Filosofia si pedagogia lui John Locke

Filosofia si pedagogia lui John Locke Mareste imaginea.


Filosofia si pedagogia lui John Locke (1632-1704)

Conceptia filosofica ce va servi drept principal izvor teoretic pentru gandirea iluminismului a aparut in a doua jumatate a secolului al XVII-lea in Anglia si ea apartine lui John Locke. Cu el se produce o schimbare radicala a insusi conceptului de filosofie: de la inaltimile speculatiilor metafizice cele mai ascunse, filosofia coboara la nivelul de intelegere al ratiunii cultivate a omului de rand, iar in locul problemelor de logica, ce faceau traditia de pana atunci a gandirii filosofice, pasesc in primul plan analizele din perspectiva psihologica asupra cunoasterii, pe terenul carora Locke va cauta, de altfel, si solutia problemelor de logica propriu zisa. Cu aceasta va deveni unul din intemeietorii psihologiei experimentale.

Gandirea sa reprezinta un moment crucial in istoria spiritului european modern, fiind primul care a privit lucrurile din punctul de vedere al relatiei gnoseologice dintre subiectul cunoscator si obiectul de cunoscut. Intreaga sa preocupare filosofica se fixeaza aproape exclusiv asupra acestei sfere a cunoasterii, ocupandu-se in mod special de problema originii cunostintelor omenesti. Rezultatul indelungatelor sale cercetari in acest domeniu apare intr-o lucrare cu un continut putin dispersat si pe alocuri chiar contradictorie.

Eseuri asupra intelectului uman (An essay concerning human understanding) (1689-l690). In aceasta lucrare fundamentala pentru conceptia sa, Locke incearca sa explice cum poate sa ajunga ratiunea la conceptele sale cu privire la lucruri, cauta hotarul despartitor dintre stiinta si credinta, vrea sa stabileasca cata evidenta si certitudine se ascunde in cunostintele omului si, mai departe, vrea sa afle acele principii fundamentale care sunt menite sa ne conduca convingerea, chiar si atunci cand omul nu stie nimic sigur cu privire la lucruri.

Conceptia despre cunoastere. Convingerile metafizice ale lui Locke, care dirijeaza din umbra demersurile investigatiilor sale, se pot impaca, in linii mari, cu principiile directoare ale cartezianismului.

Cunoasterea constituie o functie a realitatii ganditoare si a realitatii intinse, Locke incercand sa stabileasca rolul celor doi factori. Pentru aceasta, intocmai ca si Descartes, si el va porni din examinarea constiintei, dar cu mentiunea ca in timp ce pentru cel dintai constiinta prezinta un caracter obiectiv, suprauman. In cazul lui Locke ea este constiinta individuala a omului real, care se examineaza pe sine, cu toate reprezentanle. valorizarile si intreaga viata afectiva pe care constiinta acestuia le implica.

Locke dezvolta in amanuntime conceptia ca in intelectul omenesc nu exista nici idei innascute si nici un fel de principii fundamentale avand un asemenea caracter. S-a observat faptul ca Locke da un inteles deosebit de restrans conceptului acesta de idei innascute, caci intelege prin aceasta numai gandurile constient formulate. In felul acesta ii vine destul de usor sa demonstreze ca atat cunoasterea teoretica precum si cunoasterea practica nu contin astfel de principii fundamentale, care fiind anterioare experientei ar putea sa-i apara fiecaruia ca fiind cunoscute deja. Nici chiar ideea de Dumnezeu Locke nu o considera ca fiind innascuta si aceasta parere o argumenteaza prin imprejurarea ca, pe de o parte, ea nu poate fi intalnita in cazul tuturor popoarelor iar, pe de alta parte, prin aceea ca ea prezinta un cu totul alt continut in cazul politeismului decat in acela al monoteismului; mai mult chiar, ea infatiseaza diferente notabile chiar si la reprezentantii uneia si aceleiasi religii.

Deci, intreaga noastra cunoastere se inradacineaza in experienta, poate fi derivata din continutul acesteia. Dar pentru Locke experienta se infatiseaza sub doua forme pe de o parte contemplatia sensibila - sensation - pe de alta parte reflexia - reflexion - ce se petrece in interiorul subiectivitatii omenesti. Cat priveste conceptul acesta din urma al reflexiei el apare destul de neclar in cadrul gandim lui Locke. In ce masura desemneaza aceasta activitatea de sine a spiritului, cata pasivitate si cata activitate anume se afla in ea, cu pnvire la aceasta Locke nu ne lamureste pe deplin. Atata este sigur doar, ca reflexia urmeaza viziunii sensibile, inregistrand datele acesteia, retinandu-le si comparandu-le intre ele insa, atat senzatiile cat si reflexia sunt izvorul numai al ideilor simple -simple ideas - care trebuie deosebite de ideile compuse - complexed ideas - ce provin din activitatea ratiunii omenesti.

Considerate din punctul de vedere al originii lor, ideile simple pot fi: 1) datele unui organ de simt oarecare cum ar fi culoarea, sunetul, gustul sau alte senzatii: 2) datele mai multor organe de simt cum ar fi reprezentanle de intindere, forma, miscare: 3) datele reflexiei cum ar fi conceptele de gandire, vointa, donnta si in sfarsit 4) datele comune ale viziunii sensibile si ale reflexiei, cum sunt de exemplu reprezentanle de placere si de durere, existenta, forta, etc.

In aceste idei nu se exprima cunostinte omenesti egale ca valoare. Ideile care provin din reflexie, impreuna cu reprezentarile de intindere, miscare, numar, forma, soliditate, Locke le considera drept asemenea calitati ale obiectelor care nu pot fi separate de acestea indiferent de starea acestor obiecte: in comparatie cu ele, celelalte cunostinte sensibile reprezinta numai senzatiile sau impresiile subiectului cunoscator, cu alte cuvinte starile sale de constiinta subiective. Primele formeaza calitatile primare - primanus - ale lucrurilor, celelalte sunt declarate calitatile lor secundare “ secundanus. Calitatilor secundare le corespund in lucruri calitati primare, de obicei procese de miscare care actioneaza asupra organelor de simt ale omului.

Se pare ca dupa conceptia lui Locke orice reprezentare simpla este rezultatul influentelor suferite de sufletul omenesc. Dar aceste reprezentari nu dispar fara nicio urma, ci se pastreaza si in felul acesta, devin materia prima a unor noi idei, pe care sufletul le scoate din acestea pe calea unei actiuni cu totul spontane. Aceste idei complexe, compuse dupa continutul lor se impart pentru Locke, in trei categorii.

Asemenea relatii si legaturi ce provin din ideile simple care pot fi observate nu in ele insele ci intotdeauna intr-un obiect, cum ar fi frumusetea, minciuna etc. 2)substante. adica asemenea combinatii care apar ca si reprezentari ale lucrurilor. Aici apartin si "reprezentarea de substanta ipotetica sau confuza" care inseamna acel "nu stiu ce", care constituie suportul si purtatorul modurilor. Tot aici, intra, intre altele, si reprezentarile lucrurilor (de exemplu om, plumb etc.) precum si reprezentarile colective (de exemplu armata, lume etc).

Locke dezvolta patrunzator conceptia cu privire la importanta gnoseologica a acestor reprezentan sau idei compuse. In mod deosebit este subliniat faptul ca toate, acestea sunt o creatie a omului insusi. La fel si ideea sau reprezentarea de Dumnezeu. in care - cum o spune el insusi -imbinam ideile simple de existenta si continut, stiinta si putere, fericire, si altele de acest fel, cu ideea de infinitate. Intre relatii considera ca fiind cea mai importanta relatia de cauzalitate. Locke crede ca cuvintele sunt semne ale reprezentanlor, ba chiar ale lucrunlor. Lucrurile asemanatoare pot fi rezumate sub forma unor reprezentari generale: astfel se constituie pe cale de abstractie conceptele de gen si de clasa. Insa toate acestea nu sunt decat creatiile spirtului nostru si au doar o valoare nominala.

Din punctul de vedere al teoriei cunoastem de cea mai mare importanta este cartea a patra din Eseuri, in care este vorba despre cunoastere, verosimil, credinta si eroare. Locke incepe aici cu constatarea ca intrucat spiritul omenesc nu are alt obiect nemijlocit decat ideile sale, cunoasterea omeneasca se refera si ea numai la acestea. In ele insele, ideile insa nu ofera inca o cunoastere. Adevarul si eroarea rezida numai in relationarea ideilor, adica in judecau, incat Locke va considera adevarul ca si "constatarea corespondentei a doua idei". Punctul acesta de vedere ar fi insemnat situarea pe pozitiile idealismului subiectiv daca Locke nu ar fi depasit imediat limitele acestuia. De aceea el se ocupa in detaliu cu patru forme ale corespondentei dintre idei (identitate si diferenta, relatie, coexistenta, existenta reala) si in aceasta apare. In toata lumina sa punctul sau de vedere fundamental realist. El va afirma cu toata convingerea existenta realitatii unice, independente de subiectul cunoscator.

Locke stabileste trei grade ale cunoasterii. Cea mai mare certitudine se afla in cunoasterea nemijlocita contemplativa, in intuitie. Astfel este constiinta existentei proprii care este atat de luminoasa si de sigura. Incat nu are nevoie si nici nu poate fi demonstrata. A doua treapta o reprezinta cunoasterea demonstrativa, care se datoreaza unor alte reprezentari, cu rol de mijlocitoare. Acestea au nevoie deja de a fi demonstrate. Cea de a treia treapta a cunoasterii, care consta in cunoasterea sensitiva ce se sprijina pe datele simturilor, se situeaza cat priveste gradul ei de certitudine, doar pe treapta probabilitatii. Obiectul acesteia sunt lucrurile materiale existente in afara de om, pe care omul le cunoaste numai pnn intermediul simturilor lui. Aici se poate observa cel mai evident cat de mult lipseste din teoria cunoasterii a lui Locke fundamentarea logica mai adanca. Desi empirist nu manifesta incredere deplina in cunoasterea sensibila si afirma ca omul poseda o cunoastere adevarata cu privire la lucruri numai daca esenta lor interioara poate fi astfel prevazuta incat sa se poata dinainte scoate din aceasta calitatile si influentele lor. Cu alte cuvinte, idealul de cunoastere al lui Locke depaseste cu mult datele senzatiilor si ale reflexiei.

O trasatura importanta a teoriei cunoastem a lui Locke este aceea ca face o deosebire intre stiintele reale si stiintele ideale (precum ar fi matematica si etica). Cat priveste primele, obiectul acestora nu depinde de om; de aceea in cadrul lor este imposibila atat evidenta intuitiva cat si cea demonstrativa. Dar conceptele matematicii si ale eticii sunt modele omul insusi este cel care le da nastere, de aceea atat continutul cat si trasaturile lor pot fi cunoscute cu toata claritatea. Acestea constituie deci niste stiinte care prezinta cea mai riguroasa evidenta. Nici un rationalist nu ar fi sustinut cu atata putere ca principiile geometriei sau normele etice (de exemplu aceea ca pacatul merita pedeapsa) sunt evidente, chiar si atunci daca in realitate nu se intalneste niciodata cu un obiect sau o actiune corespunzatoare lor.

Politica si ideile pedagogice. O puternica influenta asupra epocii luminilor au exercitat conceptiile politice si pedagogice ale lui Locke. Convingerea sa nezdruncinata era ca in orice imprejurare ratiunea trebuie sa fie suprema instanta critica si forta calauzitoare.

Libertatea individuala tine de adevarata esenta a omului, si pornind din aceasta premisa Locke scoate intrega conditie sociala a omului El este unul din intemeiatoni liberalismului modern. Respinge conceptia lui Hobbes dupa care starea naturala a omului s-ar caracteriza prin inegalitate si supunerea celui slab fata de cel mai tare. Pentru Locke aceasta stare se caractenzeaza mai degraba prin libertate si egalitate. Acestea sunt si niste drepturi atat de naturale ale omului, incat fie sunt anterioare nasterii societatii civile, mai mult decat atat, chiar si societatea civila s-a constituit pe temeiul acestora. Justificarea dreptului la libertate reprezinta cea mai importanta nazuinta a gandirii politice a lui Locke. Considera ca absolutismul este nejustificat, indiferent ca este vorba de forma sa despotica, cum era aceasta sustinuta de Hobbes, fie de forma sa patriarhala, cum voia aceasta s-o impuna Filmer (1604-l647) in lucrarea sa Patriarhul, dupa care puterea regala a fost data de catre Dumnezeu lui Adam si de la acesta au mostenit-o apoi toti domnitorii. Statul trebuie considerat ca rezultatul asocierii libere a cetatenilor, care nu suprima drepturile naturale ale oamenilor, ci, dimpotriva, apararea si afirmarea acestora constituie adevaratul sau scop. Cea mai inalta putere o detine nu seful statului ci reprezentantii alesi ai poporului: corpul legislativ. Acestuia ii sunt subordonate celelalte doua puteri, care indeplinesc vointa comuna: puterea executiva care vegheaza la respectarea legilor si puterea federativa, care este chemata sa apere comunitatea impotriva atacurilor din afara. Aceste doua din urma puteri, puse in slujba binelui comun, pot fi intrunite in persoana monarhului. Adevaratul suveran este, intotdeauna, puterea legislativa constituita din incredintarea poporului. Monarhul sta sub puterea legilor, daca nu le respecta revolta poporului contra sa este indreptatita.

Relatia dintre Biserica si stat Locke a studiat-o in cunoscuta sa Scrisoare despre toleranta (1689), unde considera ca acestea pot fi separate perfect una de alta. Scopul statului este viata pamanteasca, al Bisericii viata cereasca. Din nastere omul devine cetatean al unui anumit Stat dar intr-o Bisenca el intra numai in urma unei hotararii libere. Cele doua structuri sociale nu se pot incrucisa una cu alta, tocmai de aceea, statul trebuie sa fie ingaduitor, tolerant fata de credinciosii tuturor religiilor. Numai ateistii nu merita nicio intelegere.

Educatia nu poate avea un alt scop decat dezvoltarea individualitatii libere a tanarului - spune Locke in Ganduri despre educatie (1693) Educatorul nu are voie sa introduca nimic din exterior in sufletul celui pe care il educa, ci trebuie numai sa-l conduca in mod inteligent ca acesta sa-si dezvolte inclinatiile naturale si sa se trezeasca in el autoactivitatea. Educatia fizica nu trebuie nici ea ignorata. Educatorul lui Locke nu este decat prietenul si sfatuitorul mai expenmentat si mai varstnic al celui pe care il educa.

Influenta lui Locke asupra gandirii secolului al XVIII-lea a fost deosebit de mare. Ideile sale au facut epoca mai ales in Franta; aici s-au scos chiar si acele consecinte ale gandirii sale pe care singur nu ar fi indraznit sa o faca. Fara el ar fi de neconceput atat fizica lui Condillac, precum si intreaga linie a liber cugetatorilor. Ideile sale privind educatia au dus la nasterea lui Emile al lui Rousseau, iar cele politice i-au inspirat pe Montesquieu si Rousseau. Numai ca incapute pe mainile acestora, liberalismul moderat si practic al englezului Locke s-a transformat in doctrina franceza revolutionara si framantata

Vasile Musca

24 Iulie 2012

Vizualizari: 21678

Voteaza:

Filosofia si pedagogia lui John Locke 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE