Intrand Iisus in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa, si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul. Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi (Mc. 2,1-3)

Daca un imparat pamantesc sau un fiu de imparat va veni intr-un oras sau intr-un sat si se va opri intr-o casa, in jurul acelei case se vor aduna multimi uriase de popor, fiindca toti vor sa-l vada pe imparat, toti vor sa auda cuvantul iui. Atat de inalt este rangul imparatului, atat de inalta este slujirea pe care el o aduce lui Dumnezeu si oamenilor, incat oricine simte fata de el, fara sa vrea, o anumita evlavie. Iata insa ca a fost o vreme cand Insusi imparatul Cerurilor, imparatul a toata lumea, Dumnezeu Cel Fara de inceput, Facatorul cerului si pamantului, imparatul imparatilor pamantesti, S-a aratat pe pamant si a trait impreuna cu oamenii, umbland din cetate in cetate, din sat in sat. Ce fericire a fost pe cei care au putut sa-L priveasca pe insusi imparatul Ceresc, sa priveasca ochii Lui cei prealuminosi, care vad lumea intreaga, care ii veselesc pe ingeri si sunt infricosatori pentru draci, si sa auda din preadulcea Lui gura cuvintele Lui datatoare de viata, de odihna, de mangaiere, de veselie oricarui suflet lipsit de viclesug! Ii pizmuiti pe acei fericiti care au trait in vremea petrecerii lui Iisus Hristos pe pamant. Sa nu ii pizmuiti. El este si acum nedespartit de noi prin Dumnezeirea Sa, prin harul Sau, prin de viata Facatoarele Sale Taine, Dumnezeiescul Sau Trup si Dumnezeiescul Sau Sange: in aceasta privinta nu suntem cu nimic mai lipsiti decat cei din vremea vietii pamantesti a lui Iisus Hristos, ba chiar am primit mai mult decat ei, fiindca ei n-au avut fericirea sa guste Trupul si Sangele Lui de viata Facator, pe cand noi le gustam si ne indumnezeim.

Liturghia, in vremea careia se savarseste aceasta Taina, ne zugraveste intreaga viata a lui Iisus Hristos, din leagan si pana la inaltarea la Cer, iar Sfintele Taine ne arata prezenta Lui personala, nemasurata iubire a Domnului fata de zidirea Sa cea cuvantatoare, iar inalta aratare a lui Dumnezeu in trup si in chip de om ne arata, fratii mei vrednicia firii omenesti, care este facuta dupa chipul lui Dumnezeu, dar este injosita, slutita, paralizata si omorata de pacat. Ea ne incredinteaza ca daca omul va trai pe pamant cu dreptate si cu sfintenie, va fi deopotriva cu ingerii si dimpreuna cu ei va trai si va praznui in vecii cei nesfarsiti; ca pentru Dumnezeu, dupa Maica Domnului si sfintii ingeri, nu este nimeni si nimic mai presus si mai de pret decat omul, caruia Ei S-a asemanat, pentru care a patimit, a murit si a inviat; ca tot Cerul si imparatia ceru-rilor sunt mostenirea omului si ca in afara de el nu mai sunt alti mostenitori, carora sa li se fi spus: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti imparatia care v-a fost gatita de la intemeierea lumii (Mt. 25, 34).

Sa ne intoarcem insa la ceea ce spune in Evanghelie. Intrand lisus in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa, si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii. Orasul evreiesc Capernaum se afla langa lacul Ghenizaret, nu departe de varsarea raului Iordan in acesta, si era in timpul lui lisus Hristos unul dintre orasele infloritoare si din plin locuite ale Galileii. In vremea slujirii Sale obstesti de trei ani in vederea mantuirii neamului omenesc, Domnul a fost nu o data in Capernaum, a propovaduit in sinagogile de acolo si a savarsit multe minuni. Printre altele, acolo a fost vindecat paraliticul despre care s-a citit astazi din Evanghelie. Acolo au fost tamaduiti sluga unui sutas roman, soacra lui Petru, femeia cu curgere de sange, doi orbi, un indracit si multi altii, acolo a fost inviata fiica lui lair, mai-marele sinagogii. „Fericiti, de o suta de ori fericiti, veti spune, locuitorii acelui oras, in care a fost lisus Hristos!" Eu insa nu voi spune asta. Nu, nu pot sa-i numesc fericiti pe locuitorii Capernaumului doar pentru ca la ei se oprea des Fiul lui Dumnezeu; nu pot sa fac asta, fiindca locuitorii Capernaumului, care vazuse-ra in numeroase randuri minunile Lui si binefacerile aratate de El fata de concetatenii lor au ramas nerecunoscatori, necredinciosi, pacatosi nepocaiti.

Domnul insusi a certat orasul acesta, zicand: Si tu, Capernaume, care ai fost inaltat pana la cer, pana la iad te vei cobori - caci de s-ar fi facut in Sodoma minunile ce s-au facut in tine, ar fi ramas pana astazi, adica s-ar fi pocait; insa zic voua ca pamantului Sodomei ii va fi mai usor in ziua judecatii decat tie (Mt. 11, 23-24). Acum vedeti ca locuitorii Capernaumului sunt niste oameni nefericiti, caci desi au vazut adeseori minunile Domnului si au auzit invatatura Lui, au ramas pacatosi nepocaiti si au fost osanditi la iad.

Fratilor! Sa ne gandim la noi insine: am primit cumva de la Domnul mai putine binefaceri decat locuitorii Capernaumului? Am fost nascuti prin Botez din apa si din Duh si am fost infiati de Dumnezeu; prin Mirungere am fost sfintiti cu Duhul Sfant, prin impartasire ne invrednicim sa gustam insusi Preacuratul Trup si insusi Preacuratul Sange al Domnului; prin Pocainta ne invrednicim de iertarea pacatelor, dupa ce ne pocaim fara prefacatorie de ele; prin Preotie avem intotdeauna invatatori de credinta si viata crestineasca, savarsitori ai Tainelor mantuitoare si calauzitori catre Dumnezeu si viata vesnica; prin Maslu avem doctorie de bolile trupesti in urma pocaintei pentru pacate.

Dar noi cum Ii rasplatim Domnului pentru toate milele Lui fata de noi, pentru toate minunile indelungii Lui rabdari fata de noi? Ii rasplatim cu nerecunostinta, cu naravuri rele, cu invartosarea inimii, cu necredinta, cu imprastiere, cu impotmolirea in pacate si cu nepocairea pentru acestea. Dar vom putea face asta intotdeauna? Nu se va umple in scurta vreme masura indelungii rabdari a lui Dumnezeu fata de noi? Nu atarna deja sabia lui Dumne-zeu asupra capetelor noastre? Securea mortii nu este deja la radacina pomului - la inima noastra? Iadul nu si-a deschis, oare, falcile ca sa ne inghita? Sa ne venim in fire, sa ne trezim, sa ne pocaim din suflet, cat mai este inca timp pentru pocainta. Sa invatam cuvantul lui Dumnezeu, mergand cu ravna la biserica, si sa ne indeletnicim cu binefacerile si milosteniile.

Ce-i drept, in Postul Mare si la noi biserica se umple cateodata de rugatori la fel ca acea casa in care S-a oprit lisus Hristos, si abia incape in ea poporul. Slava lui Dumnezeu! O, de s-ar umple cat mai des de crestini bisericile! Si totusi, teatrele se umplu cu mult mai des.

Sa continuam insa talcuirea Evangheliei. Si le graia lor cuvantul. Domnul aparea peste tot cu cuvantul, si acest cuvant era mai dulce decat fagurele de miere: el vindeca sufletele si trupurile, cucerea si preschimba inimile, cum s-a intamplat cu Saul; invia mortii, alunga demonii, ii arunca la pamant pe cei cutezatori, poruncea tuturor stihiilor, care ascultau de glasul Celui Atotputernic; prefacea faptura intr-o clipita: acest cuvant rasuna in biserica si acum. Si atunci, de ce sunt atat de putini oameni care asculta si implinesc? Din pricina imprastierii noastre, a iubirii noastre de lume, de bunurile si de placerile desarte. Nu puteti sluji, a zis Domnul o data pentru totdeauna, si lui Dumnezeu, si mamonei, adica lumii (Mt. 6, 24). Sa va amintiti insa ca acest cuvant ne va judeca in ziua cea de pe urma. Asadar, sa luam aminte cat mai mult la cele auzite, ca nu cumva sa cadem launtric de la Dumnezeu (Evr. 2, l)1. De aceea si cere Sfanta Biserica sa luam aminte atunci cand se citeste Evanghelia.

Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi; si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era lisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul (Mc. 2,3-4). Cat de jalnic este omul atunci cand, fiind in deplina cunostinta, nu poate merge din pricina slabiciunii si trebuie sa fie ajutat mareu de altcineva: este o povara si pentru sine, si pentru ceilalti. Asa era slabanogul de care se vorbeste in Evanghelia de astazi, asa sunt la noi cei suferinzi de paralizie si de cateva alte boli. Este insa si paralizie duhovniceasca, a carei pricina sunt pacatele, patimile - paralizie neasemuit mai primejdioasa si mai vrednica de mila decat paralizia trupului, fiindca adeseori aduce dupa sine moartea vesnica. In aceasta pri-vinta, orice pacatos e un slabanog, un paralitic. Orice pacat este insotit de paralizia sufletului, ca urmare a caderii de la Dumnezeu, in Care este viata si puterea noastra - si intrucat cu totii pacatuim, cu totii suntem slabanogi, cu totii suntem paralitici. Cum sa ne vindecam de aceasta paralizie, de acest inceput al mortii vesnice? Prin pocainta neprefacuta, adanca, deplina, pentru pacate. Bineinteles, tocmai de aceea s-a si randuit sa se citeasca astazi Evanghelia despre slabanog, ca prin starea acestuia, care era urmare a pacatelor, sa miste inimile noastre si sa ne impinga la pocainta osardnica. Tocmai de aceea l-a vindecat lisus Hristos pe slabanog, daruindu-i mai intai iertarea pacatelor. Si vazand lisus credinta lor, adica a celor care-l purtau pe slabanog, i-a zis slabanogului: „Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!" (Mc. 2,5). De aici se vede limpede ca bolnavul suferea din pricina pacatelor sale.

Fratii mei! Cand sunteti bolnavi, mai intai de toate aduceti lui Dumnezeu prinosul pocaintei pentru pacate, alergati la Doctorul Cel Atotputernic, gustati Trupul si Sangele Lui Cel de viata Facator. Intre pacat si boala este o legatura tainica si stransa. Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: „Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu?" (Mc. 2,6-7). In viclenia, pizma si iubirea lor de cinstiri, carturarii (acestia erau dascali invatati ai evreilor) au vazut binefacerea lui lisus Hristos ca pe o hula, si s-au tulburat. Si acum, fratilor, pe omul viclean il smintesc si faptele bune. Te duci la biserica sa te rogi, citesti cartile sfinte, fugi de distractii, de spectacole, de tovarasii lumesti - zice ca esti fatar-nic. Dai milostenie - zice ca inmultesti parazitii societatii. N-ar fi mai bine pentru acesti oameni vicleni sa se uite la ei insisi decat sa-i judece si sa-i osandeasca pe altii? Trebuie sa ne amintim vorbele Dreptului Judecator: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Mt. 7,1). Cunoscator al inimilor fiind, lisus Hristos a dat in vileag gandurile viclene ale potrivnicilor Sai: De ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: „Iertate iti sunt pacatele", sau a zice: „Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla"? (Mc. 2, 8-9). Chiar asa: pentru un simplu om nu este in aceeasi masura cu neputinta sa ierte pacatele savarsite impotriva lui Dumnezeu de catre un om asemenea lui si sa vindece cu cuvantul boala? Se intelege de la sine ca da. Pentru cine este cu putinta asa ceva? Doar pentru Dumnezeu: prin urmare, daca cuvantul lui lisus Hristos era fapta, altfel spus daca nimicea pacatele, vindeca bolile de tot felul, dupa cum si vedeau toti acei oameni, printre care si carturarii, cum II puteau invinui pe Domnul de hula? Privind cele intamplate, trebuia sa creada ca lisus Hristos este Dumnezeu, fiindca El iarta pacatele si nimiceste cu cuvantul Sau toate bolile, insa ei spuneau: El huleste. Ce le-a raspuns Domnul? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omu-lui a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: „Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta." Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: „Asemenea lucruri n-am vazut niciodata" (Mc. 2, 10-12).

Vedeti deci: cuvantul a devenit fapta: pacatele au fost iertate, paralizia a trecut, omul s-a facut pe deplin sanatos si zdravan. Atat iertarea pacatelor, cat si vindecarea bolii au aratat ca lisus Hristos este Judecator, Datator de viata si Dumnezeu, iar nu hulitor, cum socoteau carturarii. Fratii mei! Puterea de a ierta pacatele oamenilor este doar a lui Dumnezeu, Facatorul si Legiuitorul lor - si care dintre voi nu a aflat din proprie experienta ca lisus Hristos ne iarta si ne dezleaga de tot pacatul? Ce usurime si ce odihna si ce veselie are sufletul cand te pocaiesti din toata inima de pacatele tale inaintea Domnului si auzi cuvantul: Fiule, iertate iti sunt pacatele talei Ce veselie are sufletul cand gusti cu credinta si cu dragoste din hrana Lui cea dumnezeiasca - Preacuratul Lui Trup si Preacuratul Lui Sange! Cat de des se insanatosesc si acum bolnavii la scurta vreme dupa ce se pocaiesc inaintea preotului si se impartasesc cu Sfintele lui Hristos Taine! Cu totii am aflat de nenumarate ori, din proprie experienta, ca lisus Hristos este Judecatorul, Mantuitorul, Datatorul de viata si Dumnezeul nostru: asadar, sa alergam intotdeauna la El cu ravna si cu credinta, ca sa primim de la obisnuita Lui milostivire, pe care am incercat-o de atatea ori, iertarea pacatelor, pacea sufletului si totodata sanatatea trupului. Vistieria milostivirii este deschisa intotdeauna pentru fiecare: fiecare poate sa ia din ea si de o mie de ori pe zi, fiindca nenumaratele noastre pacate nu vor birui nesfarsita milostivire a Stapanului - asta daca suntem pacatosi care se pocaiesc cu adevarat. Slava milostivirii Tale, Doamne, in vecii vecilor! Dar si noi sa firn, fratilor, milostivi fata de aproapele. Iarasi rog dragostea voastra sa faca milostenie cu saracii aflati in grija parohiei noastre. Binevoiti sa faceti asta in numele lui Dumnezeu: cine da saracului nu va duce, din milostivirea lui Dumne-zeu, lipsa (Parimii 28, 27). Amin.

Sfantul Ioan de Kronstadt

Extras din volumul "Cuvinte la Postul Mare", Ed. Sophia

Cumpara volumul "Cuvinte la Postul Mare" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

• Duminica Sfantului Grigorie Palama
  Publicat in : Duminica Sfantului Grigorie Palama
• Duminica Sfantului Grigorie Palama - a II-a din Postul Mare
  Publicat in : Duminica Sfantului Grigorie Palama