Mitropolitul Nicolae Colan a fost, in primul rand, omul lui Dumnezeu, in al doilea rand, un om de cultura, deschis fata de cuceririle stiintei si de realizarile trecutului. Crescut si educat in mediul cultural romanesc din Brasov si Sibiu, si-a manifestat de timpuriu talentul literar, iar ca profesor a sprijinit incercarile literare ale studentilor lui, a stimulat spre scris pe cei talentati, avand legaturi stranse cu personalitatile culturale ale timpului sau.
In tot ce a scris, Mitropolitul Nicolae Colan a dovedit gust literar, continuand seria marilor ierarhi carturari.
Ca profesor, a facut „teologie pentru viata”, sadind in sufletele studentilor teologi convingerea ca, indiscutabil, Cuvantul lui Dumnezeu este vesnic viu, izvor nesecat de viata noua.
In viata sa intelectuala, era inrudit cu toate marile spirite ale vremii din tara si de peste hotare. El nu se rezuma numai la cartile de pietate, ci era un intelectual in adevaratul sens al cuvantului, fiind in stranse relatii cu intelectualii si oamenii alesi ai timpului sau.
Mester al cuvantului, Inalt Prea Sfintitul de la Cluj talcuieste cu mare ravna Scripturile vindecatoare de dureri si inaltatoare de nadejdi prin minunatele lui predici cu iz de busuioc, prin slova luminata a atator carti religioase ce le imprastie din belsug, ca si prin paginile literare ale revistei sale neintrecute. Episcopul misionar s-a facut tuturor toate, ca pe toti sa-i mantuiasca. Asa se explica dragostea calda ce-l invaluie atat acolo cat si aici, din partea tuturor romanilor.
Carturar incercat, subtil in originalitatea lui, era patruns de sentimentul de raspundere fata de grija pentru exprimarea corecta. Scrisul lui avea adancime si finete, fraza luminoasa, comunicativa si concisa.
Fin observator al faptului real, stia sa dea glas timpului prezent. Selecta semnificativul si-l consemna, simtea si ceea ce nu i se spunea. Si in scris, ca si in vorbire, a preferat intotdeauna cuvantul dens, esential, neechivoc, eliminand inutilul.
In cei „patru ani cat patru veacuri” (ani de stapanire hortista), episcopul Nicolae Colan a fost singurul ierarh roman ortodox in tot cuprinsul Ardealului de Sus, ramas neclintit in eparhie, sa vegheze soarta bisericii neamului si a credinciosilor sai. A ramas in Ardealul sfasiat din trupul tarii, unde se dezlantuiau cu fanatism teroarea, prigoana, deznationalizarea, expulzarea romanilor. Acolo unde multe dintre bisericile romanilor erau inchise, arse ori daramate, iar romanii deposedati de toate drepturile, fara aparare, loviti in demnitatea si destinele lor, dupa cuvantul asupritorilor „fara indurare”.
Multi dintre credinciosii napastuiti care se zbateau in neputinta in care i-au impins evenimentele, porneau la drum, la parintele lor duhovnicesc sa-si spuna durerile si amarul. Aici toti erau primiti cu multa caldura sufleteasca de catre bunul lor ierarh, care, invaluindu-i in privirea lui calda, ii asculta pe toti.
Personal, vladica Nicolae Colan a avut de indurat multe umiliri in acei ani de izbeliste, timp al provocarilor, al invinuirilor, al urii, al incalcarii demnitatii umane. A infruntat urgia vremii, purtandu-si destinul cu emotionanta destoinicie. Cu grija pururi treaza a ramas statornic in devotiunea sa, in credinta sa, urmandu-si calea cu aceeasi vointa ferma si cu neimputinata ravna. In toate situatiile a avut o impunatoare si demna tinuta, fara sa-si piarda cumpatul in fata oprimarii crescande si a conditiilor grele in care povoara zilnica apasa tot mai puternic.
Ierarhul Nicolae Colan a urmat exemplul inaintasilor sai, ca Simion Stefan de la Balgrad, Andrei Saguna si a altor ierarhi carturari, intretinand legaturi cu personalitatile laice culturale ale vremii, care au avut o influenta binefacatoare asupra Bisericii si societatii ortodoxe romanesti din Transilvania.
Eminenta personalitate a Bisericii Ortodoxe si-a inscris numele intre marii ei ierarhi, care au ramas langa popor si in timpuri grele, neclintiti in increderea ca va straluci odata viitorul luminos al neamului romanesc.
Episcopul si Mitropolitul Nicolae Colan a imbinat misiunea sa religioasa cu preocuparile sociale ale timpului, reusind sa dea hrana sufleteasca romanilor din Transilvania, prin slova scrisa, prin pastorale, prin articole in presa, prin publicarea de carti cu continut istoric-bisericesc si, mai ales, prin revista „Viata Ilustrata” la care colaborau toate personalitatile romane ale Transilvaniei ocupate vremelnic.
A promovat un climat de bune raporturi cu celelalte culte si cu nationalitatile conlocuitoare in vremuri grele si in timpuri bune. Prin revista „Viata Ilustrata”, a colaborat cu carturarii romani pentru promovarea maretului ideal al libertatii si unitatii nationale. A tinut treaza constiinta oamenilor, ca veacul nu s-a sfarsit, ca dreptatea nu a murit, ca libertatea va veni. A ramas in mijlocul credinciosilor si a stiut sa desfasoare lupta in asa fel, incat sa dea rezultatele cele mai bune.
El insusi se caracterizeaza intr-o cuvantare, in care zice: „stau cu picioarele pe pamant, cu privirea inainte, cu cugetul in lumina dumnezeirii”.
El a fost cu adevarat „om al lui Dumnezeu,” trimis din vrere de sus poporului dreptcredincios, din aceasta parte a Tarii, savarsind cu prisosinta lucrul Tatalui ceresc. Crezul crestin pe care l-a marturisit si dreapta credinta, Ortodoxia noastra stramoseasca pe care a slujit-o, il aseaza in randul marilor ierarhi si carturari romani ai secolului XX.
Vesnica pomenire a mitropolitului Nicolae Colan din neam in neam! Amin!
Doamne, ajuta!
Stefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.