Razboiul nevazut al Parintelui Ilarion Argatu

Razboiul nevazut al Parintelui Ilarion Argatu

Parintele Ilarion Argatu

In primavara acestui an s-au implinit 4 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Ilarion Argatu, unul dintre marii nostri duhovnici. Nascut in 1913 la Falticeni, a fost staret la Manastirea Cernica. Licentiat in Teologie, preot militar, cu gradul de subloconenent, hirotonit ca preot de mir, a avut 5 copii: 2 fete preotese si 3 baieti preoti. Fiul Alexandru i-a urmat la parohia din Boroaia, unde se afla acum biserica ridicata de parintele Argatu dupa eliberarea din inchisoare (1965). Se spune ca parintele Ilarion Argatu avea harul alungarii diavolului.

In fata chiliei de la Cernica, pelerinajul credinciosilor era neincetat. Unii asteptau zile intregi sa-si poata spuna necazurile si sa primeasca sfat. Deseori, slujba era tulburata de urletele cate unui posedat. Dar parintele n-avea teama de necuratul si rostea de cate 3 ori pe zi rugaciunile de dezlegare. Chiar el a fost incercat de draci, dar a biruit de fiecare data prin marea sa credinta, jertfa postului si puterea rugaciunii.

Pe 18 iulie 1948, in timp ce savarsea slujba, un plutonier de Securitate a venit sa-l aresteze „pentru instigare contra ordinii publice“. Ilarion Argatu A reusit sa fuga, dar pe capul sau s-a pus un pret de 300 de mii de lei. S-a dus la parinti, in Valea Glodului, sa stea intr-o magazie, careia i-a construit un perete fals. Dupa 5 ani, securistii au emis al doilea mandat, acuzandu-l ca era „organizator de complot contra statului“. A fost condamnat la inchisoare pe viata. Dar parintele a scapat si de data aceasta. Timp de 4 ani s-a adapostit intr-o sura, invelindu-se in fan. Se hranea cu ce-i aduceau in secret niste tarani milostivi si bea apa de ploaie direct de la streasina. Iarna topea zapada si o inghitea.

Dupa ani de zile, a refuzat cu demnitate inscrierea in PCR, fiind singurul dintre cei 175 de preoti din judetul Iasi care „nu a trecut la partide democratice“. Au urmat 16 ani de prigoana, nerecunoscuti ca vechime in „campul muncii“. Desi nu avea salariu, fusese obligat sa plateasca o amenda de 50 de mii de lei. Parintele a fost expropiat, iar in 1964 a fost amnistiat, trebuind sa ia viata de la capat.

Ajutat de credinciosi, a strans bani pentru biserica din Boroaia, inaltata in doar 2 luni. Tot atunci avea sa ramana vaduv. Suferind cumplit, s-a hotarat sa mearga la manastire. Intai a fost la Antim, apoi la Caldarusani, la Sihastria, la Secu si, in final, la Cernica. S-a jurat ca, daca va scapa de securisti, va ridica doua manastiri in Israel. A beneficiat de donatii oferite de romanii din strainatate si chiar de evrei. Pe unii dintre acestia i-a si botezat.

"In 4 ani cat am stat ascuns, am ajuns sa vad ce nu se vede, am vazut sufletele copiilor avortati si pe Maica Domnului cu o esarfa, care este Sf. Acoperamant. Dar diavolul m-a ispitit cand a luat chipul Maicii Domnului. M-am rugat intens si mi-am dat seama ca nu-i decat o vedenie.“

In ultimii ani, Ilarion Argatu se bucura ca tot mai multi tineri vin la biserica, chiar daca parintii lor nu-i invatasera asta.

G. M., Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

Parintele Ilarion Argatu

03 Septembrie 2010

Vizualizari: 18966

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact