Precizari asupra liturghiei din Apus
Ritul liturgic crestin a cunoscut de-a lungul secolelor o continua dezvoltare, atat in structura sfintelor slujbe, cat si in modul savarsirii acestora.
In ce priveste randuiala liturghiei primelor patru secole crestine, aceasta a fost uniforma in intreaga Biserica, fara a exclude, insa, existenta unor variatii in ritualul slujbelor de la o Biserica la alta sau de la o provincie la alta.
Ritualul Sfintei Impartasiri, din cadrul sfintei Liturghii, se desfasura dupa o randuiala stabilita inca din epoca Sfintilor Apostoli, care celebrau Sfanta Euharistie in cadrul agapelor (meselor fratesti) prin frangerea painii si binecuvantarea paharului cu vin, aceasta constituind elementul nou si specific cultului crestin.
Faptul ca Sfantul Policarp al Smirnei coliturghiseste cu papa Anicet, la Roma (sec. II), dovedeste atat caracterul unitar al ritului liturgic din cele doua mari regiuni ale crestinatatii de atunci, Orient si Occident, cat si existenta unei randuieli a sfintei liturghii, inca din secolul al II-lea.
Sfintii Parinti amintesc de existenta unui "canon" euharistic, adica a unei randuieli stabilite in cadrul careia se afla inclusa si rugaciunea de sfintire a darurilor (anafora), precum si formulele speciale care se rosteau in momentul impartasirii clericilor si credinciosilor.
Randuielile liturgice cele mai vechi prevad impartasirea clericilor in altar, in fata sfintei mese, iar credinciosii primeau Sfintele Taine afara, in fata altarului. Se pastra o anumita ordine ierarhica, impartasindu-se mai intai episcopul sau preotul care a slujit, care, la randul sau, impartasea si pe ceilalti clerici coliturghisitori, iar credinciosii veneau in fata altarului spre a fi impartasiti, mai intai barbatii, apoi femeile. Cei ce se impartaseau primeau Sfanta Euharistie sub cele doua forme, adica Sfantul Trup si Sfantul Sange, episcopul punandu-le mai intai Sfantul Trup in palma dreapta, asezata in forma de cruce peste cea stanga, si rostind formula "Trupul lui Hristos", iar cel ce primea raspundea Amin. Dupa ce se impartaseau cu Sfantul Trup se apropiau si luau cateva picaturi din Sfantul Sange, din potirul oferit de un diacon, care rostea; "Sangele lui Hristos, paharul vietii. Amin". In timpul impartasirii, se canta imnul "Gustati si vedeti ca bun este Domnul, Aliluia" (Psalm XXXIII). La sfarsit se rostea o rugaciune de multumire, apoi se spunea : "Mergeti in pace".
Din secolul al IV-lea uniformitatea cultului incepe sa se faramiteze, cauzele fiind multiple. Invazia popoarelor migratoare, care au suprimat legaturile dintre Bisericile marilor provincii ale lumii crestine, hotararile unor sinoade locale (regionale), care au favorizat formarea riturilor liturgice locale in Orientul crestin, mai ales dupa Sinodul al IV-lea Ecumenic (Calcedon 451), caderea imperiului roman si reformele liturgice facute de diferiti papi, incepand prin inlocuirea limbii grecesti din slujbele religioase cu limba latina ; diversificarea cultica s-a accentuat dupa despartirea celor doua Bisericii (1054) si sfarseste cu Reforma din secolul al XVI-lea.
Vechiul rit liturgic apusean a fost de origine apostolica, facand parte din trunchiul liturgic al Bisericii Ecumenice, liturghia romana avand acelasi izvor comun, ca toate celelalte, liturghia apostolica.
Nu stim precis data cand Biserica Romei iese din ecumenicitatea liturgica a Bisericii crestine, dand nastere unei liturghii aparte. Liturgistii inclina sa creada ca poate fi vorba de o reforma liturgica in Apus, inca din secolul al IV-lea, inceputa de papa Damasius (366-364), continuata de papa Ghelasie (492-496) si terminata in vremea Sfantul Grigore cel Mare (590-604).
Cert este ca din secolul al V-lea, in Apus intalnim doua rituri liturgice, cu liturghii diferite : Liturghia romana, in uz la Roma si alta in uzul Bisericilor din restul Italiei de azi, careia liturgistii ii spun de obicei Liturghia de rit galican.
Procesul evolutiv al structurii liturghiei romane continua pana in secolul al XI-lea, definitivandu-se in evul mediu, prin metamorfoza produsa in ritul roman, din care se formeaza alte liturghii, care au adoptat forme locale, cum sunt : Liturghia de la Lyon, Paris, York, liturghiile din uzul ordinelor calugaresti (Franciscani, Cartusieni etc.) precum si Missa romana, adica actuala liturghie a Bisericii Romano-Catolice.
In ce priveste ritul galican, parerile liturgistilor concorda, in general, in ideea ca acest rit a preexistat ritului roman, liturghia galicana fiind adusa din Orient, in Occident, in cursul secolelor al II-lea - al IV-lea, de catre episcopi de origine orientala, care au pastorit in nordul Italiei de azi, ca Irineu de Lugdunum (Lyon) sau Auxentiu de Milan (sec IV); ritul acesta a influentat si vechiul rit roman.
Liturghia galicana s-a folosit mau intai in Bisericile din vechea Galie; ca cea din Lugdunum (Lyon) si Mediolanum (Milan), de unde a fost imprumutata si de catre Bisericile transalpine, trecand cu mici variante in Bretania (nordul Frantei), Irlanda, Anglia, Spania si chiar in unele centre crestine din Africa.
Prin actiunea sistematica a papilor, ritul liturgic galican a fost inlocuit treptat cu ritul roman, mentinandu-se numai in Italia, la Milano si in Spania, la Toledo.
La Milano se foloseste Liturghia ambroziana sau a Sfantului Ambrozie, iar la Toledo Liturghia mozaraba sau goto-hispanica, numita si isidoriana, pentru ca este atribuita Sfantului Isidor de Sevilla.
In evul mediu structura Liturghiei galicane sufera schimbari esentiale prin adaosuri sau modificari, dand nastere la mai multe liturghii locale, ca : Liturghia merovin-giana si Liturghiile celtice, folosite in insulele britanice.
Liturghiile apusene, formate atat din trunchiul liturgic roman cat si din cel anglican, pastreaza numeroase elemente imprumutate din liturghiile orientale si mai ales din cele bizantine, cum sunt : rugaciunea pentru Biserica, sarutarea pacii anaforaua, Sanctus, formula de instituire a Sfintei Euharistii, terminata printr-o doxologie, imnul, "Gustati si vedeti." (Psalm XXXIII), care se canta in timipul impartasirii, etc.
Criza spirituala, politica si bisericeasca, prin care trece Biserica Apuseana in secolul al XVI-lea, a declansat Reforma religioasa, infaptuita de Luther in Germania si de Calvin si Zwingli in Elvetia.
Spiritul de reforma se generalizeaza tot mai mult, majoritatea problemelor de ordin bisericesc fiind observate si rezolvate numai prin prisma reformei.
Incepand cu reformularea dogmelor, reformatorii sfarsesc cu reorganizarea cultului divin, care sufera o simplificare totala. Momentul culminant din liturghie nu-l mai ocupa savarsirea Jertfei Euharistice, ci propovaduirea cuvantului (rostirea predicii), careia i se da o importanta deosebita.
Ideea de totala independenta in materie de interpretare a Sfintei Scripturi si de formulare a dogmelor, a facilitat crearea comunitatilor religioase, protestante, cu o teologie dogmatica, o marturisire de credinta si o organizatie religioasa, independenta de la o comunitate la alta, de la o tara la alta.
Avand drept criteriu liturghiile aflate in uzul fiecarei Biserici sau confesiuni religioase, putem sa reducem numarul riturilor liturgice din Apus la trei, si anume :
1. Ritul roman, propriu Bisericii Romano Catolice si Bisericilor Vechi-Catolice.
2. Ritul galican, astazi disparut, pastrat numai in doua Biserici, cu liturghii diferite, sub denumirile de : a)Ritul ambrozian, din Biserica Milanului si b) Ritul mozarab, din Biserica din Toledo-Spania ;
3. Ritul liturgic protestant cu urmatoarele subdiviziuni: a) Ritul luteran, propriu comunitatilor religioase de confesiune luterana ; b) Ritul calvin, propriu comunitatilor religioase de confesiune calvina ; c) Ritul anglican, propriu Bisericii Anglicane.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.