Camera 18, cristelnita de botez a parintelui Nicolae Steinhardt

Camera 18, cristelnita de botez a parintelui Nicolae Steinhardt Mareste imaginea.

Nicolae Steinhardt s-a nascut la 29 iulie 1912 in comuna Pantelimon, de langa Bucuresti, intr-o familie evreiasca. Urmeaza cursurile scolii primare in perioada 1919-1929. La liceul "Spiru Haret" ii va avea colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu etc. In anul 1934 isi ia licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti, iar in anul 1936 isi sustine doctoratul in drept constitutional, cu lucrarea "Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Leon Duguit".

Intre 1937-1938 si-a continuat studiile in Elvetia, la Viena, Paris si in Anglia. In 1939 revine in tara si lucreaza ca redactor la "Revista Fundatiilor Regale" de unde este inlaturat in anul 1940, in cadrul actiunii de "purificare etnica" declansata sub guvernarea Antonescu-Sima, urmand o perioada de privatiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 pana in 1948 revine la "Revista Fundatiilor Regale" depunand o intensa activitate publicistica si critica. Intre 1948 si 1959 sufera o noua perioada de privatiuni alaturi de pleiada intelectualitatii romanesti interbelice si este in cele din urma anchetat in procesul intentat lui Constantin Noica.

La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, si i s-a cerut sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica. Pentru ca refuza, este condamnat la 13 ani de munca silnica, sub acuzatia de "crima de uneltire contra ordinii sociale".

In anul 1960, la 15 martie, in camera nr. 18 a puscariei Jilava, este botezat de ieromonahul Mina Dobzeu, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidrascu, coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu, iar ca martori ai tainei au participat Alexandru Paleologu, doi preoti romano-catolici, unul fiind chiar monseniorul Ghica, doi preoti uniti si unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" , dupa cum scria el in "Jurnalul fericirii". Este eliberat in august 1964, in urma gratierii generale a detinutilor politici. Dupa eliberarea din detentie, isi desavarseste taina botezului prin mirungere si primirea sfintei impartasanii, la schitul Darvari din Bucuresti.

Dupa moartea tatalui sau, in anul 1967, a inceput sa caute o manastire unde sa se calugareasca. Nu i-a fost usor sa gaseasca un astfel de loc, deoarce multi inca mai vedeau in el - un fost detinut politic. Refuza chemarea staretului de la Manastirea Cozia, Gamaliel Vaida, pe motiv ca locasul de pe Valea Oltului este prea solicitat de catre turisti.

In anul 1973, insotit de scriitorul Iordan Chimet, un prieten al lui Noica, ajunge la Manastirea Rohia. Manastirea l-a cucerit din prima zi. Dupa drumuri regulate la Rohia, parintele Serafim Man, i-a spus ca-l va calugari. Este calugarit la 16 august 1980 de parintii Serafim Man, Antonie Perta, Nicolae Lese si Emanuel Rus.

La manastire indeplineste functia de bibliotecar, punand in ordine cele peste 23.000 de volume ale manastirii, iar in paralel isi intensifica activitatea literara dar si preocuparile legate de viata manastireasca (participarea la slujba, povatuirea pelerinilor si elaborarea predicilor). Volume publicate antum: "Geo Bogza - Un poet al Efectelor, Exaltarii, Grandiosului, Solemnitatii, Exuberantei si Patetismului" (1982), "Critica la persoana intai" (1983), "Escale in timp si spatiu" (1987) si "Prin altii spre sine" (1988).

In prefata volumului "Daruind vei Dobandi", Preasfintitul Justinian Chira marturisea: "Nicolae Steinhardt, dupa ce a intrat in Manastirea "Sfanta Ana"-Rohia si a imbracat haina renuntarii si a daruirii totale, venind la mine, m-a intrebat: Mai am voie sa scriu? La aceste cuvinte i-am raspuns: Pana acum ai scris din propriul indemn. De acum inaine, parinte Nicolae, nu numai ca ai voie sa scrii, ci mai mult, primesti ascultarea sa scrii si sa publici mai mult. Si ce ati vrea sa scriu? - m-a intrebat in continuare. Sa scrii tot ce te va inspira Dumnezeu, i-am raspuns. Scrie fara frica, fara retinere, nu ingropa talantul. Ce si cum sa scrii, dumneata stii. Si sunt sigur ca vei scrie numai ceea ce trebuie omului de azi, oamenilor in general, risipind intunericul in care ne aflam.

A trecut la cele vesnice la 29 martie 1989, in spitalul din Baia Mare.

Cea mai importanta parte a operei sale nu a putut fi publicata in timpul vietii sale si a aparut postum datorita conjuncturii politice favorabile creata de revolutia din decembrie 1989 si din aceasta parte necenzurata am extras majoritatea textelor din lucrarea de fata. Aparitii postume: "Jurnalul fericirii" (1991), "Monologul polifonic" (1991), "Daruind vei dobandi" (1992), "Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia raspunde la 365 de intrebari incomode adresate de Zaharia Sangiorzan" (1992 si 1998), "Primejdia marturisirii" (1993) si "Drumul catre iubire" (1999).

"Lucrurile acestea, ale credintei, incep, asadar, demult. Rudolf Otto imparte: mysterium fascinans, mysterium tremendum.

Sa le iau pe rand. Fascinatia pentru mine a inceput aproape dintotdeauna, adica din copilarie, in comuna purtand nume de sfant ori de talhar: Pantelimon. Pe atunci, cu totul in afara orasului. Odata cu lasarea serii, nici un bucurestean nu cuteza sa mai intre in mahala. Isi aveau flacaii gelosi si mandri cartierul lor, domeniu rezervat. Erau si numerosi betivi, de buna seama, cum sa nu fie, zavozi care latrau in tacerea noptii ori se repezeau la trecatori, drumuri desfundate, praf, noroi. Dar totul, si numai pentru copilul ce eram, se proiecta pe un fel de pace patriarhala, pe credinta fiecaruia ca lumea, in strafundurile ei cele mai tainice, nu-i totusi ostila si rea; ca, la o adicatelea, oamenii nu te vor lasa, ca o bucata de paine si un pahar cu vin tot vei gasi pe undeva; ca - pana-n clipa mortii, se-ntelege - nu vei fi dat afara de la locul si culcusul tau; ca lucruri cu totul de mirare si de-a dreptul infioratoare nu se vor intampla.

La Biserica Capra, asezata mai spre oras, se duceau, duminica si de sarbatori, aproape toti; macar primprejur. Ca proprietari de fabrica si la poftirea preotului Marculescu, mergeau si parintii mei. Biserica, lipsita de orice frumusete, dar incapatoare, avea clopote cu batai prelungi, cu dangat grav, in contrast cu modicitatea locului, batand des, insidios si nobil. Ele, pe care le auzeam limpede cu toate ca se aflau departe de fabrica, ele au constituit fundalul sonor si emotiv al anilor mei dintai. Ele m-au aparat, macar un timp, si tot ele alungau duhurile rele, grindina si farmecele viclene; imi indulceau, cu sunet, crescandele trasaturi odioase ori derutante ale realitatii: realitatii inconjuratoare, realitatii launtrice (unde imaginea latenta iesita din nedeslusit, trecand de la negativ la pozitiv, incepea sa-mi ranjeasca sfidator).

Mai erau - tin bine minte - si clopotele de Pasti, acelea diferite: nu indemnau spre duiosie, ca la Craciun, ci rascoleau, staruind, tagaduindu-ti pacea.

(De Craciun toate erau bune: si bradul si cozonacii si colindele si micutul prunc Iisus. De Pasti, toate erau ciudate si apasatoare: si postul si prohodul si crucea rea si infricosatorul batut in cuie, Hristos.)

Are orice om cate o ulita a copilariei. A mea acolo a fost, in Pantelimonul cel atat de oarecare, intre Capra si Fundeni - si-n curtea fara capat a unei fabrici de cherestea, poate industria cea mai curata, adanc patrunsa de mirosul lemnului taiat si al rumegusului. (Dupa ce ploua, din scanduri si butuci imbibati se raspandeste un parfum intepator.)

Fascinatia unei mahalale romanesti din vremuri bune. Fascinatie pentru suflet a locului unde a nimerit? Pentru mine, captare puternica - desi cu mijloace atat de modeste. Ce poate fi mai neinsemnat, mai pieritor, decat salcamul curtilor sarmane si carciumile targovetilor mintosi?

De la inceput, din vesnicia copilariei mele. Tremendum a venit mai tarziu, mult mai tarziu, pe cai negingase." (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii)

Sursa: CrestinOrtodox.ro



29 Iulie 2010

Vizualizari: 8491

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Comentarii (1)

  • Mirela HaralambescuPostat la 2011-08-02 22:52

    Parintele Steinhardt este mentorul meu in patrunderea profunzimilor crestinismului. Fara el m-as fi apropiat mai greu de crestinism , desi sufletul meu tanjea dupa Hristos.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE