Cu destui ani în urmă, într-o dimineaţă, a urcat în taxiul meu o doamnă foarte nervoasă. Il batjocorea şi îl insulta pe un coleg, şofer de taxi, care tocmai o dăduse jos din maşină. Tremura de nervi şi, înfierbântată cum era, uitase să spună şi „bună ziua". M-am speriat şi i-am zis:
- Ce-aţi păţit, doamna mea?
- Ce-am păţit?! Puţin mai înainte am luat un coleg de-al tău de aici şi i-am cerut să mă ducă la spitalul AHEPA şi brusc, după câţiva metri, s-a oprit şi mi-a zis:
- Nu pot să vă duc, doamnă, coborâţi şi luaţi un alt taxi.
- De ce? l-am întrebat.
Mi-a spus mii de scuze improvizate.
- Te rog, i-am spus, la această oră este multă circulaţie şi nu pot să găsesc un alt taxi, du-mă, am o urgenţă, o am pe mama bolnavă la AHEPA.
- Nu, mi-a zis, nu pot să te duc, am motivele mele.
Am tras o ceartă violentă şi am fost constrânsă să cobor, ce să fac? A reuşit să mă indispună de dimineaţă, însă i-am luat numărul. Uite aici, îl am scris. Ii voi face o asemenea reclamaţie, că mă va ţine minte toată viaţa lui.
- Faceţi ce vă luminează Dumnezeu. Aveţi absolută dreptate spunând toate acestea, însă acum, că v-aţi liniştit puţin, puteţi să-mi daţi două minute pentru a va spune şi eu smerita mea părere şi promit să nu vă obosesc mai mult.
- Am să vă ascult, numai nu încercaţi să-l justificaţi pe colegul dumneavoastră.
- Nu. Vă rog însă numai să fiţi cu luare-aminte, întrucât merită efortul.
- Sunt foarte ofensată, dar, cu toate acestea, am să vă ascult.
- In fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la serviciu, îngenunchez şi-L rog pe Dumnezeu să-mi dăruiască această mare virtute care este îngăduinţa, de care are nevoie toată lumea şi mult mai mult noi, şoferii, întrucât mai întâi avem de circulat atât de mult, apoi pentru că lucrăm cu atâta lume. Nu apuc, aşadar, să întorc cheia în contact pentru a începe munca şi primul client care urcă în maşină îmi face viaţa insuportabilă. Incepe să facă mofturi, să mă necăjească, să mă învinuiască, să mă indispună şi poate că uneori o face cu bună dreptate. Atunci simt cum mă tulbur înlăuntrul meu şi încep să mă mânii, să mă dezlănţui, să fierb de mânie, însă tot atunci, tainic, în interiorul meu, se aude vocea lui Hristos: „Ei, Atanasie, dimineaţă nu Mi-ai cerut virtutea îngăduinţei? Uite, Eu am îngăduit acestui client să urce în taxiul tău, pentru ca să fie oglinda ta duhovnicească, Atanasie, să vezi ca înlăuntrul tău e plin de broaşte, şerpi şi corbi; iar acestea nu ies afară cu laude şi cu elogii, pentru că sufletul nu are nevoie de amăgire, ci de oglinzi duhovniceşti".
- Ştii, doamna mea, cine este acest client care urcă în taxiul meu?
- Cine?
- Binefăcătorul meu. Fără să vrea, îmi face cel mai mare bine, îmi arată că înlăuntrul meu mocnesc patimi adânc înrădăcinate, spini şi pălămidă. De aceea trebuie să-I mulţumesc din inimă lui Dumnezeu în fiecare seară şi să-I spun: „Dumnezeul meu, îţi mulţumesc pentru acest om pe care mi l-ai trimis, deoarece prin el am început să privesc înlăuntrul meu, să văd ce mocirlă am încă acolo". Dacă acum am coborî amândoi din taxi şi am merge la un aprozar şi am cere: „Daţi-ne cinci kilograme de dragoste, şapte de smerenie şi douăzeci de răbdare", oare ne va da? Cu siguranţă, nu are de unde să ne dea, deoarece nu există un astfel de magazin. Dacă ar exista, primul care ar merge să cumpere aş fi eu.
Toate aceste virtuţi sunt roade al Duhului Sfânt, sunt trăire. Cu cât se smereşte sufletul, cu atât atrage harul lui Dumnezeu asupra lui. Noi toţi, aşadar, dorim să fie ascultată rugăciunea noastră de către Dumnezeu pentru tămăduirea rudelor noastre, însă am uitat să facem aceasta şi pentru vrăjmaşii noştri. Cum să ajungă sus, la cer, această rugăciune când lipsesc aripile iertării şi ale iubirii?
Şi deodată, fraţilor, am auzit un zgomot în spate pe banchetă. Era hârtia cu numărul colegului meu, pe care doamna tocmai o rupsese.
Cu buzele tremurând de emoţie şi cu o lacrimă pe obraz mi-a spus:
- Ştii care este paradoxul, domnule Atanasie?
- Care?
- Sunt profesoară de teologie de mulţi ani, am predat cursuri timp de mii de ore studenţilor, însă astăzi am primit cea mai bună lecţie, o lecţie pe care nu am predat-o niciodată studenţilor mei. Ce păcat! Iţi mulţumesc.
- Nu mie, doamna mea, lui Hristos să-I mulţumiţi. Acum, că am ajuns, aş vrea să-mi faceţi o mică bucurie.
- Tot ce doriţi, domnule Atanasie, tot ce doriţi.
- Inainte de a merge la mama dumneavoastră, când intraţi în AHEPA, pe partea stângă este o bisericuţă.
-Da, o ştiu. Merg des acolo.
- Mergeţi, vă rog, astăzi şi aprindeţi o lumânare, nu pentru dumneavoastră sau pentru mama dumneavoastră, ci pentru acest taximetrist care v-a dat jos din taxi, deoarece acesta a fost pricina acestei mici discuţii pe care am avut-o. De altfel, aceasta este şi frumuseţea Ortodoxiei noastre, dumneavoastră, teologii, o ştiţi cel mai bine.
Cu ochii umezi şi cu vocea tremurândă, mi-a spus:
- O voi face, domnule Atanasie, vă promit că o voi face şi vă mulţumesc din toată inima mea, deoarece astăzi, sincer v-o spun, a fost una din cele mai frumoase zile din viaţa mea.
A închis portiera şi a plecat spre spital. Cred însă că era mult mai odihnită sufleteşte.
Vedeţi, fraţilor, cât de folositor este când pe cel care ne-a necăjit, în loc să-l ducem la procuratură, îl ducem la Hristos!
Athanasios Katigas
Lacrimile pocăinţei. Experinţele unui taximestrist. Întâmplări adevărate
Cumpara cartea "Lacrimile pocaintei"
-
Iubirea semenilor
Publicat in : Pilda zilei
-
Iubirea semenilor
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.