu va ingrijiti de ce veti vorbi."


– Da, „ca Duhul Sfant va va da voua ce trebuie sa spuneti" (Mt. 10, 19).

– Cum sa intelegem noi, astazi, aceste cuvinte?

– Tot asa cum au inteles Sfintii Apostoli. Adica, noi acumulam in suflet anumite lucruri pe care le putem folosi, inspirati fiind si de Duhul Sfant, in imprejurari nedorite si in imprejurari neasteptate. Sfantul Apostol Petru in epistola sa soborniceasca zice sa fim gata sa dam raspuns tuturor celor ce ne cer socoteala, insa cu blandete si cu cuviinta (I Ptr. 3, 15-16). Sa cautam sa fim in asa fel orientati, incat sa cream in jurul nostru o atmosfera care sa impuna respect si celor care altfel ar fi potrivnicii nostri.

– Parinte, de obicei grijile vietii, nu intotdeauna, dar de multe ori, duc la probleme in familie, probleme intre prieteni. Ce cale le recomandati sa urmeze in aceste situatii?

– Mi-aduc aminte ca atunci cand eram copil se spunea in familie ca si din pricina saraciei, si din pricina necazurilor vin certurile. Si mi se intampla si acum sa-mi spuna oamenii ca se cearta pentru lipsurile in care traiesc. Si eu zic intotdeauna: Bine, dar daca va certati, le rezolvati, treceti de lipsuri prin cearta? Si toti marturisesc ca nu. Deci, cearta nu e un mijloc de inlaturare a raului, ci e o slabiciune a celor care se angajeaza in felul acesta, pentru ca nu castigi nici un ban cand te certi, nu realizezi nici un avantaj cand nu esti in limitele bunei cuviinte. Asa ca oamenii trebuie sa evite tot ce nu aduce nimic pozitiv, ci aduce multa nemultumire si mult negativ in viata de toate zilele.

– Munca este un lucru necesar pentru familie, pentru om, in general?


– Sigur ca da. Munca este o binecuvantare a lui Dumnezeu. Pentru imprejurarea in care traieste fiecare, Sfantul Apostol Pavel reglementeaza ca „cine nu vrea sa munceasca, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3, 10). Spune ca el insusi a castigat pentru el si pentru cine era cu el cele de trebuinta (Fapte 20, 34). Munca este o necesitate, este un mijloc de imbunatatire sufleteasca, este un mijloc de retinere de la imprastiere. In pilda cu lucratorii tocmiti la vie, catre unii care au stat pana seara fara lucru, Domnul Hristos a zis: „De ce ati stat toata ziua fara lucru?" (Mt. 20, 6). Cand eram eu copil, in familia noastra era o vorba: Nu sta fara lucru ca-i pacat. Munca e o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru om. E mare lucru sa fii constient de aceasta, ca esti dator cu munca. Sa ai constiinta ca „cu nadejdea fara munca, nu-ti rasare grau-n lunca, dar cu amandoua-n plug, umpli lunca de belsug" (Vasile Militaru, „Vorbe cu talc"). Sau, este o rugaciune de seara, scrisa tot de Vasile Militaru de la care-i cuvantul aceasta: „Sa pornesc la munca sfanta cum pornesc albinele, sa pot umple ca si ele fagurii cu binele" (Vasile Militaru, „Rugaciune de seara").

– Parinte, exista mai ales intre tineri o rezerva in a se angaja in munca, si aceasta considerand ca nu sunt in stare, ca nu pot sa faca fata. Ce sa-i indemnam pe acesti oameni?

– Sa-i indemnam sa munceasca pentru ca sa aiba sa-i ofere ceva lui Dumnezeu, pentru ca sa aiba Dumnezeu ce sa binecuvanteze, asa cum tanarul acela despre care pomeneste Evanghelistul Ioan, a oferit Mantuitorului cinci paini si doi pesti din care Domnul Hristos a saturat multime de oameni (In. 6, 9). Fiecare dintre noi trebuie sa oferim ceva Mantuitorului, sa-i dam ceva Mantuitorului ca sa binecuvanteze si sa inmulteasca pentru binele altora. E important de luat aminte faptul ca Domnul Hristos, cand i-a spus diavolul sa faca din pietre paine, n-a facut, dar din paine a facut mai multa paine. Si aceasta e o idee in sensul ca Dumnezeu binecuvanteaza munca omului si nu-i da omului gandul ca ar putea sa-i dea, sa-i ofere paine pe nemuncite, sa faca din piatra paine, desi Domnul Hristos poate sa faca si din piatra paine, dar n-a facut din piatra paine, pentru ca ceea ce a facut Domnul Hristos a facut in fata lumii intregi, in fata tuturor credinciosilor si atunci oamenii ar fi putut ajunge la gandul ca asa cum a facut odinioara din piatra paine, poate sa faca si alta data la fel. Or, cand Domnul Hristos a avut paini in fata, a inmultit painile, pentru ca in paine se intalneste binecuvantarea Domnului cu munca omului. Domnul Hristos binecuvanteaza.

Cand a binecuvantat cele cinci paini la inmultirea painilor, a binecuvantat toata munca pe care o face omul pana are painea pe masa. Noi, astazi, nu avem totdeauna constiinta aceasta, noi, care cumparam paine, o luam gata, n-avem constiinta ostenelii pe care o face omul pana cand ajunge sa aiba painea pe masa. Or, Domnul Hristos, cand a binecuvantat painile, a binecuvantat toata osteneala, toata munca. Si munca pe care o face omul cand pregateste pamantul, si munca pe care o face cand seamana, si munca pe care o face cand pliveste holda, munca pe care o face cand secera, munca pe care o face cand macina, munca pe care o face cand plamadeste aluatul, munca pe care o face cand arde cuptorul, cand pune painea in cuptor, cand o scoate din cuptor si o lasa dupa aceea sa se duca la Dumnezeu. Cand eram eu copil, era o vorba ca nu-i voie sa te atingi de paine si sa mananci paine inainte de a se duce la Dumnezeu. De ce? Pentru ca oamenii aveau constiinta aceasta ca painea n-o realizeaza omul din puterea lui, ci painea o realizeaza omul si din puterea lui si cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Or, ganduri de felul acesta nu mai sunt si pentru ca s-a schimbat foarte mult viata oamenilor si fata societatii, pentru ca sunt alte conditii.

Or, omul acela care isi pregateste el painea, care ajunge el sa aiba painea pe masa stie ca in paine se intalneste lucrarea omului cu binecuvantarea Domnului. Asa ca oamenii din vremea noastra, tinerii nostri, trebuie educati in sensul acesta ca munca este o datorie, ca nu-i voie sa stai fara munca. Ca fiecare dintre noi trebuie sa oferim ceva lui Dumnezeu din partea noastra, ca Dumnezeu, cu ceea ce oferim noi sa lucreze pentru altii si sa primeasca ceea ce oferim noi. De pilda, la binecuvantarea colivei, care este grau fiert si indulcit cu miere sau cu zahar, se duce inaintea lui Dumnezeu, se face rugaciune si pentru cei care au oferit-o lui Dumnezeu, care ne-a dat roadele pamantului spre desfatarea si hrana noastra, si dupa aceea se roaga preotul pentru cei care au infrumusetat acestea, cei care au adus acestea inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca se considera ca lucrurile acestea nu le poti avea asa numai de undeva luandu-le, ci le ai pentru ca ai muncit pentru ele. Ei, constiinta aceasta cam lipseste la tineri, e multa comoditate. De multe ori nu se angajeaza, nu pentru ca se gandesc ei la niste neangajari ale lor, ci nu se gandesc la datoria de a munci.

E foarte simplu sa nu faci ceva din comoditate si sa astepti sa faca altii pentru tine, pentru ca de multe ori pe tineri i-au invatat parintii asa. Nu i-au lasat sa faca anumite lucruri prin care s-ar fi format pentru viata. Noi, la tara, cand eram in familie, parintii ne puneau sa facem lucrurile pe care le puteam face. Un copil cand putea tine sapa in mana, deja si sapa impreuna cu parintii. S-a crescut intr-un cult al muncii. Deci era o practica a muncii, pe care cei de la oras nici nu o au pentru ca nu au de unde s-o aiba. Ei sunt lasati doar sa invete, sa asculte muzica, sa-si faca ceva de lucru asa ca sa nu leneveasca, facand nimica toata si de aceea nu se ajunge la niste calitati pe care le are omul si pe care le poate avea omul daca se angajeaza normal si firesc in lucruri care odinioara erau de la sine intelese. Nu se concepea sa stai fara lucru cand ti-a dat Dumnezeu putere sa faci ceva. In Pateric este o prezentare a unei situatii, care ar fi bine s-o avem in vedere cu totii, si anume, un parinte a fost intrebat de un cuvant de invatatura si el a spus ca de aseara si pana acum a impletit foarta multa funie si, zice el, „asta am facut-o ca sa nu zica Dumnezeu ca nu am lucrat cu puterile pe care mi le-a dat".

Interviu inregistrat la 3 mai 1998 si difuzat in 27 iunie 1998 la Radio Romania Actualitati, in cadrul emisiunii „Cuvant si suflet"

.

19 Iunie 2015

Vizualizari: 10726

Voteaza:

Despre grijile vietii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE