Recenzie: Uniatia in Transilvania in trecut si astazi

Recenzie: Uniatia in Transilvania in trecut si astazi Mareste imaginea.

Recenzie: "Uniatia in Transilvania in trecut si astazi" - Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Editura „Episcop Nicolae Popovici”, Oradea, 2006, 78 de pagini.


Lucrarea de fata, elaborata cu multa competenta si acrivie de catre renumitul istoric bisericesc – Parintele Profesor si Academician Mircea Pacurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu, care a aparut cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Dr.

Ioan Mihaltan – Episcopul Oradiei, Bihorului si Salajului, se bucura de o audienta deplin motivata si justificata atat in mediile cercetatorilor si a istoricilor cat si in randurile preotilor si a credinciosilor, mai cu seama cei din Ardeal, care sunt interesati de felul in care s-a desfasurat unirea unei parti a romanilor cu Biserica Romei.

Cunoastem faptul ca istoriografia romaneasca remarca, intr-un mod foarte limpede demersurile istoricilor romani dintre cei mai reprezentativi, in elucidarea acestui fenomen cum ar fi Mitropolitul Andrei Saguna, profesorii si istoricii Nicolae Densusianu, Ioan Micu Moldoveanu, Silviu Dragomir, Ioan Lupas, Stefan Lupsa si Pr. Mircea Pacurariu. Mai trebuie evidentiat, aici, directia moderna care a fost abordata cu precadere de catre Nicolae Iorga cel care a subliniat efectele acestei uniri in procesul de afirmare a constiintei nationale.

In cuvantul adresat cititorilor autorul isi exprima nadejdea ca aceasta lucrare va contribui la lamurirea opiniei publice asupra uniatiei din Transilvania si mai ales a scopurilor pe care le-a urmarit in trecut si azi. Cartea beneficiaza (si) de o Prefata semnata de tanarul istoric Sorin Cuc de la catedra de istorie a Universitatii Oradea. In partea introductiva Parintele Profesor Pacurariu face cateva precizari in legatura cu increstinarea daco-romanilor, in care combate unele false pretentii ale istoricilor catolici cu privire la inceputurile crestinismului pe teritoriul tarii noastre, apoi cu privire la jurisdictia bisericeasca asupra comunitatilor nord-dunarene, limba de predicare a Evangheliei la stramosii nostri. Tot in aceasta parte este prezentata, intr-un mod succint, situatia Bisericii crestine pana la Schisma de la 1054 in care se arata ca acest dureros si trist eveniment a fost generat de cauze multiple atat de natura politica cat si religioasa, care au culminat cu divergentele din secolele IX – XI, din vremea Patriarhilor Fotie si Mihai Cerularie si a Papilor Nicolae I si Leon al IX – lea. De asemenea sunt prezentate urmarile acestei schisme din 1054, aratandu-se ca prin incercarile de unire si in urma Cruciadei a patra relatiile tensionate dintre Rasarit si Apus s-au adancit tot mai mult. Aceasta parte introductiva se incheie cu o privire asupra fenomenului uniat din Europa Centrala si Orientul Apropiat precum si a rolului jucat de iezuiti in atragerea ortodocsilor la unirea cu Biserica Romei.

Dupa prezentarea acestor aspecte cu privire la relatiile dintre Rasarit si Apus, autorul face in partea a doua a lucrarii o analiza pertinenta asupra patrunderii uniatismului in randul romanilor din Transilvania, aratand conjunctura politica care a dus la unirea unei parti a clerului si a credinciosilor de aici cu Biserica Romano-catolica. Este enuntat faptul ca odata cu ocuparea acestei regiuni de catre habsburgii catolici, raportul de forte trebuia schimbat in favoarea catolicismului, prin reinfiintarea episcopiilor romano-catolice, restituirea mosiilor catre bisericile catolice si prin readucerea iezuitilor in Transilvania. Deoarece castigarea luteranilor si a calvinilor la catolicism era practic imposibila, iezuitii si-au indreptat atentia spre romanii ortodocsi, care erau mai numerosi decat celelalte natiuni „recepte” la un loc. Sunt aratate apoi actiunile venite din partea reprezentantilor Bisericii Catolice si a imparatului Leopold I prin care preotilor romani ortodocsi li se promitea ca vor putea beneficia de toate drepturile clerului catolic daca se vor uni cu Biserica Romei si vor accepta primatul papal. Este prezentat actul de unire si falsurile care-l insotesc. De asemenea este prezentata atitudinea echivoca a lui Atanasie Anghel, precum si sfarsitul lui in chinuri si remuscari sufletesti. Drama romanilor transilvaneni inceputa prin uniatism la 1700 va continua in 1714 prin daramarea din temelii a catedralei si a resedintei mitropolitane ortodoxe din din Alba Iulia (Balgrad) care a fost ctitorita de catre Domnitorul Mihai Viteazul. Curtea imperiala din Viena a continuat lupta impotriva romanilor ortodocsi din Ardeal prin infiintarea episcopiei greco-catolice de Fagaras, iar biserica ortodoxa din acest oras – ctitoria Domnitorului si Sfantului Constantin Brancoveanul, a fost declarata drept catedrala episcopala.

In cele ce urmeaza, Parintele Mircea Pacurariu arata ca urmarile actului incheiat de Atanasie Anghel au fost dintre cele mai dureroase: s-a pierdut independenta bisericii ortodoxe romanesti din Transilvania iar in locul vechii mitropolii ortodoxe de la Alba Iulia s-a creat o episcopie unita care a ajuns in subordinea arhiepiscopului romano-catolic maghiar de Esztergom, imparatul a devenit conducatorul suprem al noii biserici greco-catolice, si-a incheiat activitatea pentru o jumatate de secol tipografia mitropolitana de la Alba Iulia, s-au rupt legaturile culturale si bisericesti cu Tara Romaneasca si cu Mitropolia Ungrovlahiei, s-a produs multa dezbinare, ura si neincredere intre fiii aceluiasi popor roman, care a putut fi astfel stapanit mult mai usor de catre habsburgi, conform principiului „divide et impera” dupa cum este consemnat la pagina 23.

Autorul a considerat ca fiind necesar sa abordeze si lupta pentru apararea Ortodoxiei, optiune justificata de atitudinea maselor romanesti care in unele localitati au declarat ca nu primesc preoti uniti si nu vor lua parte la slujbele religioase savarsite de catre acestia, ba mai mult, ii alungau pe cei care au trecut la unire. Ca urmare reprezentantii acestor miscari de protest sau rascoale cum ar fi: Ieromonahul Visarion Sarai, Oprea Nicolae din Salistea Sibiului, preotul Moise Macinic din Sibiel, Ioan Oancea, preotul Cosma din Deal si altii au fost aruncati in inchisoare, batuti pana la sange ori jefuiti de bunurile lor. Este descrisa apoi miscarea religioasa organizata de ieromonahul Sofronie de la Cioara, care a cuprins intreaga Transilvanie, fapt ce a determinat-o pe imparateasa Maria Tereza sa-l trimita in aceste locuri pe generalul Nikolaus Adolf von Buccow cu numeroase unitati militare de cavalerie si infanterie, cu scopul de a reprima orice miscare impotriva uniatiei, dupa cum sta scris in carte la paginile 25 – 26. Barbaria cea mai mare pe care a facut-o generalul Buccow a fost distrugerea a zeci de manastiri si schituri ortodoxe din aceasta parte a tarii, cele din lemn fiind incendiate iar cele din piatra sau din caramida fiind daramate cu tunurile. Tot in aceasta parte a lucrarii este prezentata miscarea pentru apararea Ortodoxiei izbucnita in anul 1763 in partile Nasaudului, miscare ce a fost reprimata cu foarte multa cruzime de acelasi general de trista amintire Buccow, cand batranul Tanase Todoran din Bichigiu a fost frant cu roata iar alti cativa tarani au fost spanzurati. Din aceste motive Parintele Profesor Mircea Pacurariu il considera pe generalul Buccow drept al doilea intemeietor al Bisericii unite, fiindca nedreptatile si atrocitatile au fost extrem de dure si fara tunurile si soldatii sai cu care a savarsit aceste faradelegi, toate incercarile de atragere la unirea cu Roma ar fi fost zadarnice.

In alte capitole ale cartii autorul se refera la revenirea din 1948 la Ortodoxie, la situatia Bisericii greco-catolice dupa 1990, evidentiindu-se apoi datele statistice din care rezulta ca numarul greco-catolicilor nu depaseste 1% din procentul populatiei Romaniei. Cu privire la perioada post-decembrista, lucrarea prezinta modul in care s-a realizat restauratia episcopilor catolici de rit grec (oriental), dar si noii ierarhi ai acestei confesiuni. Aceasta parte a cartii surprinde si dificilele diferende patrimoniale si materiale dintre cele doua biserici romanesti, respectiv revendicarile confesiunii catolice de rit oriental de restituire a bunurilor detinute de biserica greco-catolica (unita cu Roma) pana in 1948, inclusiv lacasurile de cult. Fara nici o indoiala diferendele materiale si inversunarea ierarhiei celor doua biserici romanesti in aceasta problema sunt efecte ale unor procese istorice care ar putea fi depasite prin recunoasterea realitatilor vremurilor in care traim si nu a celor trecute.

In partea a treia a lucrarii Parintele Pacurariu se opreste asupra unor probleme controversate cum ar fi problema limbii romane in cult, aportul celor doua biserici la promovarea culturii nationale, la formarea constiintei nationale romanesti si la realizarea marilor aspiratii ale romanilor transilvaneni. Abordarea acestei prolematici este foarte binevenita intrucat biserica greco-catolica isi aroga toate meritele nationale si culturale doar pentru sine. Intr-un alt capitol sunt prezentate suferintele comune ale celor doua biserici in perioada regimului comunist, deoarece si la acest capitol al suferintei, biserica greco-catolica pozeaza in singura biserica martira din Romania. Argumentele, intemeiate pe documente si fapte, aduse de autor imprastie toate aceste mituri si diversiuni venite din partea greco-catolicilor.

Investigarea faptelor si interpretarea lor a beneficiat de pe urma literaturii istorice si de istoria ecleziastica, autorul fiind (re)cunoscut pentru scrierile sale in domeniul istoriei bisericesti ortodoxe asa incat volumul de fata se incheie (si) cu o selectie de texte din operele si lucrarile unor intelectuali greco-catolici din sec. al XVIII – XIX – lea, prin care sunt inca odata evidentiate, la modul foarte soncer, rolul nefast al uniatismului in randul romanilor transilvaneni, care au fost dezbinati si invrasbiti. Episcopul unit Inochentie Micu marturisea cu privire la situatia romanilor dupa 1700 ca „unitii vad ca le-a mers mai bine pana au fost cu schismaticii decat le merge acum” iar Gheoarghe Sincai recunostea cu privire la uniatie ca ”unirea, mai pe urma, numai popilor a folosit”. Sunt redate fragmente si din lucrarile altor carturari romani transilvaneni precum Petru Maior, Simion Barnutiu, August Treboniu Laurian.

Lucrarea in cauza reprezinta o contributie la cunoasterea istoriei celor doua biserici romanesti caci autorul, care este cat se poate de obiectiv si de echilibrat in judecatile sale, asa cum ii sta bine oricarui istoric, emite opinii intemeiate pe reconstituirea faptelor si ofera explicatii in masura sa aduca unele lamuriri necesare lumii si istoriei contemporane.

Asadar, cartea Academicianului Mircea Pacurariu este de o imperioasa actualitate care invita la multa luciditate, discernamant si dreapta socoteala. Este o lucrare foarte concisa, cu care ar trebui sa se intalneasca atat intelectualii cat si credinciosii in calitate de membrii ai Bisericii pentru a intelege cat mai bine urmarile si consecintele uniatismului pentru acest popor care astazi, mai mult ca oricand, este chemat sa-si asume destinul istoric al stramosilor sai.

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

02 August 2012

Vizualizari: 2710

Voteaza:

Recenzie: Uniatia in Transilvania in trecut si astazi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE