Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Minunea din Kefalonia

Crinii Maicii Domnului reprezinta binecuvantarea cea mai de seama a localitatii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. In bisericuta satului, an de an, se petrece aceeasi minune, si anume: crinii pusi la icoana Maicii Domnului, desi complet uscati, infloresc pentru a doua oara, in chip minunat, astfel incat in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului, acestia se afla complet infloriti, nevestejiti si frumos mirositori.

Floarea de crin a fost asociata, inca din vechime, de catre traditia crestina, cu Buna Vestire, cand Arhanghelul Gavriil i-a adus Maicii Domnului vestea cea buna a mantuirii. Precum vedem, in unele icoane ale Bunei Vestiri, arhanghelul poarta in mana o floare de crin, ca simbol al curatiei si al frumusetii. Florile de crin fiind unele dintre florile imparatesti, deosebit de alese si frumos mirositoare, sunt adesea asezate inaintea icoanelor imparatesti si in Sfintele Altare.

Crinii Maicii Domnului din Kefalonia

In insula greceasca Kefalonia, intre localitatile Troghianata si Demutandata, la mica distanta de capitala insulei, anume de Argostoli, se afla localitatea Langouvartha, unde are loc minunea anuala a infloririi, pentru a doua oara, a crinilor adusi Maicii Domnului de credinciosi, in cursul anului. Bisericuta din localitate se numeste, in chip firesc, "Biserica Maicii Domnului cu Crini", iar crinii albi din aceasta sunt cunoscuti in regiune sub numele de "crinii feciorelnici".

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Imediat dupa ce crestinii sarbatoresc Buna Vestire, iar crinii incep sa infloreasca, in special in luna mai, nenumarati crini sunt asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica amintita. In mod firesc, crinii, odata culesi, rezista cateva zile, dupa care se usuca definitiv, nemaiputand vegeta iarasi. Acest lucru se intampla si aici, insa dupa ofilirea si uscarea crinilor, acestia nu sunt luati din fata icoanei Maicii Domnului, ci sunt lasati pe loc, pana in ziua de 15 august.

Crinii asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din aceasta biserica infloresc insa, pentru a doua oara, in chip minunat, in fiecare an, in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Desi infloriti pentru a doua oara, avand petalele versi si florile fragede, partea de jos a tulpinei lor ramane insa uscata, spre a intari si mai mult minunea.

Bisericuta din localitatea Pastra, situata in partea nordica a insulei, este binecuvantata si ea cu aceeasi minune anuala a reinfloririi crinilor, de catre Maica Domnului. In curtea acestei bisericute, inchinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantati nenumarati crini albi. In luna mai, cand crinii incep sa imboboceasca si sa infloreasca, femeile din sat ii culeg si ii aseza in biserica, inaintea icoanei Maicii Domnului. Odata culesi insa, in numai cateva zile, crinii se ofilesc si se usuca. Ca si in cealalta bisericuta, ei nu sunt aruncati, ci sunt lasati inaintea icoanei minunate. In vremea postului, intre 1 si 15 august, legile firii sunt biruite, ca intarire a adevaratei credinte crestine, crinii uscati reinflorind in ochii tuturor.

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia

Pe vremea cand satul se afla in stapanirea contelui Lianos, candva la inceputul lunii august, acesta a trimis slugile sa lucreze campul. Unul dintre lucratori, mergand pe deal, a gasit in iarba o icoana a Maicii Domnului. Pe locul cu pricina s-a aflat si un crin alb. Asezand icoana intr-o capita de fan, taranul a plecat sa isi anunte stapanul, care insa nu avea vreme sa vina sa vada icoana. In cele din urma, acesta i-a spus sa duca icoana la Biserica Sfantul Dimitrie. In acea noapte, stapanul a visat-o pe Maica Domnului, zicandu-i sa nu o ia "din casa ei". Spreriindu-se, el a adus icoana la el acasa, unde fiica lui, bolnava la acea vreme, se va tamadui in chip minunat. Drept multumire, barbatul a zidit o biserica pe locul din camp, unde sluga a aflat icoana.

In localitatea Apikia, din insula cicladica Andros, femeile crestine cultiva cu multa evlavie "crinii Fecioarei", numiti si "crinii sfintiti ai Maicii Domnului", care infloresc in luna mai. Ducandu-i in biserica si uscandu-se, dupa trecerea catorva zile, acestia sunt lasati si ei inaintea icoanei Maicii Domnului, spre a primi binecuvantarea reinfloririi. Din acestia nu mai ramane decat tulpina uscata, fara flori si fara frunze. Imediat ce incepe postul Adormirii Maicii Domnului, tulpinele uscate incept sa prinda iarasi viata, astfel incat in ziua de 15 august, acestia sunt fragezi si plini de flori minunat mirositoare.

Despre crinii care reinfloresc in chip minunat, crestinii din zona povestesc urmatoarea intamplare. Cand regiunea Dodecanez se afla sub ocupatie italiana, in luna apriie a anului 1943, o copila crestina a luat cativa crini albi si i-a asezat inaintea icoanei Maicii Domnului. Cum era si firesc, dupa numai cateva zile, crinii s-au ofilit si s-au uscat. Dupa cateva luni, prin luna iulie, in chip minunat, crinii uscati au prins din nou viata, inverzind si facand boboci; abia in ziua de 23 august insa bobocii au inflorit, imprastiind buna mireasma. Incepand cu anul 1943, cand a avut loc pentru prima data minunea reinfloririi crinilor, aceasta s-a repetat anual, fara nici o exceptie.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

18 Iulie 2011

Vizualizari: 35349

Voteaza:

Crinii Maicii Domnului - Kefalonia 5.00 / 5 din 5 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • adriana gheorghePostat la 2013-08-01 15:56

    Minunat articol,mii de multumiri.Fara.. comentarii.Doamne Ajuta!

  • vova chPostat la 2013-07-31 17:54

    Asa minune se mai petrece si in biserica Sf.Nicolai din satul KULEVCEA Ucraina / Regiunea Odesa raionul Sarata

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact