Sensul vietii

Sensul vietii Mareste imaginea.

Sensul vietii

Cautarea sensului vietii nu constituie doar o problema a filosofiei, ci si o necesitate elementara cotidiana. Imediat ce dobandeste constiinta sinelui, omul se intreaba care este rostul vietii sale. Iar prin raspunsul pe care il da intrebarii acesteia isi determina pozitia lui fata de fiecare din problemele partiale ale cotidianului. Raspunsul satisfacator la intrebarea despre sensul vietii creeaza maturitatea necesara corectei abordari a acesteia. Lipsa unui raspuns satisfacator devine pricina de confuzie si provoaca focare permanente de incoerenta si tulburare. Transformarile continue ale opiniilor morale, sociale, filosofice sau de alta natura dau la iveala lipsa unui raspuns satisfacator la intrebarea despre sensul vietii si descopera profunda dorinta de a-l afla. In epoca noastra domneste o nemaivazuta incoerenta in viziunea asupra vietii. Aceasta, desigur, este legata si de schimbarile vertiginoase care s-au semnalat si se semnaleaza in lume.

Inainte de-a se instaura deplin o stare a lucrurilor, se schimba si se creeaza una noua, care cere o noua abordare a ei. Omul nu mai are puterea de-a urmari toate evolutiile acestea, este dus de ele, ramane dezorientat si sfarseste in confuzie si impas. Sperantele pe care le nutrise in ceea ce priveste dezvoltarea stiintei si tehnologiei sunt dezmintite, adesea intr-un mod dramatic. Si este relevant faptul ca neputinta cea mai mare in fata intrebarii despre sensul vietii se semnaleaza tocmai astazi, cand omul realizeaza progrese extraordinare in stiinta si tehnologie, extinzandu-si stapanirea si dincolo de planeta pe care o locuieste si, pe de alta parte, reusind sa-si cartografieze propriul sistem genetic. Astfel, neputinta aceasta a omului apare ca o tragica ironie.

Asadar omul, care inregistreaza atatea succese in stiinta si tehnologie, esueaza in ceea ce priveste cautarea sensului vietii sale. Dar lucrul acesta, din punct de vedere crestin, nu este paradoxal, ci cat se poate de firesc. Omul, care provine din nimic si se raporteaza la Dumnezeu, nu isi poate afla sensul vietii daca il cauta inlauntrul hotarelor lumii, care si ea provine din nimic. Cata vreme se margineste la lumea creata este rob necesitatii naturale. Prin raportarea la Dumnezeu se elibereaza, insa, de aceasta necesitate si se implineste ca persoana. Asadar limitarea la imanent - caracteristica omului epocii noastre - impiedica accesul la sensul vietii.

Viata fara Dumnezeu este anosta si adesea insuportabila. Cel ce o abordeaza imanent nu vede in ea nici un inteles sau scop substantial. Cel mai sincer raspuns in acest caz este, poate, cel dat de existentialismul ateu, negand orice sens al vietii. "Daca exist in clipa aceasta", zice Sartre, "este pentru ca urasc existenta. Eu sunt acela care ma trag pe mine insumi de la inexistenta pe care o ravnesc; ura si sila fata de existenta sunt exact modurile care-mi fac sinele sa existe, care ma arunca in existenta". Si intr-adevar, existenta omului departe de obarsia existentei constituie un proces de autonimicire. De aceea cautarea sensului vietii fara Dumnezeu este osteneala zadarnica. "Toate sunt fara rost", spune Sartre, "chiar si eu insumi. Tot ce exista se naste fara motiv, ramane in neputinta si moare la intamplare". Cand cineva dobandeste simtirea aceasta, este stapanit de greata. Iar perspectiva vietii lui este esecul. Aceasta experienta, la care omul lumii apusene a fost dus de duhul rationalismului si de iluminism, a provocat cautarea unor solutii metafizice pentru iesirea din impas. Si intrucat secularizarea ce a dominat apusul i-a secatuit credinta crestina, s-a nascut interesul fata de religiile orientale, autocon-centrare, meditatie transcendentala si magie. S-a creat astfel un melanj ciudat de rationalism occidental si misticism oriental, care si-a gasit expresia in miscarea "Noua Epoca" sau "Noua Era" (New Age). Miscarea aceasta, dupa cum nimerit s-a remarcat, ar putea fi numita "expresia crizei in cautarea sensului vietii".

In societatea contemporana, ca scop al vietii umane este promovata satisfactia senzuala, speculandu-se orice prilej in acest sens. Multimea produselor, varietatea ofertelor, multitudinea de servicii, abundenta posibilitatilor, provocarea sistematica a unor nevoi de prisos si incitari senzuale prin reclamele si programele mijloacelor de informare colectiva converg in impunerea acestui scop. Lozinca "traieste-ti viata!" a capatat caracter de porunca categorica. De aceea si societatea noastra a fost numita, corect, "societatea experientei intense". In aceasta societate factorul unificator principal al membrilor nu este o anumita tinta sau aspiratie comuna pozitiva, ci frica obsteasca in fata viitorului sau pericolul comun resimtit inaintea acestuia. Astfel "societatea experientei intense" coincide cu "societatea fricii" sau "societatea pericolului" si, prin procesul de globalizare, devine societatea fricii globale sau a pericolului mondial.

Cata vreme societatea mai pastra anumite configuratii stabile, omul mai putea gasi oarecare suporturi vietii sale. In societatea contemporana, insa, totul se faramiteaza si se descompune. Iar omul traieste si exprima faramitarea si descompunerea societatii in viata lui personala si in relatiile lui sociale. Cautand autoconfirmarea si implinirea prin sine, sfarseste in autodezmintire si pierderea propriei existente. isi sporeste activitatile si mobilitatea, pentru a-si confirma existenta, isi schimba profesia, pentru a incerca noi experiente. isi dizolva familia, pentru a crea noi legaturi. Calatoreste in diferite puncte ale pamantului, pentru a cunoaste lucruri noi si a-si umple golul ce exista inlauntrul lui. Cu toate acestea, insa, nicaieri nu gaseste sens vietii.

Sensul vietii se gaseste prin raportarea la obarsia existentei ei, la Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu si recunoasterea iubirii Lui fata de om dau sens vietii umane. Aceasta din urma nu se epuizeaza in relatiile sociale ale omului, nici nu se reduce la biografia lui, ci se intinde si dincolo de ele. Imbatranind, omul nu isi imputineaza puterile si atat, ci se si maturizeaza, pe un alt plan decat cel fizic. Toate isi afla sens pe planul vietii celei in Hristos. Fara acesta, insa, pun stapanire pe om plictisul, faramitarea si lipsa sensului.

Viata cea adevarata isi are obarsia in izvorul vietii, in Dumnezeu. Cel ce se rupe de Dumnezeu este in esenta mort, chiar de pare viu. Acest lucru il arata cuvintele Mantuitorului catre cel ce ii ceruse sa-L urmeze dupa ce, mai intai, isi va ingropa tatal: "Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor". Viata reala se afla dincolo de stricaciune si moarte. Omul este stricacios si muritor, pe cand Dumnezeu nestricacios si fara de moarte. Omul stricacios si muritor afla viata vesnica si nestricacioasa prin partasia de harul necreat al lui Dumnezeu. Astfel biruieste stricaciunea si moartea. Acesta este sensul pe care il are participarea la Tainele Bisericii, mai ales la Botez si dumnezeiasca Euharistie: "De nu se va naste cineva de sus, nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu"; si "de nu veti manca trupul Fiului omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi".

Innoirea cea in Hristos nu se margineste la mintea sau la sufletul omului, ci se refera la intreaga lui fiinta. Harul lui Dumnezeu il sfinteste pe om "desavarsit". Aceasta inseamna ca si trupul participa la harul innoitor al lui Dumnezeu. De altfel, trupul este templu al Sfantului Duh. De aceea dispretuirea lui nu isi gaseste loc in Biserica. Crestinul simte repulsie si se impotriveste fata de cugetul trupesc, nu fata de trup. Rau nu este trupul, ci pacatul. Reaua-patimire si chinul trupului urmaresc infranarea poftelor si biruinta asupra patimilor, care impiedica harul lui Dumnezeu de-a se arata omului. Exemplu in acest sens sunt ascetii sau nevoitorii, care rabda privari voluntare, pentru a se lupta cu pacatul si a se face mai incapatori harului Sfantului Duh. Pe de alta parte, firea „intelegatoare" sau inteligibila a sufletului nu il izbaveste pe acesta de pacat, nici nu il face sa fie mai aproape de Dumnezeu decat trupul. Dimpotriva, in teologia patristica mintea omului este infatisata ca "intai-patimitoare ". Ea este cea care s-a razvratit cea dintai impotriva lui Dumnezeu, tragand si trupul dupa sine. De aceea patimile mintii sunt mai adanci decat cele trupesti. Omul cel cazut se gaseste departe de Dumnezeu in intregul sau, ca fiinta psihosomatica unitara. Iar omul nou cel in Hfistos este langa Dumnezeu si traieste harul Lui innoitor tot ca fiinta psihosomatica unitara.

Harul lui Dumnezeu nu il innoieste doar pe om, ci si intreaga creatie sau intreaga faptura. Dupa cum pacatul a adus nu doar denaturarea omului, ci si a intregii fapturi, tot astfel si Hristos, prin venirea Lui in lume, nu l-a innoit doar pe om, ci si intreaga faptura. Asadar faptura, care "impreuna-suspina si impreuna are dureri" cu omul, este cuprinsa de Hristos in lucrarea Sa innoitoare si este asezata in perspectiva slavei eshatologice.

Innoirea cea in Hristos il elibereaza pe om de "impotriva firii", stare in care l-a adus caderea, il readuce la "dupa fire (conform cu firea)" si ii ofera posibilitatea sa izbuteasca pe "mai presus de fire", adica unirea cu Dumnezeu si indumnezeirea. Omul ce s-a abatut catre nefiinta, recapata in Hristos posibilitatea de-a se intoarce la fiinta. Este cuprins in trupul lui Hristos si asezat sub iradierea fiintei lui Dumnezeu, a "Celui ce este" cu adevarat. Cand se indeparteaza de Dumnezeu, se indeparteaza si de faptul de a fi. Mentinerea lui in faptul de a fi se realizeaza in viata lui pamanteasca in chipul biruintei continue asupra nefiintei. Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu ce S-a facut om, nici nu a pacatuit, nici nu era cu putinta sa pacatuiasca. Dumnezeu nu Se supune raului sau pacatului, adica nefiintei. Dar nu acelasi lucru se intampla si cu omul, care isi are obarsia in nefiinta. Pro venirea omului din nefiinta ii determina si starea lui departe de Dumnezeu. Pacatul, ca indepartare de Dumnezeu, este si indepartare de fiinta. Iar pocainta, ca intoarcere la Dumnezeu, este intoarcere la fiinta. Aceasta inseamna ca acela care il neaga pe Dumnezeu, se neaga si pe sine insusi.

Indepartandu-se de Dumnezeu, omul cade catre nefiinta si ramane o existenta lipsita de subzistenta. Intorcandu-se la Dumnezeu, isi reia legatura cu fiinta care este izvorul vietii. Viata lui Dumnezeu devine si propria sa viata, iar timpul vietii se desfasoara ca timp al desavarsirii si indumnezeirii. Aici se afla si diferenta fundamentala dintre credincios si necredincios. Diferenta aceasta nu este de natura morala, ci ontologica. Credinciosul participa la viata dumnezeiasca si merge catre indumnezeire, pe cand necredinciosul ramane mort si traieste tragicul mortii. Viata ce izvoraste din Dumnezeu ii duce pe oameni la unire intre ei, pe cand viata fara Dumnezeu duce la faramitare si descompunere. in sfarsit iadul, in care sfarseste omul care il neaga pe Dumnezeu, este caracterizat de lipsa iubirii si de domnia dezbinarii. Lumina lui Dumnezeu, care este slava si bucuria credinciosilor, devine pentru necredinciosi intuneric si iad.

Viata prezenta si cea viitoare sunt organic legate intreolalta. Viata prezenta duce la cea viitoare, iar cea viitoare se intemeiaza pe cea prezenta. Comuniunea cu Dumnezeu in viata de acum constituie conditia mentinerii ei in cea viitoare. Aceasta perspectiva a vietii umane introduce o modificare radicala a viziunii asupra lumii. Nimic nu poate fi considerat bun, daca se limiteaza la lume si nu are legatura cu viata vesnica. Bogatiile, onorurile, sanatatea si viata insasi nu constituie, in ultima analiza, bunuri in sine. Perspectiva crestina depaseste hotarele lumii si timpului si se intinde in vesnicie. Toate cate se pot incadra in aceasta perspectiva "spunem ca trebuie sa le iubim si sa le urmarim cu orice pret", pe cand restul "sa le trecem cu vederea, ca pe unele ce nu au nici o valoare". Aprecierea lucrurilor cu criterii imanente da la iveala subestimarea adevaratului sens al vietii. Iar aceasta subestimare ia proportii tragice cand omul, desi cunoaste viata vesnica, este nepasator fata de ea si ramane de voie prizonier celei trecatoare.

Georgios Mantzaridis

Morala crestina, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Morala crestina"

26 Mai 2016

Vizualizari: 42398

Voteaza:

Sensul vietii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE