Eutanasia

Eutanasia Mareste imaginea.


Eutanasia

Eutanasia, ca moarte buna sau usoara (conform cu sensul literal al cuvantului), nu doar ca este acceptata de Biserica, dar si dorita de catre aceasta. Neincetat repetata cerere a ei - "Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace" - precum si asocierea mortii cuvioase cu moartea cinstita si pasnica, confirma aceasta afirmatie.

Totodata, insa, Biserica cinsteste si moartea dureroasa, nu doar cand se intampla pentru marturisirea lui Hristos, dar si cand este legata de boli sau imprejurari dureroase, pe care omul le sufera cu rabdare si nadejde in Dumnezeu. Aici moartea cea buna nu consta in lipsa durerii, ci in infruntarea ei cu rabdare si nadejde in Hristos.

Moartea buna sau rea nu este determinata in cele din urma de forma ei exterioara, de usurinta sau greutatea cu care survine, ci de starea interioara cu care o abordeaza omul. Moartea buna nu este totdeauna usoara, nici moartea usoara nu este totdeauna buna. Sunt relevante intrebarile formulate pe aceasta tema de catre Sfantul Ioan Gura de Aur: Oare a fost rea moartea lui Ioan, fiindca i s-a taiat capul, sau a lui Stefan, fiindca a fost omorat cu pietre, sau a Mucenicilor, ca si-au sfarsit viata in chinuri? Si raspunde el insusi: Rea nu este moartea aceasta, ci moartea in pacat.

Dar nici in antichitatea greceasca, in care isi are originea conceptul eutanasiei, aceasta nu este atat de mult legata de forma exterioara a mortii, cat de conditiile in care survine aceasta. Eutanasie este moartea naturala, care vine sa implineasca viata, sau moartea glorioasa, legata de o anume fapta eroica sau jertfa.

Inacceptabila din punct de vedere crestin este eutanasia a) ca interventie intentionata pentru izbavirea omului de o boala incurabila sau de dureri insuportabile, trupesti sau sufletesti si b) ca intrerupere a acordarii de mijloace de supravietuire, in acelasi scop.

Prima forma de eutanasie, numita si eutanasie activa, constituie o forma de sinucidere sau de sinucidere indusa, cand se face cu voia bolnavului, sau de omor, cand se face fara voia lui. Cea de-a doua forma, numita si eutanasie pasiva, nu se poate diferentia de prima. In fine, exista si c) eutanasia indirecta, care are loc ca efect colateral nedorit, in urma folosirii de medicamente pentru combaterea durerii insuportabile.

Medicina contemporana face posibila mentinerea vietii prin mijloace artificiale, chiar si atunci cand nu mai exista nici o perspectiva pozitiva pentru bolnav. Mentinerea aceasta constituie, in ultima analiza, prelungire a procesului mortii. De aceea s-ar putea sustine ca abordarea etapelor finale ale vietii fara interventia acestor mijloace artificiale constituie abordarea simpla si naturala. Aceasta se intampla in trecut si aceasta o poate prefera cineva si in prezent. Simtindu-si relativitatea vietii pamantesti si incredintandu-se pe sine lui Dumnezeu, renunta de a mai recurge la astfel de mijloace si lasa in voia lui Dumnezeu evolutia starii lui de sanatate.

Cu toate acestea, insa, caracterul sacru al vietii si reala neputinta a omului de-a aprecia cu exactitate fiecare situatie in parte nu indreptatesc totdeauna refuzul interventiei mijloacelor artificiale, mai ales cand aceasta se face de catre cei apropiati ai bolnavului, fara incuviintarea lui.

Totodata, insa, trebuie marturisit si faptul ca, prin folosirea mijloacelor oferite de stiinta si tehnologia contemporana, problema eutanasiei se complica si intra intr-un cerc vicios. Adica adesea bolnavul este supus unei chinuitoare prelungiri a vietii, care in esenta este echivalenta cu prelungirea procesului mortii. Dar si eventuala interventie de intrerupere a folosirii mijloacelor acestora constituie intrerupere a vietii.

Apare astfel si o problema secundara a eutanasiei, care fara interventia stiintei si tehnologiei nu ar fi fost generata. Iar cand mentinerea pe mai departe sau, dimpotriva, ne-mentinerea vietii bolnavului este legata de necesitatea transplanturilor sau de incetarea folosirii mijloacelor medicale in vederea salvarii altor bolnavi, problema devine si mai acuta si capata noi dimensiuni, care nu se pot controla cu usurinta.

Conexa este si eutanasia eugenica, aplicata in vederea izbavirii societatii de indivizi handicapati corporal sau inapoiati intelectual. In acest cadru se incadreaza astazi asa zisele "avorturi terapeutice", adica omorarea embrionilor care in urma controlului prenatal prezinta anomalii grave.

Unii, in fine, asociind eutanasia cu ratiuni strict economice, sustin ca persoanelor supraimbatranite sau intarziate mintal nu trebuie sa li se acorde toate mijloacele medicale necesare, ba nici obisnuita asistenta spitaliceasca. Astfel, printr-o lege aprobata in 1994, in Danemarca se interzice spitalizarea si ingrijirea medicala in spitalele publice de stat a persoanelor bolnave in varsta de peste saptezeci de ani. Mai mult, se propune chiar evaluarea economica a vietii umane, in vederea luarii de fiecare data a hotararii mentinerii pe mai departe sau ne-mentinerii acesteia.

In aprilie 2001, in cadrul Uniunii Europene, Olanda a legalizat eutanasia pe motive de "compasiune". Drept conditii ale efectuarii ei au fost stabilite urmatoarele:
a) Existenta unei boli incurabile sau a durerilor insuportabile.
b) Aducerea la cunostinta pacientului a tuturor solutiilor alternative.
c) Formularea unei a doua opinii de catre specialisti.
d) Cererea eutanasiei de catre pacientul insusi, in deplinatatea facultatilor sale.
e) Interzicerea faptului ca propunerea sa vina din partea medicilor curanti.

Exemplul Olandei a fost urmat dupa aproximativ un an de Belgia, cu stabilirea unor conditii mai lejere, iar acum se pregatesc in acest scop si alte tari.

Legalizarea eutanasiei nu constituie un simptom partial al societatii, ci un indiciu important care vadeste o schimbare esentiala a viziunii asupra vietii, cultivand totodata noi conduite morale ale societatii si medicinii. Propagarea secularizarii si, pornindu-se de la aceasta, slabirea viziunii religioase asupra vietii au contribuit decisiv la promovarea anomiei sociale. Aceasta din urma este firesc sa duca nu doar la cresterea coeficientului sinuciderilor anomice, dar si la cea a indicelui recurgerii la eutanasie. Omul se blindeaza in individualismul lui, isi pierde credinta religioasa si considera mentinerea sau intreruperea vietii ca pe un drept individual al sau. Pe de alta parte, se sugereaza si se impune societatii o alta percepere a medicinii si a medicului. Medicina, ca si medicul, nu mai este de acum chemata doar spre a vindeca bolnavii, ci si spre a-i omora.

Biserica Ortodoxa considera necredinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu orice moarte pe care o provoaca lasitatea omului de-a infrunta greutatile vietii. De asemenea, reproba drept "contrara deontologiei si jignitoare la adresa slujirii medicale" si orice fapta care nu contribuie la prelungirea vietii, ci grabeste moartea. Dar, in invatatura Bisericii, viata si moartea crestinului nu il privesc doar pe el insusi, ci au directa legatura cu semenii lui si, intai de toate, cu Dumnezeu insusi. Astfel, viata si moartea nu sunt asezate sub prisma drepturilor individuale, ci in cadrul comuniunii cu Dumnezeu si cu aproapele.

Privind mai indeaproape lucrurile, prin legalizarea eutanasiei si prin stabilirea conditiilor efectuarii ei este firesc sa fie consacrata nu doar tolerarea ei sociala, dar si indirecta ei instituire, in cadrul conditiilor prescrise. Adica, stabilirea conditiilor in care este legalizata eutanasia functioneaza totodata si ca prescriere a conditiilor in care cineva este indreptatit sa procedeze sau sa colaboreze la efectuarea ei. Se cultiva astfel un climat pozitiv pentru ea si se pregateste o mai larga aplicare a ei, chiar si persoanelor care nu o doresc. Iar lucrul acesta se articuleaza excelent intereselor economice ale diverselor organisme particulare sau de stat. in paralel se realizeaza nu doar psihologic, dar si deontologic, schimbarea scopului actului medical. Adica, prin legalizarea eutanasiei, medicul nu numai ca poate, dar chiar este dator sa intervina in vederea grabirii mortii, cand aceasta este perceputa ca fiind un lucru bun.

Aplicarea eutanasiei se face de regula prin invocarea "caiitatii vietii". Iar in vremea noastra calitatea vietii este apreciata prin criterii materiale si eudemonistice. Aceasta apreciere este, insa, unilaterala si miopica. Viata omului nu este doar biologica, ci si spirituala. Indeosebi in fata mortii, precum si in fata altor situatii limita (de pilda durerea, agonia), dimensiunea spirituala a vietii este mai intens simtita. Aceasta inseamna ca si calitatea vietii trebuie apreciata in mod global, in ansamblu. De aceea cea mai buna protejare a ei se face atunci cand omul este intarit sa indure toate vicisitudinile vietii, ceea ce ii poate da prilejul celei mai demne morti.

In ultima analiza, omul este chemat sa lupte impotriva caracterului sau muritor. Iar razboiul acesta este firesc sa culmineze in fata mortii. Cand nu exista nadejde pentru viata de dupa moarte si toate sunt abordate in perspectiva imanenta si in mod eudemonistic, atunci acceptarea eutanasiei este de la sine inteleasa. Dar cand exista credinta in Dumnezeu si in viata de dupa moarte sau, cu atat mai mult, cand viata aceea este considerata ca adevarata, iar cea de acum ca stadiu pregatitor, atunci nimic nu poate duce la tagaduirea valorii ei si la intreruperea ei voluntara prin oricare din formele de eutanasie.

Biserica nu ramane nepasatoare in fata durerii umane. In special nu este indiferenta, fata de durerea insuportabila, de care este adesea legat sfarsitul vietii omului. Prin slujba ce se savarseste la iesirea cu greu a sufletului, ii sta alaturi muribundului si se roaga pentru izbavirea lui de durerea insuportabila si de boala cea amara, rugandu-se totodata pentru vesnica odihna a acestuia.

Credinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu il cheama pe crestin sa abordeze pozitiv nu doar sanatatea sau fericirea, dar si boala, durerea sau necazul. Dumnezeu nu ingaduie relele pentru a-l vatama sau a-l slei de puteri, ci pentru ca acesta sa dobandeasca folos sufletesc si sa se intareasca. Este suficient ca el sa nu isi priveasca viata avand drept unic etalon placerea si sanatatea trupeasca, ci sa aiba in vedere si dimensiunea ei spirituala. "Cand sunt slab", scrie Sfantul Apostol Pavel, "atunci sunt tare". Constatarea aceasta constituie un loc comun al vietii spirituale.

In vremea noastra, definitorie prin duhul ei eudemonist, moartea este de asemenea abordata prin criterii eudemoniste, iar eutanasia este asimilata mortii usoare. Perspectiva vietii de dupa moarte a omului sau importanta rabdarii pentru desavarsirea duhovniceasca si pentru dobandirea vesniciei sunt marginalizate. in acelasi timp slabeste increderea in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Astfel, toate sunt considerate antropocentric si imanent, privand viata de perspectiva vesniciei si pe om de idealul desavarsirii spirituale si al adevaratei libertati.

Georgios Mantzaridis

06 Iulie 2012

Vizualizari: 12530

Voteaza:

Eutanasia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE