Cimitirul din gradina

 

Nu sunt povesti cu stafii, nici cu varcolaci. Ci o traditie dusa prin generatii cu sfintenie. Locuitorii zonelor muntoase, de sute de ani, isi tin mortii aproape, inmormantandu-i in gradina casei. Este un act pornit din spirit practic, din dragoste fata de cei plecati sau doar o imitatie. Desi depopularea anumitor zone a dus in uitare unele din aceste morminte, in marea lor majoritate "cimitirele familiale" sunt mai ingrijite decat multe morminte din cimitirele obisnuite.

Mortii, oriunde le-ar fi groapa, zac toti in pamant sfintit. Intrebarea e cine pe cine vegheaza, cui ii e frica si cine detine adevarul asupra acestor morminte.

 

CimitirNu este vorba de nimic macabru, de nici o descoperire socanta, asa cum am fi tentati sa credem. Este pur si simplu un obicei de inmormantare, practicat in toate zonele muntoase ale tarii. De cate ori, in drumetiile noastre nu am vazut cate o cruce de mormant itindu-se de dupa un gard? Sau morminte ingrijite, cu flori proaspete, rasarind parca din gradina caselor? Si de fiecare data ne-am intrebat cum poate cineva sa locuiasca cu "mortul in ograda". "Frica de morti o au numai cei saraci cu duhul. Sunt mortii nostri, mosii si stramosii nostri, ingropati in batatura pe care au lucrat-o. Acuma o privesc de jos in sus, si ii randul nostru sa destelenim pamantul. Da' la munte avem putin pamant bun de lucrat si un loc pentru cimitir, asa cum trebuie, nu prea este. Si nici sa duci mortul cale de multi km nu se poate. Mai ales iarna prin nameti, doamne bate-ma. De aia s-o facut un obicei al locului. Fiecare mort sta cu familia lui. Vine popa il ingroapa si noi ingrijim de datina, cu pomeana, cu pomenire. tat, tat. Ii tinem langa noi sa avem grija sa nu iasa de acolo. Ha, ha, ha. na da te-ai spariet?". Cam asta a fost descrierea obiceiului de inmormantare, pe care ni l-a facut Matei Lirca, un satean din Rastolita, ocupat cu sapatul gradinutei de langa casa, in spatele careia tronau doua monumente funerare. L-am crezut si nu prea, pentru ca privirile lui "soade", il indicau drept un om dispus spre gluma. Asa ca am mers mai departe, sperand ca vom afla raspunsul la intrebarea fireasca "de ce".

 

Aici zac oseminte

Si asa am ajuns in satul Andreneasa. Locul unde intrebarile aveau sa gaseasca un raspuns, ne-a iesit singur in cale. Printre locuintele cochete ale localitatii, ultima casa batraneasca ne chema inspre ea. Proptita pe marginea santului, cu un colt coscovit intors inspre drumul national, imbracata in vesnica tinuta albastra, cu ochiurile geamurilor mici si mioape, casa de lut sustinuta parca de stalpii tarnatului, sigur avea sa ne desluseasca tainele mormintelor. Ne-am facut ca nu vedem cladirile cu etaj din spatele ei si am batut la usa casei. "Este obiceiul locului de a ne inmormanta rudele, nu in curtea casei ci in gradina. Si noi avem cimitirul familiei peste drum, in gradina. Haideti sa il vedeti", ne-a spus gazda amabila, Floarea Mogila.

Firul povestii a inceput sa se depene. Ca peste tor in lumea asta si comuna Rastolita are un cimitir mare si frumos. Dar din cauza distantei mari, rudele prefera sa isi ingroape mortii aproape de casa, acolo unde pot sa "ii vada" ori de cate ori vor. Rude, vecini sau prieteni isi ingroapa mortii in acelasi loc de sute de ani. Nimeni niciodata nu le-a spus ca ar fi ilegal, preotul vine la fiecare sarbatoare a mortilor, deci locul este sfintit. "Astea sunt mormintele familiei mele. Aici zace sotul meu, aici verisori, aici sunt parintii mei si aici socrul. Iar acesta este mormantul fiicei vecinilor care a murit brusc, foarte tanara. Desi parintii ei au mormantul in cimitirul mare din sat, au vrut sa o aiba langa ei. Au vorbit cu noi si am fost de acord sa o inmormanteze "acasa", ne-a spus Floarea. Fiecare mormant din minicimitirul din gradina, este ingrijit, plin de flori proaspete. Este modul in care familia Floarei intelege sa ii respecte pe cei plecati. Nu exista teama, doar respect. Si acest respect fata de stramosi si l-a demonstrat un alt localnic, Dumitru Movila "de pe coasta". Om gospodar si cu frica de Dumnezeu, dupa stiinta lui si dupa posibilitati, a marcat cu inscriptii noi, toate mormintele din cimitirul familiei, loc in care zac si osemnite de pe la 1800. "A avut o sarcina dificila, mai ales ca multe din morminte nu mai aveau nici o inscriptie vizibila. Dar stiind cine unde este inmormantat, a pus totul cap la cap, si acum fiecare mort, are din nou cruce cu nume pe ea. Ce alta pomenire si dovada de credinta ne mai trebuie? Aceste sate mici, de fapt catune, au inceput sa se depopuleze si ca o consecinta sunt locuri unde mormintele au ramas neingrijite. Este exact ca in orice alt cimitir. Disparitia familiei se observa prin intrarea in uitare a mormintelor", ne-a spus Ioan Lirca Moldovan, preotul paroh al comunei Rastolita.

 

Traditie practica

Daca de sute de ani oamenii au socotit ca cel mai bine e sa isi ingroape mortii in gradina, iar preotii locului au fost de acord cu ei. Desi asta au insemnat drumuri si munca in plus. Si asa s-a nascut traditia. "Atunci cand moare cineva, ca preot trebuie sa indeplinesc slujba de pomana la "cina mortului. Iar in ziua urmatoare este inmormantarea, de obicei in cimitirul de familie. Mai sunt insa enoriasi care au mormantul in cimitirul mare din centrul de comuna. In aceste cazuri, sicriul cu decedatul se transporta cu caruta sau cu furgonul, iar alaiul, format din preot, prapori, barbatii si femeile bisericii care canta "Doamne Miluieste" si din cei veniti la inmormantare, parcurgem drumul care de cinci km pe jos. La aceasta distanta pe care o parcurgem in mai mult de o ora citim 12 evanghelii. Dar aceste cazuri sunt rare. In rest, traditiile credintei ortodoxe de cinstire a mortilor, sunt duse la indeplinire la fiecare asemenea mic cimitir. Doar in Andreneasa sunt cinci", ne-a spus preotul Ioan Lirca Moldovan. Zilele de cinstire a mortilor se sarbatoresc in sapte noiembrie in ajun de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril si de florii. Si preotul locului merge anual la fiecare mormant din comuna, la fiecare sarbatoare, pentru a-i pomeni pe toti cei ce nu mai sunt. Pentru ca asa cum cei in viata isi amintesc de cei trecuti in alte lumi, asa li se va intoarce si lor vesnica pomenire.


Pe malul Muresului, intre flori, cresc morminte. In ultimii 200 de ani, localnicii au ales sa fie ingropati in pamantul mostenit din mosi stramosi, pamant deja sfintit de sudoarea generatiilor trecute. Nimeni nu mai stie cum si cand, de la dorinta primului inhumat in gradina s-a ajuns la o adevarata traditie. Cei de acum respecta obiceiurile lasate mostenire de bunici si au grija sa onoreze memoria stramosilor. Unii au spus ca prin grija manifestata fata de mortii familiei isi netezesc de fapt calea spre taramul celalalt. Altii au spus ca vegheaza ca cei dusi sa ramana acolo. Altii nu o spun, dar cred ca de fapt din fundul gradinii, atunci cand soarele straluceste, si la lumina lunii, si atunci cand ploua sau ninge, cei dusi ne vegheaza ei pe noi. Adevarul l-am aflat stand pe prispa micii casute albastre. "Radacinile" ei de pamant au trimis o boare de soapte: moartea este doar o trecere. Asa ca de ce sa te desparti de locul in care ai deschis ochii? Ii inchizi tot acolo. Asa e traditia locului.

 

Eugenia KISS

Ziarul de Mures

.

24 Mai 2006

Vizualizari: 5789

Voteaza:

Cimitirul din gradina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE