Rugul Aprins

Rugul Aprins Mareste imaginea.


Rugul Aprins

Un martor in fata istoriei

Lili Lemnaru: - Ultimele palpairi ale Rugului Aprins la Bucuresti. Ce gandeau si ce simteau eroii principali?

I.P.S. Mitropolit Antonie: - Rugul Aprins a fost multi ani subiectul de temelie al intrunirilor de la Antim. Cred ca el provine de prin 1943, cand Sandu Tudor s-a dus cu un grup de profesori din tara la Mitropolia Bucovinei, unde era mitropolit Tit Simedrea. Aceasta s-a intamplat de la 1 august - 7 august 1943.

La ora aceea, parintele Daniil era inca laic. Totusi, printre subiectele pe oare le-a abordat el acolo, a fost unul intitulat: "Rugaciunea inimii si Sfanta isihie". Acolo, in preajma razboiului, zilele nu au fost prea fericite. Era razboiul si nimic din ceea ce se intampla nu parea a avea perspective. De altfel, s-aiu. si intors destul de repede inapoi, iar mitropolitul care era Tit Simedrea avea sa se retraga si el, peste un timp destul de scurt, inapoi la Bucuresti.

Acolo, in programul isihast de la Mitropolia Bucovinei, care a tinut de duminica 1 august - 7 august, au vorbit pe rand: Pr. N. Popescu, Alexandru Elian, prof. Alexandru Mironescu, prof. Anton Dumitriu, Paul Sterian, prof. Constantin Noica, Petru Manoliu, arhim. Benedict Ghius si Sandu Tudor. Desi nu se stia inca ce va deveni cercul de la Antim pentru, cei care l-au urmarit, era limpede ca ceva foarte serios va lua fiinta. Ceea ce s-a si intamplat mai tarziu. E interesant de vazut in aceste prelegeri pozitia lui Sandu Tudor, care te facea sa te gandesti mai departe la ceea ce se va intampla la Manastirea Antim. Acestea au fost zile de pregatire ale unei activitati care va avea in vedere, sigur, un program isihast pe care parintele Sandu Tudor il va si explica. Acestia de mai sus se declarau atenei nu numai increzatori in programul care-l facuse Sandu Tudor pentru ei, ci, mai ales, isi dadeau intr-un fel asentimentul fata de invatatura lui.

E important de vazut ca, printre numele de la acest ciclu de conferinte, se aflau oameni mari ai culturii din vremea aceea. De altfel, cu ei isi va face Sandu Tudor programul lui de viata si nu va da inapoi de la acest program. E drept, ca nu au ramas toti in continuare legati de ceea ce va face mai tarziu Sandu Tudor. Desi, din cand in cand, vor veni toti in jurul sau, la Manastirea Antim.

Pentru ca mai tarziu, cand s-a structurat bine miscarea, parintele Sandu Tudor a devenit monahul Daniil si s-au apucat toti sa il sprijine si sa-l sustina. Pe langa acestia, a crescut numarul celor ce veneam acolo. Astfel, au aparut alti oameni de stiinta si scriitori, care s-au legat de cele ce se intamplau acolo.

Desigur, astazi nu a ramas decat amintirea faptelor ce se petreceau acolo, si prea putini din cei ce luau parte la ele. E pacat ca totul a disparut in timp, intr-o istorie care ne face de-abia pe noi, pe atunci foarte tineri, sa ne aducem aminte de oameni si fapte. Ne aducem aminte de cele doua randuri de conferinte pe saptamana, cu participarea foarte multei lumi, care incepea sa fie atenta la programul isihast. Caci asta era totul: un program isihast. Erau si 12 studenti dintre care mi-aduc aminte dar, cei mai multi, s-au risipit. Erau printre studenti Nicolae Bordasiu, dr. Nicolae Nicolau, subsemnatul, Roman. Braga si inca cativa, pe care nici nu mi-i mai aduc aminte. Ce era cu noi acolo? Trebuia sa primim binecuvantare pentru "Rugaciunea inimii", si ne-a si citit-o parintele Daniil.

Am ramas acolo pana in 1949, cand am intrat eu in monahism la Manastirea Prislop. Am fost calugarit acolo in vara lui 1949, aducand cu mine si pe Stelian Manolache din Bucuresti. Nu era chip sa faci alttel. Dupa aceea noi ne-am risipit, care pe unde a putut. Ca sa pastrez totusi legatura isihasta, eu am chemat de la Bucuresti pe parintele Daniil Tudor, care mi-a si fost nas de calugarie. In felul acesta, am pus in legatura pe cei doi mari oameni duhovnicesti din Romania, la vremea aceea: parintele Daniil si parintele Arsenie Boca. Eu nu am putut sta decat relativ putin la Prislop, cred ca pana in ianuarie 1950. Dupa aceea, am plecat de acolo si mi s-a pierdut urma. Am umblat prin multe alte locuri din tara.

Vreau sa spun ca Rugul Aprins a mai tinut cativa ani la Antim, pastrat de parintele Daniil Tudor.

- Risipirea - parintele Daniil, oameni de cultura, cei 12 tineri. Unde s-au retras fiecare?

- Mai tarziu, si parintele Daniil a trebuit sa paraseasca Manastirea Antim. Era bun prieten cu inalt Prea Sfintitul Firmilian de la Craiova, si acesta i-a promis o manastire. A ajuns in Oltenia la Schitul Crasna, Gorj. M-am dus si eu cu el, dar n-am putut sta decat o vreme, pentru ca parintele Daniil, ducandu-se la Bucuresti, a aflat ca sunt urmarit. Asa, mi-am facut drum spre Moldova, pe care o credeam inca curata de cei ce urmareau pe tinerii absolventi.

Dintre cei 12 tineri, multi au cunoscut inchisorile si au revenit in Bucuresti tarziu de tot, iar unii n-au mai revenit deloc. Cei 12 studenti au mers, care la inchisoare, care a fost uitat, si asa si-a facut fiecare destinul sau.

- Ce s-a intamplat cu tanarul Antonie - fugar? Cand s-a hotarat sa intre in monahism? De ce? De ce la Prislop? De ce Arsenie Boca?

- Eu am intrat repede in monahism, dupa ce mi-am luat licenta in Teologie la Gluj-Napoca. Apoi au urmat 6 ani de fuga, pana cand m-au prins in toamna anului 1954.

- Ce legatura era intre Sandu, P.C. Arsenie Boca, Antonie?

- Legaturile dintre mine si Sandu Tudor erau de la inceput precizate. De altfel, asa se explica de ce a fost invitat si la calugarirea mea. Pentru noi, Sandu Tudor era acela pe care-1 vedeam in momentul de fata. Nu ne interesa ce-a fost si cu cine a fost casatorit. Pentru noi, el era un om care-si punea intrebari pentru noi, si care le gasea raspunsul.

Pe parintele Arsenie Boca il cunoscusem cam in acelasi timp la Manastirea Sambata. Sandu Tudor nu prea avea legaturi cu el. El a venit la Prislop pentru mine. Nu cred, insa, ca a venit chemat de celebritatea lui Arsenie Boca. De altfel, parintele Daniil avea forta lui, spre deosebire de parintele Arsenie care, de asemenea, avea forta lui.

- Are vreo semnificatie ca un mare duhovnic tunde in monahism un viitor mitropolit? I-a spus ceva atunci lui Antonie, Arsenie, vazatorul de oameni?

- Sigur, are o mare semnificatie, faptul ca un duhovnic tunde in monahism un viitor mitropolit, dar e greu de spus astazi, cat din aceasta greutate a fost simtita de cel in cauza. Parintele Arsenie, pe care l-am cunoscut foarte bine, era un vazator de oameni. Nu stiu insa cat va fi vazut in mine. Vremurile deveneau tot mai tulburi, si el era din ce in ce in mai mare pericol. Mitropolia din Sibiu l-a mutat pe el de la Manastirea Sambata la Manastirea Prislop. Era un fel al mitropolitului de a-l apara, dar el a fost foarte mahnit. Desigur, eu am avut foarte multe intalniri cu parintele Arsenie, intai la Sambata, apoi la Prislop. Nu as vrea sa ma refer la acestea.

- Cine a fost parintele Dometie? De ce el s-a dus la Ramet?

- Pe parintele Dometie Manolache l-am cunoscut foarte bine. Era colegul meu de Facultate din Bucuresti. Si cum, in aceeasi zi, ne-am hotarat sa luam jugul monahal, i-am scris, si asa a venit la Prislop. Era de Ziua Sfintei Cruci, 14 septembrie 1949. Acolo a venit si episcopul Aradului de atunci, Andrei Magieru; care in luna lui august pe mine m-a facut diacon, iar pe Stelian Manolache preot si, abia dupa aceea, ne-a calugarit parintele Arsenie Boca la Prislop, de fata fiind si Vladica.

Calugaria noastra a fost foarte interesanta si a strans acolo foarte multa lume. Mi-aduc aminte ca, in noaptea calugariei, erau multi tineri veniti in grupuri mari, care ne-au tinut tovarasie. Dar, din nefericire, nu am putut ramane prea multa vreme la Prislop pentru ca, intr-o zi, a venit un frate de acasa, din Bucuresti, si mi-a spus ca sunt cautat de securitate. Ei bine, eu, in acea noapte, am si plecat de la Prislop, ratacind prin tara, pe la multe schituri, pentru a nu mi se da de urma.

Abia mai tarziu, am aflat ce s-a intamplat in urma mea, la Prislop. Parintele Arsenie Boca a fost nevoit sa transforme manastirea in manastire de maici. Voi trece peste multe hotarari ale lui din lipsa de timp.

A plecat si parintele Dometie de acolo, si s-a stabilit mai intai la Manastirea Ciolanul, Buzau, si preda ca profesor la Scoala monahala de la Manastirea Ratesti. Acolo si-a infiripat prima obste, cu care avea sa-si incerce marele noroc din Transilvania. Asa se face ca a plecat impreuna cu un grup de maici de la Ratesti si Barbu, iar acestea au ales-o sa fie stareta pe maica Ierusalima Ghibu, venita in acelasi grup cu. ele. Este stareta si astazi la Manastirea Ramet.

Parintele Arhimandrit Dometie a fost de fapt, cum putini calugari au mai fost, un om de rugaciune, evlavios, si parinte sufletesc al acestor maici. A format o obste frumoasa, care se pastreaza si astazi. Tarziu de tot s-a gandit el ca ar trebui sa-si faca doctoratul in Teologie. Eu eram, in acea perioada, vicar patriarhal. L-am ajutat pe cat am putut sa se inscrie la doctorat. Dar, tot cand eram vicar patriarhal, am aflat ca nu a mai rezistat datorita sanatatii, si si-a dat duhul. Vestea am primit-o chiar de la sora lui, Maica Eudoxia, care a venit cu stareta personal la Bucuresti, cerandu-mi sa le scriu epitaful, care se afla ca o carte deschisa pe mormantul lui de la poalele staretiei Rametului. A fost un calugar cu calitati exceptionale, pe care l-a iubit si l-a chemat Dumnezeu sa se bucure de viata vesnica.

- Cum a ajuns Antonie la Slatina? Era o manastire de pedeapsa sau era o modalitate a ierarhului de atunci de a scoate din "vazul" securitatii niste "indezirabili" pentru ca erau prea credinciosi prea anticomunisti? Sau erau numai basarabeni si bucovineni?

- Manastirea Slatina nu avea deloc bucovineni si basarabeni. Incepuse, insa, sa fie interesanta prin aceea ca avea un staret minunat, cel care a trait pana de curand la Manastirea Sihastria, parintele arhimandrit Ilie Cleopa. Asta se intampla, bineinteles, inainte de a fi eu episcop. Asa ca, prin multe incercari trecand eu, si inca nerezolvandu-le, - pentru ca eram deja condamnat la 7 ani de inchisoare - cineva mi-a spus de manastirea Slatina, care era departe in Moldova, si in care incepea sa se simta suflu duhovnicesc. Ajutat de parintele Arsenie Papacioe, am ajuns si eu la aceasta manastire.

Nu era manastire de pedeapsa. Nu era nici o manastire care sa fi fost luata in vedere de ierarh. Era simpla pe atunci, o manastire oarecare, care s-a dezvoltat niuit mai tarziu. Eu m-am dus acolo prin anul 1950, luna mai.

Parintele Cleopa era staret, dar nu era acasa. L-am asteptat pana cand a venit. Cand a venit, - cred ca vorbise cu parintele Arsenie Papacioc despre situatia mea - parintele Cleopa m-a luat cu el sa stam de vorba, intr-o poienita in spatele manastirii.

Nu aveam ce sa ascund. Am spus adevarul, ca sunt condamnat, ca sunt urmarit, dar ca speram toti ca vremurile se vor schimba, se vor imbunatati. Asa incat am ramas la Slatina, inscriindu-ma in randul fratilor din obste. Intre timp, parintele Cleopa a facut ca obstea de acolo sa creasca, incat ajunsese la 100 de vietuitori. Obstea era alcatuita, mai cu seama, din calugari tineri. De altfel, au venit acolo mult mai multi tineri, deoarece era foarte bine organizat totul, dar nu toti au putut rezista si respecta randuiala monahala, asa ca unii plecau si altii veneau. Au ramas pana la urma 100 de calugari, dintre cei ce isi descoperisera vocatia.

Vazand eu ca merge bine si nu ma gasise securitatea, am crezut ca poate dura mult asa. Insa, in 1953, am profitat de venirea la hram la manastirea Slatina a Prea Sfintitului Partenie Ciopron, care era si el fara eparhie si statea la o manastire suceveana. Pe urma va ajunge episcop la Roman. El m-a hirotonit preot la manastirea Slatina. Pana atonei eram doar diacon.

Incepussecm sa ma misc mai usor, eu gandul ca cei ce ma cautau, au uitat de mine intr-un dosar. Dar m-au descoperit la Iasi si rn-au arestat.

- Cine au fost cei de la Slatina - staret, duhovnici, calugari, intelectuali (Petroniu, Cleopa, Arsenie Papacioc - Anton Dumitriu) s.a.m.d?

- La Slatina, care era deja o manastire destul de importanta, era staret arhimandritul Cleopa. Ilie, si mai avea acolo cativa calugari foarte - cunoscuti, printre care: parintele Petroniu Tanase, parintele Arsenie Papacioc, parintele Gherasim, si subsemnatul. Apoi, tocmai pe atunci il avea in obste - a stat vreo 6 luni - pe profesorul Anton Dumitriu; cu care ne-am impacat foarte bine.

Intre timp, Slatina a devenit un centru intelectual unic, foarte cautat si de intelectualii din tara. Intre timp, venise acolo si parintele Daniil Tudor, care se stabilise la Rarau. Cum Slatina devenise foarte cunoscuta, era aproape inevitabil sa fiu descoperit. Dar, intre timp, si securitatea se organizase mai bine. Mergand la Iasi, ca venise patriarhul Bulgariei acolo, m-au prins si pe mine, si au urmat apoi 2 ani de ancheta si judecare. Desi eu fusesem condamnat in lipsa la sapte ani temnita grea.

E de remarcat faptul ca la Slatina, calugarii s-au obisnuit repede eu prezenta noastra, a teologilor, si ne dadeau toata cinstea.

- Cum si de ce au fost arestati? In ce imprejurari?

- Toti cei arestati in lotul meu erau judecati deja si se aflau in inchisoare. Eu am reusit sa-i pacalesc 8 ani, dar pana la urma tot m-au prins. Eram, de altfel, sigur de aceasta. Tot atunci au inceput si cautarile in legatura cu Sandu Tudor. Imi aduc aminte ca a venit un cetatean la mine, care m-a intrebat in mare taina de dansul. Eu i-am raspuns ca e la Voronet in biserica mare fiindca ma intrebase de Daniil Sihastru. Si a plecat omul la Voronet, si is-a spus ca Daniil Sihastrul e ingropat in biserica. A venit apoi la Slatina si mi-a facut cu degetul ca l-am pacalit. Apoi s-a interesat de la altii unde ar putea fi parintele Daniil, dar nu l-a arestat, ci a dorit sa afle unele lucruri, fiindca nici nu avea de ce sa-l aresteze. Abia mai tarziu aveam sa-mi dau seama, ca isi creau timp pentru mai tarziu, cand aveau sa-i. aresteze mai pe toti.

Eu cat am fost in Manastirea Slatina, eram singur. Nu mai era nimeni cu mine din cei arestati odata. Asa incat n-am putut sa angajez pe nimeni alaturi de mine. Singurul care ar fi putut fi arestat era parintele Cleopa, dar el a fost aparat cu strasnicie de mine, asa ca nu au putut sa-l aresteze.

- Destinul lui Antonie - exclusul din calugarie - viata "civila" - reprimarea - doctoratul - ierarhul carturar si restaurator care l-a ocrotit pe Noica la Paltinis, a planuit "restaurarea" manastirii "Brancoveanu" - a pastorit ascendenta morala a Facultatii de Teologie din Sibiu.

- As vrea, inainte de orice, sa spun cateva cuvinte despre parintele Daniil Tudor. El nu a fost numai seful Rugului Aprins. Caietele ramase de la dansul ne arata ca era un om duhovnicesc de mare adancime si smerenie. Nimeni nu ar fi banuit ca ascundea in el aceste comori risipite in toate caietele lui Alexandru Mironeecu, profesor universitar, spunea despre dansul ca era o biblioteca deranjata, imprastiata si in dezordine. Eu as modifica aceasta descriere: era un spirit organizat si in structura lui sufleteasca era solid organizat. O arata lectura caietelor lui si lectura pe care si-o facea.

Citea si nota tot timpul. Citea si nota, in timpul slujbelor isi facea note. Ce idee buna a avut Prea Cuviosul Petroniu Tanase de la Muntele Athos. Inainte de a pleca la Muntele Athos, a hotarat sa inceapa el insusi legarea in caiete a materialelor ramase dupa arestarea parintelui Sandu Tudor. Lucrarea a fost continuata de Arhimandrit Grigorie Babus, directorul Bibliotecii de la Antim. Poate ca P. C. Petroniu a pastrat la el pana la plecare aceste manuscrise, date inapoi de securitate care le confiscase. Unele au si acum pe ele insemnari si stampile de la securitate. Noroc ca nu le-au ars si le-au inapoiat. Nu ne-a ramas insa nimic din perioadele cand parintele Daniil a condus revistele "Credinta" si "Floarea de foc". Ori nu le-a pastrat, ori s-au ratacit, ori au ramas la Securitate.

El avea o rotunjime spirituala de gand. Se misca intr-o schema precisa, intr-o gandire sigura pe care, prin lecturi si meditatie doar, si-o umpluse. Toate textele ramase de la dansul arata ca era pe deplin lamurit. Credea puternic. Stia. Isi descoperea mereu doar confirmari a ceea ce stia dinainte. Era sensibil la orice subtilitate spirituala. O sesiza imediat. Toate lecturile lui sunt bine organizate si bine alese. Si de peste tot isi facea note.

Nu mai stii azi, rasfoind atent caietele lui, cat e traducere din diferite lecturi, cat e parafraza, rezumat, glosa, gandire personala. A descifra acestea ar insemna a parcurge tu insuti toate lecturile lui si a identifica sursele. Pentru ca el nu citeaza, dar ar fi pana la urma inutila cautarea originalelor lui. Ici, colo o mai face, adica mai citeaza din Sfintii Parinti, doar foarte rar.

Nu-l interesa eruiditia si nu-si facea note pentru lucrari ci pentru o lucrare interioara, in sensul isihast al cuvantului. Citea spre folos, nu spre documentare, cu scopuri publicistice. Dar sa revenim la ultima intrebare. La venirea din inchisoare am fost primit in manastirea Slatina. Am dat din nou examenul de admitere la doctorat si am reusit cel dintai. Acum stiam si englezeste.

Asadar, am facut 3 ani de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucuresti dar, dupa Pasti, am fost eliminat din manastire si trimis la munca de jos. Doi ani am stat acasa dupa care, cu mare greutate, cu ajutorul De-partamentuilui Cultelor, am fost angajat muncitor necalificat, la Fabrica de mase plastice din Bucuresti, unde am ramas aproape 10 ani, nestiut de nimeni decat de Prea Fericitul Patriarh Justinian. Pentru ca ma duceam la el in fiecare duminica la slujba. Asa se face ca, dupa ce romanii au fost in opozitie fata de Tratatul de la Praga, Patriarhul m-a chemat si m-a numit in acea zi secretar-sef la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Acolo mi-am dat examenul anului 3 de doctorat si, la 5 decembrie, am plecat sa-mi fac un doctorat la Oxford, ceea ce mi-a adus mai tarziu promovarea in Biserica. Am fost doi ani si Rector al Institutului Teologic Universitar Bucuresti.

Apoi am fost in 1970-1980 vicarul patriarhului la Bucuresti. In 1980 am fost Episcop de Buzau, de unde am fost mutat in 1982 Mitropolit la Sibiu. Trebuie sa amintesc aici si de buna prietenie pe care am avut-o cu Noica. El era stabilit in Paltinis, unde si eu aveam o casa si ne vedeam adesea. Cand a murit, impreuna cu dl. Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, i-am ales mormantul langa biserica Schitului de la Paltinis. I-am tinut atunci o cuvantare, care mie mi-a placut foarte mult si cred ca a placut si ascultatorilor.

Ce-as mai putea sa adaug? Desigur, ceva despre cea mai mare realizare a mea de la Sibiu. In Eparhie aveam o manastire, de care eu eram legat foarte tare inca din studentie, manastirea Sambata. Am inceput sa o restaurez inca inainte cu 5 ani de Revolutia din 1989. I-am refacut zidul interior, pe doua parti am facut zidire, o camera a lui Brancoveanu si o biblioteca mare si chilii, iar de partea cealalta, poarta mare a manastirii, si aici cu cladiri, la etaj cu un Paraclis, si la parter cu chilii pentru vietuitori. Acum e o manastire mare care e mandria mea si a tuturor color care m-< intregii si precum timpuri, acele wm ajutat>

- Are vreo importanta faptul ca acum fostii membri ai Rugului Aprins sunt mari duhovnici, carturari, mitropoliti etc?

- Noi am socotit pe toti cei iesiti din Miscarea Rugul Aprins - vor fi fiind o seama din ei, dar a trecut foarte mult de atunci, o jumatate de secol - in care timp am ramas foarte putini din cei care am activat atunci. Desigur, vor fi multi, dar taina Rugului Aprins ramane o taina.

- Ce inseamna teologia Rugului Aprins (mistic) si realitatea rodirii lui peste ani?

- Teologia Rugului Aprins inseamna o cercetare de adancime in viata Bisericii. E pacat ca el si-a pierdut sensul originar. Sau, daca mai exista, exista la oameni care il poarta cu ei ca pe un odor sfant al lui Dumnezeu. Caci e o miscare de adanca finete ortodoxa si niciodata nu moare. Creeaza si oameni si destine si niciodata nu poate disparea atata vreme cat exista crestinismul in viata.

I.P.S Antonie Plamadeala

Pe aceeaşi temă

25 Iulie 2012

Vizualizari: 17739

Voteaza:

Rugul Aprins 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE