Rolul Tainei Spovedaniei in pastoratia individuala a credinciosilor

In mod evident, inainte de toate, Taina Marturisirii reprezinta una din cele sapte Taine ale Bisericii. Fiecare Taina din cele sapte instituite de Hristos si pastrate in Biserica constituie o treapta in urcusul nostru spre Dumnezeu si o participare la dumnezeire in prelungirea ei harica spre noi.

Fiecare taina este un contact nemijlocit cu Dumnezeul cel Viu, dar o atingere de fiecare data deosebita atat prin varietatea subiectelor care se sfintesc, dar, mai ales prin varietatea starilor in care unul si acelasi subiect se gaseste in momentul primirii ei.

Taina Marturisirii este „taina in care credinciosul prin puterea Duhului Sfant si rugaciunea Bisericii, primeste iertarea pacatelor savarsite dupa Botez spre innoirea comuniunii cu Dumnezeu si impacarea in comunitatea liturgica al carei membru este”.

Astfel, esential in Taina Spovedaniei este „elementul supranatural si scopul religios, sau, cu alte cuvinte refacere a raportului cu Dumnezeu prin ajutorul harului divin.”

Marturisirea insasi este in realitate faza finala a unui lung proces de introspectie, de cercetare de sine, de adunare a puterii de a se recunoaste vinovat, de adunare a curajului necesar exprimarii autoacuzarii in fata preotului. Este poate lucrarea cea mai dificila in terapeutica crestina, lucrare extinsa in timp si adancime sufleteasca, prin care omul se conduce pe sine la intalnirea cuDumnezeu, Cel care Insusi se afla in strafundul acelui adanc al sufletuluicrestin.

Spovedania este acea Taina in care crestinul face efortul continuu pe care il recomanda inaintasii lui si Insusi Mantuitorul, efort de priveghere, de ruga, de cercetare a cugetului si a adancului inimii, de uitare a raului suportat de el, de depistare a raului facut de el, dar si efortul de depasire a acestora si a altor momente, prin iertarea tuturor si impacarea cu sine insusi. De aceea, spovedania este conditia prioritara a primirii oricareia din celelalte sase Taine.

Actiunea duhovnicului de influentare personala asupra penitentului nu face parte integranta din aceasta taina, dar constituie pentru preot o obligatie pastorala. Trebuie, de aceea, sa disociem intre Taina Spovedaniei propriu-zisa, care consta in marturisirea pacatelor si iertarea lor de catre Dumnezeu prinduhovnic si lucrarea de indrumare sau sfatuire duhovniceasca, dar „rolul preotului nu va fi complet daca se va margini numai la primirea marturisirii si la dezlegarea penitentelor de pacate”

In taina marturisirii „rolul preotului de conducator spiritual iese la iveala intr -o masura covarsitoare. In nici o alta taina, exercitarea unei actiuni de inraurire personala din partea lui nu este chiar atat de necesara. Explicatia segaseste, de altfel, in insasi natura momentelor si conditiilor privitoare la aceasta taina. Deoarece, cu ocazia Sfintei Marturisiri, sufletul celui ce se pocaieste este adanc rascolit si framantat nu numai de datoria religioasa, ci si de o profunda trebuinta psihologica.”

De altfel si rolul credinciosului, pe langa cel al preotului, este si trebuie sa fie mai insemnat decat in celelalte lucrari sfintitoare. „Mantuirea personala a omului depinde de comuniunea lui actuala cu Hristos in Biserica, iar aceasta este o comuniune harica initiata si sustinuta de harul dumnezeiesc impartasit prin tainele Bisericii”.

Asadar, necesitatea Sfintelor Taine pentru mantuire, inclusiv a Tainei Marturisirii, este strans legata de necesitatea harului. Harul dumnezeiesc naste, creste si desavarseste si duhovniceste „pana la starea de barbat desavarsit, la masura varstei plinatatii lui Hristos” (Efeseni 4; 13). Inceputul vietii in Hristos este facut de harul Sfantului Botez, care sterge pacatul stramosesc si pacatele personale pana inmomentul savarsirii sale si ne face membri ai Trupului lui Hristos.

Insa, cu toate ca la Botez „dominarea pacatului originar este suprimata in om, puterea pacatului ramane totusi incadrata in fiinta lui naturala, sub forma de inclinare la pacat, sub forma de pecabilitate generala”.

In felul acesta, omul savarseste pacate si dupa botez. Apare astfel „necesitatea restaurarii comuniunii cu Hristos, racita si stricata prin pacate si a impacarii crestinului cu Biserica pentru pacatele savarsite dupa Botez. Aceasta comuniune nu poate fi insa refacuta, aprinsa, indreptata si improspatata numai de catre om, ci de om cu ajutorul harului dumnezeiesc”.

Deoarece Botezul nu se repeta, cea „care continua apa botezului” este Taina Pocaintei, a Spovedaniei sau a Marturisirii. Acest fapt l-a determinat pe C. Krieg sa spuna ca „taina marturisirii este locul cel dintai si cel mai sfant dintre toate in care se aplica pedagogia divina, in care se face educatia sufletului dupa legile lui Hristos si dupa disciplina Bisericii” .

Taina iertarii pacatelor „a fost instituita de Hristos prin faptul ca El Insusi a savarsit-o, acordand cel dintai iertarea pacatelor unor persoane si prinfaptul ca a dat puterea iertarii pacatelor si ucenicilor sai si urmasilor acestora” .

„Cunoscand in ce naruire putea cadea sufletul omului din cauza pacatului, Hristos a instituit aceasta taina, dandu-i astfel omului posibilitatea deanu se prabusi definitiv, de a se putea opri si intoarce” .

Taina Pocaintei reprezinta asadar „marea noutate adusa de crestinism” , „pe care Biserica a practicat-o din toate timpurile apostolice pana inzilele noastre” .

Necesitatea Pocaintei sau Spovedaniei este dedusa din universalitatea pacatului: „Caci multe gresim toti” (Iacov III, 2) si „daca zicemca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea” (I Ioan 1; 8-9) precum si de dorinta de eliberare de sub povara sa.

Vointa omului fiind cea care sufera cel mai mult din cauza pacatului, cel careare menirea sa vindece boala pacatului trebuie sa stie ca elnaste in suflet dezordine, dezechilibru, neliniste, spaima, deznadejde sineincredere, mizerie si chin sufletesc, toate culminand cu o imposibila adaptarela mediul social si la viata, cu neincrederea in sine, cu lasitatea fata de sine sifata de ceilalti oameni.

„Mai mult sau mai putin, toti oamenii sunt pacatosi. Iisus Hristoseste singura exceptie. Toti pacatuim si toti trebuie sa ne recunoastem pacatosenia, caci pacatul este universal si ar e o realitate psihologica ce nu poatefi tagaduita. Libertatea este independenta fata de patimi, fata de pofte si fata de pacate. Este liber cine are constiinta curata si sufletul nepatat. Cine face pacatul – a zis Mantuitorul – este rob pacatului (Ioan 8; 34). Mantuirea din robia pacatului inseamna eliberare. Iata ce spunem si marturisim intr -o multime derugaciuni ca Iisus Hristos este Liberatorul sau Mantuitorul lumii si al oamenilor.Pentru ca El, prin adevarul si harul Sau curatitor si sfintitor ne face curati de pacate si astfel liberi” . Asadar, pacatul cere si pocainta.

Pacatosii „nu pot avea liniste pana nu-si spovedesc pacatele” .„Constiinta nu este apasata doar de remuscarile pacatului savarsit, ci ea este si nostalgia paradisului pierdut. Crestinul tocmai aceasta desfiintare atat de multdorita cere iertarea si dezlegarea sacramentala” .

Faptul ca exista crestini care nu participa decat sporadic la slujbeleBisericii, dar vor neaparat sa fie spovediti precum si acela ca „oamenii, care aproape in toata viata nu s-au marturisit, pe patul de moarte cheama un duhovnic” arata iarasi necesitatea marturisirii.

Sfintii Parinti ai Bisericii: Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul si Grigore cel Mare fiind buni cunoscatori ai sufletului bolnav de moarte din cauza pacatului si stiind ce pustiiri grozave cauzeaza acesta in sufletul omului, auaccentuat in repetate randuri, actiunea tamaduitoare si binefacatoare pe care oexercita harul lui Dumnezeu si pocainta pentru cei care zac de boala pacatului.

Dupa Efrem Sirul, pocainta este un leac minunat care aducesanatate, mangaiere si liniste. Harul pocaintei alina viforul sufletului si calauzeste spre mantuire. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Sunt doua lucruri: pacatul si pocainta; pocainta este leacul. in pacat puroi, in pacat ocara, in pacatras; in pocainta incredere, in pocainta libertate, in pocainta curatire de pacat”

In marea cuvantare euharistica de la Evanghelistul Ioan, Mantuitorul stabileste obligativitatea impartasirii cu Trupul si Sangele Sau pentru cei care vor sa aiba viata vesnica: „Cel ce mananca Trupul Meu si beaSangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi” (Ioan 6; 54).Deoarece impartasirea reprezinta „piscul cel mai inalt al vietiiduhovnicesti” , „aceasta trebuie precedata de o anumita pregatire, din care face parte si Spovedania” . Acest lucru il arata si Sfantul Apostol Pavel: „Sa secerceteze omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar, caci celce mananca si bea cu nevrednicie, mananca si isi bea osanda, nesocotind TrupulDomnului” (I Corinteni 11, 28-29). Trebuie sa precizam ca Taina Marturisirii „este ceruta si decalitatea crestinismului ca madular al Trupului lui Hristos – Biserica” .

„Pacatul, atat particular, cat si cel public, nu poate fi considerat ca o simpla greseala personala. Nu numai pacatul cel mai secret determina o atitudine caretulbura pacea si bucuria comunitatii, nu numai el are consecinte psihologicecare comunica o oarecare dezordine sau o oarecare suferinta, ci orice pacat, fiesecret sau nu, prin faptul ca este pacat al unui madular al Trupului ingreuneazadrumul Bisericii pentru ca el savarseste o anumita ruptura cu Dumnezeu” .

Spovedania inseamna in primul rand o serioasa cunoastere amecanismului propriului suflet de catre persoana care il poarta. De aceea, stergerea obiectiva a pacatului aduce nu numai impacarea penitentului cu Dumnezeu, ca si o restaurare si o innoire a fiintei si a vietii acestuia.

Deoarece „spovedania este si o necesitate de ordin psihologic” , in ultima vreme se aud tot mai multe voci care vor sa sustina ca „ceea ce fac preotii in Taina Marturisirii pot sa faca la fel, sau chiar mai bine, psihologii si psihiatrii” .

Fara indoiala ca stiintele psihice aduc multa alinare sufletuluiomenesc, dar ele pot sa inlocuiasca numai partial terapeutica duhovniceasca.Aceasta pentru ca unele tulburari psihice nu-si mai au o explicatie pur fiziologica, ci „una moral religioasa. Latura moral-religioasa este un domeniu pe care nu-l poate cerceta decat Biserica. Eliminarea raului nu se dobandestedecat printr-o dezvaluire a tuturor starilor intime sufletesti. Aceasta incredere se poate acorda decat duhovnicului” .

Efectele spovedaniei si ale psihoterapiei nu se amesteca. Mai mult „marturisirea nu inseamna un fel de sedinta de psihanaliza” , dar nici „psihanaliza nu e spovedanie reala. Caci una este sa te duci la medic care vacauta sa-ti desluseasca cauzele unei boli din cine stie ce fapte sau amintiriramase in subconstientul tau, cu care vrea sa te puna in acord, ca sa le uiti sau sale intelegi, si alta este sa te duci la duhovnic si sa-i spui, ca in fata lui Dumnezeugreselile si cainta ta si sa-i ceri iertare si sa simti ca in clipa in care preotul a zis«Te iert si te dezleg» s-a sters cu buretele totul. Daca mai inmoi buretele in putina apa, se sterge si mai bine. De aceea vorbesc parintii de lacrimile pocaintei” .

Insa deosebirea fundamentala dintre psihoterapie si TainaSpovedaniei este ca duhovnicul opereaza in sufletele ranite cu ajutorul harului dumnezeiesc. Harul divin ce se propaga peste credincios in timpul rugaciunii dedezlegare, odata cu punerea manilor si a epitrahilului pe capul credinciosului, il face pe acesta sa se simta eliberat de legatura pacatului si recentrat in Hristos. „Iertarea obtinuta in Taina Spovedaniei inseamna o eliberare de sub povara pacatului” .

O alta deosebire fundamentala intre spovedanie si psihanaliza esteaceea ca vindecarea incercata de psihiatru are valoare doar in lumea aceasta, pecand vindecarea sufleteasca adusa de Taina Spovedaniei are valoare si in lumeacealalta, are valoare soteriologica.

Pe de alta parte, s-a subliniat ca „inainte de a exista psihologia castiinta a fenomenelor sufletesti psihanaliza ca incercare de lamurire a tainelor din subconstientul nostru, Sfintii Parinti au aratat necesitatea psihologica a pocaintei in general si a elementelor ei in special” .

Din cele mentionate mai sus se observa ca Sfintii Parinti si mariiduhovnici au fost buni psihologi, buni cunoscatori ai sufletului omenesc, inaintede a aparea stiintele psihice. De aceea teologul ortodox Paul Evdokimov considera ca psihiatrii moderni pot gasi un continut stiintific de surprinzatoarevaloare in operele lui Origen, Evagrie Ponticul, Macarie, Ioan Scararul, etc.„Acestia cunosc bine existenta unui subconstient si inteaga primejdie arefularii. Ei stiu sa distinga net intre cauzele fizice, psihice, morale saudemonice. Psihogeneza lor este remarcabila, trecand printr -o intreaga gama desugestii, raul ajunge la pr imejdioasa philaftia, iubirea de sine” .

Asadar, fara a desconsidera importanta stiintelor psihice, date fiind originea dumnezeiasca si puterea harica a Tainei Marturisirii, putem conchide „ca nici o descoperire moderna sau viitoare nu va fi in stare sa inlocuiasca sau sa depaseasca importanta acestei institutii”.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Taina Marturisirii - Parintele Constantin Galeriu
  Publicat in : Dogma
• Taina Marturisirii
  Publicat in : Sfintele Taine
• Taina Marturisirii si intoarcerea la Dumnezeu
  Publicat in : Religie