Imnul Acatist al Maicii Domnului

Imnul Acatist al Maicii Domnului Mareste imaginea.

Imnul Acatist al Maicii Domnului

Sinaxarul atribuie originea sarbatorii Acatistului eliberarii miraculoase pe 7 august 626 a Constantinopolului de atacul conjugat al persanilor si avarilor. In timp ce imparatul Heraclie era atunci cu armata sa departe in Orient, patriarhul Serghie a facut procesiuni pe zidurile capitalei cu relicvele Crucii, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului. El a incurajat tot poporul in lupta si a organizat rugaciuni de implorare a Nascatoarei de Dumnezeu.

Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul, permitand astfel rasturnarea delicatei situatii in care se gaseau bizantinii si sprijinind astfel decisiv contraatacul lui Heraclie, care avea sa mearga din victorie in victorie, pana la recucerirea tuturor provinciilor luate de persi. In semn de multumire, intreg poporul capitalei si-a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare imnul Acatist in sanctuarul Fecioarei de la Vlaherne. Ziua de 7 august a ramas de atunci o zi de comemorare solemna a "ajutorului pe care ni l-a dat Hristos impotriva vrajmasilor ce ne impresurau pe pamant si pe mare".

Dupa transferul comemorarii initiale de pe 7 august in sambata Saptamanii a V-a, sinaxarele au adaugat si memoria altor asedii ale Constantinopolului din anii 677, 717-718 si 860, facand astfel din Acatist imnul prin excelenta al increderii poporului bizantin in ocrotirea Maicii Domnului, cum declara limpede faimosul sau "proimion" "Aparatoarei Doamne" - redat mai jos intr-o traducere literala:

"Generalissimei aparatoare, ca una ce am fost izbavita din lucruri cumplite, cele de biruinta iti aduc tie, Nascatoare de Dumnezeu, ca niste multumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stapanire nebiruita (invincibila), din tot felul de primejdii slobozeste-ma, ca sa strig tie: Bucura-te Mireasa nemiresita!"

"Te hypermacho stratego ta niketeria
hos lythrotheisa ton dei-non eucharisteria
anagrapho soi he polis sou Theotoke.
Auhos echousa to kratos aprosmacheton,
ek pantoion me kindynon eleutheroson
hina krazo soi: Chaire Nymphe anympheute!"

Sa remarcam numaidecat, ca sa nu mai revenim asupra lui, faptul ca simbolismul militar si patriotic e destul de frecvent in imnografia bizantina, indeosebi cu referire la Nascatoarea de Dumnezeu (Theotokos). Acest lucru isi trage evident originea din intrepatrunderea intima existenta intre Biserica si statul bizantin, precum si din dedicarea cetatii imperiale Fecioarei, astfel incat toate evenimentele fericite ale istoriei politice erau atribuite mijlocirii sale.

Acest simbolism militar isi pastreaza intacta valoarea si atunci cand e transpus in planul personal al luptei fiecarui crestin impotriva patimilor si a demonilor. Eliberarea "cetatii" reprezinta in acest caz eliberarea omului de tirania patimilor, putand fi astfel aplicat tot timpul Postului Mare.

Spiritualitatea liturgica a asimilat aceste elemente istorice, cum sunt episoadele unor asedii barbare sau cutremure de pamant, pentru a face din ele elemente permanente ale vietii ortodoxe, chiar si dupa disparitia statului bizantin si a uitarii motivelor precise care au dus la stabilirea lor. Aceste elemente nu sunt simple supravietuiri ale unor comemorari care n-ar fi avut valoare decat pentru locuitorii Constantinopolului, ci au dobandit o valoare transistorica si universala, putand fi de acum supuse aceluiasi tip de transpunere duhovniceasca (anagogica) ca si faptele istorice ale Scripturii. Acatistul e extrem de revelator in aceasta privinta.

Praznuirea eliberarii miraculoase a Constantinopolului cantata impreuna cu Acatistul a fost transferata la inceputul secolului VIII, de pe 7 august pe 25 martie, de catre patriarhul Gherman in virtutea legaturii intime a acestui imn cu Buna-Vestire. Dar cum cel mai adeseori Buna-Vestire cade intr-o zi de post, in secolul IX, patriarhul Metodie (842-847), sau, dupa alte surse, patriarhul Fotie (858-886) a deplasat inca o data aceasta praznuire a Acatistului intr-o sambata de la sfarsitul Postului Mare.

Aceasta insa pare sa se fi fixat destul de tarziu in Saptamana a V-a, fiindca in redactia sa din secolul IX, Typikon-ul Marii Biserici din Constantinopol lasa inca patriarhului libertatea de a fixa oficiul Pannychis al Nascatoarei de Dumnezeu in Saptamana a IV-a sau in Saptamana a V-a. In unele manuscrise italo-grecesti, printre care Typikon-ul de la Messina (secolul XII), praznuirea Acatistului nu este prescrisa pentru o zi de sambata, trebuind sa fie celebrata cu 5 zile inainte de Buna-Vestire, sau, dupa alte documente, numai in ajunul ei, evidentiind astfel limpede semnificatia ei de inainte-praznuire.

Diferitele etape ale fixarii Acatistului evidentiaza in fond o ezitare datorata polaritatii semnificatiei sale. El este in acelasi timp un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn centrat in principal pe Buna-Vestire. Este sigur ca Acatistul exista cu mult inainte de victoria din anul 626 si ca el a fost cantat atunci pentru ca era deja extrem de popular, probabil cu aceasta ocazie, sau ulterior, i s-a adaugat "proimion"-ul citat mai sus, pentru a explicita caracterul sau votiv si legatura Acatistului cu ocrotirea orasului de catre Theotokos.

S-a scris mult despre Originea imnului Acatist si despre autorul sau. Multa vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie insusi, lui Gheorghe din Pisidia, secretarul sau, sau chiar patriarhul Gherman, desi acesta din urma n-a facut altceva decat sa expliciteze si mai mult legatura imnului cu Buna-Vestire.

Pana nu de mult savantii moderni, bazati mai cu seama pe studierea stilului acestei capodopere, pareau sa fi ajuns la un consens in ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman Melodul: autorul principal al imnelor kontakia si cel mai mare melod bizantin. Recent insa, specialistii inclina sa impinga datarea compunerii lui inca inainte de Roman Melodul.

Oricum ar sta lucrurile, acesta e intr-adevar o inflorire a poeziei liturgice, nici o alta compozitie neegaland-o prin frumusete si popularitate la crestinii ortodocsi pana in zilele noastre. Acatistul e cantat in general impreuna cu canonul lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului ("Bucura-te!") si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii. Aceasta particularitate stilistica a dus la denumirea populara a Acatistului, numit in Grecia chairetismoi (Bucurari).

Canonul este cantat impreuna cu "irmoase" care nu sunt insa ale lui Iosif, ci poate ale lui Ioan Damaschinul; acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori sub forma de "catavasii".

Pe langa Acatistul insusi, slujba din sambata Saptamanii a V-a a Postului Mare a preluat numeroase elemente din cea a Bunei-Vestiri. Vineri seara la Vecernie, dupa cele doua idiomele si stihira Mucenicilor din Triod, se canta sapte "prosomii" si "Slava" de la Vecernia Mare a Bunei-Vestiri ca pregatire pentru Acatist, dupa care oficiul se deruleaza ca de obicei impreuna cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

La Pavecernita Mare se canta canoanele defunctilor glasului de rand si ale sfantului din Mineie transferate aici din pricina Acatistului. Utrenia incepe, ca si cea a Canonului Mare ", la ceasul al 4-lea din noapte , dar, spre deosebire de aceasta, nu are "Aliluia" (specific comemorarii defunctilor si, prin urmare, anacronic), ci "Dumnezeu este Domnul" festiv insotit de intreita-cantare foarte lenta si ornamentata anume pentru acest prilej a unui tropar avand drept tema Buna-Vestire, si de altfel extrem de raspandit in imnografie, unde serveste adeseori drept irmos.

Dupa tropar se citeste catisma 16 a Psaltirii urmata nu de o sedealna, ci de "proimion"-ul "Aparatoarei Doamne" cantat de cele doua coruri. Dupa care preotul, inaintea icoanei, ca si in vinerile precedente la Pavecernita, canta cu glas mare primele 6 strofe (sau oikoi) la sfarsitul carora corul repeta cantand lent "Aliluia" sau "Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara (nemiresita)!"

Acest prim grup se incheie cu repetarea condacului "Aparatoarei Doamne", urmat de lectura primei parti a cuvantului despre Acatist (de la sfarsitul Triodului) si de recitarea Psalmului 118. Se repeta apoi inca o data "proimion"-ul inainte si dupa grupul de 6 strofe oikoi (icoase) care urmeaza executate in acelasi mod ca si grupul precedent.

Se citeste apoi restul cuvantului despre Acatist, Psalmul 50 si canonul hramului manastirii in 4 tropare, cel al Maicii Domnului, alcatuirea lui Iosif in 6 tropare si, la odele corespunzatoare, "tetraodele" lui Iosif si Teodor, care elimina canonul hramului. Drept "catavasii" se canta inca o data "irmoasele" canonului lui Iosif.

Canonul e intrerupt de ectenii mici, urmate la oda a 3-a de cantarea a sase noi strofe oikoi executate in acelasi mod. Urmeaza o ectenie mica, o sedealna pe tema Bunei-Vestiri cantata de doua ori si, daca nu s-a incheiat, continuarea cuvantului despre Acatist. Dupa oda a 6-a, se canta ultimele 6 strofe oikoi, mereu incadrate de "proimion" si urmate mai intai de sinaxarul din Minei iar apoi de sinaxarul Acatistului redactat de Nichifor Calist.

Canonul se termina fara alte modificari, urmat fiind de luminanda Bunei-Vestiri si, la Laude, de 4 stihiri de pe 25 martie cu "Slava" lor. Utrenia se incheie cu doxologia mare, iar la Liturghie se combina la "Fericiri" troparele odei a 3-a a canonului Maicii Domnului si ale odei a 6-a a "tetraodei" Triodului. Prochimenul este "Mareste suflete al meu pe Domnul", iar lecturile din Apostol si din Evanghelie sunt duble: vechilor lecturi din Evrei 9, 24-26 si Marcu 8, 27-31, corespunzatoare ciclului lecturilor Triodului, li s-au adaugat cele din Evrei 9, l-7 si Luca 1, 39-49. 56, ca la celelalte praznice ale Maicii Domnului, evidentiind astfel limpede suprapunerea oficiului propriu al Acatistului peste cel al unei sambete obisnuite din Postul Mare.

Constatam, asadar, ca pentru a putea da celebrarii sambetei Saptamanii a VI-a din Postul Mare intreaga sa stralucire, Acatistului si canonului sau li s-au adaugat piese imnografice ale praznicului din 25 martie pentru a completa astfel oficiul. Acest adaus a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic mobil.

Primei distinctii pe care am remarcat-o in Acatist intre simbolismul militar al protectiei Maicii Domnului si evocarea teologiei intruparii, trebuie sa-i adaugam o a doua. Imnul Acatist se imparte in doua parti distincte: prima e o reprezentare dramatica a Evangheliei copilariei; ea incepe cu vizita ingerului si tema Bunei-Vestiri (condacele 1, 2, 3), dupa care descrie vizita Elisabetei (icos 3), tulburarea lui Iosif (condac 4), vestirea Nasterii Domnului pastorilor (icos 4) si magilor (condac 5, icos 6, condac 6), fuga in Egipt si episodul (apocrif) al surparii idolilor (icos 6), terminandu-se cu intalnirea cu dreptului Simeon (condac 7).

Partea a doua (incepand cu condacul 8) nu se mai desfasoara in plan cronologic, ci dezvolta o meditatie asupra consecintelor spirituale ale intruparii. Aceasta a doua dimensiune corespunde, sub o forma diferita, salutarilor (chai-retismoi) propriu-zise care desfasoara inca de la inceputul imnului o serie de expresii antinomice a caror functie e aceea de a arata ca in Logosul intrupat se frang limitele ratiunii; "Bucura-te, cea care ai adunat lucruri potrivnice intr-una [ai reconciliat contrariile]! Bucura-te ceea ce ai unit fecioria si nasterea!".

"Bucura-te salasul intelepciunii lui Dumnezeu!
 Bucura-te vistieria Proniei Lui!
 Bucura-te ceea ce arati pe filozofi neintelepti [philosphous asophous]
 Bucura-te ceea cea ai vadit pe cei mesteri la cuvant a fi necuvantatori
 [technologous alogous]!
 Bucura-te ca au innebunit intrebatorii [syzetai] cei cumpliti!
 Bucura-te ca s-au vestejit facatorii de basme [ton mython poietai]!
 Bucura-te ceea ce ai rupt vorbele cele incurcate ale atenienilor!
 Bucura-te ceea ce ai umplut mrejele pescarilor!
 Bucura-te ceea ce ne-ai tras dintru adancul necunostintei!
 Bucura-te, ceea ce pe multi i-ai luminat in cunostinta!
 Bucura-te corabia celor ce vor sa se mantuiasca!
 Bucura-te limanul celor ce umbla cu corabiile aceste vieti!
 Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!"

Inceputul acestei a doua parti a imnului Acatist sugereaza tocmai motivul acestei lungi evocari a intruparii in timpul Postului Mare: "Vazand nastere straina, sa ne instrainam de lume, mutandu-ne mintea la cer; ca pentru aceasta Dumnezeu Cel Preainalt pe pamant s-a aratat om smerit, vrand sa traga la inaltime pe cei ce-I striga Lui: Aliluia! (Xenon tokon Idontes xenothomen ton kosmou, ton noun eis ouranon metalhentes, dia gar touto ho hypselos Theos epiges ephane tapeinos aruhropos, boulomenos helkysai pros to hypsos tous Auto boontas Allelouia)."

Cu ajutorul unor expresii de o indrazneala adeseori nemaiauzita, Maica Domnului e aici preamarita in principal ca instrument al intruparii lui Hristos si ca auxiliar al inaltarii si indumnezeirii naturii umane: "inceputul recrearii ei spirituale".

Intruparea apare ca principiul fara de care n-ar putea exista viata duhovniceasca, nici biruinta asupra patimilor, caci in fond fiecare crestin e chemat la realizarea mistica a intruparii in sine insusi. Prin curatirea, cainta si asceza practicate tocmai in timpul Postului Mare, el trebuie sa imite, pe cat ii sta in putinta, curatia neprihanita a Fecioarei, pentru ca dupa "Amin-ul" conlucrarii voii sale cu Dumnezeu sa Se nasca in el Logosul. "Ceea ce s-a petrecut trupeste in neprihanita Maria "plinatatea Dumnezeirii" (Col 2, 9) stralucind in Hristos prin feciorie, aceasta se petrece si in orice suflet ce ramane feciorelnic potrivit ratiunii; nu ca Domnul s-ar mai face prezent trupeste, fiindca "nu-L mai cunoastem pe Hristos dupa trup" (2 Co 5, 16), ci pentru ca vine sa se salasluiasca duhovniceste aducand impreuna cu El si pe Tatal, cum spune Evanghelia (In 14, 23)."

Aceasta nastere a lui Hristos in sufletul "fecioara" poate fi privita nu numai drept piscul vietii duhovnicesti, dar si drept obarsia ei. Fiindca Botezul il face pe Hristos sa Se nasca in neofit (cf. Ga 2, 20), pentru ca acesta sa traiasca in Hristos (cf. Col 2, 3-4). Astfel, celebrarea Acatistului spre sfarsitul Postului Mare, cand ne apropiem de perioada propriu-zis mistagogica si dramatizata a Saptamanii Mari, sugereaza ca tocmai prin asceza, cainta si lupta putem regasi fecioria dobandita la Botez, pentru ca prin Duhul Sfant Hristos sa Se nasca, sa creasca duhovniceste in suflet si in trup, si sa ajunga "la masura varstei plinatatii lui Hristos" (Ef 4, 13).

Sa remarcam de altfel ca intervenind chiar inaintea comemorarii Rascumpararii in timpul Saptamanii Mari, aceasta evocare duhovniceasca a teologiei intruparii permite afirmarea o data mai mult a continuitatii si armoniei Iconomiei divine. Asa cum, cu prilejul Nasterii Domnului, se aminteste faptul ca aceasta contine tainic in ea puterea invierii si realizarea definitiva a mantuirii, tot asa in ajunul celebrarii Patimii e potrivita invocarea paradoxului nemaiauzit aflat la obarsia ei si a faptului ca inca de la intrupare firea omeneasca asumata de Logosul era deja transfigurata si indumnezeita.

Jertfa si moartea lui Hristos n-au fost in fond necesare decat pentru a manifesta transcendenta fara limite a iubirii dumnezeiesti, care recapituleaza in sine insasi toate contrariile si se "smereste" atat cat vrea sa-si inalte creatura cazuta.

Putem in sfarsit nota faptul ca imnul Acatist si canonul lui Iosif legat de el folosesc din belsug prefigurarile scripturistice, ca si Canonul Mare. Dar, in timp ce in acesta din urma figurile din Vechiul Testament erau legate de cainta, in Acatist ele sunt prezentate mai degraba drept profetii ale intruparii. Maica Domnului e in acelasi timp noul rai, scara lui

Iacob, marea care l-a inghitit pe faraonul spiritual, piatra din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si stalpul de foc care i-a calauzit, pamantul fagaduit si mana, rugul aprins, lana acoperita de roua a lui Ghedeon, sfesnicul, vasul cu mana si adevaratul cort al marturiei etc. in nasterea feciorelnica sunt recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a scopului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.

Cele doua celebrari speciale ale Saptamanii a V-a din Postul Mare dezvolta, asadar, doua recapitulari distincte ale istoriei mantuirii: prima in planul pocaintei, cea de-a doua in cel al intruparii. Si una si alta par solidare si complementare, iar timpul "concentrat" al Postului Mare, care dezvolta aceasta recapitulare la un nivel mai amplu, e afirmat atunci drept cadrul si ocazia conlucrarii intre planul binevoitor al lui Dumnezeu prin intrupare si raspunsul liber al omului prin cainta si asceza. Acatistul permite astfel retroactiv definirea intregii dimensiuni hristologice a spiritualitatii Triodului.

Makarios Simonopetritul

06 Iulie 2012

Vizualizari: 11887

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE