Ne impartasim ca sa fim mereu cu Hristos

Ne impartasim ca sa fim mereu cu Hristos Mareste imaginea.

Ne impartasim ca sa fim mereu cu Hristos, pentru ca nu exista numai o impartasire cu Sfintele Taine, ci si o impartasire duhovniceasca, adica aceasta continua prezenta a inimii noastre la Dumnezeu.

Interviu cu Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Manastirea Sfanta Maria - Techirghiol, judetul Constanta.

Stelian Gombos: - Preacuvioase Parinte Arsenie, in primul rand ingaduiti-mi sa va multumesc mult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, si apoi sa va intreb pentru inceput: ce le recomandati in primul rand crestinilor care doresc sa sporeasca in viata duhovniceasca?

Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: - Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie adevarata, degajata de problemele vietii, de problemele cararilor vietii, ale unuia si ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Daca-i intristare, se clocesc ouale diavolului. Este o stare de absenta, de intunecare. Daca un om nu moare de pe pozitia de traire, de inaltare, de steag, toata creatia sufera. Noi traim intr-o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despartim de marea unitate, suntem pe pozitie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o pozitie de traire. Pentru ca tragedia intregii lumi trebuie plansa ca propriile noastre pacate. Si starea de rugaciune inseamna o stare de prezenta. Eu ca duhovnic ce toata ziua stau de vorba cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevointe. Recomand o stare de prezenta permanenta, de opozitie fata de pacat si patima, care inseamna recunoasterea fortelor de bine din tine.

- Ati cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenta continua?

- Asta este o intrebare la care nu se poate raspunde intru totul. Oamenii isi pastreaza ascunsa viata lor. Am trait in puscarii 14 ani; am stat cu fel de fel de conducatori ticalosi. Eram intr-o anumita relatie si cu Parintele Dumitru Staniloae, bineinteles respectand proportiile, caci eram un prichindel pe langa el. La procesul Rugului Aprins - am fost amandoi in acelasi lot - el s-a purtat cam sovaielnic. Dar cand a intrat in temnita, cand a intalnit acolo mari traitori care erau de 20 de ani in inchisoare, care cunosteau Noul Testament aproape pe de rost - putini erau care nu stiau toate scrierile sfantului Ioan Evanghelistul - parintele Staniloae a ramas impresionat. Nu se intampla nimic, absolut nimic, niciodata, fara voia lui Dumnezeu. Caci zice Mantuitorul: „Nu se misca fir de par fara voia Mea”. Suntem condusi, guvernati de Dumnezeu in toata miscarea noastra.

Deci trebuie sa fim atenti. in inchisoare erau oameni de rugaciune. Am trait cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar in celula. Am stat impreuna, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp in doi, in celula, la Aiud. Pe mine m-au tinut ani de zile la zarca. Zarca era la Aiud o inchisoare in inchisoare. Nu stiti! Facuta de unguri pentru romani. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afara zece minute pe luna. Va dati seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! In asemenea conditii, toti crestinii acestia se rugau. Dar care era intensitatea rugaciunii, asta e greu de apreciat - ca sa satisfacem noi acum lumea curioasa de astazi. Va mai spun inca o data: eu recomand o stare de veselie care inseamna rugaciune neincetata.

– In alta ordine de idei, Preacuvioase Parinte Duhovnic, de ce Sfanta Liturghie este considerata de catre toti Parintii ca fiind cerul coborat pe pamant?

- Sfanta Liturghie face abstractie de la orice fel de comparatie. Sfanta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. In mana omului, bineinteles. Este cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Si de multe ori ma gandesc ce cinste are omul. Pentru ca Dumnezeu a creat doua lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsa care L-a nascut pe Dumnezeu si a creat preotia care-L coboara de sus si il naste din nou pe Sfanta Masa. Ce ziceti de lucrul acesta? Nu este o coaja de paine acolo, este un Dumnezeu, este o creatie intreaga! Cum as indrazni sa o compar, cu cine, cu ce rugaciune, cu ce sfintenie? Este chiar Dumnezeu, intrutotul pe Sfanta Masa. Si lucrarea aceasta o savarseste omul. Pentru ca fiinta umana - asa cum zice si Sfantul Grigorie de Nyssa - este coplesitoare, de neinteles. Dumnezeu are inca taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici ingerii. Omul este cu totul superior in creatie. Lupta satanei, asidua si chiar finala, este sa nu recunoastem ca putem fi in asemanare cu Dumnezeu. Da, suntem creati asa. Recunoastem, nu recunoastem, asa suntem creati. Nimeni din creatie nu-i ca omul.

El este singura veriga posibila de legatura intre Dumnezeu si creatie. Omul! Lui i s-a incredintat marea raspundere sa supravegheze intreaga creatie, el este stapanul creatiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu in iad! Pe tine, adica, atunci cand mergi pe calea pierzarii. Asa ca Liturghia, in sfarsit, nu-i o lucrare omeneasca, ea este peste ingeri si peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici si acum! Invierea lui Iisus Hristos s-a facut… Nu numai El a inviat. Toata creatia a avut un moment de recucerire si de reinviere. Dar toata gloria acestei nemaipomenite intamplari, de care ne este si frica sa amintim, n-ar fi fost asa de valoroasa daca n-ar fi fost crucea mai intai. Deci pozitia aceasta este: intai suferinta si pe urma plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfantul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decat un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i suparat pe noi atat de mult pentru anumite greseli, pe cat este de suparat ca suntem nepasatori. Sa nu amanam trezirea duhovniceasca. In ierarhia din Biserica nu imparatul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, acela este mai mare in Biserica, in Imparatia cerurilor. Sa stiti ca smerenia este singura cale si modalitate de salvare.

- Ce este Sfanta Impartasanie, Preacuvioase Parinte Arsenie, si care este rostul ei in mantuirea credinciosului?

- Aceasta este intrebarea cea mai de varf, cea mai importanta. Toti credinciosii stiu ca este Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos isi mentine acest cuvant divin: “Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor”. El spune, de asemenea: “Cine nu va manca Trupul si nu va bea Sangele Meu nu va avea viata in el si nici parte de Mine”. Se intelege ca prin aceasta primire a Trupului si Sangelui Mantuitorului te duci pana la El, ca dumnezeu dupa har. Si cand te duci la El, esti mare ca El. Si, de asemenea, atunci cand te impartasesti, El vine la tine, este mic ca tine. Asta cum spun marii Sfinti. Deci o identitate de fiu, divina. Nu este nici o teama ca vorbim asa. El este, nu e altul care s-a fagaduit, si-si tine fagaduinta. Pentru ca Dumnezeu poate sa faca orice, dar un lucru nu poate: sa-si calce cuvantul. Si iata ca-si tine cuvantul, ca sa fie cu noi permanent. Ingerii de sus, care au multe particularitati, care au foarte multe lucruri necunoscute de oameni, dar atat cat a randuit bunul Dumnezeu sa fie descoperiti, stim ca nu au putinta pe care o are omul, de a se ridica pana la Dumnezeu, de a deveni dumnezei dupa har. Sunt intr-o fericita ascultare si implinire a voii lui Dumnezeu, ganditoare, dar n-au aceasta putinta. Au si ei un proces de despatimire, dar nu in sens de despatimire de la patimire, ci ei descopera noi taine prin porunca care li se da. Aceasta este un fel mai superior decat era sau o bucurie in plus.

Noi ii spunem despatimire pentru ca sa se inteleaga ca noi ne despatimim pentru ca am fost impatimiti. Vedeti, toate puterile de sus: serafimi, heruvimi, domnii, scaune, incepatorii, arhangheli, ingeri – sunt facute prin cuvant. Insa fiinta omeneasca nu, Dumnezeu a facut-o cu mana lui, si inca cum: chip si asemanare. Este usor sa spui chip si asemanare, pentru ca astfel stim din invatatura Bisericii. Dar cand te opresti asupra acestor insusiri, calitati, daruri, te vezi chip si asemanare. Si atunci iata ca noi avem o identitate divina, si prin restaurarea pe care a adus-o Iisus Hristos pretuim cat pretuieste El. Ar trebui ca omul, intr-o forma retrospectiva, sa se regaseasca pe sine si sa raspunda la intrebarea care s-a pus: Unde erai atunci cand nu erai in tine? Nu este permis sa se piarda un timp, o vreme, pentru altceva. Dumnezeu ne-a facut numai pentru El, deci ne va pretinde sa fim cu adevarat prezenti numai la El. Nu intrerupem treburile sociale si ascultarile pe care le avem, pentru ca chiar El ne porunceste. El ne-a dat darurile sa le implinim, sa le savarsim. Dar cu gandul continuu la Cel ce este.

Ei, iata si un exemplu graitor: S-au casatorit doi tineri, Ioana si Ionel. Dupa nunta, Ioana a trecut la bucatarie – si nu este o injosire ca a trecut la bucatarie, ci este ceva propriu femeii, pentru ca barbatul sa poata fi liber sa rezolve probleme in afara. Si Ionel s-a dus la serviciu. Dar ea, nepriceputa, emotionata, a afumat mancarea si se vaita ca ce o sa zica Ionel. Constiinciozitatea asta care este mare dar de la Dumnezeu pentru tot omul! Si a venit Ionel. Si ea, cu planset si vaiet, i-a spus: “Draga Ionele, am afumat mancarea”. “Lasa, draga, nu ma intereseaza. Dar de ce nu te-ai gandit la mine toata ziua? Asta ma intereseaza pe mine”. Ei, asta o sa ne intrebe Dumnezeu, Care ne-a dat inima puternica ca sa pricepem cerurile, vesniciile, sa contrazicem raul, sa biruim dracii, care ne-a dat aceasta putere de a fi dumnezei dupa har, veselia ca slujim marelui Adevar – caci aceasta este adevarata veselie si libertate –: De ce nu v-ati gandit la Mine deloc? Este, fara indoiala, in mod logic, ca asa va fi suna aceasta intrebare. Si ma tem ca vom raspunde foarte greu. Noi, ortodocsii, nu apasam pe pedala cunoasterii atat de mult, cat neaparat pe traire, pe aceasta formare interioara a noastra, de smerenie, pentru ca sa fim scrisi si noi sus, in cartea cea mare. Si omul care s-a smerit, acest om a biruit cu adevarat cerurile, respectiv pe Dumnezeu. Nu o smerenie rationala, ci o smerenie smerita, traita.

Ma intreba cineva, la o alta inregistrare: “Parinte, cum sa scapam de satana, de diavol?”. “Ce ne facem fara diavol?”, i-am raspuns eu. Pentru ca e lasat de Dumnezeu sa ne mai ispiteasca. Putea sa-L omoare Mantuitorul! N-a venit sa glumeasca, sa faca teatru si demonstratii. De ce, daca i-a luat coarnele si fortele si pretentiile, l-a mai lasat – cum zic Sfintii Parinti – numai cu varful cozii? L-a lasat pentru ca este necesar sa ne slefuim cu orice chip in atacurile lui, sa ne definim pe noi, sa cunoastem mai bine marile adevaruri. El este un tolerat, nu-i o putere. Asta-i marea greseala a oamenilor, ca se tem. Cu nici un chip nu are nici o putere. Iata, suntem mladite in tulpina. De unde vine toata seva, toata puterea, inmugurirea, rodirea? El n-are nici o vita. El nu este mladita. Totul este de la Dumnezeu: “Fara de Mine nu puteti face nimic”.

Lucrul acesta s-a ignorat si neglijat in trairea crestinilor. Daca crestinul s-ar gandi mereu la lucrul acesta, ar trai o stare de prezenta care-i mai placuta decat nevointa. Sinodul din anul 419 de la Cartagina a dat canonul 124 in care se zice, in legatura cu aceste spuse ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos: Daca crezi ca poti sa fii ceva, anatema sa fii. Mi-a placut foarte mult pentru ca este un adevar, dar si pentru ca Biserica se ocupa sa ne trezeasca la faptul ca tot ce a spus Iisus Hristos este adevarat si vrednic de urmat. Nu-i nimic utopic, imaginar, nu-i nimic imposibil. El a spus ca va fi mai greu. O fi! Dar iti rezolvi problemele cu fortele proprii? Asta-i greseala. Trebuie sa ti le rezolvi cerand permanent ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca, daca nu-i cu putinta la oameni, la Dumnezeu orice-i cu putinta. Asta mi-a placut la acest sinod, ca s-a gandit sa ne trezeasca la faptul ca suntem niste mladite care nu putem rodi fara vita. Cu nici un chip! Chiar cu nici un chip! Daca o mladita sta fara vita, se usuca intr-un timp extrem de scurt. Si atunci Domnul nostru Iisus Hristos S-a oferit sa-I mancam Trupul si Sangele Lui ca sa fim mereu dumnezei.

Sa nu faci greseala de a te compara cu marii traitori. Ca nu prin nevointa si trairea lor s-au indumnezeit numaidecat. Ci prin harul lui Dumnezeu, pentru prezenta lor. Si tu, daca ai aceasta prezenta, ai strabatut sorocul pentru impartasit si nu esti altfel decat marii traitori. Dar acum se pune o problema cu aspect tehnic. Cand ne impartasim? Nu timpul decide. Asta-i o greseala. Hotareste intensitatea credintei tale, inima ta. Cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur: Ani vrei sa-i dai? Vindeca-i rana! Acesta-i scopul duhovnicului. Si daca ii vindeci rana, il faci capabil de intalnirea cu Iisus Hristos, prin impartasire. Nu ne impartasim pentru ca au venit Pastile ori Craciunul. Ne impartasim ca sa fim mereu cu Iisus Hristos, pentru ca nu exista numai o impartasire cu Sfintele Taine, ci si o impartasire duhovniceasca, adica aceasta continua prezenta a inimii noastre la Dumnezeu.

S-a discutat foarte mult in lumea traitorilor, a oamenilor de credinta si a duhovnicilor, cand sa te impartasesti. Unii spun ca la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregatirea ta interioara, pentru ca la un eveniment atat de mare, ca sa-L iei pe Dumnezeu, cu adevarat iti trebuie o pregatire. Numarul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce inseamna numaidecat acest patruzeci? Draga, mai intai de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca sa te pregatesti pentru marele eveniment ce are in vedere vesnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise in Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Patruzeci de zile dureaza postul Craciunului si postul Pastelui. Este un timp suficient ca sa te pregatesti pentru marele eveniment ce urmeaza, eveniment bisericesc, mantuitor.

A patruzecea zi dupa zamislirea pruncului se formeaza inima. A patruzecea zi dupa moarte putrezeste inima. Noi am ramas la patruzeci de zile intr-o forma traditionala, care nu este atat de recomandata. Te impartasesti continuu cu Iisus Hristos, duhovniceste, iar cand te pregatesti si printr-o postire, abstinenta si infranare… Nu numaidecat postirea este o conditie. Nu o faci pentru ca ti s-a spus s-o faci, ci ca sa te smereasca trupeste, sa renunti la o serie intreaga de porniri spre rau: lacomii, curvii, judecati. Postesti cu procese, cu certuri, cu procurori si cu avocati? Asta nu. Si atunci, impartasirea este in functie de curatirea si curatia inimii tale. Inima este adancul cel mai adanc din noi. As putea sa spun ca e o fiinta in plus in fiinta noastra. De ce spune Dumnezeu: Am facut inima ta ca sa locuim in ea? El nu locuieste oriunde? Dumnezeu, Care Se simte atat de laudat in slavile cerurilor, are placerea sa locuiasca intr-o inima de om. Este locul pe care l-a facut special ca sa fie gazduit El. Mintea este subordonata inimii. Fiinta noastra de raspundere si de adevarata bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curatirea inimii ar fi deci un motiv ce trebuie respectat in vederea sfintei impartasiri cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. A te impartasi cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos inseamna, repet, sa fii una cu El, sa fii cu adevarat un implinitor al cuvintelor Lui si sa recunosti cu adevarat ca pierdut ai fost si te-ai aflat, datorita Lui! Pentru ca, da, e nevoie sa te pierzi. Dar nu in sensul de a parasi invatatura adevarata, ci de a renunta la o identitate molesita ori strict omeneasca si de a te regasi intr-o personalitate ingereasca. Sfanta Impartasanie este cu adevarat dorirea cea mai grozava din partea cerului, ca Dumnezeu sa-si mentina mai departe ceea ce a spus: “Eu voi fi cu voi mereu…” si “Cine nu va manca Trupul si Sangele Meu, acela nu va avea viata vesnica…”.

- Unii parinti duhovnici recomanda deasa impartasire, altii recomanda impartasirea mai rara, ambele parti invocand argumente scripturistice si patristice. Cum va explicati existenta acestor doua curente divergente in sanul Bisericii, privind tocmai taina unitatii ei? Care considerati ca este pozitia cea mai potrivita trairii Evangheliei in zilele noastre?

- Draga, problema vietii de traire crestina si de unire cu Dumnezeu nu se pune din punct de vedere istoric. Nu trebuie sa ne marginim ori sa ne priponim in istorie. Nu, este vorba de permanenta. Nu recomand o stare de nevointa ca mijloc neaparat de mantuire, ci recomand o stare de prezenta continua, ce nu are obstacol, care nu are moment istoric sau politic. Sa ne orientam dupa un lucru. Daca traiesti o suta de ani, inima bate o suta de ani neincetat, zi si noapte. Ei, inima asta nu bate numaidecat pentru ca sa intretina o fiinta fizica, ci pentru ca noi, cu orice chip, sa simtim ca trebuie sa fim prezenti, cu mintea si cu totul, la Dumnezeu. In permanenta! Asa cum am spus, impartasirea nu trebuie considerata dupa idei fixe, numaidecat deasa sau rara. Rara, pentru ca e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Sau. Si iti trebui o pregatire. Daca n-ai haina de nunta… Pai, Sfanta Scriptura spune ca te leaga si te da afara. Asadar, trebuie sa fii pregatit. Si daca te impartasesti foarte des, incepi, ca fiinta omeneasca nerodata, neslefuita, s-o iei ca un obicei, nu cu teama si cu frica de Dumnezeu, ci cu nadejde, cucernicie si evlavie.

Daca ai aceasta teama de Dumnezeu cu adevarat si te gandesti la importanta acestui fapt, atunci esti bun de impartasit mai des. Dar daca o iei din obssnuinta sau zilnic, cum am auzit ca se face in unele parti, este o greseala extrem de mare. Pentru ca nu postirea in sine hotareste, insa ea este necesara, ca sa te mai strujeasca nitel trupeste. Trupul acesta trebuie sa existe si sa implineasca o serie de lucruri ale firii. Dar sa fim impotriva exagerarii lucrurilor. Si atunci este necesara postirea, dar nu ea este comandata calitativ. Iarasi este o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru, mai mare decat a te impartasi nu este nimic in viata noastra cu Dumnezeu... Aici intervine si impartasirea duhovniceasca, cu “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Dar nu inlocuieste impartasirea aceasta pipaita, simtita. Vedeti, de la inceput au fost tot felul de indoieli. Dumnezeu a creat doua lucruri extraordinare, care nu pot fi mai desavarsite decat le-a creat El: A creat o femeie distinsa care a nascut un Dumnezeu si a creat preotia, care L-aduce pe Dumnezeu de sus si-L naste din nou pe Sfanta Masa.

La Heruvic, preotul citeste o rugaciune: “…Tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te imparti…”. Se pune o problema, asa cum o data mi-au si pus-o niste studenti: “Dar eu ce sunt, parinte, daca El este totul?”. Raspunde Iisus Hristos: “Da, preote, dar fara tine nu pot sa fac lucrul acesta”. Asadar Iisus Hristos imprumuta miscarea si glasul preotului. Deci nu-i de gluma. Sunt rugaciuni in care se cere sa intre si ingerii cu noi. Altarul este plin de ingeri pentru ca este Iisus Hristos acolo. Preotia trebuie primita cu frica mare, cu mare raspundere. Cand am fost hirotonit preot m-a impresionat un lucru. Spun asa pentru ca erau multe care sa ma fi impresionat, dar mergeam si pe principiul ascultarii, cand eu eram dus de mana si purtat asa... Arhiereul mi-a dat la un moment dat Sfantul Agnet in mana, spunandu-mi: “Ti-L voi cere la judecata asa intreg. Stai in spatele Sfintei Mese, cu fata la apus, cu El in mana, pana soseste momentul impartasirii”. Ei, ce ziceti? Cand te gandesti ce tii in mana, ce raspundere ai, deci cine esti, deasupra tuturor heruvimilor, serafimilor… Cred ca am repetat lucrul acesta despre Sfanta Impartasanie, dar niciodata nu e spus destul. Trebuie cu orice chip sa ai o mare frica de Dumnezeu, neaparat iubire de Dumnezeu, si sa fii constient de identitatea ta crestina...

- Preacuvioase Parinte Arsenie, in rugaciunile de dinainte de Sfanta Impartasanie, ca si in cele de dupa, se vorbeste de iertarea pacatelor. Daca si Sfanta Impartasanie iarta pacatele, atunci care este sensul Spovedaniei de dinainte de aceasta?

- Sfanta Impartasanie nu iarta pacatele. Sfanta Impartasanie desavarseste. Iertarea pacatelor o primim in Taina Pocaintei: “…te iert si te dezleg…”. Deci nu se poate fara mergerea inainte la dezlegarea pacatelor, pentru ca Sfanta Impartasanie poate sa fie foc, sa te arda.

- Cu alte cuvinte, este intotdeauna necesara Spovedania inainte de Sfanta Impartasanie?

- Este, ca sa-ti ierte pacatele. Este nevoie sa te spovedesti nu doar cand te impartasesti, ci sa te culci mereu cu liniste, spovedit, cu cercetarea constiintei, care sa fie una impacata. Te duci la pansat de cate ori esti ranit. Sau, intr-adevar, sa o faci pentru ca sunt o serie intreaga de lucruri care ti-au scapat. Lumea este obisnuita sa spuna niste pacate, dar sa stiti ca foarte putini isi pun problema unor pacate, pe care noi le numim pacatele lipsirii, adica faptele bune pe care le puteai face si nu le-ai facut. Vedeti, si asta inseamna o curatire. Si eu recomand tuturor sa se spovedeasca bine, ceea ce inseamna sa te gandesti la spovedit cu mult timp inainte, adica sa-ti faci mereu acest control, iar la spovedit sa te duci pregatit. Te-ajuta parintele duhovnic, caci s-ar putea sa uiti unele lucruri, dar in orice caz, nu te duce nepregatit sau din obisnuinta. Repet si subliniez: Nu se poate sa mergi la impartasit fara dezlegare. Acestea sunt si rosturile vamilor, care exista, dar nu in forma in care sunt prezentate: a 23-a e cu tutunul etc. Este ultima repriza, cand omul este cu desavarsire stors. Se vor avea in vedere pacatele si faptele bune pe care puteai sa le faci, dar nu le-ai facut. Va fi multa intelegere. Insa trebuie sa stie lumea ca si diavolii vor fi extrem de activi in a specula. Insa ei nu vor depasi mila lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, dreptatea lui Dumnezeu. Insa fara discutie, spun ce-au spus dracii odata unui om: Mare indrazneala are curatenia. Si le-a scapat din mana.

- In afara de spovedanie, cum se cuvine sa ne pregatim pentru Sfanta Impartasanie?

- Cu milostenie, in orice chip. Asta este una din marile pregatiri pentru vesnicie: milostenia. Sa rupi din tine ceva. Vedeti, milostenie este toata Scriptura. Sfanta Evanghelie din Duminica Dreptei Judecati vorbeste numai de mila: de ce nu M-ati imbracat, de ce nu M-ati adapat, de ce nu M-ati cercetat… Va sa zica, de ce n-ati facut mila, milostenie? Se spune ca s-a ridicat mila impotriva dreptatii si a biruit mila. Atunci cand vei fi bagat in un singur lucru iti va veni in minte, ori de te caiesti, ori de te bucuri, si anume de ce nu lasi din tine nimic afara. Prin urmare asta ar fi o pregatire continua, neincetata. Fiindca existenta noastra, a celor care purtam numele de crestini, este pregatirea continua. Si cand dormim sa fim treji. Deci cat se poate permanent...

- Preacuvioase Parinte, ce inseamna a te impartasi cu nevrednicie, cum iti poate fi Sfanta Impartasanie spre osanda?


- Dragul meu, cu nevrednicie se impartaseste un om impatimit, necuratit, nespovedit, fara grija, care merge din obicei ori nu s-a spovedit cu adevarat si sincer. Pentru ca o spovedanie buna este ca tu sa fii pe pozitia de a nu mai face, de a nu mai repeta. Nu sa te spovedesti doar de forma si sa spui ca, oricum, si-asa fac. Asta e o frauda. Nu trebuie sa te ingrijoreze marile pacate, pentru ca toate se iarta, dar sa fii pe o pozitie, o hotarare si o decizie de mare cainta si pocainta. Si in ce priveste canoanele pe care le dau duhovnicii, cred ca este o greseala sa se dea canoane care opresc de la Impartasanie ori sunt cu mari nevointe. Este o greseala deoarece credinciosii ori nu le fac, fiind o serie de imprejurari familiale, sociale, istorice care ii opresc, ori este o lipsa de mare traire, si atunci este mai bine sa dai un canon de simtire. Dar si in aceste conditii, dupa o astfel de spovedanie, suntem departe de o pocainta adevarata. Dar sa fim pe drum si ne ajuta harul lui Dumnezeu. Altfel ne cauta harul si nu ne gaseste.

Daca nu-ti poti iubi vrajmasii, ti-ai pus macar problema sa-i iubesti sau stii asta doar din literatura? Asta-i viata: crucea, suferinta cu orice chip. Fratiile voastre stiti ca Crucea L-a imputernicit pe Iisus ca sa judece? Crucea este cel mai minunat lucru al pamantului, pentru ca are 360 de grade. Dreptatea lui Dumnezeu n-a mantuit lumea, invierile din morti, masurate cu 180 de grade, n-au mantuit lumea. Numai Crucea cu 360 de grade, adica jertfa totala. Asadar pozitia, convingerea si atitudinea noastra sa fie mereu aceasta: de jertfa, cu orice chip, mai ales ca pot fi iertate orice fel de pacate. Nici o nenorocire nu inseamna ceva. Nimic nu este pierdut atata vreme cat credinta este in picioare. Cand capul se ridica, atunci sufletul nu abdica. Te spovedesti de pe pozitia de a nu mai face. Ca se intampla, este accident, dar nu este dorinta si deliberarea ta, nu-i nepasarea ta, nu este pocainta falsa, fatarnica si ipocrita. Cand te pocaiesti cu adevarat, te duci ca sa nu mai faci. Altfel esti vinovat de participare, nu de accidentare. Deci ca sa poti sa fii pregatit trebuie sa fii un om de jertfa. Aceasta-i pozitia crestina: jertfa!

- Preacuvioase Parinte Duhovnic, de ce Sfanta Impartasanie este o Taina care se repeta in viata credinciosului. Harul primei Impartasanii nu are putere de actualizare vesnica asemenea Sfantului Botez?

- Sfantul Botez ne-a increstinat si ne-a scapat de pacatul stramosesc. De pacatele noastre nu scapam decat prin alt botez, care este Taina Pocaintei. Sunt mai multe botezuri: botezul credintei din Vechiul Testament, botezul cu apa al lui Ioan, botezul cu Duh si apa al Mantuitorului nostru Iisus Hristos si botezul mortii, adica botezul sangelui, al muceniciei si martirajului. Cu Iisus Hristos trebuie sa ne hranim permanent, deoarece traim permanent. Are o foarte mare valoare ca te-ai impartasit candva, dar de atunci “candva” ai trait mereu cu gandul la “candva” din viitor. Intotdeauna avem nevoie de El. El ni se daruieste: “Iar Eu cu voi sunt”. Daca a fost odata cu Sfintii Apostoli, ce nevoie mai era ca sa mai fie inca odata cu ei? A fost permanent cu ei! “Iar Eu cu voi voi fi”, caci lupta este continua, in tine, pentru desavarsirea ta.

Pentru ca vorbeam de iubirea de vrajmasi: sa stii ca n-ai sa poti imediat, dar incepand sa-ti pui sincer problema ca vom raspunde la Judecata de ce nu i-am iubit – si acest lucru este o porunca, nu este un sfat – atunci, incercand sa-i iubesti, te trezesti la un moment dat ca nu-i mai urasti. De aici pleaca totul. Si daca nu-i urasti, esti deja pe o treapta. Si cu harul lui Dumnezeu si cu marile simtiri duhovnicesti din noi ne agatam de alta treapta, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine daca tu esti pe drum. Vreau sa spun ca mai intai trebuie sa fie dorinta, vointa, initiativa si miscare, caci in acest fel harul vine. Daca stai, sta si harul. Este in functie de atitudinea si miscarea ta. Nu te mantuiesc faptele tale, oricat ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale.

- Preacuvioase Parinte, Sfanta Impartasanie ii uneste pe credinciosi intre ei, dar si cu parintele liturghisitor. Cum se manifesta aceasta unire?

- Am vazut si vedeti toti ca in pustie leii sunt cu leii, caprioarele numai cu caprioarele, fiecare cu semintia lui. Asa-i si aici. Exista o lege ce nu are nume, si care este a lui Iisus Hristos, care ne uneste pe toti. Nu poti vedea in privirea unui om ca-i sincer cu tine? Imediat se vede. Acestea sunt mari daruri pe care le are fiinta omeneasca, de percepere in timp, in spatiu. In acealasi fel si in sufletele altora. Nu face pe proorocul, dar se simte lucrul acesta. Pentru ca este omul lui Dumnezeu, si acela te atrage cu blandetea lui. Il are pe Iisus Hristos cu el. Din punct de vedere rational n-avem cum sa raspundem, decat ca se simte. Fiinta omeneasca este mult mai frumos complicata in ce priveste relatia cu marile adevaruri. Un mare adevar este si cu cei cu care traiesti aicea si ii simti. Noi simtim cand cineva nu este dupa Dumnezeu si il ocolim. Iaca, v-am spus: leii stau cu leii, hidrele cu hidrele… De ce lucrul acesta? Fiindca este semintia lor. Omul are o intelepciune mai mare decat aceste animale, care au o inteligenta instinctuala, un comportament instinctual, si nu au constiinta. Noi, care suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, simtim cine este omul lui Dumnezeu si cine nu.

- Sfintite Parinte, viata duhovniceasca a preotului liturghisitor isi pune amprenta asupra deschiderii credinciosilor de a primi Sfanta Impartasanie?

- Sigur ca da. Duhovnicul joaca un rol de cer pe pamant. La el trebuie mers ca sa primesti tot ce ti-a dat Dumnezeu pentru a ajunge la Dumnezeu. Si acesta este foarte accesibil. Nu este inger; este cu haine ca tine, cu ochi ca tine, cu nume ca tine, cu parinti, cu copii, cu nasi, cu bune si cu rele. Insa are puterea aceasta de a te dezlega, a te ierta, a te convinge. Daca nu si nu, sa-ti fie tie ca un pagan si vames, zice Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Aceea-i altceva. Sigur ca isi pune amprenta. Eu vad ca duhovnic. Vin foarte multi si, daca nu-i ajuti putin… Ei, ce-ai mai facut? Pai n-am facut nimic, parinte. Pai de ce-ai venit la mine? Pai sa vedeti… Si atunci imi dau seama si trebuie sa incep cu intrebari. Acesta-i un moment mare. Nu-i un simplu dialog. Este o discutie in fata lui Dumnezeu. Ma imprietenesc cu el ca sa-l fac sa spuna tot. Ca sunt pacate ascunse, grele de tot. Sigur ca-si pune amprenta. Si atuncea zice: Vedeti parinte, de-aia am venit eu la dumneavoastra… In alta ordine de idei, dragul meu, sa stii ca este o satisfactie, o bucurie si o multumire sufleteasca dar este si stare o oboseala, caci nu e vorba de unu-doi, e vorba de mii de persoane.

- Preacuvioase Parinte, cuvantul “euharistie” inseamna multumire. Cum se ajunge la aceasta stare de multumire?

- In discutia noastra s-a vorbit, cred, de multumirea aceasta, pentru ca spun: aceasta sfanta fiinta omeneasca are putinta de a discerne marele adevar, marile lucruri, si simte ca este in slujba lui Dumnezeu. Mai ales duhovnicul. Cum le spun si eu: “Mai, vom fi la Judecata impreuna. Sa nu ascunzi ceva, sa nu faci ceva”. Nu se teme de Dumnezeu, se teme de tine ca i-ai spus acuma sa nu faca cutare lucru, ca vei fi de fata la Judecata. Sigur ca are o mare influenta asupra lor si o mare putere de a pricepe daca este sincer sau nu, recunoscator ori ba, pentru marea sansa si marele privilegiu, al invesnicirii, in comuniunea cea sfanta, cu El!....

- Acestea fiind zise, va multumesc foarte frumos, Preacuvioase Parinte Arhimandrit, pentru aceste zile binecuvantate aici si pentru aceste convorbiri duhovnicesti, deosebite, dorindu-va sa aveti parte, in continuare, de multa sanatate, de mult spor si de multe impliniri duhovnicesti !

Sfanta Manastire Techirghiol
Constanta, august 2008

Interviu realizat de catre Stelian Gombos.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4811

Voteaza:

Ne impartasim ca sa fim mereu cu Hristos 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • andriesei florentinaPostat la 2011-03-28 10:57

    Trebuie, cu adevarat, sa lucram nu ptr mancarea ce piere,ci ptr mancarea ce ramane ptr viata vesnica,pe care, Iisus ne-o da.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE