Drumul de la cele zece porunci la cele noua Fericiri

Drumul de la cele zece porunci la cele noua Fericiri Mareste imaginea.

Drumul de la cele zece porunci la cele noua Fericiri

 

Parintele Ioanichie Balan: - In Vechiul Testament am primit de la Dumnezeu ca Lege a vietii "Cele zece porunci" (Iesirea 20, 2-17; Deut. 5, 6-21). In Noul Testament, Dumnezeu ne-a daruit cele noua Fericiri (Matei 5, 3-11). Exista asemanari, deosebiri intre aceste doua daruri dumnezeiesti?

 

Parintele Galeriu Constantin: - Asemanarea consta in faptul ca si Legea si Fericirile au Acelasi Autor - pe Dumnezeu; sunt impreuna darul iubirii si purtarii de grija pentru noi.

 

- Dar deosebirile?

- Esential, deosebirea ne-o arata Sfanta Evanghelie: "Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos" (Ioan 1, 17).

 

- Cum explicati acest cuvant divin?

- In aceasta descoperire ni se arata cum ne-au fost daruite si Legea si Fericirile. Legea s-a dat prin om, prin Moise. S-a dat pe Muntele Sinai si in "duhul temerii" (Isaia 11, 3), din pricina pacatului: in "tunete si fulgere" (Iesirea 19, 16). Fericirile ne-au fost daruite prin insusi Fiul lui Dumnezeu Care S-a facut Om. Cuvintele: "prin Moise s-a dat, si prin Iisus Hristos a venit" ne arata ca Autorul insusi al Ferici­rilor, Dumnezeu, a venit la noi, este de fata. S-au dat tot pe munte, aratand ca vin de sus, dar, in duhul smereniei, blandetei, milostivirii si pacii divine. Iar daca a venit la noi Fiul lui Dumnezeu devenit Om, a venit plinatatea din care luam "har peste har" (Ioan 1, 16), atunci inseamna ca in darul Fericirilor oferit personal de  Dumnezeu, avem plinatatea harului, Calea desavarsirii.

 

- Din aceasta radicala deosebire, decurg si altele? Vreti sa le aratati?

- Da! Sa cugetam la unele din acestea. Legea a fost data de Pronia divina  pentru a opri calea in jos a raului; povarnisul caderii noastre. Este ca un strigat, o porunca: stai, opreste opreste raul, adica - pacatul, stricaciunea, moartea. De aceea e un sir de opriri: "Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine", "Sa nu-ti faci tie chip cioplit", "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert", "Sa nu ucizi", "Sa nu fii desfranat", "Sa nu furi" (Iesirea 20, 3-15).

 

Fericirile arata insa calea inversa: in sus. Ele pun inceputul suisului spre viata,  spre "imparatia lui Dumnezeu" (Luca 6, 20).

 

Legea este un "nu" spus raului distrugator. Fericirile sunt un "da" dumnezeiesc ziditor. Au fost numite fagaduinte. Dar "toate fagaduintele lui Dumnezeu, in El" - in Hristos, sunt "da" (II Cor. 1, 20).

 

- Ce semnificatie dezvaluie pentru noi, pentru sporirea noastra spirituala, faptul ca poruncile Legii au un caracter negativ, prohi­bitiv, in timp ce Fericirile au un caracter afirmativ?

- Orice act creator incepe prin afirmatie, prin "da", urcand pana la afirmatia originara creatoare: "a zis Dumnezeu: sa fie" (Face­rea 1, 3). Negatia poate stimula actul creator, dar in ea insasi nu este creatoare. Negatia este totdeauna posterioara si dependenta de afirmatie.

 

- Mai sunt si alte deosebiri?

- Legea a fost data unui popor ales, pregatit pentru a se naste din el Hristos Mantuitorul; Iisus Hristos incredinteaza Fericirile tuturor neamurilor.

Legea s-a scris pe table de piatra; se impune mai mult din afara si ameninta cu pedeapsa; Fericirile rostite de Cel ce S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara, se scriu in duh si rodesc in iubire din inima curata. "Harul isi scrie legile lui pe pajistile inimii" arata Sfintii Parinti.

 

- Sadirea in duh si in inima a Fericirilor are un rost ziditor?

- Da! Zidirea noastra din launtru incepe. "Omul cel bun din co­moara lui cea buna (launtrica) scoate afara cele bune" zice Domnul (Matei 12, 35). Inca si inteleptul Vechiului Testament graieste luminat de Duhul Sfant: "Pazeste-ti inima ta mai mult decat orice, caci din ea tasneste viata" (Pilde 4, 23).

As mai adauga: Legea a fost numita "cala­uza, pedagog catre Hristos" (Gal. 3, 24). Iar "Hristos este sfarsitul Legii" (Rom. 10, 4); sfarsit nu in intelesul de incetare, de final, ci de finalitate, adica de "tel" (telos) catre care ne indreapta. Si asa, precum Legea este pedagog catre Hristos, Fericirile sunt prin Hristos, pedagog, calauza catre "imparatia lui Dumnezeu", catre Sarbatoarea pascala a celei de a opta zi.

 

- Mai au poruncile valoare si obligativitate pentru noi astazi, dupa peste trei mii de ani?

- Graul este mai vechi si nimeni nu poate spune ca si-a pierdut valoarea. Iar, privind Legea Vechiului Testament, Mantuitorul insusi a spus: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; n-am venit sa stric, ci sa plinesc" (Matei 5, 17).

Observati: Mantuitorul nu strica nimic fundamental, in ceea ce "a zis si s-a facut" (Ps. 32, 9), ci totul, in El, duce la plinatate, pentiu ca El este "plinatatea" (Ioan 1, 16; Col. 2, 9). De altfel, Legea insasi este o treapta pe calea suisului nostru, a unui pro­gres continuu. De aceea Legiuitorul Suprem spune: "Legea si proorocii au fost, pana la Ioan; de  atunci imparatia lui Dumnezeu se binevesteste si fiecare se sileste spre ea" (Luca 16, 16). Iar "plinirea legii este iubirea" (Rom. 13, 10).

 

- A plinit Mantuitorul toate poruncile Legii?

- Da, a dus la plinatate toate poruncile.

Poruncii intai: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau sa nu ai alti Dumnezei afara de Mine" (Iesirea 20, 2-3), Mantuitorul i-a descoperit plinatatea, aratandu-ne ca: Dumnezeu care ne graieste in aceasta porunca este Parintele nostru Ceresc; ca El, Iisus Hristos, este Fiul Parintelui Ceresc; Fiul lui Dumnezeu si Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si S-a facut Om. Astfel Mantuitorul ne-a descoperit Treimea cea deofiinta si nedespartita.

 

- S-a descoperit Sfanta Treime si in Vechiul Testament?

- Da, atat cat putea cuprinde credinciosul de atunci. Spre exemplu, chiar de la inceputul Cartii Facerea. Cand noi citim: "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul. Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra  adancului si Duhul lui Dumnezeu se purta pe  deasupra  apelor si a zis Dumnezeu: sa fie lumina si a fost lumina" (Facerea 1, 1-3). Citind duhovniceste in aceste cuvinte ni se descopera Prea Sfanta Treime. "Dum­nezeu" din acest citat este Dumnezeu Tatal. Cuvintele: "a facut" si "a zis" ni-L descopera pe Dumnezeu Fiul,   Dumnezeu-Cuvantul "prin Care toate S-au facut" (Ioan 1, 3); iar Duhul lui Dumnezeu Care se purta pe deasupra apelor este Duhul Sfant.

Sunt multe alte locuri in Vechiul Testament revelatoare ale Prea Sfintei Treimi pe care nu le putem acum evoca decat in parte. Asa spre exemplu: "A zis Dumnezeu Sa facem om, dupa chipul si asemanarea Noas­tra" (Facerea 1, 26). Aratarea lui Avraam a celor "Trei Oameni" la stejarul Mamvri, in fata Carora s-a inchinat Patriarhul si s-a adresat ca Unuia: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta nu ocoli pe robul Tau" (Facerea 18, 1-3). De asemenea in Cartea Psalmilor: "Prin cuvantul Domnului cerurile s-au intarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor" (Ps. 32, 6). Sau, "Mainile Tale m-au facut si m-au zidit, intelepteste-ma si voi invata poruncile Tale" (Ps. 118, 73). Mainile Tatalui, asa cum talcuiesc Sfintii Parinti (Sf. Irineu) sunt Fiul si Duhul Sfant. De aceea Taina Sfantului Botez incepe cu invocarea acestui cuvant din Ps. 118 si cu suflare de "trei" ori asupra primitorului Tainei, pentru ca Botezul este o zidire din nou.

Dar toate aceste marturii divine ca si altele din Vechiul Testament erau prefigurari ale Tainei Prea Sfintei Treimi care se va descoperi deplin in Noul Testament prin intruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria.

 

- Vreti sa ne explicati valoarea acestei descoperiri pentru viata noastra?

- Da, Treimea intemeiaza iubirea.

 

- Nu se vorbeste si in Vechiul Testament despre iubire?

S-a afirmat adesea, in chip gresit, ca in Vechiul Testament nu s-ar vorbi despre iubire.  Dimpotriva! In Deuteronom citim "Asculta Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul  Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din toata puterea ta " (6, 4-5).  Iar in Cartea Leviticul citim iarasi porunca: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (19,  18).  Si, Mantuitorul arata ca "in aceste doua porunci se cuprind toata Legea si Proorocii" (Matei 22, 40).

 

- Cum a dus atunci Mantuitorul la plinatate Legea iubirii?

- Observati, Domnul insusi spune ca in aceste doua porunci, for­mulate astfel, se cuprind "Legea si Proorocii". Pana la aceasta intelegere s-au ridicat Profetii, pe calea Proniei, a pedagogiei divine. Mantui­torul, ii da desavarsire, plenitudine poruncii iubirii. Inainte de toate ii da temeiul divin. Legea poruncea omului sa-L iubeasca pe Dumnezeu, dar Mantuitorul arata ca Dumnezeu ne iubeste mai intai. Vestise Dumne­zeu si in Vechiul Testament: "Cu iubire vesnica te-am iubit" (Ierem. 31, 3). Mantuitorul descopera insa ca Dumnezeu este iubirea in Sine si este iubire pentru ca este Treime. Iubirea nu poate sa se intemeieze intr-unui singur, intr-un solitar metafizic. Dumnezeu iubeste pentru ca este Parinte; pentru ca are un Fiu pe care il iubeste din veci; si il iubeste in Duhul Sau Cel Sfint, Care este "sanul" (Ioan 1, 18) Slavei si bucuria eterna a acestei iubiri. Si, pentru ca Dumnezeu este iubire in Sine, iubirea Sfintei Treimi, ne iubeste si pe noi faptura Sa. De aceea zice Domnul: "Ca asa a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara si sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16). "Sa aiba viata vesnica". Principiul vietii este tocmai iubirea. Si, cum ne-a dat viata vesnica? Arata Sfantul Apostol Pavel: "ne-a stramutat in imparatia Fiului iubirii sale" (Col. 1, 13).

Trebuie adaugat de asemenea ca Mantuitorul da plinatate si poruncii privind iubirea aproapelui. S-a spus: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Intelesul cel mai adanc al acestei porunci este respectul pentru persoana umana: atat a aproapelui cat si a mea. Il iubesc pe aproapele fara sa ma desfiintez, sa ma anulez pe mine. Altfel spus, este interzisa in mod absolut sinuciderea si orice act, pacat care ruineaza fie pe aproapele, fie pe mine insumi.

Si totusi a venit in lume pacatul si prin pacat moartea. Iar daca a venit pacatul care ma vatama si pe mine si pe aproapele meu, mai pot eu spune ca in "a iubi pe aproapele ca pe mine insumi" este plinatatea iubirii mele fata de aproapele? Cand eu pacatuiesc nu ma iubesc nici pe mine; cum mai pot fi model de iubire pentru aproapele? intelegem atunci de ce Mantuitorul spune ca in iubirea Sa este o noua porunca, afirmand: "Porunca noua dau voua, sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 34; 15, 12). Aici modelul si punctul de sprijin al iubirii nu mai sunt eu - omul, ci Dumnezeu-Omul in care nu mai este cadere si pacat.

 

Ieromonah Ioanichie Balan

Convorbiri duhovnicesti, Episcopia Romanului si Husilor, vol II, 1984

 

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 23091

Voteaza:

Drumul de la cele zece porunci la cele noua Fericiri 5.00 / 5 din 4 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE