Ce nu se stie despre Eminescu

       Poetul Mihai Eminescu provenea dintr-o familie dreptcredincioasa, iar mama sa, Raluca, fiica stolnicului Vasile Jurascu, a tinut in mod deosebit sa aiba, pe mosia de la Ipotesti, un lacas de inchinaciune, cumparand in acest scop o bisericuta fara turla, cu clopotnita de lemn. Ea avea 2 frati (Calinic, Iachint), 3 surori (Fevronia, Olimpiada, Sofia) si o nepoata de sora (Xenia) la calugarie, in vestitele manastiri ale Bucovinei.

In ciuda declaratiei din poezia Eu nu cred nici in Iehova, Eminescu, fara sa fie habotnic sau foarte evlavios, avea un mare respect pentru traditia religioasa, numind Biserica Ortodoxa „Maica spirituala a poporului roman“. Una dintre pasiunile lui era aceea de a strange manuscrise vechi, care aveau mai toate un continut religios. Desi ortodox, el aprecia mult si catolicismul, mai ales pentru performantele culturale ale acestuia. Era insa critic la adresa protestantismului, care i se parea „o iudaizare a crestinismului“.

Pe vremea cand planuia sa se cunune cu Veronica Micle (care avea sa moara in acelasi an cu el, fiind inmormantata la Manastirea Varatec), se gandisera amandoi, mai in gluma, mai in serios, sa se converteasca la catolicism, unde divortul nu este lesne admis. Desigur, lucrul nu s-a intamplat. Insa o sora a lui Eminescu, Aglaia, avea treaca la catolicism in 1890, prin casatoria cu un ofiter austriac.

Mai ales in tinerete, poetul a fost atras si de religiile indiene, iar pe marginea unui caiet isi notase candva, cu evidenta exagerare: „Eu sunt budist. Nefiind crestin simplu, ci crestin ridicat la puterea a 10-a“. Poetul era sensibil si la vechile credinte ale geto-dacilor (vezi, de pilda, Rugaciunea unui dac), referindu-se nu o data la Zalmoxis si la intelepciunea „preotilor pagani“, in care nu vedea insa atat niste adversari, cat niste precursori ai crestinismului.

In scrierile sale postume se gasesc numeroase compozitii cu caracter religios crestin, inchinate fie Sfintei Treimi, fie Mantuitorului Iisus Hristos, fie Maicii Domnului. Cea mai frumoasa expresie a sensibilitatii religioase eminesciene ramane poezia Rugaciune: „Craiasa alegandu-te,/ Ingenunchem rugandu-te,/ Inalta-ne, ne mantuie/ Din valul ce ne bantuie;/ Fii scut de intarire/ Si zid de mantuire,/ Privirea-ti adorata/ Asupra-ne coboara,/ O, maica preacurata/ Si pururea fecioara,/ Marie!“.

 

Razvan CODRESCU

Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

• Mihai Eminescu in viziunea Bisericii
  Publicat in : Religie