In Vinerea din Saptamana Patimilor, facem pomenirea mortii si ingroparii Mantuitorului.
Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce. Insa, moartea Sa nu este drum spre stricaciune, caci ea cuprinde in sine inceputul invierii. Nu avem momente succesive, moarte si apoi inviere, ci avem parte de simultaneitatea prezentei lui Dumnezeu. Nu intamplator, Prohodul Domnului incepe prin cuvintele: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase!". Pentru ca El este Viata, mormantul Sau ramane gol si se face marturie si nadejde pentru noi, vestindu-ne ca si mormintele noastre vor ramane goale.
In Vinerea Mare, la Vecernia savarsita dimineata, se scoate Sfantul Epitaf in mijlocul bisericii. Credinciosii vin si se inchina si saruta Epitaful. Apoi trec pe sub masa pe care este pus Epitaful, gest care simbolizeaza ca moartea noastra va fi doar o trecere. Paradoxal, venim sa praznuim moartea si ingroparea Domnului si prin acestea ne impartasim de viata. Nu intamplator, Biserica a randuit ca la denia Prohodului sa se cante si Binecuvantarile Invierii.
In seara acestei zile, cu Sfantul Epitaf se inconjoara biserica. Prin acest act Il conducem tainic pe Hristos la mormant si Il ingropam. Sfantul Epitaf este pus pe Sfanta Masa, care simbolizeaza si mormantul Lui, si ramane aici pana la Inaltarea Sa. Amintim ca Epitaful este o panza pe care se afla zugravita icoana inmormantarii Domnului si simbolizeaza trupul mort al Domnului. Dar pe Sfanta Masa este prezenta si Euharistia. Deci nu avem doar un trup mort, ci si unul deplin indumnezeit.
Chiar daca Vinerea Mare este o zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie, preotul poate impartasi si in aceasta zi, daca sunt cazuri speciale. Si poate face acest lucru in virtutea faptului ca Hristos nu a fost niciodata doar mort. Sa nu uitam ca talharului de pe cruce ii spune: "Astazi vei fi cu Mine in rai". Hristos uneste moartea cu raiul, dupa cum afirma parintele Galeriu. Fagaduinta raiului e deja biruinta mortii. In Hristos "praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti, vesnice".
Sfantul Proclu, patriarhul Constantinopolului, spune ca in aceasta zi "moartea a primit pe mortul pururea viu". Deci Hristos nu a fost pus in mormant ca sa stea acolo ca un mort. Daca la cateva ore dupa moartea Sa, in momentul in care este strapuns in coasta, din El va curge sange cald si apa calda, e un motiv de a vorbi de "mortul pururea viu". Acesta este temeiul pentru care Biserica foloseste caldura la Sfanta Impartasanie.
Fara indoiala, din punct de vedere natural, trupul Domnului este mort. Hristos moare pentru a fi cu noi si in aceasta stare tragica. Dar "Al doilea Adam Cel ce locuieste intru inaltime S-a pogorat la Adam cel dintai pana la camarile iadului" (Canon Sambata Mare, din Cantarea 8) pentru a-l ridica din moarte. Astfel, in Sinaxarul Sambetei celei Mari, citim: "Dupa cum la intaia facere a lumii Dumnezeu savarsea toate lucrurile, si in urma, in ziua a sasea a creat pe om, faptura cea mai de seama, iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui si a sfintit ziua, numind-o sambata care se talcuieste odihna, tot asa si la facerea lumii celei spirituale, savarsind toate in chipul cel mai bun, in ziua a sasea a creat din nou pe omul stricat si innoindu-l iarasi prin Crucea cea de viata purtatoare S-a odihnit inca o data cu o odihna desavarsita, de toate lucrurile Lui, dormind un somn datator de viata si mantuitor".
Tinand sema ca Hristos a murit iubind, trebuie sa stim ca unirea cu El se face atunci cand raspundem cu iubire la iubirea Lui.
Ce face Iubirea rastignita? Zdrobeste moartea, o preface in trecere spre cele vesnice si ne daruieste puterea de a striga cu mare glas: "Unde este, moarte, biruinta ta?"
Adrian Cocosila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.