Schitul Prodromu - Locul duhovnicesc al romanilor din Sfantul Munte Athos

Schitul Prodromu - Locul duhovnicesc al romanilor din Sfantul Munte Athos Mareste imaginea.

Iata, desi nevrednic fiind, m-a invrednicit Dumnezeu de am ajuns - pentru a saptea oara - in Sfantul Munte, in prima saptamana a sfantului si marelui post unde, pe langa celelalte manastiri am vizitat, bineinteles (si) Schitul Romanesc Prodromu. Citim in Istoria Manastirilor Athonite, alcatuita din 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) si pastrata cu evlavie printre cele 200 de manuscrise si 5000 de volume tiparite, din biblioteca Schitului Romanesc Prodromu aceasta minunata istorisire:

" Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfantului Grigorie Sinaitul - care-si avea locuinta (chilia) deasupra manastirii Marea Lavra - pe dealul ce se numeste Palama, ca intr-o noapte, iesind din chilie si stand la rugaciune, a vazut in partea dinspre rasarit - la locul ce se numeste Vigla, o doamna sezand pe un tron precum cele imparatesti, inconjurata fiind de ingeri si de sfinti care tamaiau imprejur, cantand si inchinandu-se imparatesei a toate - adica Maicii Domnului - Ocrotitoarea Sfantului Munte. Si intreband cuviosul Marcu pe Sfantul Grigorie - staretul sau, ce va fi insemnand oare aceasta, i s-a talcuit ca Maica Domnului doreste ca " in timpurile mai de pe urma " sa se ridice in acele parti un locas dumnezeiesc spre slava Sfintiei Sale. Este tocmai locul pe care avea sa se ridice mai tarziu Schitul Romanesc Prodromu, in a carui parte de apus, langa clopotnita de 23 de metri, se afla un paraclis inchinat adormirii Maicii Domnului, care vegheaza, asadar, intrarea principala in oaza spiritualitatii romanesti.

Nu m-am inselat, nici de aceasta data, cand am constatat ca cei mai multi monahi, in Sfantul Munte, dupa greci sunt romanii - ostenitori la schiturile romanesti Prodromu, Lacu, Chiliile Sfantul Gheorghe - Colciu, Sfantul Ipatie, Sfantul Gheorghe - Kapsala si altele.

Dar, nu in ultimul rand, si muncitorii cei mai multi din Aghios Oros (in greceste - Sfantul Munte) sunt tot romanii - care se afla in cautarea unui venit mai bun decat cel de acasa. De asemenea, am avut si avem duhovnici vestiti, aici, pe Parintele Petroniu Tanase - actualul staret al schitului Prodromu - cel care a revigorat acest sfant lacas de inchinaciune - din toate punctele de vedere, in ultimii treizeci si cinci de ani. Apoi pe Parintele Iulian - tot de la Prodromu si nu in ultimul rand pe Parintele Dionisie de la Schitul Sfantul Gheorghe – Colciu, trecut intre timp, la cele vesnice.

Si totusi, daca nu un paradox, este in orice caz o curiozitate faptul ca tocmai romanii - ale caror generoase danii catre Sfantul Munte sunt atestate de mii de documente, incepand de la primii Basarabi si urmand pana la ultimii voievozi din sec. al XIX -lea - nu au avut aici nici un lacas propriu pana in urma cu un veac si jumatate si nici acesta nu este ridicat la rang de manastire ci este doar un schit !. Din cele 20 de manastiri athonite, 17 sunt grecesti, una ruseasca - Sfantul Pantelimon, alta sarbeasca - Hilandar si alta bulgareasca - Zograful.

Nu de nevrednicie poate fi vorba, caci romanii, dincolo de daniile facute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de manastiri (pe unele chiar rezidindu-le in intregime) au fost, si sunt, o prezenta exemplara in " Gradina Maicii Domnului ". Este atestat inca din sec. al XIX-lea ca vlahii ajungeau cu turmele lor pana pe coastele Athosului, iar Manastirea Cutlumus - rectitorita de voievodul Nicolae Alexandru Basarab catre anul 1360 si numarand foarte multi monahi de origine romana, a fost supranumita multa vreme " Marea Lavra a Tarii Romanesti". Trebuie sa fie vorba - dupa cum spune (si) scriitorul Razvan Codrescu - intr-un articol, mai degraba, sau de vitregia istoriei (care i-a impiedicat pe romani sa se uneasca intr-un singur stat puternic si intr-o singura biserica autonoma), sau de o anume masura (discretie) a manifestarilor noastre in lume (care, de pilda, pe plan religios, ne-a facut sa nu avem in calendar, pana in sec. XX, sfinti canonizati de noi insine, desi toata istoria noastra este presarata cu mari traitori si martiri ai dreptei credinte).

O lamurire edificatoare, in acest sens, este si aceea a Parintelui Petroniu Tanase - cu care am stat de vorba, care a spus ca : " Sihastrii din Carpati veneau la Athos, fiindca gaseau aici conditii de viata sihastreasca, de viata pustniceasca, mai buna, mai deplina. De aceea nu si-au intemeiat o manastire a lor, ci, cand s-a intamplat sa se stabileasca in manastiri de obste (in chinovii) au trait impreuna cu ceilalti frati : - La Cutlumus, la Zograful, la Filoteu, la Karakalu etc. Dar, in general, au trait viata sihastreasca, in chilii raspandite pe tot cuprinsul Athosului - dovada faptul ca pana astazi exista astfel de chilii. Abia in sec. al XIX-lea, cand apar statele nationale, s-au gandit si monahii romani aghioriti sa aiba un lacas al lor si, astfel, au intemeiat Schitul Prodromul.

Este de altfel graitor, pentru vocatia sihastreasca romaneasca a induhovnictilor romani, faptul ca primii trei stareti de la Prodromu - Nifon, Damian si Ghedeon - s-au retras din staretie si si-au incheiat zilele ca sihastri, in pesteri sau chilii din apropiere, iar cel dintai a refuzat cinstea de arhimandrit, ramanand pana la capat simplu ieroschimonah si lasand un testament in care cheama cu precadere la nevointa, pocainta si smerenie si, din care, iata spicuim si noi cateva indemnuri, cum ar fi : " Fratilor, aveti grija de sufletele voastre, stiind ca aicea este vremea nevointelor, iar dincolo a platilor si cununilor, si ca dupa trecerea acestei vieti nu mai foloseste la nimic pocainta. Sa aveti dragoste intre voi, sa fiti smeriti, buni, ascultatori si lesne iertatori unii altora. Siliti-va din toate puterile sa paziti pacea dintre voi, iar deasupra patimilor si gandurilor celor spurcate sa ne intrarmam cu postul, cu privegherea, si, mai mult decat toate, cu aducerea aminte de moarte, gatindu-ne in tot ceasul de iesirea din viata aceasta si spre intampinarea Domnului Iisus Hristos. "

Dinaintea altarului bisericii mari - ridicata intre anii 1857 si 1866 cu Hramul Botezul Domnului, arde neintrerupt o candela care aduce aminte ca acolo odihnesc osemintele acestui cuvios staret Nifon - care a trecut la cele vesnice in anul 1899 si care este, cum am mai spus, intemeietorul si cel dintai staret al Schitului Prodromu " acest sfant lacas romanesc. cu viata chinovitica (de obste), fondat ca azil (spirirual) al tuturor romanilor, fara deosebirea lor " (cum citim in Pisania de deasupra intrarii in Biserica, neostentativ incadrata de tricolorul romanesc).
Inainte de actualul schit, pe locul respectiv se inalta doar paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul (care dainuieste si astazi, fiind refacut de mai multe ori) atestat abia la anul 1754 cand " a fost reannoit de monahul Iosif Hiotul " (cum aflam dintr-o inscriptie ce se afla pe peretele sudic al manastirii) dar probabil datand inca din secolul anterior. De aici se trage si numele schitului - in greceste prodromos inseamna inainte mergator – referindu-se, deci, la Sf. Ioan Botezatorul - care este ocrotitorul acestui sfant asezamant. Icoana facatoare de minuni a Botezatorului - care cu privirea sa incruntata i-a izgonit pe turci la anul 1821, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obstii. Pe la inceputul secolului XIX se osteneau - pe langa acest paraclis - trei sihastri romani - duhovnicul Iustin cu ucenicii sai Patapie si Grigorie - care sunt cei dintai care au avut de gand sa ridice acolo un schit " ca sa aiba si Romanii un sfant lacas in Gradina Maicii Domnului, in care sa slujeasca in frumoasa limba romaneasca. "

Cerand, pentru aceasta, binecuvantarea Marii Lavre - manastirea intemeaiata de Sf. Atanasie Athonitul, de care apartine schitul nostru - au primit-o in anul 1820. Din pacate, insa, proiectul nu s-a putut indeplini atunci, ci numai cateva decenii mai tarziu, cand initiativa a fost reluata de moldovenii Nifon si Nectarie, carora Marea Lavra le-a reinnoit aprobarea in anul 1851 si care, in anul 1856 au dobandit si binecuvantarea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol (sub autoritatea caruia se afla, si astazi, Sfantul Munte), respectiv a Patriarhului Chiril. Domnitorul Moldovei Grigorie Ghica a sprijinit inceperea lucrarilor cu 3000 de galbeni si a dat incuviintare sa se stranga ajutoare de la poporul cel binecredincios.

Asa a luat fiinta schitul care astazi este restaurat in intregime - gratie staretului ei de peste 35 de ani - Parintele Petroniu Tanase, si a iconomului ei - Parintele Ierodiacon Iustinian Stoica (care a fost, in vara anului 1999, la Oradea - la invitatia ASCOR - Filiala Oradea si a vorbit despre Sfantul Munte Athos si despre Schitul Prodromu, in special) - (si) care a fost ajutat, foarte mult,(si) de catre oradeni - in special de catre domnul rector Teodor Maghiar - care a vizitat, de mai multe ori Sfantul Munte si Schitul si care este pomenit, aici, cu mult respect si cu multa recunostinta. Asezamantul - cu cele trei paraclise (al Adormirii Maicii Domnului, al Bunei Vestiri si al Sfantul Ioan Botezatorul), cu cele cinci icoane facatoare de minuni - dintre care cea mai vestita este Maica Domnului Prodromita, " cea nefacuta de mana omeneasca ", cu numeroasele lui sfinte moaste, cu impunatoarea clopotnita, cu staretia, cu impunatoarea biblioteca, cu atelierele, cu sinodiconul (sala de reuniuni), cu arhondaricul (casa de oaspeti), cu bolnita (spitalul), cu chiliile, cu marea cisterna subterana, cu trapeza (sala de mese), cu anexele gospodaresti si cu celelalte acareturi, alcatuiesc, asadar, o lume in sine, dupa o sfanta randuiala athonita, marturisind exemplar, " Prezenta monahismului si spiritualitatii romanesti in Centrul Ortodoxiei " - dupa cum spunea Prea Cuviosul Parinte Staret Petroniu Tanase.

Iata, in cateva randuri, ceea ce a fost, ceea ce este si, mai ales ceea ce va fi Schitul Romanesc Prodromu din Sfantul Munte Athos - la care vin cu toata evlavia si bucuria, pentru a se inchina, toti romanii savarsitori de pelerinaj in Gradina Maicii Domnului. Si tot cu acest prilej i-am adresat (si) cateva intrebari, spre conturarea uni cuvant de folos, Parintelui venerabil si nonagenar Petroniu Tanase – Monahul athonit si autentic ori Staretul desavarsit – care ne-a vorbit despre Osandirea aproapelui ce nu este un pacat mic, caci sfintia sa, retras fiind din lume, dar nu departe de oameni si de preocuparile lor spirituale, monahul athonit ne invata ca trairea unei vieti conforme cu Evanghelia nu este doar efort, doar asceza, nevointa, ci si mangaiere dumnezeiasca din partea harului. In drumul lui duhovnicesc, credinciosul este ajutat de ingerul pazitor si de sfinti. Asadar, Staretul Schitului Romanesc Prodromu aflat astazi la 96 de ani, ne vorbeste in cele de mai jos despre cinstea mare pe care Dumnezeu a facut-o omului cand l-a chemat la existenta fericita alaturi de El, in vesnicie.

- Preacuvioase Parinte Staret Petroniu, ce inseamna a nu judeca pe celalalt?

- Sfintii Parinti, Biserica in totalitatea ei considera mare pacat judecarea altuia. Uite, in Postul Mare, la slujbe se zice rugaciunea Sfantului Efrem Sirul si se rosteste in tot timpul Postului Mare, in afara de sambata si duminica. Se rosteste de cate 8-9 ori si se spune in Tipic ca preotul sa o rosteasca cu mainile ridicate si cu metanii si inchinaciuni. Aceasta rugaciune se incheie cu cuvintele: „Daruieste-mi, Doamne, sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu”. E facuta cu staruinta pe toata durata Postului Mare. Te-ai astepta ca, atunci cand te rogi cu asa mare staruinta sa te pazeasca Dumnezeu de pacate, sa fie pomenite pacatele cele mai grave: crima, desfranare, pe care noi le socotim a fi mai mari si mai rele, dar Sfantul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Daruieste-mi sa vad pacatele mele si sa nu osandesc pe aproapele”.

Osandirea aproapelui este mare pacat. Sfintii Parinti spun ca se face o mare greseala atunci cand osandim pacatele, caci atunci tu te faci singur judecator al fratelui tau, iar aceasta dupa mintea ta. Nu avem calitatea aceasta si nu avem nici un drept sa facem asa. Acest drept nu il are decat cel care l-a facut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul sa il judece pe om, iar noi, judecand pe aproapele, impietam asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecatorul cel drept. Fiecare om este facut dupa chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unica in viata omenirii de la inceputul pana la sfarsitul lumii. Niciodata nu o sa fie doi oameni aceeasi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu, de Tonitza dupa anumite trasaturi, dupa stilul personal.

Suntem datori cu cinstea si cu respectul unii fata de altii

Omul este marginit, posibilitatile lui fiind limitate. Dumnezeu este Fiinta nemarginita, iar puterea Sa creatoare este infinita. Dumnezeu creeaza in mod unic, nu repeta; fiecare fiinta este o creatura noua, oglindind in fiinta ei ceva din stralucirea si infinitatea dumnezeiasca. De aceea Sfintii Parinti spuneau: „Ai vazut omul, ai vazut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea in cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul si culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot asa, intalnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea data omului se ridica la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea si cu respectul unii fata de altii si nu avem nici un drept sa judecam pe aproapele. Dar atunci cand esti intr-o pozitie de conducere si ai subalterni care gresesc uneori, ce atitudine trebuie sa ai? Judecata inseamna sa il condamni pe om, sa il osandesti. Daca atragi atentia cu respect si cuviinta, parinteste si cu indemn, asta nu inseamna judecata, ci trebuinta, necesitate si firesc: sa il iubesti pe om si sa-l lamuresti ca a gresit.


Sa cautam fericirea care nu are sfarsit

- La varsta si la experienta pe care le aveti, ce mesaj ati transmite tinerilor din ziua de astazi?

- Nu pune problema asa. Nu am nici un mesaj, pentru ca nu am nici o calitate sa fac asta. Ne sfatuim si daca mai vin pe aici si intreaba fratii, le spunem ca trebuie sa avem in vedere un lucru: ne-a facut Dumnezeu marea cinste de a ne crea dupa chipul Lui, fiinte cugetatoare, fiinte nobile si ne-a harazit fericirii vesnice. Trebuie sa ne straduim - e interesul nostru! - sa mostenim fericirea daruita de Dumnezeu. Daca in viata aceasta ne straduim sa avem o familie linistita, o locuinta, conditii de trai si sanatate, ajungem sa spunem ca suntem fericiti in aceasta viata. Dar ma intreb: este oare fericirea deplina? Nu-i deloc! In viata noastra vin boala, necazurile, inevitabil vine si moartea. Si asa, toata fericirea pamanteasca ia sfarsit. Daca pentru starea aceasta de cativa ani, scurta viata pe pamant, noi dam toata grija noastra si ne straduim asa de mult, pentru fericirea vesnica noi nu facem nimic? Caci stim ca Dumnezeu a randuit ca, dupa incheierea vietii pe pamant, sa inceapa vesnicia. Iar vesnicia poate sa fie fericita sau nefericita, dupa cum am facut-o noi insine.

Fiecare va merge cu bagajul lui sufletesc

Sfantul Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a randuit imparatia vesnica, iar eu trebuie sa ma pregatesc pentru ea, in toata vremea vietii”. Ce fac eu ca sa intru acolo, caci acolo vreau sa fiu, unde Dumnezeu mi-a pregatit loc? Sfintii erau foarte grijulii: permanent se gandeau la dobandirea imparatiei vesnice, iar grija aceasta era uneori istovitoare, caci ii mistuia.

Sfantul Pimen, fiind pe patul de moarte, era ingrijorat, iar ucenicii l-au intrebat: „Te mai ingrijorezi, parinte, dupa tot ceea ce ai facut?”. „Am facut ceea ce am putut, dar stiu eu ca voi ajunge la Dumnezeu?, se intreba avva Pimen. Diavolii il ispiteau pe Sfantul Sisoe cel Mare, zicandu-i: „Ai scapat de noi!”. Dar el le spunea: „Inca nu am scapat, ci abia cand voi ajunge in rai”. Sa-i ascultam si pe Sfintii Parinti, care ne incredinteaza: „Putina osteneala si vesnica odihna!”. Asta as spune tineri-lor: sa va ganditi cu tot dinadinsul la fericirea vesnica! Exista doua situatii - tertium non datur (o a treia nu mai exista): ori viata vesnica pentru cei care au implinit poruncile lui Dumnezeu, ori osanda vesnica pentru cei care nu au trait dupa voia lui Dumnezeu si au facut voia vrajmasului. Pe acestia o sa-i astepte diavolul, dupa cuvantul: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui” (Matei 25, 41). Fiecare va merge, dupa aceasta viata, cu tot ceea ce a agonisit in aceasta viata, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simtire si de fapte.

- Va multumim foarte mult, Preacuvioase Parinte Staret, pentru toata dragostea si calda intelegere!


Stelian Gombos
 

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

23 Iunie 2010

Vizualizari: 4065

Voteaza:

Schitul Prodromu - Locul duhovnicesc al romanilor din Sfantul Munte Athos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE